Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   



Milena MUNTEANU - BRAZILIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am trecut Ecuatorul. Eu nu mai fusesem în emisfera sudică, iar acum am fost chiar bucuroasă să mergem în Sud, să schimbăm iarna canadiană cu vara braziliană şi să schimbăm zilele scurte şi întunecoase cu cele lungi şi calde de vară.  
 
Marin mai fusese în Africa de Sud şi realizez acum, ce puţine ştiu despre emisfera sudică. În primul rând eu nu realizasem cât de mult se întinde continentul American în Sud, cât de mult se apropie el de Antarctica. M-a surprins că partea cea mai de sud a Africii nu se apropie la fel de mult de continentul îngheţat aşa cum o face cel Sud-American. Apoi nu realizasem că Rio de Janeiro e cu 3 ore înaintea noastră!, adică mult în est, când eu credeam că nu e aşa o diferenţă mare de fuse orare. Apoi mă aşteptasem că o dată ce dăm cotul ecuatorului, că se face brusc lumină, mai ales că veneam din noaptea Nordică. Lumina s-a făcut, dar nu aşa cum mă aşteptasem eu… Apoi nu mă gândisem că o să survolăm Trinidadad-ul, Puerto Rico şi Guyana, nici nu ştiusem că Guyana e pe continental asta…. şi că vom survola Port of Spain…  
 
Aşteptările mele au fost cumva înşelate, poate pentru că erau nefondate. Se pare însă că am avut dreptate să mă aştept la nepunctualitatea brazilienilor. Citisem că dacă întârzii 15 minute la o întâlnire, ai şanse mari să mai trebuiască să aştepţi încă o jumătate de oră după cei cu care ai întâlnire, căci indiferent cât de mult întârzii tu, ei întârzie şi mai mult. Se pare că aşa este şi cu zborul nostru. Deşi zburasem deja 10 ore, am fost ţinuţi o oră în aer, că aeroportul nu avea timp de noi. Eu băgasem de seamă că ceva e în neregulă, i-am şi arătat lui Marin că mergem în direcţia opusă, ba chiar că ne învârtim pe loc. Deabea după o jumătate de oră a fost difuzat un anunţ în acest sens. Apoi s-a anunţat că aşteptarea noastră se extinde cu încă un sfert de oră. Apoi cu încă o jumătate de oră. Să mai spun că aşteptăm aterizarea făcând cercuri pe cer, în mijlocul turbulentelor, legaţi în centuri de siguranţă şi cu sufletul la gură?  
 
Oare de ce-mi aduce asta aminte de un roman al lui Dino Buzatti, în care lucrurile mergeau din rău în mai rău? Sper că şi de data aceasta Bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi, aici unde suntem… Dumnezeu Drăguţul a fost, şi de data aceasta, bun cu noi. Până într-o zi, când prea obosit de multele noastre rugăminţi, vă hotăra să nu ne mai tot ajute la nesfârşit. Acum însă, ne-a arătat din avion, pe linia Ecuatorului, munţii Tumuc, dar mai ales ne-a răsfăţat, puţin sub ecuator, cu imaginea aeriană a Amazonului. În strălucirea soarelui subecuatorial şi în atmosfera proaspătă de dimineaţă. Ce privelişte strălucitoare, ce deschidere de ape, ce imagine de neuitat!  
 
De acolo de sus se vedeau şi urmele locuinţelor umane, a parcelelor defrişate, chiar lângă jungla amazoniană. Parcelele defrişate şi inundate în patternuri geometrice mă fac să mă gândesc că suntem incurabili. Nimic nu ne vindeca de nesăbuinţă şi iresponsabilitatea noastră şi nimic nu ne ruşinează.  
 
Pe drum încoace şi văzusem un film de animaţie, drăguţ, care se numeşte „Rio 2”, era despre o familie de papagali exotici, care aveau toate avantajele modernităţii, de la GPS cu care să se orienteze prin jungla tropicală, până la periuţa de dinţi electrică. Era o mică alegorie a Braziliei domesticite de azi, segregate după echipa de fotbal pentru care chibiţează fiecare şi ale cărei culori le poartă fiecare. Astfel papagalii albaştri joacă fotbal cu cei roşii, şi toţi semenii lor chibiţează în tribune, iar fotbalul devine sportul lor naţional…ba chiar şi sufletul lor.  
 
Ajunşi pe aeroportul Sao Paulo, ne aşteaptă o altă surpriză. Deşi ni se spusese în Toronto că bagajul va merge singur la Rio, aici ni se spune că trebuie să-l luăm după noi. Aşa că îl cărăm pe jos mai mulţi kilometri, între terminale interminabile. Găsim, în fine, de unde ne vom îmbarca, dam să trimitem bagajul înainte, dar nu se poate face check-in decât cu 2 ore înainte, aşa că va trebui să îl mai păzim încă 3 ore!  
 
Aici, lumea pare cam ca pe la noi. Şi Marin a observat. Cam aceleaşi purtări, dar genele cred că sunt mai amestecate. Se sesizează cele de origine latină, dar aici vezi şi mulţi nativi, mai coloraţi, cu nasuri puţin altfel, persoane de culoare, şi chiar şi asiatici. Un fel de uniformitate în diversitate, aproape că s-a omogenizat populaţia după atâtea încrucişări multirasiale. E cu totul alt peisaj decât în America de Nord, unde e o separare clară de alb ca neaua şi negru ca abanosul, aici e un fel de uniformitate la mijloc, cu variaţii minore arătând spre diversele provenienţe iniţiale, care acum sunt cumva sincronizate, asimilate.  
 
