Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Ancheta -Partea a treia - Fragmentul nr zece penultimul fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Evenimentele care au urmat s-au succedat cu rapiditate. În decursul următoarelor zile, mai bine de cinci sute de oameni l-au putut vedea pe Domnul Iisus Hristos. Printre aceştia se numărau magistrul Anhbar Ruthavan împreună cu centurionul Muso şi toți însoţitorii lui Fahim. Tot printre aceştia erau şi Serah, dar și unul din foștii spioni ai lui Caiafa, Omer, apoi curelarul la care stătuse ascuns Kifa-Petru, centurionii Marcius Cenna, Gaius Cassius, şi Cornelius, acesta din urmă venind din Cezareea Palestinei alături de slujitorul său vindecat în acea memorabilă zi de învățătorul cel milostiv.  
 
Cei trei magistraţi de la Roma erau şi ei acolo însoţiţi de Iocentus şi de câţiva din prietenii săi greci. În cele din urmă erau adunaţi câteva sute de iudei, greci, romani, egipteni sirieni ori de alte nații. S-ar fi spus că erau acolo toate semințiile pământului. Însoţit de Boriel, se afla acolo şi Hasim din Rekem, alături de câţiva oameni ai lui printre care și Denisis. Misiunea pe care i-o încredinţase procuratorul Ponţiu Pilat spionului său, se terminase.  
 
Negustorul îl găsise pe Iisus din Nazaret nu doar o dată ci de două ori. Aflându-i învățătura în primul rând iar a doua oară văzându-l înviat aievea. După puţin timp de la această memorabilă arătare a Domnului, credincioşii aflară de înălţarea la cer a acestuia, de pe muntele Măslinilor. Iar după încă zece zile, aflaţi în Ierusalim, apostolii Domnului primiră botezul Duhului Sfânt. Trecuseră cincizeci de zile de la învierea din morți a Domnului.  
 
Cu puţin timp înainte procuratorul Ponţiu Pilat avusese o convorbire cu arhiereul Caiafa în care primul îi cerea celui de-al doilea să oprească persecuţia împotriva adepţilor lui Iisus din Nazaret pe motiv că împăratul Tiberius aflase de existența învățătorului și era posibil a fi interesat de învăţăturile şi persoana acestuia. Dacă acestea toate erau adevărate, gândeau şi unul şi celălalt că Tiberius se va tulbura şi va lua măsuri punitive împotriva lor când va fi aflat de răstignirea învățătorului. Apostolii și ucenicii acestuia intrară deci în Ierusalim şi deşi fuseseră recunoscuți și priviţi cu ostilitate de către iudei, nimeni nu recurse la violențe împotriva lor, arhiereii Anna și Caiafa temându-se de mânia lui Tiberius, și porunciseră tuturor să aștepte alte momente mai prielnice pentru a se răzbuna. Și într-adevăr, aceste timpuri erau destul de aproape.  
 
Apoi, cu câteva zile înainte de împlinirea a cincizeci de zile de la învierea Domnului, într-o seară, magistrul Ahnbar Ruthavan făcu câteva observaţii simple pe bolta cerească. Cele cinci planete pe care le tot urmărise în călătoria pe mare erau acum foarte aproape una de alta în mişcarea lor neobosită pe bolta cerească.  
 
În următoarele două trei zile acestea păreau a converge una spre cealaltă într-o conjuncție luminoasă distinctă. Acesta era evenimentul aşteptat, credea magistrul persan, acela care trebuia să se producă şi să spună lumii că Cerul jubila în felul său strângând laolaltă acele nestemate de pe firmament. În ziua următoare acestei conjuncții apostolii primiră harul Duhuli Sfânt sub forma unor flăcări verzui care le-au încununat capetele, iar vestea acestei minuni se răspândi ca fulgerul în Ierusalim.  
 
Aflând acest lucru, magistrul Ruthavan scrise chiar a doua zi o epistolă pentru împăratul Cezar Augustus Tiberius în care explica pe larg cele întâmplate la Ierusalim.  
 
Ca să fie sigur că epistola va ajunge la destinaţie, magistrul mai trimise încă o epistolă în zilele următoare.  
 
În cele din urmă magistrul persan îl ruga pe împăratul Cesar Augustus Tiberius să recunoască noul cult şi să dea liberă practicare a acestuia, chiar dacă acest lucru s-ar fi lovit de ostilitatea şi împotrivirea iudeilor conduşi de arhiereul Iosif Caifa şi o parte din Sinedriu pe de o parte dar și de către Senatul Romei pe de altă parte. Magistrul Ruthavan îşi încheia epistola sa prin cuvintele: Hristos a înviat! exclamaţie care era pe buzele tuturor celor care credeau în învierea Domnului. Dintre cele două epistole însă, doar una ajunse la destinaţie. Împăratul Tiberius a fost foarte uimit de veștile primite de la magistrul persan. Dacă ce scria acesta era adevărat, atunci statuile zeilor trebuiau date jos de pe soclurile lor, aceasta era concluzia pe care împăratul o dezbătu pe larg cu amicul său Cocceius Nerva. Magnificul avea însă să afle și mai multe de la cineva care stătuse în preajma Domnului Iisus Hristos mult timp și care îi văzuse minunile dintre care ultima avea să fie și cea mai mare. Învierea din morți. Aceasta era ucenica Domnului, Maria Magdalena socotită întocmai cu apostolii și care i-a făcut împăratului o vizită în insula Capri. Tiberius a primit veștile cu bucurie având deja înformații despre Iisus Hristos din mai multe surse printre care și magistrul persan. Timpul nu mai avea însă răbdare cu Tiberius și de aceea, după plecarea ucenicei din Capri acesta se consultă cu Nerva de ceea ce trebuia făcut. Împăratul gândi că trebuia să mai facă un ultim drum la Roma, pentru a da un edict prin care sădea libertate noului cult. Lucrurile nu erau însă chiar atât de simple, nu atât din cauza senatului roman cât din cauza societatății romane în ansamblul ei și care n-ar fi acceptat imediat schimbări fundamentale. De altfel timpul avea să arate că noua învățătură avea să fie acceptată după multă vărsare de sânge.  
 
