Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1564 din 13 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al zecelea fragment-continuare.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Odată ajunse în fortăreaţă trupele se aliniară în atrium. Pe margini, alți soldaţi flancau trupa cu torţele aprinse în mâini. Ponțiu Pilat se postă în faţa lor şi urcă cele trei trepte ale unei mici estrade de lemn unde jilţul său fusese pregătit. 
  
-Dura lex, sed lex. Să iasă în faţă cei care au fost găsiţi dormind la intrarea în mormânt! spuse el pe un ton foarte calm. 
  
Într-o tăcere deplină trei legionari ieşiră din formaţii şi se aliniară în faţa procuratorului. 
  
Ponțiu Pilat îi privi la lumina torţelor şi le văzu feţele speriate. 
  
-Puneţi-i în lanţuri! porunci el fără tragere de inimă. 
  
Cei trei legionari îşi aşezară armele şi căştile pe pardoseala de piatră. 
  
-Şi această poruncă e valabilă şi pentru ceilalţi din a doua încercuire! continuă procuratorul ridicând glasul. 
  
Încet, încet, în fața formației se adunară mai mulți legionari care se aliniară. Aceștia puseră scuturile jos, sulițele și centurile având atașate săbiile gladius. Apoi își scoaseră fiecare casca, apoi lorica segmentata și rămaseră în picioare până când fură luați și conduși către temnițele din demisolul fortăreței. 
  
Apoi procuratorul făcu un semn către centurionul Brassus pentru a trimite trupa în barăcile sale. Se ridică apoi fără să mai spună nimic şi urcă încet scările spre încăperea sa de lucru. 
  
Pe culoar îl întâmpină magistratul Fulvius Simbinacus cu un opaiţ de argint în mână. 
  
-Ce s-a întâmplat mărite procurator? întrebă acesta. 
  
-Mai nimic, magistre Simbinacus! Dreptul acela... a fost furat, rosti cu mină obosită Ponțiu Pilat iar apoi păși înainte făcându-i semn magistratului să-l urmeze în încăperea sa de lucru. 
  
-N-am scăpat deci de ceea ce ne temeam! mai spuse el. 
  
Mai era destul de puţin până să se lumineze de ziuă iar la mormânt nu mai era nimeni. 
  
După plecarea romanilor câţiva din oamenii lui Ahav se apropiară cu precauţie de intrarea în mormânt. Ahav era cu aceştia. Restul ostaşilor se aflau mai la vale. 
  
-Credeţi că e vre-o strategie ori vre-o șiretenie a romanilor? întrebă unul din ei. 
  
-Cine ştie ce mai pune la cale perfidul Pilat? spuse Ahav scoţându-şi arcul din spate şi eliberându-se de tolba cu săgeţi. 
  
Căpitanul se aplecă în fața micii intrări a mormântului și trecu pragul. La lumina torțelor văzu giulgiurile puse jos și mahrahma pusă deoparte împăturită. 
  
Privi mai atent giulgiurile şi deoarece se vedeau pete de sânge nu puse mâna pe ele fiindcă îndatoririle legate de cult nu i-ar fi permis să mai meargă la templu în dimineața următoare. Văzu totuşi că giulgiurile erau nedesfăcute ca şi cum trupul ieşise dintre pânze fără să le deranjeze. 
  
-Ce vrăjitorie mai e şi asta? spuse el către ostaşul care îi ţinea torţa. 
  
Acela ridică din umeri înțelegând și el despre ce era vorba. Ieşiră apoi amândoi. 
  
Cei care se aflau la intrare aşteptau câteva explicaţii. 
  
-Să mergem! spuse Ahav. Nu e nimic de văzut aici! Trupul răzvrătitului a fost furat! 
  
*** 
  
În acest timp procuratorul Ponţiu Pilat se afla în camera sa de lucru alături de magistratul Lucius Fulvius Simbinacus. Iocentus Maximus Secundus, comandantul militar al Ierusalimului sosise şi el acolo. Imediat îşi făcură apariţia magistraţii Rufus Serenius şi Valerius Audanius. După aceştia îşi făcu apariţia magistratul extraordinar Comus Lucretius Sultonius sosit în cursul serii de undeva din provincie. 
  
Câţiva centurioni erau şi ei prezenţi, chemaţi de Ponțiu Pilat prin curierii fortăreței. 
  
-Cum a fost posibil? întrebă Comus Lucretius, care era cel mai puţin în temă cu cele întâmplate. 
  
-Vom ancheta legionarii de îndată, spuse Ponțiu Pilat. 
  
-Ai de gând să aplici pedepse severe mărite procurator? întrebă Comus Lucrețius stând în jilţul său. 
  
Acesta îşi desfăşurase o parte a togii pe care o potrivi peste spătarul înalt al jilțului. 
  
-N-am nici cea mai mică intenţie, spuse Ponțiu Pilat zâmbind. Numai pentru disputele religioase ale iudeilor nu mi-am sacrificat trupele, aici, la Ierusalim! Războiul cu perșii bate la ușă iar eu îmi irosesc energiile aici din cauza unor smintiți, și fanatici religioși. 
  
