Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



ÎNTOTDEAUNA MI-AM DORIT ADEVĂRATA TA DRAGOSTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tăcere. O tăcere atât de grea, de profundă, încât culorile se amestecau, flash-urile existenţei noastre zilnice îngheţau ca în nişte diorame, timpul stătea în loc, iar istoria mută tindea către preistorie. Târziu, foarte târziu, atunci când ultimele sensuri ale acestui domino absurd tindeau să se aneantizeze, să propulseze totul în haos, s-au auzit ţipetele pescăruşilor. Sfâşietoare, premonitorii, ca scâncetul inocent al unui nou-născut. 
  
M-am trezit brusc şi m-am privit în oglindă. Am văzut două chipuri, iar uriaşa teamă care m-a cuprins m-a însemnat pentru totdeauna, simţeam că m-am prăbuşit odată cu valurile nestăvilite ale cascadei în timp ce pasărea din mine îşi luase zborul. A fost o clipă, o singură secundă, dar am trăit în ea totul, aşa cum se spune că înainte de moarte îţi revezi întreaga viaţă. Am început să fug departe, cât mai departe, ca nu cumva să mai retrăiesc strania viziune din oglindă. 
  
  
Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci. Am replonjat în absurdul contemporaneităţii, în propriile vicii stupide, într-o dedublare pe care, de fapt, nu mi-am dorit-o niciodată. Acelaşi timp, aceiaşi oameni, aceleaşi orgolii. O răscumpărare a păcatului originar care n-are cum să vină, chiar atât de idioţi sunteţi, daţi acatiste la biserică, vizitaţi temple, citiţi filozofie şi cărţi de ştiinţă, dar şi ucideţi, violaţi, huliţi, apoi aşteptaţi miracolul. Îl aşteptaţi senini, liniştiţi, nu prea frământaţi de propriile euri, ba chiar vă miraţi că acesta întârzie. O fabulă atât de stupidă încât mă mir uneori că Dumnezeu a pus atâta suflet în ea. 
  
Semnez condica în fiecare zi, paginile au început chiar să nu-mi mai ajungă. Am citit astăzi fragmente din Noul Testament. Revăzut imaginea Papei dinainte de 2000. La ora 10.00, vecinul a început să-şi renoveze casa. Consumat, la ora 11.30, o bere Heineken. 3,50 lei. Aruncat chitanţa. Citit la serviciu 30 de materiale. Încasat remuneraţia de pe cardul BCR. Nesolicitat chitanţa. Privit filmul sexy "Două puştoaice într-un singur pat". Uitat anul producţiei. La dracu', am înnebunit, sunt la fel ca voi, da, tot mă întrebam în fiecare zi ce caut pe lumea asta, iată cât de simplu era răspunsul. Numai că eu nu mai aştept miracolul. Mi l-aş dori, dar e evident imposibil. Tânjesc după el, dar nu-l merit. Irosit metri întregi de peliculă, ecranizare după propria viaţă. Înrămat chitanţa. 
  
Însă o durere fără margini pluteşte peste toate acestea, o suferinţă atroce, pentru că aţi înţeles, poate, la fel de bine ca şi mine că semnarea formală a condicii absurdului îşi cere tributul. Tribut materializat în toate faptele demoniace, în toate blasfemierile inconştiente, în toate cimitirele omenirii. Baudelaire le-a adăugat şi un pic de geniu, dar, mă rog, el a fost o excepţie. Aţi înţeles de ce atunci când înfigi un pumnal de gheaţă într-un om de zăpadă ţâşneşte mult, mult sânge fierbinte? Mărturisesc că şi eu am probleme cu acest subiect. Dar tind să cred că e încă o dovadă că tributul nu e simbolic, chiar dacă vieţile noastre ar putea fi. 
  
  
Nu ştiu de unde ai apărut, ce truc a mai fost şi acesta. Cert e că m-am îndrăgostit de tine atunci când acest sentiment pierise cu desăvârşire în interiorul meu, când privirea îngheţată pe care o aruncam asupra lumii nu-mi oferea decât spectacolul dezolant al ucenicului rămas nesupravegheat, al martiriului păpuşilor. 
  
