Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1756 din 22 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta- Partea a treia - Al patrulea fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Procuratorul Ponţiu Pilat chemase pe toţi ofiţerii şi magistraţii în sala de consiliu numită Caesar Augustus Tiberius Imperator, aceasta după ce poruncise augurilor să cerceteze zborul porumbeilor şi întrunirea fu binecuvântată doar după ce aceştia arseseră pene de pasăre într-un taler, rostind incantaţii ştiute şi înţelese numai de ei. După ce augurii îşi dădură acceptul, procuratorul trimise după toţi prin curieri. Procuratorul spera astfel să se termine repede cu toate formalităţile legate de anchetă. Din experienţă ştia că o anchetă efectuată la scurt timp după eveniment şi încheiată rapid era mai credibilă în ochii celor care ar fi cerut spre cercetare acest lucru. Orice tergiversare ar fi aruncat o undă de îndoială asupra faptelor. De aceea nutrea speranța că în acest fel își lua o măsură de siguranță în plus, asta în cazul unor eventuale acuze.  
 
Erau adunaţi acolo toţi magistraţii în frunte cu Comus Lucretius şi centurionii alături de Iocentus Maximus comandantul militar al Ierusalimului.  
 
Naulius, secretarul particular al procuratorului Ponțiu Pilat se afla şi el acolo pregătit pentru a scrie ulterioare adnotări la raportul anchetei. La un semn al procuratorului, Naulius începu a citi din documentele înşirate pe masă. În timp ce Naulius citea, Ponțiu Pilat care era aşezat pe jilţul său nu era prea atent, gândul său fiind la Claudia Procula care nu-i mai dăduse nici un semn de la ultima discuţie avută. Îl auzi totuşi pe Naulius care tocmai citea din raport cum iudeii forţaseră pur şi simplu verdictul de trimitere la moarte a învăţătorului, prin scandările din faţa pretoriului, şi cum acele acţiuni riscaseră să degenereze într-o răscoală în toată regula.  
 
Procuratorul lăudă în gând elocinţa cu care fusese redactat textul de către iscusitul Naulius.  
 
Citind printre rânduri reişea totuși faptul că procuratorul Ponţiu Pilat se eschiva astfel din nou de răspunderea condamnării la moarte rostită împotriva învățătorului și proorocului galileean.  
 
Dar acest lucru putea fi sesizat doar de cineva care fusese în miezul evenimentelor, nicidecum de o comisie senatorială aflată foarte departe, care l-ar fi audiat, și care era total străină de subterfugiile cazului. Unul dintre magistraţi îi atrăsese însă atenţia procuratorului de faptul că scoaterea lui Baraba la schimb cu Iisus din Nazaret, pe treptele pretoriului, ar fi putut fi interpretată ca o eroare gravă în procedura adoptată la proces. Ponțiu Pilat îl întrebase pe magistrat de ce credea el acest lucru? Magistratul îi arătase că Baraba fusese declarat duşman al Romei, chiar unul dintre cei mai importanţi din zonă, care adusese prejudicii provinciei Iudeea şi cetăţenilor ei şi faptul că i se oferise şansa de a fi liber, la alegere cu Iisus din Nazaret, putea fi interpretat ca fiind un lucru defavorabil procuratorului. Cu alte cuvinte, el, Ponţiu Pilat putea fi pus uşor sub acuzare dacă s-ar fi dorit aceasta. Desigur obiceiul locului era ca de sărbătorile iudeilor să fie eliberat un condamnat, însă de ce tocmai Baraba fusese adus pe treptele pretoriului putea fi întrebarea? De ce tocmai un tâlhar care sfidase legea în cel mai înalt grad. Și de ce nu unul dintre ceilalți doi tâlhari?  
 
