Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Devotament > Mobil |   



SONETUL ETERNEI POVESTI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MERTICARU, Mihai (20 iunie 1938, Rediu, judeţul Neamţ), poet, eseist şi gazetar. Absolvent al Facultǎţii de Filologie a Universitǎţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1960-1965). Funcţioneazǎ ca profesor titular în Piatra-Neamţ, cu o întrerupere de 6 ani (1968-1974), când este angajat ca redactor la ziarul “Ceahlǎul” din aceeaşi localitate. Din anul 2000 face parte din colegiul redacţional al revistei de literaturǎ şi artǎ “Antiteze” din Piatra-Neamţ.  
۩  
VOLUME PUBLICATE:  
Vânătoare princiară, poeme, debut editorial, 1992, Ed. Cronica, Iaşi  
Catedrală de azur, poeme, 1994, Editura Cronica, Iasi   
Repere literare şi stilistice, eseuri, 1996, Editura Cronica, Iasi  
Scriere cuneiformă, poeme, 1997, Editura Cronica,Iasi  
Întâlnire pe pod, poeme, 2003, Editura Timpul, Iaşi  
Imperiul lupului, poeme, 2006, Editura Crigarux, Piatra-Neamţ  
Împărăţia clipei (The Kingdom of an Instant) – 333 de micropoeme în stil haiku, 2007, Ed. Convorbiri literare, Iaşi, vol. bilingv român- englez.  
Arca lui Petrarca, sonete, 2008, Editura Poezia, Iasi.   
Imparatia frigului, 2009, Editura Timpul, Iasi   
Geometrie lirică, sonete, 2010, Editura Limes, Cluj  
Umbra păsării, poeme alese, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011  
Arta euritmiei, sonete, Editura Vasiliana-98, 2012  
Veșnicia dintre clipe, poeme, Editura Vasiliana-98, 2013  
Miresme celeste, poeme alese, Ed. Tipo Moldova, Opera Magna, Iași , 2013  
Fiordurile memoriei, poeme, Editura Cetatea Doamnei, 2014  
۩  
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România-26 februarie 1999  
A fost inclus în mai multe antologii româneşti şi strǎine.  
Colaboreazǎ la diverse reviste literare din ţarǎ şi din strǎinǎtate.  
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău, 2014.  
SONETUL ETERNEI POVEŞTI   
Madonă, a sfintei naturi minune,  
Cu tors de regină nemuritoare,  
Atâta perfecţiune nu te doare?  
Cu pioșenie de rugăciune,   
Cine te-a răsădit, gingaşă floare?  
Din ce stele-a reuşit să te-adune?  
Ce taine moşteneşti de la străbune  
De eşti atâta de ameţitoare?  
Basmul tău e un continuu prezent  
Şi nu se sfârşeşte niciodată,  
Nu-i sculptor să nu-ţi fi cioplit monument  
Să-l povestească în marmură coerent.  
Privirea ta luceferii îi cată,  
Fiinţă, de poeţi, zeificată.  
SONETUL PRIMEI ÎNTÂLNIRI  
  
Îţi aminteşti, iubito, cum ne-am cunoscut?  
Prima întâlnire am avut-o-n vis,   
Tu tocmai fuseseşi aleasă miss,  
Eu mă întorceam dintr-o luptă sub scut.  
S-a-ntâlnit o regină c- un biet proscris,  
Soarele a stat în loc când am văzut  
Întruparea frumosului absolut;  
O nouă eră în viaţă mi-ai deschis.  
Mi-a fost dor de o floare violetă,  
Am sădit-o-ntr-o lădiţă-n casă,  
Am prins-o la rever drept amuletă  
Şi-ai devenit peste noapte vedetă.  
Acuma de nimica nu-mi mai pasă,  
Că am aleasă din cea mai mireasă.  
SONET CU DARURI  
Iubito, cu târzii ninsori în plete  
Şi, cu privirile, doi scutieri,  
De unde-ai adunat atâtea averi  
Cu care boiul tău vrea să mă-mbete?  
Ce îţi lipseşte, ce ai mai vrea să-mi ceri?  
Nu te grăbi, ia-o mai pe-ndelete!  
Pot să-ţi dedic câteva sonete,   
Să te strivesc, n-aş vrea, sub alte poveri.  
De ce zâmbeşti, iar vrei să mă topesc?  
(Nu găsesc alt termen mai livresc)  
Am să-ţi mai ofer şi nişte amintiri  
Din arsenalul nostru strămoşesc.  
Adună toată frumuseţea-n priviri!  
Totul va fi al tău din tot ce poţi s-admiri.   
SONETUL FEMEII   
Femeia e-n toate şi toate-s în una,  
Poartă deschisă spre (ne)fericire,  
Punctul sacrosanct pentru pomenire,  
Pentru intrarea-n paradis, arvuna,  
Unic antidot pentru pustiire,   
Setoasă de iubire-ntotdeauna,  
Uneori furtună, dar şi fortuna,  
Un felinar în ceaţă subţire.  
E al magneticei fascinaţii semn,  
Pe scena vieţii, primă solistă,  
Poate chiar şi într-un cadru nesolemn  
Să-nsufleţească şi-o inimă de lemn,  
Motiv ca lumea să nu fie tristă  
Şi dovadă că Dumnezeu există. 
Referinţă Bibliografică:
SONETUL ETERNEI POVESTI / Mihai Merticaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1509, Anul V, 17 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Merticaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Merticaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!