Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1666 din 24 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al cincisprezecelea fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ponțiu Pilat se trezi dis de dimineaţă în a doua zi de după sărbătorile Pesahului şi după ce se spălă cu apă dintr-un vas de argint, ajutat de către sclavul nubian, merse direct către încăperea sa de lucru. 
  
Era îngrijorat dintr-o anume privinţă. Claudia Procula soţia lui nu-i mai dăduse nici un semn de viaţă în ziua care trecuse. Plecase din fortăreaţă în jurul ceasului al treilea şi trecuse pe lângă el în mare grabă. O întrebase din mers unde se grăbeşte aşa, iar ea îi răspunsese că în oraş poposise un comerciant de pânzeturi din orient cu mătase din China, şi caşmir din India. 
  
Fusese un naiv fiindcă o crezuse. Era clar că se dusese la mormântul galileeanului ca să vadă cu ochii ei așa zisa minune a învierii, zvon de care vorbea tot Ierusalimul. 
  
Întrebă deci pe sclavul nubian dacă auzise vre-o mişcare în camera soţie sale. 
  
-A venit aseară destul de târziu mărite procurator, spuse acesta. A întrebat de domnia voastră! 
  
-Chiar aşa? întrebă mirat Ponțiu Pilat. 
  
Curiozitatea îl făcu acum să fie nerăbdător. Se gândise să mai aştepte un ceas şi apoi să intre în apartamentul Claudiei. Dar dintr-o dată se pomeni ieşit pe coridor îndreptându-se într-acolo. 
  
Nu bătu la uşă şi intră fără nici un anunţ. 
  
-Procuratorule! În sfârşit! spuse Claudia apărându-i în faţă. 
  
Ce mai e nou? întrebă ea aranjându-şi rochia într-o oglindă aflată pe un perete. 
  
-Tu să-mi spui Claudia! spuse el mirat. Ai luat de bine veştile care se aud prin Ierusalim, văd! 
  
-Vestea bună Pilat e că nu trebuie să-l mai cauţi pe Iisus din Nazaret ! spuse ea aranjându-şi o şuviţă de păr. 
  
-De ce? A fost găsit trupul lui? spuse el cu ironie. 
  
-Da, a fost găsit aproape nevătămat şi nu e mort ci cât se poate de viu. Vine când vrea, pe unde vrea şi nimeni nu-i mai poate face nici cel mai mic rău. 
  
-De ce spui : aproape nevătămat? Ce vrea să însemne asta? 
  
-Se spune că a arătat celor care l-au văzut urmele cuielor din palmele și picioarele sale. 
  
-Ai văzut tu Claudia cu ochii tăi acestea? Privește-te în oglindă căci nici tu nu crezi ceea ce spui! L-ai atins să vezi că e totul adevărat şi că nu-i o închipuire a minţii tale? 
  
-Binenţeles că nu l-am văzut ! L-au văzut alţii însă, pe care îi cred cu toată inima, spuse ea cu o voioşie în glas, care pe procurator îl făcu să tresară. 
  
-Vorbe! Doar vorbe dragă Claudia, nimicuri fără nici o bază! spuse plictisit procuratorul care îşi căută un loc unde să se aşeze. 
  
-Asta e părerea ta. Părerea mea e însă că învățătorul este cât se poate de viu. 
  
-Ai vorbit cu ucenicii lui şi ţi-au spus ei aceasta? 
  
Claudia se opri în faţa soțului ei cu un zâmbet îngăduitor. 
  
-De ce mai ai nevoie acum de Iisus, dragul meu soț și procurator? L-ați răstignit o dată! Mai vreți cumva să-l mai răstigniți şi a doua oară?! 
  
-Termină cu aceste cuvinte Claudia! rosti el supărat ridicându-se și întorcându-i spatele. Şi nu-mi mai spune procurator! În fond sunt soţul tău! Şi nu doresc să răstignesc pe nimeni. Vreau să aflu doar adevărul a ceea ce s-a întâmplat! 
  
-Oh! sărmane Pilat... mereu în căutarea adevărului! îi spuse ea oftând. L-ai căutat toată viaţa iar când a stat în faţa ta ai trecut pe lângă El! 
  
-Ce vrei să spui? 
  
-Vreau să spun că Iisus acesta este Adevărul! Ochi ai avut şi nu l-ai văzut! Urechi ai avut și nu l-ai auzit! Putere ai avut şi n-ai ştiut ce să faci cu ea! 
  
-Ajunge, spuse Ponțiu Pilat nervos, ridicându-se din locul în care stătuse. 
  
-Dar dacă l-ai vedea viu, ai crede Pilat? 
  
-Marele și atotputernicul Pluto nu dă pe nimeni înapoi și de aceea ce spui mi se pare absurd! Sunt convins însă că acesta a fost un om drept şi că a murit nevinovat. 
  
