Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta- Partea a treia - Al saselea fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Procuratorul Ponţiu Pilat tocmai terminase de citit câteva epistole de la Roma şi nişte instrucţiuni venite din Siria de la Antochia. Epistolele de la Roma erau de la nişte prieteni vechi care îl mai informau din când în când ce se mai petrecea în capitala imperiului. Instrucţiunile din Antiochia se refereau la războiul care bătea la uşă înspre răsărit cu imperiul Parţilor. 
  
Guvernatorul Lucius Vitellius cerea prin intermediul epistolelor ca adunarea impozitelor să se facă la timp iar sumele strânse să se cheltuie în achiziţionarea de provizii şi bunuri necesare campaniei militare care era inevitabilă. 
  
Plictisit, procuratorul aruncă documentele pe masa din faţa sa gândindu-se la momentul în care Tiberius va fi aflat de evenimentele petrecute cu ocazia Pesahului iudaic. 
  
Naulius îl asigurase că împăratul va reacţiona iar Ponțiu Pilat începuse în sinea sa să se teamă. 
  
Se gândea la faptul că ar fi fost mai bine să trimită un raport împăratului despre cele întâmplate însă realiză că dacă încerca să se scuze înainte de a reclama cineva ceva, ar fi atras şi mai mult atenţia. Neliniştea care pusese stăpânire pe gândurile sale venea de la faptul că Marcellus, simpatizant al învăţăturii lui Iisus din Nazaret, ar fi informat Roma imediat ce ar fi aflat de răstignirea învățătorului, dacă nu cumva și aflase, urmarea fiind aceea ca acest caz minor în opinia sa, să ia amploare şi să ajungă la urechile lui Tiberius pe care procuratorul şi-l şi imagina deja ascuţindu-şi ghearele. 
  
Pe când gândea acestea, sclavul nubian intră în încăpere şi îi spuse procuratorului că Arhiereul Caiafa trimisese pe cineva împreună cu o casetă. 
  
Doi legionari pătrunseră în încăpere şi puseră la picioarele lui Ponţiu Pilat un cufăr învelit în piele, cu catarame din aramă şi ţinte de fier. Capacul fu rididicat. În cufăr se afla o importantă sumă de bani. Ponțiu Pilat, care nu părea a fi impresionat, desfăcu biletul care avea pecetea arhiereului Caiafa pe el. 
  
,,Iată suma de bani pe care am convenit-o împreună. Plătiţi cu această sumă ostaşii care au răspândit zvonul despre cum a fost furat corpul răzvrătitului Iisus. La moarte cu duşmanii Romei şi ai Cezarului!” 
  
Ponțiu Pilat răsuci biletul şi îl aruncă în talerul trepiedului unde ardea focul. Era nemulțumit de faptul că arhiereul nu amintise nimic de predarea tâlharului Baraba aşa cum conveniseră. 
  
Sclavul nubian îşi făcu din nou apariţia şi îi spuse. 
  
-Mărite procurator, doi perşi pe nume Şaharayan Matan şi Maydan vor să vă vorbească. 
  
Ponțiu Pilat care nu îi văzuse niciodată pe perşi dar auzise despre dânşii, fu de acord să-i primească imediat bănuind că aceştia nu vin degeaba. Făcu un semn şi lada trimisă de arhiereu fu scoasă afară. Apoi după un timp uşa se deschise şi în cadrul ei îşi făcură apariţia cei doi perşi îmbrăcaţi amândoi în costume persane de culoare albastră, evazate în partea de jos a hainei brodate în fir de argint cu motive orientale şi pantaloni din lână roşie strânşi pe picior. Cizmele scumpe completau îmbrăcămintea celor doi. Amândoi îşi scoaseră coifurile ascuţite şi poleite cu aur atunci când intrară în încăpere. Obrazierele de zale se leganau ușor la baza coifurilor. 
  
-Plecăciune slăvite procurator, spuseră aceştia aplecându-se mult în față până când fiecare atinse podeaua cu mâna dreaptă. 
  
-Ce surpriză, spuse Ponțiu Pilat, în elină, ridicând mâna în semn de salut. Fraţii Şaharayan Matan şi Maydan în carne şi oase! 
  
-Chiar noi înaltule procurator! răspunseră aceștia. 
  
-Doream de mult să vă cunosc căci am auzit de voi şi de isprăvile voastre tocmai din Cezareea Maritima. Probabil distanţa a făcut să nu ne întâlnim până acum. Ce vânt vă aduce însă vitejilor? 
  
-Mărite, începu Maydan. Motivul venirii noastre aici este tâlharul Baraba. 
  
Procuratorul nu-şi ascunse mirarea. Matan însă nu-i lăsă timp să mai întrebe ceva. 
  
-Tâlharul este de negăsit! 
  
-Ce vă face să spuneți asta? 
  
-S-ar părea că nu mai e în Ierusalim mărite procurator! 
  
-Dar de unde ştiţi asta? 
  
-E foarte simplu. Arhiereul Caiafa ne-a tocmit să-l aducem viu sau mort, mărite procurator, preferabil viu totuşi. 
  
-Şi arhiereul Caiafa ştie că aţi venit aici? 
  
-Bineînţeles că nu, spuseră cei doi într-un glas privindu-se între ei. În discuţia avută cu el n-a fost vorba de asta! 
  
Procuratorul schiță un zâmbet pe care perșii îl observară. 
  
,,Perşii îl trădează cu prea multă uşurinţă pe Caiafa” îşi spuse procuratorul privindu-i acum cu suspiciune. 
  
În timp ce procuratorul se ridică și le întoarse spatele făcând câțiva pași ce doi se priviră din nou ridicând din umeri. Ponțiu Pilat se plimbă în jurul mesei apoi reveni în fața celor doi. 
  
-Şi totuşi de ce aţi venit aici? Nu înţeleg, spuse Poțiu Pilat. 
  
Procuratorul îi privi cu severitate. 
  
-Când tâlharul a dispărut, cineva l-a informat pe acesta precum că arhiereul îl predă în mâinile voastre, dar numai după ce Baraba își va termina o anumită treabă aici la Ierusalim, mărite procurator! 
  
-Cum!? exclamă Ponțiu Pilat. 
  
Înţelgea şi el acum despre ce era vorba şi anume că în jurul lui era posibil ca cineva care aflase de înţelegerea dintre el şi Caiafa prin cine ştie ce traseu al veştilor, trădase şi îl făcuse scăpat pe Baraba. Iar asta însemna că Iocentus avusese dreptate când îi spusese cam acelaşi lucru, îşi aduse aminte procuratorul. Dar mai era o posibilitate. Aceea ca trădătorul să fie unul din apropiații arhiereului. 
  
