Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Ancheta -Partea a treia - Fragmentul nr. noua.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
După o noapte petrecută în peștera din marginea Bethleemului, magistrul Ruthavan, centurionul Genarius Muso şi cei doi însoţitori ai lor se alipiră caravanei care se puse în mişcare a doua zi dis de dimineaţă. 
  
Magistrul Rutavan încălecă cămila pe care unul din oameni o ţinu de căpăstru. Animalul se ridică, iar Ahnbar Ruthavan aruncă în urmă o ultimă privire spre intrarea peşterii. Era acum asemenea tatălui său, Melchior care în urmă cu treizecişitrei de ani se închinase copilului sfânt, înfăşat şi culcat în iesle. 
  
Porniră apoi încet spre Ierusalim unde ar fi trebuit să ajungă în chiar dimineaţa acelei zile. 
  
Se întâmplă însă să înceapă o furtună de praf chiar când se depărtaseră puțin de oraș şi caravana se opri iarăși. Doar spre seară vântul se opri dintr-o dată şi Ierusalimul fiind destul de aproape caravana se puse iarăşi în mişcare şi după puţin timp ajunseră în apropierea zidurilor cetăţii. Oameni şi animale se opriră în afara zidurilor ale căror porţi fuseseră închise la căderea nopţii din porunca procuratorului Ponţiu Pilat. 
  
Aşa că, oamenii deshămară animalele, aprinseră focuri şi întinseră corturi sau bivuacuri rudimentare în care aveau să locuiască pe toată perioada şederii lor acolo, amestecându-se cu mulţi alţi pelerini care erau pe acolo. 
  
La fel făcură şi magistrul Ruthavan, Muso şi cei doi însoţitori ai lor. La lumina focurilor de tabără atmosfera prinse a se destinde între cei campaţi pe colinele din jurul Ierusalimului. Se auzeau ici colo voci zgomotoase în felurite graiuri și pe alocuri cântece. O patrulă romană de noapte trecu printre corturi şi animale. 
  
Legionari având torţe aprinse în mâini măsurau cu ochi pătrunzători pe toţi cei din cale. 
  
Uneori ridicau pe câte unul de pe pământ, apoi îl eliberau după ce îi puneau câteva întrebări. Astfel cei câţiva soldaţi ajunseră în faţa magistrului Ruthavan privind atent către mantia sa neobişnuită pentru locurile acelea. 
  
-Cine eşti omule? întrebă unul dintre legionari. 
  
-Nu e treaba ta legionarule, spuse Genarius Muso, ridicându-se şi venind de undeva din spate. 
  
-Omul acesta este cu noi! spuse Muso acoperindu-l pe Ruthavan cu trupul său. Sau nu vedeți că suntem soldații Romei ? 
  
Centurionul patrulei se apropie de centurionul Muso. 
  
-Cine sunteţi voi? întrebă acesta postându-se în faţa lor. N-avem știre despre voi nimic! 
  
Căştile lor aproape că se atingeau iar figurile lor încruntate nu prevesteau deloc ceva bun. 
  
Ahnbar Ruthavan făcu un pas în faţă şi întinse mâna către centurion. 
  
-Citeşte asta centurionule, spuse el calm înclinându-se puțin în față. 
  
Centurionul despături pergamentul şi citi la lumina torţelor. Un alt centurion vei din spate şi citi şi el pergamentul. Apoi Iunianus făcu un pas în spate şi se înclină. La fel făcu şi celălalt centurion. 
  
-Centurionul Iunianus aşteaptă să-i porunciţi, spuse el. 
  
-Nu doresc nimic Iunianus, rosti magistrul Ruthavan. Abia mâine dimineaţă doresc să-i vorbesc procuratorului Ponţiu Pilat. Iar acum vă rog să ne lăsați să ne odihnim căci drumul de pe care venim a fost lung și obositor. 
  
-Ave Cezar! spuse Iuninaus întinzându-și brațul înainte. 
  
După ce Iunianus îşi luă patrula şi plecă, Genarius Muso se apropie de magistru. 
  
-Nu trebuia să spuneţi cine sunteţi magistre. Ponțiu Pilat va afla probabil chiar în seara asta şi mă tem de ceva rău. 
  
-Muso, am fost crescut de tatăl meu în spiritul adevărului şi al luminii. Nu pot minţi, fiindcă tot ceea ce facem şi spunem trebuie să fie făcut în lumină. Iar Ponțiu Pilat trebuie să afle cât mai repede ceea ce dorește împăratul. 
  
Şi într-adevăr, procuratorul Popnțiu Pilat află chiar din gura lui Iunianus de trimisul imperial, un pers cu o înfăţişare de vrăjitor, după cum îl descrisese centurionul. 
  
-Vi-l aduc legat chiar acum dacă porunciţi! spuse acesta. 
  
-Ai văzut însemnele imperiale şi inelul cu vulturul Romei? întrebă procuratorul. 
  
-N-am nici cea mai mică îndoială, spuse Iunianus. Doar n-or fi nişte falsuri? 
  
Centurionul Brassus era de faţă. 
  
-N-ar îndrăzni să vină în faţa procuratorului cu nişte documente ticluite, spuse acesta. Probabil că sunt veritabile mărite procurator. 
  
