Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Documentar > Mobil |   


Autor: Mircea Botiş         Publicat în: Ediţia nr. 2083 din 13 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Mircea BOTIŞ & Radu BOTIŞ - FUNCŢIILE GEOECONOMICE ACTUALE ALE ORAŞULUI ULMENI-MARAMUREŞ (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În anul 1971 lua fiinţă Staţiunea de Mecanizare a Agriculturii (S.M.A.) la Ulmeni, o unitate cu gestiune economică internă. Ea număra în momentul înfiinţării peste 70 tractoare, 65 pluguri, 22 semănători prăşitoare, 21 semănători cereale, combine, batoze, prese de balotat fân şi paie, remorci, o semănătoare pentru legumicultură, o maşină pentru modelat solul în legumicultură. S.M.A. Ulmeni deservea 7 cooperative agricole, ce deţineau o suprafaţă agricolă de 7.631 ha, din care, 6.372 ha mecanizabile. În anul 1985, s-a ajuns la un număr de 147 tractoare, o gamă destul de variată de maşini şi utilaje agricole. Această unitate deservea în acest an, o suprafaţă agricolă mult mai întinsă, formată din mai multe comune şi sate, ce alcătuiau C.U.A.S.C. Ulmeni.  
 
Deşi reprezenta principala forţă de producţie, ţărănimii îi revenea doar o mică parte din producţia realizată în C.A.P.-uri, aceasta trebuind să fie predată la stat prin sistemul contractelor şi a achiziţiilor forţate. Suprafaţa deţinută de gospodăriile populaţiei era de 662 ha, aceasta fiind cultivată cu cereale şi legume destinate consumului propriu. Altă îndeletnicire a populaţiei o reprezenta creşterea animalelor; majoritatea creşteau porci şi animale pentru lapte (vaci, oi, capre) şi păsări de curte. În anul 1980, în gospodăriile populaţiei se înregistrau 2.618 capete de vaci şi 2.874 capete de porci. Prin sistemul contractelor şi achiziţiilor forţate, în cursul anului 1985, au fost predate la stat, 2.212 hl lapte de vacă, 179,5 tone de carne, precum şi alte produse agroalimentare.  
 
După noua împărţire administrativ-teritorială din anul 1968, eforturile de industrializare depuse de către comunişti au avut efect şi în comuna Ulmeni. Industrializarea a fost una din direcţiile de bază din domeniul economic. Era firesc să realizeze acest demers în contextul în care proprietatea privată agricolă a fost desfiinţată, pământul reprezentând până atunci principala sursă de trai a ţăranului. Legea de naţionalizare,prin care se urmărea distrugerea proprietăţii private şi crearea proprietăţii socialiste, a afectat aproape toate proprietăţile din comună. Organizarea economiei centralizate se baza pe sistemul de conducere bazat pe plan. A început dezvoltarea economiei planificate, având la bază principiul centralismului economic. A fost desfiinţată iniţiativa, creativitatea individuală. S-a trecut de la baza preponderent manuală a activităţii populaţiei comunei, la munca mecanizată. Au fost create şi la Ulmeni, ca în întreaga ţară, capacităţile productive care urmau să absoarbă populaţia. Astfel, putem spune că, în acea perioadă, comuna a cunoscut mutaţii calitative, transformându-se într-o localitate industrial-agrară cu rol important în zonă. Începând cu anii 1960, Ulmeniul devine progresiv un centru industrial-agrar cu greutate. Mulţi oameni din satele învecinate şi chiar din altele mai îndepărtate (de obicei din toată zona Codru), fie făceau naveta la Ulmeni, unde erau angajaţi în întreprinderi nou apărute, fie chiar s-au mutat aici, partidul comunist, gândind şi un proiect de construire de locuinţe. Au apărut astfel blocurile, oamenii achiziţionându-şi locuinţe care,nu aveau preţuri mari şi se plăteau în rate, multe dintre ele, fiind construite în regie proprie de către întreprinderile din comună. Ulmeniul îşi schimbă faţa an de an, evoluţia aceasta lăsându-şi amprenta asupra caracterului urban al aşezării, determinând în final denumirea de localitate urbană: oraşul Ulmeni.  
 
