Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   



Mihai MERTICARU - COMAN ŞOVA – UN POET AL SPAŢIULUI NEMŢEAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Născut la 18 octombrie 1933, în Bucureşti, unde locuieşte de 60 de ani, poetul COMAN ŞOVA şi-a petrecut primii 18 ani din viaţă în judeţul Neamţ, la Humuleşti Neamţ, apoi în satul Suha, unde era o fabrică de cherestea, la Bicaz, Tarcău, Roznov şi, în sfărşit, la Piatra -Neamţ, localităţi prin care Ioan Şova, tatăl său, maistru forestier, se tot muta cu serviciul. Între anii 1941-1947 urmează clasele primare la Şcoala nr.2 din Piatra Neamţ, apoi se înscrie la Liceul „Petru Rareş”, de unde se transferă la Liceul Tehnic de Silvicultură din Roznov, pentru a-i face pe plac tatălui său, liceu pe care îl absolvă în 1952. În vara aceluiaşi an, pleacă la Bucureşti pentru a se înscrie la Facultatea de Silvicultură, cum dorea autoritarul părinte, vocaţia dovedindu-se mai puternică, se înscrie şi reuşeşte la Institutul de Teatru, iar după 3 ani se transferă la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu”, care în acelaşi an devine Secţia de Literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” în cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, facultate pe care o absolvă în anul 1960, aşa cum visa încă de pe băncile liceului când scria poezii şi frecventa cenaclul literar condus de profesorul şi poetul Constantin Borş.  
 
Între 1962-1964 funcţionează ca secretar literar la Teatrul „Barbu Delavrancea” din Bucureşti, perioadă în care debutează în dramaturgie cu piesa „Iubesc pe-al şaptelea”, urmată de altele precum şi de scenariul filmului „Ora zero”, toate bucurându-se de un real succes. Între 1965-1972 este secretar general de redacţie al revistei studenţeşti „Amfiteatru2. În anii următori a fost secretar general de redacţie al ziarului „România liberă” (1972-1974), redactorul-şef adjunct la revista „Magazin” (1974-1986), publicist comentator la „România liberă” (1986-1990), iar în anul 2011 fondează, împreună cu scriitorul Florentin Popescu, revista lunară „Bucureştiul literar şi artisitic”, îndeplinind aici funcţia de director.  
 
În anul 1970 debutează cu un volum de versuri intitulat „Astrul nimănui” la Editura Eminescu, fiind întâmpinat elogios cu cronici şi recenzii semnate de Ilie Constantin, M.N. Rusu, Ion Butnaru, Damian Ureche, Magda Ursache, Nicolae Baltag, Constantin Pricop ş.a. Drept urmare, în 1971 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.  
 
Tot la Editura „Eminescu” îi apar şi următoarele volume: „Marival” (1974), „Cuvinte de reazem” (1977), „Poeme” (1980), „Unul cu altul” (1983), „Căderea fructului” (1989), „Nevoia de alb” (1996). Urmează „Die liebe ist mein alltangskleid” (Iubirea este haina mea de fiecare zi), traducere în limba germană de Ioana Crăciun, Editura Neue Literatur, 2010, Jena; „Cuvinte de reazem”, colecţia „Opera Omnia”, Editura TipoMoldova, 2012; „101 poeme”, Editura Biodova, 2012; „Frig/Cold”, ediţie bilingvă româno-engleză, Editura Semne, 2013.  
 
În acelaşi an şi la aceeaşi editură, în condiţii grafice demne de invidiat, îi apare volumul „Paharul cu îngeri”, o voluminoasă antologie, într-o formulă originală, în care nu mai apar titlurile volumelor princeps, poemele fiind structurate tematic. Titlul acesteia semnifică diversele ipostazieri ale îngerului: mască a revoltei, semn al nostalgiei vremurilor arcadice, emblemă a purităţii eului liric şi a harului creator. Volumul se bucură de o amplă şi pertinentă prefaţă semnată de Nicolae Balotă, iar în final îi sunt alăturate peste 30 de cronici literare aparţinând celor mai strălucite condeie din Bucureşti şi din ţară, începând cu Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu, Florentin Popescu, Daniela Zeca, Tia Şerbănescu, Ion Roşioru, M.N.Rusu, Dumitru Radu Popa, Dorin Tudoran şi terminând cu Ioan Mazilu Crângaşu, Fănuş Băileşteanu, Marian Popa, Constantin Sorescu, Mircea M. Pop, Rodica Florea, Ion Cristofor şi mulţi, mulţi alţii, toate bucurându-se de formulări elogioase.  
 