***  
 
Hasim din Rekem reveni la Ierusalim şi se anunţă cu o vizită la procuratorul Ponţiu Pilat. Acesta îi trimise un răspuns. Hasim află astfel că procuratorul dorea să îl vadă chiar a doua zi în Manahat înainte de a pleca spre Cezareea Maritima. Ponțiu Pilat îi transmise prin bilet în care îi sugera să nu-şi mai ascundă identitatea, așa cum se întâmplase până atunci, iar Hasim veni însoţit de câţiva dintre oameni săi. Ponţiu Pilat îl aştepta deja în loja micii arene din Manahat. Negustorul îşi făcu apariţia îmbrăcat într-un scump costum arab de culoare albă, brodat în fir de argint. Procuratorul venise îmbrăcat în ţinuta sa militară impecabilă inclusiv lorica segmentata, peste care era înfăşurată toga din cea mai pură lână.  
 
-Neîntrecutul meu Hasim! spuse el apucându-i braţele.  
 
-Bine v-am regăsit mărite procurator! exclamă acesta zâmbindu-i.  
 
-Aşează-te, îl invită Ponțiu Pilat arătându-i bancheta de lângă el. Nu ne-am văzut cam de mult, spuse procuratorul privind în arenă.  
 
-Treburi importante m-au reţinut în mersul anchetei mele, mărite!  
 
Ponțiu Pilat îl privi pe Hasim şi observă în privirea acestuia o sclipire. Hasim îi acordă un zâmbet ceea ce îl binedispuse pe procurator. Acesta îi zâmbi şi el şi se gândi să-l întrebe imediat de mersul anchetei pe care i-o trasase în legătură cu Iisus din Nazaret, însă îşi spuse că aveau tot timpul pentru acest lucru şi de aceea renunţă deocamdată la cerera sa.  
 
-După cum ți-am scris, mâine voi pleca spre Cezareea. Totul e pregătit. Misiunea mea anuală la Ierusalim ia sfârșit.  
 
Trei legionari apărură pe nisipul arenei suflând în cornurile romane petrecute pe după umăr.  
 
Cei vre-o sută de spectatori înşiraţi în jurul ovalului de nisip izbucniră în aplauze şi urale.  
 
Procuratorul dădu semnalul de începere a jocurilor ridicându-și mâna.  
 
Pe nisipul arenei pătrunseră trei perechi de gladiatori.  
 
-Se pare că zilele mele la Cezareea sunt numărate! spuse procuratorul aşezându-se pe jilţul său.  
 
-De ce spuneţi asta? întrebă Hasim.  
 
-Pariază Hasim! spuse Ponțiu Pilat. Pe treizeci de denari.  
 
-Hm! exclamă Hasim, de ce tocmai pe treizeci ilustre prinț?  
 
Ponțiu Pilat nu spuse nimic ci doar privi în arenă. Una din perechile de gladiatori era formată din gladiatorul ,,Thracianˮ , avându-l adversar pe cel numit ,,Samnitul”. Thracian era înarmat cu un scut mic pe nume ,,Parma” şi o sabie, renumita şi mult temuta ,,Sica” cu care luptătorul putea lovi peste sau pe sub scut oferind lovituri imprevizibile. Coiful său, rotund, cu margini ridicate pentru a abate lovitura în lateral avea în frunte un mic grifon. Celălalt gladiator, numit Samnitul era un colos cu un scut mare dreptunghilar și curbat și era înarmat cu ,,gladius”, având pe cap un coif cu o creastă metalică şi două coarne dându-i o înfățișare fioroasă.  
 
-Un pers pe nume Ruthavan a istorisit totul împăratului, spuse Ponţiu Pilat. Era trimisul lui. Zilele trec şi Tiberius tace. Însă îi simt ghearele apucând aerul... deocamdată, spuse pocuratorul.  
 
-Poate că mai aveţi o şansă, iluastre! încercă să-l liniştească Hasim.  
 
-Exclus. Şi aşa magnificul ştie că am fost prieten bun cu Lucius Aelius Seiano. Nu înţeleg ce l-a făcut să mă mai ţină în slujba de procurator după ce l-a eliminat pe acesta? Alții pentru că doar l-au cunoscut pe Seiano au plătit aruncați pe Scara Lacrimilor...  
 
-Îl va timite pe Vitellius în Cezareea?  
 
-Vitellius şi legiunile sale sunt acum angajate în luptă cu Artabanus Arsacidul.  
 