-Asta gândesc și eu... Aduceţi-l deci mâine aici, să vedem ce vrea împăratul, răspunse procuratorul. 
  
-Putem afla şi în alt mod ce vrea împăratul, sugeră Iunianus îngustându-şi privirea. 
  
E însoţit doar de un centurion şi de doi legionari mărite. 
  
Ponțiu Pilat făcu însă un semn de nepăsare cu mâna. 
  
-Mâine! răspunse el. 
  
Dincolo de ziduri prin taberele improvizate, magistrul Ruthavan găsi un grup de oameni strânşi în jurul unui foc. Aflase de dânşii de la un păstor care se întorcea la oile sale. Căutând să afle veşti despre învăţătorul Iisus, acela îi arătase că cei aflați acolo erau adepţi ai aceluia pe care ei îl căutau, care veniseră la Ierusalim de Pesah şi de la ei puteau afla mai multe. 
  
-Pacea celui PreaÎnalt fie cu voi, spuse el apropiindu-se de tabăra acelor pelerini. 
  
-Pace ţie călătorule, Domnul fie cu tine! răspunseră ei. 
  
Magistrul Ruthavan fu invitat să se aşeze lângă dânşii la foc şi îşi spuse tuturor numele său. 
  
Află apoi cum îi chema pe fiecare. 
  
Erau nume comune precum: Fahim, Ionatan, Tamir, Şaraf, Yoasaf, Aliza, sau Ethan. 
  
-De unde vii străine prinţ, îl întrebă cineva. 
  
-De foarte departe, replică el. Drumul meu a trecut şi prin Italia căci acum tocmai de acolo vin. 
  
-Şi ce mai e prin Italia? 
  
-Oh! nu mare lucru. Pe viitor însă s-ar putea să se întâmple ceva. Dar mai bine spuneţi-mi ce mai e nou prin Ierusalim. 
  
-Aşteptăm străine prinţ, aşteptăm! spuse Fahim. 
  
-Cu toţii aşteptăm, însă noi aceştia care credem în El aşteptăm să-l şi vedem înviat, spuse magistrul Ruthavan! 
  
Spunând acestea cei din jurul focului îşi întoarseră privirile către el. 
  
-Eşti adept al Domnului nostru Iisus din Nazaret? întrebă Fahim. 
  
-Da, răspunse scurt Ruthavan. Îl cunosc pe El de foarte multă vreme. Bunicul meu i s-a închinat într-o mică peşteră din Bethleem, nu departe de acest loc. 
  
Un timp nimeni nu spuse nimic. 
  
-Poate nu ştii, dar suntem priviţi cu dispreţ în Ierusalim, prinţe! Romanii au lansat zvonul că ucenicii lui Iisus au furat corpul neînsufleţit al învăţătorului. Soldaţi tocmiţi cu bani au fost trimişi prin pieţe, pe străzi sau prin hanurile grecilor spunând această minciună. 
  
De obicei însă, sodaţii romani nu sunt lăsaţi să bea prin taverne sau să umble fără rost pe străzi fiindcă zeloţii abia aşteaptă să prindă pe câte unul ca să-i facă felul. 
  
Oamenii lui Pilat au mai făcut şi o mare acţiune de căutare prin Ierusalim căutând pe ucenicii Domnului sau poate pe El însuşi şi au întors totul pe dos intrând în fiecare casă. Au fost şi aici în afara zidurilor sperând să găsească ceva. Iudeii instigaţi de Sinedriu şi de oamenii arhiereilor Anna şi Caiafa bat şi acum străzile, pieţele şi casele de ospeţie şi fac anchete şi lovesc pe oricine cred ei că sunt adepţi ai lui Iisus, vrând să bage frica în toţi care cred câtuşi de puţin în cuvintele învăţătorului nostru. Noi însă, fiind în afara zidurilor Ierusalimului am avut mai puţin de suferit. 
  
-Dar acum, ce mai aşteptaţi? întrebă Ruthavan. 
  
-Vom mai rămâne puţin aici, apoi vom merge cu bucurie tocmai în îndepărtata Galilee pentru a-l vedea pe Domnul nostru înviat. 
  
-Dar de unde ştiţi că el se va arăta acolo? 
  
-Vorbeşte Şaraf, spuse Fahim întorcându-se către acesta. 
  
-După ce învăţătorul a fost răstignit şi a înviat, prin Ierusalim şi-au făcut apariţia persoane care se ştia despre ele că au murit de mult. Unii aveau înfăţişarea unor prooroci din vechime. 
  
Băiatul meu a văzut într-o dimineaţă un om îmbrăcat în haine albe de lână şi cu un toiag în mână. Acesta i-a spus să ne spună că Domnul a înviat. Plecând, acesta a mai spus să mergem în Galileea pentru a-l vedea acolo pe Domnul nostru. 
  
-Voi merge cu voi. Dacă mă veţi lua, spuse Ahnbar Ruthavan. 
  
-Cum să nu, de aceea şi stăm aici, pentru a mai strânge credincioşi. Suntem deja vre-o cincizeci care dorim să mergem. Şi te luăm bucuroşi, îl încredinţă Fahim. 
  
