Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1708 din 04 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a treia - Al doilea fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trei sute de soldaţi dintre cei cinci sute disponibili la acea oră împânziseră Ierusalimul. La fel şi oamenii conduși de căpitanul Ahav Caleb care se alăturaseră romanilor la porunca lui Irod Antipa. Ceea ce căutau cu toții erau doar două lucruri. Pe învăţătorul Iisus şi pe ucenicii acestuia. 
  
Ştiau cu toţii că era imposibil să cauţi peste tot în Ierusalim, însă sperau ca trupul celui răstignit să fie totuşi găsit şi ucenicii prinşi. Iar apoi, gândea procuratorul Ponțiu Pilat, puteau prinde măcar un ucenic care să fie luat la întrebări lucru ce ar fi condus la găsirea învăţătorului. Mort sau mai ales viu, după cum sunau ultimele zvonuri şi anume cele despre învierea acestuia. Soldaţii începură deci cercetarea din casă în casă şi din stradă în stradă. 
  
Pentru ca iudeii să nu se poată anunţa prea lesne între ei de ceea urma să se întâmple, legionarii începură percheziţiile din mai multe puncte ale oraşului. Dinspre Teatrul lui Irod cel Mare şi până la scăldătoarea Siloamului, pe valea Tyrophoeon se angajase una din cete, urmând ca după ce ajungeau la partea de sud a zidului să se îndrepte spre vest şi în urcare, spre reşedinţa arhiereului Caiafa luând fiecare casă la control. O altă ceată porni tot de la Teatrul lui Irod către viaductul zidului de nord urmând apoi să se îndrepte spre apus către palatul lui Irod şi apoi către reşedinţa arhiereului Caiafa urmând să facă joncţiunea cu cealaltă ceată. În fine, ultima ceată avea să controleze partea dinspre nord a Ierusalimului, începând de la fortăreaţa Antonia până la nord de pasajul subteran şi viaductul care unea Templul cu palatul lui Irod. 
  
Cordoanele de soldaţi se postau la întretăierea stradelelor pietruite iar o parte dintre ei se năpusteau în casele oamenilor răscolind şi întrebând de învăţătorul dispărut sau de ucenicii săi. 
  
Nimeni însă nu părea a şti nimic. Prin pieţe, ori pe lângă sinagogi, şi pe la colţuri de stradă mişunau agenţii şi susţinătorii arhiereului Caiafa care indicau decurionilor romani anumite case în care se presupunea că locuiau adepţi ai învăţătorului, iar aceştia aflând asta trimeteau îndată soldaţii acolo. 
  
Legionarii răscoleau peste tot, bruscau pe cei din case iar apoi plecau mai departe dacă nu găseau nimic însă ceva arestări se făceau întotdeauna în aceste cazuri. 
  
Acţiunea de căutare pusă la cale de romani avu însă darul de a da şi mai mari speranţe celor care credeau în învierea învăţătorului văzând impresionanta desfăşurarea de forţe. 
  
Reşedinţele celor avuţi, unele dintre ele adevărate palate, erau cercetate cu mai puţină bruscheţe, uneori chiar cruţate de la această operațiune. Proprietarii acestor case n-aveau nici un interes ca trupele să pătrundă în luxoasele reşedinţe ştiind prea bine duritatea legionarilor romani în astfel de cazuri. Unii dintre proprietari prezentau tot felul de pergamente scrise în latină, greacă sau ebraică, cu sau fără pecetea Romei ataşată iar unele erau bineînţeles nişte falsuri. 
  
Alţi o sută de legionari fură disclocaţi de către procuratorul Ponțiu Pilat în afara Ierusalimului printre corturile care erau amplasate acolo cu ocazia marii sărbătători. Aceştia răscoliră taberele improvizate amplasate acolo însă nu găsiră nimic în afară de păstori, mici negustori şi o mulţime de pelerini veniţi la Ierusalim cu ocazia Pesahului. Înlăuntrul zidurilor Ierusalimului căutarea continuase până către după amiază când, două dintre cete ajunseră în apropiere de palatul arhiereului Caiafa. 
  
