Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

Ancheta.(Fragment din roman) Partea a treia- Al saptelea fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu câtva timp mai înainte de întunecarea soarelui de la Ierusalim, calculată și prezisă de astronomii alexandrini, magistrul Ahnbar Ruthavan se îndrepta către destinaţia Jaffa cu o galeră romană. Plecase din portul Ostia imediat ce Tiberius îi încerdinţase misiunea pe care acesta o şi acceptase, aceea de a încerca a-l aduce pe insula sa pe cel numit Iisus din Nazaret, acela pe care magistrul Ahnbar Ruthavan îl făcuse cunoscut împăratului. 
  
Ambarcațiunea ridicase ancora într-o frumoasă dimineaţă, fără pic de vânt, făcând inutilă vela, însă cei cincizeci de vâslaşi, cu toţii sclavi, făcură în aşa fel încât galera ieşi cu bine în larg. 
  
Comandantul era un centurion între două vârste un om chipeş, pe nume Junius Genarius Muso, care făcuse de zeci de ori drumul spre Jaffa, deci nu se punea problema pericolelor de pe mare decât într-o mică măsură. Timpul trecea iar căpitanul centurion, Junius Genarius Muso naviga urmărind cu atenţie stelele nopţii, iar ziua urmărea mişcarea soarelui pe boltă pentru a nu se abate prea mult spre sud după ce ar fi ieșit din apele care înconjurau Italia. Magistrul Ahnbar Ruthavan găsi astfel un prieten cu care putea face conversaţie pe galeră, discuțiile fiind la început despre marile constelaţii şi rotaţia lor pe boltă, despre mişcarea planetelor sau despre traiectoria soarelui ori a lunii în fiecare anotimp. Magistrul fu impresionat de cunoștințele comandantului galerei, acesta nefiind pregătit pentru astronomie în nici-o şcoală anume. Învăţase însă arta navigaţiei după stelele nopţii furând-o mai mult de la cei care ştiau aceasta, după mai bine de o jumătate de viaţă petrecută pe mare. Magistrul Ruthavan îi povesti acestuia cum în Persia natală astronomia era învăţată în şcoli de la cea mai fragedă vârstă, însă ştiinţa despre interpretarea mişcării astrelor era apanajul unei caste anume cu multă putere în ţara sa şi care se bucura de mari privilegii din partea șahului deoarece membrii acestei caste ofereau predicții despre viitor. 
  
Se împrieteniră repede, discutând mai tot timpul despre astronomie, ştiinţă pe care magistrul Ruthavan o împărtăşi prietenului său, dar purtară discuţii şi despre mare şi navigaţie, ştiinţe pe care Genarius Muso le stăpânea foarte bine. Totul părea să mergă bine căci după cinci zile trecuseră prin vestita strâmtoare Siculum Fretum –Messina, unde elinii credeau odinioară că se aflau doi monştri marini pe nume Scila şi Caribda, care sfărâmau şi scufundau orice corabie care trecea pe acolo. Galera lor ieşi din marea Tireniană şi intră în plin în Mediterana dincolo de puternicii curenţi din strâmtoare care dăduseră locului înfricoşătoarea legendă. Genarius Muso îi arătă magistrului stânca pe care se spunea că aştepta monstrul Caribda şi apoi de cealaltă parte a strâmtorii, locul unde aştepta înfiorătoarea Scila. 
  
-Ceva adevăr există în această legendă magistre, spuse Genarius Muso. Dacă nu navighezi îndeajuns de departe de Scila aceasta te va zdrobi de ţărm atrăgându-te în apele ei înşelătoare. 
  
În acelaşi timp dacă te îndepărtezi prea mult de Scila nimereşti în ghearele Caribdei care înghite apele într-un vârtej nebun înnecând orice corabie. Dacă însă te îndepărtezi prea mult de ea cazi în apele Scilei. Trebuie deci să pluteşti între aceste două primejdii fără a te feri prea mult de una sau de cealaltă, dar nici să te apropii de ele iarăşi nu e bine! S-ar spune deci, că a te afla între Scila şi Caribda e la fel cu a spune că te afli într-o mare primejdie. 
  
La puţin timp după ce ieşiră din apele primejdioase, o puternică furtună, venită din Adriatica îi împinse însă spre miazăzi şi fură astfel forţaţi să se lase purtaţi de vânt şi de valuri până în apropiere de coastele de nord ale Africii, până în Tripolitania, unde vrând nevrând aruncară ancora pentru reparaţii la navă. Apoi, mai mult de jumătate din vâslele galerei se făcuseră aşchii în lupta cu valurile mari. Reparaţiile navei durară mai bine de două săptămâni şi misiunea lor pierdu astfel timp preţios. În cele din urmă însă, ridicară din nou ancora şi navigară nu departe de ţărm, spre Alexandria unde ajunseră acolo după alte zece zile. De aici de pe ţărmul Egiptului, Jaffa nu era foarte departe. În câteva zile puteau ajunge la destinaţie dacă aveau un vânt bun din pupa. Aflaţi încă în Alexandria comandantul Iunius Genarius Muso îi arătă magistrului Ruthavan că dacă acesta ar fi debarcat în Gaza ar fi scurtat distanţa pe pământ şi ar fi câştigat timp preţios pentru că Jaffa era mai la miazănoapte faţă de Gaza. Iar din Gaza se putea ajunge uşor în şase sau şapte zile la Ierusalim chiar dacă din Jaffa drumul era mai scurt cu o zi sau două. Magistrul Ruthavan se hotărî astfel să debarce în Gaza. 
  