-Am însă puţine treburi prin Ierusalim. Când plecaţi? 
  
-Vom pleca poimâine, răspunse cineva. 
  
*** 
  
Procuratorul Ponţiu Pilat fusese anunţat de către sclavul nubian că un trimis care a arătat gărzilor un inel cu vulturul Romei, doreşte să-i vorbească. 
  
-Să intre, porunci procuratorul Ponțiu Pilat. 
  
În încăpere îşi făcu apariţia un bărbat solid, cu o mantie lungă până în pământ dincolo de care se întrezăreau veşminte persane scumpe. Cel venit îşi scoase toca sa albă şi făcu o plecăciune adâncă. 
  
-Numele meu este Ruthavan, mărite procurator. Sunt prinţ al Persiei din spița guvernatorului de Dacha şi fiu al marelui prinț Melchior, mare mag şi maestru al astronomiei şi astrologiei, care se înrudește cu stirpea marelui împărat Artavan al II-lea Arsacidul, şahul Persiei. 
  
-Omagiile mele prințe! Ce vânt te poartă aici magistre Rutavan ca trimis al magnificului nostru împărat Tiberius, zeii să-l ocrotească, spuse Ponțiu Pilat arătându-i jilţul pe care să se aşeze. 
  
-Mărite procurator, începu Ruthavan, sunt după cum ați aflat trimis al împăratului Tiberius, magnificul, împăratul romanilor, stăpânitor peste Mare Nostrum şi peste toate pământurile din jurul ei și peste toate ostroavele mării celei mari. 
  
Spunând acestea magistrul Ruthavan îi arătă procuratorului inelul dat de Tiberius şi apoi mesajul împăratului parafat cu pecetea imperială. Ponțiu Pilat citi: 
  
,,Procuratorului provinciei Iudeea, Ponţius Pilat. 
  
Porunca Împăratului Romei, Magnificul Tiberius Caesar Augustus. 
  
Purtătorul acestui mesaj se numește Ahnbar Ruthavan, prinț al Persiei, mare mag și astronom, magistru al științelor frumoase și este reprezentantul meu personal, Tiberius Caesar Augustus, împăratul Romei. 
  
Misiunea înaltului prinț este aceea de a aduce la reședința imperială din Caprae un bărbat galilean cunoscut pentru puterile sale taumaturgice. Numele acestui bărabat este Iisus din Nazaret despre care s-a aflat că are puteri taumaturgice şi acesta poate fi de folos bolilor împăratului. 
  
Procuratorul Ponţius Pilat se va supune deci oricăror ordine dictate de aducătorul acestui mesaj pentru ca misiunea lui să poată fi dusă la îndeplinire.” 
  
Semnătura lui Tiberius se afla mai jos. 
  
-Par a fi toate veritabile, răspunse Ponțiu Pilat. Te voi asculta magistre! 
  
-Aveam o singură misiune mărite procurator. Aceea de a convinge pe cel numit Iisus din Nazaret de a merge în ostrovul Capri pentru a sta în faţa împăratului. 
  
-Sunt foarte surprins, spuse procuratorul încurcat. Mă aşteptam ca împăratul să dorească cu totul altceva de la noi, nicidecum pe învățătorul Iisus din Nazaret! 
  
Ponțiu Pilat îşi aduse aminte de spusele lui Naulius care îl sfătuiau să-şi pregătească cu atenţie apărarea în cazul Iisus din Nazaret. 
  
-Eşti la curent cu evenimentele din ultimul timp petrecute aici la Ierusalim, magistre? 
  
-Ancorând cu corabia în Gaza am aflat ce s-a întâmplat. Pe drumul către Ierusalim am aflat mai multe amănunte. 
  
-Nazarineanul e mort, magistre chiar dacă s-a răspândit zvonul că acesta a înviat. Corpul acestuia a fost furat din locul unde a fost pus. Dar dacă ai fi sosit acum zece zile probabil că l-ai fi găsit în viaţă. Deci dacă veneai cu acest mesaj atunci, l-am fi putut salva pe dreptul acela fiindcă eu n-am găsit nici o vină împotriva lui! Evenimentele au scăpat însă... 
  
Ponțiu Pilat se ridică din jilţul său. Starea de nervozitate îl cuprinse imaginându-şi-l pe Tiberius stând în vila lui de la Capri şi semnând destituirea lui din demnitatea de procurator al Iudeei, şi apoi hotărându-i exilul sau chiar moartea. 
  
-Ce l-a făcut totuşi pe Tiberius să vă încredinţeze această misiune şi de unde a auzit vorbindu-se de galileeanul Iisus? întrebă Ponțiu Pilat aparent stăpân pe sine. 
  