Luând acestea în considerare, Ponțiu Pilat poruncise lui Naulius să consemneze în raport eforturile pe care el le făcuse pentru a-l prinde pe Baraba dar şi încercarea sa de a-l salva pe Iisus din Nazaret, iar aducerea celor doi în faţa pretoriului și a iudeilor adunați acolo, fiind doar o simplă formalitate, menită să scape pe acel drept, tentativă care eșuase din cauza arhiereilor Anna și Caiafa care prin intervenția lor asmuțiseră poporul alegând pe Baraba pentru a fi eliberat și dând la moarte pe Iisus din Nazaret. Raportul anchetei arăta mai departe faptele aşa cum fuseseră ele. La episodul cu străjerii care adormiseră, la îndemnul magistratului Comus Lucretius, raportul arăta că somnul fusese provocat prin arderea unor miresme necunoscute probabil din India sau China, ori de pe drumul mătăsii și adăugate de cineva în focurile aprinse în jurul mormântului sau mai la vale. Ancheta însă nu descoperise cine anume pusese aceste miresme în foc. Concluziile anchetei sugerau faptul că trupul fără viață al învățătorului fusese furat de către ucenicii săi după ce străjerii adormiseră. Erau arătate însă şi unele nedumeriri în legătură cu modul de acțiune al făptașilor, printre care lipsa oricăror urme de la intrarea în mormânt, precum şi giulgiurile care nu fuseseră desfăcute, acestea fiind impregnate de amestecul de smirnă şi aloe, o substanţă lipicioasă, greu de înlăturat de altfel, operaţiune care se făcuse totuşi fără nici un fel urme.  
 
Magistratul Lucius Simbinacus inserase încă o nedumerire în textul anchetei care se referea la giulgiurile celui dispărut. De ce se munciseră ucenicii să fure un trup gol? Cui folosise aceasta sau ce semnificaţie avea acest lucru? Preliminariile anchetei arătau faptul că înlăturarea giulgiurilor ar fi costat ceva timp pe răpitori, ori în situaţia dată, raportul menţiona că răpitorii nu ar fi avut timp de asemenea lucruri. Specificaţiile arătau că giulgiul cu care fusese înfăşurat corpul nu fusese deci desfăcut, iar mahrama fusese împăturită şi aşezată în apropiere.  
 
Centurionul Iunianus care fusese desemnat martor la punerea în mormânt a galileeanului recunoscuse că giulgiurile descoperite în noaptea aceea în mormântul gol păreau a fi cele cu care trupul celui răstignit fusese îngropat, și nu fuseseră cumva înlocuite.  
 
Apoi erau descrise audierile la care participaseră magistraţii, martorii ori suspecţii precum şi percheziţiile făcute şi numele centurionilor care comandaseră trupele. Cercetarea rămânea însă deschisă şi orice noutate apărută urma să fie consemnată în cadrul anchetei dacă se mai descoperea ceva.  
 
După ce Naulius termină de citit, Ponțiu Pilat îi învită pe toţi să semneze documentele iar apoi semnă şi el punându-şi pecetea aflată pe inelul de cavaler, alături de cea a magistratului Lucretius Comus Sultonius. Naulius luă apoi documentele şi le depuse într-o scoarţă special pregătită.  
 
-Ancheta nu e finalizată, iar acesta e un rezultat preliminar, desigur, spuse Ponțiu Pilat, și nutresc speranța că trupul celui dispărut va fi găsit şi misterul elucidat, iar ancheta finalizată. Atunci vom afla şi cum au reuşit să înşele vigilenţa legionarilor noştri. Nu de alta dar metodele pe care le-au folosit ucenicii ne-ar putea folosi şi nouă.  
 
Cei aflaţi acolo se strânseră încet încet în jurul procuratorului.  
 
-Ilustre, o nouă veste se anunţă pe străzile Ierusalimului, spuse magistratul Lucius Simbinacus.  
 
-Şi anume, magistre! spuse Ponțiu Pilat bine dispus.  
 
-Dreptul acela care se spune că a înviat...  
 
-Desigur, îl întrerupse procuratorul, pot spune ce vor în lipsa cadavrului! Când îl vom găsi însă nu vor mai putea spune asta...  
 
-De data aceasta se spune că a fost văzut în carne şi oase, ilustre. Viu şi nevătămat, având urmele cuielor în mâinile şi picioarele sale. Ce spuneți de asta?  
 
-De unde aţi auzit acest lucru? întrebă procuratorul. Cine ar putea crede așa ceva?!  
 
-De la agenţii noştri mărite, răspunse magistratul Simbinacus. Tot Ierusalimul de altfel comentează această ştire. Până şi copii strigă asta în gura mare.  
 
-Eh! Sunt niște zvonuri pe care nu le bagă aproape nimeni în seamă! spuse careva.  
 