Magistrul persan dormea destul de puţin fiindcă noaptea urmărea o bună bucată de timp constelaţiile ori traiectoriile planetelor dacă era senin. Uneori i se alătura şi căpitanul centurion, Genarius Muso care era interesat de ceea ce făcea magistrul. Într-una din seri acesta veni din nou lângă el. Era o noapte calmă şi foarte senină în urma unei ploi calde de primăvară. Vasul se legăna uşor pe marea calmă şi doar soldaţii care erau de veghe patrulau încet pe cele două punţi. 
  
Vâslaşii dormeau chiar în locul unde vâsleau, obosiţi după ziua de muncă. Doar niște lămpi de veghe erau aprinse pe puntea vasului. 
  
-E o noapte senină şi clară magistre Ruthavan! şopti Genarius Muso nevrând astfel să deranjeze. 
  
-E adevărat, e una din cele mai senine nopţi din călătoria noastră. 
  
-Ce credeţi că este cerul magistre? 
  
-E adâncul cel mai adânc, prietene Muso, marea toată e cu mult prea mică faţă de adâncimea cerului. Şi e locuinţa celui PreaÎnalt. 
  
Tăcură amândoi, privind cerul. 
  
-Ce credeți că veți afla la Ierusalim, magistre? întrebă Muso. 
  
-E greu de spus prietene! Ah! Iată o stea căzătoare! spuse Ruthavan arătând către cer. Se spune că acestea sunt mesagerii astrelor. 
  
-Şi ce fel de mesaje ar purta acestea cu ele, magistre? întrebă Muso. 
  
-Ah Genario! În acest fel vorbeşte cu noi cel PreaÎnalt. Vocea Lui e mai răsunătoare ca cea a tunetului şi faţa Lui e mai strălucitoare decât cea a fulgerelor, însă să știi ceva...pe cât este El de puternic pe atât este de delicat. 
  
Vântul înmiresmat şi parfumul florilor sunt urmele paşilor Lui. Iar aceste stele căzătoare pe care le vedem, sunt poezia lui, Genario. Munţii cei înzăpeziţi sunt podoabele care îi stau la picioare şi colinele şi câmpiile înverzite cu pomi înfloriţi. El ridică marea în nori şi din aceştia face cele mai frumoase fresce pe cerul albastru. El dă limpezimi de cristal apei şi întinde aripile rândunicii care măsoară înaltul. Şi tot el naşte bulgări opalescenţi în inima munţilor topind aurul în adâncuri. 
  
Liniștea mării și clipocitul apei întregea peisajul nocturn într-o feerie peste care luna domnea ca o adevărată regină a cerului. 
  
-Magistre...sunteți un adevărat poet! spuse Genarius Muso. 
  
-Mă copleşeşti cu laude pe care nu le merit prietene! Dumnezeu este cel mai mare poet! El este cel mai mare pictor şi cel mai minuţios scluptor! 
  
-Şi mergeţi în Iudeea ca să-l întâlniţi pe acela care a făcut toate câte le vedem, după cum mi-aţi spus? 
  
-Ai spus bine prietene Genarius Muso! 
  
-Oh! Aş crede şi eu magistre în cel pe care îl vestiţi, căci sunteţi un om învăţat, poate cel mai învăţat om pe care l-am cunoscut vreodată iar cuvântul vostru are de aceea o mare greutate pentru mine. Ce ne facem însă cu toţi zeii noştrii, cu sacerdoţii şi toţi flamenii, cu vestalele şi cu focurile sacre din temple? Sunt sute de ani de tradiţie în spatele lor! 
  
-Vor trece Junius! Totul e trecător în lumea asta. Până şi zeii! 
  
-Dar zeii sunt nemuritori magistre! 
  
-I-ai văzut vreodată Genarius? Cu mintea... i-ai văzut vreodată? 
  
-Cum să nu! Statuile lor sunt peste tot! Templele lor stau mărturie pe înălţimi sau în mijlocul marilor oraşe... Iar Roma e plină de monumentele închinate lor. 
  
-Marmură și porfir Muso! Doar marmură! Rece şi nemişcată, neînsufleţită! Minciuni poleite cu aur pentru a distrage atenţia. Eu am văzut însă pe Acela care este o fiinţă asemenea nouă, umblând, vorbind, mergând sau mâncând, dar care are puterea de a învia până şi morţii! Iar mintea îmi spune că acesta este un zeu. Singurul zeu din cer! Este şi el o ,,marmură”, însă una mişcătoare şi însufleţită. Şi e poleită cu un duh al sfinţeniei, copleşitor. 
  
-Mi-aţi mai spus acest lucru magistre! Am auzit şi eu despre acest Iisus din Nazaret, acum un an, în portul Jaffei. Nişte adepţi ai acestui Iisus explicau un cuvânt al lui care asemăna credinţa cu un grăunte de muştar pe care spuneau ei, dacă l-am avea, am muta şi munţii din loc. 
  
-E foarte adevărat acest cuvânt Genarius, pe care l-am auzit şi eu de altfel, din gura altora. 
  