Cea mai veche unitate industrială din comună este Secţia de prefabricate din beton, aparţinând din anul 1977 de I.M.C. Oradea (aici a lucrat ca electrician de întreţinere, din anul 1970 până la pensie în anul 1990, şi Botiş Vasile,tatăl nostru). Înfiinţată pe locul fostei fabrici de sticlă în anul 1953, unitatea a fost, la început,un atelier ce aparţinea de Cooperativa „Silvania” din Cehu-Silvaniei, judeţul Sălaj şi în care lucrau 23 de muncitori. Activitatea acesteia consta în exploatarea carierelor de piatră, a balastierelor şi fabricarea unor elemente din beton, în special pentru podeţe, baraje pentru sprijinirea pereţilor din mină şi chiar bolţari pentru construcţiile de blocuri sau hale industriale, producţia marfă fiind atunci de 323.000 lei.  
 
În anul 1965, în unitate lucrau 184 de oameni, care realizau o producţie marfă industrială de 8.216.000 lei. Această întreprindere şi-a mărit tot mai mult capacitatea, după 1970, fiind profilată în cea mai mare parte pe producerea de armături din beton, pentru galeriile de mină, partea cea mai mare a producţiei fiind destinată minelor din bazinul carbonifer al Valea Jiului şi bazinului minier Baia Mare; în anul 1985, producţia marfă industrială realizată a fost de 33.988.000 lei, de peste 40 de ori producţia anului 1965. Unitatea exploatează resursele de balast din lunca Someşului, realizând în fiecare an un spor de beneficii. În interiorul întreprinderii de prefabricate a fost construită în anul 1969, o hală de tâmplărie, o staţie de descărcare pneumatică a cimentului, centrala termică pentru încălzirea halelor de lucru. De asemenea, au fost achiziţionate mai multe utilaje (betoniere, excavator, buldozere, maşini de tâmplărie, etc.), care au sporit zestrea tehnică a unităţii. Utilajele noi aduse în cursul anului 1970, valorau 958.000 lei.  
 
În cursul anului 1971, au fost achiziţionate alte utilaje, s-a trecut la dezvoltarea secţiei de la Mireşu-Mare, unde au fost amenajate o hală de lucru şi o platformă; s-a construit,de asemenea,un castel de apă, asigurându-se astfel apa industrială necesară întregului proces de producţie. În acelaşi an, 1971, s-a trecut la renormarea muncii, în întreprindere înregistrându-se unul din cele mai mari salarii medii din cadrul unităţilor de industrie locală din judeţ. În cursul anului anterior, întreprinderea a fost implicată în proporţie de peste 90% în efortul local de reclădire a localităţii distruse în primăvara acestui an de apele Someşului, care au provocat cele mai catastrofale inundaţii din secolul al XX-lea.  
 
Pe teritoriul comunei a fost dată în folosinţă în aprilie 1968, o întreprindere de interes naţional, este vorba de Întreprinderea pentru prelucrarea tulpinilor de in. Totalul investiţiei a cuprins fonduri estimate la 36,5 mil lei. Această investiţie vine să completeze zestrea întreprinderilor de acest profil, cu numai doi ani în urmă fiind construită o unitate asemănătoare la Someş Odorhei, lângă Jibou, în judeţul Sălaj. Cele două întreprinderi de acelaşi profil, urmau să acopere prelucrarea inului din partea de nord a ţării. Această investiţie are, desigur,legătură cu faptul că, toate C.A.P.-urile din zonă cultivau pe suprafeţe întinse, inul.  
 
Capacitatea întreprinderilor se ridica la 1.000 tone fibre pe an. În toţi anii care au trecut de la punerea în funcţiune a unităţii, capacitatea planificată a fost tot timpul depăşită. „Topitoria de in”, cum i se mai spunea, era una din cele mai moderne întreprinderi de profil din ţară, situându-se pe unul din primele 3 locuri în ce priveşte calitatea fibrelor şi preţul mediu pe un kg de fibră. Specialiştii de aici, formaţi la întreprinderea de profil de la Oradea, au reuşit să îmbunătăţească performanţa capacităţii de producţie, modificând injectoarele, acestea din urmă economisind energie electrică, iar durata de topire a materiei prime fiind mult diminuată. Economiile realizate prin aplicarea acestei noi metode se ridicau la suma de 130.000 lei anual. Un alt specialist local a realizat o altă performanţă: introducerea la uscătoarele artificiale, a unei zone de reumidificare. Aceasta a determinat creşterea cantităţii şi a procentului de fuior, posibilitatea de prelucrare imediată a tulpinilor de in. Eficienţa economică anuală se ridica la circa 1 milion de lei. În anul 1985, capacitatea de producţie a fabricii era estimată la 1.500 tone fibră anual, înregistrându-se la sfârşitul acestui an, o producţie marfă industrială în valoare de 24.968.000 lei.  
 
