Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1727 din 23 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a treia - Al treilea fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Serah se afla din nou cu rabinul Gamaliel, renumitul învăţător de lege din Ierusalim, fariseu de seamă în Sinedriul iudaic din străvechea cetate, nepot al marelui învățat, Hilel. Se aflau la reședința rabinului și se aflau amândoi așezați la o masă în curtea casei, faţă în faţă, discutând despre ultimele zvonuri care circulau prin Ierusalim. Cele două cupe cu ceai aflate pe masă aşteptau să fie savurate. Alături de cești, pe un platou de argint se aflau prăjituri cu miere și nucă pisată puse acolo de către o suljnică. 
  
-Să spunem că e adevărat, Serah, spuse Gamaliel. Doar să presupunem lucrul acesta. 
  
-Că Hristos a înviat!? La asta vă referiți, desigur... 
  
-Da...Să presupunem doar. Să spunem că unul dintre oameni a înviat! 
  
-Un om oarecare nu poate învia prin puterea sa preaînvăţate rabin, ştiţi asta! Doar Dumnezeu poate face și îngădui lucrul acesta! 
  
Gamaliel îşi plecă capul de câteva ori dându-i dreptate. 
  
-Știu ce vrei să spui Serah. Insinuezi că acesta care a înviat nu era un om obișnuit... 
  
-...Ci fiul lui Dumnezeu...așa cum chiar el a spus-o, luminate rabin. 
  
-Au fost cazuri când medicii au adus pe câte unul în simțiri care părea a fi mort... 
  
-Medicii vindecă doar boli prealuminate, nu moartea în sine, dar e adevărat că se luptă cu ea! 
  
-Ce crezi totuşi că e moartea Serah? Aş vrea o definiţie în acest sens. Doar a ta proprie. 
  
-Sunteţi un sofist preaînvăţate, precum spun grecii. Ca să ajungeţi la ideea de înviere doriţi mai întâi să aflaţi ce e moartea! 
  
-Se poate spune şi aşa, răspunse Gamaliel. Recunosc că e o metodă foarte bună de cercetare. 
  
Îmi aduc aminte de proorocia profetului Iezechel când acesta a visat un câmp foarte întins, plin însă de oase omeneşti împrăştiate care încotro, dar care la porunca Domnului acestea s-au strâns oscior cu oscior alipindu-se şi acoperindu-se cu carne, apoi cu piele, iar apoi chemându-se Duhul de către Cel PreaÎnalt şi venind acesta, s-a sălăşluit între trupuri şi cei care erau mai înainte doar oase goale, au înviat! Ce vis frumos și pilduitor, Serah! 
  
-Deci ce concluzie trageţi acum preaînvăţate? 
  
-Eh! Ce pot spune Serah!? Deşi pentru noi pare de necrezut, se pare că moartea de fapt nici măcar nu există! Că e doar o trecere. Adesea, în confruntările mele cu saducheii, despre înviere, deşi am susţinut cu tărie această teză în faţa lor, în sufletul meu era mereu o undă de îndoială. Deşi spuneam ,,da” cu cea mai mare convingere, îndoiala mă cuprindea chiar în timp ce prezentam dovezile scripturistice. 
  
-Îndoiala este în firea noastră luminate învăţător, aţi spus-o chiar luminăţia voastră la cursuri. 
  
Iar credinţa şi îndoiala sunt uneori două noţiuni foarte alăturate deși diferite. 
  
-Surprind la tine ceva Serah, spuse Gamaliel. 
  
-Vă ascult luminate rabin! 
  
-Ai fost un bun elev al meu Serah. Unul dintre cei mai buni. Şi au mai fost şi alţii. Însă abia în ultimul timp ai ajuns la o maturitate intelectuală, care mă uimeşte totodată! 
  
-Există şi o explicaţie iubite învăţător. Maturitatea de care vorbiţi se datorează învăţăturii lui Iisus 
  
din Nazaret, răstignit şi acum - iată!...înviat! După cum v-am mai spus, la început pe când îl spionam pentru arhiereul Caiafa, mă tot preocupam să găsesc fisuri în afirmaţiile, în ideile lui, în pasajele pe care el le comenta fie ele din profeţi, din Tora ori din psalmi... 
  