M-ai cucerit prin simpla ta prezenţă, prin graţia interioară, şi atunci am înţeles că într-adevăr eternul feminin nu este o invenţie. Asta m-a surprins teribil, asemeni unui bătrân invalid care constată dintr-o dată că nu mai are nevoie de cârje. Mi-am dorit din nou să retrăiesc anii de liceu. Mă gândeam toată ziua la frumoşii tăi ochi căprui, la chipul tău, la numele tău, dar ceea ce m-a cucerit de tot, m-a înduioşat peste măsură, a fost ceva atât de banal încât vei râde cu siguranţă în hohote când vei afla despre ce a fost vorba: obiceiul tău de a-ţi îndrepta greşelile de pe messenger cu termenul corect, însoţit de un asterisc, de parcă ai fi fost la şcoală şi ai fi zis: "doamna profesoară, vă rog să mă iertaţi". 
  
Mi-am promis să-ţi dăruiesc cele mai frumoase flori. 
  
  
Din nou în faţa oglinzii. Pentru Dumnezeu, nuuu, nu se poate, cum am ajuns iar aici??!!! Am spart oglinda, într-un gest reflex de autoapărare. 
  
Flashback. Alergând pentru câştigarea existenţei zilnice, semnând din nou condica kafkiană, cheltuind banii aiurea în dreapta şi în stânga, punând ceasul să mă trezească, răspunzând la telefon, strivit de propria inutilitate. Privind masacrul matinal al porumbeilor care ar fi trebuit să vestească pacea, intuind o magie glacială aruncată ca un blestem asupra omenirii, înţelegând că mâine, ca şi azi, ca şi întotdeauna, va fi prea târziu. Pentru un miracol pe care nu-l merităm. 
  
Torturat de propria neputinţă, erai singura mea poartă către absolut. Mergeam prin parcuri, râdeam, ne depănam amintirile. Visam cu ochii deschişi. 
  
A fost minunat timp de o lună sau două, nu mai ştiu. Apoi am înţeles că ai cedat insistenţelor ex-ului tău, care voia cu tot dinadinsul să vă împăcaţi. Să-l ia dracu' de dobitoc, de ce nu şi-a găsit o americancă milionară, e plină lumea de cazuri dintr-astea, probabil că am fi trăit fericiţi şi eu, şi el. Acum ce vrei, să mai îmi pese şi de sentimentele lui, după ce că ale mele au fost făcute terci, toată minunea, tot romantismul s-au sfârşit într-o clipită. 
  
Priveam absent icon-ul messenger-ului pe care începuse toată idila noastră, şi când mi-am dat seama că ai ieşit de acolo doar pentru a fi cu el, am început să plâng, cum nu o mai făcusem de multă vreme. Era o reacţie incontrolabilă, cel mai dureros lucru care mi se putea întâmpla. Tocmai tu să-mi dai lovitura de graţie? Fiindcă asta ai făcut, deja trăiam într-o lume plină de ură şi decadentă, deja il etait vraiment trop tard...(1) Nu spun că ai fi vrut, dar... 
  
Am şters florile pe care ţi le trimeteam, am închis calculatorul, uşile, tot. Am mers în neştire de unul singur pe străzi, m-am îmbătat de parcă aş fi fost un vagabond, m-am anesteziat în cele mai stupide moduri cu putinţă. M-am întrebat dacă "eternul logodnic" care a fost Kafka s-a sinucis până la urmă din cauza lumii, a bolii sau a iubirilor neîmpărtăşite. 
  
În cele din urmă, mi-am călcat pe conştiinţă. Pentru adevărata dragoste merită să faci orice sacrificiu, aşa că ţi-am sugerat să te întâlneşti şi cu el, şi cu mine. Când ai acceptat, inima mi-a bătut nebuneşte, eram aproape fericit, mi se părea că nimic nu mai contează. 
  
Dar plata a venit de-abia după aceea. Plimbările noastre în parc erau din ce în ce mai scurte, şi când plecai mă simţeam exact ca în faţa icon-ului de pe messenger, părăsit, uitat, trădat, nemairămânându-mi altceva de făcut decât să-mi contemplu propriul dezastru. Poate ţi s-a întâmplat vreodată în viaţă, poate ştii cum e... 
  