-Atunci înseamnă că ucenicii lui sunt ascunşi în Ierusalim, spuse Ponțiu Pilat înfuriat. Cine pune la cale aceste zvonuri dacă nu ei?  
 
Privirea procuratorului se roti către centurionii grupaţi în spatele lui Iocentus care fără să se teamă câtuşi de puţin de tonul aspru, adoptase o mină nepăsătoare.  
 
-Raportul spune că percheziţia a fost făcută cu multă responsabilitate centurioni!  
 
-Aşa a şi fost făcută mărite procurator, spuse Iocentus calm. Dar poţi oare controla chiar totul?  
 
Mulţi au prezentat tot felul de acte emise de Sinedriul Iudaic, ori de la Roma sau din Antiochia Siriei de la legatul, iar unele chiar de la procuratorul Ponţiu Pilat! Când centurionii noştri văd asemenea însemne şi peceţi nu pot decât să se încline şi să plece! Prietenii sus puşi ai Romei se eschivează de la asemenea vizite.  
 
Ponțiu Pilat nu mai spuse nimic însă îşi închipui că ucenicii, dacă cumva erau în cetate, se aflau de bună seamă în casa unui personaj sus pus al Ierusalimului. ,,Probabil foarte bogat şi foarte influent”, mai gândi procuratorul.  
 
-Nu e nici o pierdere, interveni magistratul Comus Lucretius. De altfel, mărite procurator, aţi pus rămăşag că în câteva zile cadavrul celui dispărut va fi găsit. Mă prind în acest rămăşag pentru o sută de denari de aur!  
 
-Accept prietene Comus Lucretius! Deci dacă e în Ierusalim, vreau ca trupul acestui Iisus să fie găsit, spuse procuratorul. Şi pe ucenici îi vreau, pentru a fi anchetaţi.  
 
-Există totuşi o posibilitate ca acesta să fie viu, continuă magistratul Comus Lucretius.  
 
Ponțiu Pilat îl privi cu uimire pe Comus.  
 
-Este cineva aici care crede în zvonurile privind învierea acestui Iisus? întrebă el.  
 
-Nu e vorba despre asta mărite procurator, se eschivă Comus. Mă refer la posibilitatea ca acesta să nu fi fost chiar mort de-a binelea!  
 
-Sunt depoziţiile martorilor nobile Comus, v-am mai spus asta. Aduceţi-l imediat pe centurionul Gaius Cassius! porunci Ponțiu Pilat.  
 
Cineva ieşi pe coridor şi strigă către soldaţii din atrium pentru a-l aduce pe centurionul Gaius. După un timp în încăpere intră centurionul Gaius Cassius care fusese chemat înaintea procuratorului.  
 
-Ave Cezar Tiberius Imperator! Salus Pilate! spuse el scoţându-şi casca galea.  
 
-Ah! Gaius! Iată-te! spuse procuratorul. Felicitări pentru vindecarea vederii centurionule!  
 
Gaius îşi înclină capul şi îşi lovi pumnul drept de platoşa de aramă.  
 
-Mulţumirea mea se îndreaptă către învăţătorul răstignit de Pesah mărite procurator. El a făcut aceasta cu mine!  
 
-Tocmai despre el este vorba aici Gaius, spuse procuratorul. Magistratul Comus Lucretius Sultonius aflat aici de faţă are o nelămurire în legătură cu acest învăţător al iudeilor, Gaius.  
 
Tu ai fost cel care l-a împuns cu suliţa când încă era răstignit. Spune-ne deci cât de mult ai înfipt vârful suliţei în coasta lui şi dacă acela pe care l-ai împuns era sau nu mort când ai făcut aceasta!  
 
-Murise ilustre! spuse Gaius cu privirea îndreptată în jos. Iar vârful suliţei a intrat în rană mai mult de o palmă! Toţi s-au mirat atunci văzând sânge şi apă ieşind din coasta sa, căci murise.  
 
Gaius tăcu şi nimeni nu mai spuse nimic. Aşteptau cu toţii ca acesta să mai spună ceva. Procuratorul Ponţiu Pilat zâmbi în colţul gurii privindu-l pe Comus Lucretius.  
 
-Deci era mort ca toţii morţii! declară procuratorul arătând cu palma deschisă spre Gaius Cassius.  
 