-La Capri au fost chemaţi mai mulţi învăţaţi de către Tiberius Claudius Thrassylus, astrolog şi sfătuitor apropiat al împăratului. Acesta a aflat acum mai mult timp în urmă de un mare eveniment ceresc care se va produce aici pe cerul Iudeei. O întunecare a soarelui şi o aşezare în linie a celor cinci planete. Acesta a chemat deci mai mulţi învăţaţi, filozofi, geometri, considerând că acesta trebuia să fie un semn de mare binefacere pentru toată lumea. Şi am fost chemat şi eu datorită rudeniei familiei mele cu Aka, soţia lui Tiberius Thrassylus care este prinţesă de Commagene. Probabil însă că ceva nu a fost calculat prea bine. Întunecarea soarelui a avut loc mai devreme iar alinierea astrelor pare să nu se fi realizat, ilustre procurator. Am încercat să refac calculul însă acesta necesită multe observaţii atât din partea geoometrilor şi matematicienilor cât şi a astronomilor. 
  
-Întunecarea soarelui a avut loc pe când dreptul acela îşi dădea duhul pe cruce, răspunse Ponțiu Pilat. 
  
-Şi a fost un semn ceresc, al dumnezeirii sale, mărite procurator! 
  
-Eu cred că e o pură întâmplare magistre. Phoebus Apollo magnificul și hiperboreanul vrea probabil să ne transmită că va urma un război și iată, în Siria, Artavanus, stăpânul tău dorește asta cu orice preț. 
  
-Mărite prinț, nu ţin să vă atrag de partea noastră. Ascultaţi-mă însă puţin timp. 
  
-Sunt la dispoziţia voastră magistre, spuse Ponțiu Pilat ridicând pergamentul semnat de Tiberius. 
  
-După cum v-am spus sunt fiul marelui Melchior, mare mag al Persiei. Acum treizeci şi trei de ani, Melchior împreună cu alţi doi cărturari pe nume Baltashar şi Caspar s-au închinat unui prunc pe nume Iisus, într-un orăşel nu departe de aici, Bethleem, pe care l-am vizitat venind din Gaza. 
  
Aceşti trei prinți au venit de foarte departe fiecare. Caspar era venit din India iar Balthasar din Africa. Ce i-a mânat pe ei în aceste ţinuturi căutând un copil născut într-o peşteră rece şi umedă? În timpul acela, o stea a apărut pe bolta cerului stând sus de tot în zenit şi luminând nopţile senine în aşa fel încât se putea citi bine la lumina ei. 
  
Apoi, cei trei prieteni şi-au dat seama că steaua e de fapt un semn ceresc şi că ceva urma să se petreacă, un eveniment, undeva, însă nu ştiau unde. Steaua s-a pus apoi în mişcare şi mergând după ea au ajuns în faţa micului sălaş din Bethleem. Aşa au găsit, au văzut şi au ţinut în braţele lor pe Iisus din Nazaret căruia i se mai spune şi Emanuel şi căruia elinii îi spun Hristos iar iudeii Mesia. 
  
-Cunosc aceste nume, răspunse Ponțiu Pilat. 
  
-Gândiţi-vă mărite procurator. Naşterea copilului sfânt a fost străjuită de o stea, iar ieşirea Lui din lumea aceasta a făcut soarele să se întunece. 
  
-Ce ar însemna asta? 
  
-Ar însemna că acesta porunceşte stelelor şi soarelui! Şi dacă porunceşte soarelui şi stelelor, pământului cu atât mai mult! Nu s-a cutremurat atunci Ierusalimul? 
  
Ponțiu Pilat se gândi la cele spuse de magistru iar acesta aştepta privindu-l nemişcat. 
  
-Întâmplarea nefastă e că acest Iisus este de negăsit, rosti el. Iar Tiberius va afla ce s-a întâmplat... 
  
-Şi vă va chema la judecată..., completă magistrul. 
  
Ponțiu Pilat încuviinţă din cap îngrijorat. 
  
-Se pare că zilele mele aici sunt numărate, spuse el calm. 
  
-Până atunci însă mai puteţi face ceva, ilustre procurator. 
  
-Ce anume? întrebă procuratorul cu o voce descurajată. 
  
-Am auzit că ucenicii învăţătorului sunt prigoniţi atât de arhiereul Caiafa şi de Sinedriul iudaic cât şi de autorităţile imperiale în fruntea cărora sunteţi pus. 
  
-Conform legilor noastre am deschis o anchetă în legătură cu dispariţia defunctului Iisus din Nazaret, interveni Ponțiu Pilat. Încă căutăm, magistre!... dovezi, martori, şi pe cel dispărut, iar astea nu se pot face cu prea multă drăgălăşenie. Ucenicii învăţătorului se ascund pe aici prin Ierusalim. Am poruncit o percheziţie generală dar nu am reuşit să găsim nimic. Dar e adevărat că oamenii mei au făcut-o fără tragere de inimă. Iar împăratul va dori concluziile unei anchete în acest caz iar magistraţii mei încă lucrează la aceste amănunte. 
  
-Împăratul mai porunceşte un lucru mărite procurator. 
  
-Aştept porunca magnificului Tiberius, magistre. 
  
-Împăratul doreşte ca ucenicii şi adepţii învăţătorului să nu aibă parte de persecuţii iar cultul care se va dezvolta să fie liber. 
  
Ponțiu Pilat nu spuse nimic, ci doar îşi plecă capul. 
  
-Despre acest lucru nu se scrie în porunca magnificului! spuse el zâmbind. Din document reiese că magnificul l-ar fi dorit pentru alinarea unor suferințe trupești... 
  
