Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1588 din 07 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al doisprezecelea fragment-continuare.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dimineaţa găsi un grup de păstori şi mici negustori adunaţi în jurul unui foc în afara zidurilor Ierusalimului. Turmele cu care veniseră le erau alături la mică distanţă lângă corturi. Mai erau și alte grupuri în jurul zidurilor Ierusalimului, tot așa, păstori, mici negustori ori doar pelerini. Și aceștia aveau cu ei animalele cu care veniseră. Oi, capre, asini, cai ori camile și erau sosiți acolo cu toții cu prilejul marii sărbători. 
  
Micul grup stătea strâns, care în jurul focului care prin cele trei sau patru corturi din imediata apropiere. Pe toți cei aflați acolo în acel grup îi unea însă ceva. Erau cu toții adepţi ai învăţătorului Iisus. Evenimentele legate de condamnarea şi răstignirea învățătorului îi afectaseră pe cei sosiți acolo de Pessah, îi nemulţumiseră iar la sfârşit, nefericitul deznodământ le aduse în suflete și deznădejdea. 
  
Fiecare dintre membrii micului grup ascultase cel puţin o dată predicile învăţătorului şi veniseră la acel Pesah nu pentru vre-o vindecare, ori altceva, ci doar ca să asculte din nou predicile şi să urmeze învăţătura celui numit în popor Mesia. Odată cu răstignirea Lui însă, aproape orice speranţă dispăruse din inima lor. Mai întâi fuseseră cu toții nedumeriți fiindca totul se petrecuse uluitor de repede. Arestarea, condamnarea și moartea învățătorului lor. Apoi după ce fusese pus în mormânt și totul părea că luase sfârșit, membrii grupului reveniră la mica lor tabără unde așteptau acum fără nici o speranță marea sărbătoare care odată terminată avea să-i întoarcă pe fiecare în satul sau în comunitatea din care făceau parte fiecare. Membrii acelui mic grup mai moţăiau în jurul focului care mai ardea încă prin grija unui păstor mai bătrân care nu mai avusese somn spre ziuă. Auziseră şi ei cornul roman sunând în noapte însă nu zăriseră nimic altceva deoarece se aflau la mare distanţă de zidurile fortăreţei Antonia într-o direcţie opusă dealului numit Golgota, între ei și acesta se desfășura tot Ierusalimul. Se treziseră cu toţi atunci în noapte, dar nu văzură nimic dinspre marea cetate care părea adormită. Doar cerul înstelat părea viu încă, în plină noapte. 
  
Se culcară apoi cu toţii când ultimele acorduri ale cornului se stinseră și după ce ultimele păreri și comentarii încetară. Noaptea trecu deci fără alte incidente pentru ei. 
  
De dimineaţă însă, un copil, fiul unui păstor dintre dânșii dădu buzna în mica tabără trezindu-i pe toţi cu entuziasmul lui copilăresc. 
  
-A înviat! Învățătorul Iisus a înviat! Treziţi-vă! Iisus a înviat! spuse el alergând de la unul la altul. 
  
Toţi cei adunaţi acolo se răsuciră din bivuacurile lor dezvelindu-se fiecare şi făcură ochii mari. 
  
-A înviat! A înviat! Învățătorul a înviat! 
  
-Hei, hei, gata copile cu zarva! spuse unul dintre ei. Lămureşte-ne acum despre ce este vorba! 
  
-A înviat! A înviat, aproape că strigă copilul... Mi-a spus-o un proroc! Mai spuse el arătând locul din care venise. 
  
-Și cum arăta acel proroc copile, întrebă un alt bărbat, ridicându-se pe un cot, din bivuacul său. 
  
-Păi era îmbrăcat ca un păstor, căci avea un rând de straie albe de lână lungi până în pământ și avea și o cârjă în mână, atât de mare, răspunse copilul arătând cu mîna înălțimea. 
  
-Hei! exclamă un bărbat care ieșise dintr-un cort și se ridicase în picioare. Povestește de la început ce ai văzut, Iona! 
  