-Ce ar vrea să însemne acest cuvânt totuși, magistre Ruthavan? 
  
-Nu ştiu ce să spun Muso! Ar însemna de fapt că noi oamenii n-avem credinţă nici măcar cât un grăunte de muştar, fiindcă n-am văzut pe nimeni mutând un munte de unul singur. Dar poate că vom fi chemaţi cu acest grăunte de muştar să mutăm inima multora de la necredinţă la credinţă! 
  
Iar necredința poate fi asemănată cu un munte! 
  
Ruthavan ridică mâna spre bolta pe care scăpărase o stea. 
  
-L-am văzut Genarius, prietene! Am călcat pe urmele Lui şi am aflat de la alţi oameni minunile pe care le-a făcut, iar o parte ţi le-am spus şi ţie. L-am văzut deci în carne şi oase pe cel în faţa căruia părintele meu s-a închinat, după cum ţi-am povestit. De altfel am fost crescut în credinţa că El este Cel PreaÎnalt, cel promis să salveze pe om din nenorocirea în care trăieşte! Grăuntele de muştar pare astfel să fie chiar puterea cu care credem. Adesea trebuie să mutăm doar muntele necredinţei noastre. Şi mai e o pildă tot despre grăuntele de muştar care ne învaţă că grăuntele cel mic rodeşte un arbore foarte mare. Iar uimirea mare e aceea a creşterii a ceva foarte mare din ceva foarte mic! Şi probabil că aşa e la Cel PreaÎnalt. Ce este mic, va fi mare! 
  
-Şi ce e mare va fi mic! adăugă Genarius Muso inversând cuvintele! 
  
Ruthavan îl privi cu uimire însă din cauza întunericului Muso nu văzu chipul mirat al magistrului. 
  
-Poate că ai foarte mare dreptate, Genarius Muso, prietene! 
  
Tăcură amândoi un timp, privind marea întunecată şi calmă. 
  
-E foarte ciudat, spuse dintr-o dată Genarius. Am plecat din Ostia cu nişte convingeri pe care credeam că nu le voi părăsi niciodată iar acum mă trezesc că nu mai sunt sigur de credinţa strămoşilor şi asta datorită ţie magistre! Însă e atâta lumină în cuvintele pe care le spuneţi... 
  
-Lumina nu e a mea Muso prietene, ci a copilului născut în Bethleemul Iudeii, despre care ţi-am tot vorbit, iar el o dă toată şi fără de nici un preţ celui care crede în cuvintele Lui şi îl urmează în poruncile sale! 
  
Undeva către răsărit se zări o pană de lumină. 
  
-Mâine vom ajunge în Gaza magistre şi ne vom despărţi. E ultima noastră noapte împreună! 
  
*** 
  
Guvernatorul Siriei, Lucius Vitellius se afla în cortul său de campanie. Primise câteva veşti de la Roma şi din Antiochia și citea din sulurile de pe masa aflată în apropiere. În cort intră dintr-odată Marcellus, generalul și aghiotantul său. 
  
-Ave Cezar preamărite guvernator! spuse acesta scoțându-și mantia. Am fost într-o mică recunoaștere pe teren, dincolo de limesuri și sunt semne că perşii vor ataca cât mai curând. 
  
-Șahul Persiei, Artavan Arasacidul dorește deci război cu orice preț! 
  
-Solia noastră a fost respinsă, preamărite guvernator. Arsacidul este ferm convins că va câştiga. Se înşeală însă... 
  
-Ce crezi Marcellus, avem sorţi de izbândă? 
  
-Îl vom face pe Artavan să jure că nu va mai călca pe aici niciodată, ilustre guvernator! 
  
-Au oameni câtă frunză şi iarbă Marcellus, spuse îngrijorat Vitellius. Au reuşit să adune forţe impresionante de data acesta. 
  
-Preamărite guvernator, deși perșii sunt de temut, fără îndoială, să privim și reversul medaliei și să spunem că sunt o armată de ţărani prost echipaţi, împinşi din spate de trupele de elită. De altfel Artavan se bazează pe o eventuală greşeală pe care noi o vom face pe câmpul de luptă. Vă cunoaşte însă calităţile de strateg şi va fi mai precaut totuşi. 
  
-Hm! strateg eşti și tu Marcellus! Ştii că nu iau nici o hotărâre fără tine. Spune-mi deci ce crezi că vor face Şahul Persiei împreaună cu generalii lui? 
  
-Ca de obicei...Vor împinge detaşamentele prost echipate în faţă, iar trupele de elită se vor mişca când la dreapta când la stânga acestui aliniament de trupe până când vor găsi un punct slab. Atunci le vor împinge în faţă cu toată forţa. Le cunoaşteţi tactica de altfel... 
  
-Să mergem la hartă, spuse Lucius Vitellius ridicându-se. Încep să îmbătrânesc de-a binelea Marcellus, mai spuse el. 
  
-Senatul are încredere deplină în ceea ce veţi face ilustre! Al doilea Carhae nu mai este posibil. 
  
Trecură amândoi în alt cort unde pe o masă mai mare se afla desfăşurată harta. 
  
-Cele trei legiuni ale noastre se află aici, aici şi aici, spuse Marcellus aşezând pe hartă mici soldaţi de lemn. Acestea sunt poziţiile lui Artavan. A patra legiune se află aici. 
  