Unul dintre legionari fu îndrumat de un decurion să bată în uşa unei case cu etaj care avea un foișor frumos decorat, cu o fereastră deasupra intrării. Părea o casă a unui personaj de vază din Ierusalim, situată nu departe de somptuoasa reşedinţă a arhiereului Caiafa. O ceată în fruntea căreia se afla un centurion se apropie de clădire. Centurionul vorbea tare şi arăta ceva cu bastonul său de lemn din butuc de viţă de vie. Soldaţii porniră într-o parte şi în alta, la porunca centurionului. 
  
-Hei tu de colo! strigă centurionul către legionarul care se pregătea să lovescă uşa din lemn de stejar de la intrarea în casă. 
  
-Cum te numeşti? continuă el. 
  
-Retimus Martinus, mărite! 
  
-Ce cauţi aici? Ceata mea va intra îndată aici. Pleacă imediat! spuse centurionul. 
  
Legionarul se întoarse şi plecă către camarazii lui. 
  
Dintr-un anumit loc se auziră câteva ţipete scurte iar centurionul plecă într-acolo. Intră într-o casă mică unde doi sodaţi culcaseră la podea un iudeu care stătea cu faţa în jos cu mâinile la ceafă. 
  
O femeie cu doi copii mici în braţe stătea mai încolo iar când centurionul intră în casă, femeia se repezi la el vorbind repede în ebraică. 
  
-Ce a făcut acesta? întrebă centurionul. 
  
-S-a opus mărite, spuse unul dintre legionari. 
  
-A încercat să vă lovească? 
  
-Nu mărite! Însă nu a vrut să ne deschidă uşa şi a trebuit să o spargem. Ce vom face cu el? 
  
-Luaţi-l! spuse centurionul. Scoateţi-l afară şi daţi-i cinci bice apoi dați-i drumul. Nu-l loviţi însă prea tare, căci porunca e să nu facem prea multă zarvă. 
  
Centurionul ieşi spre întretăierea străzilor unde o altă ceată aştepta. În mijlocul lor erau legaţi doi iudei. 
  
-Sunt suspecţi? întrebă centurionul. 
  
-Da mărite centurion! se pare că sunt adepţi ai nazarineanului, şi e posibil să aibă legături cu unii dintre ucenicii lui. Un informator ne-a îndrumat aici... 
  
-Duceţi-i la ceilalţi şi să mergem. Aţi controlat totul aici? întrebă el. Casele de acolo? 
  
-Urmează să fie controlate de centurionul Iunianus şi oamenii săi mărite centurion. 
  
Centurionul nu mai spuse nimic ci doar arătă direcţia de mers. 
  
Porniră cu toţii în direcţia arătată însă după nici câţiva paşi centurionul se opri iar legionarii care îl înconjuraseră se opriră şi ei şi priviră către chipul comandantului lor. 
  
Acesta ridicase braţul şi legionarii, cam un sfert de centurie se opriră. 
  
-Înapoi, ordonă centurionul dintr-o dată arătând direcţia inversă. 
  
Legionarii se priviră nedumeriţi, la fel şi cei doi decurioni, care priveau către centurionul care arăta direcţia opusă de mers. 
  
Trupa porni într-acolo însă după nici cincizeci de paşi unul din legionari scoase un ţipăt arătând cu mâna spre cer unde pe fondul albastru urca o trombă gălbuie care se dilata rapid aruncând în jur infinite fire de nisip aduse de vântul venit din deşertul Iudeii. 
  
Legionarii centurionului Iunianus pătrunseră pe stradela pietruită şi se postară de o parte şi de alta a acesteia. Urmat de trei legionari cu săbiile gladius scoase, centurionul Iunianus înaintă cu pas domol pe stradela pietruită. Merseră direct către uşa casei în care erau adunaţi o parte din ucenicii învățătorului Iisus. 
  
Centurionul făcu un semn unui legionar iar acesta bătu cu putere în uşă. 
  