-Am fost la oi să văd ce se întâmplă pentru că behăiau într-una iar tatăl meu m-a trimis să văd ce se petrece, fiindcă câinii nu lătrau deloc. I-am găsit pe toți dând din coadă, dar nu lătrau. 
  
-Aşa e Şaraf? întrebară unii pivind către un bărbat. L-ai trimis tu acolo? 
  
-Aşa e, spuse păstorul, eu l-am trimis cu puţin mai înainte. I-am zis să strige la noi dacă se întâmplă ceva acolo. Continuă acum fiule! spuse Șaraf. 
  
-Acolo m-a întâmpinat bătrânul acela cu toiag în mână. Nu ştiu cine era, dar arăta ca un proroc. 
  
-Cine ţi-a spus că era proroc? întrebă unul dintre bărbați, neîncrezător. 
  
-A spus doar că arăta ca un proroc, îi lămuri pe toţi, un altul. 
  
-Lăsaţi acum această zarvă, spuse cineva. Vorbeşte copile! 
  
Copilul îi privi cu nedumerire. Toți erau acum treji și priveau către dânsul. 
  
-Mi-a spus că învățătorul Iisus din Nazaret a înviat! Și m-a trimis și la voi: ,,Du-te în tabăra ta, Iona copile și du celor de acolo vestea cea bună a înviereii Domnuluiˮ, așa mi-a spus acel om. 
  
-Și de unde știa că te cheamă Iona? 
  
-Nu am de unde să știu, dar mi-a spus pe nume. 
  
-Ei lasă asta, toată ziua te strigă tatăl tău și iată câte corturi sunt aici... N-ar fi o taină pentru cei din împrejurimi lucrul acesta. 
  
-Bine, bine, dar noi de unde să ştim că acel proroc a spus adevărul? Nu ți-a dat un semn? 
  
-Aha! acum îmi amintesc că a mai spus ceva prorocul acela. A spus să mergem cu toţii în Galileea după acest Pesah şi acolo îl vom vedea pe fiul lui Dumnezeu căci se va arăta mai multor ucenici. Atât mi-a spus... Apoi bătrânul proroc şi-a luat toiagul şi a plecat într-acolo, spuse copilul arătând direcţia şi toţi priviră într-acolo, apoi se priviră cu toţii nedumeriţi. 
  
-Ei! Ari! Jamil! Nathanael! Mergeți într-acolo repede și dați de urma acelui om, spuse un bărbat care părea a fi cel mai mare între ei. Repede căci nu poate fi departe! 
  
Cei trei nu pierdură vremea și ridicându-se din locurile în care se aflau fugiră într-acolo dar se întoarseră în scurt timp înapoi. 
  
-Am fost în direcția în care a arătat copilul, spuse unul dintre ei. Mai sunt câteva corturi și în rest doar câmpul. I-am întrebat pe vecinii noștri daca au văzut sau au auzit ceva dar mi-au spus toți că nu. I-am sculat din somn pe unii din ei. Și dacă n-a intrat în niciun cort n-avea unde să dispară așa de repede, nu credeți?! 
  
Nimeni nu mai spuse nimic, fiecare analizând în minte ceea ce auziseră de la copilul lui Şaraf și de la cel care vorbise ultimul. Tăcură o vreme privindu-se încă unii pe alţii. 
  
-Copile tu chiar spui adevărul? întrebă cineva dintre ei. 
  
-Vă jur, vă jur că spun adevărul, exclamă Iona cu teamă fiindcă știa că de multe ori adulții aplicau unele corecții ca să afle adevărul. 
  
-Copilul nu minte! spuse tatăl acestuia, Șaraf. Știe ce-l așteaptă dacă face asta. 
  
-Iată că plânge, spuse altcineva. 
  
-Doar dacă nu și-o fi râs de el careva! completă Șaraf. 
  
-Păi bătrânul acela ați văzut și voi, este de negăsit. 
  
Tăcură cu toții neștiind ce să mai spună. 
  
