Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

Romanul Ancheta la final. Epilog
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EPILOG 
  
Trecuseră câţiva ani de la moartea şi învierea Domnului Iisus Hristos, timp în care procuratorul Ponţiu Pilat aflat în Cezareea Palestinei, aştepta încă hotărârile împăratului cu privire la persoana sa. Acestea însă întârziau să apară, spre nedumerirea dar și neliniștea sa. 
  
Procuratorul știa însă că sfârșitul este aproape și îl eliberă din slujbă pe Hasim din Rekem, iar acesta îl vizită de câteva ori în Cezareea, fără a-şi mai ascunde identitatea. Îşi dădu seama însă că procuratorul se schimbase. Devenise un singuratic şi evita să mai iasă din palatul său din Cezareea. Nu mai mergea la amfiteatrul de lângă mare unde îi plăcea să asiste la piesele jucate acolo. Nici la hipodrom, la cursele de cai nu mai mergea și nici în arenele gladiatorilor. Mulțimea pestriță și cosmopolită a Cezareei dacă altă dată îl binedispunea acum o evita pe cât posibil. Călătorea câteodată puţin pe ţărmul Mediteranei, singur şi îl lua uneori pe Naulius cu el. 
  
Soția lui, Claudia Procula, căuta să-l convingă de adevărul noii credințe însă Ponțiu Pilat era nehotărât. Ceva însă părea a pricepe totuşi căci uneori o asculta cu atenţie pe soţia lui însă nu se declară credincios din toată inima. Nici cele relatate de Hasim din Rekem nu reușiseră să-l facă mai receptiv. În vizitele sale Hasim îi sugera cu subtilitate argumente în favoarea noii credinţe, argumente pe care Ponţiu Pilat le contrazicea supărându-se uneori mai mult de formă. Nici Hasim însă nu era omul care să se supere pe Ponţiu Pilat. Într-una din zile procuratorul îşi aminti de Baraba şi aducându-şi aminte de fraţii Şaharayan Matan şi Maydan care îi spuseseră ceva de aurul tâlharului, îl întrebă pe Hasim dacă nu cumva era în posesia metalului preţios. Îl rugă să fie sincer, ca între prieteni iar acesta i-a răspuns procuratorului că tâlharul nu avea la el decât moneda aceea de aur pe care el i-a pus-o în mână înainte de a-l pune în groapă ca semn că el nu avea nevoie de nimic din cele ce aparţinuseră vestitului tâlhar. 
  
Ceea ce nu ştia procuratorul Ponţiu Pilat era că vestitul tâlhar fusese găsit mort în labirinturile subterane de sub Ierusalim şi scos de acolo de oameni care cunoşteau acele locuri. Hasim plăti o sumă și mai mare ca să-l scoată de acolo pe tâlhar şi făcuse acest lucru doar din dorinţa de a-l încredinţa pe Ponţiu Pilat că acesta era într-adevăr mort, deoarece procuratorul era omul care nu credea decât având dovezi incontestabile. Monedele de aur n-au mai fost găsite niciodată, preţioasa comoară dispărând în adâncurile pământului. 
  
Apoi, tot cam în vremea aceea, în Samaria un fals profet, un înşelător, reuşi să adune o mulţime de oameni pe muntele Garizim pentru a dezgropa nişte vase sfinte care se spuneau că erau de pe vremea lui Moise. Samaritenii veniseră neînarmaţi, având cu ei doar nişte lopeţi pentru a săpa în locul pe care îl indicase falsul profet. Informat de nişte agenţi că samaritenii se strâng la o procesiune religioasă care s-ar putea transforma într-o revoltă, procuratorul Ponţiu Pilat a trimis trupele din Cezareea într-acolo, după care au încercuit locul şi mai apoi centurionii au poruncit ca oamenii să se împrăştie, crezând cu toții că e vorba de un început de răscoală. Cum samaritenii au refuzat, trupele au înaintat şi a început masacrul. Vestea atrocităţilor a ajuns şi la urechea lui Tiberius şi la aceea a lui Lucius Vitellius guvernatorul Siriei. Procuratorul Ponţiu Pilat n-a reacţionat însă, cum făcea de obicei, trimiţând scrisori de dezvinovăţire la Roma sau la Capri. Împăratul a ascultat noile acuze în vila sa de la Capri şi a trimis poruncă ca Lucius Vitellius să se ocupe de procurator şi să-l destituie cât mai curând. 
  
