Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1686 din 13 august 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a treia - primul fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Magistratul Comus Lucretius lua masa la unul din etajele superioare ale fortăreţei Antonia. Vorbise puţin cu Ponțiu Pilat de dimineaţă iar acesta se scuzase fiindcă îl aştepta pe comandantul militar al Ierusalimului, prefectul Iocentus Secundus Maximus. 
  
Tot în dimineaţa aceea Comus Lucretius chemase la el pe magistratul Simbinacus care se ocupa alături de ceilalţi doi magistraţi de cercetări în cursul anchetei ordonate de Ponțiu Pilat. 
  
-Serveşte-te cu ce doreşti! spuse el către magistratul Simbinacus arătându-i tăvile de argint şi carafele pline cu nectar şi vin. 
  
-Fructele de Iudeea sunt o adevărată încântare ! Portocalele de Ioppe n-au egal! 
  
-Nici legumele nu sunt de lepădat, spuse magistratul Simbinacus. 
  
Luară apoi masa împreună, încet, schimbând din când în când remarci cu privire la bucatele aflate înainte. Pentru ca atmosfera să fie destinsă Comus Lucretius chemase doi cântăreţi din flaut şi harpă spre a le încânta auzul. După un timp în care savurară și bucatele dar și muzica, Comus Lucretius aduse discutia pe marginea anchetei. 
  
-Cum merge ancheta magistre Simbinacus? 
  
-Se pare că batem pasul pe loc ,,Magister extraordinarii”. Nimeni nu ştie nimic, nimeni n-a văzut mai nimic! 
  
-Explică-mi pe larg, magistre! Nu s-a întâmplat mai nimic dar a fost violată o proprietate a statului roman... 
  
-Cei implicaţi au fost interogaţi. Apoi au fost biciuiţi din ordinul procuratorului. Câte ceva s-a mai schimbat din declaraţiile legionarilor care au fost de pază atunci în acea noapte. Unul din aceştia, un veteran, a spus că a auzit totuşi ceva. În timp ce vorbeau între ei în noaptea aceea, s-a auzit pe sus deasupra mormântului un şuierat ca de vânt mare, însă au observat totuși că vântul nu bătea aproape de loc. S-au mirat de aceasta însă n-au mai dat importanţă. Iar în rest absolut nimic! Nu-şi mai amintesc decât că, fiecare dintre cei aflați acolo s-a aşezat pe câte o piatră iar după aceea au adormit rând pe rând. Restul îl ştiţi ,,magistratus extraordinarii”. Piatra care a fost înlăturată de la mormânt, lipsa oricăror urme pe sol, vegetaţia proaspătă, necălcată aproape, şi mai ales giulgiurile de îngropare ale învăţătorului găsite intacte în mormânt şi pe deasupra luarea acestuia fără nici un zgomot. Cine a făcut asta nici nu s-a sinchisit să stingă focurile din talere. Am mai cercetat dacă cineva a înmiresmat aerul cu ceva prafuri, ori dacă mâncarea sau băutura legionarilor care au stat de pază la mormânt n-a fost cumva îndulcită cu ceva ierburi de India, care provoacă somnul. – 
  
-Părerea ta este este plauzibilă magister! spuse Comus Lucretius. 
  
-Însă nu ştim cum au făcut-o cei ce au făcut-o şi nici n-avem nici o dovadă. Bucătarii noştri au fost luaţi la întrebări însă s-a dovedit repede că n-au nici un amestec. Eventual mâncarea a fost îndulcită numai pentru cei care au păzit mormântul însă unul dintre ei nu a apucat sau nu a mai vrut să mănânce fiind plecat într-o misiune prin cetate în cursul acelei zile, trimis fiind de către centurionul său care a și confirmat asta. 
  
-Şi totuşi au adormit cu toţii! conchise Comus Lucretius împreunându-şi mâinile deasupra farfuriei. 
  
Chiar şi cei din a doua încercuire! 
  
-Tocmai de aceea magister Comus, fiindcă au adormit cu toţii, nu avem nici o dovadă a felului cum a dispărut corpul învățătorului evreu! 
  
