Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1490 din 29 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al saptelea fragment (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Împăratul Tiberius privea îngândurat pe fereastra sufrageriei ultimului etaj al vilei Iovis.  
 
Afară ploaia şfichiua în rafale pe dalele de marmură ale terasei. Era una din puţinele zile ploioase din an, care acopereau câteodată cerul cu nori de furtună iscaţi în marea Tireniană.  
 
Atmosfera era însă propice meditaţiei iar Tiberius Thrassylus profită de acest lucru şi îi relată împăratului ceea ce magistrul Ruthavan le spusese tuturor cu o seară înainte. Alături de împărat, în încăpere, se mai afla Cocceius Nerva, amic şi apropiat al împăratului, omul cu care Tiberius se sfătuia în anumite probleme, mai ales economice dar cu care purta adeseori conversaţii despre poezie, literatură sau politică. Cocceius Nerva asistase la discuție aşezat comod pe o canapea, fără să intervină. La finalul celor spuse de Thrassylus, împăratul Tiberius se ridică încet şi bătu din palme. De după o draperie se ivi un bărbat înalt și solid îmbrăcat într-o tunică simplă.  
 
-Natus! spuse Tiberius, adu-mi o togă pentru că e răcoare.  
 
Cel numit Natus se întoarse și îl ajută pe împărat să îmbrace toga începând de pe umărul stâng. Capătul celălalt al togii fu petrecut peste antebraţul drept al împăratului. Apoi Tiberius făcu semn să plece slujitorului său și se îndreptă din nou spre fereastră privind ploaia care părea acum a se înteţi. Silueta gârbovă a împăratului se profila pe fundalul luminii venită dinspre ferestre.  
 
-Care e părerea ta Nerva? întrebă împăratul fără să se întoarcă. Este vre-o legătură între ceea ce spun alexandrinii și omul acesta din Galileea?  
 
-Nu ştiu ce să spun magnifice, spuse acesta oarecum plictisit. Doar ştiţi, nu mă pricep la subterfugii religioase orientale. Evreii îi știți, sunt niște încăpățânați. Mereu au fost și vor fi probleme acolo.  
 
-Prostii! spuse Tiberius. Ca de obicei, te prefaci a fi neştiutor sau indiferent iar mai apoi nu te mai poate opri nimeni din discuții în contradictoriu! Oh! zei!  
 
Nerva nu spuse nimic ci doar gustă sucul de citrice din cupa de argint aflată înaintea sa.  
 
-Părerea ta care este Thrassyl? întrebă magnificul întorcându-se către acesta.  
 
-Magistrul Ruthavan e un astronom şi un filozof de mare rafinament, magnifice! Ca filolog vă pot spune că acest om este o certă valoare. Manuscrisele scrise în elină la porunca sa denotă o cunoaștere aprofundată a culturii persane. Biblioteca noastră s-a îmbogățit consistent cu manuscrisele donate nouă de acest ilustru savant. Nici eu însă nu pot spune ceva ferm faţă de cele spuse de magistrul Ahnbar Ruthavan. Totuşi, cuvintele lui au o anumită logică.  
 
-Vreau păreri precise Thrassyl! spuse Tiberius. Imperiul, Roma, au nevoie de păreri precise. Altfel zeii ne vor pedepsi pentru neputințele noastre!  
 
-Sunt de acord cu tot ce spune magistrul Ruthavan, magnifice, mai puţin faptul că bărbatul acesta iudeu, Iisus Emanuel ar fi fiul Dumnezeului evreilor. Mi se pare exagerat, și cred despre magistru doar că se înșeală, însă cred întru totul cele spuse de dânsul despre învierea tânărului din Nain! Acest neam de bărbaţi mai bine ar muri decât să spună neadevăruri! Însă povestea că acesta este fiul unicului Dumnezeu al iudeilor nu aș putea s-o accept. Se înșeală doar! Însă tânărul bărbat din Galileea este fără îndoială un mare taumaturg dacă a făcut ceea ce se spune, și care probabil are o misiune a sa!  
 
-Şi de ce n-ar fi în fond ceea ce spune că este? spuse Nerva muşcând dintr-un măr. Oricum noi nu credem în Dumnezeul iudeilor... N-are decât să fie fiul cui vrea el...  
 
-Aici trebuie să-ți dau dreptate Nerva, spuse Tiberius. De ce am crede?  
 
-Ne-aţi relatat despre un vis în care vă apărea cetatea Ierusalimului...magistre! continuă Nerva adresându-se lui Thrassylus.  
 
-Ce-ţi spuneam? spuse Tiberius întorcându-se către cei doi. Nerva e pus pe ace! Şi aşa face şi cu mine. La început se preface a nu fi interesat iar mai apoi nu-l mai poţi opri şi îţi aduce aminte de întâmplări de demult, unele dintre ele uitate, ceea ce uneori recunosc că e bine!  
 
-Nu chiar magnifice! răspunse Nerva. Doar ştiţi că sunt întru totul de acord cu ce porunciţi!  
 
Toţi spun că sunt obedient ilustrei voastre personalităţi, însă ştiţi ce contraziceri şi dispute am avut împreună de-a lungul timpului. Trebuie însă să recunosc că de cele mai multe ori a trebuit să vă dau dreptate fiindcă aţi intuit corect fondul problemelor.  
 