-Iudeii vor merge din nou la împărat şi vor spune iar cine ştie ce, mărite procurator! 
  
-Prea puţin îmi pasă ce vor spune Lucretius, fu replica procuratorului. Am doi ani de când caut să-l prind pe tâlharul Baraba şi când îl prind sunt nevoit să-l fac liber şi să condamn la moarte un drept. Nu mă interesează atât de mult acest Iisus, spuse Ponțiu Pilat luând o mină aprigă. Gândul meu e la Baraba! De aceea am ordonat retragerea oricărui soldat roman de la mormânt. Ce avem noi în cele din urmă de-a face cu iudeii? Se pot duce la împărat desigur, iar pe Tiberius magnificul îmi închipui că doar asta îl preocupă acum. Cine a furat trupul unui mort din mormântul în care fusese pus! N-au decât să se ducă să mă reclame oriunde! 
  
Procuratorul tăcu un timp și nimeni nu mai spuse nimic. Apoi privind către Iocentus întrebă. 
  
-Ce spun spionii noştrii? Unde se află acum tâlharul? 
  
-Se află în solda arhiereului Caiafa, însă n-am aflat încă unde îl ţine, spuse acesta. Vă dau asigurări însă mărite procurator că acesta se află aici în Ierusalim și vom afla în scurt timp și unde. 
  
Procuratorul nu mai spuse nimic. 
  
-Şi totuşi... cum a dispărut trupul învățătorului Iisus? întrebă magistratul Simbinacus. 
  
-Ce aţi găsit la faţa locului mărite procurator? întrebă și Comus Lucretius. 
  
-Am fost chiar eu acolo, spuse Ponțiu Pilat. Piatra mormântului era dată la o parte iar în mormânt nu erau decât nişte pânze cu care se înfăşoară cel mort şi o mahramă care era pusă mai la o parte. Giulgiurile erau însă nedesfăcute după cum mi-am dat eu seama. Ceea ce e cumva de neînțeles. 
  
-Hm! cum puteau fi nedesfăcute? spuse Comus Lucretius zâmbind. Doar n-a trecut prin ele! Ori poate s-a topit ca un abur... 
  
-Amice Comus, spuse procuratorul apăsat, crede-mă, cunosc destul de bine ritualurile de înmormântare ale iudeilor și cred că și tu asemenea. Asta am văzut! Mahrama era pusă de o parte faţă de giulgiu. Nici n-am mai desfăcut-o! Iar giulgiurile erau nedesfășurate... 
  
-Ar fi fost totuși bine să fi adus aici cele două bucăți de pânză, spuse Comus Lucretius. Ca probe. 
  
-Am lăsat acolo cele două bucăți de pânză în mod intenționat, spuse procuratorul. Las arhiereului Caiafa și oamenilor lui plăcerea de a le descoperi! Dar ciudat și de neînțeles este și faptul că toţi cei care aveau în pază mormântul, au adormit! 
  
-Vom afla ce s-a petrecut după ce îi vom ancheta pe toţi cei implicaţi, spuse magistratul Comus Lucretius. 
  
-Mă gândesc la posibilitatea ca toți aceştia să fi mâncat sau băut ceva înainte, interveni procuratorul Ponțiu Pilat. Ceva anume care le-a provocat somnul. 
  
-Bine...dar... asta să li se fi întâmplat tuturor, mărite procurator? întrebă cineva. 
  
Privirea procuratorului se îndreptă către centurionul Brassus care era şi administratorul fortăreţei Antonia. 
  
-Să fie oare posibil Brassus? întrebă el. 
  
Centurionul ieşi în faţa celorlalţi. Pricepuse că procuratorul se referea la alimentele preparate în bucătăria fortăreţei. Braţul său drept lovi cu putere în mânerul sabiei gladius concomitent cu mişcarea capului său într-o atitudine milităroasă. 
  
-Ar fi fost o posibilitate mărite procurator dacă chiar eu însumi n-aş fi luat cina cu toţi legionarii ieri seară. Am mâncat şi am băut toţi aceleaşi mâncăruri şi am băut aceeaşi apă. Cert este însă că la ceasurile trei din noapte eu am schimbat garda şi i-am găsit pe toţi ba dormind, ba fiind amorţiţi, într-o stare în care nu se putea vorbi prea bine cu ei. I-am scuturat cu greu ca să-şi vină în fire iar după ce şi-au revenit n-au putut spune mare lucru. Unul spunea de pildă că s-a simţit dintr-o dată foarte foarte obosit, şi cum s-a pus pe o piatră, acolo a căzut în somn. Altul spune că ar fi fost un vânt uşor cu aromă de floare. Altceva nu-şi aduc aminte. Ba încă un altul spune că s-a culcat de bună voie pentru că nu s-a mai simţit niciodată atât de amețit și asta nu fiindcă băuse altceva în afară de apă. Şi-a pus armele într-o scorbură a unui copac aflat mai jos şi s-a culcat lângă el. Alţii au adormit cu suliţele ţinându-le în mâini stând şezut, ori s-au rezemat de ceva și acolo au adormit. 
  
-Aţi simţit miros de fum în apropiere? întrebă magistratul Comus Lucretius. 
  