-Vă pot spune că aceasta e dorința împăratului... 
  
Ahnbar Ruthavan se ridică, semn că dorea să plece. 
  
-Încă ceva, îl opri procuratorul Ponţiu Pilat. Mă veți acuza de ceva magistre Ruthavan în raportul cerut de Tiberius? întrebă el cu suspiciune în glas. Investitura Romei mi-a dat puterea să judec. 
  
Şi am judecat, deşi nu cum aş fi dorit eu! mai spuse el ridicându-și mâinile a neputință. 
  
-Nu sunt judecător ilustre procurator! Sunt doar un simplu mesager al magnificului Tiberius, împăratul Romei. Cât despre Iisus din Nazaret ce să vă spun? Aceasta a fost poate misiunea lui mărite procurator. Aceea de a-și da viața sa spre înviere! Iar dacă era doar om, nu putea învia! Dacă era doar Dumnezeu nu l-aţi fi putut răstigni! 
  
Spunând acestea Ahnbar Ruthavan se ridică şi făcu o plecăciune înainte de plecare. 
  
-Cu bine ilustre procurator! 
  
După ce prințul pers plecă îşi făcu apariţia secretarul particular al procuratorului, Naulius. 
  
-M-aţi chemat mărite procurator? întrebă el. 
  
Ponțiu Pilat îi povesti cu uimire și teamă tot ce vorbise cu Ruthavan. 
  
-Ai avut dreptate Naulius, spuse el. Tiberius a aflat de Iisus din Nazaret. Îl crede încă în viaţă şi a trimis pe acest mag să-l aducă la Capri. Şi au găsit şi o acoperire. Îl cheamau acolo chipurile pentru a tămădui bolile lui Tiberius. Cineva, dacă nu cumva chiar acest prinț și magistru, i-a vorbit magnificului de Iisus din Nazaret. Ce crezi acum Naulius? 
  
-Trag concluziile mărite, răspunse acesta. Dacă cezarul Tiberius l-a chemat în insula Capri atunci înseamnă că el a crezut toate cele spuse despre Iisus din Nazaret, și dorea să se convingă de el și de puterile lui, însă e clar că imaginea galileeanului zugrăvită lui Tiberius de către prințul persiei a fost mai mult decât favorabilă. 
  
-Ce crezi Naulius despre toate acestea? 
  
-Vreţi adevărul mărite procurator? 
  
-Spune ce crezi că va fi! 
  
-Veţi fi destituit. Nu ştiu când, dar nu veţi mai fi procurator mult timp. Şi arhiereul Caiafa va fi înlăturat de asemenea din scaunul său. 
  
Procuratorul Ponţiu Pilat îi întoarse spatele secretarului său şi apoi închise ochii gândindu-se la ceea ce era mai rău. Naulius bănuia însă starea sufletească a procuratorului. 
  
-Ce crezi că se va mai întâmpla aici la Ierusalim, Naulius? 
  
-Nazarineanul va câştiga partida cu timpul, ilustre! 
  
-De ce crezi asta? 
  
-E simplu!, răspunse Naulius. Învăţătura lui se adresează celor mulţi şi săraci. Celor fără nici o speranţă. Dacă el s-a lăsat prins şi răstignit, aşa vor face şi discipolii lui. Se vor lăsa răstigniţi pentru cuvântul său, urmându-i exemplul. În tot timpul! 
  
-E oarecum ciudat, răspunse Ponțiu Pilat. Asta înseamnă că vor fi un fel de cult al morţilor! 
  
-V-am spus totuşi că îi vor urma exemplul mărite! Dacă acesta a înviat, vor învia şi aceştia! 
  
-Dar tu de ce crezi aceasta Naulius? Sunt doar niște învățături simple! 
  
-Am fost un rob preamărite procurator. Chiar dacă nu mai sunt, tot ca un rob gândesc. 
  
-Soţia mea crede și ea în învierea galileeanului. Şi mulţi alţii, unii dintre ei foarte bogaţi. Cum explici asta? întrebă Ponțiu Pilat. Pe robi îi cred. A mai trăi încă o viaţă după moarte e o dulce şi frumoasă amăgire pentru ei. Noi ştim însă că înfricoșătorul zeu Pluto îi va trage pe toți în adâncurile pământului! Dar pe cei bogați nu-i înțeleg de ce acceptă această învățătură? 
  
-Galileeanul a avut câte un mesaj pentru fiecare ilustre, fie rob fie sodat fie stăpân sau om liber. 
  
-Şi ce mesaj crezi că avut acesta pentru Claudia Procula spre exemplu? 
  
-Claudia este o fiinţă foarte miloasă mărite procurator. Cuvintele lui Iisus s-au referit adesea la milă, deci se spune despre el că acesta cunoştea inimile oamenilor şi dacă chema pe cineva să-i urmeze învăţătura ştia preabine ce să-i spună. De aceea oamenii spuneau adeseori despre cuvintele lui că merg drept la inimă! 
  
Ponțiu Pilat se relaxă pe spătarul jilţului. 
  
-Îl voi găsi! spuse el. Am un om pe urmele lui, iar acesta n-a dat niciodată greş. Îl voi găsi. 
  