-Deschideţi! spuse el pe un ton ferm. 
  
Uşa se deschise imediat şi în prag apăru un om. Centurionul nu-i dădu însă acestuia prea multă atenție 
  
-Scotociţi casa, porunci Iunianus întorcîndu-se către soldații săi. Avem ştiri că e suspectă! 
  
-Citiţi acest pergament mai înainte de a intra, spuse omul care apăruse în pragul uşii şi care îi înmână centurionului Iunianus un sul pe care acesta îl desfăcu. 
  
-Cunoaşteţi pecetea, nu? spuse omul aflat în fața sa. 
  
Centurionul privi înscrisul încruntându-se. Transpirația apăru pe fruntea acestuia de sub casca galeea. Totul i se păru centurionului un fals abil pus la cale. 
  
-E pecetea inelului de cavaler al procuratorului Ponțiu Pilat, spuse centurionul Iunianus citind textul pergamentului. Citi apoi câteva fragmente din text cu voce tare: 
  
-...Şi conferă purtătorului... În numele Împăratului, magnificul Tiberius Caesar Augustus... ...semnat: Ponţiu Pilat, procurator al provinciei Iudeea... 
  
Iunianus îl privi pe omul din fața sa cu neîncredere. Omul îi arătă încă un sul de care îl scosese din veșminte. 
  
-Ia te uită! exclamă Iunianus surprins. E pecetea arhiereului Caiafa! 
  
-Poftiţi însă înăuntru, spuse omul făcând un gest cu mâna. E o întâlnire de familie, însă puteţi intra pentru a vă convinge că în această casă nu se petrece nimic ilegal! 
  
Centurionul era acum aproape sigur că ceva nu era totuși în regulă. Vru să facă un semn legionarilor aflați în spatele său pentru a intra în casă, dar se trezi zicând de îndată: 
  
-Nu e nevoie, nu e nevoie! spuse el înfăşurând pergamentul şi înnapoindu-l proprietarului. 
  
Sunt convins că nimic ilegal nu se petrece în această casă. 
  
Iunianus îl mai privi încă o dată pe omul din fața sa care se înclinase în fața lui. 
  
-Să mergem! spuse centurionul către însoţitorii lui. 
  
Aceştia se mirară în sinea lor fiindcă ştiau că centurionul nu putea fi păcălit aşa de uşor, în alte ocazii similare neluând în seamă nici un fel de argument scriptic. Priveau acum cu toții către Iunianus care-și scose casca galea și cuprins de un fel de fierbințeală care îl făcuse să asude abundent prinse a se șterge pe față cu o eșarfă. 
  
-Pe toți zeii, spuse el, m-a apucat din nou nădușeala! Și nu știu ce se petrece cu mine! 
  
Ceilalți se priviră neînțelegând. Roșu la față și transpirat el arătă legionarilor direcția de mers. Plecară așadar cu toţii spre o altă casă unde legionarii așteptau deja cu scuturile la picior făcând un culoar. Iunianus se trezi in fața unui iudeu căruia îi facu semn să se dea la o parte. Bărbatul se supuse și câțiva legenionari îl însoțiră pe Iunianus. 
  
Puţin mai târziu cele două cete făcură joncţiunea pe o străduţă în apropiere de impozanta reşedinţă a arhiereului Caiafa, un adevărat palat în toată regula. Cineva dintre legionari întrebă dacă trebuie cercetat şi acolo dar i se răspunse cu glume şi dezaprobări zeflemitoare. Praful gălbui se aşternea încet peste Ierusalim. 
  
-Să terminăm odată, spuse unul din centurioni. Nu se mai poate respira. 
  
Curând trupele intrau în fortăreaţa Antonia unde Ponțiu Pilat îi aştepta așezat pe un jilț. 
  
Procuratorul primi raportul trupelor în atrium, de la centurionii adunaţi acolo. 
  
-Nici urmă de ucenici, mărite procurator! spuse unul dintre ei. Sunt însă zvonuri cum că ucenicii galileeanului ar fi totuşi în oraş fiindcă au fost văzuţi în dimineaţa în care s-a furat trupul. 
  