-Da, spuse Maydan, un om de-al vostru trădează mărite procurator! Unul destul de apropiat vouă. 
  
-V-a spus Caiafa din gura lui că s-a înţeles cu mine să mi-l predea pe tâlhar? 
  
-Arhiereul ne-a spus că urma să îl dea în mâinile voastre astăzi şi ne-a cerut să-l aducem pe tâlhar cu orice preţ pentru a se putea ţine de cuvânt într-o înţelegere făcută cu ilustra voastră persoană. 
  
-Să se ţină de cuvânt? Ha! exclamă procuratorul. Dar când s-a ţinut arhiereul de cuvânt? 
  
Îmi pune nervii la încercare căci credeam că această înţelegere va rămâne între noi secretă! 
  
-Vom tăcea mărite procurator! Noi doar am tras concluzia, şi anume aceea că cineva l-a informat la timp pe tâlhar căci imediat ce vi l-a promis pe Baraba acesta a dispărut la scurt timp şi nimeni nu mai ştie nimic de el. Deocamdată. Și nu e o coincidență întâmplătoare acest lucru iar arhiereul Caiafa e și el foarte furios. 
  
-Ce alte informaţii mai aveţi? 
  
Cei doi perşi se priviră o clipă. Privirile lor păreau să spună că nu e cazul să divulge mai mult procuratorului, din ceea ce ştiau. 
  
Procuratorul Ponțiu Pilat înţelese însă ceva din tăcerea lor. Îi privi pe rând cu suspiciune. 
  
-Am mai avea ceva de completat, spuse Matan netezindu-şi imensa sa mustaţă care se întindea până la lobul urechilor. 
  
-Dar ce ne iese din asta? completă Maydan cu îndrăzneală, ilustre procurator! Serviciile noastre merită o oarecare răsplată. 
  
-Întâi îl vreau pe Baraba şi apoi mai discutăm! spuse procuratorul cu asprime în glas. 
  
Cei doi înţeleseră că procuratorul nu avea chef de glume. Matan vorbi. 
  
-Am făcut noi câteva cercetări mărite procurator! Un anume Apolinarius care se dădea drept profesor la școlile elinilor l-a urmărit pe Baraba pas cu pas! 
  
Ponțiu Pilat păru derutat. Se gândi din nou la Hasim din Rekem. Îl testase însă de multe ori pe acesta iar nabateeanul nu-l dezamăgise niciodată. Ponțiu Pilat era acum aproape sigur că Baraba scăpase datorită unei trădări, da, dar aceasta se făcuse din rândul oamenilor arhiereului. 
  
Un gând îi încolți însă în minte procuratorului și se lumină la chip. 
  
-Şi totuşi cine are interesul să-l salveze pe tâlharul Baraba? spuse el. Ce poate face pe cineva să salveze un condamnat care a pierdut totul? Ce spuneți de asta? 
  
-Poate că nu a pierdut totul, replică Maydan rotindu-şi privirea şi frecându-şi uşor trei degete de la o mână care preînchipuia trecerea monedelor printre degete. 
  
Procuratorul îi privi cu uimire pe cei doi. 
  
-Să fi avut aici în Ierusalim ceva aur? spuse el. 
  
-Aşa gândim şi noi mărite. Cineva i-a păstrat probabil aici în Ierusalim o mică avere. Baraba a fost la un han grecesc şi a plătit masa cu o monedă de aur. 
  
-E posibil, spuse Ponțiu Pilat după câteva clipe de gândire. Să nu fi mărturisit acesta totul pe când a fost anchetat în Cezareea Maritima? îşi spuse el ca pentru sine. 
  
-Ştiţi deci pe cineva mărite care ne-ar putea conduce la Baraba? Dorim un nume. Căci desigur știm că-l vreți pe Baraba. 
  
-Nu perșilor! Nu știu pe nimeni. Aflați voi cine e acest Apolinarius care spuneți că e amestecat! 
  
Cei doi înțeleseră că procuratorul nu dorea să coopereze. 
  
-Noi vom cerceta mai departe și cu puțin noroc poate vom da de un fir mărite procurator. 
  
Ponțiu Pilat le făcu un semn cum că întrevederea luase sfârşit. 
  
Cei doi perşi făcură o plecăciune şi ieşiră lăsându-l singur pe procurator cu gândurile lui. 
  
Dar perșii erau acum aproape siguri că un apropiat al procuratorului era amestecat în dispariția lui Baraba. 
  
-Prin tăcerea sa cred că ne-a spus totul, spuse Matan. 
  
-Eu zic să căutăm un negustor. Acum îmi aduc aminte ce ne-a mai spus hangiul, ții minte? 
  
-Că Apolinarius și studenții lui și-au plătit masa cu monede arabe! 
  
-Și că aveau fețele arse de soare! 
  
-Studenții n-au fețele arse de soare Maydan! Mai degrabă niște conducători de caravane ca noi se pot lăuda cu aceste chipuri! 
  
-Ce vom căuta deci Matan? 
  
-Un negustor venit din Arabia! 
  
După plecarea perșilor, procuratorul Ponțiu Pilat se așeză în jilţul său gândindu-se la cele spuse de cei doi perși. Gândul că Hasim din Rekem ar fi putut fi amestecat în dispariţia lui Baraba îl îngrijora. Porunci lui Naulius ca prin mesajele purtate de porumbei, patrulele romane situate în castrele limitrofe dar şi garnizoanelor mai îndepărtate din limesuri să cerceteze pe toţi cei întâlniţi în cale. Cei însemnaţi cu fierul roşu urmau a fi aduşi de îndată la Ierusalim. Obsesia Procuratorului Ponțiu Pilat în legătură cu Baraba îşi reluă cursul. De aceea simţea că trebuie să lămurească imediat situaţia ivită în legătură cu Hasim. Se gândi un timp cum ar fi trebuit să-l abordeze pe acesta şi se plimbă nervos prin încăpere iar apoi ieşi pe terasă unde curentul de aer îi făcu bine. În cele din urmă, nerăbdător, trimise un om de mare încredere să-l cheme pe Hasim la fortăreaţa Antonia. 
  