Lucius Vitellius era angajat însă în finalul luptelor cu Artabanus al II-lea Arsacidul. După mult timp, planul lui Vitellius și a lui Marcellus a fost pus în aplicare iar romanii au reuşit să-i atragă pe perşi în capcana pregătită din vreme. Împăratul Artabanus al II-lea s-a declarat învins şi s-a încheiat pacea, foarte favorabilă romanilor. Guvernatorul Vitellius a reuşit să aducă înapoi şi ultimele stindarde şi însemne ale legiunilor romane pierdute în bătălia de la Carhae cam cu optzeci de ani în urmă, fapt ce i-a sporit peste măsură prestigiul în faţa împăratului, a senatului şi al poporului Romei. 
  
Abia după aceasta Vitellius şi-a făcut apariţia în Cezareea Palestinei destituindu-l pe Ponţiu Pilat din dregătoria de procurator al provinciei. Scrisoarea de destituire cu pecetea lui Tiberius întărea acest lucru și procuratorul se resemnă știind acum că totul era adevărat. Apoi guvernatorul Sirei făcu o vizită la Ierusalim, alături de generalul și prietenul său, Marcellus. 
  
Arhiereul Iosif Caiafa avu şi el aceiaşi soartă ca și procuratorul Ponțiu Pilat, şi fu trimis în exil de către guvernatorul Vitellius, împreună cu toată familia sa, undeva în afara Ierusalimului, iar după câţiva ani acesta a murit în uitare și dizgraţie, însă mai înainte de a fi destituit, acesta a reluat pentru o scurtă perioadă de timp pesecuţia împotriva creștinilor, făcând numeroase victime. 
  
Eliberarea Ierusalimului nu s-a produs în douăzeci de ani aşa cum credea arhiereul Caiafa că va avea loc, ba mai mult armatele generalului Titus fiul adoptiv al împăratului Vespasian au distrus Ierusalimul din temelii prin anii şaptezeci d.Hr. 
  
Împăratul Hadrian va schimba ulterior şi numele oraşului, din Ierusalim în Aelia Capitolina. 
  
După demiterea lui Ponţiu Pilat, în scaunul de procurator al Cezareei a fost instalat Marcellus aghiotantul guvernatorului Siriei, Lucius Vitellius. Mandatul lui Marcellus care a stat cinci ani în acest scaun a fost marcat de numeroase conflicte între romani şi iudei iar unul dintre motive a fost şi ascensiunea învăţăturii creștine dar şi faptul că împăratul Caligula a poruncit ca statuia sa să fie instalată în Sfânta Sfintelor, la templul din Ierusalim, să i se aducă jertfe şi să i se ardă tămâie ca unui zeu. Evreii din Alexandria şi cei de la Ierusalim au mers în audienţă la împărat şi au invocat preceptele cultului lor şi faptul că legităţile fuseseră respectate de Octavian Augustus dar şi de Tiberius, însă Caligula a rămas neînduplecat în hotărârea sa. Statuia sa trebuia instalată în tot imperiul deci şi la Templul de la Ierusalim şi la Alexandria şi în orice alt loc. Disperați, evreii se așteptau la ce era mai rău. Acest lucru nu s-a mai făcut însă pentru că al treilea împărat al Romei, Caligula, a fost asasinat după doar patru ani de domnie. 
  
După demiterea sa, Ponțiu Pilat a fost trimis în faţa împăratului Tiberius pentru a fi judecat. Înainte de a se îmbarca pe galera care avea să-l ducă în Italia, după zece ani, veniseră la Cezareea ca să-l vadă pentru ultima dată mulţi dintre foştii săi supuşi şi colaboratori. Erau acolo Iocentus Secundus Maximus şi cei trei magistraţi de la Roma, Lucius Fulvius Simbinacus, Valerius Audanius şi Rufus Serenius în frunte cu magistratul Comus Lucretius care în ciuda animozităţilor cu procuratorul veni să îl încurajeze pe acesta la plecare. 
  
Veni şi Hasim Rekemitul alături de câţiva oameni ai lui care erau acum cu toții adepţi ai noii învăţături care se răspândea cu iuțeală spre toate marginile imperiului. Mai erau acolo şi centurionii Marcius Cenna, Livius Fabius şi Luculus Brassus. 
  
Ponțiu Pilat le zâmbi trist înainte de plecare, le strânse tuturor braţele şi urcă pe puntea vasului care avea să-l ducă în Italia. Ştiau cu toţii că nu se vor mai revedea vreodată. 
  