-Fapt care te acuză pe tine în primul rând! 
  
-Autoritatea Romei nu poate fi pusă la îndoială Claudia! Cel care dă poruncă sub vulturul Romei e chiar autoritatea Romei însăși. Iar Roma e stăpâna lumii! Cine se poate măsura cu ea, Claudia? Acest Iisus fie că a înviat sau nu, să zicem, ce va putea el face contra Romei? 
  
-Dar dacă totuşi l-ai vedea viu, vei crede? 
  
-Claudia! spuse el vrând să pară calm, am poruncit deja o anchetă pe care a inițiat-o magistratul Comus Lucretius. Ceea ce se va afla va fi consemnat. Naulius secretarul meu va scrie toate cele privitoare la anchetă. Ce se va stabili va ajunge pe masa împăratului Tiberius în caz că iudeii lui Caiafa mă vor reclama la vila Iupiter din Caprae! Ce pot face mai mult? Dacă Senatul... 
  
-Nu-mi pasă Pilat de ancheta voastră! îl întrerupse ea cu un gest al mâinii. Însă chiar m-ar interesa ce mai puneţi la cale? Ai stat de vorbă cu arhiereul Caiafa ieri. Ce aţi hotărât împreună? 
  
Procuratorul o privi mirat și ezită dacă trebuia să-i spună sau nu ceva, pentru că de obicei Claudia nu se amesteca în treburile sale, iar dacă o făcea, o făcea doar rugându-l ceva. Tonul ei devenise însă de această dată aproape imperativ şi procuratorul cunoştea acum o altă faţă a soţiei sale. Ponțiu Pilat se hotărî totuşi să-i spună despre ce era vorba. 
  
-Arhiereul Caiafa e disperat de zvonul învierii învățătorului Iisus. Această disperare a lui mă umple de bucurie căci tocmai ceea ce nu dorea el să se întâmple, s-a întâmplat. Mă bucur deci într-un fel că ucenicii ori apropiații acestui drept au reuşit să-i fure trupul. Nu ştiu cum au făcut-o dar au făcut-o! Este însă doar o problemă de timp până ce vom descoperi cum s-au petrecut faptele. 
  
-Atunci pentru ce arhiereul ţi l-a oferit pe Baraba şi ţi-a promis și bani pe deasupra? Este adevărat acest lucru? 
  
Procuratorul se arătă calm, însă era foarte surprins de vorbele soţiei sale. 
  
-Veştile circulă repede Claudia, spuse el. Cum ai aflat, căci drept să-ţi spun nu prea aveai de unde? 
  
-Cineva mi-a vestit în vis acest lucru. Aceeaşi persoană care mi-a spus să te implor să nu răstigneşti pe învățătorul Iisus din Nazaret, îţi aminteşti? Arhiereul însă e disperat şi de aceea ţi-l dă pe Baraba alături de o sumă de bani, ca să spuneţi cu toții că ucenicii au furat trupul învăţătorului! În ce fel vrei să afli adevărul despre acest lucru dacă voi puneţi la cale o aşa mârşăvie? 
  
-Interesele Romei stau deasupra acestor fapte Claudia! Iar Roma îl vrea pe Baraba mort. 
  
Cât despre banii arhiereului, aceştia vor fi folosiţi în scopuri edilitare comune. Chiar dacă se va afla cândva acest lucru mă voi putea justifica împăratului până la ultimul denar! 
  
-Nu te mai înţeleg Pilat! Și nu te mai hrăni cu disperarea altora! Lasă-l pe Caiafa căci constat între voi doi o duşmănie care de fapt vă apropie. Sunteţi de fapt aliaţi, deşi vă urâţi de moarte reciproc. 
  
-Sunt legile războiului Claudia, replică Ponțiu Pilat, căci suntem ocupanţi şi stăpâni aici iar ei sunt supuşii noştrii şi ne socotesc duşmani, deci sunt duşmanii noştrii. 
  
-Tocmai de aceea, te rog Pilat! Crede în acest Iisus din Nazaret şi pacea lui îţi va aduce liniştea. 
  
Procuratorul găsi însă cu cale să-i răspundă printr-o expresie arhicunoscută. 
  
-,,Si vis pacem para bellum”, Claudia! spuse el calm. Sunt deja în plin război... 
  
Claudia se aşeză pe un scaun într-o atitudine de abandon și întinse mâna după o cupă în care se afla suc de citrice. 
  
-Ce alăturări ciudate în limba asta a noastră Pilat! spuse ea pe un ton dezamăgit. Conform spuselor tale pacea ar fi doar o înfricoşătoare aşteptare între două lupte. O acalmie între două şiruri de crime. 
  
-Nu eu am făcut lumea aşa Claudia! replică el pe un ton obosit. Zeii au hotărât așa. Şi e o realitate incontestabilă acest lucru: ,,Dacă vrei pace pregăteşte-te de război”! 
  