-Eu cred ce spune Iona, spuse dintr-o dată unul dintre ei. Voi merge în Galileea nu ca să mă conving ci ca să mă bucur de vederea feţei iubitului nostru învăţător. Cred deci tot ce a spus micuțul acesta. 
  
-Vă jur că este adevărat, spuse micul Iona din nou. 
  
-Ce te face totuşi să fii aşa sigur Fahim? îl întrebă un tovarăş aflat aproape de dânsul. 
  
-E simplu de răspuns prieteni! Ne-a minţit el vre-o dată? Gândiţi-vă fraţilor? 
  
-Nu, răspunseră ceilalţi. Într-adevăr nu ne-a minţit niciodată... 
  
-Deci dacă Învățătorul a spus tot timpul adevărul, de ce să ne fi minţit tocmai acum la urmă cum că a treia zi va învia? Vă amintiți? Așa mi-a spus unul din ucenicii lui cu care am stat de vorbă chiar ieri. Știți voi care... Cel care se ascunde prin crăpăturile din valea Chedron. 
  
-Iacov parcă îi spune. 
  
-Tăceți fraților! spuse unul dintre ei pe un ton scăzut. Omul se teme de iudeii arhiereului Caiafa. 
  
-Omul acesta și-a adus aminte că el le-a spus lor că a treia zi va învia... Iar astăzi este a treia zi de când învățătorul a fost răstignit și a fost pus în mormânt. Dar eu zic că mai bine mai stăm puțin și apoi mergem în Ierusalim să vedem ce zvonuri se mai aud pe acolo căci cum am aflat noi acest lucru aşa au aflat poate şi alţii. Nu credeți? 
  
-Dar stai Fahim! spuse cineva. Dacă învățătorul a înviat înseamnă că mormântul e gol! Nu-i așa? Vom merge acolo și ne vom convinge! 
  
-Dar mormântul e înțesat de legionari și nu avem voie să mergem acolo prieteni! Doar știți asta! 
  
Iar patrulele romane vor veni la control în tabăra noastră, să vadă dacă mai suntem aici! Dar vom încerca să ne lămurim cumva. Însă îi știu pe romani. Trebuie să fim precauți 
  
-Atunci să mergem în oraș fiindcă acolo avem voie! Și vom afla dacă învățătorul nostru a înviat. 
  
-Vom merge, vom merge şi noi, spuseră ceilalţi. 
  
Mica lor ceată plecă încet într-un târziu spre Ierusalim iar la tabăra lor improvizată rămaseră doar doi tovarăşi. Ierusalimul se trezise când intrară ei în cetate, pe una din porţi. Gărzile romane îi luară în primire la poartă şi îi controlară amănunţit de arme. 
  
-Cine sunteţi şi cu ce prilej la Ierusalim? începu mica anchetă a ofiţerului. 
  
-Suntem păstori şi negustori veniţi pentru sărbatorile Pesahului şi vrem să ajungem la Templu pentru a ne închina. Avem tabăra nu departe de valea Chedronului. Patrulele ştiu de noi, ne-au vizitat aseară înainte de apus şi ne-au luat numele la toţi. Iată documentul care ne dă liberă trecere! 
  
-Vă ştim, spuse ofiţerul roman, nu vă mai scuzaţi atâta! Nu sunteţi şi adepţi ai celui numit Iisus? întrebă decurionul. 
  
Nimeni nu spuse nimic însă Fahim nu păru impresionat de atitudinea bănuitoare a romanului. 
  
-Da, suntem! spuse el calm. Pentru că dacă ţi-aş spune că nu suntem, romanule, nu ne-ai crede! 
  
-Ce vorbă mai e şi asta? Hai, treceţi odată şi lăsaţi fiecare bănuţul la publican. Ce aveți prin boccele? Răsturnați totul în fața publicanului, acolo, pe masă! 
  
-Tămîie și alte nimicuri, spuse publicanul privind la cele din fața sa. Pentru tămâie nu luăm taxe astăzi. Așa că luați-vă boccelele și mergeți! 
  
Merseră apoi cu toţii pe aleile pietruite şi pătrunseră în inima oraşului. 
  