În peisajul economic al comunei se înscrie începând cu anul 1969, Ocolul Silvic Ulmeni, care are în păstrare întregul fond forestier din zona Codru, începând de la râul Someş, până la limitele judeţului Maramureş cu judeţul Satu-Mare şi Sălaj. Suprafaţa totală a acestei unităţi de producţie este de 1.736,1 ha şi este împărţită în 67 parcele şi 315 subparcele, rezultând o suprafaţă medie a parcelei de 25,9 ha şi a subparcelei, de 5,5 ha. În vederea reglementării producţiei s-au constituit mai multe unităţi de gospodărire, după cum urmează: 1458 ha – codru regulat cu regenerare din sămânţă; 73,1 ha – rezervaţii de seminţe; 149,8 ha – conservare deosebită. Exploatabilitatea tehnică a unităţii este de 107 ani, iar ciclul de producţie, de 110 ani. Posibilitatea de produse principale este de 1.450 m3/an, asigurând un indice de recoltare de 0,9 m an/ha. Anual se realizează următoarele lucrări de îngrijire: degajări – 3,9 ha; curăţiri – 11,8 ha, cu un volum de 90 ; rărituri – 45,1 ha, cu un volum de 907 m3; tăieri de igienă – 948,1 ha, cu un volum de 735 m. Lucrările de împădurire sunt prevăzute conform avizului de recepţie numărul 194/30.06.2003, pe o suprafaţă totală de 66,5 ha, din care completări, 23,7 ha.  
 
Instalaţiile de transport existente însumează 32,5 km, din care, drumuri forestiere, 6,2 km şi asigură o accesibilitate a fondului forestier de 69%. Se estimează construcţia a încă 5 km drumuri forestiere, accesibilitatea ajungând astfel la 69%.  
 
Cele 204 ha retrocedate conform Legii 18/1991 şi Legii 1/2000, fondului forestier proprietate privată, sunt gestionate tot de Regia Naţională a Pădurilor (R.N.P.) prin Ocolul Silvic Ulmeni, cu sediul în oraşul Ulmeni, aparţinând Direcţiei Silvice Baia Mare, în baza contractelor de administrare încheiate cu proprietarii. Actuala Unitate de Producţie I Ulmeni, cu denumirea, numărul şi limitele teritoriale existente, a fost constituită odată cu reamenajarea din anul 1968, din vechile Unităţi de Producţie I Cehu Silvaniei (parţial) şi Unităţile de Producţie VII Gârdani (constituite odată cu prima amenajare, în anul 1953). Primul amenajament unitar al acelor păduri, după naţionalizarea terenurilor din 1948, a fost realizat în anul 1953 şi a stabilit două unităţi de gospodărire, una de conversiune prin îmbătrânire cu ciclul de producţie de 120 de ani şi tratamentul tăierilor combinate şi una de crâng cu ciclul de 20 de ani, în care se aplicau tratamentele cu tăieri rase (de refacere) şi cu tăieri în crâng simplu. Reamenajările efectuate în anii 1969, 1980 şi 1991 au fundamentat bazele de amenajare, ducând la o organizare naţională a gospodăririi pădurilor. În anul 1970, în cadrul Ocolului Silvic, a fost înfiinţat un atelier de împletituri din nuiele. Situat în imediata vecinătate a „Topitoriei de in”, avea la început un număr de 10 muncitori. Pe parcursul anilor, în contextul modernizării procesului de producţie şi a îmbunătăţirii calităţii produselor, atelierul s-a dezvoltat mult, având în anul 1985, un număr de 65 de muncitori, care realizau o producţie marfă industrială în valoare de 6 milioane de lei. Produsele realizate aici (coşuri din nuiele pentru piaţă, coşuri pentru pâine şi fructe etc.), erau destinate în exclusivitate exportului. Consumatori din Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Belgia şi Olanda, apreciau foarte mult produsele fabricate la Ulmeni.  
 
