Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1447 din 17 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a doua- al saselea fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu ceva timp înainte de a fi răstignit la Ierusalim Iisus din Nazaret, în insula Caprae la reședința împăratului Romei, fuseseră chemați și aduși acolo de către Tiberius Thrassylus și la porunca împăratului Tiberius, mai mulți învățați și savanți ai vremii. Se aflau acolo astronomi, astrologi, matematicieni ori geometri vestiți dar și profesori și filosofi din marile universități din vremea aceea, din Alexandria, de la Roma ori din Athena. Împăratul Tiberius pusese la dispoziția celor chemați tot ceea ce ceruse Tiberius Thrassylus şi lucrurile se puseseră în mişcare cu destulă greutate, cu aproape un an mai înainte de eclipsa de soare care avea să se producă la Ierusalim în anul 19 al domniei lui Tiberius. Se cheltuise o mică avere pentru a se realiza cele convenite însă romanii erau oameni care nu făceau nici un fel de economii când era vorba de lucruri care urmau să influenţeze viaţa și soarta imperiului, iar pentru Tiberius nicio sumă nu era prea mare pentru a afla ceva în acest sens. Cei chemaţi pe insulă fură deci aduşi în grupuri precum cei din Alexandria sau de la Roma, sau, unul câte unul din locurile izolate în care trăiau și aceasta se făcu în câteva luni, până ce lista la care se gândise Thrassylus fu completă. Împăratul nu-i deranjă prea mult pe învăţaţi cu prezenţa sa imperială ci doar fu de faţă când aceştia îi prezentară omagiile pe terasa superioară a vilei sale printr-o scurtă ceremonie în care garda imperială germană îmbrăcată în platoșe aurii fu postată în semicerc în spatele unei estrade. 
  
Aşezat pe jilţul său aurit înălțat pe estradă și înfășurat în toga sa princiară, Tiberius Cezar Augustus ridicase o mână salutând adunarea învăţaţilor, urându-le bun venit în insula Caprae. 
  
Aceasta fusese toată ceremonia. 
  
Împăratul ceru însă tuturor celor sosiți, adresându-se consilerului său Tiberius Thrassylus, ca prin ceea ce aveau de făcut să se ajungă cât mai rapid la un răspuns. 
  
În decursul aceleiași zile, aflați în sufrageria vilei Iovis, Thrassylus se înclină în faţa lui Tiberius care aștepta un prim răspuns. 
  
-Dacă zeii vor îngădui, magnifice imperator, vom afla ceea ce trebuie să aflăm. Iar aceste minți luminate, în mod sigur ne vor descoperi voința zeilor! Dar... cu înțelepciune... va trebui să știm să și discernem dintre toate teoriile și ipotezele ce vor fi prezentate, pe cea care este cât mai apropiată de adevăr. 
  
-Pe Jupiter Capitolinus!.. Dă-ţi toată silinţa Thrassylus, trebuie să știm exact ce vor zeii. Soarta imperiului ar putea depinde de ceea ce veți afla! Tratați deci cu seriozitate orice idee. 
  
Spunând acestea împăratul plecă într-o mică plimbare însoțit de garda germană și nu-i mai deranjă pe cei veniți acolo cu prezența sa. 
  
În zilele acelea, învăţaţii vizitară insula Caprae și atracțiile ei naturale, mergând la pescuit în jurul insulei, ori odihnindu-se la umbra copacilor sub foișoarele aflate la intersecția aleilor principale, vopsite în alb și încadrate de ghirlande florale unde tăvi imense pline cu gustări și fructe așteptau a fi savurate. Unii dintre cei veniți se delectau privind marea din locurile în care insula oferea frumoasele sale privelişti iar alții făceau plimbări în jurul vilei Iovis unde se aflau mici parcuri și alei pietruite făcute pentru Tiberius, care se plimba adeseori pe acolo, și unde din loc în loc se aflau mici terase suspendate deasupra unor stânci verticale, terase dispuse la diferite înălţimi şi legate între ele prin alei ori scări din piatră, protejate de balustrade și unde vegetația lăsa să se vadă din loc în loc statuile zeilor. De când sosiseră pe insula Caprae cărturarii nu făcură deci mare lucru şi asta fusese și recomandarea lui Thrassylus dealtfel, de a nu grăbi lucrurile, întâlnirea fiind un excelent mijloc de comunicare culturală până când avea să sosească binecuvânatarea preoților și augurilor de la Roma, care era absolut necesară pentru începerea cercetărilor. Fusese și aceasta încă una din condițiile puse de Tiberius Cesar Augustus. 
  