Din cauza furtunii care se înteţise şi care cernea de sus nisipul fin, Ponțiu Pilat nu mai spuse nimic. Se ridică de pe jilțul său și coborând treptele estradei făcu un semn cu mâna pentru ca trupa să se retragă în barăcile sale, iar el urcă scările spre încăperea sa de lucru. 
  
Ahav Caleb şi oamenii săi făcuseră şi ei acelaşi lucru prin oraş, însă nici ei nu găsiră nimic din ceea ce i-ar fi interesat. Intrară la început prin pieţe luând la întrebări pe oricine credeau ei de cuviinţă. Plăteau sume de bani sau promiteau recompense celor cunoscuţi cu condiţia ca aceştia să afle rapid o cât de mică informaţie care să conducă la prinderea ucenicilor, ori aflarea trupului dispărut. Ceata căpitanului Ahav, mult mai agresivă ca cea a romanilor aborda pe suspecţi iar dacă întâmpinau o cât de mică rezistenţă sau opoziţie foloseau bâtele. Unii, de frică, dădeau informaţii false ca să scape cumva. Oamenii lui Ahav însă verificau informaţiile şi aplicau corecţii nefericiţilor care se dovediseră că minţiseră. Comandanţii romani primiseră ordin şi tolerau de altfel acţiunile violente ale iudeilor. În câteva rânduri altercaţiile îi antrenară şi pe greci care nu stătură pe gânduri şi începură mici răfuieli în plină stradă. Romanii interveniseră în toate cazurile împrăştiindu-i pe scandalagii însă nu făcură prea multe arestări. Dar ceata căpitanului Ahav Caleb întâmpină rezistenţă şi din partea populaţiei iudee nemulţumită de acţiunea în forţă desfăşurată pe străzi. De pe anumite stradele fuseseră pur şi simplu izgoniţi cu pietre şi insulte până şi de către copii. Romanii erau însă chemaţi de îndată pentru restabilirea ordinii şi efectuarea cercetărilor. Înaintând în formaţii strânse cu scuturile dreptunghiulare drept pavăză, aceştia reuşiră să disperseze cetele de atacatori. Totuşi centurionii primiseră ordin să nu forţeze lucrurile căci teama unei revolte plutea încă în aer. Spre seară însă acalmia se aşternu peste oraş şi un nou zvon se răspândi cu repeziciune pe străzile şi uliţele din Ierusalim. 
  
Galileeanul Iisus înviat se arătase ucenicilor săi cu o seară înainte în locul în care aceştia erau ascunşi. Învăţătorul fusese văzut şi conform zvonului nu era doar o simplă vedenie deoarce acesta se arătase tuturor celor prezenţi acolo. Zvonul acesta ajunse şi la urechile arhiereului Caiafa care se afla la reşedinţa sa. Acesta comentă zvonul în stilul său caracteristic: 
  
-Nu mă mai surprinde nimic, îi spuse el socrului său, arhiereul Anna. Scornelile adepţilor lui Iisus întrec orice închipuire. 
  
-Dar vor trebui să arate pe cineva în locul aceluia, nu? întrebă arhiereul Anna. 
  
-Probabil că da. 
  
-Am putea lansa şi noi acest zvon, cum că au pe cineva care îi seamănă destul de bine. Nu crezi? spuse arhiereul Anna 
  
-Ce vom face în continuare? întrebă arhiereul Caiafa. 
  
-Vom vorbi cu Pilat şi vom da bani soldaţilor să spună din nou tuturor că soldații lor s-au înţeles cu ucenicii şi au vândut pe nazarinean la adăpostul nopţii! Vom spune asta în orice piață pe orice stradă, la orice răspântie, în orice adunare. Căci un lucru spus insistent şi repetat ajunge să fie crezut în cele din urmă chiar dacă acel lucru e o minciună sfruntată. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a treia - Al doilea fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1708, Anul V, 04 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!