În anul 1977, în urma reorganizării Întreprinderii de prefabricate din beton („Silvania” – cum era ea denumită de către cei ce lucrau aici şi ceilalţi locuitori ai comunei), ce cuprindea, pe lângă secţia de producţie de profil (bolţari şi armături din beton, cu diferite întrebuinţări), un atelier manual de ţesut covoare şi un atelier de tâmplărie, cele două din urmă (covoarele şi tâmplăria), rămânând mai apoi, unităţi de sine-stătătoare. Atelierul de ţesut covoare intră în cadrul I.J.P.P. Maramureş, iar cel de tâmplărie, în cadrul cooperativei meşteşugăreşti „Tehnolemn” Baia Mare. În aceeaşi curte aveau locaţie comună, atelierul de ţesut covoare şi atelierul de sticlă, acesta din urmă, ca anexă a Fabricii de sticlă de la Poiana Codrului (judeţul Satu-Mare), alături de atelierul de profil de la Fărcaşa (Maramureş).  
 
În aceeaşi locaţie cu atelierul de ţesut covoare (care în anul 1971, cu un număr de 15 muncitori, realiză o producţie marfă în valoare de 500.000 lei), I.J.P.P. îşi dezvoltă activitatea, transformând atelierul în Secţia de producţie prestări şi servicii, care ajunge să cuprindă 6 ateliere cu profile diferite: un atelier de sticlărie (producea servicii de masă, vase, scrumiere etc. din sticlă, rubin), atelierul manual de ţesut covoare (despre care am amintit mai sus), din 1985, funcţionează şi un atelier de croitorie, un atelier de împletituri din nuiele şi mori prestatoare de servicii. Până în anul 1977, cea mai puternică dezvoltare o cunoaşte atelierul de covoare, unde numărul muncitoarelor încadrate la acea dată ajungea la 80, acestea realizând o producţie marfă în valoare de 3.300.000 lei. În anul 1985, numărul muncitorilor încadraţi la nivelul secţiei ajunge la 120, iar valoarea producţiei marfă industrială pe care aceştia o realizează, se ridică la 4.165.000 lei. Peisajul economic al comunei se îmbogăţeşte în anul 1977, an în care începe să funcţioneze o secţie de tâmplărie, ce aparţinea de Cooperativa meşteşugărească „Tehnolemn” din Baia Mare; avea un număr de 45 muncitori şi producea diferite tipuri de mobilă de bucătărie,destinată,în mod special, pieţei interne.  
 
De asemenea, în comună s-a dezvoltat reţeaua de servicii către populaţie, fiind amplasate Centrul de electricitate (I.R.E.M.), o Centrală telefonică semiautomată, care asigură comunicarea între comunele situate în zona Codru şi reşedinţa de judeţ, Baia Mare (P.T.T.R), Cooperativa de consum, despre care am amintit anterior, Staţia de transport public de persoane şi marfă, Gara C.F.R. Merită, de asemenea, amintită în context şi funcţionarea Bazei de Recepţie a Cerealelor. Numărul angajaţilor acestei întreprinderi depăşea 1.000 de salariaţi, care, în bună parte,proveneau şi din populaţia satelor învecinate.  
 
Acţiunea edilitar-gospodărească merită şi ea amintită şi consemnată, deoarece a fost schimbată faţa comunei Ulmeni prin construcţia a 5 blocuri de locuinţe, activitate începută în jurul anului 1970, asigurându-se astfel locuinţe pentru câteva zeci de familii, majoritatea venite din alte localităţi şi stabilite aici. După anul 1989, în condiţiile unei proaste gospodăriri la nivel naţional, aproape toate întreprinderile vechi, existente până atunci şi-au închis porţile sau, clădirile lor au fost închiriate unor firme noi, apărute după această dată, fapt ce a determinat apariţia şomajului care a devenit astfel fenomen de masă. Odată cu închiderea fabricilor, au dispărut sute de locuri de muncă la nivelul Ulmeniului, ceea ce a determinat o scădere drastică a veniturilor şi implicit a puterii de cumpărare. Puţini din cei care au avut locuri de muncă până în 1990, şi-au găsit de lucru la nivel local, în firmele nou apărute. Ceea ce s-a întâmplat este soluţia pe care au ales-o mulţi români, prin plecarea în străinătate, fenomen social care domină mediul rural românesc, în ultimii ani. Câştigurile realizate prin muncă în diferite domenii de activitate şi, mai ales în construcţii, sunt trimise acasă, cei rămaşi aici, ocupându-se de administrarea banilor şi investindu-i în tot mai multe construcţii noi, realizându-se astfel o anumită bunăstare la nivelul populaţiei localităţii.  
 