*** 
  
Şaharayan Matan şi Maydan nu pierdură vremea. Merseră la hanul grecesc Egeea, unul din cele mai de vază aşezăminte de acel gen din Ierusalim. Faptul că pe acolo se strângeau mai ales greci îi îndemnase pe cei doi perşi într-acolo. Nici nu bănuiau cât de aproape se aflau de Hasim din Rekem. Intară în sala de mese şi merseră direct la hangiu unde comandară ceva de mâncare şi apoi întrebară ce mai era nou pe acolo. 
  
-Nimic nou pe aici, le răspunse scurt hangiul. 
  
-Căutăm o caravană să ducem ceva la Ioppe şi de acolo să ne întoarcem cu ceva lemn de cedru, spuse Matan. 
  
Hangiul îi privi cu suspiciune. Îi cunoştea pe perşi mai mult din auzite însă ştia că pe unde veneau aceştia era rost de buclucuri. De aceea era hotărât să-i facă să înţeleagă că nu vor obţine nimic. 
  
-Toate caravanele care pleacă spre Ioppe au sarcinile ocupate. Va mai trece ceva vreme până când se va forma alta. Înscrieţi-vă numele deci din vreme! 
  
-Cui? întrebară cei doi. Dă-ne un nume de negustor de încredere! 
  
-Ei aş! Chiar voi care ştiţi drumurile pe dinafară veniţi la mine un biet hangiu să vă spun ce şi cum? Veţi găsi voi ceva. Lăsaţi-vă cererea pe tabla de lemn de la intrare. Cărbunele e acolo. Şi scrieţi în elină, mai spuse acesta lăsându-i singuri pe cei doi. 
  
-Să găsim un beţiv al locului căci aceştia cunosc totul pe aici şi pentru ceva vin îl descoasem, spuse şoptit Matan. 
  
-Bine. Să mai aşteptăm deci. 
  
Nu trecu mult şi cineva intră în han. Şi într-adevăr omul părea că era cel de care cei doi aveau nevoie. După ceva de mâncare şi vin urmară şi întrebările. 
  
-Sunt mai mulţi negustori care se perindă pe aici, spuse cel nou venit. Vin şi citesc tabla de colo şi iau legătura cu clienţii lor, după care formează caravane şi se duc în drumurile lor. 
  
-Tu îi ştii pe toţi de pe aici, şi de aceea dă-ne un nume, căci noi îl vrem pe cel mai bun. 
  
-Păi să mă gândesc, spuse acesta. Unul ar fi Tzachi. Celălalt e un negustor care vine foarte rar pe aici, şi nu ştiu cum îl cheamă... 
  
-Apolinarius! spuse Matan privindu-l cu șiretenie. 
  
-Apolinarius? Nu prea cred, însă ştiu că acesta e din Gaza și acolo își are sediul afacerilor. 
  
Perşii se priviră între ei cu înțeles. 
  
-Şi unde îl putem găsi pe acest negustor din Gaza? întrebă Maydan. 
  
Întrebarea lor rămase însă fără răspuns căci hangiul se retrase şi altcineva îşi făcu apariţia lângă cei doi fraţi. 
  
-Chiar aici! spuse Hasim care apăru dintr-o dată în spatele perşilor. 
  
Aceştia se întoarseră şi văzură în faţa lor un bărbat de vre-o patruzeci și ceva de ani, frumos la chip, încă atletic și îmbrăcat într-un scump costum oriental. 
  
-Suntem fraţii Şaharayan Matan şi Maydan, negustorule... 
  
-Ne ştim de undeva, spuse Hasim apropiindu-se de ei. 
  
-Nu cred că ne cunoaştem, replică Maydan. 
  
Hasim făcu un semn discret omului care se afla alături de cei doi perşi apoi îi aruncă o monedă pe care acesta o prinse, iar apoi ieşi din hanul Egeea. 
  
-Ne cunoaştem chiar foarte bine! spuse Hasim din nou, de data aceasta pe un ton ameninţător. 
  
Perşii îşi îngustară privirile percepând un pericol iminent. Mânerele săbiilor stăteau la vedere. Maydan era cel mai aproape de Hasim. Cu o lovitură scurtă şi rapidă l-ar fi îngenuncheat imediat pe negustor. Hasim însă parcă le ghicise gândurile. Imediat apărură şase bărbaţi tineri având în mâini săbii romane, pumnale Jambia, dar și acele ,,sica”, acea armă foarte căutată printre briganzi însă şi printre însoţitorii caravanelor. Cei doi n-ar fi avut nicio șansă. 
  
Perşii se ridicară fulgerător şi scoaseră din teacă temutele săbii persane ,,achinaches” şi se aşezară spate în spate. Tinerii aşteptau acum doar un semn. Hasim însă ridică mâna pentru ca nimeni să nu înceapă lupta. 
  
-Nu vreau să vă fac nici un rău perşilor! spuse el oprindu-şi oamenii cu un gest. 
  
Pe unul din degetele de la mâna stângă a lui Hasim, Matan zări un inel de aur având o imensă piatră de safir montată pe el. Persul se încruntă, aducându-şi aminte de întâmplări petrecute cu mulţi ani în urmă. 
  
-Acum parcă te recunosc...negustorule din Rekem, spuse el sumbru! 
  
-E adevărat. Eu sunt persule! Hasim din Rekem, spuse acesta întinzând mâna în aşa fel încât inelul să fie cât mai vizibil. 
  
Maydan observase şi el inelul. 
  
-Vă mai aduceţi aminte de fiica lui Curtius Aemilianus? Puteţi privi inelul de aproape şi veţi vedea monograma Valeriei, fiica senatorului Curtius Lepidus Aemilianus. 
  
-Noi am făcut doar ce ni s-a cerut, Rekemitule, spuse Maydan ridicând vârful sabiei în dreptul feţei, gata de a lovi. 
  
-Nu şi cu acest inel de care m-aţi jefuit atunci! A fost o adevărată aventură ca să-l am din nou. 
  
-Asta a fost înţelegerea Hasim, spuse unul dintre perşi. Vina o poartă Curtius Aemilianus care 
  
ne-a dat voie să-ţi luăm ce vrem dacă îi aducem fiica înapoi. Alături de puţinii bani pe care ni i-a dat. Ei! Ce ne vei face acum? 
  
-Băgaţi săbiile în teacă şi vom vorbi, porunci Hasim. 
  
Neavând încotro şi văzându-se copleşiţi, perşii îşi puseră săbiile în teci iar Hasim le făcu semn să se aşeze la o masă. În partea opusă se aşeză Hasim. 
  