Singurii care n-au regretat plecarea lui Ponţiu Pilat au fost iudeii şi mai ales capii acestora care gândeau că desele scrisori şi intervenţii pe lângă Tiberius ori Vitellius îşi atinseseră scopul. 
  
Magistratul Comus Lucretius a plecat şi el mai apoi la Roma unde fu foarte surprins să afle că acolo erau deja destui care vorbeau despre Iisus şi despre învăţătura lui. 
  
Apoi, toată lumea aflase că Iulius Cezar Augustus Tiberius îl lăsase moştenitor al tronului imperial pe Caligula, fiul lui Germanicus, în detrimentul lui Tiberius Gemellus, din cauza unei superstiţii a împăratului. Acesta poruncise omului său de încredere, Natus, să cheme pe cei doi tineri pe care îi avea drept candidaţi la tronul imperial, într-o anume dimineaţă la vila Iovis, reşedinţa sa din insula Capri. Primul care avea să se înfăţişeze înaintea împăratului avea să fie moştenitorul tronului imperial, aşa hotărâse Tiberius. Ştiind că fiul lui Germanicus, Caligula adică, întârzia mai mereu în astfel de situaţii, împăratul era aproape sigur că cel care va veni primul va fi Tiberius Gemellus pe care îl şi prefera de altfel ca moştenitor al său. Întâmplarea a făcut însă ca în dimineaţa aceea primul care s-a prezentat la vila Iovis înaintea lui să fie Caligula, fiul regretatului şi ilustrului general Germanicus. Împăratul se întristă foarte tare datorită acestei neaşteptate întorsături, însă din cauza superstiţiei sale îşi spuse că fiul lui Germanicus, Caligula, părea favoritul zeilor. Degeaba l-a sfătuit Cocceius Nerva să nu se ia după această superstiţie fiindcă era o mare greşeală. Tiberius fu de neînduplecat şi nu-i ascultă sfatul acestuia deşi nici el nu dorea acest lucru şi îşi reprimă cu durere decizia. Caligula fiul lui Germanicus urma deci să fie împărat după moartea magnificului şi vestea, deşi neoficială se răspândi ca fulgerul, însă Tiberius nu semnă nimic privitor la acest lucru. 
  
Tiberius Thrassylus muri apoi pe neaşteptate în insula Capri, întristându-l şi mai mult pe împărat. 
  
Tiberius primi mai apoi vizita uceniţei Domnului, cea întocmai cu apostolii, Maria din Magdala. Aceasta readuse în atenţia împăratului cazul Iisus din Nazaret de care Tiberius nu uitase. Primise una din scrisori de la trimisul său, magistrul persan, Anhbar Ruthavan, dar şi de la Publius Lentullus, proconsul peste Tyr şi Sidon care îi istorisi şi el despre cele întâmplate la Ierusalim. Astfel Tiberius află că evenimentele de pe bolta cerească erau în legătură cu persoana învățătorului Iisus Hristos. Odată cu venirea uceniţei Domnului pe insulă, împăratul află amănunte esenţiale de la procesul nedrept în care fusese atras Iisus, despre răstignirea dar şi despre învierea sa din morţi întărind de fapt ceea ce relataseră prin scrisori magistrul Ahnbar Ruthavan şi proconsulul Publius Lentullus. Învăţătura pe care uceniţa o predică în faţa împăratului îl făcu pe acesta să devină mai optimist, ieşind din claustrarea cu care se înconjurase. De aceea, magnificul dorea să meargă la Roma şi după cercetările necesare în astfel de situaţii urma să proclame legalitatea noii credinţe în faţa Senatului. Caligula prinse însă de veste acest lucru prin spionii săi. Ba mai mult, află că Tiberius dorea nu numai să legalizeze noua credinţă ci să o şi facă cunoscută în tot imperiul. Însoţit de prefectul gărzii pretoriene Naevius Sertorius Macro, Caligula îi făcu o vizită neaşteptată împăratului, care se afla pe drum spre Roma unde dorea să participe la nişte jocuri organizate în cinstea sa. Alaiul imperial se oprise nu departe de portul Missenum în apropiere de Neapolis. Tiberius era bolnav şi se afla în cort când cei doi au intrat înăuntru. 
  
Caligula i-a spus lui Tiberius că au ceva foarte important de discutat şi astfel împăratul a rămas fără garda germană de care nu se despărţea decât foarte rar. 
  