Printre firmele care-şi desfăşoară azi activitatea economică în oraşul Ulmeni, care absorb abia jumătate din totalul populaţiei active, amintim câteva societăţi cu capital privat românesc şi străin. Cea mai importantă este „Working Blue” (cu capital italian), având cea mai mare cifră de afaceri. Este o firmă care îşi are amplasamentul în una din secţiile fostei Întreprinderi de prefabricate, aici desfăşurându-şi activitatea de producţie, în timp ce partea administrativă şi financiar-contabilă, îşi are sediul la fosta „Topitorie de in”. Este o întreprindere de confecţii care, la început a lucrat după sistem lohn, după care, patronii italieni, conştientizând faptul că produsele realizate (blue jeans) se pot confecţiona cu material şi accesorii autohtone, de calitate aproape la fel de bună, sau uneori chiar mai bună decât cele străine.  
 
EXTRUPLAST este cel mai nou şi cel mai modern producător şi distribuitor de profile PVC pentru ferestre şi uşi din Europa de Est — fiind utilată cu tehnologie de ultimă generaţie GREINER EXTRUSIONTECHNIK – Austria şi KRAUSS MAFFEI – Germania, fiind cel mai modern producător de profile PVC din Europa de Est. Construcţia şi echiparea fabricii cu materiale şi utilaje austriece şi germane s-a realizat sub atenta supraveghere a Institutului Greiner Group prin intermediul inginerilor şi tehnicienilor germani şi austrieci delegaţi de acest institut în România. Extruplast are de asemenea în dotare un laborator complet utilat cu ajutorul căruia se realizează toate testele necesare asupra profilelor Extruplast, astfel încât acestea să se încadreze perfect în standardele internaţionale. Personalul fabricii are un înalt nivel de specializare dobândit prin instruire în uzinele firmei Greiner, fapt ce constituie o altă garanţie a calităţii profilelor Extruplast; domnul ing. Zoicaş Ioan este conducătorul acestei fabrici.  
 
Altă societate, cu capital străin (italian) este S.C. „Larsen” S.R.L., care activează tot în domeniul confecţiilor, practicând sistemul lohn. Între patronii străini şi forţa de muncă românească, izbucnesc dese scandaluri determinate de salariile destul de mici (aproximativ 7 milioane de lei/lună), concretizate prin încetarea lucrului. Firma „Transimpex” S.R.L. este tot o societate privată, de astă dată 100% românească, având drept obiectiv de lucru, transportul. Activitatea se desfăşoară în special pe relaţia Ungaria, Austria, Germania, Cehia, Slovacia şi Ucraina. Societatea „Ulmeana” înglobează fosta cooperativă meşteşugărească; apoi „Agromecul”, o altă firmă pur românească, este moştenitoarea directă a fostului S.M.A., având sediul în aceeaşi locaţie (condusă de către ing. Covaci Mircea, ing. Covaci Severica). Covaci Mircea este nepotul celui care a cumpărat cu banii proprii biserica de lemn din Ulmeni, Covaci Maştei, în anul 1895 din Şomcuta Mare, biserica datând din anul 1720. Să nu uitam faptul că în perioada anilor 1990 Covaci Mircea a fost acela care a creat peste 300 de locuri de muncă pentru populaţia din zonă şi a depus eforturi personale şi pentru demararea lucrărilor la noua biserică ortodoxă din Ulmeni.  
 
În locaţia fostei secţii de covoare şi sticlă, îşi desfăşoară astăzi activitatea firma „Departament Construcţii”, al cărei patron (Meteş Ionel) este originar din satul de peste Someş, Chelinţa, şi care se ocupă cu comercializarea unei palete largi de materiale de construcţii.Firma asigură transportul la domiciliul clientului, aceasta fiind o mare facilitate, în special,pentru oamenii ce achiziţionează materiale de construcţii. Cifra de afaceri însumată, a tuturor acestor întreprinderi, se ridică la aproximativ 200 miliarde lei vechi, ceea ce nu este prea mult, mai ales, în comparaţie cu perioada ante' 1990. Cu toate acestea, iniţiativele şi întreprinderile particulare existente în acest moment în Ulmeni, reprezintă elemente indispensabile pentru localitate, în direcţia consolidării fenomenului de urbanizare.  
 