Am recitit cu ocazia asta scripturile ca să pot să-l combat. Şi e adevărat că nu le mai citisem de mult timp. Cu această ocazie mi-am dat seama că recitirea scripturilor a fost o experienţă absolut necesară şi o şlefuire a vechilor cunoştinţe. Lumina textelor sfinte reflecta acum un înţeles mult mai profund, deoarece învățătorul aducea argumente din unghiuri de vedere neaşteptate şi nebănuite, iar contrazicerile iscate pe aceste teme au avut pentru mine un efect benefic în cele din urmă. La un timp mi-am dat seama că Iisus din Nazaret care pe atunci îl percepeam ca a fi duşman, îmi pusese la încercare cunoştinţele dobândite. Am recunoscut în sine însă că aveam în faţă un adversar redutabil. De unde venise? Unde studiase? Căci noi am avut aici la Ierusalim și am avut tot sprijinul marelui și preaîvățatului Gamaliel. Biblioteca școlii dar și a templului ne-au stat la dispoziție tot timpul. Manuscrisele marilor sinagogi ne-au călăuzit și ele calea spre luminarea minții. Dar acest Iisus unde studiase caci venea din înapoiata Galilee unde până la vârsta de 30 de ani se ocupase cu diverse munci dintr-un ținut aflat departe de Ierusalim. Dar să revin... Aşadar în urma acestor confruntări pe marginea scripturilor, cum ajungeam la Templu, mă duceam în clădirile anexe, ceream cărţile sfinte şi mă puneam pe căutat. Dacă se referea, să spunem, la un anumit citat din lege, mă duceam apoi şi cercetam tot ce era legat de acel pasaj căutând ceea ce voise el a spune. Mai toţi făceam acest lucru! Uneori veneam chiar aici în acest loc ca să pun întrebări, dacă vă mai aduceţi aminte. Uneori îl întrebam pe Arhiereul Caiafa sau pe alţi rabini, învățători de lege sau chazzani. Iar părerile lor erau adeseori contradictorii. Oh! Cât am fost de orb... Am avut parcă niște solzi pecetluiți pe retină. 
  
Mai târziu, dacă expuneam o idee sau o pildă a învăţătorului fără a spune că el a spus-o eram privit admirativ. Dacă însă spuneam că această idee aparţine lui Iisus din Nazaret, care devenise deja cunoscut prin Ierusalim, primeam doar priviri tăioase şi remarci răuvoitoare. Apoi am început încet, încet, să înţeleg ceea ce voia el să transmită, căci dincolo de pildele pe care le rostea descopeream mereu altceva mai surprinzător şi mai profund față de tot ce mi se predase până atunci. 
  
-Dă-mi un exemplu, îl îndemnă Gamaliel îndemnându-l să guste ceaiul. 
  
-Am să vă spun o întâmplare preaînțelepte și nu o pildă. E vorba de una din femeile care îl însoţeau pe învățător, alături de ucenicii acestuia. Fusese o prostituată care a fost adusă în faţa lui Iisus sub învinuirea de adulter. Femeia urma deci să fie lapidată. Eram acolo când s-au întâmplat acestea. Fusese deci adusă în fața lui Iisus pentru ca acesta să-și dea cu părerea de faptele acelei femei. În fond nu era nimic de judecat conform legii. Urma deci lapidarea. Toți însă așteptam să vedem ce va spune El. Învățătorul a privit către femeie apoi către cei care erau acolo, iar el părea că nu e atent la ce se petrecea căci făcea nişte semne cu un băţ, pe nisip. După ce acuzatorii au relatat despre ce învinuire era vorba, învăţătorul a spus aceste cuvinte: ,,Să arunce primul piatra care este fără de păcat.” Consternaţi, acuzatorii s-au gândit la cele spuse, au şovăit, iar apoi au aruncat pietrele la picioarele învăţătorului şi în cele din urmă au plecat unul câte unul. Noi cei care gândeam că apăram legea ne-am scandalizat căci socoteam că e un precedent periculos pentru sănătatea morală a poporului. Vociferările noastre n-au fost luate în seamă însă. Unii au încercat să-i mobilizeze din nou pe cei care trebuiau să arunce cu pietre dar aceștia n-au mai vrut. În fața sfințeniei covârșitoare pe care o răspândea învățătorul, aceștia au abandonat rușinați planul lor. 
  
Femeia a scăpat de supliciu şi a rămas în ceata ucenicilor săi alături de alte femei. Când arhiereul Caiafa a pornit discreditarea lui Iisus din Nazaret, defăimătorii au scos şi această bârfă precum că această femeie servea unor scopuri imorale. Odată ce Iisus şi ceata sa erau priviţi ca nişte vagabonzi, era aproape normală bârfa pe seama lor şi a bietei femei. 
  