-Ştiu amice, spuse Tiberius apropiindu-se de el şi strângându-l de umăr de după canapeaua pe care acesta stătea. Ai fost alături de mine în toţi anii aceştia şi îţi mulţumesc!  
 
Nerva se mulţumi însă doar să dea din cap. Thrassylus se aşeză obosit pe un jilţ şi culese un fruct dintr-un vas de aur.  
 
-Vă frământă ceva magnifice! spuse Nerva privindu-l cu interes.  
 
Tiberius care era un om care cu greu își putea ascunde sentimentele dădu din cap.  
 
-Da, Nerva. Mă gândesc câteodată la biata Livia Drusilla, răspunse împăratul. Relaţia dintre mine şi mama mea a fost una de neînţeles. Nu ne-am iubit însă am ținut unul la altul în felul nostru, mai mult aruncându-ne unul altuia priviri dușmănoase, de cele mai multe ori. Însă îmi aduc aminte și mă gândesc și la ea câteodată. Uneori cu milă iar alteori cu înverșunare. Însă a fost doar ea, Livia Drussila și nimic mai mult. Îţi tot trimitea scrisori cândva Thrassyl! continuă împăratul întorcându-se către astrologul său. Să tot fie vre-o cinci ani de atunci..!  
 
-E adevărat magnifice! V-am spus că i-am trimis şi eu câteva scrisori în legătură cu nişte vise ale ei cu care mă tot iscodea!  
 
-Despre dorinţele ei de mărire! completă împăratul.  
 
-Aşa e magnifice! De când divinul Octavian Augustus murise și fusese imortalizat zeu, ea preluase titlul de mare preoteasă a cultului, și îmi tot spunea că s-a săturat de această postură! Dorea ceva mai mult, magnifice!  
 
-Dorea nici mai mult nici mai puţin decât... tovărăşia zeilor, a celor din înălțime...! spuse din nou împăratul.  
 
-Îmi tot scria prin epistole că în viaţă a fost egala mărețului și divinului Augustus, magnifice!  
 
-Hm! Livia Drusilla? Egala lui Augustus...? Se lăcomea în laude bătrâna mea mamă! Își imagina doar... fiindcă nu mai avea nimic bun de făcut.  
 
-Şi continua apoi spunând că, de ce n-ar fi fost şi în moarte egala divinului! Iar la început nu ştia cum să mi-o spună. Era de fapt contrariul a ceea ce ştiam eu despre ea fiindcă când cerea ceva, nu se sfia deloc să ceară. Îmi insinua tot felul de idei, însă de fapt mă forţa tacit, să-i fac o anume ,,predicție” , deşi nu o spunea la modul concret! Se temea probabil să nu pară ridicolă.  
 
Tiberius şi Nerva izbucniră în râs.  
 
-Şi totuși .... ce o oprea? Fiindcă de șovăieli nu putea fi vorba când te gândești la felul ei de a fi, spuse împăratul printre hohote de râs întrerupte de o tuse nesănătoasă.  
 
-Dorea confirmarea aceasta prin cuvintele mele, ilustre! De parcă eu aş fi mesagerul zeilor!  
 
-Și nu ești Thrassyl? Ne-ai făcut multe preziceri adevărate punct cu punct, dileme pe care oracolele elene le-au sucit cum au vrut, numai să nu pricepi nimic.  
 
-Sunteți prea bun magnifice!  
 
-Ți-am mulțumit și vom avea încredere pe mai departe Thrassyl! Deci spune-ne de prezicerea ta.  
 
-Da! În cele din urmă a trebuit să-i fac ,,prezicerea” respectivă şi anume aceea că va fi în cele din urmă imortalizată zeiţă! Ce puteam face? Își dorea acest lucru mai mult ca orice.  
 
-Oh! Ce e omul pe acest pământ? spuse Nerva. Chiar dacă a avut tot ce și-a dorit în această viață omul mai vrea un singur lucru… Nemurirea!  
 
-Continuă Thrassyl, spuse Tiberius. Nerva face analize filozofice, ca de obicei!  
 
-A mai fost şi pe la tot felul de şarlatani care preziceau viitorul. Pe unul dintre aceştia l-a întrebat ce trebuia să facă pentru a deveni zeiță. Eu personal i-aş fi spus că nu trebuia să facă nimic. Dacă Augustus a fost deificat, ea ca soţie de zeu era privilegiată, ba chiar consacrată acestui scop...  
 
-Şi ce i-a spus şarlatanul? întrebă Nerva.  
 
-Nu te fă că nu ştii! îi răspunse împăratul. Acela era oarecum un om inteligent. Poate şiret. Dar şi inteligent. I-a spus că el e doar un biet om. Apoi i-a mai sugerat ceva: să întrebe un zeu!  
 
Nerva începu acum a râde ţinându-se cu mâinele de burtă văzând figura gravă a lui Tiberius.  
 
-Bătrâna mea mamă a plecat furioasă gândindu-se să se răzbune, continuă Tiberius.  
 