În viziunea acestora, Coman Şova este un poet excepţional, un spirit de esenţă clasică, un poet pe cât de discret, pe atât de înzestrat şi de profund, un însetat de puritate şi visare, un poet reechilibrat, ocolit de tentaţiile originalităţii cu orice preţ, un poet apolinic trăind în idei sublimate pe care le studiază din toate unghiurile, un poet care refuză fraza goală şi vidul exprimării plate, fără sens, un talent ponderat şi mai ales de sine stătător, evitând pastişa şi imitaţia sterilă, un poet care trăieşte nostalgia copilăriei şi a pădurilor, ca zonă a purităţii, posesorul unei voci lirice cxare a căpătat originalitate şi profunzime în exprimare, fiind capabilă să transmită emoţii adânci şi durabile, un condei remarcabil, un poet ce atinge altitudini lirice nebănuite, un liric ce îşi exprimă tot mai responsabil suferinţa universală provocată de lăcomia omului modern etc.  
 
Referindu-se la poemele sale, aceiaşi autori afirmă că poezia lui Coman Şova este senină, echilibrată, plină de bijuterii şi de aforisme, de metafore şi construcţii surprinzătoare, o poezie care aspiră spre clasicitate şi reconciliere cu lumea, esenţialmente una elegiacă şi a smaimelor de cenuşiu, o rugă şi o nostalgie către un spaţiu imaculat, o armonizare superioară la nivelul versului, o poezie de notabilă consistenţă, care pune în lumină o formulă inconfundabilă, o poezie meditativă, spontană şi elegiacă, un îndreptar pentru a înflori planeta încă o mie de ani.  
 
Un spaţiu considerabil al liricii şoviene este rezervat poeziei de dragoste, care ne dezvăluie o sensibilitate autentică, aptă să prelucreze şi să potenţeze acest sentiment ce reprezintă singura modalitate de a accede la absolut. Metaforic vorbind el afirmă că “iubirea este haina mea de fiecare zi”, metaforă pe care o găsim şi în titlul volumului apărut în limba germană.  
 
Poemele erotice excelează prin prospeţimea şi simplitatea expresiei, prin schimbarea cu naturaleţe a registrului stilistic, prin voluptatea privirii şi uimirea în faţa miracolului lumii, prin cantonarea într-un univers al purităţii. Poetul percepe iubirea ca pe un miraj, ca pe o stare mereu dorită, mereu pierdută, fiind preocupat de elucidarea misterului ascuns dincolo de imaginea aparenţei, erosul declanşând stări reale de reverie. Ca principiu constitutiv al lumii, femeia iubită este o permanenţă în poezia sa, reprezentând eterna aspiraţie spre ideal.  
 
Pentru Coman Şova, femeia, simbol al suavităţii, este o sărbătoare dulce, o rană, ţipăt, trup de vis şi aer care colorează cerul cu insomnii şi forme, este albastră mireasă care înfiorează pământul cu paşi calzi şi umezi, aducând lumină şi ploi curate, mănunchi de raze, e vis şi fruct, alcool şi pâine şi tot ce se poate, fugă, mister, nefiinţă, pământ, apă şi soare, pădure subţire de făget.  
 
Pentru a gusta din plin frumuseţea emoţională a fluidului poetic, cităm un poem în integralitatea lui: „O femeie mi-a ieşit în drum/ cu toţi pruncii ei nenăscuţi/ în priviri/ cu toate trădările ei/ în priviri./ Îşi aşază ochii în ochii mei/ şi-i lasă acolo./ O femeie mi-a ieşit în drum,/ sub pleoapele ei/ respiram fantome/ ce-au bântuit apoi/ vorbele noastre/ săpând adânc izvoare/ de proaspete erori.//” (Întâlnire, pag. 201)  
 
Funciar duios, absolventului de liceu silvic îi repugnă îndepărtarea insului de natură, de universul silvestru cu atâtea oaze de seninătate, în care a hălăduit în cei mai frumoşi ani ai vieţii, univers devenit un topos al statorniciei şi fericirii depline. Elementele naturii încep să concerteze pentru a deveni metafore, simboluti şi sugestii într-o lirică ce dispune de o mare doză de inefabil. El pune în prim-plan fenomenele naturii, ipostaziindu-se simpatetic în fiecare lucru, pentru a-i decela esenţa. Pădurea devine un spaţiu securizant, intim şi protector: „Trec prin munţii mei/ pe un cal învăţat să zboare;/ nu am arme,/ nu am decât cuvântul omului de aici/ şi aerul tare al stâncii//”(Prin munţii mei, pag.269).  
 
Un lamento sfâşietor, dar şi un adevărat rechizitoriu conţin unele poeme la adresa celor ce nesocotesc legile echilibrului natural: Tăierea unei păduri este cel mai trist abator (Medalie fără revers, pag. 283/ sau „Când tăiem o pădure,/ omorâm şi aerul ei/ şi ceva din plămânii noştri./ Când doborâm o pasăre,/ doborâm un vis care rămâne/ şi după ce ne trezim/ când vânăm un cerb,/ o stea de pe fruntea omului/ se carbonizează//” (Carbonizare, pag. 309).  
 