-Aveam focuri aprinse ilustre şi noi și oamenii lui Ahav, aflați mai jos. 
  
-Să fi înmiresmat cineva aerul cu ceva? întrebă Ponțiu Pilat intuind ce voia să insinueze magistratul Comus Lucretius. 
  
-Oamenii lui Ahav mărite erau treji când am trecut de ei, spuse centurionul. Dacă ar fi trecut cineva de aceştia atunci poate în zbor au trecut. Poate că cineva a înmiresmat aerul, însă cum au trecut de oamenii lui Ahav? 
  
-Se poate ca Iisus acesta, să fi ieşit singur din grota în care a fost depus? întrebă din nou magistratul Comus Lucretius. 
  
-Exclus, Comus prietene, spuse Ponțiu Pilat. Un centurion din solda mea, pe nume Gaius Cassius 
  
l-a împuns cu suliţa în coastă aşa cum fac de obicei legionarii pe câmpul de luptă pentru a se asigura că duşmanul este răpus definitiv. Şi sunt destui martori care au văzut asta. 
  
-Deci nu e nici un dubiu, spuse magistratul. 
  
-Absolut nici unul, întări Ponțiu Pilat. Ca să nu mai spun despre suferinţele care le-a îndurat dreptul acela înainte de a muri! Chiar crezi că un om tratat în acest fel ar fi putut pleca pe picioarele sale? 
  
-Tu ce părere ai magistre Simbinacus? întrebă din nou Comus Lucretius. 
  
-N-am nici o părere magistre. E foarte ciudată această poveste. Un om biciuit cu zeci de lovituri nu se mai poate ridica câteva zile din pat... 
  
-Şi voi...Audanius, Serenius, ce credeți? 
  
-Noi nu ştim mare lucru magistre. Ştim că mormântul a fost declarat proprietatea statului roman prin punerea peceţii procuratorului Ponțiu Pilat la intrarea în mormânt. Ceea ce... 
  
Magistratul tăcu şi toţi se priviră între ei în afară de Ponțiu Pilat care privea în altă parte, absent. 
  
-Ceea ce necesită deschiderea oficială a unei anchete, spuse magistratul Comus. Ce părere aveţi mărite procurator? 
  
-Nu sunt împotrivă prietene Comus dacă aşa spune legea. Roma trebuie informată despre aceste evenimente în cazul în care va fi interesată. 
  
Procuratorul tăcu. Cum nimeni nu mai spuse nimic ,, magistratus extraordinarii” Comus Lucretius Sultonius se ridică şi rosti pe un ton protocolar: 
  
-Atunci, în numele împăratului Tiberius Augustus Caesar, al Senatului poporului Romei şi în virtutea legii cu care am fost delegat, vă recunoaştem mărite procurator ca conducător al acestei anchete. 
  
Ponţiu Pilat se ridicase deja fiindcă aşa impunea eticheta. 
  
-Primesc stimaţi magistraţi şi vă chem să facem lumină în acest caz, prin poruncile pe care le veţi primi şi executa întru gloria lui Tiberius Augustus imperator, stăpân a toată lumea şi a provinciei Iudeea din guvernoratul Siriei, spuse el. Zeii să ne ajute! 
  
-Zeii să ne ajute! rostiră cu toţii. 
  
Soarele răsărea peste Ierusalim. 
  
În încăperea plină de torţe şi lămpi cu ulei pătrunse lumina timidă a soarelui iar afară o ceaţă se lăsă peste locul unde se afla mormântul gol. 
  
*** 
  
Arhiereul Caiafa primi vestea exact când soarele răsărise deasupra orizontului. Oamenii lui nu doriseră să-i strice somnul în timpul nopţii. La fel şi arhiereului Anna, îi comunicară vestea dispariţiei de la mormânt, după răsăritul soarelui. 
  
Arhiereul nu spuse nimic la auzul veştii. Oftă adânc şi clătină din cap a negaţie. 
  
-Serah! spuse el. Chemaţi-l pe Serah la mine imediat! 
  
Slujitorul dădu însă din umeri. 
  
-E de negăsit luminate arhiereu! V-a lăsat însă acest bilet. 
  
Arhiereul Caifa despături bucata de hârtie chinezească și citi următoarele: 
  
,,Nu pot fi slujitor la doi stăpâni, precum aţi spus, prealuminate arhiereu! Pot fi însă un om care vrea să se convingă de purul adevăr.” 
  
Arhiereul Caiafa mototoli hârtia și o aruncă pe jos. 
  
-Nebunule! exclamă el. 
  
Apoi stătu puţin gândindu-se ce trebuia să facă mai întâi şi spuse slujitorului care aștepta noi porunci: 
  
-Cheamă la mine pe căpitanul Ahav. Trimite oameni şi după perşii Şaharayan Matan şi Maydan şi nu în ultimul rând aduceţi-l la mine pe Baraba. 
  
-Căpitanul Ahav Caleb este deja aici mărite arhiereu. 
  
-Să intre imediat, spuse arhiereul. 
  
În încăpere îşi făcu apariţia socrul lui Caiafa, arhiereul Anna. 
  