Pe teritoriul de azi al oraşului îşi desfăşoară activitatea 670 agenţi economici, societăţi comerciale şi asociaţii familiale, cele mai importante fiind menţionate mai sus. Alături de cele enunţate, mai există şi alte firme a căror pondere umană nu este foarte mare, dar contribuie prin impozitele şi taxele plătite, la consolidarea veniturilor localităţii:o societate privată cu capital românesc, cu activitate de fasonat şi debitat buşteni, o microîntreprindere pentru fabricarea unor produse din sticlă albă şi colorată, care livrează atât pe piaţa internă cât şi externă, trei asociaţii agricole, o staţie de sortare a produselor de balastieră (până în jurul anului 2000, aceasta deservea fosta Întreprindere de prefabricate din beton), o societate cu activitate confecţii metalice şi produse realizate prin forjare, o mini-societate româno-germană pentru produse din materiale plastice, o staţie PECO privată, Ocolul Silvic, cu activitate în 12 comune din zona Codru, precum şi o secţie pentru protecţia plantelor (care furnizează materie primă pentru firma „Plafar” din oraşul Orăştie).  
 
Fiind o comună cu ascendenţe foarte vechi către statutul de oraş (statutul dobândit în urma referendumului organizat la 6 aprilie 2003), aici îşi au sediul o serie de instituţii şi servicii publice: Agenţia pentru Asigurări a Societăţii Româno-Germane „UNITA”, Administraţia Fiscală şi Trezoreria, Agenţia Loto – Pronosport, Reprezentanţă „Raiffeisen” Bank, Agenţia C.E.C., cu activitate zonală, Agenţia „ASIROM”, Cooperativa de Credit „Someş - Codreana”, o secţie a „RENEL”, cu activitate de întreţinere – exploatare – casierie, Serviciul public de pompieri civili, Serviciul de gospodărie locativă, Centrală telefonică digitală, Oficiu Poştal, două societăţi de televiziune cu capital privat, iar în domeniul alimentar: brutărie, moară, o piaţă mixtă şi peste 40 unităţi de alimentaţie publică. De asemenea, în oraş există şi un sediu A.P.I.A. care, vine în întâmpinarea problemelor încă nerezolvate ale cetăţenilor: în domeniul pământului arabil şi pădurilor.  
 
Proiecte de viitor  
 
Consiliul Judeţean Maramureş a obţinut un grant în valoare de 5 milioane de euro de la A.R.D. nord-vest Cluj, pentru construcţia unui pod peste râul Someş. Lucrările au început în vara anului 2011 şi este posibil să se finalizeze în toamna anului curent, 2016. Acest pod ar uni oraşul Ulmeni şi alte 7 localităţi rurale, eliminând un ocol care se efectuează acum cu maşina, cale de aproape 80 de km. După terminarea reparaţiei drumului judeţean Baia Mare - Bârsana, construcţia podului peste râul Someş, este a doua investiţie ca importanţă pentru judeţul Maramureş. Ulmeniul este prima unitate administrativ-teritorială din judeţul Maramureş şi singura din judeţ, care a demarat un proiect ecologic,cu fonduri europene în domeniul mediului. Proiectul „Eco sistem” a început la Ulmeni în septembrie 2008, presupunând dotarea cartierelor din micul oraş maramureşean, cu pubele speciale, în care deşeurile biodegradabile şi cele nedegradabile se depozitează separat, colectarea lor fiind realizată cu două maşini speciale. În cadrul acestui proiect au fost cuprinse şi localităţile Gârdani, Ariniş şi Sălsig, pentru acestea fiind achiziţionate 5660 de pubele şi 600 de containere. În cadrul proiectului, în Ulmeni au fost achiziţionate 2 maşini marca Renault, cu o capacitate de 18 m3 şi cu un grad de compactare de 5 m, ambele în valoare de 300.000 de euro.  
 