Viu sau mort! 
  
Naulius nu mai spuse nimic. Ceru voie să plece iar procuratorul îi făcu semn că poate pleca. 
  
Înainte de a ieşi acesta întrebă: 
  
-Ce veţi face mărite procurator în legătură cu porunca împăratului privind persecutarea adepţilor? 
  
Procuratorul se gândi puţin. 
  
-Porunca e poruncă, Naulius! Iar Caiafa va pierde din nou. 
  
*** 
  
Hasim Rekemitul primise o nouă misiune de la procuratorul Ponţiu Pilat. Treburi urgente îl chemaseră în Jaffa şi Gaza în legătură cu afacerile sale însă neavând încotro, trebuia să mai rămână în Ierusalim pentru a duce la bun sfârşit misiunea, pentru că nu îl putea refuza pe procuratorul Ponţiu Pilat în astfel de situații. Sarcina sa era acum să-l găsească pe Iisus din Nazaret, mort sau în viaţă, după cum ceruse procuratorul. Ponțiu Pilat dorea astfel să afle cât mai repede unde era ascuns trupul învăţătorului pentru a-și încheia ancheta. Procuratorul îi ceruse lui Hasim ca în cazul în care, prin absurd, acesta l-ar fi găsit totuşi în viaţă pe învăţător, să-i dea de ştire unde stă ascuns acesta pentru ca legionarii să-l poată aresta. Iar dacă Hasim l-ar fi găsit cumva, el, procuratorul, avea să-şi satisfacă o nestăpânită curiozitate personală. Aceea de a se convinge că acesta e absolut mort, lucru pentru care dealtfel nu avea îndoieli, dar pentru care avea nevoie măcar de o singură dovadă. 
  
Dar mai era încă ceva la mijloc. 
  
I-ar fi demonstrat astfel soţiei sale, Claudia Procula dar şi altora, inutilitatea credinţei în învierea lui Iisus din Nazareth. Pentru noua sa misiune, Hasim din Rekem avea în soldă o informaţie corectă de care trebuia să profite urgent. Ştia de la perşii Şaharayan Matan şi Maydan unde erau ascunşi ucenicii lui Iisus din Nazaret, care de frica iudeilor locuiau în taină în casa unui personaj de vază din Ierusalim. Nu cunoştea numele proprietarului casei, însă nu se îndoia că îl va fi aflat cât de curând, deşi, la o primă cercetare nimeni nu părea să ştie nimic despre cine locuişte la adresa aceea, casa respectivă neavând un locatar nici măcar sezonier, după cum spuseseră nişte vecini lui Denisis, pe care îl trimisese să se intereseze. Hasim află totuşi că uneori veneau acolo câţiva oameni care făceau curăţenie. Aşa se întâmplase şi cu puţin timp în urmă când mai mulţi slujitori veniseră acolo şi făcuseră curăţenie, însă mai aduseseră cu ei mobilier precum şi alte lucruri dând impresia vecinilor că cineva părea că se va muta acolo destul de curând. 
  
Hasim, dintr-un imbold anume nu făcuse cunoscută adresa respectivă procuratorului Ponţiu Pilat dorind mai întâi să cerceteze cum stăteau lucrurile. Negustorul auzise şi el ca toţi locuitorii Ierusalimului de altfel, ştirile despre învierea lui Iisus din Nazaret. Faptul că fiul bătrânului Boriel era simpatizant al învățatorului, îl făcu pe Hasim să se intereseze mai îndeaproape cine fusese cu adevărat învăţătorul acela de care vorbea toată lumea. Ultimii trei ani petrecuţi în Yemen de către negustor fuseseră necesari pentru a pune bazele unei afaceri permanente. Tocmise meşteri pentru ridicarea unor clădiri cu rol de depozitare, cu camere de odihnă pentru oamenii care mânau caravanele, care soseau şi plecau, ori pentru cei care stătau acolo permanent. Negustorul pusese bazele acelei afaceri pentru a elimina intermediarii din afacere, intermediari care speculau şi cel mai mic neajuns pentru a câştiga de pe urma celor care duceau greul afacerii cu amănuntul. Tocmise apoi însoţitori care trebuiau să păzească caravanele de eventualii tâlhari de pe traseu. Aflase mai demult că cetele de tâlhari aveau spioni peste tot şi informau la timp mişcările convoaielor. Organiză în Yemen un fel de serviciu de dezinformare şi anihilare care urmărea mişcările răufăcătorilor pe rutele comerciale. Aceste activităţi îi luaseră timp negustorului, însă el mai ştia că odată pusă afacerea pe picioare, ar fi urmat să câştige înzecit urmând a deţine astfel un monopol râvnit de mulţi. 
  
Procuratorul Ponţiu Pilat nu pierduse ocazia aceasta şi îi trasase misiunea de a spiona politica triburilor arabe din zonă, iar Hasim se achitase de misiune mai mult decât onorabil. Prin rapoartele pe care le trimitea în Cezareea, Ponțiu Pilat avea veşti de la graniţa de sud est a provinciei sale dincolo de Idumeea, fiind informat de pericolele de acolo unde parţii mişunau în a pune la punct alianţe militare cu arabii. 
  