-Ce vom face? întrebă acesta îngrijorat. 
  
-Vom afla mai întâi de la căpitanul Ahav ce s-a petrecut, și vom vedea ce trebuie făcut. 
  
Ahav Caleb fu introdus în încăpere şi vru să îngenuncheze şi să sărute mâna arhiereului. 
  
-Lasă asta acum Ahav! Povesteşte-ne ce știi! 
  
Acesta istorisi tot ce văzuse şi făcuse. Cei doi arhierei căzură pe gânduri. 
  
-Cum au reuşit totuşi? spuse arhiereul Anna bătându-și obrazul cu palma. 
  
-Căpitane Ahav, crezi că Pilat a pus ceva la cale? 
  
-Mărite arhiereu, ştiţi părerea mea despre câinele de Pilat. L-aş ucide fără să clipesc. Însă n-a trecut nici pasărea în zbor de noi, vă jur! Ar fi fost nevoie de măcar patru oameni ca să se dea piatra la o parte cu ceva pari de esenţă tare, şi apoi să care și corpul.... gândiți-vă! Deci nu cred că romanii au vreun amestec, doar în afară de faptul în care ei înșiși l-au scos și l-au dat ucenicilor, însă am fi văzut și noi aceasta... Nu ştiu cum și nici în ce fel au acţionat hoţii însă vă jur că i-am fi văzut. Ori, dacă nu, poate că e vre-o necurată de vrăjitorie la mijloc... 
  
-Asta poți s-o mai spui odată Ahav, spuse arhiereul Anna. 
  
-Te-ai uitat bine căpitane? Grota nu are cumva două ieşiri? 
  
-Nici un dubiu prealuminate. La lumina torţelor am fi văzut orice altă ieşire. Giulgiurile erau nedesfăcute şi puse jos iar mahrama pusă aparte. 
  
-Ce încerci să ne spui? 
  
-Încerc sa spun că e o nouă vrăjitorie a galileeanului. 
  
-Prostii! morţii sunt morţi şi atât! interveni arhiereul Caiafa. Ce vrăjitorii ar mai fi putut face acesta mort fiind? Credeți că o să creadă cineva asta ? 
  
-Ceea ce spune căpitanul Ahav e demn de luat în seamă, stimate ginere, pentru cei care mai au vre-o îndoială că galileeanul nu era fermecător. Asta o să-i convingă până și pe cei mai sceptici, căci vom spune că și discipolii lui au făcut farmecele obișnuite cu care galileeanul a împuiat capetele tuturor! 
  
-Mda! spuse Caiafa. 
  
-Să ne concentrăm acum pe ceea ce vom face. 
  
-Căpitane, putem ţine secret faptul că galileeanul a fost furat? întrebă arhiereul Caiafa. 
  
-Nu mai putem mărite. Romanii vor împrăştia vestea în Ierusalim iar un spion al meu mi-a spus de nişte femei din ceata smintiţilor ăstora cum că vor veni azi de dimineaţă să ungă cu miruri trupul nazarineanului fiindcă în ajun de Pesah i-au prins ceasurile din urmă şi n-au mai avut timp să-l ungă cu miresme după obicei. 
  
-Atunci fugi mai repede şi împiedică-le să ajungă la mormânt, spuse arhiereul Caiafa, căci cu Pilat o scoatem noi cumva la capăt. Chiar acum plec către dânsul. 
  
-Și după asta să te întorci la noi porunci, căpitane, spuse arhiereul Anna. 
  
Căpitanul Ahav nu pierdu timpul și ieşi în curte unde câţiva ciraci îl aşteptau. 
  
-Repede la mormânt! spuse căpitanul către ei. Luaţi-vă oamenii! Dacă întâlnim pe cale nişte femei să ştiţi că sunt uceniţe ale răzvrătitului Iisus, luaţi-le deci la bătaie şi izgoniţi-le şi de vor fi bărbaţi cu ele luaţi-i pe sus şi aduceţi-i legați în faţa arhiereului Caiafa. Iată deci cum vom face! 
  
Ne vom împărţi în două cete şi vom apuca pe cele două cărări care duc acolo. Ne vom întâlni sus la mormânt și ne vom posta pe acolo la pândă și vom aștepta. 
  
Căpitanul Ahav făcu un semn cu mâna şi o parte dintre ciraci se separară de grup. 
  
-Inoan! Prinde-ţi pe oricare vă stă în cale. Repede! Noi vom apuca pe aici, voi pe acolo! 
  
În acest timp femeile mironosiţe urcau încet pe cărarea care ducea către grota unde se afla mormântul. Mai aveau puţin până la destinaţie când o ceaţă lăptoasă invadă locul. În curând aveau să ajungă acolo. Oamenii lui Ahav erau însă și ei pe aproape. Căpitanul şi ceata lui veneau pe cărarea pe care o apucaseră şi femeile. Inoan cu cealaltă ceată veneau pe a doua cărare. Ahav zări ceva înaintea lui la nici cincizeci de paşi însă ceaţa deveni dintr-o dată tot mai densă. Iuţi pasul şi îşi îndemnă oamenii să facă la fel. 
  