Haruspex-ul acela însă nu glumise deloc. Gândindu-se bine la ceea ce îi spusese acel om, bătrâna şi-a dat seama în cele din urmă că prezicătorul avea dreptate. Nu trebuia să întrebe pe nimeni nimic. I-a trimis acestuia o sumă mare de bani, fapt nemaivăzut la ea, precum şi o scrisoare de mulţumire. Iar în cele din urmă când toţi şarlatanii ăştia au fost strânşi de gărzile pretoriene, Livia Drussila în persoană a venit la mine şi a cerut graţierea lui şi i-am făcut pe plac acordându-i aceluia libertatea. Şi poate că a fost o greşeală din partea mea fiindcă puteam să-l ţin în solda mea şi să-l folosesc.  
 
-Oamenii de încredere sunt greu de găsit magnifice, spuse Thrassylus.  
 
-Oare de ce? întrebă Nerva care se relaxa întinzându-și picioarele pe canapea.  
 
-Nu mă întreba pe mine Nerva, întreabă-l pe Thrassyl. Livia Drussila a încercat să-l atragă de partea ei cu metodele ei bineştiute de intimidare sau corupere. Şi chiar mă mir cum de consilierul nostru a rezistat asalturilor mamei mele!  
 
-Doar eu ştiu ilustre ce a trebuit să îndur ca să nu mă pun rău cu ea, spuse Thrassylus.  
 
Venea la mine şi îmi punea tot felul de întrebări, dintre cele mai ciudate. După un timp am remarcat că în ceea ce făcea, Livia Drusilla urma cumva sfaturile mele. Însă uneori mai cădeau şi capete nevinovate, aşa, ca să se răzbune pe cineva totuşi, iar asta mă durea cel mai mult, spuse Thrassylus.  
 
-Aveam şi încă mai avem o încredere deplină în sfaturile tale Thrassyl, spuse Tiberius cu seriozitate.  
 
-Pe toți zeii ilustre! Am totuşi puteri limitate. Nu pot proclama pe cineva zeu! Era treaba colegiului Sacerdotal al Romei! Trebuie cercetate de asemenea cărțile Sibiline în aceste cazuri. Eu cine sunt? Quod licet Iovis non licet bovis!  
 
Tiberius şi Nerva izbucniră din nou în râs. Iar Thrassylus li se alătură şi el.  
 
-Oh! bătrâna mea mamă înnebunise! spuse Tiberius ridicându-şi braţele uscățive.  
 
-Ba bine că nu, exclamă Nerva! Era mai lucidă ca oricând! De când cu ideea asta a ei de a deveni zeiţă ieşise din zgârcenia ei proverbială şi cheltuia sume mari de bani aruncând mii de sesterţi în stânga şi-n dreapta, la joc fiind desigur, imortalitatea! Şi nu erau puţini cei care o susţineau... Interesaţi!  
 
-Vise, Nerva! oftă Tiberius. Nemurirea şi gloria nu se pot cumpăra cu bani...  
 
-Acest fel de vise costă magnifice, mai spuse acesta frecându-şi cele trei degete care închipuiau trecerea monedelor prin mână.  
 
-Şi totuşi, era de temut, spuse Tiberius oprindu-se din râs şi devenind serios dintr-o dată.  
 
M-am temut întotdeauna de ea, deşi aş fi putut să-i gătesc exilul pe o insulă şi să nu o mai văd niciodată. Însă și ea s-a temut de mine. Așa ne-am iubit noi! Însă trebuie să recunosc, dârzenia și încăpățânarea o moștenesc de la ea.  
 
Puteam chiar să fac să se întâmple și mai rău. N-am dorit însă ca istoria să consemneze că am exilat-o sau am asasinat-o.  
 
I-aş fi răpit astfel cumva din partea ei de răutate. Posteritatea o va judeca astfel la adevărata ei valoare cu bune şi rele. Eram însă într-o stare permanentă de compromis în relaţiile cu ea, fapt care mă supăra foarte tare.  
 
În preajma ei nu te simţeai niciodată bine sau în siguranţă. Otrava o avea permanent la ea şi avea ca complice o vrăjitoare care îi prepara otrăvurile. A fost protejata Liviei până când aceasta a murit. Apoi acea femeie a fost găsită cu gâtul tăiat într-un șanț şi au aruncat-o apoi în apele învolburate ale Tibrului...  
 
-Ce destin josnic dar meritat! conchise Nerva. ,,Hodie mihi, cras tibi!” (Azi pentru mine, mâine pentru tine!) spuse el gândindu-se la destinul celor două femei.  
 
-,,Vae soli! ˮ(vai de cel singur) completă Thrassylus.  
 
-Chiar aşa Thrassyl! exclamă împăratul. Cum citeai scrisorile Liviei..? Cu mănuşi, cumva? Eu unul nu i le mai citeam deşi în ultimii ani continua să-mi trimită epistole cu tot felul de plângeri şi interese ale ei, unele dintre cele mai ciudate!  
 
-Epistolele ei erau adevărate opere de caligrafie! adăugă Nerva.  
 
