Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



LEGENDA PRINŢESEI ZALA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
 
 
...Pe meleaguri îndepărtate, la capătul lumii cunoscute, într-un peisaj feeric, dominat de munţi majestuoşi şi izvoare cristaline, în Palatul Violet, trăia o prinţesă nemaiîntâlnit de frumoasă şi de bogată, pe nume Zala. Nu-i lipsea, din cele îndeobşte necesare, nimic, dar era nefericită, simţea că îi mai trebuie ceva ca să se simtă împlinită.  
 
Zilele curgeau, egale, prinţesa se retrăgea adeseori la umbra copacilor falnici şi asculta trilurile melodioase ale păsărelelor, alergând pe ascuns desculţă pe potecile pe care îşi petrecuse copilăria. Pe ascuns, fiindcă părinţii săi ar fi considerat nedemn pentru o prinţesă să alerge desculţă prin pădure.  
 
Seara se închidea în cameră şi privea lumina binefăcătoare şi misterioasă a stelelor, sau se pierdea în reflexiile luminii Lunii, un astru palid şi melancolic care îi bântuia adesea nopţile.  
 
„Nu va trece mult timp, prinţesă, până când vei cunoaşte ceea ce este iubirea”, i s-a părut că aude o voce venită de departe.  
 
A clipit din ochi şi s-a privit în oglindă.  
 
Da, atât de frumoasă cum era, nu se îndoia că era sortită iubirii. Însă niciunul dintre pretendenţii pe care îi avusese nu i se păruse demn de dragostea sa.  
 
 
 
 
 
*  
 
 
 
 
 
Viaţa şi moartea erau un mister. Soarta, de asemenea.  
 
Tânăra prinţesă Zala intuia că nu va cunoaşte niciodată tot adevărul, deşi era extrem de curioasă să descifreze tainele existenţei. Părinţii săi cunoşteau o vrăjitoare şi clarvăzătoare, Hada, dar aceasta fusese izgonită din Palatul Violet după ce se dăduse o dispoziţie împotriva magiei şi a ştiinţelor oculte. Îi spuseseră însă prinţesei că la un singur semn o puteau aduce pe ascuns în palat pentru a o sluji cum crede de cuviinţă, fără să ştie nimeni.  
 
Însă nu de frica legilor, ci din mândrie prinţesa Zala refuzase orice ajutor. Încerca să se descurce singură.  
 
Îşi ducea mai departe strania existenţă: sclipitor de frumoasă, de bogată şi de inteligentă, dar singură.  
 
Nopţile cu Lună plină, plimbările prin pădure, scăldatul în apa rece de izvor şi Tarotul erau companionii săi cei mai de preţ.  
 
La sfârşit de săptămână, intra în biblioteca Palatului şi citea acolo fie din scrierile învăţaţilor, fie romane de dragoste sau de aventuri. Câte şi mai câte nu se întâmplau în filele cărţilor parcurse, şi Zala ştia deja că aceste cărţi erau vii, că îşi aveau o existenţă a lor care se desfăşura, însă, într-o lume paralelă, poate chiar în acelaşi spaţiu, dar în alt timp.  
 
Fascinată de lectură şi de lucruri sofisticate, găsind în pădurea copilăriei singurul refugiu plăcut şi autentic, tânăra prinţesă se pregătea deja pentru viaţă.  
 
Şi, într-o zi, inevitabilul se produse: îl cunoscu la o reuniune de seară pe frumosul prinţ Ter, un prinţ tânăr şi mândru, care nu se putea compara cu niciunul dintre ceilalţi pretendenţi. De cum l-a văzut, Zala a ştiut că acesta avea să fie alesul inimii sale.  
 
De atunci, viaţa prinţesei s-a schimbat: în afară de îndeletnicirile obişnuite, se retrăgea tot mai des în faţa oglinzii, unde se aranja cu orele, învăţase să cânte la harpă şi rostea mereu cuvinte de iubire, când credea că nu o aude nimeni.  
 