Ponțiu Pilat nu mai spuse nimic, fiind preocupat un timp să urmărească lupta. Apoi spuse:  
 
-Pariem pe perechea aceea Hasim! Eu îl aleg pe ,,Samnit”. Ţie nu-ţi rămâne decât ,,Thracian”.  
 
-Hasim nu spuse nimic ci doar își înclină capul. După puțin timp spuse însă:  
 
-Nu pariez pe treizeci de denari mărite procurator. Merg pe treizeciși nouă!  
 
-Fie amice! răspunse acesta.  
 
Lupta începu. ,,Thracian” era vizibil în dezavantaj, retrăgându-se din faţa uriaşului Samnit urmărind prin aceasta să poarte o luptă cu multe eschive și retrageri care însă avea să-i mistuie rapid forțele. Spectatorii începură să strige şi să fluiere la adresa lui Thracian, mai ales cei care pariaseră pe acesta, pentru că îşi vedeau astfel pierdute sumele puse în joc.  
 
-E clar în dezavantaj! spuse Ponțiu Pilat. Cine o fi aranjat perechile de gladiatori?  
 
Tăcură un timp amândoi privind lupta inegală dintre ,,Samnit” şi ,,Thracian”.  
 
-Curiozitatea mă îndeamnă în cele din urmă să te întreb dacă ai reuşit, Hasim.  
 
-Pentru asta am venit, mărite procurator. L-am găsit!  
 
Ponțiu Pilat se întoarse către dânsul foarte mirat!  
 
-Pe Iupiter Capitolinus, Hasim, Chiar l-ai găsit?  
 
Negustorul înclină uşor capul iar procuratorul rămase nemişcat privindu-l. În arenă ,,Thracian” abia mai rezista atacurilor ,,Samnitului”.  
 
-Chiar ai reuşit? întrebă încă o dată el. Povesteşte-mi!  
 
-Vă voi spune pe larg mărite.  
 
-Inegalabilul meu Hasim! exclamă Ponțiu Pilat, desfăcându-și brațele în lateral cu palmele îndreptate în sus. Ştiam eu că nu vei greşi...  
 
-Dar era cât pe ce să greşesc mărirea voastră. Era cât pe ce să cred că îl pot aresta!  
 
-Cum? Ce vrei să spui? întrebă procuratorul nedumerit.  
 
-Vă voi istorisi mărite procurator, spuse Hasim.  
 
Spectatorii izbucniră în urale căci ,,Samintul” îl tăvălea pur și simplu prin arenă pe bietul ,,Thracian”. Lupta părea a fi foarte aproape de final.  
 
-Am găsit un adept al lui Iisus aici în Ierusalim care mi-a spus că El se va arăta ucenicilor în Galileea. Intuiţia mi-a spus că poate are dreptate şi m-am luat după spusele lui. Am plecat deci spre Galileea cu cel care mi-a spus asta şi cu câţiva din oamenii mei. Pe drum am mai întâlnit însă câteva sute de credincioşi care mergeau în aceeaşi direcţie fiindcă ştirea aceasta îi pusese şi pe ei la acest drum.  
 
Învățătorul numit Iisus s-a arătat mai întâi unor ucenici ai săi la Marea Tiberiadei şi mai mult, a stat cu dânşii mâncând cu aceştia pe ţărm şi vorbindu-le pentru a-i întări că nu trăiesc un vis.  
 
-Ce vrei să spui? întrebă Ponțiu Pilat. Hasim amice, doar nu crezi toate câte se spun...?  
 
-Vreau să spun că ucenicii nu i-au furat trupul! spuse Hasim.  
 
Ponțiu Pilat părea acum preocupat de lupta din arenă însă gândurile sale se concentrau asupra celor spuse de Hasim.  
 
,,Samnitul” fandă pe un picior și adversarul lui făcu un pas în spate încercând să pareze lovitura care avea să urmeze. Scutul dreptunghiular al ,,Samnitului” îl lovi pe adversarul său spulberîndu-l în peretele de lemn al arenei. ,,Samnitul” se apropie de adversarul său și așteptă ca acesta să se ridice fiindcă regulamentul impunea asta. Cu ultimele puteri acesta din urmă se năpusti spre ,,Samnit” iar acesta puse scutul pentru a para lovitura. Dar în loc să lovească cu sabia, ceea ce Thracian arăta că intenționa să facă el lovi cu scutul iar asta fu o joacă pentru Samnit care nu realiză însă capcana. Sabia ,,Sica” trecu de marginea scutului iar partea încovoiată îl lovi pe ,,Samnit” în partea de sus a braţului lama trecând prin zalele de umăr. ,,Samnitul” strigă şi apoi se prăbuşi pe genunchi, de durere încovoindu-se  
 
-Credeam că se mimează lupta! spuse Hasim arătând spre arenă.  
 
-Până la un punct da. Lucrurile scapă însă uneori de sub control. Ai câştigat prietene! spuse Ponțiu Pilat. Și chiar mă întreb, poți pierde oare?  
 
Hasim nu spuse nimic, doar zâmbi.  
 
-Nu mai eşti în slujba mea Hasim, spuse dintr-o dată procuratorul. Te dezleg de aceasta. Iar acum continuă!  
 
-Sunteţi prea bun mărite!  
 
-Eşti unul din puţini oameni care m-au înţeles cu adevărat, Hasim. Păcat că nu eşti roman.  
 
-Acum sunt. Graţie mărinimiei voastre sunt cetăţean roman!  
 