Protejarea mediului şi creşterea calităţii vieţii, dezvoltarea economică şi turistică, dar şi unele beneficii sociale şi materiale, sunt doar câteva din ţintele proiectului. Mai trebuie amintit că cele 4 comune sunt printre primele unităţi administrativ-teritoriale din judeţ care au şanse reale de a se încadra în calendarul stabilit pentru ecologizarea gropilor de gunoi de la marginea localităţilor. Prin proiectul „Recalificare - un nou început pentru viitorul tău profesional”, 200 de şomeri din Ulmeni şi Băseşti au şansa unui nou loc de muncă. Proiectul a fost demarat în luna noiembrie 2010, durata lui de implementare fiind de 2 ani. Programele de formare profesională conţin 2 etape: prima fiind o perioadă efectivă de curs, iar cea de-a doua, una practică. Domeniile construcţiilor şi turismului reprezintă priorităţi ale acestui proiect, cu o valoare totală de 14 miliarde lei vechi.  
 
Din punct de vedere turistic, zona oferă o serie de „minunăţii”, fiind o îmbinare între „mare” şi „munte”. Dealurile situate de-o parte şi de alta a râului Someş, cu bogăţiile lor naturale, pădurile şi animalele sălbatice, râul Someş, care străbate în lungimea sa lunca Someşului, reprezintă reperele generale determinante în aprecierea geografică a zonei. Dealurile, în special cele situate pe malul drept al Someşului, pe teritoriul satului Chelinţa (Dealul Mare, Prisnel, Îngust, Morii, Glodului) sunt resturi ale vechilor munţi, având ca structură geologică, şisturi cristaline, sunt bogate în păduri care îţi dau senzaţia că se rostogolesc în Someş. Vara, poziţia geografică, îmbină soarele cu umbra, oamenii având astfel posibilitatea să se relaxeze, fie făcând drumeţii, fie pescuind sau făcând baie în râul Someş. Pe partea dreaptă a cursului râului, acolo unde începe cea mai frumoasă luncă a Someşului, la imediata intrare în judeţul Maramureş, se găseşte o cetate de piatră, databilă în secolul al XV-lea, care, se pare, că ar fi făcut parte din sistemul de fortificaţii al cetăţii Chioar; este situată la doar 7 km de satul Chelinţa. Din păcate, amplasamentele turistice, în această zonă lipsesc aproape în totalitate, cu toate că, cei care ar dori să călătorească pe urmele haiducului maramureşean Pintea Viteazul (secolul XVIII), nu prea au mijloacele necesare să o facă. Din fericire, satul Chelinţa, singurul situat de partea cealaltă a Someşului, în raport cu oraşul de reşedinţă Ulmeni, a fost legat, din cursul verii anului 2009, printr-un drum modernizat, de localitatea reşedinţă de judeţ, Baia Mare, faţă de care se află la o distanţă de 31 km. Până în vara anului trecut, satul Chelinţa era izolat, atât de restul localităţilor de pe cuprinsul oraşului Ulmeni, cât şi de satele din judeţul Sălaj (la sud), sau cele dinspre Baia Mare (la nord).  
 
În stânga râului Someş se află situate toate celelalte sate ce aparţin de oraşul mamă – Ulmeni: Ţicău, Tohat, Mânău, Arduzel, Vicea, Someş Uileac. În satul Ţicău, situat de-a lungul şoselei şi a liniei ferate ce leagă Baia Mare de Jibou, se află un castel databil de la începutul secolului al XIX-lea, al lui Pecsi Mihai, unul din marii proprietari de pământuri din zonă, care, în urmă cu aproximativ 35-40 de ani, era destul de atractiv din punct de vedere turistic. Castelul a fost construit în secolul al XIX-lea (după 1867), Pecsi fiind la vremea respectivă subprefect al judeţului Solnocul de Mijloc şi, mai apoi, prefect şi deputat în parlamentul Ungariei. Familia Pecsi deţinea întinse proprietăţi în toată zona Someşului, la Budapesta şi Londra, însă castelul de la Ţicău era preferatul familiei. Bătrânii din Ulmeni îşi amintesc de „domnul Pecsi”. Voichiţa Alucăi culegea flori de tei din curtea casei de la Ţicău: „Când eram copii, mergeam la domnul Pecsi şi culegeam flori de tei. Avea o grădină frumoasă, cu parc, pomi. Şi parcă mai aveau o casă păstă drum de castel şi stăteau şi acolo”. Tot acolo locuia şi familia Recsi, iar după-amiaza, se delecta în grădina cu arbori rari, cu parfum de magnolii. Din păcate, după 1989, noua putere instalată în România, a permis manifestarea celor mai anarhice porniri ale atitudinii umane, astăzi din acest frumos castel, mai rămânând doar nişte bucăţi de ziduri.  
 