Se pregătea pentru un vis frumos (poate cel mai frumos!), dar tocmai pentru că i se părea ceva atât de minunat se gândea că nu poate să rămână decât un vis, ceva trăit în imaginaţie.  
 
De aceea, când a aflat că prinţul Ter s-a îndrăgostit, la rându-i, de ea şi că a trimis un peţitor să o ceară de nevastă, prinţesa Zala a fost cât pe-aci să leşine. A stat câteva minute întinsă pe divan şi slujnicele i-au făcut vânt cu evantaiul.  
 
Apoi, când totul a reintrat în normal, a început să se pregătească pentru noua sa viaţă.  
 
Instruită şi cultivată era, părinţii săi se aflau în putere, totul în Palatul Violet prospera. De acum, nu îi mai rămânea decât un singur lucru: să cunoască iubirea alături de frumosul prinţ Ter şi să dăruiască familiei un moştenitor.  
 
 
 
 
 
*  
 
 
 
 
 
A trecut însă mult timp şi prinţesa nu mai primea nicio veste de la cel care se părea că era ursitul ei.  
 
Se plimba în continuare prin pădure, asculta susurul izvoarelor şi privea cerul, dar nimic nu mai era ca înainte.  
 
Avea o premoniţie că ceva nu era în regulă, dar nu avea curajul să rostească acest lucru cu voce tare.  
 
Anotimpurile au trecut, ţinuturile magice au înflorit - dar, într-o bună zi, prinţul Ter a cunoscut-o pe frumoasa Vana, de care s-a îndrăgostit imediat.  
 
Îşi călcă legământul faţă de Zala şi îi propuse Vanei să-i devină soţie.  
 
Şi astfel ireparabilul s-a produs.  
 
Când a aflat vestea, tânăra prinţesă Zala a vărsat lacrimi amare, apoi s-a închis în sine şi nu a mai dorit să vorbească cu nimeni.  
 
Nopţile se zguduia de plâns şi uda cearceafurile cu lacrimile sale, zilele le petrecea izolată în cameră.  
 
Profund lovită şi mânioasă, Zala a început să urzească planuri de răzbunare. Fusese rănită de moarte, în cel mai nobil sentiment, iar lumea avea să cunoască în curând şi o altă latură a ei: cea rea, cea întunecată, cea lipsită de îndurare.  
 
Fiindcă avea să se arunce asupra victimei ca o panteră rănită - jurase în faţa oglinzii aceasta.  
 
Târziu, după ce şi-a refăcut aparent echilibrul şi a început să iasă din nou în societate, prinţesa i-a întins o cursă rivalei sale.  
 
Sub masca afabilităţii şi a politeţii, pretextând că doreşte să-i ofere un cadou pentru apropiata nuntă, a invitat-o pe Vana în Palatul Violet.  
 
Aceasta, nebănuind nimic, a acceptat bucuroasă.  
 
Cele două femei s-au întreţinut la o ceaşcă de ceai aromat şi, în timp ce-i ura succes în viaţă şi fericire în dragoste, Zala i-a întins ceaşca în care turnase, pe lângă ceai, şi cianură.  
 
„Gustă, te rog! E cu aromă de migdale!”, îi spuse Vanei, care bău de îndată.  
 
În ochii Zalei s-a putut citi o tresărire aproape imperceptibilă de satisfacţie şi de eliberare.  
 
Ceasul a bătut ora fix, iar peste puţin timp, pradă unor convulsii scurte, dar intense, Vana s-a prăbuşit la pământ şi a rămas fără suflare.  
 
 
 
 
 
*  
 
 
 
 
 
Astfel s-a abătut nenorocirea asupra Palatului Violet: părinţii Zalei au făcut ca totul să treacă drept un accident, dar consecinţele faptei tinerei prinţese nu au mai putut fi evitate.  
 
Aceasta a spus că nu se va mărita niciodată, şi deci nu va avea niciun moştenitor. Toate planurile au părut a se nărui într-o clipă, aşa cum valurile mării distrug un castel de nisip.  
 
În plus, la puţin timp după comiterea asasinatului, Zala a fost lovită din senin de un foc venit din Cer. I s-a părut că a fost trimis de un înger care i s-a arătat în încăpere.  
 