-Şi totuşi această prezumpţie a înmiresmării aerului ar fi cea mai plauzibilă! răspunse Comus. 
  
-Focuri s-au făcut magistre, însă nu avem nici o dovadă a faptului că aerul a fost înmiresmat cu ceva. Doar avansăm această idee. 
  
-Presupunând că soldaţii au stat în jurul focurilor, mireasma ar fi putut fi inspirată de toţi! 
  
-Teoretic da! Dar nu avem dovezi că s-ar fi întâmplat asta! 
  
-Pe noi ne interesează ce vom scrie în raportul anchetei, magistre Simbinacus! spuse Comus Lucretius făcând un semn explicit cu mâna pe tăblia mesei. Mormântul a fost declarat proprietate a statului roman iar ancheta trebuie să stabilească cum s-a furat corpul acestui Iisus! Una din acţiunile la care s-au dedat răpitorii a fost aceea a înmiresmării aerului! E clar? spuse Comus Lucretius pe un ton foarte hotărât. 
  
Simbinacus îşi aduse aminte de faptul că procuratorul îi ceruse cam acelaşi lucru, adică necesitatea ca din declaraţii să reiasă că lucrurile s-au petrecut într-un anume fel. 
  
-E foarte clar, spuse posomorât Simbinacus. 
  
-Ştiu ce crezi magistre, se scuză Comus observând nuanța răspunsului primit de la interlocutorul său. Dar cred că ştii, continuă Comus Lucretius, ...arhiereul Caiafa se va folosi de faptul că mormântul a fost pecetluit şi va depune o întâmpinare legatului de Siria ori împăratului cum au mai făcut-o de altfel iudeii cu alte ocazii pe care nu le-au ratat exploatând situațiile de acest gen cu multă dibăcie. Arhiereul va spune că o proprietate a statului roman a fost violată, că s-a furat de acolo corpul unui duşman al comunităţii iudaice, acţiune care serveşte unor scopuri obscure, iar noi nu ne facem datoria sau ne facem că nu vedem, din cauză că dorim să contestăm sau să subminăm puterea arhiereilor şi Sinedriului iudaic. Asta a fost mereu calea lor de atac împotriva noastră! Și știi... împăratul pleacă adesea urechea plângerilor iudeilor. 
  
-Vă înţeleg magister extraordinarii, spuse din nou Simbinacus. 
  
-Mă bucur magistre Simbinacus căci în caz că nu vom găsi corpul galileeanului, ceea ce nu vreau să cred, va trebui să dăm vina pe cineva totuşi. Caiafa deşi nu are putere prea mare ne poate face totuşi unele necazuri. 
  
Îl ştii pe Tiberius. Când e vorba să aplice legea face exces de zel. Vrei să te trezeşti cutreierând castrele de la graniţele cele mai barbare ale imperiului cum ar fi de exemplu prin Dacia? Sau mai rău, prin cele din Germania de la friguroasa graniţă de nord? Asta în cel mai fericit caz. Oh, Simbinacus! Zeii fie cu tine dacă se va întâmpla aşa ceva! 
  
-Magister extraordinarii, pe mine nu mă sperie pedeapsa, oricare ar fi ea, dacă ştiu că am încercat să-mi fac datoria până la capăt. Eu nu vreau să ofer răspunsuri. Eu vreau să ofer adevărul! 
  
-Magistre Simbinacus, adevărul nu oferă nimic, spuse Comus Lucretius ştergându-se cu un prosop. De cele mai multe ori adevărul complică și mai mult lucrurile. Eu nu spun că adevărul nu are o oarecare pondere în viaţa noastră. Dacă însă i-am oferi un credit prea mare lumea ar fi plină de războaie şi răzvrătiri. Rosteşte adevărul şi vei muri! Taci, acceptă mersul normal al lucrurilor şi vei supravieţui chiar dacă ştii că nimic nu e adevărat, magister Simbinacus! 
  