Incredibil, îmi venea să-mi smulg părul din cap, mi-a trecut prin minte, în cele din urmă, să-l ucid pe individ. Era singura soluţie logică, pentru că altfel te-ai fi împărţit mereu între noi. Îmi imaginam cum i-aş strecura cianură în pahar, apoi am fi făcut dragoste în apartamentul care fusese al vostru, şi în timp ce toate acestea se desfăşurau în imaginaţia mea, m-am trezit din nou în faţa oglinzii, văzându-mi un rânjet de-a dreptul satanic întipărit pe chip... STOP. 
  
  
Terminat băutura energizantă la 23.00. Vizionat ştirile la TV. Navigat pe site-uri, achitat factura la întreţinere a doua zi. Întreţinut cordial cu securistul din colţ. Mă rog, "securistul" i se zicea pe vremuri. Acum nu ştiu cum se numeşte. Observat decolteul unei femei măritate, citit câteva pagini din "Procesul". 
  
Nu, desigur că acel miracol nu se va produce. Chiar credeaţi că e aşa simplu, o rugăciune, dezvoltarea unei idei filozofice, o discuţie între doi intelectuali matoliţi, dar un pic atinşi de geniu, şi gata? Copiii-kamikaze, bordelurile cu minore, sângele care îmbibă pământul reavăn, sinuciderile colective, adorarea diavolului, cu toate astea ce vreţi să faceţi? O balanţă trebuie să se afle în echilibru, or astăzi până şi zâmbetele sunt atinse de o falsitate fără măsură. Ba chiar îndrăznesc să spun că aţi vândut-o la fier vechi, acea balanţă de platină... Nu mă deosebesc fundamental de voi, dar v-am zis, măcar nu mai aştept un lucru care n-are cum să se producă, măcar nu încerc să dau sărutul lui Iuda a doua oară. Sunt sincer în dialogurile mele imaginare atât cu Iisus, cât şi cu Iuda. Nu ştiu dacă asta îmi va face viaţa mai fericită, dar mai autentică, cu siguranţă. 
  
Nu ştiu de unde ai apărut, cum de s-a mai putut produce şi asta. Dacă ai şti că tot ce am făcut până acum a fost o imensă minciună (desigur, nu la religie mă refer, ci la viaţa amoroasă), că totul a fost ca un castel de hârtie suflat din toate părţile de vânt... Toate declaraţiile, toate emoticon-urile trimise pe mess, toate florile, toate nopţile fierbinţi au fost cea mai mare farsă, inexactitate din câte aş fi putut face. Nu pentru că aş fi minţit cu bună ştiinţă, dar fiindcă n-am crezut niciodată că am să te întâlnesc. Şi atunci m-am afundat şi eu, ca atâţia alţii, în iluzia de prost gust, în circul ieftin despre care unii susţin că ne înfrumuseţează viaţa. 
  
O să-ţi dăruiesc cele mai frumoase flori, îţi promit... 
  
  
Eu şi o oglindă. Nu înţeleg cine a inventat jocul acesta, cum de am ajuns în el. Era tăcere, atâta tăcere... infinită aproape... Dar viaţa nu se putea naşte din tăcere, şi atunci a avut loc acel strigăt fatal, primitiv, care m-a pus şi pe mine faţă în faţă cu oglinda. 
  
Flashback. Terorizat de "ideile inovatoare" ale şefului, de taxele absurde inventate de stat, de râsetele idioate ale fetelor pe cât de atrăgătoare, pe atât de proaste, alergând la cumpărături, la job, în faţa calculatorului. 
  
Cântecul flautului mi se părea a exprima cel mai bine jalea unei istorii trădate, pierdute, vandalizate de acest personaj grotesc numit om. Sentimente prăfuite, parfumul unui roman de epocă, apoi tăcere... De la această tăcere a pornit totul... 
  
