Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



O AFACERE DE MILIOANE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Silvia, Dan şi Mihai se cunoşteau din vremea liceului. Pasiunea pentru cărţi, film şi muzică bună îi unise şi îi făcuse să schimbe, de-a lungul timpului, nenumărate păreri, să declanşeze discuţii uneori în contradictoriu, dar întotdeauna elevate şi cu un efect, în timp, benefic. 
  
Societatea a urmat fel de fel de tendinţe, artiştii au avut suişuri şi coborâşuri, guvernele s-au schimbat, dar paginile din Joyce sau Hesse, filmele de Bergman sau Bunuel şi, mai recent, Amenabar şi Aronofsky, muzica bună, în special rock sau de ambient, au găsit întotdeauna aceeaşi apreciere în cercul de prieteni amintit. 
  
Într-o bună zi, dincolo de discuţiile lor, Silvia a venit cu o idee: 
  
„Voi ştiţi că ne putem deschide o afacere?”. 
  
„Cum aşa?”, au întrebat la unison ceilalţi doi. 
  
„Ascultaţi-mă un pic”, rosti emoţionată Silvia... 
  
Şi astfel a început o stranie şi palpitantă aventură a celor trei prieteni, pe care o vom reda în cele ce urmează. 
  
Ziua întâi. „Ascultaţi-mă un pic...”, reluă Silvia, după o scurtă pauză. „Umblăm un pic la conturile în bancă şi ne deschidem o librărie. Alegem numai literatură de calitate, cărţi una şi una, vechi şi noi. Deschidem totodată un club al pasionaţilor de literatură. La librăria noastră vor avea acces doar membrii clubului, care vor plăti o taxă simbolică de 5 lei pe lună. Din taxe ne vom recupera investiţia iniţială şi vom ţine ulterior «pe picioare» librăria. Apoi, pe măsură ce trece timpul, vom strânge tot mai mulţi adepţi. Putem eventual şi să conversăm cu ei prin chat, cum face Cartepedia. Ideea e că vom face un lucru bun pentru promovarea literaturii şi, dacă ne va surâde norocul, vom şi câştiga ceva bani. Ei, ce ziceţi, sunt deşteaptă?”, întrebă retoric Silvia, făcând o piruetă. 
  
Dan şi Mihai au aplaudat. 
  
„Întotdeauna am susţinut că eşti deşteaptă”, îi răspunseră. „Chiar începând de mâine, demarăm proiectul”. 
  
Zis şi făcut. 
  
Au scos ceva din conturile bancare (nu poţi începe nicio afacere fără un minimum de investiţie iniţială) şi au deschis o librărie pe un spaţiu destul de mic, urmând să o extindă ulterior, în funcţie de cum mergeau vânzările. După o consultare atentă, au ales pentru început 150 de titluri care aveau să fie disponibile în librărie. 
  
Apoi au dat un anunţ, difuzat prin Internet şi pe câteva posturi de televiziune, dar publicat şi în presă, prin care vesteau deschiderea „Clubului pasionaţilor de literatură”. 
  
Conţinutul era următorul: „Fan Kafka sau Pessoa? Joyce sau Hesse? Dostoievski sau Pirandello? La noi îi găseşti pe toţi, în ediţii bine îngrijite. În plus, membrii clubului vor putea discuta prin chat cu noi despre literatura clasică, dar şi despre ultimele apariţii, vom putea schimba păreri, ne vom cunoaşte mai bine. Mai mult, lunar, prin tragere la sorţi, un membru al clubului va câştiga o carte gratuită şi o invitaţie la o discuţie cu cineva de la Editura Humanitas sau cu un scriitor contemporan, la alegere. Şi tu poţi deveni membru al clubului contra unei taxe de numai 5 RON/lună. Te aşteptăm cu interes!”. 
  
Apoi, cei trei au aşteptat răspunsurile pe o adresă de e-mail pe care o deschiseseră special în acest scop. 
  
Când, după o săptămână, nu primiseră nici măcar o singură cerere de înscriere, prietenii noştri au început să se impacienteze. 
  
Peste încă două zile: 
  
„Silvia, te rog mai verifică şi tu o dată adresa de e-mail”. 
  
Silvia, sorbind din ceaşca cu cafea: 
  
„Am făcut-o deja de două ori în dimineaţa aceasta. Tot nimic”. 
  