Așadar augurii primiseră permisiunea și cercetară zborul porumbeilor iar ulterior trimiseră tocmai din Roma binecuvântarea zeilor care indicau prin observașiile lor că momentul ales de ei era prielnic și pe placul lor. Apoi, într-una din zile, fiind cu toții adunați, cu ajutorul geometrilor și matematicienilor din Alexandria, magistrul Thrassylus împărtăși tuturor câte ceva în legătură cu evenimentul astronomic așteptat. Se aflau cu toții la vila Uranus aflată ceva mai jos de reședința lui Tiberius. Pe tabla instalată pe una din terase fuseseră trasate traictorii cu creta, linii care intersectau mici cercuri care reprezentau soarele, luna și planetele, printre constelații. 
  
Într-o parte a terasei se aflau discuri de aramă înălțate pe tije având în partea de jos trepiede. După prezentarea de la tablă trecură cu toții în locul în care se aflau discurile înălțate pe tije. Slujitorii mutau acum aceste discuri la indicațiile astronomilor alexandrini. Pe aceste discuri se puteau zări reliefate figurile zeilor: Jupiter, Marte, Venera, Mercur, Saturn. În mijlocul discurilor se afla discul zeului luminii solare, Apollo-Phoebus, apoi urmau discul Terrei, pe care se afla bătut în relief de aramă, chipul Vestei, iar lângă Terra, discul zeiței Selena. 
  
-Pentru acest lucru ne aflăm aici, spuse magistrul Thrassylus arătând discurile care se aflau așezate într-o anume poziție. Ideea, magiștrilor, este că știm destul de bine ce se va întâmpla pe cer, dar paradoxal, nu știm încă ce va fi pe pământ și ce fel de semn este acesta. De aceea nu e necesar să știți toate subterfugiile astronomice ori astrologice, prieteni, acest lucru îl cunosc savanții alexandrini care au și descoperit acest lucru. Pe noi ne interesează conotațiile acestui semn ceresc aici pe pământ. Fiecare idee, va fi deci luată în calcul și analizată până vom găsi un răspuns așteptat de magnificul împărat al Romei, Tiberius Cezar Augustus. Zeii să ne înțelepțească pe toți! 
  
Urmă apoi o prezentare detaliată despre fenomenul cu pricina, prezentare făcută cu era și de așteptat, de astronomii alexandrini. 
  
Ieșiră apoi cu toții în împrejurimile vilei Uranus pe aleile din jurul zidurilor. Discuțiile erau acum deschise adunării și oricine își putea exprima părerea. Cineva dintre dânșii îşi spuse primul punctul de vedere. 
  
-Totuşi, începu acela, nu înţeleg de ce o așezare în linie a celor cinci planete ar trebui să însemne un eveniment care va schimba lumea? Se aliniază şi gata. Şi ce dacă mai e şi o eclipsă tot atunci! 
  
O simplă întâmplare care nu-mi spune prea multe iluștrilor! Sunt sceptic, sincer să fiu! Nu văd cum astrele ar putea influenţa cursul istoriei deşi credinţele pe această temă sunt vaste şi sunt întâlnite la toate popoarele, magiștrilor. Știu însă că voi romanii aveți un cult pentru astfel de lucruri... Și nu prea cred nici faptul că zeii vor să ne comunice ceva... Nu consider acest lucru un semn! 
  
-Eu nu sunt sceptic, spuse un altul. Şi... gândiți-vă, e un eveniment prea rar totuşi ca să nu însemne ceva. O eclipsă e desigur doar o eclipsă, un eveniment rar care se produce o dată la nu ştiu câţi ani. 
  