-Murise! spuse din nou acesta. Fără nicio îndoială iluștrilor și măriților. Dar sângele lui mi-a dat înapoi lumina ochilor. Viu este deci fiul lui Dumnezeu! exclamă el.  
 
Zâmbetul procuratorului îngheţă pe chip transformându-se într-un rictus.  
 
-Opreşte-te Gaius! rosti cineva. E o ofensă!  
 
Gândeau cu toţii la faptul că numele împăratului era ridiculizat astfel prin simpla pronunţare a numelui Dumnezeului lui Israel într-un cadru roman, oficial. Zeii popoarelor supuse Romei nu puteau fi deasupra puterii imperiale dacă nu aveau girul colegiului sacerdotal care stabilea cultul unui zeu sau altul. De altfel Roma însăşi devenise un fel de divinitate care nu accepta oponenţi ori egali.  
 
-Eşti liber Gaius, spuse pe o voce scăzută Ponţiu Pilat.  
 
Centurionul ieşi repede sufocat de sudoare.  
 
-Am să-l iert totuşi pe centurionul Gaius, spuse procuratorul vizibil deranjat. L-am felicitat şi nu pot întoarce aceasta. Îl şi înţeleg de altfel pentru vindecarea sa făcută într-un mod neobișnuit și care probabil că i-a cam zdruncinat mintea.  
 
Un timp nimeni nu spuse nimic iar procuratorul făcu un semn cu mâna pentru ca lucrurile să se pună din nou în mişcare. Se ridică din jilțul său și făcu câțiva pași prin sală.  
 
-Aş avea de pus o întrebare totuşi, interveni magistratul Simbinacus.  
 
-Avem o anchetă încă în desfăşurare, spuse Ponțiu Pilat aşezându-se în jilţul său. Poţi întreba ce vrei magistre!  
 
-Aţi întrebat cu puţin timp în urmă dacă e cineva aici care crede în zvonurile învierii acestui Iisus.  
 
-Am zis, spuse procuratorul.  
 
-Mărite procurator, trebuie oare interzis acest lucru? întrebă magistratul Simbinacus.  
 
Ponțiu Pilat se întoarse către el. Îşi potrivi apoi toga cu mâna dreaptă enervat.  
 
-Magister Lucius Fulvius Simbinacus, sunteţi adept al acestui Iisus şi al sectei lui? spuse pe un ton sentenţios procuratorul. Pe Neptun....!  
 
-Nu sunt mărite procurator, n-aveţi nici o grijă, deşi recunosc că învăţătura acestui Iisus are ceva care pare a nu aparţine lumii noastre!  
 
-Nu înţeleg ce vrei să spui?! Însă dacă ai spus ce ai spus îți voi răspunde că tot ce este spus despre lume este din lume! Deci și învățătura acestui drept!  
 
-Mărite, doresc să spun altceva. Civilizaţia omului este bazată pe război. Totul se învârte în jurul acestui cuvânt, şi tot ce se face se face pentru a stăpâni prin forţă! Dar învăţătura acestui Iisus pe care am aflat-o de puţină vreme din gura altora, pare din altă lume! Din acest motiv spun asta!  
 
-Şi anume ce te face să crezi așa? ceru Ponțiu Pilat o explicaţie.  
 
-Adepţii Lui mărite procurator, care sunt destul de mulţi aici în Ierusalim vorbesc de o lege pe care acest învăţător a arătat-o ca fiind cea mai mare între legile lumii.  
 
-Care lege este mai mare decât legea pe care Roma a impus-o, magistraților? întrebă procuratorul fiind sigur de triumful vorbelor sale. Vă atrag totodată atenția magistre că vorbim într-un cadru oficial. Subminarea legilor impuse de Roma se pedepsește cu moartea.  
 
-Nu este vorba despre o lege juridică sau de vre-o normă asemănătoare dreptului roman, ilustre procurator. Este vorba doar despre o convingere interioară numită poate pretențios ,,lege”.  
 
În fapt este o simplă recomandare de comportament în raport cu ceilalți semeni.  
 
I se spune legea iubirii aproapelui.  
 
-E de ajuns! exclamă Ponțiu Pilat. Ce poate să însemne asta? Iubirea nu e lege în primul rând! Gândiți-vă însămagistre că totul poate fi interpretat... la Roma!  
 