„Fir-ar să fie!”, exclamă Dan. „Ce ne facem?”. 
  
„Mai aşteptăm un pic”, rosti Mihai potrivindu-şi cu un gest grăbit ochelarii de vedere. 
  
După încă o săptămână, situaţia era neschimbată. Nu primiseră nici măcar un singur e-mail, o singură solicitare de înscriere. 
  
Când s-a împlinit o lună, cei trei au înţeles în sfârşit că totul fusese în zadar, asemeni unui îndrăgostit refuzat care se încăpăţânează să-şi asalteze iubita cu declaraţii, pentru ca într-un final să priceapă şi el că e totul sortit eşecului şi trist, dezamăgit, îmbufnat, să abandoneze şi să se retragă într-ale lui. 
  
„Eu zic să scădem taxa la 3 lei”, rosti Mihai precipitat, nici el foarte convins că a găsit soluţia. 
  
„Nu, acum îmi dau seama că am greşit. Vom proceda altfel...”, spuse Silvia cu aerul cuiva decis să tranşeze o dată problema. 
  
Ziua a doua. „Vom proceda altfel...”, reluă Silvia, după o scurtă pauză. „Poate că m-am lăcomit. În fond, nu e normal să le cerem bani pentru a deveni membri ai clubului. Eliminăm total taxa. Asta e, vom merge probabil un pic pe pierdere, dar asta numai până ne vom pune pe picioare. Apoi lucrurile se vor rezolva de la sine”. 
  
„Ccccrezi tu că e bbbine?”, replică Dan, căruia nu-i surâdea ideea abandonării profitului, bâlbâindu-se. 
  
„Sunt sigură, mergeţi pe mâna mea”, răspunse Silvia, hotărâtă. 
  
Au făcut cunoscut printr-o campanie agresivă (ceva de genul: şi nu uitaţi că site-ul nostru devine OLX) că rămân valabile înscrierea în club şi accesul la librărie, dar totul este acum gratuit. 
  
„Stimaţi iubitori de literatură! Fani ai artelor de pretutindeni! Ne cerem scuze că am fost, cum se spune, «luaţi de val» şi ne-am gândit şi la câştigul material. Suntem o echipă mică şi inimoasă şi nu avem în spate vreun sponsor «cu greutate» şi de aceea ne gândisem să compensăm. Dar nu-i nimic! Nu suntem oameni ai interesului. Cauza şi confortul vostru primează şi, ca atare, începând de mâine vă oferim accesul în club pe timp nelimitat în mod gratuit! Da, aţi citit bine: GRATUIT! Celelalte oferte rămân valabile în aceleaşi condiţii”, suna textul anunţului. 
  
Evident, nu le-a rămas de făcut altceva decât să aştepte din nou. 
  
După o săptămână, niciun răspuns. 
  
Cei trei au început să se agite, să se consulte tot mai des, încercând să găsească o soluţie. Erau dezorientaţi. 
  
„Ce ne facem?...”, murmura Dan, care nu mai ştia ce să creadă. 
  
De altfel, nici ceilalţi nu erau mai dumiriţi. 
  
Când a trecut o lună şi nu s-a înregistrat nicio cerere de înscriere, au înţeles: dăduseră greş şi de această dată, chiar dacă puseseră enorm de mult suflet, consumaseră foarte mult timp şi fuseseră la un moment dat siguri de reuşită. 
  
„Ascultaţi”, zise dintr-o dată Silvia, care îşi asumase pe nesimţite rolul de lider al grupului. „Se pare că m-am înşelat. Am o idee mai bună...”. 
  
Ziua a treia. „Se pare că m-am înşelat. Am o idee mai bună...”, reluă fata, după o scurtă pauză. 
  
„Care?”, întrebară ceilalţi doi. 
  
„Ne ducem noi la ei. Batem din uşă-n uşă cu cartea în mână şi, în momentul în care ne deschid, le facem o scurtă prezentare şi încercăm să le-o vindem. Ştiu că e dificil, dar realitatea este că omul modern este mai comod. Nu se mai înscrie în cluburi, nu se mai duce la librărie. Ca atare, vom schimba tactica”. 
  
„Bun, suntem dispuşi să facem acest efort, doar n-o să abandonăm tocmai acum”, rosti apăsat Mihai. „Dar costurile deplasării (maşina mică, metroul sau RATB-ul) cine le suportă?”. 
  