Veştile pe care negustorul le culegea erau de cea mai mare importanţă iar Ponțiu Pilat trimitea rapoartele la Roma și la Antiochia unde erau analizate de Senat și de către legatul imperial al Siriei. Iar Senatul Romei îşi dădu repede seama că Hasim era un profesionist şi pentru a-l răsplăti şi încuraja, îi oferise titlul de cetăţean roman. 
  
Procuratorul fusese încântat şi gândea astfel că îşi consolidează statutul politic pentru că războiul cu parţii bătea la uşă iar graniţa de sud era acum sigură, graţie lui Hasim din Rekem care se întrecuse pe sine în locul unde fusese trimis. Procuratorul speculase inteligent acest lucru iar drept recunoştinţă, administrația procuratorului Ponțiu Pilat închidea ochii când era vorba de afacerile spionului său în aşa fel încât negustorul rekemit plătea impozite şi taxe aproape simbolice. Acum însă negustorul avea motive să nu se simtă în largul său. Zvonul că Iisus din Nazaret înviase din morţi îl descumpănise şi pe el. După ce auzise de faptele lui Iisus de la fariseul Boriel ori chiar de la oamenii lui, Hasim înclina să creadă însă zvonul învierii învăţătorului îl aduse în punctul în care îndoiala diminuase din credinţa pe care o nutrea în inima sa. Şi totuşi, gândea el, i se relatase cum Iisus înviase pe alţii din morţi, tămăduise orbi, şchiopi, leproşi, lunateci sau demonizaţi. Faptul că orice boală îşi avea leac la învățătorul Iisus, la care se adăuga cuvântul său de o mare simplitate și frumusețe şi împreună cu purtarea lui de o sfinţenie covârşitoare cântăreau totuşi mult în mintea şi în inima sa. Faptul că bătrânul fariseu Boriel fusese un adept al lui Iisus era o altă cauză prin care negustorul nu era împotriva ideilor învăţătorului. Ba mai mult, gândea el, dacă un om atât de bun şi inteligent precum bătrânul avusese încredere în cuvântul lui Iisus, el de ce n-ar fi făcut la fel? Ce îi cerea însă acum procuratorul Ponțiu Pilat era pentru Hasim foarte greu de realizat și simțea că nu e în stare să facă acest lucru, şi doar curiozitatea nestăpânită îi spunea totuşi să încerce să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Se gândea totuşi și la posibilitatea de a se eschiva. Ponțiu Pilat îi strânsese braţul la plecare iar negustorul pricepuse din atitudunea procuratorului că acesta era ferm convins că într-un fel sau altul, el, Hasim, nu va da greş în noua misiune. Cântări aşadar ce şanse avea să rezolve cazul. Una din posibilităţi era să-şi ia oamenii şi să ia cu asalt casa în care stăteau ascunşi ucenicii în speranţa că Iisus era acolo cu ei, și să-l aducă în fortăreața Antonia mort sau viu după cum spusese procuratorul. Dacă ar fi divulgat romanilor adresa, probabil că oamenii procuratorului ar fi făcut chiar ei lucrul acesta. Abandonă deci din start ideea. 
  
Hasim se gândi ca mai înainte să-i facă o vizită scurtă fariseului Boriel iar acesta îl primi cu o îmbrăţişare în curtea casei sale. 
  
-Eşti tulburat Hasim, remarcă acesta după ce se aşezară la masa de sub umbrarul unde stătuseră amândoi prima oară de vorbă. 
  
-Ţi se pare prietene, spuse el vizibil nervos. Trebuia să plec spre Jaffa şi apoi spre Gaza urgent însă alte treburi mă mai reţin aici în Ierusalim. 
  
-Ce vânt te aduce totuşi aici la mine? 
  
Hasim păru încurcat în a se explica, însă cele din urmă puse întrebarea foarte direct. 
  
-Ce crezi Boriel..despre învierea lui Iisus? 
  
Boriel se relaxă pe spătarul băncii sale. 
  
-Deci asta te frământă prietene! 
  
-Vreau argumente. Sunt într-o mare dilemă şi am nevoie de sfatul tău. 
  
-Ei bine, îi răspunse acesta, îţ i voi spune despre mine când am auzit prima oară că Iisus din Nazaret a înviat din morţi. Am fost şi eu descumpănit de această veste de ce să n-o recunosc. Apoi m-am gândit la toată activitatea Lui extraordinară şi mai ales la moartea Lui, când pământul s-a cutremurat, soarele s-a întunecat iar catapeteasma Templului s-a rupt în două. Nu poate fi decât ceea ce a zis el că este... Fiul lui Dumnezeu, Hasim, Mesia cel mult așteptat de poporul meu, nu mai este nici o îndoială! Şi aminteşte-ţi de cele spuse de tatăl meu. Mai ţii minte? 
  
-Crezi aşadar că acesta e viu, şi că a înviat? 
  