-Sunt aproape de două ori mai mulţi ca noi, Marcellus! Dar mai știu că perșii se și tem de disciplina legionarilor noștri. 
  
-Nu vă temeţi mărite guvernator. Îl cunosc deja pe Artavan. Deși sunt mai mulți ca noi acesta va evita lupta deschisă preferând un război de hărţuire cu trupe mici care se retrag rapid ca să ne dea impresia că se tem, și să părăsim poziţiile sigure. Odată făcut acest lucru vor încerca să ne cadă în flancuri ca să separe cumva centuriile şi legiunile iar natura se pare că îi ajută în acest peisaj de munţi şi văi care se îngustează rapid. 
  
-Presimt însă că după această hărţuire Artavan va lovi după un oarecare timp cu toate trupele. 
  
Dacă îi atragem în câmp deschis îi vom bate Marcellus! Însă trebuie să facem în aşa fel încât perşii să coboare de pe firul văilor fiind siguri că vor da lovitura decisivă. 
  
Vitellius luă o cupă de vin şi îl invită şi pe Marcellus să facă la fel. 
  
Marcellus aranjă din nou micile statuete de lemn. Privind harta Vitellius realiză că subalternul său îi înţelegea planul. 
  
-Eşti un adevărat strateg generale! Trebuie să recunosc că ai fler. Eşti făcut pentru război! completă binedispus Vitellius. 
  
-Ştiţi doar că nu-mi place războiul ilustre guvernator dar acum trebuie să apărăm un teritoriu pe care se află oameni, care au case, care trăiesc şi muncesc aici. Şi de partea duşmanului sunt tot oameni, nu altceva. Au fost smulşi cu forţa din casele lor şi aduşi pe câmpul de luptă fiindcă împăratul lor, acest Artavan vrea aceste pământuri. Iar dacă Şahul învinge, toate micile ţinuturi de pe aici; Comagenne, Osroene, Sophene şi până în Armenia, vor intra pe mâna perşilor. 
  
Iar populaţia acestor mici regate aşteaptă acum de la noi o victorie fiindcă dacă vom pierde, atunci şi ei vor pierde toată agoniseala lor. Cum toate încercările senatorilor noștri de a evita războiul au căzut, urmează să vorbească armele şi de aceea le vom smulge victoria. 
  
-Dacă Siria cade, tot imperiul e în pericol Marcellus! Perşii vor să ajungă la Mediterana şi de aici la Roma! Vreau deci părea ta. Cum crezi că îi vom atrage la loc deschis, fiindcă ştii că se tem de catapultele şi balistele noastre? Iar legiunile noastre au eficacitate maximă în aceste locuri! 
  
-Am o soluţie pe care a folosit-o şi Iulius Cezar. Vom săpa gropi şi nu vor vedea catapultele în câmp deschis. Apoi îi vom pune pe legionari să planteze un câmp de ţepuşe în faţa catapultelor pentru a le apăra. Şi mai e ceva, mărite guvernator...Şahul Artavan a făcut deja o mare greşeală. 
  
-Care ar fi aceasta? 
  
-Artavan e sigur că va câştiga lupta şi de aceea nici nu vrea să negocieze. Se crede superior nouă şi de aceea va comite greşeală după greşeală. Trupele lui ne vor hărţui şi ne vor hărţui, iar apoi vor lovi cu grosul lor, dacă le vom oferi ocazia. Prudenţa îl va părsi pe împăratul perşilor însă, tocmai fiindcă se crede superior nouă. 
  
-Raţionamentul pare corect! răspunse Vitellius. Şi mi-a plăcut ideea cu gropile! În ce fel crezi că vom dispune trupele însă? 
  
-Veţi chema toţi ofiţerii legiunilor şi vom hotărî împreună mărite. 
  
-Tu însă ce părere ai Marcellus? 
  
Cei doi priviră harta dând ocol mesei pe care se afla aceasta. 
  
-Dacă vor ieşi la loc larg, perşii vor încerca o învăluire pe flancuri, spuse Marcellus. 
  
-E capcana lor preferată. Cunoşti asta, spuse Vitellius. Vor încerca să destrame zidul celor trei legiuni îndepărtându-le unele de altele şi prin această manevră să încerce a le slăbi coeziunea. Apoi vor lovi în centru cu grosul trupelor şi dacă centrul va da înapoi bătălia e pierdută. Vor separa legiunile şi vor lovi din flanc cu cavaleria. Arcașii călare vor obliga centuriile să se apere în formații testudo. 
  
-E foarte adevărat mărite guvernator, completă Marcellus. Eu însă vă ofer o altă soluţie. 
  
-Să auzim! fu de acord guvernatorul. 
  
-Preamărite, să gândim operațiunea în mişcare. Strategii Arsacidului fac adesea lucrul acesta. 
  
Perşii vor da atacul lor preferat cu învăluirea legiunilor noastre pe flancuri. Apoi atragerea unei părți din armata noastră într-o capcană. Amintiți-vă de Carhae preamărite guvernator. 
  
-Acum mai bine de optzeci de ani, pe vremea lui Orodes al II-lea regele part! 
  
-Când generalul Surena la înfrânt pe Marcus Licinius Crassus printr-o manevră strălucită. 
  
-Povestește-mi cu amănuntul Marcellus. 
  