„Din păcate, tot noi. Nu am găsit încă niciun sponsor. Cum găsesc unul, încerc să discut cu el şi să-l cooptez”, spuse Silvia, mâhnită. 
  
„Bine, dar înseamnă să ne golim, practic, mai bine de trei sferturi din conturile din bancă”, adăugă Dan, preocupat. 
  
„Ştiu”, replică Silvia. „Dar sunteţi dispuşi să lăsăm totul baltă, să îngropăm proiectul?”. 
  
„Nu, asta în niciun caz. În regulă, facem cum spui tu, ne asumăm riscul”. 
  
Zis şi făcut. Au luat cu ei cărţile pe care le-au considerat cele mai reprezentative şi au început să se deplaseze cu mijloacele de transport care le erau mai la îndemână. 
  
Întâi au sunat la uşa unei gospodine. Aceasta le-a deschis uşa nedumerită, îmbrăcată doar într-un capot. 
  
„Bună ziua, ce doriţi?”. 
  
„Suntem membrii unui club literar”, rosti Silvia clipind puţin din ochi, conspirativ. „Am dori să...”. 
  
„Hai, spuneţi, că mi se ard vinetele”, zise gospodina, iritată. 
  
„Ce v-ar interesa mai mult? Literatură clasică sau modernă? Dostoievski sau Murakami?”, se interesă Silvia, neabătută. 
  
„Văd că nu înţelegeţi. Am vinetele pe foc...”, încheie vajnica gospodină, trântindu-le uşa în nas. 
  
Cei trei s-au privit unul pe altul, fără să rostească nimic. După care au plecat mai departe. 
  
A doua oară au ajuns într-un apartament al unor tineri, tocmai după ce se terminase o petrecere cu muzica dată la maximum. 
  
„Bună ziua...”. 
  
„Bună să-ţi fie inima”, rosti unul dintre băieţi, bine dispus. „Beţi o bere cu noi?”. 
  
„Mamă, ce bucăţică avem aici!”, exclamă un altul, iţindu-şi capul în cadrul uşii. 
  
Silvia se făcu că nu aude remarca şi continuă: 
  
„Suntem membrii unui club literar şi deţinătorii unei librării în Capitală. Deocamdată e un proiect mic, dar sperăm să ne extindem. Voiam doar să vă întrebăm dacă nu v-ar interesa nişte cărţi”. 
  
„Doar «Cele 120 de zile ale Sodomei» de marchizul de Sade sau ceva de San Antonio. Altceva nu ne interesează”, rosti serios primul băiat. 
  
„Acestea nu figurează în lista noastră deocamdată. Dar vă putem oferi Fernando Pessoa sau Irvin Yalom, dacă vă interesează...”. 
  
„Nu, mulţumim, nu ne interesează. Sigur nu beţi ceva cu noi? Păreţi simpatici...”. 
  
„Păpuşă, mă gândesc la tine...”, completă al doilea. 
  
„Nu bem nimic acum... Poate altădată...”, încheie Silvia, decepţionată, şi le făcu celorlalţi semn să se îndrepte spre ieşirea blocului. 
  
A treia oară au bătut la uşa unui apartament care văzuseră de jos că era luminat, dar, după ce şi-au anunţat prezenţa, nu s-a învrednicit nimeni să le răspundă. 
  
Silvia şi-a lipit urechea de uşă. 
  
„Ahhh... Aaaa... Acum, acum, ce bine e, nu te opri...”. 
  
„Hai încă o dată, mai poţi?”. 
  
„Ahh, daaa, acum, mai vreau...”, se auzi din spatele uşii furniruite. 
  
„Am picat prost”, le spuse Silvia băieţilor. „Haideţi să mergem”. 
  
Şi se pregătiră cu toţii să părăsească locul. 
  
Însă tocmai atunci s-a deschis uşa. În cadrul ei a apărut un tip înalt, blond, cu ochi albaştri, cu alură de suedez. 
  
„Bună ziua, suntem de la o librărie, ne scuzaţi, n-am vrut să vă deranjăm”, rosti repede Silvia, încurcată. 
  
„Hai că nu ne-aţi deranjat prea tare. Literatură porno aveţi de vânzare?”. 
  
„Ăăă, din păcate nu avem... dacă doriţi ceva romantic, de epocă...”. 
  