Apoi după un timp, Caligula împreună cu Naevius Sertorius Macro au ieşit din cort strigând că împăratul e foarte bolnav şi că se putea întâmpla ceva grav. 
  
A fost chemat îndată medicul împăratului care a constatat că Cezar Augustus Tiberius, împăratul Romei, murise. Garda pretoriană adusă anume de Naevius Sertorius Macro a înconjurat locul imediat iar Caligula fu astfel proclamat împărat de legionarii pretorieni instaurând cu această ocazie un precedent în succesiunea la tronul Romei, precedent care avea să aducă multă vărsare de sânge, pretorienii devenind un fel de poliție care nu doar îl proteja pe împărat ci îl și putea înlătura la nevoie dacă acesta nu le apăra interesele! 
  
Mulţi însă şuşoteau că moartea împăratului fusese de fapt un asasinat pus la cale de Caligula iar cel mai probabil, Tiberius fusese sufocat cu aşternuturile din patul în care stătea aşezat. Garda germană aflată la intrarea în cort nu auzise zgomote suspecte însă cu puţin timp mai înainte împăratul nu dăduse semne că este foarte bolnav, întărind astfel suspiciunea asasinatului. Nimeni însă nu a mai putut interveni cu ceva deoarece Macro şi temuta gardă pretoriană se aflau în jurul cortului iar mai apoi la porunca prefectului, pretorienii l-au proclamat împărat pe Caligula. 
  
La scurt timp după ce a fost proclamat împărat şi de către Senat sub numele de Caius Iulius Caesar Germanicus, Caligula l-a eliminat pe Tiberius Gemellus, celălalt pretendent al tronului imperial şi favoritul lui Tiberius, forţându-l să se sinucidă. 
  
O altă versiune spune că la sugestia lui Caligula acesta a fost de fapt ucis de acelaşi Naevius Cordius Macro, prefectul gărzii pretoriene, care nu bănuia că se afla și el pe lista lui Caligula. 
  
La rândul lui, Cordius Naevius Macro a fost înlăturat şi forţat să se sinucidă tot de către Caligula după numai un an de la data la care fusese uns împărat. În cererea sa, Caligula îi porunci să se sinucidă omului care îl ajutase să devină împărat, pentru că: ,,îi datora prea mult”. 
  
Eunia, soţia lui Cordius Naevius Macro s-a sinucis şi ea după moartea soțului ei. Se zvonise că aceasta fusese un timp amanta lui Caligula pe când acesta nu era încă împărat. 
  
Când Ponţiu Pilat sosi în Italia pentru a fi supus judecăţii împăratului, Cezar Augustus Tiberius murise deja. Ponțiu Pilat a stat mult timp la Roma aşteptând să fie primit de noul împărat căruia i se anunţase deja, dar care avea acum treburi noi. Caligula organiză la Roma cel mai mare ospăţ făcut vreodată, risipind douăzeci de milioane de sesterţi, o parte din averea însușită de la Tiberius, și care era o sumă colosală, probabil ceva la o sută milioane de sesterți. Petrecerea la care fusese invitată toată populația Romei a ținut mai multe zile uimind tot poporul cu abundența sărbătorii. Caligula, care la început a fost socotit ca un conducător providențial, a făcut aceasta pentru a se pune bine în ochii cetăţenilor Romei la început de domnie. Aceştia au lăudat mărinimia şi bunătatea împăratului, nebănuind nimic din viitorul comportament de mai târziu al acestuia. 
  
În următorii ani urmaşul lui Tiberius la jilţul imperial s-a comportat de o manieră detestabilă încălcând legea după bunul său plac. Cei aproape patru ani de domnie au adus teroarea asupra supuşilor săi. Despotismul politicii sale a atras mulți dușmani împăratului de numai 26 de ani care a cheltuit tezaurul public și a impus impozite noi ori le-a majorat pe cele existente după numai opt luni de la începutul domniei, timp în care Caligula se dovedise un stăpân blând și bun. Situația avea însă să se schimbe în urma unei boli a împăratului care a zăcut trei săptămâni într-o stare de semi conștiență. Ridicându-se din boală, Caligula și-a început seria de nelegiuiri și crime. 
  
Mulți dintre cetățenii de vază ai Romei au fost executați pentru a li se confisca averile dar și din dorința împăratului de a-i înlătura pur și simplu. A oripilat clasa politică romană acordând calului său titlul de consul. A adus la Roma statui de marmură din Athena cărora le-a retezat capetele atașând acestora capete sculptate după chipul său. Ororile nu s-au oprit însă aici. Execuțiilor sumare au urmat orgii inimaginabile dublate de un lux orbitor al petrecerilor. 
  