-Ce vânt vă aduce pe aici perşilor? 
  
Maydan şi Matan se priviră. 
  
-Căutaţi pe cineva, altfel n-aţi fi aici! spuse Hasim. 
  
-Da. Căutăm pe cineva Rekemitule. Cum de ştii asta? 
  
-Cumva pe Iisus din Nazaret, cel despre care se spune că a înviat? Se pare că toţi îl caută zilele acestea! Ei? 
  
-Nu pe el negustorule îl căutăm, ci pe Baraba, care a fost eliberat în locul lui, spuse Matan. 
  
-Caiafa a instituit un premiu pentru cel care va aduce corpul lui Iisus! Mi se pare deci firesc să fiţi pe urmele acestuia. Voi perşii sunteţi vânători de recompense... 
  
-Îl căutăm şi pe el, dar acum ne interesează Baraba, spuse Maydan. 
  
-Ce ne vei face acum negustorule? întrebă din nou Matan. 
  
-Vă voi elibera! Ce aş putea să vă fac? răspunse acesta calm. 
  
Cei doi perşi se priviră nedumeriţi şi oarecum neîncrezători. 
  
-Ceva îmi spune că nu te vei ţine de cuvânt, replică Maydan. 
  
-Ba mă voi ţine de cuvânt perşilor. Vă voi elibera! Acum însă trebuie să vorbim. 
  
Cei doi se priviră miraţi gândindu-se la ce fel de eliberare se referea Hasim. 
  
-Pilat a aflat despre dispariţia lui Baraba, negustorule, continuă Maydan cu şiretenie. 
  
Acesta dăduse în vileag legătura lor cu procuratorul doar pentru a vedea reacţia lui Hasim. 
  
Acesta primi însă vestea cu o perfectă stăpânire de sine şi ochiul experimentat al lui Maydan nu surprinse nici o tresărire şi nici o surpriză. Totuși perșii îi făcuseră deja un real serviciu. 
  
Negustorul știa acum cam cum stau lucrurile. 
  
-Nu mă interesează Ponţiu Pilat perşilor. De ce m-ar interesa? Îl cunosc de undeva? Ştiu că e procuratorul Iudeii şi are scaunul în Cezareea iar acum stă un timp la Ierusalim. Mai degrabă mă interesează acest Iisus de care se spune că a înviat. 
  
-Atunci să facem o înţelegere Hasim dacă e vorba de Iisus, spuse Matan nervos, aplecându-se peste masă. 
  
Hasim îi privi cu neîncredere.. 
  
-Nu sunteţi în situaţia în care să puneţi condiţii perşilor, spuse el. 
  
-E vorba de mulţi bani negustorule! interveni Maydan. Aur! 
  
-Dacă e vorba de aur atunci e vorba şi de sânge! zâmbi Hasim. 
  
-E vorba de Baraba şi de comoara lui! spuse scurt Maydan, care spera astfel să câștige libertatea lui și al fratelui său.. 
  
-Nu mă interesează nici acest tâlhar și nici aurul lui! replică calm Hasim. 
  
-Atunci poate că te interesează ucenicii acestui Iisus care a fost răstignit de Pesah, spuse Matan. 
  
Negustorul tăcu părând a analiza oferta perșilor. După o tăcere de câteva clipe Hasim fu dispus să le arate celor doi că ceea ce spuseseră cei doi devenise intereant. 
  
-Ştiţi unde se află aceştia? 
  
-Unul din oamenii noştrii a văzut doi dintre ei intrând într-o anume casă, aici în Ierusalim. Sunt oamenii noştri şi vor păstra tăcerea până când vom dori noi, spuse Maydan cu speranță în glas. 
  
-Şi de ce n-aţi vândut informaţia procuratorului Ponțiu Pilat? Hm?! Trupele procuratorului au scotocit Ierusalimul în zadar o jumătate de zi! Aţi fi căpătat ceva aur pentru această informaţie. 
  
-Pilat nu e dispus să dea nimic pentru această informație, deci pentru ce am face asta?! Pentru Baraba însă, avem siguranţa că procuratorul va da o sumă consistentă. 
  
-Dar arhiereul Caiafa vă va răsplăti gras dacă îl veți aduce pe tâlhar! replică Hasim. 
  
-N-are nimic a face negustorule! Vom lua recompensa şi de la acesta! Deja procuratorul ne-a promis o sumă frumoasă şi sperăm că se va ţine de cuvânt. Și îl vrem pe Baraba, negustorule, căci avem motive să credem că acesta are undeva ascunsă o mică comoară. Sau poate că o are cu el din moment ce a și dispărut deja. Cât despre Caiafa..., acesta promite de multe ori câte ceva, dar nu se ţine de cuvânt decât pe jumătate sau deloc. De câte ori ne-a angajat a trebuit să ne scoatem noi banii căci dacă ar fi fost după el ne alegeam doar cu praful... Iar dacă vom prinde și îi vom aduce un ucenic arhiereului, noi ce vom putea jefui de la acesta, căci toţi sunt nişte sărăntoci pe care nimeni nu dă doi bani? Aşa că deocamdată nu suntem dispuşi să vindem informaţia aceasta lui Caiafa. Nu ne interesează disputa lui cu acești oameni. 
  
-Şi o daţi în mâinile mele pe nimica! 
  
-În schimbul libertăţii noastre negustorule! Bănuim că vrei să te răzbuni! 
  
Negustorul se prefăcu a nu lua în seamă ultimele vorbe. 
  
-Dar cu numitul Iuda Iscarioteanul arhiereul s-a purtat corect şi i-a dat banii ceruţi, interveni Hasim. Ce ştiţi de asta? 
  
-Am auzit şi noi negustorule! Cică e vorba de vre-o treizeci de arginţi! răspunse Matan. 
  
-Preţul unui sclav de cea mai joasă speţă, continuă Maydan. Mărunţiş adică... 
  
-Hm! Presupusa comoară a lui Baraba a adunat în ea mai puţine blesteme decât nenorociţii ăia de arginţi puşi pe capul învăţătorului, spuse Hasim. 
  
-Nu ştim de asta, negustorule! Cine ştie câţi vor fi murit pentru aurul adunat de vestitul tâlhar?! 
  
Vă facem oferta să căutăm împreună aurul. Tot în schimbul libertăţii noastre, spuse Maydan. 
  