„Nu e genul nostru. Dacă faceţi rost de un porno de calitate, clasic sau modern, reveniţi”, încheie tipul care era doar într-un şort şi nişte şlapi, şi închise uşa. 
  
Ajunşi din nou la sediu, cei trei prieteni s-au privit în tăcere, minute bune, incapabili să articuleze ceva. Lucrurile se încurcaseră rău de tot şi nu ştiau ce ar mai fi putut încerca pentru a salva (sau măcar echilibra) situaţia. 
  
La un moment dat, Silvia rupse tăcerea, ca străfulgerată de o idee neaşteptată. „Staţi puţin, poate că nu e totul pierdut. Ascultaţi...”. 
  
Ziua a patra. „Staţi puţin, poate că nu e totul pierdut. Ascultaţi...”, reluă Silvia, după o scurtă pauză. „Nu avem ce face. Ieşim în stradă şi le dăm pe gratis”. 
  
„Bine, dar asta echivalează cu falimentul. Înseamnă să nu ne mai recuperăm niciun ban din tot ce am investit”. 
  
„Ştiu”, rosti Silvia cu o voce uşor tremurândă, în care se simţea decepţia. „Dar e limpede că nu vrea să cumpere nimeni. Avem câte 10 exemplare din 150 de titluri. Ce să facem, să ardem 1.500 de cărţi în piaţa publică? Să le aruncăm la gunoi? Nu avem de ales”. 
  
Dan şi Mihai s-au privit câteva momente, în tăcere. Încă analizau. 
  
„Da, aşa este, ai dreptate. Se pare că nu avem de ales. O să le distribuim gratuit, ca pe fluturaşi”. 
  
S-au echipat corespunzător şi au plecat „la atac”. 
  
Au dat mai întâi peste un suporter al unei echipe de fotbal. 
  
„Bună, suntem de la o librărie recent înfiinţată. Ca semn de prietenie, am vrea să-ţi oferim gratuit volumul «Cartea neliniştirii», de Fernando Pessoa”. 
  
„Pessoa? Ăsta cine mai e?”, a întrebat, nedumerit, suporterul. „A jucat la Real Madrid cumva?”. 
  
„A fost un scriitor portughez. Dacă preferi altceva, îţi putem recomanda...”. 
  
„Nu, mulţumesc, doamnă, sunteţi tare amabilă. Dar eu acum mă duc direct pe satdion şi nu prea am ce face cu ea. Nu prea citesc eu cărţi...”. 
  
„În regulă”, rosti Silvia, diplomată, făcându-le semn celor doi colegi să plece mai departe. 
  
A doua a fost o fată îmbrăcată extrem de provocator. 
  
„Bună, suntem de la o librărie. Avem un proiect de difuzare gratuită a cărţii şi 
  
ne-am gândit că te-ar putea interesa vreun titlu de la noi...”. 
  
„Mulţumesc mult, dar eu acum am oră la sală, la fitness, şi după aceea merg la coafor...”. 
  
„Păi nu pentru acum, pentru când ajungi acasă...”. 
  
„Ştiţi”, strecură fata printre buzele strident rujate, „eu acasă mai mult stau cu prietenul meu. Îi fac masaj de relaxare. Nu prea avem timp de citit...”. 
  
„Înţeleg, înţeleg...”, rosti Silvia, deconcertată. „Ei, lasă, o să încercăm să vorbim cu altcineva...”. 
  
În fine, au oprit pe stradă un tip care părea a lucra la o uzină sau la ceva asemănător. 
  
„Bună ziua, suntem de la o librărie şi difuzăm gratuit cărţi. Dacă v-ar interesa, v-am putea oferi «Ulise» de James Joyce...”. 
  
Acela clipi şiret din ochi şi replică: 
  
„Sunteţi de la testele alea de cultură generală, credeaţi că m-aţi prins, nu? Par eu aşa mai de la uzină, dar ştiu că nu James Joyce a scris «Ulise». A fost ălălalt, Homer, cel cu Iliada şi Odiseea...”. 
  
„Ne bucurăm că citaţi opera lui Homer. Dar James Joyce chiar a scris o carte cu titlul «Ulise» şi v-o putem oferi gratuit...”. 
  
„Nu, nu, nu m-aţi prins”, făcu muncitorul, plimbându-şi arătătorul prin aer în semn că nu se lasă dus. „Mai citim şi noi, vă doresc o zi bună...”. 
  