-Oh! Furii dezlănțuite! Nu le scria ea niciodată ci avea un caligraf. Însă caligrafia şi otrava erau prietene bune în mâinile ei. Pe toți zeii! Dacă nu mi-ar fi fost mamă aş fi acuzat-o de moartea lui Augustus, însă eu și tatăl meu adoptiv, știți bine, nu ne-am înțeles prea bine niciodată!  
 
Divinul obişnuia să mănânce fructele unui smochin din grădina sa. Dulci... smochinele acelea! spuse Tiberius îngustându-și privirea cu subînțeles. Să revenim însă la problema noastră, spuse din nou împăratul, schimbând tonul relaxat și zeflemitor cu unul mai grav.  
 
-Oricum, ar trebui să trimitem un emisar la Ierusalim, să vedem ce se întâmplă în acea parte a imperiului. Acolo îl avem pe Ponţiu Pilat ca procurator al provinciei noastre, Iudeea.  
 
Mi-l aduc aminte din ce în ce mai bine pe acest Ponţiu Pilat deşi aproape că îl uitasem complet, şi dacă n-ar fi fost nişte răscoale ale iudeilor pe care procuratorul le-a înăbuşit în sânge cred că l-aş fi uitat cu siguranţă. Acum însă mi-aduc aminte că acesta a luptat alături de mine în Germania, pe Elba după ce Quinticlius Varus a pierdut legiunile XVII, XVIII şi XIX în blestemata pădure Teutoburgică. Actualul procurator a luptat în Panonia sub stindardele mele în legiunea XIII Gemina atunci când am înfrânt puternica răscoală a panonilor şi dalmaţilor. Mi-l aduc bine aminte pe acest Ponțiu Pilat care pe atunci era doar un tânăr cavaler. Era pe vremea aceea un june cam impulsiv, cam nestăpânit, şi cam nerăbdător...deși avea unele calități de conducător. În campaniile mele mi-am instruit întotdeauna, generalii, cavalerii, centurionii şi soldaţii să nu se grăbească în momentele grele ale luptei. Să acţioneze încet şi lucid căci capcana stă întotdeauna întinsă. Nici să acţioneze prea încet nu ar fi bine însă, iar legiunile noastre se mişcă cam greu uneori şi sunt eficiente pe spaţii deschise şi plate. Iar rapiditatea executării unei operaţii militare bine gândite creşte şansele câştigării luptei.  
 
-Pe toţi zeii magnifice, v-am spus de atâtea ori să vă scrieţi memoriile! exclamă Nerva.  
 
-Ba bine că nu Nerva! Unii vor scrie că mi-am făcut singur apoteoza! Pe Uranus și pe Aether...  
 
Îi las pe ei să mă laude sau să mă critice, după dorinţă!  
 
-Aveţi destui detractori, care sigur vă vor exagera greşelile, magnifice!  
 
-Nici zeii nu sunt perfecţi Nerva, cât despre oameni... ce să mai spunem? Să revenim însă la ce vobeam...  
 
-Despre procuratorul Ponţiu Pilat.  
 
-Desigur, Pe Iupiter Olimpianul... Erau cu toţii tineri şi puţin experimentaţi şi tânărul Ponţiu Pilat a primit comanda a două cohorte în Panonia deoarece timpul presa desfăşurarea evenimentelor. Sorţii căzuseră asupra lui iar planul era următorul. Trebuia să execute un marş în jurul unei coline la adăpostul unei furtuni care s-a iscat din senin şi trebuia să cadă astfel în spatele duşmanului fără să fie văzut. Ajuns în spatele liniilor inamice, tânărul Ponțiu Pilat a atacat prea devreme când încă duşmanul nu se angajase în luptă cu liniile noastre din faţă. Drept urmare, inamicul, pricepând capcana a dislocat în retragere şi în ordine o parte din forţe care au angajat lupta cu cohortele lui Pilat, care e adevărat, s-a luptat cu vitejie, însă grosul trupelor duşmane, înţelegând capcana s-au retras pe singurul flanc rămas liber. I-am pus pe fugă atunci, însă dacă Ponțiu Pilat ar fi aşteptat angajarea barbarilor în luptă, i-am fi făcut fărâme. N-am certat pe nimeni pentru că după cum am mai spus, cu toţi erau tineri, fără experienţă prea multă! Iar acum, iată-l procurator al provinciei Iudeea! În timp am primit şi nişte scrisori de la el, în care se dezvinovăţea de unele acuze aduse lui de mai marii preoți iudei cu care nu este în cele mai bune relaţii cum n-au fost nici ceilalți procuratori. Funcţia de procurator şi-o datorează lui Aelius Seiano care l-a propus, iar eu i-am semnat numirea, fără să cântăresc prea mult la calităţile sau defectele lui.  
 
-Trebuia să-l destituiţi şi să-l exilaţi magnifice, după ce Lucius Seiano a sfârşit aruncat pe Scalla Gaelica, spuse Cocceius Nerva.  
 
-A fost de-ajuns Nerva ceea ce s-a făcut! Am fost prea impulsiv şi am făcut greşeli multe.  
 