-E doar realitatea pe care voi vreţi s-o vedeţi! Și de fapt e zeul cu care vă hrăniţi ura şi necredinţa! 
  
*** 
  
Arhiereul Caiafa era acum furios. Supărarea lui în dimineaţa celei de-a doua zile de după Pesah se datora tăcerii care se lăsase în legătură cu ultimele evenimente. Procuratorul Ponţiu Pilat nu-i mai trimisese nici o veste. De Baraba nu mai ştia absolut nimic, cât despre informatorii săi obişnuiţi din oraş aceştia relatau cele mai neverosimile întâmplări. Pe deasupra cineva îl informă că Serah fusese văzut ieşind din casa lui Gamaliel, ceea ce îl enervă şi mai tare pe arhiereu. 
  
Mai află apoi că mulţi dintre locuitorii Ierusalimului susţineau acele poveşti despre niște oameni care apăreau de nici unde, iar apoi plecau tot aşa de subit precum îşi făcuseră apariţia. 
  
Unii spuneau despre aceşti oameni că erau profeţi din vechime și care vestiseră învierea lui Iisus din Nazaret unor oameni oarecare din cetate. Alţii însă vorbeau despre oameni despre care se știa sigur că nu mai erau în viață, dar care se arătaseră aievea rudelor apropiate, vecinilor ori prietenilor. Arhiereul Caiafa nu crezu nimic din acele zvonuri însă remarcase că relatările despre acele întâniri neverosimile aveau toate ceva în comun. 
  
În absolut toate cazurile se vorbea despre Iisus din Nazaret, care odată cu învierea sa înviase din morţi şi eliberase sufletele celor drepţi din temniţele Şeolului. 
  
,,Ce propagandă înșelătoare și perfidă”, gândi arhiereul. 
  
Părerea lui despre profeţii din vechime care chipurile mişunau prin Ierusalim era aceea că, dacă cumva s-ar fi întâmplat așa ceva, aceştia l-ar fi căutat pe el în primul rând, marele arhiereu adică, capul religos şi politic al poporului. 
  
În acelaşi timp, acei oameni s-ar fi arătat şi la Templu în chiar centrul vieţii religioase iudaice. Nimic însă dintre acestea nu se întâmplase. Marii preoţi, leviţii sau alţi slujitori nu relataseră nimic iar unii dintre ei erau de acord că zvonurile erau nişte invenţii puse la cale de ucenicii galileeanului ori de gloată ceea ce coincidea cu părerea arhiereului. 
  
Despre Baraba nu apăruse nici o veste şi arhiereul îşi puse oamenii să-l caute şi să-l scoată pe acesta din pământ ori din piatră seacă. Dispăruse pur şi simplu şi simţea că tâlharul îi jucase un renghi. Dacă cumva fugise, acesta trebuia prins cât de curând, căci îl făgăduise viu lui Ponțiu Pilat contra serviciilor convenite cu acesta. 
  
Ar fi fost un dezastru pentru el să nu-l poată preda. În alte condiţii nu i-ar fi păsat, însă arhiereul se simţea prins acum între ciocan şi nicovală din cauza sectei lui Iisus. Ahav şi oamenii lui clacaseră lamentabil în ziua anterioară nefiind în stare de operaţiuni simple. Cu toţii dăduseră vina pe starea de oboseală pe care o acumulaseră în noaptea când stătuseră de pază la mormânt. 
  
Aceștia se împrăştiaseră în cursul zilei anterioare iar el dăduse poruncă ca ceata să se reunească de dimineaţă la reşedinţa sa cu căpitanul Ahav Caleb în frunte. 
  
Stând şi aşteptând să se întâmple ceva, în încăperea arhiereului intră un slujitor care îi spuse că Ahav Caleb era afară cu ceata lui. Arhiereul îi făcu semn să fie primit înăuntru. 
  
-Ce s-a întâmplat ieri Ahav? întrebă arhiereul cu asprime! 
  
-Iertare preamărite! Oamenii erau obosiţi datorită nopţilor nedormite. Ceaţa dimineţii şi dezorientarea ne-au jucat şi ele un renghi. Nervii întinşi la refuz au degenerat într-un haos în care era să ne ucidem unul pe altul. Apoi ceata s-a destrămat de la sine fără nici o poruncă. Ce era să fac? Ştiţi prea bine, sunt omul tetrarhului Irod Antipa la Ierusalim şi îi apăr interesele aici, însă vă sunt loial luminăţiei voastre. 
  
-Şi la mormânt cine s-a mai dus? 
  
-Am reuşit să ajung într-un târziu şi acolo. Locul era gol iar giulgiurile şi mahrama nu erau nicăieri. Le-au luat! mai spuse Ahav. Ce vor face cu ele nu ştiu...? 
  
Pe arhiereu nu-l interesau însă giulgiurile şi făcu un gest sugestiv cu mâna. 
  