După aceasta tăcură cu toţii un timp şi doar se priviră între ei. Hangiul veni din spatele lor cu o tavă şi aşeză pe masă trei pocale de argint în care acesta turnă vin dintr-un vas decorat cu scene de vînătoare. Hasim îi invită printr-un gest să guste din conţinut însă perşii se priviră cu suspiciune. Privirile lor păreau să spună că în pocale pe lângă vin se mai afla şi altceva. Gândeau amândoi că clipa răzbunării negustorului din Rekem sosise. 
  
-Gustaţi vinul împreună cu mine, spuse Hasim arătând din nou către cele două pocale. 
  
Trecu un timp în care perşii nu priviră altceva decât către cele două pocale aflate pe masă. 
  
Hangiul zâmbea în spatele tejghelei privind scena, nemişcat. Tensiunea plutea în aer şi Hasim se legănă uşor în scaunul său. Privea către feţele perşilor pe a căror frunte apăruseră broboane de sudoare. 
  
-Nu face asta Hasim, spuse Matan aparent calm. Îți vom da tot ce ne ceri. 
  
Hasim însă nu spuse nimc ci doar îi privi pe amândoi şi astfel perşii înţeleseră că trebuiau să bea vinul. Trecu un alt timp în tăcere. Toţi cei prezenţi priveau către Matan şi Maydan. 
  
Dintr-o dată Matan luă pocalul şi goli conţinutul acestuia până la fund. La fel făcu şi Maydan. 
  
-Acum e bine, spuse Hasim scoţând din straie o mică sticluţă. Aici în această sticluţă se află antidotul, continuă el ridicând mâna cu micul recipient în care se ghicea un lichid. Şi acum spuneţi cine v-a trimis şi ce înţelegeri aţi făcut! Aveţi la dispoziţie puţin timp perșilor! 
  
*** 
  
Hasim din Rekem urca din nou scările către camera de lucru a procuratorului Ponţiu Pilat. Ca să nu fie recunoscut de nimeni, Hasim se prezentă la poarta fortăreţei Antonia ca desenator de hărţi. Îmbrăcat în haine greceşti acesta ducea sub braţ nişte suluri legate cu sfoară. Pilat îl primi bine însă Hasim sesiză o nuanţă de răceală în comportamentul procuratorului. Lăsară hărţile pe masă şi ieşiră pe terasă pentru a vorbi. 
  
-Am să fiu foarte scurt Hasim, spuse Ponțiu Pilat. Asupra ta planează anumite bănuieli... 
  
-În legătură cu Baraba, spuse cu îndrăzneală negustorul. 
  
-Da, în legătură cu Baraba, răspunse uimit procuratorul. 
  
-Continuaţi, mărite procurator. 
  
-Cineva l-a informat pe Baraba că va fi dat în mâinile mele, pe când se afla în solda arhiereului Caiafa. Chiar acesta a spus că mi-l dă ca plată contra unor servicii, rosti calm procuratorul. 
  
Iar imediat după ce am convenit asta cu Caiafa, tâlharul a reuşit să fugă. Cum îţi explici asta Hasim? Nu este o coincidență, prietene! 
  
-Şi bănuiţi că eu aş fi făcut asta... 
  
-Eşti cam singurul în temă Hasim! spuse cu amărăciune Pilat. E adevărat că eu n-am spus nimănui de înţelegerea mea cu Caiafa însă unele suspiciuni sunt. Dacă nu de aici a fost trădarea, atunci altcineva din anturajul lui Caiafa a făcut asta deşi el susţine că nu de la el a plecat informaţia, spuse Ponțiu Pilat întorcându-se cu spatele şi privind dincolo de ziduri. Dar trebuie să mă conving de aceasta prietene! 
  
Hasim nu spuse nimic. 
  
-Şi totuşi nu sunt nici un fel de dovezi împotriva ta, continuă procuratorul fiindcă nici tu nu ştiai de aranjamentul acesta dintre mine şi arhiereu. E însă ceva foarte ciudat la mijloc. 
  
Hasim tăcu şi de astă dată. 
  
-Nu ai nimic de spus? întrebă Pilat. 
  
-Nu, ilustre procurator. Ce aș avea de spus? 
  
Ponțiu Pilat păru iarăși surprins. 
  
-Mai umblă vorba cum că Baraba are asupra lui o mare cantitate de bani. Posibil aur. Şi înclin să cred asta fiindcă nu l-ar fi ajutat nimeni să facă măcar un pas, completă procuratorul privindu-l ţintă pe Hasim. A fost într-un han şi şi-a plătit masa cu o monedă de aur. 
  
-Mda, s-ar putea să aveţi ceva dreptate mărite procurator! 
  
-Zeloţii şi sicarii n-au însă nici un amestec în dispariţia lui Baraba. Ştiu asta de la oamenii lui Iocentus Maximus care i-au supravegheat tot timpul pe aceştia, căci drept să-ţi spun ne-am temut de o răscoală zilele astea iar Baraba ar fi avut şi el un rol în ea. Însă nu a fost să fie aşa, ceea ce e îmbucurător, fiindcă asta ne mai lipsea... De aceea Iocentus nu l-a putut dibui pe Baraba... 
  
Fiindcă a plecat de la început de la o premiză falsă. Ceea ce tu n-ai făcut, Hasim. 
  
-Nu mi-a fost prea uşor mărite procurator. Bănuiam însă că arhiereul l-a luat în solda sa şi îl ţinea ascuns pe undeva. A fost însă foarte greu. L-am dibuit cu un dram de noroc. Eram acolo în acel han când Baraba și-a plătit masa cu acea monedă de aur. După ce a ieșit am cumpărat moneda de la hangiu. Am aflat apoi că arhiereul Caiafa l-a plătit pe tâlhar cu două monezi de aur. 
  
-Deci nu e vorba de vre-o avere! 
  
Hasim ridică din umeri. Procuratorul era plăcut surpins de ceea ce aflase negustorul. 
  
-Şi totuşi eşti la limita bănuielii Hasim! Însă cuvântul tău mi-ar fi de ajuns. 
  
Cei doi se priviră. Procuratorul Ponţiu Pilat aştepta cu o mână sprijinind-o în cot pe cealaltă, iar cu degetele mâinii celelalte mişcându-le nervos îşi masă baraba proaspăt rasă. 
  
-Spune Hasim, eşti amestecat în dispariţia lui Baraba? spuse el dintr-o dată. Dacă vei spune că nu eşti amestecat te voi crede fiindcă ştiu că Hasim din Rekem este un om de onoare care spune întotdeauna adevărul. Dar această bănuială planează asupra ta. 
  