Ponțiu Pilat îi zâmbi şi dădu din cap.  
 
-Sunt un om, Hasim. Un simplu om. Şi fac o mulţime de greşeli. Dar acum să te auzim, continuă! Orice ar fi de spus, spune!  
 
-A apărut dintr-odată mergând printre noi, mărite. I-a aranjat unuia boccelele care cădeau de pe spatele asinului său. Apoi l-a bătut pe un altul pe umăr şi i-a zâmbit încurajându-l şi vorbind cu dânsul sprijinindu-l cu brațul său peste o porțiune a drumului care era rupt. Mergea mai repede decât toţi şi părea că vine din spatele convoiului nostru.  
 
-Unde mergeţi? îi întreba el pe unii.  
 
,,În Galileea, ca să-l întâlnim pe Domnul nostru Iisus care se cheamă şi Hristos”, răspundeau aceștia.  
 
,,Oh prieteni! Drumul e lung şi obositor! a spus. V-ați nevoit destul.”  
 
,,Credeţi că îl veţi întâlni acolo?” îi întreba pe alţii.  
 
,,Dacă aşa a spus El...Iar El ne-a spus mereu numai adevărul!” răspundeau unii.  
 
Toţi însă îl priveau cu mirare căci chipul le părea cunoscut.  
 
,,Seamănă cu el”, îşi spuneau între ei privindu-l cu uimire. Dar cine e?... Și apoi tăceau cu toții nedumeriți, însă plini de speranță.  
 
El însă trecea mai repede printre dânşii. La un moment dat caravana s-a oprit iar El a făcut semn tuturor să se aşeze pe iarbă chiar acolo în marginea drumului. Eu nu-l mai văzusem niciodată însă cei care îl văzuseră îl cunoşteau. N-avea însă nimeni curaj să-i spună pe nume. Toţi însă îl ascultară, și în scurt timp ne-am așezat cu toții acolo. Omul care era cu mine m-a făcut şi pe mine atent şi mi-a spus în şoaptă:  
 
,,El e!, nu mai e nici o îndoială.”  
 
,,Cum adică?” am întrebat eu. El însă a început să vorbească arătându-ne mâinile şi picioarele cu semnele cuielor spre a nu mai fi nicio îndoială. Era atâta tăcere că se putea auzi iarba crescând.  
 
Ni s-a adresat tuturor spunându-ne fraţi. Apoi a vorbit despre învierea Sa ca fiind şi a noastră şi ne-a invitat să ne onorăm viaţa aceasta pentru înviere, îndemnându-ne să lepădăm de la noi şi cel mai mic păcat, cea mai mică răutate. Ne-a mai vorbit apoi despre împărăţia cerurilor care este dată oricui vrea să intre în ea. Am aflat astfel de un loc al luminii în care gândurile tale sunt în faţa tuturor şi nimic nu e ascuns nimănui.  
 
E un loc în care contradicţiile nu-şi au locul între cei de acolo fiindcă toţi ştiu Adevărul iar frăţietatea e cea care domneşte între toţi cei de acolo. Aceasta este împărația lui Hristos, Iisus din Nazaret, om și Dumnezeu, Dumnezeu și om!  
 
-Dreptul acela mi-a vorbit şi mie despre această împărăţie Hasim, spuse Ponțiu Pilat.  
 
-Şi credeţi acum mărite procurator?  
 
-Cred deocamdată doar în împărăţia cezarului în care din bunăvoința zeilor slujesc, Hasim. Ce e văzut, e mai sigur decât ceea ce este nevăzut!  
 
-Şi totuşi cezarul e nevăzut, unii nu l-au văzut niciodată, nici eu de pildă, însă îi simţim prezenţa cu toţii într-un fel sau altul!  
 
-Mda! Poate că ai şi tu dreptate Hasim, nu ştiu ce să mai cred, spuse procuratorul luându-şi fruntea în mână. E un nonsens...  
 
-Dar există mărturii mărite! nici pe mine nu mă credeţi?  
 
-Poate că ar trebui să cred prietene! Soţia mea Claudia Procula îmi repetă mereu acest lucru.  
 
Faptul că acel drept mi-a stat în faţă nu m-a convins însă! Mi-l aduc însă foarte bine aminte... Să fie oare așa? Acest om lipsit de putere... să fie un împărat al unei lumi pe care nu am văzut-o și de care nu avem nici o dovadă că ar exista?  
 
Ponțiu Pilat tăcu. Privea doar, în arena care era acum goală.  
 
-E ceva ciudat! spuse procuratorul.  
 
-Şi anume ?  
 
-Eu l-am văzut şi n-am crezut. Tu nu l-ai văzut şi ai crezut vorbelor lui!  
 
-L-am văzut totuşi mărite procurator datorită prietenilor mei care mi-au vorbit despre el, însă trebuie să vă spun că am ştiut să și ascult!  
 
-Mda! spuse pe un ton stins Ponțiu Pilat. Poate că asta e! Nu ştiu să ascult! Şi ce ar trebui totuşi să ascult?  
 
-Doar Adevărul!  
 
Procuratorul nu spuse nimic. Îşi aranjă toga şi oftă imperceptibil.  
 