Purtările însă sunt ca pe la noi. Dacă şi aşa urma să păzesc bagajul, măcar să aflu nişte informaţii turistice despre Sao Paulo, mai ales că la întoarcere o să avem un pic mai mult timp de vizitat, între avioane… aşadar, caut un birou de turism. Acolo, doi tineri, unu mai blonziu, altul mai negruţ. Unu rupea engleza, celălalt nu.  
 
Întreb dacă pot căpăta o hartă a oraşului. Oh, păi aici nu avem hărţi. Ok, zic, vă rog să îmi spuneţi ce se poate vizita în 8 ore în oraş, ce aţi vizita voi dacă aţi avea 8 ore la întoarcere. Aia se uită lung. Atunci întreb: aveţi nişte tururi ale oraşului? Nu, nu de la aeroport. Dacă vreau o vizită ghidată, îmi spun ei, să iau un taxi, să mă duc la un mall, şi acolo să mă informez despre tururi ghidate. Really? Da! Ok, atunci poţi să faci o căutare pe internet să vezi între ce ore sunt deschişi cei de la mall care ne pot da informaţiile? Păi noi nu avem internet. Really? Dar aveţi o companie de taximetrişti cu care să vorbesc? Pentru aia trebuie să mă duc în altă parte, că ei nu au informaţii despre taxiuri. Văzând că nu ajută, le spun că o să rezolv eu, că o să mă uit într-un ghid. Păi aici nu avem nici ghiduri. Ştiu că voi nu aveţi, dar am eu unul. Ei se uită miraţi. Atunci, mă întreb, voi ce vindeţi aici? Vindeţi bilete la spectacole, intrări la muzee, ce vindeţi de fapt? Doar sunteţi un birou de turism. Ei se uită amuzaţi unu la altul şi încep să râdă. Atunci, zic, înţeleg că nu organizaţi nimic, nici tururi, nici altceva pentru a vizita oraşul Sao Paulo, aş putea oare lua un helicopter pentru o vedere aeriană a cascadei Iguazu? Nu, nu se poate. Dar se pot cumpăra bilete la avion. Trebuie să zbori până acolo, şi iei un alt zbor înapoi, dar asta nu se poate face în 8 ore. Ok, atunci hai să revenim la Sao Paulo, voi aici trăiţi, nu-i aşa? Da. Perfect. Ce e de vizitat aici? Pinacoteca. Perfect. Şi mai ce? Un monument, un fel de piaţă, în amintirea unei benzi muzicale ai cărei membrii au murit într-un accident de avion… Un nume care conţinea cuvântul Assasinos. Nu auzisem. Ei se uită dezamăgiţi la mine, cum să nu ştiu eu de formaţia care şi-a pierdut viaţa. Îmi pare rău. Şi ce altceva ce se poate vizita? În rest e piatră. Se mai poate vizita The Duck Pond, Balta cu raţe, îmi spun ei. Adică îmi sugeraţi să iau un taxi să mă duc să văd nişte raţe de pe o baltă? A, nu, îmi spun ei, Baltă cu Raţe este doar numele, că raţe nu mai sunt. La chestia asta am început să râd şi am plecat de acolo cât de repede am putut. Discuţia de la biroul de turism mi-a adus aminte de bancul românesc în care „Aicea n-avem pâine, cei de vis-à-vis n-au carne!” Am înţeles că va fi grea comunicarea cu Brazilienii, chiar şi cu cei care vorbesc engleza, „more or less”, după cum bine spun chiar ei.  
 
Brazilienii par să fie organizaţi cam la fel ca noi, sau dezorganizaţi, ba chiar se poartă la fel, se pieptăna la fel, femeile au bijuterii cam ca pe la noi, îşi dau cu parfumuri cam grele şi păr, altfel, cochetele. Culorile sunt florale, tropicale, îndrăzneţe. Vezi de la umeri goli la picioare goale. De fapt aud că pe aici se poartă wax-ul Brazilian şi lumea care vrea să arate bine îşi antrenează şi muşchii de pe fese. Pretenţiile sunt înalte, mă întreb dacă o să am curaj să stau la plajă, sau mai bine mă acopăr cât se poate de bine, să nu intru în vreo competiţie din care n-am cum ieşi bine!  
 
Aud că drumul de la Sao Paulo la Rio e superb, dar a fost puţin înnorat, aşa că am văzut pe sărite. Am avut şi o durere cruntă de cap, că niciodată, din cauza înălţimii, şi trăsesem deja concluzia că trebuie să-mi mai cruţ puterile şi să înţeleg să nu mai plec la astfel de drumuri, care mă costă şi fizic şi psihic.  
 
Totuşi, o dată ajuns la locul de destinaţie, îţi pare că fiecare efort depus a meritat. Văzut din taxi, pe înserat, Rio de Janeiro e un oraş de vis, cu Corcovado, muntele de pe care tronează Cristo Rei, cu un perete inaccesibil de stâncă, ce străjuieşte oraşul. Dar respiraţia oraşului, cu spaţii largi, superbe şi plaje celebre: Copacabana, Ipanema şi Leblon, care aduc aminte de şlagăre îndrăgite: „Fată de la Ipanema”, de exemplu… Ce view superb de la fereastra camerei, cu plaja şi ocean, ce poduri splendide, cu Cristo Rei luminat în noapte şi vizibil de la fereastra noastră.  
 
După o noapte şi o zi de drum, îmi doresc doar un pui de somn. În rest, voi vedea mâine ce voi mai putea face. Deocamdată nu pot decât să aduc mulţumiri pentru ziua de azi. Nimic mai mult.  
 
----------------------------------  
Milena MUNTEANU  
Toronto, Canada  
21 noiembrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Milena MUNTEANU - BRAZILIA / Milena Munteanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1421, Anul IV, 21 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Milena Munteanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Milena Munteanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!