Anotimpurile („iarna e haina mea de duminică”), ninsorile şi pădurea cu toate vietăţile ei,, pământul care îl cheamă irezistibil reprezintă obsesiile majore ale poetului. În peisajele sale predomină, cu mici excepţii, o singură culoare: albul, albul cireşilor în floare, al ierbii brumate, al tinereţii, al purităţii, al stării de graţie, al transfigurării. Nu o dată, asistăm la un spectacol feeric al naturii care invadează oraşul, salvându-l de cenuşiu şi sordid: „O pădure de foioase şi conifere/ cu galerii nesfârşite de păsări/ invadase oraşul./ Un făguş silvatica/ îşi rezema coatele de Intercontinental./ Păsările dirijau autobuzele.../ Din cinematografe ieşeau/ păduri tinere de mesteceni,/ alimentarele erau pline/ de fructe sălbatice/ şi ouă de dropii/ ... iar pe covoarele fermecate/ ale poienilor plutitoare/ iepurii albi/ făceau tumbe//” (Vis şi tumbe, pag. 337).  
 
Apelând la simbolistică, putem afirma că arborii fac legătura între cer şi pământ, semnificând aspiraţia spre o ascensiune luminoasă. Binomul om-natură oferă cadrul ideal pentru apropierea omului de esenţa sa sacră, precum şi modalitatea de a ajunge la conştiinţa spirituală a unei lumi mai înalte.  
 
Cuvinte nodale mai mult decât simple teme, sângele şi lumina, simboluri ale vieţii, ale dăinuirii, cu darul de a reinstaura coerenţa, armonia, aspiraţia spre ideal, foamea de real: s-a făcut lumină, vin fiii ... văd lumini aprinse de sfinţii mei tineri... e-o albă tăcere pe văile ninse/ o albă tăcere coboară în noi... lumină neizbucnită încă, luminând... o oază de lumină grea... aleşii bărbaţi pentru înalt destin/ purtând virtutea pământului în sânge.  
 
Tehnica sugestiei, pe cât de simplă, pe atât de eficientă, este stăpânită magistral de Coman Şova, care reuşeşte astfel să strecoare destule aluzii la ticăloşiile din anii comunismului: „E noapte peste tot şi-n zi,/ e noapte înăuntru şi-n afară/ e noapte adâncă în a fi/ şi noapte încă se mai cară//” (Noapte peste tot, pag. 167) şi „niciun fulg curat nu cade-n iarna asta Pe nevăzute, ning noroaie peste noi” (Pe nevăzute, pag. 368).  
 
În viziunea sa, îndeletnicirea scrisului are un rol exorcizator în faţa spaimei de extincţie. O seninătate mioritică pluteşte peste poemele cu o asemenea tematică, poetul fiind încredinţat că moartea este cea care dă sens vieţii: „Naşterea nu este un început,/ moartea nu este un capăt (Labirint, pag. 391) sau să fii, să fiu, să fiu în nefiind//” (Albastrul de deasupra, pag. 443).  
 
Fără să-şi împodobească versurile cu artificii stilistice, poetul îşi rosteşte discursul limpede, fără stridenţe, preferând să-şi exprime ideile prin sintagme care să declanşeze şiruri de interogaţii şi răspunsuri din partea cititorului. Nu putem să nu remarcăm şi muzicalitatea care se naşte din ritmul rostirii, din tonul uşor elegiac, din armonia intrinsecă a asocierii cuvintelor.  
 
O listă lungă putem alcătui doar din temele sale consacrate: dragostea, curgerea ireversibilă a timpului, faptul divers, jubilaţia, reveria, nostalgia copilăriei, legătura dintre generaţii, familia şi singurătatea, raportul cu divinitatea, criza mondială, problemele ecologice ale planetei, moartea, memoria, uitarea etc. Lumea autorului e o sumă de fragmente de realitate şi irealitate, de cotidian şi de viaţă interioară, condensând metaforic durerile unui neam şi credinţa în temeinicia lumii. Printre rânduri, transpare crezul său de o viaţă în puterea regeneratoare şi în taina cuvântului întrupat.  
 
Personalitate polivalentă şi proteică, poet cu mari disponibilităţi lirice, Coman Şova scrie o poezie plină de substanţă şi idee, firească precum respiraţia, emoţionantă prin autenticitatea trăirii, prin sinceritatea neafectată.  
 
Mihai MERTICARU  
Piatra Neamţ  
noiembrie 2105  
 
Referinţă Bibliografică:
Mihai MERTICARU - COMAN ŞOVA – UN POET AL SPAŢIULUI NEMŢEAN / Mihai Merticaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1786, Anul V, 21 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Merticaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Merticaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!