-Ba bine că nu, ilustre procurator! E clar ca lumina zilei că nu se subminează legea romană. Dacă legile noastre protejează cetățenii de acte barbare venite din partea altor cetățeni, atunci cei care au făcut aceste legi iubesc îndeajuns pe toți cetățenii în așa fel încât să îi și protejeze!  
 
Tăcură cu toții privindu-se din când în când unii pe alții. Într-un final procuratotorul cedă și spuse:  
 
-Bine! Fie cum ziceți. Nu a fost subminată legea romană! E necesar însă să continuăm pe marginea acestei idei magistre Simbinacus?  
 
-E absolut necesar în desfăşurarea anchetei, mărite procurator. Trebuie să înţelegem modul de a gândi al acestui învățător precum și a adepților lui. Ideile, eventual obiceiurile, învăţătura lor în cele din urmă! Doar aşa îi putem stăpâni! Deşi e şi un pericol în acest demers şi anume acela de a fi asimilaţi de ideile și cultura lor!  
 
-Grecii iudaizanţi sunt un exemplu elocvent, realiză Iocentus. Pe unii din ei doar circumcizia îi mai desparte de legea lui Moise!  
 
-Grecii sunt greci iar romanii sunt romani! Civilizaţia lor a decăzut mai demult din interior.  
 
Să continuăm totuşi, spuse Ponțiu Pilat. Dacă e să-i cunoaştem să-i cunoaştem! Iubirea nu e deci lege! Aici rămăsesem.  
 
-Subscriu, spuse Iocentus. Iubirea nu e lege, ci doar iubire!  
 
Toţi urmăreau însă conversaţia care se dezvolta între Simbinacus şi procuratorul Ponțiu Pilat.  
 
-Să ne înţelegem spuse magistratul Comus Lucretius dintr-odată. Nu e vorba şi de iubirea carnală?  
 
-Magister, carnalitatea e o fire păcătoasă, îşi dădu cu părerea Iocentus Maximus.  
 
-De ce ar fi? Mie mi se pare a fi o parte a firescului, replică magistratul Comus. Roma e şi ea de acord cu mine deşi n-am mai fost acolo de-o veşnicie. Orice sărbătoare se termină cu un dezmăț.  
 
-Iubirea carnală e doar o iluzie. Şi un abuz din partea omului în cele mai multe situaţii, reflectă Ponțiu Pilat făcând un semn cu mâna. Să auzim totuşi ce doreşte a spune magistratul Lucius Fulvius, spuse el.  
 
Simbinacus îşi reluă firul întrerupt al cuvântului său.  
 
-Iată ce spune acest Iisus ucenicilor săi în legătură cu această lege a iubirii într-una din cuvântările sale. Învăţătorul arată acest lucru printr-o povestioară care sună cam aşa.  
 
Este vorba deci despre un om care l-a întrebat pe Iisus cine este aproapele său căci în legea iudaică una din legi impune omului să iubească pe Dumnezeul iudeilor din toată inima sa şi din tot sufletul şi cugetul său iar pe aproapele său ca pe sine însuşi.  
 
Nedumerit cumva, omul dorește să afle despre acest lucru cerându-i învăţătorului să-i spună cine este aproapele său.  
 
Simbinacus tăcu privind pe cei din jurul său.  
 
-Chiar aşa, cine credeţi că este aproapele nostru, al fiecăruia? întrebă el.  
 
Ponțiu Pilat se simţi dator să răspundă primul.  
 
-Aproapele meu este acela care îmi dă dreptate, fiindcă eu reprezint aici vulturul Romei, puterea imperială, spuse el cu siguranţă în glas.  
 
-Nu fiţi atât de sigur procuratorule, spuse Iocentus Maximus, cel care vă dă dreptate poate face acest lucru doar pentru a vă linguşi...  
 
-Eu cred că aproapele meu este cel care îmi face voia, spuse Comus Lucretius. Dacă acela îmi face voia înseamnă că mă respectă şi ...  
 
-Vă respectă şi doar atât, spuse Simbinacus tăindu-i cuvântul. Ceea ce nu-i totuna cu iubirea, deşi respectul are şi el locul cuvenit în societate.  
 
Comus tăcu făcând un semn cu mâna ca şi cum ar fi măturat ceva în faţa sa.  
 