-Mă simt aproape ca un străin printre ai mei, Hasim. Claudia Procula e adeptă a învățăturii lui Iisus după cum ştii. Iocentus e şi el interesat de învăţătura acestuia. Magistraţii veniţi de la Roma sunt şi ei atraşi de aura acestui Iisus, plus o mulţime de legionari, simpli soldaţi! Şi simt uneori privirile lor acuzatoare asupra mea chiar dacă aparent sunt binevoitori faţă de mine. Voi afla însă adevărul despre toți aceștia când voi pleca din această ţară ingrată pe care am crezut că o pot stăpâni. Atunci fiecare își va arăta adevărata față. Ce greşeală infamă! Zeii sunt neiertători Hasim! Iar batjocura lor este usturătoare!  
 
-Eu nu vă condamn, mărite procurator.  
 
-Şi ei au spus la fel, Hasim. Chiar şi Comus Lucretius cu sarcasmul său binecunoscut!  
 
-Aveţi nevoie de pace sufletească, mărite procurator!  
 
-Uşor de spus căci în această ţară numai de pace n-am avut parte! Unii mă consideră aspru, crud, incapabil de a le înţelege problemele. Dar dacă ei ar fi fost în locul meu...?  
 
Tăcură amândoi un timp în jilţurile lor privind spre arena pustie.  
 
-Iar acum spune mai departe Hasim! Ce a mai spus dreptul acela?  
 
-Ne-a mai vorbit despre pace ca despre ceva pe care trebuie să o facem mai întâi în noi înşine.  
 
-Mda! Aici sunt de acord cu ce a spus galileeanul... E adevărat, da, prietene Hasim, dacă n-ai pace în inimă nu poți s-o ai nici în privire, nici în respirație și nici în somn... Continuă! spuse el.  
 
-...Şi abia când s-a făcut nevăzut vederii noastre n-a mai avut nimeni nici o îndoială că El era, deoarece foarte mulţi dintre noi nu erau ferm convinşi de asta. Confuzia şi îndoiala ne stăpâneau mai ales pe noi cei ce nu-l văzuserăm niciodată cât timp predicase în lume. Deci ascunzându-se vederii noastre am rămas cu toții într-o mare nedumerire fiindcă a te face nevăzut așa pur și simplu nu e la îndemâna omului de rând... Apoi a mai vorbit şi despre alte lucruri pe care vi le voi spune de veţi dori.  
 
-Viaţa e ca această arenă Hasim. La final doar nisipul...şi tăcerea...  
 
-Nu vă contrazic, răspunse Hasim. Noi suntem spectatorii propriei noastre vieţi. Coborâm în arenă, luptăm, ne retragem apoi îngenunchem şi aşteptăm lovitura de graţie.  
 
-Exact! spuse Ponțiu Pilat. Şi eşti singurul care m-a înţeles cu adevărat Hasim.  
 
-Până atunci însă suntem datori să căutăm, mărite procurator!  
 
-Să căutăm? Ce să căutăm prietene Hasim? întrebă procuratorul întorcându-şi capul şi privindu-l pe Hasim în ochi.  
 
-Adevărul, spuse acesta. Doar Adevărul!  
 
***  
 
Anul 37 d.H. undeva lângă Ostia în apropiere de Roma.  
 
Caligula îl chemase la vila lui Probus Aemilianus pe comandantul gărzii pretoriene, Naevius Cordius Macro. Acesta venise de la Roma împreună cu trei dintre pretorienii săi. Ajunseseră înaintea lui Caligula şi acum aşteptau venirea acestuia într-o treabă foarte urgentă după cum scrisese în bilet moştenitorul tronului. Macro vorbise cu Probus Aemilianus şi îi ceruse acestuia să se mişte repede deoarece viitorul împărat trebuia să sosească din clipă în clipă. Amfitrionul nu stătu când auzi vestea sosirii lui Caligula, iar slujitorii săi făceau ultimele pregătiri.  
 
-Vreau ca totul să fie ireproşabil! ceru el oamenilor săi adăugând că dacă Caligula se va plânge de ceva, atunci : ,,vă jur pe toţi zeii că pedepsele vor fi foarte aspre” ameninţase el.  
 
Cel care fusese desemnat de către Tiberius ca viitor împărat după moartea sa se lăsa însă aşteptat, iar Probus Aemilianus profită din plin pentru a pune la punct şi ultimele aranjamente.  
 
Caligula sosi însă în cele din urmă însoţit de Irod Agrippa prietenul său din copilărie şi de doi slujitori. Cu ceva timp în urmă Irod Agrippa plecase din Alexandria direct către Roma. Scrisorile ticluite de tetrarhul Irod Antipa care trebuiau să-l atragă pe acesta într-o cursă la Cezareea Maritima nu avuseseră însă darul să-l păcălească.  
 
Când îl văzu pe Irod Agrippa împreună cu fiul lui Germanicus, Macro începu să-şi facă griji şi îl trase la o parte pe Caligula, după nişte tufe ornamentale din faţa vilei.  
 
-Ia-o înainte Agrippa prietene, te ajungem din urmă! îi strigă fiul lui Germanicus care se întoarse către Macro spunându-i că Irod Agrippa e prietenul său și este de cea mai mare încredere.  
 
Macro însă avea iarăşi unele îndoieli fiindcă auzise de unele din isprăvile lui Agrippa, dar Caligula îl linişti spunându-i:  
 
-A fost aruncat în temniţă de magnificul pentru nişte vorbe pe care le-a spus între câţiva oameni.  
 