-Ce e oare cu ceața asta!? exclamă Ahav. Puțin mai devreme abia dacă se zărea. 
  
Merseră un timp pe cărare şi la o vreme îşi dădură seama că trebuiau să ajungă totuși undeva însă acest lucru nu se întâmplase. Mai merseră totuşi puţin, însă după un timp căpitanul se opri. 
  
-Am greşit drumul, spuse el. Înapoi! Înapoi! 
  
Merseră un timp înapoi şi ajunseră într-un loc unde era o bifurcaţie de cărări între niște tufişuri. 
  
-Inoan! Inoan! strigă el prin ceaţă. 
  
Nu-i răspunse nimeni însă. 
  
-Ne-am rătăcit spuse Ahav! Cum e posibil? 
  
-Nu se poate căpitane, spuse unul dintre oşteni. Am copilărit pe aici! E foarte aproape locul! 
  
-Atunci spune pe unde trebuie să o luăm. Treci în față! 
  
Acela trecu înainte. După puţin timp Ahav îl întrebă: 
  
-Ei! Unde suntem? 
  
-Mai avem puţin spuse acesta. Vom ajunge în curând! 
  
Ceaţa se desprindea în fâşii largi care ondulau în bătaia unui vânt subţire asemeni unor eşarfe 
  
rupte şi răzleţite. Pe alocuri se mai zărea câte ceva, un copac sau un pâlc de arbori pitici, însă nu 
  
se putea vedea nimic în profunzime. După un timp cel din frunte se opri. 
  
-Căpitane nu mai ştiu unde suntem. Am greşit drumul! spuse el. 
  
-Inoan! Inoan unde eşti?! strigă Ahav. 
  
Ceaţa făcea însă ca vocile lor să se audă din toate direcţiile. 
  
În acel moment ceaţa se dispersă puţin şi Ahav păru să distingă ceva prin pâcla deasă. 
  
Nu mai zăbovi. Într-o clipită scoase din tolbă o săgeată pe care o slobozi fugerător. Dintr-acolo se auzi un ţipăt scurt. Alergară cu toţii într-acolo şi curând ajunseră. Erau oamenii lui Inoan iar acesta aflat în fruntea cetei sale se ţinea cu mâna de antebraţ. Săgeata lui Ahav îl lovise acolo. 
  
Între timp femeile aproape că ajunseseră la mormântul gol. Maria din Magdala avea un avans de câțiva zeci de pași înaintea celorlalte femei. Îşi ridică ochii într-acolo şi văzu piatra răsturnată de la mormânt. O siluetă se afla acolo, foarte aproape de piatră iar Maria din Magdala îşi dădu seama că probabil maica învăţătorului se afla acolo stând în genunchi fiindcă așa i se păru. 
  
Își aminti că atunci când se ridicaseră de plecare din odaia casei cu foișor, nimeni nu o văzuse pe Maria, maica învățătorului. O fâşie de ceaţă se ridică şi uceniţa putu să vadă că într-adevăr o siluetă care părea a fi maica învăţătorului era acolo şi îşi plecase capul până la pământ ca şi cum cineva ar fi stat în faţa ei, însă din cauza ceţii care se îndesise dintr-o dată nu putu să vadă mai mult. 
  
În sfârşit ajunseră acolo toate şi văzură piatra de la mormânt răsturnată însă nu văzură pe nimeni nici pe afară nici înlăuntrul mormântului. Se priviră nedumerite între ele iar Maria din Magdala tocmai dorea să le spună celorlalte femei că o văzuse acolo pe maica învățătorului lor. Dintr-o dată întoarseră toate capetele fiindcă simţeau prezenţa cuiva acolo. 
  
-Ce căutaţi aici? le întrebă tânărul acela foarte frumos la chip. 
  
*** 
  
Baraba fu adus înaintea arhiereului Caiafa, escortat de doi oameni. Îi dăduseră să îmbrace un rând de straie ale unui slujitor levit ca să nu fie recunoscut de spionii procuratorului. Adus înaintea arhiereului, Baraba se aşeză în genunchi şi sărută mâna acestuia. 
  
-Poruncă mărite arhiereu, spuse el cu glas supus. 
  
-Ai auzit desigur ce s-a întâmplat, spuse Caiafa făcându-i semn să se ridice. 
  
-Nu ştiu nimic luminate arhiereu! spuse el surprins. 
  
-Ucenicii au furat trupul răzvrătitului Iisus datorită unor legionari romani netrebnici care au adormit la mormântul aceluia. Acum ucenicii vor spune că galileeanul a înviat din morţi iar rătăcirea va fi mai mare decât când acesta trăia! Înţelegi tu asta? 
  
-Oamenii care m-au adus aici nu mi-au spus nimic, luminate arhiereu! se scuză Baraba. Eu i-am întrebat de ce vin aşa de dimineaţă la mine, însă nimeni nu mi-a dat nici un răspuns ci doar mi-au spus că sunt chemat în faţa preluminatei voastre feţe! 
  
-Lasă asta acum, spuse arhiereul Caiafa făcând un gest cu mâna. Iată ce-ţi cer... 
  