Ponțiu Pilat îl cercetă cu privirea pe nabateean însă acesta nu părea îngrijorat deloc de atitudinea fermă a procuratorului. 
  
-La această întrebare vă vor răspunde mai bine cei doi fraţi, Şaharayan Matan şi Maydan, mărite procurator, spuse el. 
  
Ponțiu Pilat era din ce în ce mai uimit. Asta însemna că într-un fel sau altul Hasim vorbise cu cei doi perşi. Nu ştia ce să mai creadă. 
  
-Unde sunt cei doi perși acum? întrebă procuratorul. 
  
-Probabil că sunt jos în atrium mărite, însă ei nu ştiu că eu sunt aici. 
  
Procuratorul îi făcu semn lui Hasim să-l urmeze, și intrând în încăperea sa de lucru strigă pe sclavul nubian aflat dincolo de uşă. 
  
-Mergi în atrium şi cheamă pe cei doi perşi, porunci Ponțiu Pilat. 
  
Procuratorul se aşeză la masă şi răsfoi câteva documente. Hasim aştepta cu mâinile încrucişate. 
  
-Ai vre-o ştire Hasim despre nişte persoane stranii care colindă nestingherite prin Ierusalim? 
  
Am pe masă un raport al anchetei în care foarte mulţi oameni din Ierusalim au văzut persoane care au murit de mai mult timp. Ce vrăjitorie o mai fi şi asta? Unii s-au grăbit şi au spus că aceştia de care vorbesc sunt profeţi din vechime, alţii spun că au vorbit cu foste rude, vecini, ori cunoscuţi, poate prieteni, toţi însă sunt trecuţi în lumea umbrelor! E de neînţeles...Infernul pe care doar Orfeu hiperboreanul era gata să-l învingă şi-a golit cămările? Nu cred... Şi încă ceva. Toţi aceia despre care vorbesc au spus câte ceva despre Iisus din Nazaret pe care ei l-au denumit ca fiind fiul lui Dumnezeu! E suspect. E oare un nou aranjament pus la cale de ucenicii galileanului prin diverse zvonuri? Tu ce crezi Hasim? 
  
-Într-adevăr, mărite procurator, am auzit şi eu veştile care au împânzit Ierusalimul. Chiar am şi fost martorul unei asemenea scene căci acum două seri mă aflam în camera mea și în patul meu. Era trecut de miezul nopţii şi dintr-o dată m-am trezit auzind un glas care mă chema. N-o să vă vină să credeţi mărite procurator! Era un bătrân iudeu pe care l-am cunoscut bine şi de care am auzit că murise. Era un om devotat credinţei sale. Deşi în odaie era întuneric îl puteam vedea foarte bine pe bătrân căci era luminat la chip. 
  
-N-ai visat cumva Hasim? 
  
-Eu cred că nu, mărite procurator. Iată ce s-a întâmplat: M-am trezit dintr-o dată simțind ceva lângă mine. Deși stinsesem orice lumină camera mea era luminată. M-am răsucit în așternut și o voce mi-a vorbit. În fața mea era chipul unui bătrân pe care l-am cunoscut bine. ,,Nu visezi Hasim, sunt chiar eu”, mi-a spus bătrânul. Ridicându-mă din patul meu l-am apucat de umăr şi într-adevăr ceea ce vedeam nu era o vedenie. ,,Nu te teme Hasim, ceea ce vezi şi auzi nu sunt nişte plăsmuiri vrăjitoreşti! Acel Iisus care a fost răstignit de Pesah este fiul lui Dumnezeu, aşa după cum a spus-o chiar el”. 
  
-Dormi cu uşile descuiate, Hasim? întrebă neîncrezător procuratorul. 
  
-Vedeţi!? Aici e aici, căci uşile erau încuiate mărite procurator. Nu pot să-mi dau seama cum a intrat și a ieșit bătrânul... Apoi am mai vorbit puţin cu el, după care bătrânul mi-a urat rămas bun şi când am vrut să mai spun ceva, acesta s-a făcut nevăzut din faţa mea. 
  
-Sună uimitor şi de necrezut, spuse Ponțiu Pilat, dar de la a vedea până la a fi adevărat este cale lungă! 
  
-Convingerile sunt lucruri intime, mărite procurator iar simţurile pot fi înşelate mai ales când ai anumite convingeri! 
  
-Exact! încuviinţă procuratorul. 
  
-Dar când ai anumite convingeri simţurile pot de altfel percepe anumite realităţi cu o şi mai mare acuitate! adăugă Hasim. 
  
-E adevărat şi acest lucru, spuse Ponțiu Pilat aşezându-se mai bine în jilţ. 
  
-Perşii vor fi aici în curând, mărite procurator, şi voi ieşi pe terasă, spuse Hasim. Nu vreau să fiu văzut aici. 
  
Ponțiu Pilat îi făcu un semn cu mâna iar negustorul ieşi pe terasă. Sclavul nubian îşi făcu din nou apariţia înclinându-se şi apoi îi anunţă pe Şaharayan Matan şi Maydan. 
  
-Să intre! spuse Ponțiu Pilat. 
  
Mai întâi intrară doi legionari care se postară alături de o parte şi de alta intrării. 
  
Cei doi fraţi îmbrăcaţi în costumele lor persane, cu pantaloni roşii tiviţi cu motive geometrice colorate şi tunici albastre având cusute înflorituri şi stele în fir de argint, intrară în încăpere ţinându-şi la brâu temutele săbii persane,,achinaches”. 
  
-Salutul nostru luminate! rostiră cei doi scoţându-şi coifurile ascuţite de pe cap. 
  
-Ce surpriză, exclamă Pilat. V-aţi încheiat misiunea într-o singură zi? 
  
-Avem veşti noi luminate! spuse Maydan. 
  
-Să le auzim, spuse Ponțiu Pilat. 
  
-Vă aducem vestea că tâlharul Baraba este mort, mărite procurator! 
  
-Sunteţi siguri? întrebă procuratorul care nu-şi ascunse surpriza. 
  
-Absolut siguri, mărite, spuse Maydan. L-am văzut chiar noi fiindcă l-am cunoscut personal mai demult. 
  
-Povestiţi pe larg cum a fost. 
  
-Am urmat firul cercetărilor şi presupunerilor noastre, începu Matan, până am ajuns la un han pe nume Egeea. Şi aici într-adevăr am dat de cel pe care îl credeam amestecat în dispariţia lui Baraba. 
  