-Ahav, m-aţi lăsat exact când aveam mai mare nevoie de voi, replică arhiereul. Am veşti că ucenicii au bătut ieri în voie străzile Ierusalimului. Soldaţii lui Pilat au intrat prin tavernele și cârciumile greceşti chipurile să-i caute pe ucenici şi de fapt au petrecut cum au vrut. 
  
Acum însă să nu mai pierdem timpul fiindcă nu e timp de pierdut! Ia-ți oamenii, ieşiţi în oraş şi căutaţii pe ucenici. Prindeţi pe care puteţi şi aduceţi-i încoace, însă nu-i omorâţi ca să nu se afle că noi am făcut asta. Vom găsi pe alţii s-o facă. Înghiontiţi-ii bine însă! 
  
Pilat îi caută şi el căci a ordonat o anchetă. Dacă vom afla unde au pus cadavrul dezbinătorului, îl vom expune la porţile Ierusalimului după Pessah şi astfel le vom distruge nenorocita de sectă. 
  
Pune toţi oamenii la treabă căpitane Ahav... Şi dacă mai trebuie mai angajează pe alţii şi nu te uita cât costă. Dăm oricât. Plăteşte orice informaţie utilă, şi promite orice. Iată niște bani! mai spuse arhiereul scoţând dintr-un sertar trei săculeţi din piele. Iar acum du-te! 
  
Ahav făcu o plecăciune şi ieşi fără să mai spună nimic. 
  
După aceasta la arhiereu veni un slujitor care îi anunţă pe fraţii Şaharayan Maydan şi Matan cu o veste în legătură cu Baraba. Aceştia intrară la arhiereu şi îi spuseră că tâlharul dispăruse şi nimeni nu mai ştia nimic de el. 
  
Arhiereul simţi că îi fuge pământul de sub picioare. Se aşeză înapoi pe jilţul de unde se ridicase de curând şi îşi sprjini fruntea cu mâna, oftând. Perşii aşteptau poruncă. 
  
-Găsiţi-l pe tâlhar! Viu sau mort, căci vă aşteaptă o recompensă grasă! 
  
-A fost ajutat de cineva luminate! spuse cu viclenie în glas Maydan. 
  
-Nu putea să dispară aşa dintr-o dată, fără nici o urmă mărite! întări și Matan cele spuse. 
  
-Bănuiţi pe cineva perșilor? 
  
-Avem un suspect mărite! Înainte de a fugi, Baraba a fost oprit de un tânăr care i-a arătat nişte brăţări ieftine. Nu suntem aşa de proşti să credem că acela l-a oprit numai pentru acest lucru! 
  
-Căutaţi-l şi găsiţi-l! spuse înfuriat Caiafa. Şi pe cei care l-au ajutat. 
  
Perşii se înclinară cu mâinile pe piept. Săbiile achinake atârnate la brâu cu mânere încrustate ieşiră o clipă la vedere în tecile scumpe, ornamentate cu pietre preţioase. 
  
Şaharayan Maydan şi Matan erau cunoscuţi în Ierusalim ca cei mai buni vânători de recompense. Caiafa îi folosea ori de câte ori avea vre-o treabă de rezolvat dincolo de Iordan către Media ori mai departe, spre Persia anticului Elam. Romanii le ceruseră şi ei serviciul de mai multe ori mai ales pe relaţia caravanelor de pe drumul mătăsii care veneau dinspre Bactria prin Media, pe la sud de Mare Caspicum, şi la nord de Sinus Persicus şi care ajungeau în cele din urmă la Antiochia, Damasc, cu bifurcații spre Tyr şi Ierusalim iar de aici mai departe spre Europa. 
  
Interesele arhiereului cu cei doi perşi erau de cele mai multe ori pur comerciale, caravanele şi mărfurile preluate de dânşii de pe drumul mătăsii având întotdeauna un grad mare de siguranţă deoarece tâlharii mişunau în voie dincolo de limesuri. Romanii şi mai ales grecii sesizaseră rapid utilitatea prieteniei cu perşii şi plăteau sume mari ca să-i aibă asociaţi în diverse afaceri. Aceştia aveau în soldă o mică ceată de oameni aleși dintre toate naţiile aflate la Ierusalim. Perșii aveau pentru mica lor ceată încuviinţarea legatului de Siria iar condiţia era ca aceștia să nu atace niciodată interesele Romei și se dovediseră utili de multe ori. Câteodată perșii și ceata lor erau angajaţi să prindă câte un fugar care se aventura dincolo de Iordan, prin Pereea sau Decapole sau la sud de Marea Moartă către Edom şi Idumeea ori către îndepăratata Arabie şi îşi făceau treaba cu conştiinciozitate însă nu erau loiali nimănui, după cum remarcase arhiereul Caiafa, totul fiind o chestiune de interese. 
  