După încă câteva încercări similare nereuşite, Silvia, Dan şi Mihai s-au reîntors la sediu, având zero cărţi distribuite. 
  
„Ce ne facem? Eu unul mai am puţin şi înnebunesc”, spuse Mihai, aproape furios. 
  
„Şi eu”, replică Silvia cu sinceritate. „Dar mai am un as în mânecă, e ultima noastră şansă... Câţi bani mai avem în conturi?”. 
  
„4.000 de lei”, răspunseră băieţii. 
  
„Perfect. Lăsaţi-mă să îi folosesc eu cum cred de cuviinţă, şi vom da şi cărţile”. 
  
„Şi rămânem cu nimic?”. 
  
„Rămânem cu nimic. Dar dăm cărţile, ceea ce ne-am propus de la bun început”. 
  
„OK, acceptăm, dar ce ai de gând să faci?”. 
  
„Nu vă spun acum, va fi o surpriză...”, zise Silvia arborând un uşor zâmbet. 
  
Ziua a cincea. „Nu vă spun acum, va fi o surpriză...”, reluă Silvia, după o scurtă pauză. 
  
Au plecat „în recunoaştere” pe străzi, Dan şi Mihai cărând după ei două geamantane mari care le fuseseră încredinţate de Silvia. 
  
Au oprit primul cetăţean care le-a ieşit în cale, un tip la vreo 30 de ani. 
  
„Bună ziua, suntem de la o librărie recent înfiinţată şi ne ocupăm cu distribuirea gratuită de cărţi. Vă uitaţi la filme porno?”, atacă Silvia decisiv. 
  
„Poftim?”, replică tipul, surprins. 
  
„Nu trebuie să vă jenaţi, nu mai suntem în secolul trecut. Deci, repet: vă uitaţi la filme porno?”. 
  
„Da, mă uit”, răspunse acela zâmbind uşor. „De ce?”. 
  
„Firma noastră vă oferă în mod gratuit un DVD cu conţinut pentru adulţi şi un prezervativ, pentru momente intime şi plăcute pe care le împărtăşiţi cu prietena dvs. dacă acceptaţi să primiţi, tot gratuit, şi o carte din literatura universală. Aţi fi de acord?”. 
  
Acela se scărpină câteva momente în cap. 
  
„Păi da, sigur că aş fi de acord. O să mă uit la DVD, iar cartea... tot nu mai aveam acasă hârtie igienică...”. 
  
„Perfect!”, rosti Silvia zâmbind. „Clienţii noştri sunt foarte importanţi pentru noi şi îi punem mereu pe primul plan. Tocmai aţi câştigat «Valurile» de Virginia Woolf şi filmul «Luată pe la spate de toată gaşca». Vă dorim să vă bucuraţi de ele...”. 
  
„Doar de film, cartea v-am spus că...”. 
  
„Ştiu, ştiu, nu vreau să aud mai mult”, îl întrerupse Silvia, exasperată şi istovită. „Nu mă interesează ce faceţi cu cartea, doar luaţi-o...”. 
  
A doua clientă a fost o femeie tot la vreo 30 de ani. 
  
„Bună ziua, suntem de la o librărie şi oferim gratuit cărţi clienţilor noştri. Vă uitaţi la filme porno?”. 
  
„Cum adică?”, întrebă femeia mirată. 
  
„Nici eu nu ştiam prea multe până mai ieri, dar m-am documentat între timp. Studiile arată că destul de multe femei accesează site-uri pentru adulţi. Vă număraţi printre ele? Ce preferaţi? Normal? Interrasial? Gay? Lesbi?”. 
  
„Da, mă număr printre clientele unor astfel de site-uri. În general, lesbi”. 
  
„Perfect!”, exclamă Silvia, mimând bucuria. „Clientul nostru este stăpânul nostru”. „Dar nu într-un sens sado-masochistic...”, adăugă Silvia, gânditoare. „Chiar acum pot să vă anunţ că sunteţi fericita câştigătoare a romanului «Minunata lume nouă», de Aldous Huxley, şi a filmului «Doar între fete», împreună cu un vibrator pe care îl puteţi folosi singură sau cu prietena, cum doriţi, pentru momente intime deosebite. Vă urăm să vă bucuraţi de ele...”. 
  
„Gratuit?”, se miră un pic femeia. 
  
„Gratuit”, îi confirmă Silvia, făcându-i cu ochiul. 
  