Prinţesa a scăpat cu viaţă, dar a rămas desfigurată.  
 
Ce lovitură cumplită! Ce ironie a sorţii!  
 
Faţa sa arăta acum atât de groaznic încât Zala nu se mai putea privi în oglindă. Una dintre cele mai frumoase prinţese, sortită să îşi poarte cu ea hidoşenia până la moarte...  
 
Părinţii nu şi-au schimbat atitudinea faţă de ea, dar fata a alunecat într-o extremă care până atunci fusese greu de anticipat: i se părea că aparţine, de acum, unei alte împărăţii, a Întunericului.  
 
Plimbările prin pădure le făcea noaptea, pentru a nu fi văzută de nimeni. Astfel, companionii ei au devenit liliecii şi bufniţele, iar în nopţile cu Lună Plină îşi făcea tăieturi adânci pe braţ, până ţâşnea sângele, pentru a parafa astfel un straniu pact cu forţele întunericului.  
 
Ziua stătea închisă în cameră, purtând un văl pe faţă, iar una dintre slujnice a auzit-o spunând: „Vana! Vana! Sper că răzbunarea mea te va urmări şi dincolo de mormânt”.  
 
Desigur, secretul nu a fost deconspirat, dar, după cum s-a putut vedea, răul fusese deja făcut.  
 
Zala a suferit în tăcere, câteodată bea vin pentru a se ameţi şi a suporta mai uşor, dar povara noii sale înfăţişări era prea cumplită. Să nu se mai poată arăta lumii! Tocmai ea!  
 
După îndelungi reflecţii, le-a comunicat părinţilor că nu mai poate continua astfel. Şi le-a cerut, pe un ton imperativ:  
 
„Chemaţi-o pe Hada!”.  
 
Astfel a fost adusă pe ascuns în palat bătrâna vrăjitoare, care a cercetat-o pe Zala cu atenţie. I-a spus că nu poate garanta reuşita, dar va face tot ce îi va sta în putinţă pentru a-i prepara o licoare cu proprietăţi magice.  
 
Hada a fost ascunsă cu grijă într-una dintre încăperile palatului şi a fost plătită şi ospătată regeşte.  
 
Chiar şi aşa, în aceste condiţii tragice, pentru părinţii Zalei nu conta decât fericirea fetei lor.  
 
Lunile au trecut, prinţesa nu ieşea, în continuare, decât noaptea şi părea a avea sufletul încărcat de suferinţă, dar şi de ură. Să ştie că nu poate privi nici măcar în apa limpede a izvorului, pentru a nu-şi vedea înfăţişarea atât de respingătoare!  
 
Şi toate acestea, din cauza rivalei pe care o trimisese în moarte!  
 
Iar de la prinţul Ter, fireşte, putea să-şi ia adio! Nici măcar nu ştia ce mai făcuse acesta.  
 
Miracol însă! După aproape un an, elixirul, preparat cu grijă şi cu puteri supraomeneşti de Hada, a fost gata. „Dacă un om viu îl bea, îşi schimbă aspectul fizic şi dobândeşte nemurirea, iar dacă este turnat peste mormântul cuiva, acela învie”, i-a comunicat vrăjitoarea.  
 
„Minunat!”, exclamă Zala, căreia astfel i-a revenit speranţa. Nu numai că va redeveni frumoasă, dar va dobândi şi nemurirea!  
 
Trebuia să se grăbească însă, fiindcă Hada nu putuse prepara decât o singură porţie, care putea fi băută doar în timp de o săptămână.  
 
 
 
 
 
*  
 
 
 
 
 
Însă, aşa după cum nimeni nu putuse anticipa că Zala avea să comită o crimă şi să rămână desfigurată, judecând după antecedentele copilăriei şi tinereţii sale, nici de data aceasta lucrurile nu au mers conform planului.  
 