-Încotro vom merge fraţilor? întrebă unul dintre ei. 
  
-La templu sau la sinagogi, spuseră unii. 
  
-Ba bine că nu, le spuse Fahim. Mai întâi să mergem prin pieţele grecilor să auzim veştile şi părerile oamenilor. Apoi vom merge şi la templu. 
  
Merseră cu toţii într-acolo şi se amestecară printre oamenii din piaţă care din cauza Pesahului nu era atât de animată ca de obicei şi traseră cu urechea la ce se mai vorbea. Într-adevăr toată lumea avea pe buze un singur subiect. 
  
,,A fost furat trupul nazarineanului.”spuneau cu toţii şoptit. ,,A înviat!”, spuneau alţii. ,,S-a sculat din moarte! Mormântul este gol! ” 
  
Se învârtiră prin piaţă mai mult timp mergând alene şi înconjurându-i pe cei care păreau mai convingători. Ajunseră astfel în faţa a câtorva femei care apucaseră să relateze ceva. Lumea le înconjură imediat dornică să le asculte povestea. Aşa făcură şi dânşii. 
  
-M-am trezit foarte de dimineaţă cum fac de obicei de altfel, începu una dintre femei. N-am făcut nimic altceva decât că am început să rostesc din psalmi şi iată ce numai am rostit vre-o doi şi o umbră am văzut la fereastră. Prima dată am crezut că mi s-a părut. Mai apoi am simţit că e cineva acolo. Nu mi-a fost frică însă. M-am întors dintr-o dată spre ferestră fiindcă eram sigură că e cineva acolo. Şi iată într-adevăr un chip am putut zări şi deşi afară încă nu era lumină deplină am văzut un chip luminat care mă privea. Trebuia să ţip dar n-am avut curajul. Bătrânul care se afla la fereastră avea o barbă albă şi frumoasă şi la fel era şi părul său care era îngrijit și legat la spate. Privindu-l mai atent l-am recunoscut pe Yoasaf, un om blajin şi bun care a trăit la o casă alăturată de a noastră. Uimirea mea a fost însă foarte mare căci bătrânul acesta murise însă de câţiva ani dacă vă vine să credeți, însă e ceea ce am văzut, vă jur oameni buni! 
  
Printre cei adunaţi în jurul femeii se produse rumoare iar unii dintre cei prezenţi se întoarseră şi plecară de acolo, unii dintre ei râzând de așa poveste. Femeia însă continuă ceea ce începuse. 
  
,,Apropie-te Habilla”, mi-a spus el. ,,Sunt eu Yoasaf, vecinul vostru”. Nu mă recunoști? Și nu te speria!ˮ 
  
,,Într-adevăr semeni bine cu el omule, dar noi ştim că cel de care vorbești e plecat dintre cei vii !” i-am dat răspunsul meu. ,,Cum se poate una ca asta?ˮ 
  
,,Sunt chiar eu Habilla... Yoasaf. Sunt doar în trecere, şi am o slujbă de îndeplinit.” 
  
,,Ce slujbă ai de dus bătrâne?” l-am întrebat. 
  
,,Vin de foarte departe Habilla. Tocmai din Şeol, din locuința morților”. 
  
,,Doamne sfinte Yoasaf, să te cred? Iar dacă e așa, atunci cum e acolo? Să te cred? Nu cumva eşti doar o vedenie? Un duh înşelător? ” 
  