„O, vă mulţumesc mult, filmul o să-l văd chiar în seara aceasta. Iar din carte cred că voi face ghemotoace de hârtie, să se joace pisica...”. 
  
„Destul, destul”, o întrerupse Silvia, iritată. „Nu cred că vreau să ştiu ce veţi face cu cartea, doar luaţi-o...”. 
  
După două săptămâni de astfel de „experimente”, cei trei prieteni (Silvia, Dan şi Mihai) uniţi de pasiunea comună pentru artă s-au reunit la sediul librăriei. Erau istoviţi, extenuaţi şi fizic, şi psihic, dar dăduseră aproape jumătate din cărţi. 
  
Câte iluzii îşi făcuseră iniţial! Cum crezuseră nu doar că vor obţine profit, dar mai ales că vor pătrunde în sufletul cititorului, că se va crea o comuniune între ei şi acesta, că povestea literaturii de calitate va fi dusă mai departe... Că marile nume ale romanului şi poeziei îşi vor găsi o alinare şi o recompensă în acţiunile unui mic grup, practic un trio de pasionaţi... 
  
Şi iată la ce ajunseseră! 
  
„Eşti complet nebună, ştiam eu că eşti nebună”, i se adresă Mihai Silviei. 
  
„Poate că da... dar v-am zis eu că până la urmă le dau”, replică fata. 
  
„Honni soit qui mal y pense...”, simţi nevoia să adauge Dan. 
  
Le mai rămânea doar să împrumute ceva bani (acum conturile lor arătau fix zero) pentru a achiziţiona materiale pentru adulţi pe care să le distribuie împreună cu cealaltă jumătate de stoc de cărţi. 
  
Fiindcă trebuia - nu-i aşa? - să dea Cezarului ce-i al Cezarului... 
  
Nota autorului. Desigur că această nuvelă este o satiră, dar tot o satiră (sau cu tentă satirică) sunt şi unele scrieri ale lui Huxley ce astăzi ne apar ca fiind premonitorii. 
  
Respect cititorii adevăraţi, care ştiu că există, pe cei care citesc din pasiune şi nu din snobism, pe cei care duc povestea mai departe, indiferent de vitregiile vremurilor. 
  
Partea mai proastă este că există un mare sâmbure de adevăr în toată această exagerare voită, care sper ca măcar pe unii dintre dumneavoastră să-i fi amuzat. De fapt, ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. 
  
Mărturisesc că ideea acestei nuvele mi-a venit confruntându-mă cu o realitate cruntă, în care am constatat că în unele librării multe scrieri celebre fie nu se găsesc fie se găsesc doar ultimele exemplare, ceea ce am interpretat nu ca pe o lipsă de interes a celor care se ocupă de carte, ci ca pe o lipsă de interes a celor care ar trebui să o cumpere. (Adică, fiindcă poate nu sunt clar, mă tem nu atât că nu se vrea să se tipărească mai multe titluri, ci că se ştie că, dacă s-ar tipări masiv, exemplarele ar rămâne nevândute. E drept, poate că şi editorii ar putea face mai mult, dar ce să faci atunci când emulaţia, entuziasmul pentru carte de calitate sunt la cote atât de scăzute?). 
  
De fapt, totul s-a declanşat în momentul în care un vânzător la tonetă mi-a mulţumit „mult” pentru că am achiziţionat „Omul invizibil” şi „Războiul lumilor”, de H.G. Wells, reunite într-un singur volum în colecţia „Adevărul”, pentru preţul de... 5 lei! În aceeaşi situaţie am constatat că se aflau şi scrieri de Shakespeare sau Bulgakov. Sincer, am fost şocat. Adică rămăseseră nevândute şi ca atare era mare lucru dacă se dădeau şi cu 5 lei. (Ceea ce s-a întâmplat şi cu o colecţie de mini-albume de pictură). 
  
Mi-am zis că aşa ceva e inacceptabil şi astfel a luat naştere nuvela de faţă, oarecum umoristică, dar în fond tristă. 
  
Sper să nu fie şi ea premonitorie... 
  
Încă mai e timp. 
  
Sursă foto: Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=494453 
  
Referinţă Bibliografică:
O AFACERE DE MILIOANE / Mihai Iunian Gîndu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2096, Anul VI, 26 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Iunian Gîndu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Iunian Gîndu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!