-Surena a reușit să-l atragă pe Crassus într-o zonă de deșert cu multe denivelări ale terenului, parții speculând la maximum avantajele acestui tip de teren în care legiunile noastre se descurcă cu greutate. Un detașament a fost atras într-o capcană, de arcașii călare care atacau în șarje obligând legiunile noastre să se apere în formații testudo care erau eficace atacurilor arcașilor fiind însă vulnerabile atacului part al cavaleriei grea-catafractes. Parții s-au despărțit în două corpuri și au avansat pe flancuri dând aceste atacuri de hărțuire. Aceste atacuri au fost doar de fațadă însă, iar Crassus n-a înțeles acest lucru. Publius Licinius Crassus, fiul lui Marcus a fost trimis cu un corp de armată după niște detașamente parte care păreau să încerce să scape. În fapt, Surena a reușit să separe detașamentul cavaleriei galice conduse de Publius, de corpul principal al armatei noastre. Avându-i pe romani pe urme, parții s-au despărțit în două și s-au îndreptat la stânga și la dreapta printre micile denivelări ale terenului. Dar după un mic ocol aceștia au revenit lovindu-l pe Publius Licinius din două direcții, iar ploaia de săgeți și șarjele catafracților i-au tăiat mai apoi retragerea acestuia. Văzându-se prins între două fronturi, și izolat de restul legiunilor mamă, Publius Licinius s-a sinucis pentru a nu cădea viu în mâna perșilor. Legiunile rămase au fost pur și simplu spulberate de ploaia de săgeți a arcașilor parți și atacului catafracților călare îmbrăcați în armura solz de pește din cap până la copita calului. Restul îl știți ilustre, Crassus a pierit în luptă iar capul lui a fost adus la Roma. Trupele regelui armean Artavardes al II-lea au avut aceeași soartă. Doar noaptea a reușit să salveze ceea ce mai rămăsese din legiunile Romei! 
  
-Au pierit alături de Crasus treizeci de mii de legionari, Marcellus și abia dacă s-au mai întors vre-o zece mii la Roma! Acest război a fost, după cum a spus ilustrul Cicero, nulla causa (fără nici o justificare). Dar e adevărat că Crassus a fost trădat de Ariamnes o căpetenie arabă care l-a atras în 
  
deșert unde Surena îi aștepta. 
  
-Cunoașteți bine faptele mărite guvernator! 
  
-Oh! Nu cunosc decât implicațiile acestei bătălii, Marcellus. În urma morții lui Crassus, Iulius Cezar și Gnaeus Pompeius au ajuns la luptă fățișă. Dar ce propui acum Marcellus? 
  
-Propun să aplicăm chiar planul lor de atac, ilustre guvernator! 
  
-Ascultă Marcellus...Trebuie găsit mai întâi terenul propice unde vom da lupta, iar mai apoi va trebui să-i și atragem acolo! 
  
-Fiți fără grijă ilustre guvernator. Terenul l-am și găsit. Iată! 
  
Marcelus scoase dintr-o scoarță de piele o hartă întocmită rudimentar. Guvernatorul privi harta care fusese despăturită și așezată pe masă. 
  
-Parților le plac atacurile de hărțuire din mai multe locuri, ilustre. În spatele trupelor de arcași călare și a pedestrimii prost instruite și echipate se află temutele trupe catafractes care așteaptă atacul decisiv. E capcana lor preferată, ilustre guvernator! 
  
-Deci cum îi putem învinge? 
  
-Printr-o retragere, ilustre guvernator! Atrăgându-i pe terenul nostru. 
  
-Vino Marcellus! Așează-te aici! Vei continua când îi vom chema pe toți comandanții. 
  
Guvernatorul îl învită pe Marcellus cu un gest să guste din vinul aflat în cupele de argint așezate pe o tavă. După puțin timp în cort intră un slujitor de încredere al lui Marcellus. Acesta se plecă în faţa celor doi. 
  
-Închinare mărite guvernator! 
  
-Ce este Apianus? întrebă Marcellus. 
  
-Un mesaj de la Ierusalim sosit prin porumbei, stăpâne! 
  
-Vorbeşte Apianus, n-am nimic de ascuns faţă de ilustrul guvernator, îi îngădui Marcellus. 
  
-Iisus din Nazareth a fost răstignit de procuratorul Ponţiu Pilat la Ierusalim! 
  
Marcellus se ridică din jilţul în care se aşezase. Lucius Vitellius nu spuse nimic însă ştia că ştirea e de cea mai mare importanţă pentru subalternul său. 
  
-Nu se poate, spuse Marcellus, Iisus din Nazaret nu avea nimic împotriva noastră, ba chiar avea destui prieteni printre noi! 
  
-Cu ce să fi greşit acesta... nu se pune în mesaj? întrebă guvernatorul Vitellius. 
  
-Mesajul este prea scurt luminate! spuse Apianus. Doar atât scrie aici! 
  
Apianus înmână bucata de pânză lui Marcellus iar acesta privi textul şi rosti încet: 
  
,,Învăţătorul Iisus din Nazaret, răstignit de procuratorul Ponţius Pilate. Dies Veneris Aprilis XIV”. 
  
Vitellius citi şi el biletul. 
  