Matan şi Maydan se priviră. 
  
-Este vorba despre Apolinarius. Îl cheamă de fapt Hasim şi e din Rekem dar sediul afacerilor îl are în Gaza mărite procurator! 
  
-E amestecat sau nu în povestea cu Baraba? 
  
-Nicidecum ilustre, nu din unghiul din care bănuiţi, dar acest Baraba e cel care i-a făcut praf caravana în urmă cu mulţi ani lăsându-l aproape ruinat. Mai ştim că şi-a revenit cu greu din această lovitură. 
  
-Dar voi de unde ştiţi asta? 
  
-Pe vremuri am fost tocmiţi de senatorul Curtius Lepidus Pesonius Aemilianus să-i aducem fata înapoi din Gaza unde Hasim din Rekem o luase cu el. 
  
-O răpise? se miră procuratorul. 
  
-Ei aş! exclamă Maydan. Ba bine că nu! A plecat cu el de bună voie fiindcă senatorul Curtius n-a fost de acord cu această prietenie! Noi i-am adus fiica înapoi la Ierusalim iar senatorul a dus-o înapoi la Roma unde am auzit că a căsătorit-o cu un tribun. Cum o nenorocire nu vine singură, tot cam pe atunci, Baraba i-a surprins caravana acestui negustor, într-o ambuscadă, prădându-i toată averea care se spune că era considerabilă. După ani şi ani de zile ne-am întâlnit cu el la hanul elinesc Egeea. 
  
-Şi cum v-a primit? 
  
-Recunoaştem că am fost pentru scurtă vreme prinşii acestuia, ilustre. El şi oamenii lui ne puteau face bucăţele. Totuşi acesta a dat uitării povestea cu fiica senatorului şi ne-a iertat, ceea ce noi...sinceri să fim...n-am mai fi crezut. 
  
Procuratorul Ponţiu Pilat era din ce în ce mai surprins. 
  
-Cum şi unde l-aţi găsit pe tâlhar? 
  
-Acest Hasim de care vă vorbim, probabil că îl căuta pe tâlhar pentru a se răzbuna şi îl înţelegem şi de ce. Dar acelaşi lucru îl căutam şi noi iar negustorul ne-a făcut să vorbim fiindcă e şi foarte şiret. Acesta ne-a dus undeva în afara Ierusalimului şi ne-a arătat o groapă plină cu pietre. Oamenii lui au dat câteva pietre la o parte şi acolo am putut vedea chipul tâlharului. Negustorul ne-a dat voie să-i luăm capul pe care îl vom împăia şi pe care îl vom dărui ilustrului procurator Ponţiu Pilat aflat aici în faţa nostră. 
  
Procuratorul se ridică în picioare. Mulţumirea i se putea citi pe chip. 
  
-Vă voi răsplăti perşilor, cu o singură condiţie însă. 
  
-Care? întrebară cei doi. 
  
-Să păstraţi taina asupra acestei misiuni. Doresc ca arhiereul Caiafa să nu afle nimic din ceea ce am vorbit. Aveţi totodată permisiunea mea să primiţi de la el premiul pus pe capul tâlharului. Vorbeaţi însă despre o comoară pe care tâlharul încerca să o care cu el... 
  
-Din păcate acum, Baraba nu mai poate vorbi mărite! Am găsit însă asta în mâna lui, ceea ce dovedeşte că ceva adevăr este în legătură cu comoara sa. 
  
Zicând acestea Matan scoase o monedă de aur din veşmintele sale. O puse apoi pe masa procuratorului. Ponțiu Pilat luă moneda şi o privi cu uimire. Văzu înscrisul monedei având ultima literă martelată. Era una din monedele cu care reuşise să-l prindă pe vestitul tâlhar şi pe care le însemnase în Cezareea Palestinei. Procuratorul zâmbi cu un rictus. Înțelegea acum ceea ce îi spusese Hasim. Arhiereul Caiafa îl plătise pe tâlhar cu două monede. 
  
,,Ce întâmplare ciudată”, îşi spuse în sinea sa, privind moneda cu atenție. 
  
-Voi păstra eu această monedă, spuse el. Şi veţi primi alta în schimb perșilor. Ce spuneţi? 
  
Şaharayan Matan îşi înclină capul. 
  
-Iar acum voi chema pe Naulius să vă plătească fraţilor Şaharayan. Trei sute de denari! E bine? 
  
Perşii se înclinară mulţumiţi şi ieşiră din încăpere cu spatele. Nu găsiseră aurul lui Baraba însă nici cei trei sute de denari nu erau o sumă oarecare. Şi mai aveau de încasat premiul de la arhiereul Caiafa pe care îl şi înştiinţaseră deja. 
  
La chemarea procuratorului, Hasim intră din nou în încăpere, unde Ponțiu Pilat îl pofti să se aşeze în faţa lui pe un jilţ. 
  
-Excelentă treabă! spuse el binedispus fiindcă în sfârşit îşi încheiase socotelile cu Baraba! 
  
-Procuratorul e darnic astăzi! remarcă negustorul. Am auzit ce aţi vorbit cu fraţii Şaharayan. 
  
-Trei sute de denari e o sumă frumuşică, Hasim! 
  
-De zece ori suma plătită pentru trădarea dreptului Iisus! remarcă acesta. 
  
-Să nu se spună că nu sunt mai darnic decât Caiafa prietene! Arhiereul a dat acelui Iuda treizeci de arginţi, încă viu fiind galileeanul. Procuratorul Ponțiu Pilat a dat trei sute de denari pe o căpăţână care va fi împăiată. Dar e capul unui duşman al Romei! Iar Roma plăteşte din belșug orice trofeu! 
  
-Dar și galileeanul Iisus a fost socotit duşman al Cezarului, deci şi al Romei, mărite procurator! 
  
Ponțiu Pilat păru nemulţumit totuşi de remarca negustorului şi spuse: 
  
-Cu Iisus din Nazaret n-am avut nimic personal, prietene. Acela a căzut nevinovat din cauza uneltirilor lui Caiafa și a oamenilor săi. Eu nu pe Iisus din Nazaret l-am vrut ci pe Baraba! mai spuse el cu oarecare îndârjire. Şi voi trimite capul tâlharului la Roma... sau mai bine îl voi duce chiar eu! 
  