Mi-ai spus că îţi place pianul, da, e superb, de la clasici până la acel "Intro" numit "A piano and I" al Aliciei Keys. "Me and a gun", o piesă la fel de celebră, deşi nu de pian. Me and a gun/A piano and I, la nesfârşit, într-o lume duală, atât de falsă şi de crudă încât îţi vine să înnebuneşti, să dansezi în foc, să strigi cât poţi de tare pentru a rupe o dată blestemata de vrajă, pentru a face apa vie să nu mai fie otrăvită... 
  
Mi-am dorit întotdeauna ca dragostea noastră să fie în alb şi negru, ca în filmele lui Charlot, ca în clapele pianului, ca în penajul pescăruşilor pe un fundal întunecat... 
  
A fost minunat timp de câteva luni, nu mai reţin exact. Aşteptam cu sufletul la gură mesajele tale, nu mai aveam răbdare când trebuia să-mi deschid calculatorul, apoi uitam cu totul de mine, fiindcă reînvăţam să iubesc, să trăiesc cu adevărat. Orice mi-ai fi spus îmi părea un lucru extraordinar, şi asta nu se întâmplă decât în adevărata dragoste. Ai apărut de undeva dintr-un vis, probabil, pentru că numai acolo se petrec astfel de lucruri. 
  
Am făcut greşeala fatală, de neiertat, de a mă întrece în anecdote cu alte fete. Când ai ieşit de pe mess numai pentru că ai văzut că am intrat eu, a fost începutul sfârşitului. Nu mi-ai reproşat niciodată nimic, ai fost mai mult decât demnă, elegantă în demersurile tale, dar m-ai tratat cu o tăcere de gheaţă. Nu mai erai nici pe messenger, nu mai răspundeai nici la telefon, iar când mă vedeai te prefăceai că ai treabă. 
  
Ceea ce mi-a adus suferinţa la paroxism a fost că am înţeles că, în tot timpul acesta, şi tu sufereai. Te îndrăgostiseşi de cel pe care-l ştiai şi nu îl mai puteai face să fie la fel. 
  
Am plâns în hohote. Chiar să nu înţelegi, micuţa mea, că acele imbecile de anecdote le făceam pentru că nu mă puteam abţine, pentru că nu mai suportam tensiunea de la job, cum să crezi că mă uitam şi la alte fete??!! Când doar tu existai pentru mine, forever... 
  
Mi-ai respins toate tentativele ulterioare, nu ai crezut o iotă din toate explicaţiile pe care ţi le-am dat. M-ai distrus, definitiv, fără să vrei acest lucru, şi când am înţeles aceasta, mi-am jurat să schimb cu totul scrierile mele. N-am să mai scriu despre iubire, ci despre ură, nimic despre altruism, ci doar cinism, fără referiri la milă, dar poate cu incursiuni în de Sade... Înlocuirea lui Dumnezeu cu Satana, oare nu asta se întâmplase şi cu viaţa mea, şi mi-am văzut din nou chipul diabolic în oglindă... STOP. 
  
  
Nu, desigur că omul nu este o specie superioară de maimuţă. Este o altă specie, insuficient cunoscută. Cea mai perversă, perfidă şi lipsită de scrupul fiinţă ce poate fi imaginată. Ia o înfăţişare blândă, calină, inocentă, atât de bine studiată încât l-a făcut până şi pe Dumnezeu să se răzgândească, pentru ca apoi să lovească laş, pe la spate, să muşte mâna care l-a hrănit, să provoace pierderi incalculabile, dezastre, adevărate scenarii horror. Şi pentru ce? Pentru a obţine ceva în plus decât îi era permis, un cât de mic avantaj. 30 de arginţi, de pildă. 
  
Şi apoi, aici e cu adevărat sinistru, se aşază comod şi aşteaptă miracolul. Mântuirea. Eliberarea. Nu sunt psihiatru, din păcate, dar mă întreb dacă până şi cel mai mare astfel de specialist ar putea explica o astfel de aberaţie. Să ştii că ai trădat, că o faci în fiecare zi, că minţi în cel mai ordinar mod cu putinţă, dar să aştepţi recompensa. 
  