-Acest Ponţiu Pilat a devenit insuportabil! spuse guvernatorul. Trebuia să mergem din prima zi a venirii mele aici și să facem curăţenie în Cezareea Maritima şi la Ierusalim! Tiberius ar fi fost de acord iar eu aș fi trecut totul în contul prieteniei procuratorului cu Seiano complotistul! 
  
Un timp nimeni nu spuse nimic. 
  
-Nu se poate să fi fost vinovat cu ceva mărite guvernator! Trebuie să fi fost o înscenare josnică. 
  
Guvernatorul clătină din cap. 
  
-Îţi respect şi înţeleg tristeţea Marcellus! spuse Vitellius, însă acum e prea târziu să mai facem ceva. Când vom putea vom merge în Cezareea Palestinei şi la Ierusalim atunci îl vom cerceta pe procuratorul Ponţiu Pilat. 
  
-Alt porumbel n-a mai sosit Apianus? 
  
-Nu stăpâne. E singurul, însă în câteva zile va sosi ştafeta poștei imperiale de la Ierusalim şi atunci vom afla mai multe. 
  
-Permite-ţi să mă retrag mărite guvernator, spuse Marcellus vizibil afectat. 
  
-O poţi face Marcellus, răspunse acesta. Vestea morţii acestui învăţător m-a întristat şi pe mine. 
  
*** 
  
Junius Genarius Muso îl întâlni pe magistrul Ruthavan pe puntea vasului dis de dimineaţă. 
  
Portul Gazei se zărea acum foarte aproape. Oamenii de la vâsle trăgeau cu voioşie ştiind că pământul este din nou aproape. 
  
-Mai avem foarte puţin până în Gaza magistre şi ne vom despărţi, spuse Muso. 
  
-Citeşte acest bilet, îi răspunse Ruthavan înmânându-i acestuia un beţişor aurit la capătul căruia se afla vulturul Romei. 
  
Muso desfăşură biletul şi citi: 
  
,,Eu, Tiberius Caesar Augustus imperator porunceşte: 
  
Cel care poartă acest mandatum se numeşte Ahnbar Ruthavan, mare magistru al Persiei, astronom şi învăţat aflat în slujba imperiului Romei şi se află în fruntea unei misiuni speciale. 
  
Magistrul are investitura de a folosi orice mijloc pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit. Poruncile lui sunt poruncile împăratului în orice parte a imperiului Romei.” 
  
În josul textului se afla semnătura lui Tiberius şi pecetea inelului său. 
  
Muso rămase foarte surprins după ce citi mandatul. Îl privi cu o oarecare neîncredere pe magistrul Ruthavan însă acesta îi arătă inelul primit de la cezarul Tiberius pentru a întări că acel act nu era un fals. Muso ştia totuși că porunca de a-l duce în Levant pe magistrul Ruthavan venise de foarte de sus. 
  
-Care este deci porunca magistre? întrebă centurionul cu convingere. 
  
-Vei merge cu mine la Ierusalim, Junius Genarius Muso! rosti magistrul privindu-l cu simpatie. Galera o vom preda autorităţilor romane în Gaza, unde va fi îndreptată apoi către Jaffa. O vei recupera la întoarcere. 
  
Centurionul nici n-avu timp să mai gândească ceva. Portul Gazei era foarte aproape. 
  
-Coborâţi vela şi ridicaţi vâslele mari pentru acostare, porunci Muso.Vâslele mici în apă! 
  
Gaza avea să-l întâmpine însă pe magistrul Ruthavan cu vestea tragică a răstignirii lui Iisus din Nazareth. Fără a putea pronunţa nimic, acesta află şi cealaltă veste şi anume a învierii învăţătorului, veste de care fu foarte surprins şi pe care observă imediat că mulţi o comentau ca fiind o înşelătorie, faţă de alţii, foarte puţini însă, care o tratau cu bucurie şi respect. Veştile îl bulversară însă pe magistrul Ruthavan care îşi vedea acum misiunea inutilă. 
  
Îşi punea deci tot felul de întrebări. 
  
. La Ierusalim trebuia totuşi să ajungă. El, Muso şi doi oameni aleşi de centurion traseră la o casă de găzduire din port. Apoi magistrul Ruthavan nu făcu altceva decât să se întrebe dacă întunecarea soarelui avusese loc şi când. Întrebă pe cineva şi într-adevăr acesta îi spuse că fusese o întunecare a soarelui pe care o văzuse întreaga Iudee şi aceasta fusese când îl răstigniseră pe învăţătorul Iisus. Iar magistrul își dădu seama că se aflau pe atunci în Alexandria de unde nu se văzuse nimic pe boltă. Furtuna iscată pe mare fusese cauza tuturor întârzierilor. De aceea Ruthavan nici nu mai mâncă nimic în după amiaza acelei zile. Refăcu calculele sale şi pe cele preluate de la cei de pe insula Capri. Împături apoi pergamentele. Nu mai înţelegea nimic, dar gândea că deja era prea târziu. 
  
După cum arătau calculele, alinierea celor cinci planete urma încă să aibă loc pe o dată ulterioară asta dacă nu cumva calculele erau greşite. 
  
Adânc mişcat de moartea dar şi de vestea învierii învăţătorului Iisus din Nazaret, magistrul credea că acest eveniment al alinierii era cel care trebuia să fie însoţit de întunecarea soarelui. 
  