N-a spus decât că m-ar fi sprijinit în candidatura mea la jilțul imperiului cu orice preţ. Magnificul a interpretat acest lucru ca fiind o sfidare la adresa lui şi l-a pus în lanţuri. Cu greu am reuşit să-l facem pe Tiberius să înţeleagă că ceea ce spusese Agrippa, adică : ,,cu orice preţ”, nu înseamnă acţiuni subversive la adresa lui. N-ai grijă, e ultimul care i-ar spune ceva magnificului.  
 
-Atunci e bine ilustre! spuse Macro. Ştiţi...n-aş vrea să am soarta lui Lucius Aelius Seiano dacă băiatul ăsta vorbeşte cuiva ceva! Zeii să ne apere!  
 
-Zeii ne vor apăra! Fii pe pace, îl linişti Caligula. Cât poate să mai trăiască magnificul, Macronius? Are deja şaptezeci şi şapte de ani... Cât poate să mai trăiască? Iar când voi fi uns în locul lui n-o să mai ai de ce să-ţi faci atâtea griji prietene! Fii realist, Cordius! Magnificul e gata de plecare! Eu sunt cel ce va veni! Iupiter, ocrotitorul meu veghează asupra mea!  
 
Cei doi intrară în vilă unde Probus îi aştepta cu capul plecat în faţa intrării.  
 
-Zeii să vă ocrotească iluștrilor! îi primi acesta cu plecăciuni.  
 
Caligula îşi scoase mantia şi o aruncă în braţele lui.  
 
-Cum îţi mai merg afacerile Probus?  
 
-Zeii să vă ocrotească ilustre! Merg, afacerile merg dar totul este foarte scump! Însă la Probus Aemilianus totul este gratuit pentru viitorul împărat! Cuvântul vostru ilustre are valoare de edict pentru mine și slujitorii mei.  
 
Sclavi și sclave spălau acum picioarele noilor veniți. Amfitrionul îi conduse pe ce doi înalți oaspeți într-o luxoasă sufragerie unde îi aştepta Irod Agrippa.  
 
-Lasă-ne singuri Probus! Vom discuta probleme de stat.  
 
-Ai luat toate măsurile de siguranţă? întrebă Caligula adresându-se lui Macro.  
 
-Dincolo de uşi sunt oamenii mei ilustre! putem vorbi liniştiţi!  
 
-Dintr-o dată mi s-a făcut foame, spuse Caligula aruncându-se pe una din canapele. Mai întâi să mâncăm şi să bem!  
 
Macro îl strigă pe Probus şi mica petrecere începu. O draperie fu trasă şi muzicanţi aduşi special pentru această reuniune începură să cânte. Apoi slujitorii aduseră tăvile cu bunătăți şi petrecerea începu. Caligula însă, contrar celor spuse mai înainte părea că nu are poftă de mâncare şi abia dacă gustă din bucatele înşirate pe masă.  
 
Macro în schimb şi Irod Agrippa savurau din plin sortimentele aflate pe masă. Urmară apoi vinurile, însă Caligula îl opri pe Macro să bea prea mult.  
 
-Vei avea timp să bei după ce vom discuta Macro!... Probus! exclamă Caligula, Ia-ţi oamenii şi ieşiţi cu toţii.  
 
Probus se ivi imediat de dincolo de uşi şi când înţelese ce dorea Caligula făcu semn tuturor să iasă din încăpere.  
 
Muzicanţii părăsiră şi ei încăperea. Uşile fură apoi închise chiar de către Probus iar Caligula fără să mai aştepte ceva trecu direct în subiect.  
 
-Ştii desigur Cordius că magnificul, zeii să-l ocrotească, vrea să vină la Roma şi să asiste la jocurile date în cinstea sa!  
 
-Am auzit, spuse Macro. Şi chiar mă întreb ce l-a apucat pe magnificul să-şi lase dintr-o dată insula sa! Minerva să-i dea înțelepciune căci mă gândesc că are mare nevoie.  
 
-Tiberius doreşte şi altceva, spuse Caligula.  
 
-Probabil că vrea să meargă în Senat cu cine ştie ce intenţii.  
 
-Ai ghicit pe jumătate, Macro! întări Caligula cele spuse, apoi îi făcu semn lui Irod Agrippa.  
 
-Spune-i prefectului gărzii pretoriene cam cum stau lucrurile!  
 
Agrippa se aşeză mai bine pe canapea şi îşi drese vocea.  
 
-După cum ştiţi, în Iudeea face vâlvă mare ideologia unui anume Iisus zis şi Hristos care se spune că ar fi înviat !  
 
-Adepţii acestuia au ajuns până la Roma! spuse Macro.  
 
-Au ajuns şi în insula lui Tiberius! spuse tăios Caligula.  
 
Irod Agrippa reluă firul discuţiei.  
 
-Acum vre-o câţiva ani când acest Iisus trăia, împăratul a trimis pe cineva în Iudeea pentru a-l aduce pe acesta în insula Capri, deoarece acest Iisus din Nazaret avea o faimă neobişuită de taumaturg dar şi de tâlcuitor al cărţilor sfinte ale iudeilor, erijându-se într-un lider religios al unei grupări de cea mai joasă condiţie dar care în timp a atras şi oameni bogaţi dintre iudei şi chiar dintre greci şi romani. Împăratul împreună cu Thrassylus, apropiatul său care a şi murit între timp, citind în stele cu ajutorul unor astronomi şi astrologi credeau că ceva nemaivăzut se va întâmpla în Iudeea.  
 