Dar această întâmplare însă are înţelesuri mai adânci decât par la prima vedere. Mai târziu când mi-am dat seama că greşisem în legătură cu învățătorul Iisus am început să mă gândesc şi la această întâmplare. Am reflectat şi la acest cuvânt al învățătorului spus atunci şi mi-am dat seama că dintre cei prezenţi acolo doar el era fără de păcat. Deci doar el avea dreptul de a arunca piatra asupra femeii păcătoase. Doar el putea împlini legea dintre cei prezenţi, asta conform spuselor sale. Însă în loc să o judece pe acea femeie, galileeanul ce face? Îi aduce salvarea, prin cuvintele sale uimitoare. 
  
Învățatul Gamaliel avea însă o anumită părere pe care se grăbi să o expună. 
  
-Un judecător însă nu şi-ar permite să fie iertător Searah, ci doar drept, iar după dreptate ar fi trebuit aplicată legea, spuse el contrariat. Dreptatea în cele din urmă e o noţiune de care se pot servi, pe care o pot invoca şi o pot cere a se aplica şi cei miloşi şi cei nemiloşi deopotrivă. 
  
Şi cei iertători şi cei neiertători. Şi cei cruzi şi cei blânzi. Mă fac avocatul acuzării Serah şi spun că starea de păcătoşenie a acelei femei atinsese probabil punctul în care doar pedeapsa mai putea aduce reparaţie comunităţii respective, faptele acestei femei fiind o ruşine pentru membrii comunităţii. Nu era probabil la primul adulter. 
  
-Aveţi dreptate luminate, dar...femeia aceea este, să nu uităm, făcută tot după chipul lui Dumnezeu, chiar dacă atunci era într-o stare de decădere morală. Deseori urâm asemenea persoane, însă uităm că sunt alcătuite tot după chipul lui Dumnezeu şi merită nu doar pedeapsa ci mai ales îndreptarea lor. Nimeni nu are vreme să înveţe pe cel care a greşit, ceea ce este bine. În schimb cu toţii avem timp să pedepsim cu cea mai mare asprime greșelile celorlalți! Suntem ignoranți când ar trebui să facem ceva spre a îndrepta, dar suntem duri și nemiloși când trebuie să pedepsim. 
  
El a salvat-o pe femeia aceea de la o moarte sigură. Dar salvarea cea mare este însă întoarcerea femeii la o viaţă fără de păcăt, prealuminate, căci învăţătorul i-a spus acesteia să abandoneze păcatul, ceea ce femeia a promis alăturându-se mai apoi ucenicilor și femeilor din ceată. Cuvântul învățătorului Iisus a fost astfel mai tare decât toate pietrele adunate acolo, şi mai puternic decât toate gândurile noastre de ură şi răzbunare, legale şi îndreptăţite de altfel prin litera legii. Se pare însă că lui Dumnezeu nu-i pasă de acea dreptate care cere răzbunare iar învățătorul știa acest lucru! Amintindu-mi acele clipe parcă îl văd cum s-a ridicat foarte încet și foarte calm din locul în care stătea şi a plecat apoi de acolo aşezându-şi gluga pe cap. Ne-a privit din mers cu o profundă tristeţe pe chip, noi însă credeam că ne priveşte cu un dispreţ amestecat cu o prefăcută smerenie. Acum însă ştiu că nu a fost aşa... 
  
-De ce crezi asta? 
  
-Pentru că această întâmplare se leagă de un alt cuvânt al său care spune să nu judecăm aproapele nostru căci vom fi judecaţi şi noi cu aceeaşi măsură. Îndemnul este deci, să iertăm aproapelui greşelile îndreptate împotriva noastră, greşelile noastre urmând a fi iertate şi ele la rându-le. 
  
-Şi totuşi Serah, interveni Gamaliel, o societate umană n-ar fi normală dacă ar lipsi pedepsele din codul lor de legi. Legea noastră care cere ochi pentru ochi...demonstrează clar acest lucru. Şi toate neamurile şi popoarele o aplică în felul lor. 
  
Serah îi zâmbi învăţătorului său. Argumentele pe care Gamaliel i le punea în față îi dădeau de fapt posibilitatea să se explice mai bine. 
  