La Arduzel, vechea biserică, monument istoric, a fost construită în anul 1650, când în sat existau 176 de suflete de confesiune greco-catolică. La 1847, numărul greco-catolicilor ajunge la 230. Satul, atestat documentar la 1405, sub mai multe nume (Kisardo, Ardo, Kovsard, Arduzel), număra în perioada interbelică, aproximativ 450 de credincioşi greco-catolici. Regimul comunist instaurat în anul 1948, a desfiinţat cultul greco-catolic, iar după 1989, populaţia nu a mai revenit la noua credinţă, actuala biserică construită în 1975, deservind populaţia de origine română a satului. Tot aici, poate fi vizitat Ansamblul bisericii reformate, datat în 1726; în această locaţie se desfăşoară şi astăzi ceremonialul religios pentru etnicii maghiari reformaţi din localitate.  
 
La ieşirea din oraşul Ulmeni, spre Tohat şi, mai departe spre Baia Mare, a fost dat în folosinţă la sfârşitul anului 2009, un frumos hotel-restaurant numit „Riviera Someşană”, avându-l ca patron pe Andreica Vasile din Chelinţa, un obiectiv turistic ce merită vizitat in special pentru a gusta din bunătăţile preparate aici.  
 
În oraşul Ulmeni există pe lista monumentelor turistice două obiective: este vorba de Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli”, datată 1720, pe strada Petre Dulfu, numărul 36, şi o Cruce pentru cinstirea eroilor din primul şi al II-lea război mondial, construită în perioada 1933-1946, în centrul oraşului. În cartierul Tohat, se află monumentul scriitorului Petre Dulfu, ridicat în anul 1930, fiind aşezat în faţa căminului cultural. Petre Dulfu este una din marile personalităţi ale acestor locuri, născut la Tohat (10.03.1856 – mort la 31.10.1956), mare autor de basme şi snoave, profesor şi doctor în filozofie, la Bucureşti. În satul Someş-Uileac, există două monumente istorice, înscrise pe lista Ministerului Culturii şi Cultelor: este vorba de Biserica de lemn reformată, aparţinătoare cultului calvin, ridicată în anul 1699, şi monumentul ridicat în memoria eroilor neamului din primul şi al II-lea război mondial.  
---------------  
(Sfârşit)  
 
Bibliografie  
• Micaş, Lucia, Vicsai, Janos - „Schita Monografica a oraşului Ulmeni, Baia Mare, 2006, p. 17  
• Posea, Grigore, Posea, Aurora - „Judeţele patriei (Judeţul Maramureş)”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,1980, p.16, 20.  
• Prodan, David - „Iobăgia în Transilvania în sec. al XVI-lea”, vol. I, p.354  
• Filipescu, Alexandru - „Istoria Maramureşului”, 1940, p.42  
• Glanetaşu, Vasile - „Ulmeni, Pasi spre urbanizare”, Baia Mare, 1971, p.7,9  
• Arhivele Statului Sălaj, Zalău - „Fond Comisia pentru aplicarea reformei agrare din 1945, în judeţul Sălaj, comuna Ulmeni”, fasc. I, p.2.  
• Feneşan, Costin - „Izvoare de demografie istorică”, vol. I, Bucureşti, 1986, p.214  
• Regia Naţională a pădurilor „ROMSILVA”, op.cit., p.24,25  
• „Gazeta de Maramureş” - art. „Familii nobiliare de Maramureş” din 1.10.2007, Lucăcel, Ioana, Crişan, Mircea, Baia Mare, p.1.  
--------------------------------------------------------  
Prof. Mircea BOTIŞ & Pr. Radu BOTIŞ  
Baia Mare, septembrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Mircea BOTIŞ & Radu BOTIŞ - FUNCŢIILE GEOECONOMICE ACTUALE ALE ORAŞULUI ULMENI-MARAMUREŞ (2) / Mircea Botiş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2083, Anul VI, 13 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mircea Botiş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mircea Botiş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!