-Vă vom aduce capul tâlharului luminate! Şi al celor care l-au ajutat, mai spuseră cei doi ieşind de la arhiereu. 
  
-Aduceți-l aici viu căci vă așteaptă o comoară! 
  
*** 
  
În acea dimineaţă Hasim află de la oamenii lui că Baraba nu ieşise din tunelele de sub Ierusalim. Asta însemna că şi aurul pe care îl avea la el era tot acolo. ,,Dar ce mai conta?” îşi spuse Hasim. 
  
Nu știa nimeni deocamdată dacă acesta era viu sau dacă murise. Exista posibilitatea ca el să fie rănit sau captiv pe undeva în adânc, sau poate se rătăcise acolo, așa credeau și cei care îl îndrumaseră... Mai era o posibilitate. Aceea ca tâlharul să fi ieșit din subterane și fără să fie văzut luase altă rută cu alți complici. Ca să se convingă, oamenii care cunoșteau locurile coborâră în subteran. 
  
Și procuratorul Ponțiu Pilat primi vestea că Baraba dispăruse în ziua a doua iudaică, adică dies Lunae la romani. 
  
Oamenii lui Iocentus îl căutaseră cu o zi în urmă la casa de oaspeți Hoys ben Nabat şi prin împrejurimi, însă nu aflară nicio veste. Cei chestionaţi relataseră că într-adevăr, cel căutat fusese acolo, însă acesta plecase prin cetate, dispăruse fără urmă și fără să mai fie văzut. 
  
Ponţiu Pilat se afla împreună cu Iocentus pe terasa odăii de lucru a procuratorului. Priveau amândoi peste Ierusalim unde ziua care tocmai începuse părea să fie frumoasă. 
  
-Spune Iocentus, ce crezi, cum a reuşit să fugă damnatul? spuse procuratorul pe un ton aparent calm. 
  
-Pe Jupiter atotputernicul... Am căutat peste tot mărite procurator. Fusese ascuns de oamenii arhiereului la o casă a cărui proprietar se află în solda ariereului Caiafa. Dar nu s-a mai întors acolo seara, şi e ceva ciudat la mijloc. Parcă l-ar fi anunţat cineva să nu se mai întoarcă! Poate Mercur... 
  
-Ar fi trebuit să spun omului meu de încredere să-l ucidă Iocentus, fiindcă el l-a descoperit înaintea voastră. Acum bine’nţeles că regret! Iar povestea asta cu damnatul dispărut a picat în acelaşi timp cu dispariţia trupului galileeanului de parcă destinele lor ar fi cumva legate unul de altul! 
  
Iocentus îl completă. 
  
-Din clipa în care i-aţi scos şi i-aţi arătat tuturor pe treptele pretoriului... 
  
-Hm! Se pare că ai dreptate şi de această dată Iocentus. Ce spuneai mai înainte? 
  
-E tot ce am putut face mărite procurator! replică calm acesta. Casa unde a stat ascuns tâlharul nu o cunoşteam ca fiind în solda arhiereului. De aceea nici nu-i de mirare că nu l-am putut prinde! 
  
-Eşti sigur că acesta n-a ieşit pe una din porţile cetăţii? 
  
-Poate în zbor ilustre dus de Eol! 
  
-Sau pe sub pământ! spuse Ponțiu Pilat îngândurat. 
  
Iocentus înţelese aluzia procuratorului. 
  
-Dacă am avea permisiunea împăratului de a percheziţiona Marele Templu sau anexele, probabil că am găsi uşor intrările subterane. Precum ştiţi, magnificul Tiberius și mai înainte divinul Augustus au acordat prea multe privilegii iudeilor. 
  
-Dar ieşirile? întrebă Ponțiu Pilat. 
  
Iocentus dădu din cap a negaţie. 
  
-Ne-am gândit şi la asta. Sunt însă sute de grote naturale în defileul Chedronului ori în valea Ghihon, iar multe dintre ele sunt foarte periculoase pentru a fi străbătute pentru că se pot surpa. Prin ele îşi fac veacul păstori, vagabonzi ori oameni săraci şi mulţi bandiţi de altfel, care în ultimul timp au cam fost prinşi sau alungaţi de patrulele noastre. 
  
-Ce crezi Iocentus, Caiafa l-a făcut cumva scăpat pe bandit doar ca să-şi bată joc de mine? 
  
-Mărite, nu uitaţi că imediat după ce omul vostru v-a dat ştirea despre locul unde stă ascuns tâlharul, acesta a şi dispărut de la Hoys ben Nabat. Aveţi deplină încredere în omul vostru secret? 
  
-E deasupra oricărei bănuieli Iocentus. Nu-l cunoşti și nu știi de ce este în stare! 
  
-Atunci va rămâne o taină preamărite dacă nu-l vom prinde din nou pe Baraba! Dar să nu uitați ilustre... Câteodată oamenii în care ai cea mai mare încredere te pot trăda. Viața galileeanului s-a curmat datorită acelui Iuda Iscarioteanul care era unul din ucenicii săi. 
  