-Prealuminate învăţător, comunitatea, prin cei care deţin puterea desigur, răspunde brutal de cele mai multe ori, făcând exces de zel pentru a înfricoşa pe cei care încalcă legea. Şi aduce schimbări caracterului celor vinovaţi, tocmai prin pedepsele acestea foarte dure, făcându-i și mai răi, și mai brutali decât înainte, asta dacă pedeapsa nu este moartea. Adeseori, anumite fapte contra legii au la bază greşeli mărunte ale cuiva, care nu sunt iertate nici de noi nici de semenii noştri. Mă gândesc că, la nivel personal, în mintea noastră apare mai întâi suspiciunea de a învinovăţi peste măsură pe cineva şi greșeala de a urmări cu asprime şi de a judeca în minte pe aproapele nostru, iar acest lucru ia naştere din observaţii insidioase. Comparăm apoi acest portret mincinos cu un model ideal, care de fapt nu există printre oameni, noi toţi fiind mai mult sau mai puţin păcătoşi. Apoi, prin închipuire ori prin bănuială sau chiar din auzite urmează etichetarea acelui om de cele mai multe ori fără nici un fel de dovezi. Deci dacă nu avem în noi puterea de a ierta de dinainte, acel om este deja condamnat prealuminate învățător. Apoi, între relaţiile dintre noi urmează prilejul de a răspunde cu rău celor ce ne-au greşit, lucru care de cele mai multe ori nu întârzie să apară. Iar de aici până la a lovi în acela mai e foarte puţin. 
  
-Ai spus ceva foarte interesant Serah...puterea de a ierta de dinainte! Presupun că de dinainte de a se greși... 
  
-Da, prealuminate! 
  
-E o idee demnă de cărțile sfinte Serah! Acel om nu a greșit încă dar noi trebuie să fim pregătiți 
  
să-l iertăm. 
  
-Îmi aduceți laude care nu mi se cuvin prealuminate! Aceasta e o însușire a lui Dumnezeu...El este dispus să ne ierte mai înainte de a greși noi... 
  
Cei doi tăcură mai mult timp, privindu-se din când în când și părând să desfăşoare între ei un dialog din priviri. Gamaliel reluă primul şirul discuţiei. 
  
-Dar ce semnificaţie crezi că au pietrele Serah în această frumoasă lecţie de conduită morală a învățătorului răstignit și după cum se spune... înviat? 
  
Serah îşi îndreptă privirea în altă parte şi după un timp îşi întoarse capul privindu-l din nou pe Gamaliel care aştepta ca el să răspundă. Serah îşi aminti cum iudeii adunaţi în jurul femeii păcătoase aruncau rând pe rând pietrele la picioarele învăţătorului. 
  
-Nu m-am gândit până acum la acest lucru preaînvăţate! Dar cred că pietrele reprezintă poate greutatea păcatelor noastre, abandonate, din fericire de această dată, la picioarele învăţătorului. 
  
-Această scenă îmi aduce aminte de învinşii care depun armele la picioarele cuceritorilor, Serah! 
  
-Acum înţelegeţi forţa cuvintelor învăţătorului luminate?! 
  
-Fără îndoială Serah! Cuvântul, deși pare a fi efemer, e mai tare decât piatra! 
  
-Chiar şi atunci când un nebun o ridică şi o aruncă spre lovire? 
  
-Chiar şi atunci, răspunse Gamaliel. Ura care ridică piatra pare a avea un mesaj verbal, deci dacă stăm să ne gândim, tot ideea de cuvânt stă în spatele acestui act reprobabil. Iar această idee e de fapt o întrerupere a judecăţii raţionale și alegerea unei alte judecăți,... alienate: Piatră, cuvânt, judecată, nebunie! Iată șirul acestei propoziții... 
  
Iar opusul acesteia preaînvățate, care ar fi? 
  
Gamaliel sorbi din ceașca aflată înintea sa. După câteva clipe de gândire spuse: 
  
-Greșeală, cuvânt, iertare...rațiune! 
  
-V-aţi întrecut pe sine prealuminate! spuse Serah admirativ. Din a doua propoziție lipsește însă cuvântul ,,judecată”! 
  
Gamaliel îi răspunse printr-un gest care părea să spună cu modestie că ceea ce spusese nu era mare lucru. 
  
-Poate că iertarea deplină este aceea pe care cineva o acordă fără a sta și a judeca pe cel care a greșit, Serah! 
  
-Dar asta ar însemna că în cazul acesta rațiunea n-ar mai fi rațiune, ci pur și simplu iubire! 
  
-Hm! Poate că da prietene! se pare că adevărata propoziție ar fi: greșeală, cuvânt, iertare, iubire. Nu mi-ai răspuns însă la întrebare Serah, spuse Gamaliel. Ce crezi că este moartea totuşi? 
  