Mai multe comploturi au avut loc împotriva împăratului însă toate au eşuat şi au fost reprimate cu cruzine de către Caligula. Complotul organizat de Cornelius Sabinus şi Cassius Chaereea avea însă să ducă la bun sfârșit dorința complotiștilor. Cassius l-a lovit primul pe Caligula spunându-i cuvintele: ,,primeşte ceea ce ai cerut”. Însoţitorii l-au ucis apoi cu o ploaie de lovituri de pumnal pe cel care se credea un zeu pe pământ şi care poruncise ca statuia sa să fie venerată în toate templele imperiului inclusiv la Ierusalim. 
  
În vremea când Caligula abia fusese uns împărat, Irod Agripa, prietenul lui din copilărie fu uns suveran la Paneas în fosta tetrarhie a lui Filip care murise între timp. Irodiada, concubina lui Irod Antipa s-a înfuriat grozav când a aflat vestea aceasta, geloasă fiind de mărirea care se făcuse lui Irod Agripa, fratele ei de altfel. Irodiada ştia acum că Irod Antipa avusese dreptate în legătură cu fratele ei, ameninţările pe care le intuise tetrarhul fiind reale. 
  
Tot Irodiada îl sfătui apoi pe Irod să mergă la Roma şi să-şi susţină cauza înaintea împăratului Caligula pentru a pune fosta tetrarhie a lui Filip sub jurisdicţia şi sceptrul tetrarhului. 
  
Irod Antipa nu fu de acord la început cu propunerea Irodiadei, dându-şi seama că ar putea fi o capcană, însă mai apoi, la îndemnurile energice ale concubinei sale acesta cedă insistenţelor şi plecă cu ea la Roma, fapt ce avea să fie amândurora de rău augur. 
  
Irod Agripa care aflase de planurile lui Irod Antipa îl informase însă din timp pe Caligula că tetrarhul pregăteşte într-ascuns o răscoală pentru a se rupe de Roma. Era în fapt o stratagemă care avea să-l avantajeze pe Irod Agripa. Dezinformarea se baza pe vestea achiziţionării unui mare lot de arme de către tetrarhul Galileei, iar acesta nu a negat acele acuze atunci când împăratul l-a întrebat de ele. Fără să mai întrebe nimic Caligula a tras concluzia că ceea ce spusese Irod Agripa avea un sâmbure de adevăr. Toţi ştiau că nu e adevărat și că tetrarhul dorise doar reînzestrarea armatei sale însă pretextul fusese găsit. Irod Antipa însă, în mare taină, dorise ca vechiul regat stăpânit de tatăl său să fie reîntregit sub sceptrul său însă nu se punea problema trădării din partea sa ci dorea acestea doar sub vulturul Romei. 
  
După câteva zile Caligula îl chemă pe tetrarhul Galileei şi Pereei pentru a-i da verdictul. 
  
Caligula nu numai că nu i-a acordat lui Irod Antipa tetrarhia lui Filip, ci l-a destituit pe acesta din scaunul său de tetrarh, iar provinciile Galileea şi Pereea au fost alipite astfel la tetrarhia lui Irod Agripa. Irod şi Irodiada cei care l-au condamnat la moarte pe Ioan Botezătorul au fost astfel exilaţi la Lugdunum, în Galia la porunca împăratului. 
  
Nu s-au mai întors niciodată în orient cu atât mai puţin în Tiberias la cârma tetrarhiei şi au murit amândoi acolo în uitare şi în dizgraţie. 
  
Ponţiu Pilat a fost primit în cele din urmă în audienţă de către noul împărat. 
  
Fostul procurator şi-a susţinut cauza în faţa lui Caligula care l-a lăsat să-şi expună părerea şi să-şi susţină apărarea la acuzele ce i se aduceau. Ponțiu Pilat a scos din mapa cu care venise pregătit, documente care arătau cum cheltuise şi ultimul bănuţ. Fostul procurator oferi apoi răspunsuri şi justificări la toate acuzele care i se aduseseră, acelea de extorcare de fonduri, proastă administrare a provinciei, uciderea celor câteva sute de samariteni pe muntele Garizim, şi altele, inclusiv acuzaţii legate de moartea lui Iisus din Nazaret, acestea din urmă formulate la cerere de guvernatorul Siriei, Vitellius Lucius. 
  