E drept că un psihiatru mi-a zis odată că oamenii politici procedează "precum o târfă care practică această meserie pe ascuns, dar în public susţine cu tărie necesitatea combaterii prostituţiei". Senzaţional. Da, genială comparaţie. Dar n-am reuşit să aflu de la acel psihiatru un singur lucru: DE CE o face? Nu ştie ce a făcut? 
  
Poate că şi eu sunt un farseur. Nu, nu unul de prost gust, ci unul conjunctural. Cum să închin ode iubirii dacă n-am cunoscut-o, cu adevărat, niciodată? Cum să demonstrez renaşterea pe care am trăit-o, dacă ea nu s-a produs? 
  
Atunci ai apărut, de nicăieri. Chiar nu înţeleg prin ce "abracadabra" s-a putut produce aceasta, dar a fost real. M-ai făcut să înţeleg că exist cu adevărat în afara mea, că atunci când mă gândesc la tine nu mai există nimic altceva, ies în afara timpului, a spaţiului, a oricărei dimensiuni cunoscute, pentru ceva cu adevărat magic: l'amour unique que je te porte, la béatitude, le désir sublime(2). 
  
Am să-ţi dăruiesc mii de trandafiri roşii în fiecare zi... 
  
  
"I am a mirror/I am a mirror"(3), am auzit refrenul unei foarte cunoscute melodii, şi m-am trezit din nou în faţa oglinzii. Nu se poate... E o farsă de-a dreptul sinistră... "Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce"... Voodoo, magie, eu şi o oglindă... Puritate, alb, absolut, eu şi o oglindă... 
  
Flashback. Legalizarea drogurilor uşoare, adopţia copiilor de către homosexuali. Poliţişti şi preoţi violând minore. Bombe umane detonând către un sfârşit anunţat. Câini sfâşiind nou-născuţi. 
  
Tot mai aşteptaţi miracolul? Sunteţi cretini, pe cuvântul meu. Am vrut să vă ţin un speech mai elevat, dar nu sunt capabil. 
  
Terminat cafeaua la ora 9.00. Urmărit ştirile la TV. Recitite câteva eseuri ale lui Blaga. Dat dreptate şefului, pentru a "n"-a oară. Achiziţionat filmul "Every woman have a private fantasy"(4). Stat un sfert de oră cu pistolul la tâmplă. Mă tem că sunt la fel de cretin ca şi voi. Scriitorul-bufon, Don Juan-ul în mizerie, profetul ratat. 
  
Când am aflat secretul ID-ului tău, am început pentru prima oară să sper. Yes, I understand, and yes, I feel the same(5). Iar viaţa omului nu e deloc nelimitată. Şi nici puterile sale nu sunt. Dar sămânţa miracolului există totuşi, pe undeva. Trebuie doar descoperită. În tine am s-o găsesc cu siguranţă, pentru că m-ai vrăjit, m-ai fascinat din clipa în care ne-am apropiat pentru prima oară. 
  
Am renunţat să mai caut acolo unde este inutil, am început să întreb infinitul, în loc să-i cer verdicte. M-am înălţat poate mai mult decât îmi era îngăduit, dar am făcut-o din dragoste. 
  
Totul a fost perfect cam o lună şi jumătate. Mă simţeam ca în adolescenţă, mă întrebam cum de e posibil să zăreşti infinitul după ce te-ai plimbat pe marginea prăpastiei. Mi-am făcut foldere cu melodiile de la tine, cu fotografiile tale, am schimbat background-ul reprezentând un celebru luptător de wrestling cu ceva foarte romantic, nişte orhidee pe care, de altfel, ţi le-am şi trimis. În acest decor virtual totul era mirific, şi poate că voi sparge în sfârşit vraja oglinzii. 
  
Ne-am amuzat de cuplurile pe care le vedeam pe stradă, am vizitat câteva expoziţii de pictură, am râs împreună, ca la 16 ani. 
  
La un moment dat, obsedat de ideea relaţiei perfecte, fără niciun cusur, nu ştiu ce mi-a venit şi am început să construiesc tot felul de planuri, apoi am încercat să-ţi spun că în materie de erotism îmi plac anumite jocuri. Nu acelea dure, nici acelea umilitoare, nici acelea ale echange-iştilor, practic sunt aproape nevinovate, dar există, totuşi, şi m-am gândit că e mai bine să ştii... Ai tăcut, dezamăgită, şi atunci am înţeles că am stricat totul într-o clipă de prostie, de-a dreptul. Mi-ai reproşat că m-ai crezut altfel, că de fapt sunt ca toţi bărbaţii care vor să obţină un singur lucru, şi tot aşa. 
  