-Poruncă preaînalte arhiereu! spuse cu o falsă supunere Baraba. Păru însă foarte convingător în fața arhiereului care-i studie chipul preț de câteva clipe. 
  
-Pregăteşte-te să scurtezi zilele cuiva, zise arhiereul fără nici un fel de introducere.Vei face deci acest lucru? 
  
-Braţul meu e pregătit preaînalte! Pe cine am onoarea să trimit la odihna cea veșnică? spuse Baraba, fără nici o ezitare ştiind bine că arhiereul asta aştepta să audă. 
  
-Trebuie să arăt ucenicilor acestui Iisus că pedeapsa e aceiaşi şi pentru ei. Am făcut de altfel o greşeală prinzând numai pe învăţătorul lor. Trebuia să-i prind pe toţi în seara când am pus mâna pe el. Neşansa noastră e că nu ştim unde se ascund aceştia dar vom avea grijă să-i anihilăm pe toţi de îndată ce vom afla pe unde se ascund. 
  
Iar tu îi cunoşti pe ucenici Baraba fiindcă am auzit că mergeai pe la întrunirile lor folosindu-te de ei ca acoperire în faptele tale mârşave. Caută-i în Ierusalim fiindcă pe aici s-au ascuns o parte din ei şi ucide unul sau doi dintre ei, ca să-i înspăimântăm şi să le arătăm că cine e cu acest Iisus se va duce după dânsul. Iar apoi vom mai vedea... 
  
Arhierul se opri privindu-l cu interes pe Baraba. Luă apoi un bob de tămâie aurie pe care îl puse pe jarul din căţuia aflată pe masa de lângă el. Fumul subţire se ridică în încăpere răspândind arome bineplăcute. 
  
-Ei! Ce ai de spus acum? 
  
-Mărite, se va face, spuse sumbru şi grav Baraba! Dar ce mă fac cu oamenii câinelui de Pilat? Am auzit că procuratorul vrea să mă prindă, deşi am fost iertat în faţa voastră a tuturor pe treptele pretoriului. 
  
-Nu-ţi face griji, chiar acum mă voi duce la el şi-l voi convinge să te lase în pace. 
  
Tu ieşi prin oraş şi adulmecă pe unde sunt ucenicii. După ce omori unul măcar, dă-ne de ştire unde sunt. Seara te vreau însă înapoi la aşezământul Hoys ben Nabat... Iar acum, du-te! 
  
După ce obţin făgăduinţa că te vor lăsa în pace te-apuci de treabă. Unul din oamenii mei te va anunţa. 
  
Arhiereul Caiafa făcu un semn cu mâna şi Baraba fu scos din cameră şi dus înapoi la Hoys ben Nabat, escortat îndeaproape de cei care îl aduseseră. Unul dintre ei îi dădu în pragul ușii o armă învelită într-o bucată de sac. 
  
Rămas singur Baraba desfăcu bucata de sac şi privi lama curbă a înfricoşătoarei arme. 
  
Apoi împunse de câteva ori aerul, imaginându-şi că în faţa sa se află procuratorul Ponţiu Pilat. 
  
*** 
  
Era deja la ceasul al doilea din zi iar soarele urcase pe cer preț de o suliță, când arhiereul Caiafa se urcă în palanchinul cel cu două locuri, trase draperiile şi porunci celor patru sclavi să pornească către fortăreaţa Antonia. 
  
-Mai repede! porunci Arhiereul Caiafa trăgând draperia. 
  
Patru ostaşi dintre cei care păzeau templul mergeau în jurul palanchinului. Puținii trecători care se aflau pe străzi la ora aceea priveau mirați micul convoi știind bine cine se afla înăuntru. Unii dintre ei se opreau și își plecau capetele, până ce arhiereul și suita lui treceau. Alții doar priveau cu uimire dându-și seama că mai marele lor nu pleacă la o oră atât de matinală decât dintr-un motiv foarte important, însă cum fortăreața Antonia se afla destul de aproape de zidurile marelui templu, mai toți erau siguri că într-acolo se îndreaptă micul convoi. Merseră astfel preț de jumătate de ceas și în cele din urmă ajunseră în faţa fortăreţei Antonia şi arhiereul Caiafa dădu la o parte draperia pe care era brodat sfeşnicul cu şapte braţe, Menora. 
  
Arhiereul coborî greoi din palanchin şi privi în sus către zidurile forţăreţei. Anunţat mai dinainte de unul din oamenii lui Caiafa, procuratorul Ponţiu Pilat apăru în poarta boltită a fortăreţei Antonia. 
  
Din cauza sărbătorii Pesahului, Caiafa nu dorea să intre în fortăreaţă, nici măcar în încăperea rezervată păstrării veşmintelor sacerdotale unde iudeii aveau voie să intre. Procuratorul se apropie de micul convoi cu un zâmbet pe buze, ţinându-şi capătul togii pe mâna stângă. Ţinuse neapărat să apară în faţa arhiereului îmbrăcat astfel. Doi legionari înarmaţi mergeau în spatele procuratorului, dar când Ponțiu Pilat ajunse lângă arhiereu acesta le făcu semn acelora să se oprească. 
  