Caligula a răsfoit plictisit documentele raportului cu privire la ancheta desfăşurată la Ierusalim în legătură cu răstignirea lui Iisus din Nazaret, documente pe care Ponţiu Pilat le păstrase cu grijă. Împăratul nu se interesă însă prea mult de ele, punând doar câteva întrebări neînsemnate despre noua învăţătură, de care auzise, aceasta însă nefiindu-i deloc pe plac. 
  
Ponţiu Pilat aminti şi de Baraba, vrând să arate că în cele din urmă câştigase lupta împotriva tâlharului care jefuise din bogăţiile Romei. Capul împăiat al lui Baraba fu arătat împăratului care îl privi plictisit şi fără interes. Caligula l-a trimis apoi pe fostul procurator în faţa Senatului unde acesta şi-a expus din nou argumentele de nevinovăţie precum şi probele pe care le deţinea. Senatorii însă nu mai erau aceeaşi pe care Ponţiu Pilat îi cunoscuse prin Lucius Aelius Seiano. Senatul îl supuse unei judecăţi umilitoare şi îl găsi astfel vinovat de extorcare şi deturnare de fonduri, proastă administrare din scaunul de procurator al Iudeii, precum şi de măcelărirea samaritenilor pe muntele Garizim. Vina în cazul condamnării lui Iisus din Nazaret nu fu amintită în verdict. Ponţiu Pilat fu chemat din nou în faţa împăratului Caligula care îl privi cu dispreţ şi îi rosti sentinţa. Îl condamnă pe Ponţiu Pilat la exil în Galia iar mai apoi la Vindobona unde soţia sa Claudia Procula îl urmă. Moartea lui rămâne până azi învăluită în mister, unii spunând că acesta s-a sinucis aruncându-se în apele unui lac de munte. Alţii spun însă că acesta ar fi aflat în cele din urmă răspuns la întrebarea pe care o pusese cu câţiva ani în urmă lui Iisus din Nazaret: ,,Ce este Adevărul?”, nebănuind la momentul respectiv că tocmai privea Adevărul în ochi. 
  
Ponțiu Pilat a rămas astfel în memoria tuturor ca fiind prototipul omului nehotărât care preferă să scape de responsabilităţi din cauza unor ameninţări sau interese, chiar cu preţul săvârşirii unor nedreptăţi. 
  
Serah şi Gamaliel au primit botezul lui Hristos din mâna apostolilor. 
  
Magistrul Ahnbar Ruthavan s-a despărţit de prietenul său Genarius Musso şi de oamenii lui nu înainte de a se boteza în apele Iordanului. Musso şi oamenii lui s-au întors la Roma iar magistrul s-a întors în Persia, patria sa natală unde a descoperit marelui mag Melchior despre cele întâmplate în insula Capri şi la Ierusalim. 
  
Acesta la rândul lui i-a vesti pe ceilalţi doi magi, Caspar şi Balthasar, şi a împărtăşit acestora tot ce aflase de la fiul său, înţelegând cu toţii că voinţa lui Dumnezeu fusese aceea de a afla şi ei despre moartea şi învierea celui pe care steaua îl vestise ca fiind Mesia, cel mult aşteptat de întreaga lume. 
  
Magistrul Ruthavan a refăcut la întoarcere ruta pe care cei trei magi s-au întors în patria lor. Mergând din cetate în cetate şi din aşezare în aşezare, acesta a vestit tuturor despre Iisus Hristos Mesia, fiul lui Dumnezeu care a fost răstignit care a murit ca om dar a înviat ca Dumnezeu. 
  
Mulţi dintre oamenii pe care acesta i-a întâlnit în călătoria sa, mai ales cei în vârstă, şi-au amintit de steaua cea luminoasă şi de petrecerea celor trei magi cu caravanele lor, cu mai bine de treizeci de ani în urmă. Vestea învierii Domnului s-a răspândit astfel cu repeziciune în sudul Pontului Euxin şi de acolo mai departe, magul Ruthavan făcând propovăduirea apostolilor uşoară în aceste teritorii. Cei trei magi, deşi la o vârstă înaintată, aveau să se întâlnească din nou, încă o dată, undeva în Armenia, la Sewa, în Sevastia, pentru a sărbători împreună Crăciunul şi pentru a rememora călătoria lor minunată, închinată Adevărului. 
  
Referinţă Bibliografică:
Romanul Ancheta la final. Epilog / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1919, Anul VI, 02 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!