-Şi nu s-a întâmplat mai nimic! completă Caligula.  
 
-Exact! întări Irod Agrippa. Însă discipolii acestui Iisus au declarat că acesta a înviat din morţi, însă nimeni nu l-a văzut vreodată. Sunt vorbe şi vorbe... pentru creduli, însă a ieșit o întreagă rătăcire care le-a întors mințile la mulți !  
 
-Adepţii lui zic însă că l-au văzut! spuse iarăşi Caligula.  
 
-Iar Tiberius a crezut în aceste nimicuri. Ştiu! completă Macro.  
 
-Şi mai crede şi acum, spuse Irod Agrippa fiindcă o ucenică a acestui Iisus a ajuns la Capri şi a readus în discuţie cele întâmplate la Ierusalim cu patru ani în urmă pe când era procurator un anume Ponţiu Pilat care e şi astăzi în această funcţie. Această femeie pe care o cheamă Maria din Magdala l-a convins pe magnificul că ceea ce căutaseră ei să-şi explice împreună cu Tiberius Thrassylus se împlinise în persoana acestui Iisus din Nazaret. A fost foarte bine primită la Capri şi a stat mai mult timp acolo împuindu-i capul lui Tiberius cu prostiile ei! Iar acum, împăratul crezându-o pe aceasta, doreşte să meargă la Roma şi să convoace Senatul pentru a legaliza cultul acestui Iisus în tot imperiul pentru că în Iudeea, Sinedriul, arhiereii şi cea mai mare parte a poporului sunt împotriva acestei învăţături a lui Iisus care devine pe zi ce trece o sectă foarte puternică la care s-au raliat după cum am mai spus mulţi greci, egipteni, chiar şi romani.  
 
-Şi e chiar atât de periculos acest Iisus? întrebă Macro. De ce?  
 
Irod Agrippa vru să spună ceva însă Caligula îl opri cu un gest al mâinii.  
 
-E mai periculos decât cultul iudeu în forma sa tradiţională. Acest cult îl are în centru pe Iisus din Nazaret care este aşa zisul fiu al Dumnezeului lui Israel coborât pe pământ printre oameni.  
 
-Ilustre! exclamă Macro, eu şi subtilităţile astea religioase...  
 
-Bine! îţi voi spune ce va urma... Tiberius ca princeps senator ce este se va duce şi îşi va impune voinţa în Senat făcând liberă exercitatrea noului cult. Însă în Roma după cum ştii e deja o comunitate de adepţi cărora oamenii le spun creştini. Dacă Tiberius va adera la această comunitate e posibil ca magnificul să acorde libertate acestor creştini în toate funcţiile, poate în politică în administraţie şi armată iar poporul credincios înpreună cu mai mulţi preoţi şi flameni şi alţi slujitori ai altarelor măriţilor zei nu vor fi de acord cu aceste lucruri şi va izbucni astfel un război civil. Ca să nu mai spun de sclavii din Roma şi din imperiu care îşi vor dori libertatea alături de această sectă care învaţă despre iubirea între oameni, ca şi cum sclavii ar fi şi ei oameni! Vă mai amintiţi de revolta lui Spartacus înăbuşită cu greu de Licinius Crassus! O idee le trebuie ăstora şi...  
 
-Iar Roma ar fi distrusă! exclamă Macro.  
 
-Nu numai Roma ci şi întreg imperiul!  
 
Irod Agrippa interveni şi el.  
 
-Iar Iudeea, Samaria, Galileea, Itureea, Traconitis, Decapolis, Pereea şi Edom se vor lupta între ele şi vor fi o pradă uşoară pentru perşii care deocamdată au fost puşi la respect de Lucius Vitellius, guvernatorul Siriei.  
 
-Şi ce ar fi totuși de făcut, întrebă cu timiditate Macro!  
 
Caligula tăcu şi oftă. La fel şi Irod Agrippa. Tăcerea se prelungi în luxoasa sufragerie.  
 
-Tiberius este destul de bolnav, însă nu se pune problema că este foarte grav! Totuşi e un om slăbit, spuse după un timp Caligula.  
 
-Şi ce s-ar mai putea face? întrebă din nou Macro.  
 
Caligula aşeză pe masă o hartă. Ceilalţi doi se apropiară.  
 
-Împăratul va fi preluat din insulă şi va debarca aici la Missenum, spuse Caligula arătând un punct pe hartă. Eu spun să-i ieşim în întâmpinare la Missenum unde vor face obișnuitul popas. Eu voi intra primul la împărat şi voi pretexta că vreau să stau de vorbă cu el. Ca să scap de garda germană îi voi spune că Senatul complotează împotriva lui şi doresc să-i transmit informaţii secrete. Magnificul mă va primi căci de la un timp acesta crede că anumiţi senatori complotează împotriva lui. În caz că nu mă va primi va trebui să amânăm ceea ce ne-am propus căci cea mai mică greşeală ne va aunca pe Scara Lacrimilor lângă Tibru şi vom înnota împreună fără viaţă pe jos în râu, Macro. Dar să ne închipuim că toate merg bine. Cineva îţi va da un semn şi vei sosi la fața locului cu garda pretoriană şi îi vei prelua pe germanici după care vei înconjura locul. Nu trebuie să-ţi mai spun că nimeni şi nimic nu trebuie să treacă de pretorienii tăi. Apoi voi ieşi din cort şi te voi chema înăuntru. Tiberius va întreba ce cauţi acolo şi îi voi spune că eu te-am chemat pentru a pune la cale un plan de atac împotriva complotului senatorilor. Ei, ce spui Macro?  
 