-Oh! Ce surpriză ilustre arhiereu...tocmai în dimineața celei de-a doua zile de Pesah! spuse el cu o prefăcută bunăvoinţă și cu un zâmbet care arhiereului i se păru sarcastic. 
  
-Lasă asta acum procuratorule! E mai rău decât crezi, răspunse el fără nici o introducere. Ce s-a întâmplat vă va afecta şi pe voi într-un fel sau altul, mai spuse el. De aceea trebuie neapărat să-i prindem pe cei care au făcut asta... 
  
-Ce-mi pasă mie arhiereule! spuse dintr-o dată Ponțiu Pilat, cu dispreţ în glas. 
  
Nu mai zâmbea iar tonul dur îl făcu pe Caiafa să se încrunte. 
  
-Ştii bine procuratorule că trebuie să cooperăm din nou. Urcă în palanchin şi vom vorbi! 
  
-De ce m-aş urca ilustre arhiereu?! spuse din nou Ponțiu Pilat cu ironie, afişând din nou zâmbetul său dispreţuitor. Procuratorul își îndepărtă o scamă imaginară de pe lorica musculata unde cei doi P argintați se reliefau încolăciți pe piept. Apoi cu o mișcare bruscă procuratorul își aranjă mai bine faldurile togii. 
  
Arhiereul Caiafa simţi din plin batjocura prin atitudinea celui din fața sa. 
  
-Mărite procurator, ţi-l voi da pe Baraba, spuse Caiafa direct, arătându-i locul gol din palanchin. 
  
Surprins de neaştepatata propunere Ponțiu Pilat stătu câteva clipe gândindu-se, iar apoi urcă încet în palanchin pe perna aflată în faţa arhiereului care se așezase deja. 
  
,,Ce capcană o mai fi şi asta?” îşi spuse el. 
  
Unul din sclavi trase perdeaua palanchinului. 
  
-Fă-te confortabil, spuse arhiereul Caiafa. 
  
-Unde se află tâlharul şi ce vrei să fac? spuse procuratorul schimbând dintr-odată tonul discuţiei. 
  
-E în solda mea procuratorule, răspunse calm arhiereul. Şi ţi-l voi da pe mână după cum am promis! Îţi cer însă să mă ajuţi să-i prind pe ucenicii galileeanului pentru a recupera pe cel furat în noaptea asta. Și am să-l arunc în groapa cu var din Gej-Hinom după ce vom recupera trupul fără viață. Îţi cer însă să mi-l laşi pe Baraba doar vre-o câteva zile iar apoi al tău este. Până atunci lasă-mi-l liber prin oraş pentru că îl voi folosi în treburile care ne privesc doar pe noi iudeii. 
  
-Cine ştie pe unde umblă acum cei care au furat corpul lui Iisus, arhiereule? Probabil sunt departe de Ierusalim, însă am dat ordin prin porumbei către castrele şi patrulele din jur să oprească orice suspect. Ar trebui să punem mâna pe ei rapid fiindcă n-au pe unde să fugă! O mică vexilație așteaptă o poruncă a mea, iar la o veste cât de mică legionarii vor fi pe urmele lor! 
  
Ponțiu Pilat îl privi pe arhiereul Caiafa care părea mulţumit de ceea ce tocmai aflase de la procurator. 
  
-La ce ar putea fi însă folosit un tâlhar atât de temut ca Baraba? exclamă procuratorul. 
  
-Nu te priveşte procuratorule! Ai spus că nu-ţi pasă de disputa noastră legată de cult. Avem răfuielile noastre care ne privesc doar pe noi... 
  
-Fie, spuse el. Îl voi lăsa liber pe Baraba trei zile arhiereule. Doar atât! Trei zile. Apoi îl vreau viu. 
  
Arhiereul Caiafa dădu uşor din cap. 
  
-Şi pune oamenii să-i caute pe hoţi nu numai prin împrejurimile Ierusalimului, procuratorule! Dacă suspecţii sunt în oraş va trebui să răscolim orice cotlon. Şi mai vreau ceva... O pedeapsă exemplară pentru soldaţii care au fost de pază şi au adormit! Altfel nu voi putea împiedica ca aceste nereguli să ajungă la urechile preaputernicului împărat Tiberius, prietenul nostru! spuse arhiereul cu o falsă bunăvoinţă. 
  
Ponțiu Pilat îl privi însă calm. 
  
-Cu asta nu te pot ajuta luminate arhiereu! O anchetă a fost iniţiată de magistratul Comus Lucretius Sultonius, aplicând de altfel prevederile legii romane. Eu sunt cel care va conduce ancheta, și nu pot pedepsi pe nimeni până la cercetarea faptelor şi stabilirea adevărului. Ceva bice însă trebuie să împart, dar asta doar pentru că aşa trebuie! răspunse Ponțiu Pilat apăsând pe ultimele cuvinte. 
  
Arhiereul nu luă însă în seamă tonul cuvintelor lui ci încercă să pară destins şi se lăsă pe perna din spatele său. 
  
- Cum crezi că s-au întâmplat faptele procuratorule? Şi ce dovezi aveţi privind felul în care s-a făcut dispariţia cadavrului? 
  