În a treia zi de la aflarea minunatei noutăţi aduse de vrăjitoarea Hada, prinţesa desfigurată a primit veşti neaşteptate de la Palatul Galben, unde locuia prinţul Ter. Acesta, plângând-o încă pe Vana, voia să se sinucidă.  
 
Tristă, desfigurată, singură, Zala a fost cuprinsă de remuşcări şi a petrecut o noapte albă. În acea noapte a văzut, în încăpere, ca într-un glob de cristal al bătrânei Hada, atât bufniţele şi liliecii pe care îi întâlnea noaptea în pădure, cât şi chipul inert, frumos, dar lipsit de viaţă al Vanei. A văzut Palatul Violet de undeva de sus, de la zeci de metri înălţime, şi-a văzut părinţii plângând, l-a văzut pe Ter pregătindu-se, la rândul său, să bea otravă. Şi a ştiut că totul era numai din cauza ei.  
 
Ridicându-se din pat cu ultimele puteri, dorindu-şi, pentru prima dată după mult timp, linişte, şi nu răzbunare, a luat o decizie: va renunţa la nemurire şi îi va da poţiunea magică lui Ter, pentru a o turna pe mormântul Vanei.  
 
L-a chemat pe Ter la palat, de data aceasta fără intenţii ascunse, fără a întinde nicio capcană. Şi, acoperită în continuare cu un văl, i-a vorbit astfel:  
 
„Te-am iubit cu adevărat. Ce ai decis tu să faci cu dragostea mea reprezintă o povară pe care o vei duce cu tine până la sfârşitul zilelor, aşa cum eu îmi voi purta sluţenia pe care nici acum nu-ţi îngădui să o vezi. Nu-ţi mai cer socoteală, dar, dacă ai conştiinţă, îţi vei cere singur.  
 
Dar eu nu mai pot să trăiesc aşa. Şi oricum, nu Vana a fost vinovată de trădare faţă de mine, ci doar tu. Astăzi vă iert şi vă dăruiesc licoarea. Toarn-o în secret pe mormântul Vanei şi aceasta va reveni la viaţă”.  
 
Mirat din cale-afară, prinţul Ter a acceptat strania ofertă şi i-a spus prinţesei Zala că îi va rămâne veşnic recunoscător, că are un suflet minunat şi că îşi cere scuze pentru nefericirea pe care i-a pricinuit-o.  
 
Înfăptuieşte cele necesare şi Vana, într-adevăr, învie.  
 
În aceeaşi zi, îngerul i se arătă Zalei şi îi spuse: „Neobişnuită decizie ai luat! Ai renunţat la dobândirea frumuseţii şi a nemuririi, pentru a îţi răscumpăra greşeala şi a i-o reda pe Vana lui Ter. Iertate îţi sunt, începând de astăzi, toate păcatele. Nemurirea aparţine doar zeilor, dar frumuseţea ţi-o vei primi înapoi negreşit”.  
 
Şi Zala a redevenit frumoasă, recăpătându-şi aspectul dinainte. A putut să meargă din nou ziua în pădure, să alerge desculţă pe poteci şi să asculte trilurile păsărelelor şi susurul izvoarelor, iar părinţii săi au fost iar mândri de ea.  
 
Şi a trăit încă mulţi ani fericiţi la palat.  
 
A lăsat în urma ei doar o legendă, care-i poartă numele.  
 
Şi, pentru frumuseţea acestei legende, ca şi pentru a şti că nimic nu este ireversibil cât timp sufletul doreşte să se înalţe, că lumea fantastică poate deveni reală dacă ne dorim acest lucru într-un scop nobil, am transcris pentru voi acest mit.  
 
Care se adaugă unui şir aproape nesfârşit de basme, legende şi poveşti, menite să înfrumuseţeze, în primul rând, sufletul. Oricât de tumultuoasă şi de plină de capcane ar fi viaţa pe Pământ.  
 
 
 
Sursă foto:  
 
By AjayTorvi - Own work, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=51511567  
 
Referinţă Bibliografică:
LEGENDA PRINŢESEI ZALA / Mihai Iunian Gîndu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2109, Anul VI, 09 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Iunian Gîndu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Iunian Gîndu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!