Dar o aşezare a celor cinci planete în chiar timpul eclipsei, asta mi se pare ceva aproape demn de luat în seamă! Sunt deci un entuziast al părerii că ceva urmează să se întâmple aici pe pământ pentru că fenomenul e observabil chiar aici pe pământ deci e făcut pentru pământ. Zeii ne-au dat deci un semn! În mărinimia lor aceștia vor ca noi să aflăm despre ce e vorba, însă taina acestor lucruri trebuie căutată, și nu cred că va fi o misiune ușoară. Dar cei care ştiu să caute şi să interpreteze, vor afla ceea ce trebuie! 
  
-Cum s-a descoperit deci acest lucru? întrebă cineva. 
  
-Savanții alexandrini au calculat eclipsa, răspunse Tiberius Thrassylus. Apoi cineva care studia traiectoriile planetelor a observat o conjuncție a două planete în chiar timpul eclipsei. A fost curios să afle și traiectoriile și pozițiile celorlalte planete și nu mică i-a fost mirarea când a mai descoperit încă o conjuncție și apoi încă una, și încă una, în total cinci. Asta i-a entuziasmat, însă i-a și speriat pe matematicieni și geometri. Apoi, alexandrinii mi-au scris mie și celor de la Roma despre acest lucru și iată-ne aici prieteni, încercând să deslușim ce vor zeii... 
  
Un magistru alexandrin interveni după ce îşi ridică mâna. 
  
-Vorbește Pharsalus, spuse Tiberius Thrassylus. 
  
-Ca matematician vă spun că şansele unei alte alinieri a planetelor în chiar timpul soarelui umbrit sunt aproape nule. Probabil evenimentul e unic în istorie şi aşa va și rămâne. Trebuie deci că se va întâmpla ceva cu adevărat remarcabil. Numai zeii însă ştiu asta...deocamdată! 
  
-Iată un prim răspuns, spuse Tiberius Thrassylus arătând spre cel care vorbise. 
  
-Hm! ce s-ar putea întâmpla ilustre Pharsalus? interveni un al doilea sceptic. Vre-un război? Vre-o ciumă ? Un cutremur devastator care să distrugă orașe ori imperii? Poate erupția unui vulcan sau poate vre-o furtună neobişnuită... în rest nu văd ce-ar putea fi, iluștrilor. 
  
-Fiind un eveniment unic speranţele noastre ne spun că ceea ce se va produce va fi benefic pentru toţi oamenii, interveni Thrassylus într-un moment de tăcere. Zeii doresc să ne descopere ceva. Dar ce anume? Aceasta e misiunea noastră... 
  
-Iluzii! spuse primul sceptic. Suntem ,,condamnaţi” la propria noastră viaţă! Nu vom putea ieşi din matriţa ei! Şi nu ştiu ce vreţi să spuneţi magistre cu toate acestea! Şi mai cred că nu se va întâmpla nimic deosebit! 
  
-Subscriu, spuse celălat sceptic. N-avem de ce să ne facem griji din pricina acestor mișcări ale astrelor. Ne place așa, să ne imaginăm că se va întâmpla ceva nemaivăzut, ceva unic, ceva grandios! În realitate însă nu se va întâmpla aproape nimic! Războaie și ciume au mai fost. Cutremurele lui Pluto și erupțiile lui Vulcan au mai făcut și altă dată ravagii. Atlantida a și avut această tristă soartă a cutremurelor. Iar Pompeii și Herculaneum au fost acoperiți de cenușa fierbinte a Vesuviului. Întăresc şi eu a crede spuselor care afirmă că suntem condamnaţi la această viaţă obişnuită în care se va întâmpla totul și nimic. Suntem deci ,,condamnațiˮ la realitatea cotidiană cu toate aspectele ei banale, obişnuite... 
  
-Se prea poate să aveți dreptate magistre! spuse un alt învățat. Aş vrea însă să ştiu ce înţelegeți totuși prin noţiunea de realitate de care vorbiți! Sau realitate cotidiană ... mă rog! 
  