Ponțiu Pilat se făcu a nu auzi şi schimbă discuţia. 
  
-Umblă zvonuri în Ierusalim despre nişte oameni străini care se plimbă în voie prin oraş iar unii spun că sunt profeţi ai iudeilor, din vechime, ori oameni socotiţi a fi sfinţi. Ce ai auzit Iocentus despre asta? 
  
Iocentus clătină din cap apoi oftă. 
  
-Nu ştiu ce să spun mărite procurator! Am auzit şi eu despre asta. Unii dintre cei care afirmă că au avut în faţă un asemenea personaj au relatat că au recunoscut chiar persoane plecate de mult timp peste înfricoşătorul Styx. Alţii s-au prezentat altora ca fiind profeţi din vechime ai Dumnezeului iudeilor. Cine ştie care este adevărul despre aceştia? 
  
-Vedenii! spuse Pilat. E posibil Iocentus? Sau e vre-o isterie a iudeilor? 
  
-Poate într-un caz... poate în două, poate chiar în zece! Însă toate aceste relatări sunt vedenii preamărite procurator? 
  
-Să fie atunci vre-un şiretlic al iudeilor? ,,Cui prodest!” Cui i-ar folosi? Sau la ce i-ar folosi? 
  
Iocentus ridică din umeri. 
  
-Nu știu mărite. Zic şi eu ca şi domnia ta. La ce i-ar folosi? 
  
-Mai spune-mi Iocentus, ce crezi despre toată întâmplarea aceasta cu Iisus din Nazaret? Care îţi este părerea? 
  
Iocentus se simţi încurcat iar Ponțiu Pilat observă. 
  
-Spune Iocentus, nu te tulbura! 
  
-Cum să vă spun mărite...? De când cu acest Iisus pe aici prin Ierusalim s-au ţesut o sumedenie de poveşti care mai de care mai uimitoare. La început toată lumea l-a luat în râs. Îl priveau ca o curiozitate, aşa. Vorbesc despre iudei desigur. La început lumea l-a ascultat fără prea mult interes. Era un orator printre mulţi alţii. Faptul că era din Nazaret tocmai din îndepărtata, sărăcăcioasa şi înapoiata Galilee, cum spuneau cei mai mulţi, era o notă proastă. Nimeni nu l-a băgat prea mult în seamă. 
  
-Și totuși, Iocentus, știm până și noi despre Galileea că e un ţinut idilic, pastoral, de o frumusețe aparte, chiar dacă locuitorii sunt socotiți niște înapoiați. 
  
-,,Et in Arcadia ego.”...mărite procurator spun grecii. 
  
-Oh! da! oftă Ponţiu Pilat. ,,Et in Arcadia ego”, Iocentus! Dulcia linquimus arva! ( lăsăm în urmă cu regret, ogoarele noastre dragi). Vergilius! 
  
-,,Bucolicele”, preamărite procurator! 
  
-E trist Iocentus, e trist! Ce mult ne lipsesc ogoarele noastre dragi! 
  
Tăcură un timp și cei doi păreau a se gândi fiecare cine ştie unde, poate către alte timpuri sau locuri. Procuratorul îşi mai roti încă o dată privirea peste Ierusalim. 
  
-,,Fugit irreparabile tempus”, rosti Iocentus binecunoscutele cuvinte ale lui Publius Virgilius Maro. 
  
-Timpurile se schimbă, și noi în ele! adăugă grav Ponțiu Pilat. Continuă Iocentus...vorbeai despre galileean... 
  
-Oh, da! spuse acesta. Despre galileean. Acesta se pare că nu era un om care să se dea bătut vre-o dată preamărite. Doi oameni dacă se opreau să-l asculte, sau chiar unul singur, era de-ajuns pentru acesta ca să încerce să-l câştige prin cuvânt. 
  
Grecii, care ştiu cam tot timpul ce se petrece prin Ierusalim l-au observat chiar înaintea iudeilor nu atât datorită mesajului pe care galileeanul îl răspândea, cât apariţiei sale inedite în peisajul religios iudaic. Nu cerea nimic de la nimeni şi asta era cumva ciudat, fiindcă toţi care au un discurs pregătit au şi un interes. Nu l-au luat totuşi în serios nici grecii care şi-au cam bătut joc de el de la prima apariţie prin Ierusalim alături de ucenicii lui. Şi totuşi, încet, încet, învățătorul Iisus a căpătat adepţi şi printre iudei şi printre greci şi printre ai noştri şi printre celelalte naţii, fie ei edomiţi, nabateeni, egipteni, ori alţii și alții. Ce e mai curios e faptul că renumele lui a ajuns la urechea celor din Ierusalim din afara cetății adus de cei care i-au urmărit activitatea pe care el a dus-o în provincie... 
  