Au pierit atunci şi patricieni care îmi erau loiali sau care n-aveau nici o vină. Cel mai mult însă m-a întristat moartea fiicei lui Seiano! Sărmana fiinţă de nici paisprezece ani a fost violată înainte de a fi ucisă şi asta numai din cauza unei cutume nenorocite care chipurile le protejează pe fecioare împotriva sentinţei de condamnare la moarte! Noi romanii facem câteodată legi care în loc să apere chinuiesc şi siluiesc şi mai mult.  
 
-Aţi făcut ce ar fi făcut şi ei magnifice dacă le-ar fi ieşit zarurile! interveni Thrassyllus. Aţi fi fost dus la Roma şi aruncat într-unul din circuri, la fiare! Asta dacă nu v-ar fi ucis precum pe gloriosul Iulius Cezar. Aşa că răzbunările au fost juste!  
 
-Nu te mai eschiva Thrassyl! replică cu calm împăratul. Cordius Sertorius Macro, ginerele tău  
 
şi-a făcut datoria în legătură cu Seiano, deşi cu prea mult zel. Prin ceea ce spui îl aperi indirect totuşi, deşi ştiu că nu te înţelegi prea bine cu el!  
 
-Bârfe magnifice! iar noi nu putem face nimic împotriva lor, poate doar să le ignorăm, spuse încurcat Thrassylus.  
 
-Hm! chicoti Nerva întinzându-se pe capătul ridicat al canapelei. Se-aud veşti că Euniei îi face ochi dulci tânărul Caligula, nepotul magnificului Tiberius şi posibilul moştenitor al jilțului imperial.  
 
-Sunt doar nişte bârfe nobile Nerva, Eunia n-are nimic a face cu Caligula! răspunse Thrassylus.  
 
-Caligula nu e favoritul meu Nerva! interveni Tiberius care se simţi dator cu o explicaţie.  
 
Am aflat însă că are o reţea de acoliţi prin Roma care a răspândit zvonul că este favoritul meu şi că are mari şanse de a mă urma în scaunul imperial. Tatăl lui, ilustrul Germanicus ar fi meritat fără îndoială succesiunea la cârma imperiului, însă moartea lui prematură ne-a afectat planurile iar acum sunt foarte nesigur de succesiune, însă o hotărâre trebuie să iau.  
 
Caligula însă pot să o spun de pe acum, n-are stofă de imperator. Mai curând tânărul Gemellus  
 
fiul iubitului meu frate, regretatul Drusus, ar poseda calităţile necesare unei asemenea slujiri.  
 
-Dacă ştiţi despre această mistificare a lui Caligula de ce nu interveniţi magnifice? îl apostrofă Nerva. Chemați-l și puneți-l în genunchi să jure că nu va mai spune astfel de lucruri.  
 
-Mă simt cumva dator către părintele lui, marele şi regretatul Germanicus, care a adus imperiului servicii incalculabile. Doar asta e.  
 
-Hm! interveni din nou Nerva, trebuie să vă hotărâţi ca împărat să fie numai unul. Cele nouăzeci de milioane de sesterţi pe care vreţi să-i lăsaţi moştenire pot fi cesionaţi, Roma însă n-o poţi împărţi în două!  
 
-Nimeni nu poate împărţi Roma în două Nerva, spuse Tiberius. Eventual poate fi distrusă dar niciodată separată, spuse Tiberius puţin nervos. Averea o voi lăsa desigur celui ce va moșteni jilțul imperial. Totuși vreau să las câte ceva fiecărui legionar, fiecărei fecioare vestale, fiecărui flamen, fiecărui cetățean ori șef de cartier. Apoi voi muri împăcat.  
 
Nimeni nu mai spuse nimic. Tiberius oftă obosit iar apoi tăcerea se prelungi un timp.  
 
Apoi Tiberius deschise din nou discuția.  
 
-Iar acum spune-ne magistre Thrassyl, ce a mai spus acest magistru Ruthavan despre cel numit Iisus Emanuel?  
 
-Vreţi să-l chem aici magnifice? Porunciţi! răspunse acesta.  
 
-Oh! nu! Ţi-am spus doar de la început că nu vreau să primesc pe nimeni. Tu și Nerva îmi sunteți de ajuns, prietene Tiberius Thrassylus!  
 
-Ce anume v-ar interesa totuşi magnifice? întrebă acesta.  
 
-M-ar interesa ce ar spune acest Iisus despre greşelile unui om. Fie el şi împărat! Chiar şi despre cele mai grave...  
 
-Oh! Nu vă mai învinovăţiţi magnifice, spuse Thrassylus pricepând despre ce era vorba. Ilustra dumneavoastră figură va avea astfel de suferit iar imperiul va avea scăderi.  
 
Tiberius făcu însă un semn cu mâna cum că nu-i pasă.  
 
-Întreabă-l totuşi prietene Thrassylus..., căci am momente când regret anumite fapte din viaţa mea. Noaptea uneori le zăresc chipurile celor faţă de care am greşit şi nu ştiu dacă dorm sau dacă sunt treaz, iar în ultima vreme cel mai des în aceste vise sau vedenii îmi apare chipul fiicei lui Seiano!  
 
-Magnifice, interveni Nerva, remuşcările sunt fructele unei conştiinţe vinovate! Nu sunteţi vinovat de moartea fetei! Represaliile în asemenea cazuri sunt de fiecare dată foarte dure iar copiii cad victime de multe ori în chestiunile politice. Aşa e la noi şi aşa e pretutindeni...  
 