,,Nu! Nu sunt o vedenie făurită de vre-un demon Habilla! Dă-mi din acea turtă şi voi mânca ca să te convingi că nu sunt vedenie. Oh! În Şeol e aproape întuneric Habilla. Şi eram doar nişte umbre acolo. Şi timpul trece atât de încet... Poate sunt clipe, poate ani, poate...cine mai ştie? Auzi doar nişte şoapte, un murmur neîncetat şi de neînţeles. E ca şi cum ai dormi cu ochii deschişi. Dar nu asta am dorit să-ţi spun Habilla. Stăteam cu toţii în întuneric unde nu cunoşteai pe nimeni deşi toţi îţi păreau a fi cunoscuţi şi auzeai o mulţime de şoapte şi voci murmurate într-o neînţeleasă amestecare, după cum ţi-am mai spus. E un loc unde nu poţi înţelege nimic fiindcă nu e nimic de înţeles acolo. Şi iată că în acel loc fără speranță, în această noapte, s-a făcut o mare lumină acolo unde eram noi şi un prinţ foarte frumos la chip a stat în mijocul nostru şi dintr-o dată am putut vedea unde stăteam şi am putut să ne vedem unii pe alţii. Închipuie-ți ce bucurie Habilla! Să ne putem vedea unii pe alții!... Se părea că eram undeva sub pământ într-o peşteră sau o văgăună care părea că nu are fund. Dar acum să-ţi povestesc de cel care a venit acolo la noi. Deasupra capului său era un nimb de lumină aurie şi un semn pe trei laturi se arăta în acest nimb de lumină. În jurul lui îngerii făceau loc sunând din trâmbiţe, gonind hoardele întunericului care se zvârcoleau în împotriviri îndârjite. Acesta însă trecea păşind încet printre ei izgonindu-i şi răspândind lumina sa care lumina pe toţi. 
  
Un vuiet de glasuri s-a auzit pretutindeni şi o rază de speranţă a înflorit atunci în sufletele noastre ale tuturor celor aflați acolo. Iisus Emanuel este numele lui şi el este mântuitorul lumii şi fiul celui PreaÎnalt se cheamă!” 
  
-Eşti nebună femeie, spuseră unii la auzul acestor cuvinte. Peacă de-aici! Goniți-o! 
  
-N-ar trebui să vorbeşti în public, spuseră alţii. Eşti femeie şi nu-ţi este îngăduit, spuse altcineva. 
  
-Să plece! Să plece! Începură să stige câțiva! 
  
-Vei plăti femeie! spuseră alții arătându-și pumnii strânși! 
  
-Sunt în pieţele grecilor, replică femeia, nu sunt în sinagogă oameni buni! De aceea am venit aici! 
  
-Eşti la Ierusalim femeie, spuseră alţii plecând și făcând semne reprobabile. 
  
-Vei plăti fiică de trădători! 
  
-Eşti tu prorociţă? întrebară alţii. 
  
-Nu sunt, răspunse femeia cu mult curaj. Spun doar adevărul! 
  
-Continuă femeie! spuseră alţii iar cei din grupul lui Fahim spuseră și ei la fel. 
  
Femeia îşi reluă istorisirea. 
  
,,Unii îşi acopereau faţa cu mâinile încât nu-l puteau privi şi a început o tânguire fără seamăn printre unii dintre noi. O tânguire de neînțeles! Noi ceilalți însă ne-am bucurat de vederea feţei sale şi cel Prealuminat ne-a scos din văgăuna Şeolului trăgându-ne undeva în sus cu o forță ca a vântului. Atât am vrut să-ţi spun.” mi-a mai spus bătrânul Yoasaf. 
  
,,Iar acum te las Habilla. Spune ceea ce ai auzit tuturor căci adevărat este ceea ce ți-am spus!” 
  
,,Dar de unde voi şti că cele ce mi-ai spus sunt adevărate Yoasaf?” am întrebat eu. ,,Voi eraţi doar nişte duhuri în Şeol iar acum păreţi a fi ca noi, având trupuri!” 
  
,,Priveşte-mă în ochi Habilla. De unde crezi că este lumina aceasta pe chipul meu?” a întrebat el. 
  
Am tăcut fiindcă n-am ştiut să-i răspund. Afară era încă întuneric dar chipul său era luminat. 
  
,,Îţi voi spune eu”, mi-a spus el. ,,Este lumina celui care a coborât în Şeol şi pe care ne-a dat-o întreagă, aşa cum iei lumina de la o făclie la alta. Iar trupurile acestea sunt înnoite Habilla de cel care a adus lumina şi adevărul acolo unde eram ţinuţi robi ai întunericului.” 
  