Am simţit că mi se prăbuşeşte cerul în cap. Numai eu şi stupidele mele scenarii proiectate în viitor erau de vină, dar tragedia a avut loc când ai început să mă eviţi. Găseai mereu o scuză, un pretext care să nu mă jignească, dar care pe mine mă omora, pur şi simplu. Oare aşa a fost şi cu mărul otrăvit? 
  
M-am închis în casă, dar apartamentul îmi părea pustiu, iar calculatorul nu-l mai puteam deschide, pentru că durerea ar fi fost prea mare. Am decăzut încet-încet, am murit câte un pic în fiecare clipă, suferind la amintirea clipelor petrecute împreună. 
  
Dar cel mai greu suportam să reascult melodia "Feelings", pe care mi-o trimiseseşi la început. Mi-am dorit să mor. 
  
Dar nu, există o modalitate grandioasă de a o face. “Sinuciderea” în viaţă. O să încerc şi eu acele droguri uşoare, am să-mi găsesc o call-girl, o să scriu nişte inepţii care precis vor fi apreciate de critici, am să gust toată otrava vieţii decăzute şi promiscue pe care singur mi-am construit-o. Poate că merit o autoflagelare, mi-am zis şi mi s-a părut că văd în oglindă cum apar trei cifre identice, the number of the beast...(6) STOP. 
  
  
Terminat jurnalul. Dăruit o casetă video fetei securistului. Achiziţionat romanul "Plânsul lui Nietzsche". Revăzut filmul "Cronica unei morţi anunţate". 
  
STOP. Nu mai am nicio şansă, decât să-ţi spun adevărul. 
  
"Te iubesc cu adevărat. Este cea mai pură şi sinceră iubire de care sunt capabil. Sunt însă urmărit de un blestem al unei oglinzi, şi totul începe iar şi iar, pentru a se sfârşi într-o tragedie. Este ceva mai presus de puterile mele, trăiesc acest sentiment în zeci de scenarii asemănătoare, care se termină din ce în ce mai rău. Te doresc din tot sufletul meu, dar îmi este teamă de dragostea adevărată. Devine pentru mine ca şi cum aş încerca să suprapun Edenul peste iadul de pe Pământ. E un coşmar, o tortură. Îmi ucid propria iubire, pentru că mă tem de ea. Please don't go... I don't want to lose this feeling..(7).". 
  
"Şi cum să te convingi de dragostea adevărată?". 
  
"A... cred că asta ar fi cel mai simplu". 
  
"?" 
  
"A romantic kiss in the park... And the spell will be broken...(8)". 
  
"Like Adam and Eve? Romeo and Juliet?". 
  
"No. Like me and the girl that I never met before"(9). 
  
1. “Întotdeauna mi-am dorit adevărata ta dragoste” (…) “deja era cu adevărat prea târziu”. 
  
2. “Dragostea unică pe care ţi-o port, beatitudinea, dorinţa sublimă”. 
  
3. “Sunt o oglindă…”. 
  
4. “Fiecare femeie are o fantezie particulară”. 
  
5. “Da, înţeleg, şi da, simt la fel” (cf. versurilor piesei «Eternal Flame» - Bangles) 
  
6. «Numărul fiarei». 
  
7. «Te rog, nu pleca… Nu vreau să pierd acest sentiment ». 
  
8. «Un sărut romantic în parc… Şi vraja va fi destrămată ». 
  
9. «Ca Adam şi Eva ? Romeo şi Julieta ?». “Nu. Ca mine şi fata pe care nu am mai întâlnit-o până acum”. 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNTOTDEAUNA MI-AM DORIT ADEVĂRATA TA DRAGOSTE / Mihai Iunian Gîndu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1709, Anul V, 05 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Iunian Gîndu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Iunian Gîndu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!