Thrassylus îşi drese glasul şi spuse:  
 
-Iar acum revenind la treburile noastre doresc să vă spun că magistrul Ahnbar Ruthavan mi-a vorbit printre altele şi despre ceea ce vă interesează magnifice! spuse acesta aşezându-se pe o canapea apropiată de ferestre.  
 
Tiberius se ridică şi se apropie de una dintre fereastre pentru a privi spectacolul ploii care se mai oprise între timp. Un fulger brăzdă cerul scăpărând de mai multe ori, orbindu-l temporar pe Tiberius care îşi masă uşor ochii.  
 
-Cheamă-l totuşi aici, spuse el, întorcându-și silueta gârbovă prin semiîntuneric. Nerva! Tu ce zici?  
 
-N-ar fi rău să-l auzim, spuse acesta sorbind ceva dintr-o ceaşcă.  
 
Tiberius făcu un semn cu mâna iar Thrassylus ieşi repede pentru a aduce dorinţa împăratului la îndeplinire.  
 
-Natus! strigă Tiberius. Mergi cu magistrul Thrassylus, iar el îţi va spune ce ai de făcut.  
 
Cei doi se întoarseră după aproape două ceasuri, fiindcă vila unde magistrul Ruthavan fusese instalat era destul de departe iar ploia care se amplifica în rafale le încetini misiunea. Trecu un timp în care Tiberius şi Nerva aproape că nu-şi vorbiră, iar acesta din urmă aţipi în canapeaua pe care stătea. Tiberius nu-l deranjă ci doar privi ploaia mult timp. Apoi în cele din urmă, în sufrageria de la ultimul etaj al vilei Iovis, reşedinţa lui Tiberius, fu adus magistrul Ahnbar Ruthavan, marele mag al Persiei şi prinţ al Mediei, magistru al ştiinţelor frumoase, astronom şi astrolog, medic şi poet, după cum îl recomandase mai înainte Thrassylus.  
 
Convorbirea avu loc în elină, limbă pe care Ruthavan o cunoştea foarte bine şi pe care împăratul Tiberius o vorbea cu un accent aproape perfect.  
 
Intrând în sufrageria imperială Ruthavan făcu o plecăciune în faţa lui Tiberius.  
 
-Omagiile marelui Şah al Persiei, Arthavan al II-lea, magnifice! Numele meu e Ahnbar Ruthavan, prinţ al Mediei, mare mag, preot, astronom şi astrolog al Persiei şi magistru al ştiinţelor, medic şi poet.  
 
Spunând acestea Ahnbar Ruthavan rămase aplecat cu mâna dreaptă pe piept în dreptul inimii. Trecură clipe bune până ce Tiberius observă că acesta nu se mişcase din atitudinea sa, deşi împăratul îi făcuse semn să se aşeze pe una din canapele. Apoi îndreptându-şi spatele, acesta se aşeză pe locul indicat de Tiberius.  
 
-Acept omagiile Şahului, magistre, deşi suntem la limita bunelor relaţii. Roma şi Persia nu vor fi probabil niciodată aliate. Dar asta nu ne împiedică să fim amabili unii cu alţii!  
 
-Sunt amicul vostru magnifice și servitorul vostru preaumil.  
 
Tiberius îl privi cu atenţie pe omul din faţa sa. ,,Un bărbat de vre-o patruzeci de ani albit prea devreme poateˮ, gândi Tiberius. Îmbrăcat conform rangului său Ahnbar Ruthavan îi păru împăratului mai degrabă un şah al orientului decât ceea ce spusese că este.  
 
-Am auzit tot ce ai spus despre acest Iisus Emanuel din Nazareth, începu Tiberius, şi trebuie să recunosc că, dacă este aşa cum spui, acest om este într-adevăr deosebit. Ce ai de spus?  
 
-Magnifice Tiberius Cezar Augustus, aş vrea să mă fac mai bine înţeles. Iisus din Nazaret este om precum toţi oamenii, însă vă pot explica că nu poate fi doar om, pentru că naşterea sa pe care magii au citit-o în stele s-a făcut într-un mod tainic şi minunat. De aceea noi cei mulți care l-am văzut, credem că două firi sălăşluiesc în persoana lui. Firea de om cu toate neputințele ei, dar şi persoana Dumnezeirii, fiul lui Dumnezeu numit și Mesia, cel care va izbăvi pe om din păcat.  
 
Magistrul se opri aşteptând reacţia împăratului.  
 
Nimeni din încăpere nu spuse nimic. Tiberius, Thrassylus şi Nerva se priviră în fugă. O stare de nervozitate ori nedumerire se putea simţi între dânşii.  
 
-Bine! Şi care crezi că e misiunea sau mesajul său pe pământ, în caz că acest om numit Iisus este Mesia iudeilor? întrebă Nerva cu neîncredere.  
 