Minunile și binefacerile pe care se spune că le făcea acesta pe acolo pe unde trecea întăreau convingerea că ceea ce spune e totodată demn de luat în seamă. Grecii iudaizanţi i-au preluat imediat cuvintele şi învăţătura şi au întors pe toate feţele ideile și cuvintele sale. Cam asta a fost în scurt, povestea despre apariția lui în peisajul religios al Ierusalimului, fiindcă relatările despre el întrec cu mult orice închipuire. Poate că aceste relatări despre faptele lui Iisus au ajuns şi în reşedinţa voastră din Cezareea Maritima... 
  
-Au ajuns și acolo Iocentus. Și se pare că lumea era prea mică pentru acest Iisus, prietene. Oricum, recunosc totuși că învăţătura lui a influenţat pe mulţi. Dar e vorba doar despre o altă sectă iudaică! 
  
-Dar sunt mai multe secte în Ierusalim mărite procurator! Caiafa însă nu e prea speriat de ele. 
  
Îi ignoră cu superioritatea caracteristică celor care deţin controlul total. 
  
,,Aquila non capit muscas”, mărite procurator! Cu această sectă a galileeanului însă, Caiafa e de-a dreptul înverşunat, mirosind parcă un pericol iminent şi probabil din teamă a comis greşeală după greşeală. O teamă cumva îndreptăţită din punctul său de vedere, care însă îi va provoca mari bătăi de cap pe viitor! 
  
-E treaba lor Iocentus! Să creadă în ce zeu sau învățător vor, dar să ne fie supuși. Fiindu-ne supuși nouă, zeii lor vor fi slujitorii zeilor noștri! 
  
-Zeii noștri mai au de trecut o singură probă mărite procurator! 
  
-Care ar fi aceea? 
  
-Timpul, mărite procurator! Dacă zeii noştri sunt eterni vor trece proba timpului. 
  
Dacă Dumnezeul iudeilor este unic şi adevărat atunci va trebui şi noi să ne închinăm lui cândva. 
  
-Te îndoieşti Iocentus de zeii noştri? Pe Jupiter... 
  
-Nu e vorba de îndoială mărite. Eu caut doar adevărul și nimic mai mult! 
  
-Hm! Adevărul... Dar dacă e aşa, atunci arhiereul Caiafa tocmai ni l-a dat pe fiul lui Dumnezeu ca să-l răstignim. Adevărul adică!, rosti procuratorul Ponțiu Pilat cu ironie în glas. 
  
Gândește-te! Cum ar putea fi posibil aşa ceva totuşi? Fiindcă adevărul nu poate fi nici distrus nici schimbat. E un non sens Iocentus dacă judecăm la rece! Zeii noştri par astfel şi mai credibili şi cu mult mai accesibili pe tărâm filozofic decât acest Dumnezeu al iudeilor. 
  
Ponţiu Pilat tăcu reflectând la cele spuse de dânsul şi un zâmbet îi apăru pe chip. 
  
-Deocamdată însă, tot ce îl face nefericit pe Caiafa mă face fericit pe mine, spuse el. 
  
-Nu fiţi atât de îndârjit mărite! Sine ira et studio! (fără ură sau părtinire). 
  
-Ah! Iocentus! Tu şi prejudecăţile tale! spuse Ponțiu Pilat. 
  
-Ura vă poate întuneca mintea mărite procurator. Fără ură sau părtinire veţi putea judeca la rece şi nu veţi greşi. Şi încă ceva. Celelalte secte din Ierusalim cuprind doar iudei și ceva greci. Această sectă însă cuprinde şi iudei şi greci, şi romani, egipteni... toate naţiile! Iată frica care îl macină pe arhiereul Caiafa! 
  
Procuratorul păru a analiza cele spuse de Iocentus. 
  
-Arhiereul s-a gândit că pericolul este prea mare, deci nu-l putea lăsa să trăiască pe acest Iisus! 
  
-Văd că înţelegeţi din ce în ce mai bine, completă Iocentus. 
  
-Iar un alt mobil al acestei înlăturări a lui Iisus care pare să mai fie? 
  
-A spus adevărul despre ei mărite procurator! Arhiereul, Sinedriul şi acoliţii săi trăiesc în minciună, iar minciuna le aduce putere şi aur. Simplitatea vorbelor lui Iisus demascau făţărnicia şi slugărnicia unora, lăcomia şi nedreptatea altora. Ceea ce i-a făcut pe aceştia să se teamă cel mai tare de el a fost însă faptul că poporul şi-a dat seama de cuvintele acestui drept şi au descoperit adevăratele feţe ale arhiereilor şi acoliţilor lor. Învăţătura galileeanului se pare că nu face rabat cu nimic din cele lumeşti. 
  
-Mă uimeşti Iocentus! Grecii te-au învăţat asta? spuse Ponțiu Pilat cu uimire. 
  