-Hm! În tinereţe credeam că e cel mai distructiv şi mai rău lucru posibil, prealuminate rabin. Privită de dinafară, în sens filozofic adică, moartea ar fi doar o noţiune tranzitorie, asta chiar dacă e înfricoșătoare sau tragică, chiar dacă dă fiori, ori e foarte frustrantă, sau dureroasă uneori. Moartea ca o ultimă încercare a vieţii ori ca ultim aspect al ei, ne arată de fapt şi ne conduce spre adevăr fiindcă doar moartea ne poate aduce cu picioarele pe pământ. Indicați un lucru care conteză în faţa morţii luminate! Nu sunt oare toate din lume ca pulberea și ca vântul? Mai sperăm mereu la încă o zi în plus la anii noștii, încă o zi și încă o zi...La urmă însă, doar țărâna... 
  
-Deșertăciunea deșertăciunilor... 
  
-Mai rămâne oare ceva? 
  
-Mai rămâne totuși ceva Serah. Loialitatea faţă de Dumnezeu cel viu! 
  
-Şi încă ceva prealuminate rabin... Iubirea care trece dincolo de viaţă şi moarte! 
  
-Şi moartea devine astfel o călăuză absolut necesară în viață! spuse Gamaliel. Şi cine nu ia aminte la moarte nu e un om înţelept...! Şi totuşi...nu asta așteptam ca răspuns...Ce este moartea Serah? 
  
-Oh! E o capcană această întrebare prealuminate! Cel care știe ce e moartea a trecut deja prin ea. 
  
-Aici nu te contrazic Serah! Însă noi oamenii suntem făcuți în așa fel încât chiar dacă am ști că după moarte ne așteaptă învierea, nu cedăm ușor această viață. Din teamă? Ce crezi? 
  
-Oh, da înțelepte, poate din teamă! Poate din obișnuință, poate că ne credem prea nemuritori! 
  
-Hm! chicoti Gamaliel zâmbind la auzul ultimelor cuvinte ale lui Serah. Mai aștept totuși un răspuns. Ce este moartea totuși? Fără a lua în calcul trecerea prin ea. 
  
-E foarte greu de spus. Dacă totuși ar trebui să asemăn moartea cu ceva care aparține omului atunci aș spune că ignoranța probabil e adevărata moarte preaînțelepte! Ignorantul e deja mort înainte de a muri. Știți prea bine că omul care se opune credinței poate fi îndreptat pe calea lui Dumnezeu prin argumente scripturistice, ori prin alte dovezi. Ignorantul însă nu caută nimic. El pare a fi mort. Deși e viu cu trupul el este mort sufletește. 
  
-Deci el crede că este viu... 
  
-Dar în fapt, noi știm că el este mort. 
  
-Este totuși un mort care mai are timp să revină la viață. Iar dacă revine la viață asta înseamnă că el a înviat, nu-i așa?! spuse Gamaliel. 
  
-E foarte adevărat preaînțelepte rabin! Saducheii n-ar fi însă de acord cu această doctrină a învierii. 
  
-Poate că de asta sunt atât de îndârjiți arhiereii Caiafa și Anna în a zdrobi amintirea învățătorului Iisus din Nazaret. 
  
-Poate că se tem de înviere... 
  
-S-au temut întotdeauna Serah! În confruntările scripturistice pe care le-am purtat cu saducheii m-am gândit de multe ori la acest aspect. 
  
-Din ce cauză credeți totuși că s-au temut? 
  
-Hm! Pentru unii Serah această idee a învierii trupurilor și a sufletelor înseamnă o mare bucurie. Pentru alții însă pare a fi o întristare acest lucru. Viața lor se desfășoară aici pe pământ și nu concep să trăiască altundeva decât aici și în această viață, efemeră, cu efemeritatea și derizoriul ei. Iubind cele ale lumii vor și rămâne în cele ale lumii. 
  
Serah îl privi pe învăţatul Gamaliel care îl privi și el la rândul său cu atenție. 
  
Cei doi ridicară în acelaşi timp ceştile şi sorbiră din ceai. 
  
-Ţin minte Serah...erai doar un adolescent pe când studiai Mişna şi v-am pus tuturor o întrebare... 
  
V-am întrebat aşa. Dacă marele templu ar lua foc, voi tinerilor ce veţi salva de la pieire de acolo? Aurul templului? Vasele sfinte? Sfeşnicul cel cu şapte braţe? Poate efodul marelui preot bătut în pietre preţioase. Poate veşmintele sfinte şi celelalte acoperăminte! Poate templul însuşi!... Hm! doar câţiva dintre voi au răspuns cum trebuie Serah, printre care şi tu. 
  
-Cărţile noastre sfinte prealuminate! Așa am răspuns. 
  
-Da Serah! Cuvântul lui Dumnezeu! 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a treia - Al treilea fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1727, Anul V, 23 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!