Stând şi gândindu-se, el vedea în cele întâmplate până atunci o potrivire perfectă cu evenimentele cereşti, numai că acestea nu se manifestaseră decât pe jumătate. Însemna însă că ceea ce calculaseră toţi cei implicaţi era cumva greşit, întunecarea avusese loc, dar nu şi alinierea planetelor, nopţile petrecute pe vas arătînd că lucrul acesta nu avusese loc, chiar dacă din Iudeea firmamentul nopţii arăta oarecum diferit de cel din insula Capri, ori de pe mare, unde călătoriseră. Ceva era însă de neînţeles, îşi spuse magistrul Ruthavan. 
  
Înțelegea totuşi că dacă la naşterea lui Iisus din Nazaret o stea stătuse deasupra peşterii în care se născuse acesta, mărturie că cerul îşi arătase în acest fel starea de bucurie, la moartea fiului lui Dumnezeu soarele se întunecase arătând mâhnirea astrului zilei faţă de suferințele și răstignirea stăpânului astrelor. Aşteptă așadar seara şi privi din nou cerul înstelat, urmărind traiectoria planetelor şi a lunii. Se culcă apoi spre dimineaţă la rugăminţile lui Muso care venise după el şi îl rugase să intre în casă şi să doarmă puţin. A doua zi magistrul îi spuse centurionului său că trebuiau să plece în cel mai scurt timp spre Ierusalim iar acesta care se interesase deja de rute îi spuse că găsise o caravană ce urma să plece curând într-acolo. Între timp, magistrul nu-şi putea aduna gândurile şi descumpănirea pusese stăpânire pe dânsul. Apoi se gândi să lase toate calculele pe care le ştia spunându-și că trebuia să se gândească la altceva iar acel altceva erau tocmai veştile despre moartea şi învierea lui Iisus din Nazaret, Fiul Celui PreaÎnalt. 
  
Abandonă deci toate gândurile şi procupările sale şi ieşi în oraş unde petrecu mai toată ziua întrebând peste tot despre evenimentele petrecute la Ierusalim. 
  
Află mai multe despre ceea ce se întâmplase acolo, însă unele ştiri păreau a fi contradictorii, ori cu versiuni diferite. Ceea ce era dat ca sigur pe buzele tuturor, erau: pătimirile şi moartea lui Iisus din Nazaret în jurul căruia erau pomenite două nume. Ponţiu Pilat şi arhiereul Caiafa. Despre vestea învierii învățătorului părerile erau împărţite. Unii nu credeau o iotă şi respingeau asemenea afirmaţii cu indiferenţă sau după caz, cu îndârjire. Alţii spuneau că acesta nu murise, deci nu era practic o înviere ci era vorba doar despre un caz de supravieţuire, dar recunoşteau că torturile îndurate de condamnat şi răstignirea acestuia erau elemente care nu prea lăsau şanse de supravieţuire. Unii vorbeau despre înviere ca de o înscenare pusă la cale de adepţii învăţătorului după ce furaseră trupul mort al condamnatului. Erau şi oameni, puţini însă, care erau convinşi de învierea Fiului lui Dumnezeu. 
  
Genarius Muso nu-şi mai găsi noul stăpân pe afară în toiul nopţii privind stelele, ci bătând din curiozitate la uşa acestuia auzi vocea sa poftindu-l să intre. Intrând în încăpere Muso îl găsi pe magistrul Ruthavan treaz. 
  
-Mi s-a părut că aud un murmur luminate stăpâne şi de aceea am îndrăznit să bat la uşă. 
  
-Nu e nimic Genarius, doar vegheam, îi spuse acesta. 
  
-Vă rog să dormiţi magistre, mâine am putea pleca spre Ierusalim. 
  
Şi într-adevăr caravana se puse în mişcare spre Ierusalim la primul mijit al zorilor. 
  
Preţ de patru zile aveau să călătorească spre Ierusalim într-un lung şir de oameni şi animale de povară încărcate din greu, călătorind pe un teren aproape arid, cu coline mai mari sau mai mici acoperite de tufişuri pitice şi vegetaţie săracă arsă de soarele Iudeii. 
  
Caravana ajunse în cele din urmă în Bethleem într-o după amiază unde o mică parte din bunuri fu descărcată. Ameninţarea unei furtuni îi făcu pe negustori să oprească peste noapte caravana. 
  
Magistrul Ruthavan împreună cu Muso profitară de ocazie şi întrebând prin orăşel aflară peştera în care se născuse cu treizeci şi trei de ani în urmă învăţătorul Iisus, Fiul Lui Dumnezeu. 
  
Găsind-o, Ruthavan află că era acelaşi sălaş potrivit cu descrierile tatălui său. Era la marginea oraşului, pe o colină aproape de vârful ei domol. Privi în sus şi îşi imagină steaua veghind deasupra peşterii, stea care era cusută în fir de argint pe spatele mantiei sale. Una din razele stelei era atât de lungă încât vârful ei atingea o colină la intrarea într-o deschizătură asemeni unei peşteri. Magistrul intră înlăuntru cu Muso alături şi, copleşit de sfinţenia locului, Ahnbar Ruthavan fiul lui Melchior își plecă genunchii în mijlocul sălaşului. Impresionat, centurionul Muso făcu şi el la fel. 
  