-Păi nu ştiu ce să vă spun ilustre! spuse nehotărât Macro care transpirase deja.  
 
-Îţi spun eu Naevius Cordius! Pentru acest serviciu îţi voi rămâne dator pentru tot timpul de după ce voi fi uns împărat. Ei...Ce spui?  
 
-Şi în caz că vom eşua?  
 
-Nu trebuie să eşuăm Macro, spuse Caligula sigur pe el. Dacă îţi vei face treaba bine cu pretorienii tăi atunci vom reuşi. Împăratul e bolnav şi va dori să stea în cort, este deci o ocazie nesperată pe care nu trebuie să o ratăm. Noi vom intra în cort după ce vom scăpa de garda germană şi îl vom sufoca pe magificul punându-i o pernă pe faţă. Te asigur că nu va rezista mult, şi nu vom lăsa nici semne! Aminteşte-ţi de Livia Drussila şi metodele ei curate! N-avem ce risca Cordius. Ei hai! că ai mai făcut dintr-astea...nu eşti un novice...  
 
-Bine...dar aceia erau...oameni de rând...!  
 
-Ei lasă Cordius că Seiano nu era chiar om de rând! Visase să ajungă împărat... deci n-a fost chiar nimeni. Iar pe Tiberius... îl vom trece în rândul zeilor, nu-ţi fă griji! Până atunci însă e şi el doar un cetăţean al Romei. E adevărat că e primul între cetăţeni – princeps! Şi încă ceva Cordius Macro...  
 
,,Dă-mi ca să-ţi dau!” rosti energic Caligula binecunoscuta zicală.  
 
-Atunci aşa să fie, spuse Macro hotărându-se dintr-o dată şi golind una din cupele cu vin aflate în faţa sa. Euforia îl cuprinse în câteva clipe.  
 
Caligula simți acest lucru și râse încet şi cu subînţeles. Îl apucă pe Macro pe după umeri şi spuse plin de vervă:  
 
-Prietene Macro îţi voi rămâne dator cu mult peste ceea ce îţi închipui, nu te mai codi atâta! Dar asta după ce vom scăpa şi de Gemellus şi de încă câţiva senatori care ne stau în cale.  
 
-Şi cu aceşti creştini din Roma ce vom face? întrebă Macro.  
 
-Vom scăpa pe parcurs de ei nu-ţi fă griji! spuse Caligula triumfalist. Creştinii sunt o ameninţare în chiar inima Romei şi nu voi îngădui asta. Fii fără grijă. Îi voi pune să mi se închine mie şi statuilor mele, să-mi ardă tămâie şi să-mi înalţe rugăciuni la altare. Şi voi numi slujitori şi preoţi ca să-mi aducă slujbe! Dacă pentru Divinul Augustus s-a putut, pentru mine de ce să nu se poată? spuse el ridicând palmele în sus. Dacă el n-a vrut să fie zeu încă din timpul vieţii asta e treaba lui, colegiul sacerdotal l-a nominalizat ulterior în rândurile celor din înălţime. Şi-apoi...titulatura de zeu se mai ia şi cu forţa! Nu credeţi? Pe Jupiter şi pe Juno! Eu doresc deci preamărirea și deificarea încă din timpul vieţii, mă înţelegeţi prieteni? Cetăţenii Romei vor fi martori la traiul de zi cu zi alături de un zeu pe care îl vor putea vedea vorbind, mâncând, dând edicte sau aruncându-i fără viaţă pe Scara Lacrimilor lângă Tibru, de ce nu? zâmbi Caligula iar apoi continuă: Vor dori singuri asta!  
 
Şi eu sunt acela care le voi împlini această onoare! Hm, hm, hm! râse el în colţul gurii.  
 
Irod Agrippa şi Naevius Cordius Macro se priviră o clipă iar privirile lor păreau să exprime o frică abia schiţată pe chipuri, dar profundă, în interiorul lor.  
 
-Răspunde Macro! exclamă Caligula cu voce tare observându-i privirea pierdută.  
 
-Ce să spun ilustre?...E dreptul oricărui imperator să-şi proclame voinţa. Armele sunt mai tari decât orice lege. În fața armelor...legea o ia la fugă...  
 
-Ba bine că nu, prefect de doi sesterţi! Legea e mai tare decât armele. Dar nu orice lege, ci toate poruncile împăratului, care e un zeu coborât pe pământ!  
 
Spunând acestea Caligula se aruncă pe spate într-una din luxoasele canapele. Îşi închise ochii și cu trei degete ale mânii drepte strânse porţiunea nasului cuprinsă între ochi, apăsând-o cu putere. O durere ascuţită îl chinuia de fiecare dată când îl cuprindea criza de epilepsie.  
 
-Imperiul e în declin şi trebuie salvat, mai spuse el cu glas răgușit. Iar noi suntem chemaţi la fapte măreţe prieteni. Da, da! Zeii ne cheamă să fim şi noi zei!  
 
Referinţă Bibliografică:
Ancheta -Partea a treia - Fragmentul nr zece penultimul fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1888, Anul VI, 02 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!