-Vă voi spune cuvântul acestui Iisus din Nazaret. Această istorisire este absolut necesară ca să înţelegem modul de gândire şi punere în practică a ideologiei din cadrul acestui cult incipient.  
 
Iisus a spus aşa acelui om: Un om cobora pe cale de la Ierusalim la Ierihon. A căzut însă între tâlhari şi după ce aceştia l-au jefuit, l-au bătut şi l-au lăsat în drum aproape mort. Pe acolo a trecut însă un preot care se grăbea la Templu fiindcă era zi de Sabat. Nu l-a putut ajuta fiindcă legea iudaică oprea pe cel care se atingea de sânge să mai slujească în templu. Apoi a trecut un levit, deci un slujitor al templului, după cum am aflat. Nici acesta nu l-a putut ajuta din acelaşi motiv.  
 
Simpla atingere a rănilor cuiva în zi de Sabat atrage necurăţia, deci cel în cauză nu poate sluji în templu un anumit timp. Apoi a trecut pe acolo un samaritean, iar pentru cine nu ştie, îi pot spune că iudeii nu au nimic în comun cu cei din Samaria din motive religioase. Samarineanul este deci un străin, care făcândui-se milă de cel căzut i-a legat acestuia rănile şi l-a dus la o casă de ospeţie unde l-a predat stăpânului casei pentru îngrijire, dându-i acestuia două monede şi spunându-i că atunci când se va întoarce va mai plăti ce se cuvenea. Întrebarea lui Iisus pusă celui cu care conversa a fost despre cine credea acesta că era aproapele omului căzut între tâlhari?  
 
-Samarineanul, samarineanul desigur, rostiră câţiva.  
 
-Acesta a fost şi răspunsul meu când am fost întrebat. Iar învățătorul Iisus spune apoi omului căruia îi era adresată această istorioară, următorul îndemn: ,,Mergi şi fă şi tu asemeni”.  
 
-Prin omul căzut între tâlhari îmi aduceţi aminte din nou de tâlharul Baraba, spuse Ponțiu Pilat. Care sunt totuşi învăţăturile acestei poveşti fiindcă ramificaţiile par a fi mai multe?  
 
-Acelaşi lucru am întrebat şi eu, spuse magistratul. Şi iată ce mi s-a răspuns.  
 
Samarineanul este Dumnezeu. Acel Dumnezeu al iudeilor, unic şi atotputernic. El este însă perceput ca un străin în acest pământ, un om care nu este luat în seamă de nimeni, care trece neobservat, ba mai mult, este ocolit, privit cu suspiciune, căruia i se întoarce spatele. Însă tocmai acesta este cel care fără nicio ezitare răspunde cu iubire nevoilor celui în necaz. Omul căzut între tâlhari reprezintă de fapt pe orice om care cade dintr-o stare de cinste şi corectitudine şi este răpus prin uneltirile demonilor iar rănile sale sunt de fapt greşelile şi păcatele lui şi ale noastre ale tuturor în cele din urmă.  
 
-Atunci preotul şi levitul cine sunt? întrebă cineva..  
 
-Nepăsarea, egoismul, dezbinarea şi nepriceperea noastră ! Aşa mi s-a răspuns!  
 
-Sunt de acord, răspunse Ponțiu Pilat, dar în ce priveşte iubirea aproapelui avem şi noi camaraderia legionară care merge până la sacrificiu pentru aproapele.  
 
-Mărite, da! Dar istorioara nu se referă la cercuri închise ci la oameni în general. Faptul că preotul şi levitul s-au grăbit spre templu fără să ajute pe cel în necaz, a fost din cauză că aceştia credeau că slujirea la templu era de o importanţă mai mare decât ajutorul dat acelui om. Pentru ei slujba la care erau chemaţi era mai importantă decât suferinţa acelui om. L-ar fi ajutat poate în altă zi, însă nu atunci, ori nevoia omului atunci era. De aceea Dumnezeul lor arătat aici ca un samarinean, adică un străin care e privit ca cineva care trebuie ocolit şi hulit de toţi, vine sub o altă înfăţişare pe care cei mai mulţi nu o cunosc şi revarsă din iubirea sa la timpul potrivit. Preotul şi levitul sunt orbiţi în inima lor tocmai de acest aspect. Ei nu văd realitatea şi cântăresc greşit lucrurile, nepricepuţii. Pentru ei slujirea Dumnezeului lor în marele templu este mai importantă decât omul căzut în necaz. Dar a gândi în felul acesta nu e pe placul Dumnezeului iudeilor. Pentru El, orice om e la fel de important!  
 
