Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Mirela Penu         Publicat în: Ediţia nr. 1418 din 18 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

ASTEPTAREA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AŞTEPTAREA 
  
  
-Măicuţa mea!....maică bună!... dă-mă maică şi pe mine la liceeeeeu….!Că uite…na…am luat premiu  I ,cu coroniţă…şi o să învăţ, să vezi tu…. 
  
Fata răsucea în mînă coroniţa făcută aseară, din flori de cîmp ,căutînd parcă ajutor de la bietele albăstrele ,în timp ce lacrimile alunecau pe obrazul livid. 
  
-Lucico mamă,… 
  
-Ţi-a zis şi tovaraşa dirigintă că învăţ bine, nu-i aşa? 
  
-Lucico fată…poate …dacă trăia taică-tău aveam şi noi cu ce te ţine pe la oraş, pe la şcoli… 
  
-Şi cu goegrafia mea cum rămine?Ştii ca-mi place !? 
  
-De !...mamă, de! Ţi-o fi plăcînd ! 
  
-O sa muncesc la fermă, în vacanţe …şi o sa merg şi la cules de vie…şi nu o să cer nimic , nimic…… Nu sunt decît 30 de kilometri pînă la Tulcea…şi o să stau la Internat , cu Maria lu Culea, o stii… 
  
-Lucico, Lucico…. 
  
-Poate ne ajută si nenea Ion…mai incercă timid fata… 
  
-Ooofff, maică…… 
  
-Da ,de ce să rămîn cu 8 clase, mamă ?Ştii că eu vreau să fiu profesoară! 
  
-Of, săraca de tine !...Dacă trăia taică-tău ,Lucico….dacă trăia…. 
  
………………………………………………………………………………….. 
  
Tristeţea îi cobora capul în pămînt şi sufletul se zvîrcolea ca un peşte pe uscat.Piciorele îi erau grele şi parcă tot trupul i se făcuse mic .Simţea cum descreşte şi se topeşte ,ca ceara unei lumînări aprinse. 
  
Era a doua oară cînd nedreptatea îşi înfigea colţii in felia ei de viaţă!Şi muşcătura doare şi ustură pînă la lacrimi. 
  
Nici aer parcă nu mai avea…. Şi -ca la moartea lu taică-su -frînturi de gînduri, resturi de cuvinte, zgomote ciudate i se încurcau printre sughiţuri , de-a valma … Ca într-un desen ciopîrţit, vedea doar imagini fără sens, alăturate în mintea ei atinsă de durere :….lîngă fîntîna din răscruce apărea tabla neagră din clasă,profesoara de muzică cu fusta roşie, dacalul Ştefan cu cădelniţa, florile din faţa casei, Maria lu Culea răzind în batătură, cartea de franceză pătătă de cerneală , autobuzul de oraş, costumul popular de la serbarea de anul trecut, măicuţa pieptănindu-i părul, panere cu struguri copţi, iarăşi tabla pe care tovarăşa de matematică scrisese un şir lung de semen ciudate,bascheţii albi de Drăgăşani, nămeţii de zăpadă din iarnă,bujorii din Poieniţa Cucului, şi iarăşi tabla din clasă pe care cineva scrisese “La revedere,scoală!"….. 
  
Mai avu puterea sa meargă pînă la banca de lîngă şcoală şi obosită se aşeză ca o umbră, tinînd în mînă coroniţa aproape ofilită şi cele trei fire de crini luate pentru tovaraşa dirigintă. 
  
Zăpuşeala zilei de vară începea să pună stăpînire peste toate ,dar nu îi putea usca obrajii de pe care se prelingeau încet lacrimile ,direct in podul palmei. 
  
Sarafanul albastru îi devenise - dintr-o dată -foarte drag. Îl mîngîia domol şi îi întindea o cută imaginară. Îşi scoase cu o mînă bentiţa albă de pe cap pentru a o privi lung, fără nici un gînd şi mai citi odata matricola cusută pe mîneca stîngă a bluzei albastre . 
  
Dincolo de gard, larma de glasuri se mărea fără ca ea să o audă.Copii veneau pentru serbarea de sfîrşit de an, în grupuri mici, veseli şi fără griji. 
  