Iată şi acest Iisus despre care unii spun că era chiar adevărul în persoană! A fost înlăturat pentru că rostea adevărul, după cum spun mai mulţi. Şi te întreb acum magister Fulvius Simbinacus... la ce i-a folosit? Şi-a întins mâinile pe cruce! Apoi... am veşti că un mic compromis dacă ar fi făcut acesta cu arhiereul Caiafa şi Sinedriul iudaic, acum ar fi fost în viaţă! El însă – nu și nu! 
  
Fariseii şi saducheii ar fi încercat să-i sugereze să o lase mai încet cu adevărul ăsta al lui. Dar el şi-a ales singur soarta. Şi este un exemplu grăitor de altfel că cine va mai face ca el, va sfârşi ca el. Cunoşti desigur cazuri când dreptatea era total de partea cuiva...Şi totuşi celălat împricinat a câştigat procesul! Vezi magistre, prezentarea lucrurilor sub o anumită formă e mai importantă chiar decât adevărul! 
  
-Dar asta ar însemna magistre că forma e mai importantă decât conţinutul. Şi chiar mai mult, dacă e aşa, forma e de fapt totul iar conţinutul nu înseamnă nimic. Eu însă ştiu că forma e o oglindire a conţinutului care generează de fapt forma! Cum vom putea nega dar conţinutul şi vom susţine doar forma? 
  
Magistratul Comus păru a fi încurcat de scurta expunere a subalternului său. Făcu semn cântăreţilor să tacă şi spuse: 
  
-Nu mă refer la subtilităţi filozofice Simbinacus! Eu mă refer doar la faptul că prezentarea lucrurilor trebuie să ţină seama de un anumit interes. Fie el politic, social, sau personal. 
  
Ţi-aş sugera un model. Teatrul de pildă. Pentru a da viaţă tragediei fiecare dintre actori îşi îmbracă un costum îşi creează o anumită mască şi învaţă un anumit rol. Apoi urmează prezentarea, piesa adică. Aşa suntem şi noi magistre Fulvius Lucius Simbinacus. 
  
Nişte actori pe o scenă numită viaţă, scrisă de noi înşine. Iar ce contează este mai ales prezentarea sub o formă cât mai atractivă. Fiecare se prezintă cum crede, ceilalţi percep ce vor să vadă. Acesta e un semn şi îndemn însă pentru cel care se prezintă, căci dacă răspunsul celorlaţi la felul cum se prezintă el e destul de favorabil, atunci acesta merge pe această cale căutând să-şi perfecţioneze prezentarea pe această conduită. E dacă vrei o ,,înţelegere” între părţi, nu te fă că nu ştii, şi în justiţie e la fel... 
  
-Altfel spus, chiar dacă nu o merită, anumite persoane care altminteri nu au cine știe ce calități se pot bucura totuşi de succes şi de un renume bun în lume pentru faptul că au ştiut să-şi vândă masca... 
  
-Adevărat! Da. Prin îndrăzneală şi isteţime au şi aceştia o şansă din partea sorţii! 
  
-Personal nu sunt de acord cu această situație magistre! rosti sec magistratul Simbinacus. 
  
-Oh! magistre Simbinacus, şi mie mi se spune ,,magistratus extraordinarii” asta însă doar cu numele, în realitate fiind vorba de o titulatură care nu se mai foloseşte de pe vremea divinului Augustus. Lumea s-a obişnuit însă să-mi spună aşa mai mult din politeţe. 
  
Aşadar..., după toate acestea, sunt de părere că nu trebuie să luăm prea în serios adevărul! 
  
,,Veritas odium paret”!, magister Simbinacus. (Adevărul seamănă ură) 
  
-,,Vincit omnia veritas”! magister Comus Lucretius Sultonius. (Adevărul învinge totul) 
  
Zicând acestea cei doi magistraţi întoarseră capul căci în cadrul uşii îşi făcu aparţia procuratorul Ponţiu Pilat. Îmbrăcat numai într-o tunică simplă albastră cu o centură din piele la mijloc la care avea ataşat un pumnal oriental, procuratorul intră în încăpere urmat de Iocentus. 
  
-Ave Cezar Tiberius! magistraţilor. Ad rem! spuse Pilat (La obiect!). 
  
-Ave! Cezar Tiberius, procuratorule! rostiră cei doi ridicându-se de pe jilțuri. 
  