Habilla tăcu privindu-i pe cei din jurul ei care așteptau privind-o. 
  
-Aceasta a spus bătrânul Yoasaf iar când am ieşit pe uşă bătrânul nu mai era nicăieri. Pe marginea ferestrei bătrânul lăsase însă jumătate din mica turtă pe care i-o dădusem şi din care mâncase dovadă că acesta nu fusese un duh sau o închipuire. 
  
Dintre cei prezenţi Fahim se simţi dator să vorbească și începându-și istorisirea cu toții își întoarseră chipurile către dânsul. 
  
-De dimineaţă stăteam cu toţii în jurul focului cetățeni ai Ierusalimului, spuse el. Moţăiam cu toţii în jurul focului căci a fost cam frig astă noapte şi cineva dintre noi a înteţit focul. Apoi un copil al unuia dintre noi a venit dintr-o dată de la turmele noastre şi ne-a trezit. 
  
-A înviat! ne-a spus el, Iisus învățătorul a înviat! Apoi copilul ne-a povestit întâlnirea sa cu un bătrân care arăta ca un proroc, având un toiag în mână şi straie de lână albe până în pământ și care i-a spus că Iisus din Nazaret a înviat şi că se va arăta mai multor ucenici în Galileea, iar dacă vom merge îl vom vedea acolo şi noi. Apoi am venit şi noi aici să vă spunem ceea ce am auzit ca să ştiţi şi voi. 
  
Fahim se opri căci o patrulă a iudeilor chemată de un informator se apropiase de dânşii. 
  
-Împrăştiaţi-vă, spuse căpitanul lor. Ce vorbiţi aici şi ce puneţi la cale? 
  
Căpitanul împinse pe vre-o câţiva oameni care îi stăteau în cale însă neavând dovezi ca să ridice pe cineva le aruncă doar priviri ameninţătoare vorbindu-le răstit. Ceata păstorilor de pe valea Cehdronului se reuni și merseră cu toții mai departe pe străzile Ierusalimului şi curând aveau să audă o veste şi mai îmbucurătoare. Doi oameni le împărtăşiră ceea ce Maria din Magdala văzuse cu ochii ei în dimineața aceea. 
  
Aceşti oameni, adepţi şi ei ai învăţăturilor lui Iisus din Nazaret relatau cum Domnul îi apăruse în faţă acelei femei, lângă mormânt, şi cum el o încredinţase că El este şi nu altcineva, pentru că îi arătase semnul cuielor în palme şi la picioare şi cum el o îndemnase să meargă în faţa ucenicilor şi să le spună vestea învierii. Iar dovada cea mai zdrobitoare era aceea că mormântul în care învățătorul fusese pus era gol. 
  
Dintr-o dată apăru de nicăieri o patrulă romană care îi văzu strânși la un loc şi îi forţă să apuce pe căi diferite. Ceata însă se reuni după câteva străzi şi merseră și prin alte locuri. Îşi dădură deci seama că tot Ierusalimul vorbea despre acest lucru. Arhiereul Caiafa însă avea oameni împrăştiaţi prin toată cetatea şi unde vedeau sau auzeau că se vorbea despre cele întâmplate interveneau spunând că nu este nimic adevărat şi că sunt minciuni puse la cale de ucenici iar învierea nu era decât o nouă vrăjitorie a cuiva, probabil a ucenicilor. Vestea că Iisus înviase se răspândise însă deja prin oraş. Unii merseră la mormânt şi văzură piatra răsturnată de la intrare şi s-ar fi format un adevărat pelerinaj dacă n-ar fi apărut din nou soldaţii romani care prinzând de veste împrăştiau pe cei veniţi acolo, deoarece ordinele date de procurator erau clare pentru Pesah. Iudeii nu se puteau aduna în vreun loc în afară de Templu sau sinagogi iar acest ordin fusese dat de procuratorul Ponțiu Pilat de frica unei presupuse rebeliuni. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al doisprezecelea fragment-continuare. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1588, Anul V, 07 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!