-Ce am putea face aici magistre? întrebă abia şoptit după un timp, Muso. 
  
Magistrul Ruthavan care medita la ale sale fu surprins de spusele centurionului. 
  
-Adevăr ai grăit Genarius! Ce am putea face aici? Printr-o simplă întrebare mi-ai dat şi răspunsul. Vom merge imediat şi cumpărând cele de trebuinţă vom umple locul de lumină. 
  
Vom cumpăra untdelemn cât va trebui şi vom lumina acest loc întunecos şi sordid, unde Domnul a binevoit a se sălăşlui cu trupul. 
  
Muso avea însă unele îndoieli, pe care magistrul le observă tocmai din atitudinea şi comportamentul său stângaci. 
  
-Îţi înţeleg slăbiciunea Genarius. Nu poţi crede că fiul lui Dumnezeu s-ar putea sălăşlui tocmai aici în acest lăcaş sordid şi nepotrivt cu statura Sa şi care nu spune nimic nimănui. Acest loc a fost, după cum se vede, dat uitării la scurt timp după ce Fiul lui Dumnezeu s-a sălăşluit întru el. 
  
Dacă n-a fost primit cu bucurie de cei din acest oraş, deşi toţi au văzut steaua Sa deasupra locaşului, cum ai fi vrut să fie cinstit acest loc după ce El a fost luat şi dus de aici? 
  
Cine ştie? Poate că vor veni alţii cândva şi vor îmbrăca acest loc cu marmură și porfir, cu aur şi argint şi îl vor împodobi cu altare şi candele nestinse. Până atunci însă să ne închinăm locului unde mica şi plăpânda Sa făptură a gângurit şi a văzut lumina soarelui pe care El l-a făcut cu mâinile sale hotărându-i drumul pe cer, astru pe care l-au văzut şi îl vor vedea strălucind generaţii şi generaţii de oameni. Dar aceste generaţii care vor veni şi care nu îl vor vedea cu ochii pe El, ci doar auzind vorbindu-se despre El prin viu grai, vor crede că acesta cu adevărat a fost Fiul lui Dumnezeu, lumina cea neînserată şi neapusă. Lumina pe care Melchior satrap al Persiei, Gaspar prinț al Indiei și Balthazar prinț al Arabiei au văzut-o deasupra acestui mic locaş în urmă cu mulţi ani, o văd şi eu aici, aievea, străbătând anii. Amintirea stelei ce a strălucit aici v-a lumina mileniile şi oamenii vor înţelege şi o vor cânta adorând-o ca pe o comoară de mult preţ. Şi, deşi materială, lumina stelei ce a stat deasupra locaşului acestuia trăieşte încă, vie fiind ea. Iar mirarea mare este că acestă lumină care a strălucit în noaptea aceea nu s-a stins, ci arde şi va arde în conştiinţa şi în sufletul oamenilor trecând din ceva văzut pe cerul nopţii ca o mare minune, în ceva nevăzut ca o şi mai mare minune, în sufletele noastre ale tuturor, în conştiinţele celor ce vor veni după noi. Lumina stelei care a luminat acest loc acum treizecişitrei de ani o văd cu ochiul minţii şi îi simt căldura încălzindu-mi sufletul. Și nu te mira de aceasta prietene Genarius! Dar mai bine să-ți explic. Ia aminte la albine, aceste mici insecte care culegând nectarul florilor prefac esenţa lor în mierea aurie. Ce poate fi asemenea dulceţii mierii ieşită din sânul naturii şi amestecată cu căldura şi lumina soarelui? Dumnezeu ne-a dat o cale să putem gusta lumina cu ajutorul acestor mici insecte. Albinele însă fac nu numai miere ci şi ceară. 
  
Iar ceara pusă în candele ne dă din nou lumină! Şi astfel lumina soarelui trece în flori şi prin albine în ceara lumânărilor şi în candele, luminând şi renăscându-se în materie dătătoare de lumină. La fel şi steaua pe care cei trei magi au văzut-o şi i-au înţeles graiul, v-a lumina peste veacuri vorbindu-le tuturor despre naşterea Sa prealuminată. Bolta stelei nu va mai fi însă cerul, ci înţelegerea noastră, acolo unde dacă o vom aşeza prin voinţa noastră în cel mai înalt punct, ne va lumina tot trupul, arzând în noi tot ce este fals, tot ce este minciună, tot ce este prefăcătorie, fiindcă văpaia stelei va arde totul în conştiinţa noastră lăsând loc liber Adevărului. Şi iată cum, Lumina Celui PreaÎnalt va ajunge la noi, în sufletele noastre, venind de la El şi înnoindu-ne trupurile va preface carnea noastră întunecată de răutăţile acestei lumi în ceară curată pe care arzând-o noi înşine în noi, vom slăvi pe Cel neumbrit, pe Cel Atoateluminător care ne-a făcut părtaşi ai luminii Sale. 
  
Ca albina să fim deci, adunând lumina şi trecând-o în ceară curată, ca să dăm şi noi lumina noastră ca o datorie ce o avem Celui de la care am primit lumină! 
  
-Magistre! exclamă Muso. 
  
-Ce este Genarius, prietene ? 
  
-În tot ce spuneţi e numai lumină și poezie! 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta.(Fragment din roman) Partea a treia- Al saptelea fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1829, Anul VI, 03 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!