-După ce zvonul învierii s-a răspândit în Ierusalim, s-au întâmplat lucruri foarte ciudate pe care le ştii şi tu de altfel prietene. Poate nu ai avut timp să afli, însă ştiu o mulţime de cazuri în care oameni pe care îi cunosc, au întâlnit persoane decedate de mult timp. Unii, deşi nu şi-au spus numele, păreau a fi prooroci din vechime, însă cu toţii au spus câte ceva despre învăţătorul nostru, Iisus din Nazaret, ca fiind fiul lui Dumnezeu, lucru pe care chiar El a spus-o pe când era în lume şi predica. Chiar tu Hasim l-ai văzut pe tatăl meu într-o noapte şi zici că nu era o nălucă! 
  
Hasim îşi trecu mâna prin păr gândindu-se iar Boriel îi observă nehotărârea. 
  
-Iartare Hasim frate! Nu încerc să te conving! 
  
-Nu e vorba de asta prietene, spuse acesta încurcat. Chiar eu te-am întrebat despre învăţător. 
  
Nu-ţi aduci aminte? Vreau doar să mă conving! 
  
-Şi totuşi ceva e în neregulă cu tine, spuse Boriel îndemnându-l la o ceașcă de ceai adusă de un slujitor. 
  
Negustorul se gândi la ce trebuia să răspundă prietenului său. Nehotărârea însă i se citi pe chip. Dintr-o dată îşi spuse însă că el, Hasim, nu fusese niciodată ezitant în ceea ce făcuse sau gândise. Se hotărî într-o clipă. 
  
-Crezi că L-aş putea întâlni...? întrebă el. 
  
Boriel ridică sprâncele mirat. 
  
-Desigur, spuse acesta. Vom merge în Galileea şi îl vom vedea. 
  
-De ce în Galileea? Învăţătorul nu e aici în Ierusalim? 
  
Boriel îi zâmbi cu îngăduinţă. Gustară amândoi ceaiul. 
  
-Poate fi şi aici în Ierusalim şi acolo, în Galileea! spuse Boriel. Poate fi peste tot! 
  
Hasim îl privi cu mirare iar Boriel continuă. 
  
-Faptul că cei pe care toată lumea îi credea morţi de multă vreme, au intrat şi ieşit în voie peste tot prin Ierusalim, uneori uşile fiind chiar şi încuiate, mă duce cu gândul că învăţătorul procedează la fel. De altfel s-a şi răspândit vestea că El s-a arătat ucenicilor trecând de uşile încuiate. Nu la fel a procedat şi Boriel, bătrânul meu tată când ţi s-a arătat noaptea? 
  
-E adevărat, uşile erau încuiate! 
  
-Cu atât mai mult învăţătorul Iisus! Dumnezeu n-are nevoie de uşi pentru a ajunge într-un loc! Singura uşă la care în smerenia Sa aşteaptă, e uşa inimii noastre. Chiar dacă noi nu-i deschidem, El nu pleacă, ci stăruie în aşteptare. 
  
-Şi de unde ştii prietene că îl vom vedea în Galileea? 
  
-Chiar el a spus-o, uceniţelor lui! 
  
-Dar ucenicii...ce ştiţi despre ei? 
  
-Ucenicii deja au plecat spre Marea Tiberiadei. S-a auzit vestea că un ucenic numit Toma zis şi Geamănul pe care îl şi cunosc, a vrut să se încredinţeze de faptul că Iisus nu e o nălucă şi a cerut să pună degetul în coasta Lui cea împunsă cu suliţa. Învățătorul Iisus l-a încrdinţat de acest lucru şi a mai arătat apoi tuturor celor de faţă şi semnele cuielor de la mâini şi picioare vrând să arate tuturor că nu e o vrăjitorie. Şi e adevărat, Hasim! Iisus a înviat din mormânt! Ceea ce era de neconceput acum puţină vreme e acum o certitudine, spuse Boriel zâmbind şi desfăcându-şi braţele. 
  
Hasim însă nu părea nici acum în apele lui şi Boriel observă. 
  
-Şi totuşi te frământă ceva! spuse el. 
  
-Vreau să-ți spun un secret prietene Boriel. 
  
-Doar prieteni, Hasim? Suntem fraţi, nu? Tu ai spus că tatăl meu ţi-a fost şi ţie ca un tată! 
  
-E adevărat, am putea să ne spunem frate unul altuia, nici nu mi-am dat seama... 
  
-Iar dacă vei crede, atunci vom fi mai mult decât atât. Vom fi fraţi întru credinţă. Acum spune ce ai de spus. 
  
-Ştiu unde se află casa unde se presupune că sunt sau au fost ascunşi ucenicii, spuse Hasim. 
  
Boriel păru surprins şi mirat. 
  
-Ucenicii nu se mai află acum acolo frate Hasim, spuse calm Boriel. Unii dintre ei au plecat spre Marea Tiberiadei. Iar alţii merg spre Galileea unde se vor întâlni în curând cu toţii. 
  
Cei doi se priviră iar Hasim întâlni ochii lui Boriel care îl fixau calmi. 
  
-Acum îmi dau seama că ştii cu mult mai multe decât un oarecare, Boriel frate, mai spuse Hasim. 
  
-E adevărat Hasim! Casa de care vorbeşti este casa mea. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta -Partea a treia - Fragmentul nr. noua. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1865, Anul VI, 08 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!