Magistrul Ruthavan nu păru încurcat de tonul zeflemitor:  
 
-Mesajul învățătorului e acela al unei treziri personale, măriților. Trezirea este de fapt un îndemn adresat fiecăruia dintre noi, care are la bază porunca de a iubi semenii noștri fără nici o oprelişte. Curăţenia sufletească e o altă latură a învăţăturilor sale şi e foarte importantă. Conform acestor învăţături, doar un suflet curat poate înţelege şi vedea Adevărul şi de aceea curăţirea sufletului fiecăruia trebuie realizată prin multe renunțări personale. Hotărârea este deci a celui care doreşte curăția în inima sa, prin aceea de a nu mai săvârşi și gândi răul, rău care desfigurează mai întâi omul lăuntric, iar mai apoi se descoperă și pe chipul său.  
 
Însă acest lucru distruge mai întâi relaţia sa cu divinitatea. Rupt de Dumnezeu, omul cade pradă lumii demonilor care îi inundă gândirea şi apoi îl duc spre pierzare. Învățătorul Iisus Emanuel adică  
 
Hristos, fiindcă aşa îi spun elinii lui Mesia, restaurează prin învățătura sa această stare de fapt, cu condiţia ca şi omul să dorească acest lucru. De aceea acest Iisus după cum am spus nu obligă pe nimeni la nimic, ci ceea ce cere o cere prin bunăvoinţa fiecăruia şi arată tuturor o cale de urmat, acelora care vor aceasta.  
 
Ucenicii învățătorului spun că un prooroc pe nume Ioan, pe care poporul l-a supranumit Botezătorul, un pustnic al deşertului, răspândea un cuvânt al pocăinţei, care înseamnă lepădarea păcatelor şi plângerea faptelor nedemne ale fiecăruia dintre noi, spre a nu le mai face. Botezătorul primea pe cel care dorea această pocăinţă, la malul unui râu numit Iordan. Cel care dorea să se pocăiască mergea astfel acolo iar Ioan îl afunda în apă pe doritor pentru o curăţire rituală spre o înnoire spirituală. Se spune însă despre acest Ioan că de fapt el propovăduia şi pregătea calea altcuiva, cu mult mai înțelept și mai sfânt decât el, care urma să boteze pe om, oferind o curăţire nu cu apă ci cu foc. Ar fi vorba deci de o curățire a cugetului. Iar cel arătat de Ioan era Iisus din Nazaret. Şi într-adevăr, învăţătura acestui Iisus Emanuel are o suflare de foc iluștrilor, căci auzindu-o, nu numai că arde în cugetul nostru vechile noastre convingeri, ci îmbracă parcă pe cel care primeşte cuvântul său cu un veşmânt nou şi sfânt.  
 
Nerva ridică însă mâna oprindu-l prin aceasta pe magistrul persan.  
 
-Vrem o dovadă clară magistre că acesta ar fi fiul Dumnezeului iudeilor, după cum spuneți.  
 
Puteți să ne-o dați?  
 
-Prea bine magistre, interveni Tiberius. Nerva a pus degetul pe rană. Aveți această dovada?  
 
-Conditio sine qua non!  
 
-Tot ce vă pot spune este că învățătorul Iisus, ducându-se la râul Iordan și găsindu-l pe Ioan acolo, i-a cerut acestuia să-l boteze cerând și el curăţirea de păcate, el care este de o sfințenie copleșitoare. Înfricoşat de această cerere fiindcă acest om sfânt ştia cine este cel din faţa sa, a spus învățătorului că el, Ioan, este cel care trebuie botezat. Hristos însă, cu multă umilinţă i-a cerut acestui Ioan să înfăptuiască ritualul pe care el îl făcea tuturora, chiar şi celor mai umili, vrând să arate prin aceasta nu numai supunerea sa faţă de această rânduială de om, ci şi solidaritatea sa cu cei ce se pocăiesc de păcate. Iar acest botez al lui Ioan era considerat de către Iisus ca fiind tot ce putea face mai mult omul în materie de pocăinţă, așa spuneau ucenicii lui.  
 
-Spuneai totuşi magistre că Iisus acesta este un om de o covârşitoare sfinţenie, remarcă Nerva. Cum s-a apropiat de cei păcătoşi fiind sfânt? De obicei zeii sunt intangibili! Vestalele noastre spre exemplu sunt păzite mai ceva ca focul vestei pe care acestea îl păzesc. Lumii romane îi place ideea de castitate și puritate și n-ar pricepe acest amestec al celor sfinte cu cele pervertite!  
 
-Şi ucenicii lui s-au mirat de aceasta ilustre Nerva, răspunse magistrul persan. Acel Ioan însă a spus despre învățătorul Iisus că el este mielul lui Dumnezeu căruia el nu este vrednic nici să-i dezlege încălţămintea. Acest pustnic al deșertului înţelegea deci starea de sfinţenie a învățătorului.  
 
Dar Iisus a trecut cu vederea acest lucru şi l-a rugat să facă cele rânduite arătând de fapt că şi noi trebuie să ne curăţim prin acest botez al pocăinţei deşi sfinţenia lui nu avea nevoie de aşa ceva. Dar ritualul acesta mai are şi o altă faţă. Harul lui Dumnezeu se pogoară şi se cufundă astfel în materie purificând-o și înnobilând-o totodată.  
 