-Bănuiesc că dacă această învăţătură v-a rezista în timp acest lucru se va datora şi grecilor mărite! 
  
-Bănuiam eu Iocentus! Elinii te-au atras în această conjunctură! Hm! Pari a fi unul din adepții acestui Iisus din Nazaret! 
  
-Aş putea fi mărite, însă nu sunt. De fapt nu sunt convins de învierea aceasta de care vorbește acum toată lumea, deşi o mare parte dintre grecii pe care îi cunosc sunt deja convinşi de asta. 
  
-Viața se termină în momentul morții Iocentus! Sunt două lucruri inseparabile dar care se exclud! exclamă procuratorul. Dacă e viață atunci nu e moarte! Dacă e moarte atunci nu e viață! Învierea e absurdă! 
  
-Mie moartea mi se pare absurdă, mărite procurator, Nu credeți? Însă... uneori credinţa covârşeşte absurdul, fu replica lui Iocentus. 
  
-Poate că ai ceva dreptate, răspunse procuratorul. Mai vreau să te întreb ceva Iocentus? 
  
-Porunciți mărite procurator! 
  
-Ce crezi, adepţii lui Iisus mă socotesc vinovat? Firește nu spun asta fiindcă m-aş teme... Știi desigur, noi romanii ținem mult la ideea de dreptate. Doar noi am dus la perfecțiune dreptul juridic. 
  
-Vreţi minciuni plăcute auzului mărite? Sau vreți adevărul incomod? 
  
-Adevărul! spuse hotărât procuratorul. 
  
-Bine! Nu sunteţi mai vinovat decât Caiafa şi Sinedriul lor. Ba poate chiar mai puțin vinovat decât ei. Toată lumea a aflat că aţi căzut în capcana arhiereilor, şi că de fapt n-aţi avut în intenţie să-l răstigniţi pe Iisus din Nazaret. Totuşi mulţi sunt dezamăgiţi de cele întâmplate! Mulți au spus că nu s-a făcut tot ce se putea face! Eu personal însă nu vă condamn. ,,Erare humanum est”. Chiar și atunci când e vorba de viață și moarte... Vă suntem alături mărite procurator! 
  
-Nu mă îndoiesc Iocentus! Rosti procuratorul privindu-l drept în ochi. Mi-ai dat o veste foarte preţioasă pentru mine însumi şi îţi rămân dator căci trec prin momente grele! 
  
-Mai mai am o veste mărite procurator! 
  
-Spune! 
  
-Aseară, o iscoadă a mea a sosit din Palmyra Siriei cu veşti din Antiochia de la legatul Vitellius. 
  
Acesta şi aghiotantul său, Marcellus, doreau să vină în Iudeea să cerceteze anumite fapte la Ierusalim şi în Cezareea Maritima, dar porunca de cercetare a faptelor nu era de la Tiberius, care se pare că i-a lăsat mână liberă lui Vitellius să facă ce va dori. Arhiereul Caiafa a trimis către legatul Siriei nişte scrisori al căror conţinut nu l-am aflat, însă e posibil ca ele să fie pline de acuze la adresa voastră. Perşii însă după cum ştiţi au atacat deja undeva la răsărit de Cilicia şi mai departe spre miazănoapte spre Cappadochia şi Armenia iar legiunile Ferrata, Fulminata, şi Tertia Galica operează deja sub comanda guvernatorului Siriei care a abandonat ideea de a coborî în Cezareea ori aici la Ierusalim căci acalmia care trena a fost curmată de atacuri neaşteptate iar orice înţelegere diplomatică a căzut. Artabanus al II-lea Arsacidul, şahul Persiei vrea război cu orice preţ! 
  
Procuratorul zâmbi în colțul gurii, aparent calm. 
  
-Vitellius a eşuat prin ambasadori deoarece n-au în Antiochia un om cum am eu Iocentus! Dacă Roma l-ar fi avut ambasador în Persia pe acest om, alta poate ar fi fost acum situaţia din Siria, spuse procuratorul cu mândrie în glas. 
  
-Încă ceva...mărite procurator. Campania care se anunţă nu va fi foarte scurtă, poate un an sau doi. 
  
Surse din anturajul guvernatorului spun aceasta. Dacă însă perşii se vor porni cu forţe mai mari cine ştie ce va fi? 
  
Chipul procuratorului se însenină dintr-o dată fiindcă cu puțin timp în urmă părea îngrijorat. Ridicîndu-se din jilțul în care stătuse, procuratorul se apropie de Iocentus și îl bătu pe acesta pe umăr. 
  
-Legatul de Siria îmi vrea deci capul cât mai curând! Iar arhiereul Caiafa nu e străin de asta! Îţi mulţumesc prietene Iocentus pentru această ştire! 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al cincisprezecelea fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1666, Anul V, 24 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!