-Dar ,,Ierusalimul” din povestioară joacă vreun rol? întrebă cineva.  
 
-E destinaţia de la care venea cel căzut între tâlhari, de la întâlnirea cu Dumnezeul iudeilor dar faptul că se cobora către Ierihon arată poate starea de rătăcire și de cădere a acelui om.  
 
Preotul şi levitul merg către Ierusalim dar nu vor ajunge niciodată la el. Cel căzut, deşi grav rănit mai are o şansă, fiindcă Dumnezeu l-a ridicat din colbul drumului.  
 
Tăceau acum cu toţii.  
 
-Hm! Se pare că ancheta pe care ai făcut-o ţi-a întărit cunoştinţele despre credinţa acestui popor magistre, remarcă procuratorul Ponţiu Pilat.  
 
-Un magistrat trebuie nu numai să cerceteze, ci şi să înţeleagă cele mai ascunse laturi ale unei anchete pentru elucidarea adevărului, mărite procurator! replică magistratul Simbinacus zâmbind.  
 
Amintiţi-vă de povestea cu acel haruspex de care v-am mai vorbit.  
 
Ponțiu Pilat ridică mâna dreaptă îndoind-o din cot, semn că întrunirea era pe sfârşite.  
 
-Felicitări magistre! spuse el adresându-se lui Lucius Simbinacus. Pledoaria ta mă uimeşte!  
 
Rămas singur doar cu Naulius, procuratorul se aşeză pe jilţul său şi oftă apoi spuse către Naulius care aranja în tăcere nişte documente:  
 
-Mă tem că acest Lucius Fulvius Simbinacus este adept al lui Iisus din Nazaret. De Gaius nici nu mă mai îndoiesc. Ce crezi Naulius?  
 
Acesta îi întinse câteva documente pe care el trebuia să-şi pună pecetea inelului de cavaler.  
 
-În desfăşurarea anchetei magistratul a anchetat şi stat de vorbă cu mulţi dintre adepţii învăţătorului, mărite procurator, îi spuse acesta.  
 
-Am impresia însă că ne-a ţinut o adevărată cateheză, mai ceva ca la Roma.  
 
-Părerea mea ilustre procurator, este că e necesară cunoaşterea câtorva învăţături şi idei a acestei grupări. Şi mai sunt convins că într-un fel sau altul magnificul Tiberius va afla despre aceste evenimente şi poate va porunci extinderea şi continuarea acestei anchete.  
 
-N-aş crede, spuse procuratorul făcând un gest cu mâna! Totul va rămâne înmormântat aici la Ierusalim, Naulius prietene, apoi oamenii vor uita şi gata! Ancheta doar ştii, am ordonat-o pentru orice eventualitate căci la Roma nu mai am pe nimeni care să mă susţină.  
 
-Nu fiţi atât de sigur mărite procurator. Ori Caiafa, ori adepţii învățătorului Iisus vor aduce la cunoştinţa magnificului cele întâmplate. Şi nu uitaţi că printre adepţi sunt persoane foarte bogate şi influente. Adepţii lui Iisus vor merge la împărat şi vor dori probabil să se constituie într-un cult legal câștigând poate girul și sprijinul acestuia. Arhiereul Caiafa, supărat pe toată povestea, probabil că îl va înştiinţa şi el pe împărat despre cele întâmplate având versiunea lui desigur, şi va cere ajutor pentru zdrobirea sectei lui Iisus din Nazaret.  
 
-Deci?  
 
-Vae victis! Ilustre!  
 
-Vae victis! Da! Vae victis! Ce crezi însă Naulius, cum voi ieşi din toate astea?  
 
-Vreți adevărul ilustre?  
 
-Da!  
 
-Pregăţiţi-vă temeinic apărarea, mărite procurator!  
 
-Acest sfat îmi dai? spuse surprins Ponțiu Pilat.  
 
-Aşa cred mărite, răspunse Naulius.  
 
-Bine Naulius. O să-ți urmez sfatul, mai spuse procuratorul.  
 
Referinţă Bibliografică:
Ancheta- Partea a treia - Al patrulea fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1756, Anul V, 22 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!