Lucica se simţea singură, la o judecată severă, în faţa unui om nevăzut -dar puternic şi dur -care ordona: 
  
“-Pentru tine,Lucico, atît! Atît!!!!!” 
  
Cutremurata de sentinţa nevăzută, căuta ajutor la cupele de crini pe care le vedea parcă prima oară.Mai jos de floarile albe, pe tija lungă, se odihnea o mînă albă, cu degete lungi dar ferme şi unghii tăiate rotund. Braţul ieşea dintr-o cămaşă bleu, descheiată la guler. Doi ochi negri şi calzi o priveau cu uimire . Părul negru avea reflexe în bătaia soarelui. 
  
Ruşinată ca cineva i-a descoperit lacrimile şi foarte speriaţă ca nu cumva străinul de pe bancă să vi auzit şi el vocea judecătorului , îngînă : 
  
-Săru -mîna!...adică..bună-ziua!… ştiţi…eu… 
  
-Cum te cheamă, fată cu ochi albaştri? Vocea era protectoare , blîndă şi parcă venea de pe altă lume. 
  
-Odagiu…Odagiu Lucia…, raspunse ea ca la catalog . 
  
-Lucia dragă, nu ştiu pentru cine plîngi… 
  
…un fior necunoscut o străbătu prin tot corpul….Făcuse poate cea mai mare descoperire!...Lucia…Lucia,….Acesta era ea, era Lucia !… Ce nume frumos avea! ….şi i-a fost pocit atîţia ani!…...ce frumos sună…Nimeni nu i-a spus pînă acum numele…ce frumos este…! 
  
-… pentru …pentru mine plîng…îngînă mai mult pentru sine. 
  
-Eu sunt Paul şi poate că Dumnezeu m-a adus ca să îţi spun să nu mai plîngi, să îţi şterg lacrimile şi şă îţi spun că că ai ochi frumoşi . 
  
Se priveau uimiţi de ceva vreme ,fără vorbe. 
  
-Acum, hai, du-te şi ia-ţi premiul! Eu o să te aştept aici, pe bancă.Să vii! 
  
-Parcă renasc,! Parcă am murit şi m-am născut din nou! E ca o minune…. 
  
-În viaţă se mai întîmplă şi minuni, Lucia! 
  
-Oare?!Chiar si …mie? 
  
-Sigur. Chiar şi ţie ! Cel puţin o minune, dar tot se întîmplă ! 
  
-Atunci o să vin! Sigur o sa vin! 
  
-O să te aştept! 
  
-Şi eu o să te aştept! ..mai zise cu glasul stins. 
  
Cînd de pe buze i-au ieşit aceste vorbe a simţit că ceva s-a legat în ea ,definitiv, ca un legămînt mai trainic decît bătrînii Munţi ai Măcinului. 
  
Fata se ridică ,învăluită de frumuseţea descoperită a celor cincisprezece ani, şi porni dreaptă şi mlădie spre curtea plină. În ochi purta scînteia primei iubiri . 
  
-Ai uitat bentiţa!, îi mai stigă Paul. 
  
Fără se întoarcă, Lucia îi făcu un semn cu mîna. 
  
-Nu este a mea! A aparţinut alteia!Una ..Lucica. 
  
  
-Nu te dau ,mamă, nu te dau după străin! 
  
Nu te dau şi gata! Parcă ţi-a sucit minţile! De patru ani numai la el te gîndeşti, de parcă n-ar mai fi băieţi în tot Niculiţelul ăsta! 
  
-Ce o să zică satul că mă laşi singură şi pleci la oraş, ai?! 
  
-Ce-mi pasă mie ce zice satul? 
  
-Lucico, fată…Da ’ nu s-a pomenit, neam de neamul nostru, să plece fetele din sat! Chiar dacă unele au fost pe la şcoli, se întorc şi se mărită aici. 
  
Tu nu te uiţi că esti o sărăntoacă, doar cu o rochie pe tine, cu bascheţi în piciore , că nu ai nici măcar sandale!.Iar Paul al tău e de la oraş, e cu cu şcoală şi de neam!Nu se uită ei la nişte sărăcuţe ca noi! 
  
-Ba se uită mamă, se uită! 
  