-Voi fi deci foarte scurt! spuse Ponțiu Pilat făcând un semn ca toți cei prezenți să se așeze. Vreau ca ancheta să fie finalizată mâine, magiştrilor. Puneţi-vă aşadar în consens şi grăbiţi cercetarea. Folosiţi efectivele pe care le doriţi şi ideile care vă inspiră. Zeii fie cu voi! 
  
-De ce atâta grabă mărite? întrebă calm Comus Lucretius. 
  
-Din cauza lui Caiafa şi a iudeilor care se tem acum de o nouă răscoală. Zvonul învierii galileeanului s-a răspândit în Ierusalim cu aşa iuţeală încât nici măcar aceşti adepţi ai acestui Iisus nu şi-au imaginat-o probabil! Arhiereul va da vina pe noi pentru ceea ce se întâmplă iar noi vom trebui să avem pregătit un raport al anchetei, pricepeți? 
  
-Vă temeţi mărite procurator? spuse din nou calm magistratul Comus. 
  
-Chiar acum am primit veşti de la informatorii noştri obişnuiţi iar acestea sunt cât se poate de proaste. Ierusalimul este din nou în fierbere iar Caiafa ameninţă cu un război fratricid între susţinătorii lui Iisus şi iudeii conservatori, ameninţând cu o vărsare de sânge. Prin pieţe, pe uliţe şi din om în om circulă vestea învierii acelui drept. Grecii discută şi ei prin tavernele şi hanurile lor tot despre acest lucru. Şi nu numai ei. Pe de altă parte, legatul de Siria superiorul nostru mişcă legiunile staţionate în Antiochia şi Damascus, către nord, spre Armenia unde perşii au lovit din nou şi se pare că ostilităţile vor dura cam un an, asta în cel mai bun caz. Ce legătură au una cu alta? Vă voi spune tot eu. Împăratul doreşte pace în provinciile supuse Siriei. Orice ştire neplăcută ajunsă la urechea lui Tiberius din Iudeea acum în această situaţie limită îl va face pe acesta să riposteze. Iar riposta o ştiţi. Destituiri, exil, şi chiar mai rău. Vreau deci o rezolvare rapidă a cazului şi nu mă interesează cu ce eforturi. Dacă va trebui voi emite un nou ,,edicta repentina” şi voi organiza o altă vexilaţie care să întoarcă Ierusalimul pe dos. În caz că împăratul va dori rapid un raport va trebui să avem ce să-i oferim. Se pare deja că răstignirea acestui drept cauzează mai multe probleme decât dacă ar fi fost lăsat în viaţă, spuse Ponțiu Pilat cu detaşare. 
  
-O întrebare mărite procurator! spuse mirat Comus Lucretius. 
  
-Vă ascult magistre Comus. 
  
-Ce veţi face dacă acest Iisus care se spune că a înviat va fi prins viu? Îl veţi răstigni din nou? 
  
Ponțiu Pilat oftă insesizabil, descumpănit. Părea a fi una din batjocurile obişniuite ale lui Comus Lucreţius rostită însă pe un tot cât se poate de sobru. 
  
-Mda, zise el, este o variantă la care nu m-am gândit. Există totuşi mărturia celor de pe Golgota că acesta era mort ca toţi morţii. Rămâne însă o posibilitate întodeauna. De altfel nu mă mai miră nimic aici în Iudeea. Totul pare a fi pe dos faţă de lumea civilizată! Dar dacă va fi prins viu, acest Iisus va fi adus în faţa mea aici în pretoriu! S-a înţeles Iocentus? 
  
-Fie voia ta mărite procurator, spuse acesta... 
  
-Ce veţi face însă cu arhiereul Caiafa, Sinedriul şi toţi detractorii nazarineanului când vor afla că acesta se află în solda noastră? Căci este sigur, vă vor cere să îl ucideţi, iar de astă dată vor avea grijă să nu mai rămână nici cea mai mică urmă din acesta, îşi imagină Lucretius Comus. 
  
-Dacă se va întâmpla aceasta, vom ţine un proces amănunţit, magistre! replică Ponțiu Pilat calm însă toţi ştiau că procuratorul se înfuriase deja. 
  