Procuratorul nu se grăbi să spună ceea ce ştia. Îl studie pe omul din faţa sa şi descoperi un chip pe care se putea citi şi furia şi neputinţa şi deznădejdea. O undă de bucurie nedisimulată inundă chipul procuratorului, şi de aceea acesta continuă să vorească mai departe pe un ton bine dispus, care îl făcu pe arhiereu să se înfurie şi mai tare în sine, dar fără să arate acest lucru pe față. 
  
-Am cercetat locul imediat ce s-a dat alarma şi îţi pot spune că ceea ce am văzut duce cu gândul că dreptul acesta a înviat precum a spus chiar el, fiindcă nu am găsit nici cea mai mică urmă de evadare sau de forţare, în afară de piatra care a fost răsturnată din locul ei. Și mai e ceva arhiereule... Acești oameni împreună cu acest Iisus veniseră la Ierusalim cu mâinile goale, fără arme ori unelte, fără cai, fără provizii, fără nici un fel de facilități deci. Așa că pare aproape neverosimil cum au reușit aceștia să fure pe învățătorul lor... 
  
Arhiereul Caiafa se încruntă, iar linia buzelor sale subţiri se arcui în jos. Ponțiu Pilat îi observă figura îngrijorată şi tremurul mâinii şi zâmbind cu sarcasm savură din plin adevărate momente de exaltare. Ştia că prin ceea ce spusese îi provocase arhiereului suferinţă şi furie. 
  
Caiafa se stăpâni totuşi. 
  
,,Procuratorul este cinicˮ, gândi el. 
  
Trebuia însă ca și el să dea o replică pe măsură. Arhiereul îşi ridică capul şi îl privi pe procurator drept în ochi. 
  
-De ce îi spui ,,drept” rebelului răstignit? spuse el, amintindu-şi că Ponțiu Pilat rostise acest cuvânt puţin mai înainte. S-a pus pe sine în locul cezarului! Este acest lucru drept? 
  
Procuratorul ridică din umeri și zâmbi desfăcându-și brațele, fără să-i răspundă. 
  
-Doar Dumnezeu singur este drept procuratorule! continuă arhiereul. 
  
Acesta însă chicoti făcând totodată un gest cu mâna. 
  
-Nu mă luaţi cu subtilităţi dintr-astea religioase luminate arhiereu. Şi acesta a fost drept! Eu unul n-am găsit nici o vină acestui om. Pentru mine a fost drept şi îmi e de-ajuns asta, indiferent de subtilităţile religioase conforme cultului iudaic. Şi încă ceva arhiereule.... Am căzut în capcana voastră, spuse zâmbind larg şi bine dispus Ponțiu Pilat! Mai pe urmă am înțeles. V-ați folosit de mine... 
  
Arhiereul Caiafa simţi în gură un gust amar. 
  
-A subminat puterea cezarului... procuratorule! 
  
-Precum un gladiator în arenă care-şi aruncă plasa așa m-aţi prins, arhiereule, punându-mă să-l judec pe acest om, iar mai apoi eliberând pe Baraba am mai fost păcălit încă o dată. Acum însă tridentul răzbunării îşi arată dinţii îndreptaţi către Sanhedrin şi către capii săi, mai marii poporului! Nemesis cea răzbunătoare abia așteaptă să-și verse cupa de venin... 
  
-Ajunge procuratorule! răspunse scurt și cu asprime arhiereul Caiafa! Nu rosti în faţa mea numele idolilor voştri în zi de Pessah. Mă vei ajuta dacă îţi voi cere să-i prind pe acei care au făcut asta? 
  
Procuratorul Ponțiu Pilat îi răspunse imediat. 
  
-Dacă aceşti ucenici vor periclita pacea voi interveni. Magnificul Tiberiu asta îmi porunceşte. 
  
Să menţin pacea cu orice preţ în provincia aceasta a imperiului. Chiar şi cu cel al sângelui! 
  
Procuratorul coborî din palanchin urmărind cu privirea figura posomorâtă a arhiereului Caiafa. 
  
-Deci îl vei folosi pe Baraba împotriva ucenicilor și adepților lui, spuse Ponțiu Pilat. 
  
-Trebuie să dau o lecţie și mai dură acestei secte procuratorule! Nu crezi? 
  
-Fă-o repede arhiereule! mai spuse Ponțiu Pilat. Peste trei zile Baraba e al meu. Am să dau chiar acum poruncile necesare. Dar să nu fie din nou vre-o viclenie. 
  
-Fii fără grijă... Nu va fi nici o viclenie... 
  
Procuratorul își ridică o mână. 
  
-Ave Cezar! rosti el cam în bătaie de joc. 
  
Arhiereul Caiafa nu mai spuse nimic iar palanchinul fu ridicat pe umerii solizi ai sclavilor şi se puse în mişcare la un semn. Mulţumit de întrevedere procuratorul petrecu o vreme cu privirea micul alai care se îndepărta. Apoi intră în fortăreaţa Antonia pe sub intrarea boltită. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al zecelea fragment-continuare. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1564, Anul V, 13 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!