-Credeţi că e o idee bună mărite? Caiafa l-ar putea informa pe magnificul Tiberius că aţi acordat prea multă atenţie acestui tâlhar când de fapt Iisus din Nazaret a fost şi este mult mai periculos. 
  
-Şi crezi asta? întrebă procuratorul. 
  
-Nicidecum! Însă Caiafa şi oamenii lui aşa gândesc. 
  
-Îl cunosc pe magnificul Tiberius, Hasim. Dacă i se pare că treburile nu merg bine vrea capete, iar al lui Baraba e unul de seamă, nu atât prin pericolul care l-a reprezentat vestitul tâlhar, cât prin averile pe care le-am recuperat de la ceata lui şi care deja au luat drumul Romei. Cât despre Iisus, nu cred că Tiberius ar putea fi interesat de persoana acestuia. Dar să lăsăm asta.., mai bine spune-mi Hasim, cum a murit tâlharul căci sunt foarte curios să aflu. 
  
Negustorul îşi potrivi vocea. 
  
-După ce am aflat că acesta a dispărut m-am gândit că e mai bine să-mi postez oamenii în afara zidurilor. Oamenii lui Caiafa şi ai lui Iocentus l-au căutat în cetate. Eu am ales însă să aştept în afara zidurilor fiindcă mi-am dat seamă că acesta va încerca să iasă afară. L-am căutat dealtfel prin tot Ierusalimul însă tâlharul era de negăsit. Mi-am împărţit oamenii în grupuri de câte trei împrejurul zidurilor, printre numeroşii pelerini, păstori şi mici negustori care-şi au corturile pe acolo în aceste zile. 
  
Nu ştiu cum sau în ce fel, însă acesta a apărut pe acolo şi doi dintre oamenii mei l-au recunoscut mai mult din descrieri. Acesta a opus rezistenţă când oamenii mei l-au încoţit şi mai mult ca sigur că s-ar fi descurcat cu aceştia dacă unul dintre ei nu i-ar fi trimis o săgeată în piept, fiindcă tâlharul era înarmat cu o ,,sica” mai mică şi două pumnale. Cu toate acestea Baraba s-a năpustit spre ei, însă aceştia au mai trimis două săgeţi dintre care una l-a lovit în gât şi i-a fost de ajuns. 
  
Purta în spate o raniţă în care se afla ceva de mâncare şi apă. Doar atât! Aşa a murit acesta, mărite procurator! Oamenii mei m-au anunţat imediat şi venind, l-am recunoscut. L-am îngropat ca pe oamenii deşertului, acolo unde şi-a găsit sfârşitul, într-o groapă pe care am acoperit-o cu pietre. Nenorocirea e că n-am apucat să aflăm ceva despre comoara sa, dacă aceasta există cumva. 
  
Iar dacă am putea şti măcar cine a fost tânărul care i-a ieşit la un moment dat în cale poate am afla şi acest lucru. Cum a reuşit acesta să treacă dincoace de ziduri rămâne însă o taină. Poate câţiva dintre sicarii săi au pus la cale totul...Cine poate şti? 
  
Ponţiu Pilat îl privi cu admiraţie. 
  
-Extraordinarul meu Hasim! exclamă el. Lasă asta! Tu ai răzbit acolo unde toţi s-au poticnit. 
  
De ce totuşi ai lăsat perşilor gloria aceasta? 
  
-M-aş fi desconspirat mărite procurator şi ar fi aflat cine sunt cu adevărat! Ei au mers pe firul cercetării lor şi au găsit ceea ce au căutat, chiar dacă eu am fost acela care i-am dus acolo unde acesta zăcea îngropat. Mai întâi trebuia însă să aflu pentru cine lucrează aceştia. Şi am aflat. 
  
-Să-ţi spun ceva Hasim. Ei singuri au venit la mine! spuse procuratorul. Asta după ce fuseseră mai înainte la arhiereul Caiafa. Acum probabil că merg la acesta pentru a-şi ridica recompensa şi de la el. Acesta nici măcar nu bănuieşte că deja am aflat de moartea tâlharului, spuse zâmbind procuaratorul. Deci cum ai aflat pentru cine lucrează perşii? 
  
-M-am folosit de un şiretlic ilustre, spunându-le că în vinul pe care i-am forţat să-l bea am strecurat otravă. Apoi le-am arătat antidotul, o licoare inofensivă de altfel, şi i-am luat apoi la întrebări. Aşa am aflat că perşii făceau de fapt un joc dublu. 
  
-Zeii au fost darnici cu mintea ta Hasim! Mi-ai fost de mare ajutor în această încurcată treabă. Cel care i-a potolit pe arabii din Yemen nu putea da greş nici aici. Voi chema din nou pe Naulius să te răsplătească. 
  
Hasim înclină uşor capul. Spuse: 
  
-Caiafa încearcă să se sprijine pe autoritatea Romei pentru a scăpa de duşmanii din sânul poporului său, care sunt acum mai mulţi ca înainte... 
  
-Probabil că adepţii galileeanului vor avea necazuri mari! Însă mai suntem şi noi pe aici. 
  
-Sugeraţi faptul că nu veţi persecuta adepţii lui Iisus din Nazaret? 
  
-I-aş da lovitra de graţie arhierului dacă aş face asta! spuse Ponțiu Pilat. Sincer, aş vrea s-o fac, însă voi mai vedea. Zvonurile cum că dreptul acesta ar fi înviat din morţi l-au scos din minţi pe arhiereu. 
  
Ponțiu Pilat se ridică din jilţul său. 
  
-Perşii Şaharayan ştiu ceva despre galileean sau despre adepţii apropiaţi ai acestuia? 
  
-Nimic! minţi Hasim. 
  
-Atunci, ţi-aş încredinţa o ultimă misiune Hasim, spuse procuratorul aşezându-se din nou pe jilţul său privind către peretele din faţa sa unde se afla la loc de cinste vechiul său pillum dăruit de fostul prefect al gărzii pretoriene, Lucius Aelius Seiano. 
  
Spre seară procuratorul Ponţiu Pilat primi un bilet de la arhiereul Caiafa. Fusese scris în latină. 
  
,,Procuratorului Ponţiu Pilat. Tâlharul Baraba este mort. Perşii Şaharayan Matan şi Maydan au asupra lor capul acestuia pe care îl vor aduce neîntârziat la fortăreaţa Antonia. M-am ţinut de cuvânt şi aştept acelaşi lucru din partea Înaltului procurator al Iudeei.” 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta- Partea a treia - Al saselea fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1807, Anul V, 12 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!