Toţi întoarseră capul către cel care vorbise. 
  
Cel căruia i se pusese întrebarea stătu puţin pe gânduri. Tăcură toţi aşteptând polemica care se ivise și care părea a fi în afara temei. 
  
-Ne îndepărtăm de subiect, spuse cineva plictisit. Parcă era vorba de semnele cereşti! Acum vorbiți de realitate? O știm...e cea cotidiană, obișnuită. 
  
-Ba bine că nu prietene! fu replica cuiva. Poate că prin aceasta polemică ne apropiem de ceea ce ni s-a poruncit să căutăm, mai ştii!? 
  
Thrassylus făcu un semn cu mâna. 
  
-Continuați polemica prieteni, spuse el. Timp avem destul. Putem vorbi despre orice. 
  
-Poate ne daţi şi o definiţie a realităţii! rosti altcineva. Tare am fi curioşi să aflăm ce este de fapt ceea ce vedem! 
  
Cel căruia îi fusese adresată întrebarea dădu răspunsul său. 
  
-E simplu! spuse el vrând să pară cât mai firesc şi mai sigur pe sine. Realitatea e ceea ce văd, aud, simt, convingându-mă în acelaşi timp că lucrurile pe care le percep sunt adevărate, trecându-le prin sita raţiunii, a logicii, a bunului simț, dacă vreți... Şi totuşi cu această succintă definiție parcă îmi scapă ceva. Recunosc că nu e numai atât, dar în principiu cred că realitatea este influențată de lucrurile ori de ideile adevărate! 
  
-Adevărate?! Dar cărora dintre lucruri trebuie să le atribuim calitatea de a fi adevărate?! interveni cun altul, cu puţină revoltă în glas. 
  
Privirile se întoarseră spre cel care vorbise. 
  
-De ce vă uitaţi aşa la mine iluștrilor?! exclamă acesta. Cunoaşteţi adevărul cumva şi sunteţi siguri de el? Demonstraţi că adevărul este adevărul şi apoi veţi putea stabili şi realitatea de care vorbiți! 
  
-Adevărul despre ce? Noi nu înţelegem ce vreți să spuneți magistre! răspunseră mai mulţi celui ce spusese aceasta. 
  
-Despre realitate! le spuse acesta accentuând cuvintele. Dar să nu faceţi confuzii prieteni..., realitatea e realitate şi adevărul este adevăr. Așa cred. 
  
-Oh nu se poate! Nu se poate! replicară unii. 
  
-Cele două noțiuni sunt inseparabil legate! spuseră mai mulţi după ce fiecare analiză cele spuse. 
  
-Cine ne-ar putea da o definiție despre cele două noțiuni prieteni? întrbă Tiberius Thrassylus rotindu-și privirea către dânșii. 
  
-Ar merita să mai reflectăm, spuseră mai mulți. Să nu ne pripim... 
  
-Doresc eu să vă dau un răspuns, se auzi o voce după un timp. 
  
Tiberius Thrassylus îl căută cu privirea pe cel care vorbise, însă știa deja despre cine era vorba. În fața tuturor păși un bărbat care sosise de curând printre ei. Toate privirile se întoarseră înspre el și descoperiră cu toții un chip frumos cu părul și barba albe, însă, în ciuda acestui aspect, cel ce vorbise părea a nu avea mai mult de patruzeci de ani. 
  
-Magistre Ahnbar Ruthavan! rosti Tiberius Thrassylus surprins. În sfârșit ați sosit! Iată! continuă el, este aici cu noi astronomul și ilustrul magistru persan Ahnbar Ruthavan, mare mag, astrolog, magistru al ştiinţelor frumoase şi poet, un mare filolog, venit tocmai de la curtea lui Arthavan al II-lea împăratul Parţiei, suveran care din păcate nu este prietenul Romei, însă asta nu ne împiedică să-l avem aici printre noi pe acest om deosebit. 
  
Toate privirile se îndreptară spre cel numit. Tiberius Thrassylus nu mai spuse nimic altceva, şi făcu un semn cu mâna pentru ca cel pe care îl numise să spună ce avea de spus. 
  