-Fugi de aici, fată hăi! Şi să nu-mi faci mie vreun pocinog , că aşa cum sunt , te bat cu mîna mea! Uite, aici,băiatu lu ’Magadaş, se tot ţine după tine…Ce are că e cam tomnatec , ai? Are ceva avere! Se zice că va fi pus şi Primar, na! Mi-a zis mie Arghira lu’ Ciuciulei. 
  
-Nu îl vreau mamă, nu îl vreau ! 
  
-Ei, co fi după tine! Şi om scăpa şi noi de amarnica de sărăcie, că mi-a sluţit sufletul…Eu ce am făcut dacă am luat unul sărac? Sărac el, săracă eu, uite că a fost rău. 
  
  
Un vînt calduţ ,de primăvară , aleargă printre frunze şi oameni ,vesel ca un copil răsfăţat. A coborît de pe culmile din jur , de-a valma, îmbătat de prea largul văii. 
  
Îşi spune povestea oricui ar vrea să îl asculte şi poartă cu el mireasme ascunse, ameţitoare ,de lăstari de viţă, de pămînt reavăn şi coajă de alun. 
  
Dar nu prea e nimeni pe stradă! Ah, de ce oare?-se întreabă vîntul! 
  
Dar, iată,iată, vine cineva! O să îl învălui ,o să îi dau putere şi…gata, zbor mai departe! 
  
Lucia Magadaş merge încet , cu paşi rari. O oboseală adîncă şi grea îi cuprinde trupul firav.Parcă un fior de frig o străbate .Priveşte cerul senin şi se roagă de puţină căldură de la soare.Pardesiul albastru i se pare -dintr-o dată – prea greu. 
  
Se ruga lui Dumnezeu să o ajute să facă şi ultimii 127 de paşi.Atît. Doar 127 de paşi. 
  
Ştia précis cîti paşi a facut si cîţi paşi mai are de făcut. I-a numărat în fiecare an , de cînd vara, în prima zi de vacanţă a copiilor , vine la “ banca lor “. 
  
Băiatul ei a întrebat-o de cîteva ori: 
  
-De ce te duci mamă la şcoală ? 
  
De fiecare dată îi răspundea la fel: 
  
-Ca să trăiesc fiule.! 
  
-!!???? 
  
- Ca să trăiesc !Toată viaţa mea am trăit pentru alţii. O zi intr-un an vreau să trăiesc şi pentru mine.Şi ,cine ştie,…Poate se va întămpla o minune… 
  
-!!!????? 
  
Doar că acum nu mai are putere să aştepte vara. 
  
Mai are 73 de paşi.Cîţi anii ei!. 
  
Oare unde s-a scurs tot acest timp? Atîtea zile şi nopţi, atîtea zăpezi şi ploi…Parcă toate s-au îngrămădit în sufletul ei. 
  
….49 de paşi, doar atît…Simte vintul călduţ care-i dă tîrcoale. Se opreşte puţin ,respiră adînc ,priveşte cerul şi un nor rătăcit… 
  
…ce senin e!… 
  
…35 de paşi… 
  
….şi miroase a iarbă…. 
  
….21 de paşi…. 
  
….şi a pămînt reavăn…. 
  
….15 paşi…. 
  
…..oare au înflorit albăstrelele pe cîmp..? 
  
….8 paşi…. 
  
…..ce departe sunt dealurile… 
  
….3 paşi…. 
  
….ce departe sunt eu… 
  
….doi paşi…. 
  
… ce departe esti tu… 
  
….un pas…. 
  
.... unde eşti?… dragul meu, am ajuns …unde eşti?... 
  
Tu ziceai că minunile se întîmplă doar o dată în viaţă….Acum te cred…..noi doi, tu şi eu, sigur ne vom întîlni într-o viaţă viitoare….Pentru aceasta …aşteptarea a luat sfîrşit….! 
  
Vîntul călduţ, de primăvară, se întoarce pentru a învălui un trup firav, uitat pe o bancă…. 
  
Dar fuge îngrozit de răceala de gheaţă a morţii… 
  
Mirela Penu 
  
Referinţă Bibliografică:
ASTEPTAREA / Mirela Penu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1418, Anul IV, 18 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mirela Penu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mirela Penu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!