-Şi recunoaşteţi prin aceasta că procesul nazarinenului a fost o greşeală? 
  
Procuratorul îşi încrucişă mâinile pe piept, dezolat. Îl cunoştea pe Lucreţiu Comus de foarte multă vreme. Tatăl său fusese magistrat superior de pe vremea când Iulius Caius Cezar fusese asasinat în Senat în anul 709 Ab urbe condita. Avusese titlul de ,,magistratus extraordinarii” unul dintre cele mai înalte ranguri în magistratură iar fiul său Lucretius Sultonius îi călcase pe urme în carieră. Bătrânul însă căzuse în dizgraţia lui Octavian Augustus şi fusese îndepărtat din mecanismele puterii judiciare. Totodată, Octavian îi impusese o pedeapsă destul de ciudată. 
  
Îi dăduse posibilitatea să rămână la Roma ca simplu cetățean sau să plece în provincii cu titulatura neştirbită, cu atribuţiuni limitate însă pentru el şi fiul său. Bătrânul Comus alesese exilul, preferabil unui statut social obscur în Roma. Îşi putuse păstra titulatura pe o funcție în provincii şi acest lucru fusese de ajuns pentru el. Bătrânul sperase mai apoi într-o reabilitare când împăratul Tiberius, în anul 767 după fondarea Romei, fusese numit împărat. Acesta însă nu-i dăduse nici el prea multe drepturi. Îi cercetă cazul cu suspiciunea și scrupulozitatea care îl caracterizau şi îi dădu un verdict ambiguu. Îi permisese totuşi să poată intra în Roma doar lui Lucretius Sultonius, fiului său, însă de atunci acesta fusese doar o singură dată în capitala imperiului și atunci îl cunoscuse Ponțiu Pilat, la un banchet. 
  
Titulatura de ,,magistratus extraordinarii” moştenită de la tatăl său conformă cu hotărârea lui Octavian îi asigurau lui Comus Lucretius un trai decent şi o titulatură care o avuseseră foarte puţini deşi atribuţiunile acesteia îi fuseseră limitate şi schimbate. 
  
Procuratorul se gândi puţin înainte de a răspunde şi simţi ochii celor prezenţi aţintiţi asupra sa. Se simţea încolţit de întrebarea magistratului. Putea răspunde orice, cu aroganţă, invocând vulturul Romei şi puterea princiară a împăratului aflată în spatele său, însă îşi dădu seama că trebuia să dea un alt fel de răspuns. 
  
-Am spus că acesta a fost un om drept. Veţi spune că dacă a fost drept, atunci a fost şi nevinovat iar eu mă fac vinovat de moartea acestuia fiindcă eu l-am condamnat. La aceasta vă pot răspunde atât: Presiunea asupra mea a fost prea mare. Timpul a fost prea scurt iar minciuna ţesută în jurul acestui Iisus a fost şi ea prea mare. Pe moment a fost socotit indezirabil de către toţi. Spunând acestea procuratorul Ponțiu Pilat lovi cu pumnul în masă, enervat. 
  
-Eu sunt vinovat? aproape că strigă el. Sau iudeii care l-au primit ca pe un rege cu puţin timp în urmă, iar pe treptele pretoriului i-au cerut acestuia moartea? 
  
Rămaseră nemişcaţi cu toţii privind spre el care rămăsese nemişcat cu pumnul strâns pe tăblia mesei. Procuratorul îi privi apoi pe rând, începând cu magistratul Lucretius. 
  
Acesta întoarse capul şi spuse: 
  
-Nu vă condamn mărite, aţi făcut ceea ce trebuia! 
  
Ponțiu Pilat se întoarse apoi spre Simbinacus. 
  
-Nu vă condamn nici eu! spuse şi acesta. Aveţi încrederea noastră ilustre procurator! 
  
-Vreau rezultatul anchetei mâine seară magistraţilor! spuse calm Ponțiu Pilat şi făcând semn lui Iocentus ieşiră amândoi din încăpere. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a treia - primul fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1686, Anul V, 13 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!