Apoi, luarea la cunoştinţă a ideii de sfinţenie ne face de fapt să ne înţelegem păcatele și greșelile noastre pentru că altfel ne credem îndreptăţiţi să comitem orice. Dar iată dovada de care vă vorbeam! Despre botezul învățătorului Hristos am aflat că atunci când Ioan îi turna apă peste creştet, au spus ucenicii şi martorii acestei scene, cerul s-a deschis precum o cortină pe care o dai la o parte şi din înălţimea de azur, un duh, ca un porumbel strălucitor și alb ca zăpada s-a aşezat peste creştetul său făcându-se una cu persoana lui Iisus, iar apoi, o voce ca un ecou imens s-a auzit de pretutindeni. Iar vocea aceea care era a Tatălui din cer mărturisea despre Hristos Mesia acest lucru:  
 
,, Acesta este fiul meu cel iubit întru care am binevoit”.  
 
-Și ce ar însemna asta magistre, dacă lucrurile s-au întâmplat aievea? întrebă Nerva.  
 
-Revelaţia aceasta mărturiseşte că trei persoane sunt care stăpânesc în cer şi pe pământ iluștrilor. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi acel Duh Sfânt care s-a arătat în chip de porumb.  
 
A fost o arătare minunată care i-a făcut pe cei prezenţi să cadă cu capetele până la pământ înfricoşaţi. Și ieşind de acolo, învățătorul a fost însoţit de urale şi strigăte de bucurie. El însă, fără să-și arate gloria sa, şi-a luat rămas bun de la Ioan şi a plecat urmat de ucenicii săi. Vestea acestei revelaţii s-a răspândit foarte repede în toată Pereea, Iudeea, Decapolis şi chiar și mai departe.  
 
Magistrul Ruthavan tăcu din nou, privindu-l pe Tiberius care se aşezase acum pe o altă canapea. Tăcerea se prelungi. Nerva se lungi din nou pe canapeaua sa sorbind din cupa de argint. Nici Thrassylus nu spuse nimic ci doar îşi şterse sudoarea apărută pe frunte, cu o năframă mică.  
 
Într-un târziu Tiberius spuse:  
 
-Se pare că ceva de bun augur se va petrece deci în Iudeea, Thrassylus... Ce spui?  
 
-E predicţia mea magnifice şi o menţin, răspunse acesta.  
 
-O întrebare magistre! spuse Tiberius.  
 
Ahnbar Ruthavan care se ridicase, îşi duse mâna la piept şi se înclină în faţa împăratului.  
 
-Cum crezi magistre că se va termina uimitoarea poveste pe care ne-ai spus-o?  
 
-Acest lucru nu vi-l pot spune magnifice nici dacă aş şti mersul tuturor astrelor... Dumnezeu însă are planurile sale. Ce vă pot spune însă, e faptul că învățătorul Iisus are mulţi duşmani în Iudeea. Nici Irod Antipa, tetrarhul Galileei şi Pereei, se pare că nu-l vede cu ochi buni.  
 
Însă duşmanii cei mai mari sunt cei din poporul său. Iudeii au în Sinedriu, care este un fel de senat, două partide dominante. Cele ale fariseilor şi ale saducheilor. Aceste două partide deţin puterea religioasă şi civilă în Iudeea însă puterea arhiereilor și marilor preoți din Ierusalim se întinde dincolo de provincie, către tetrarhia regelui Irod și anume în Galileea și Pereea, ori în alte tetrarhii alăturate. Procuratorul Ponţiu Pilat se adresează acestui Sinedriu şi marilor arhierei pentru a impune legea și pacea romană în Iudeea. Acest Sinedriu este în mare parte ostil învăţăturii pe care Iisus din Nazaret o răspândeşte, însă marea masă a poporului îl iubeşte, îl admiră şi îl ascultă cu multă râvnă pe învățător iar predicile pe care acesta le spune adună uneori mii de oameni, unii veniți de foarte departe. Şi nu de puţine ori, el îi atacă prin predicile sale tocmai pe aceşti farisei şi saduchei şi practicile lor neconforme cu credinţa în Dumnezeul iudaic.  
 
Împăratul îl opri făcând un semn cu mâna.  
 
-Te-am întrebat acest lucru magistre dintr-un motiv anume, spuse Tiberius. Iată! Noi ştim că un eveniment ceresc se va produce deasupra Mediteranei dar va fi mai bine vizibil la Ierusalim sau în apropiere, așa spun astronomii alexandrini. Este vorba de o eclipsă solară care n-ar avea nimic neobişnuit în ea dacă nu s-ar suprapune cu un alt eveniment astronomic şi anume o conjuncţie a celor cinci planete! Noi, adică Thrassylus şi cu mine, fiindcă Coceius Nerva e destul de sceptic, credem că un mare eveniment va avea loc atunci, iar Thrassylus îmi spune că acest lucru va fi de bun augur. Eu personal înclinam să cred că se va petrece ceva de rău augur, însă Thrassylus m-a convins de contrariu. Augurii și sacerdoții Romei spun și ei cam același lucru. Ce spui deci magistre  
 
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a doua - al saptelea fragment (1) / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1490, Anul V, 29 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!