Cel sosit nu vorbi dintr-o dată, ci păşi către ei privindu-i îndelung iar apoi plecându-și fruntea cu o mână în locul inimii, se înclină în faţa tuturor. Apoi stătu în mijlocul lor acolo unde i se făcuse semn să se apropie. Magistrul persan era un bărbat de statură mijlocie. Îmbrăcat conform rangului său, acesta părea a fi un rege ori un prinț al orientului. Straiele sale lungi până la pământ dintr-o țesătură foarte scumpă erau brodate cu fir de aur reprezentând înflorituri orientale. La gât se zărea cămaşa scumpă de mătase ieşind de după gulerul rotunjit şi brodat cu raze aurii, iar brâul din catifea verde se zărea şi el dincolo de pulpanele hainei sale. Degetele mâinilor sale erau împodobite cu inele scumpe şi masive în mijlocul cărora sclipeau pietre preţioase. Safire, mărgăritare ori rubine, iar acestea nu erau dintre cele mici, care le puteai găsi la orice bijutier, ci aveau mărimi considerabile întărind faptul că cei prezenți aveau în fața lor un om cu un rang foarte înalt în Persia. Pe spatele mantiei sale din purpură violacee se putea zări o fumoasă broderie care închipuia cerul, unde soarele, luna şi planetele erau reprezentate printre stele. Acolo undeva printre stelele brodate cu grijă se afla una deosebită de celelalte, având opt raze și care era cusută în mici perle în mijlocul cărora se afla un diamant. Alături se afla soarele brodat în fir de aur şi luna în fir de argint. 
  
Cei prezenți admirau acum fumoasele veșminte ale celui care sosise de puțin timp în mijlocul lor. Printre togile romane și eline, îmbrăcămintea magistrului Ahnbar Ruthavan contrasta puternic, încât cu toții erau convinși că au în fața lor un prinț al Mediei. 
  
-Vă ascultăm magistre, spuse Tiberius Thrassylus. 
  
-Adevărul prieteni, odihnește în realitate, pe care o întrepătrunde, definindu-o, iar aceasta din urmă este parte integrantă din adevăr, care îi dă de altfel forma şi sensul. Aș spune deci că ipostasul ultim al realităţii este de fapt adevărul care e sâmburele de lumină din tot ceea ce vedem şi credem! 
  
Cei prezenți tăcură privindu-se între ei analizând fiecare dintre ei cele spuse, și, după puțin timp, câțiva mai întâi iar mai apoi toți, îl aplaudară pe magistrul persan cu entuziasm. 
  
-Ați fost magnific magistre! spuse Tiberius Thrassylus printre strigătele de admirație ale celor din jur! Vom ține cont de cele spuse! 
  
Când ovațiile se mai potoliră cineva interveni însă în discuţie ridicându-și mâna. 
  
-Părerea mea amicilor ar fi aceea că realitatea e ceea ce vedem cu toţii şi înţelegem cu toţii în acelaşi mod acelaşi lucru. De văzut vedem ceea ce cu toții vedem... însă de exprimat exprimăm păreri pur personale despre ceea ce am văzut, iluștrilor! Fiecare cu adevărul lui mai exact! Și pentru a întări cele ce am spus vă voi povesti ceva. Cunosc de pildă pe cineva care iubeşte foarte mult banii. Mai ales pe cei din aur. Mare parte din realitatea lui este dată de metalul preţios. Aproape tot timpul omul acesta îşi consumă forţele şi îşi pune mintea la lucru pentru a atrage de partea sa cât mai multe monede din aur. Realitatea are deci culoarea galbenă pentru acest om. Dacă îl vom întreba ce este adevărul, vom primi un posibil răspuns cum că aurul e cel care contează cel mai mult şi este deci în cele din urmă chiar adevărul! 
  
-Hm! exclamă cineva cu neîncredere. Vă pripiţi magistre cu astfel de modele! Şi ce argumente ar avea acesta? 
  
-Va argumenta spunând că banii întreţin afacerile, cu bani se plătesc dările şi simbriile, cu bani poţi construi şi poţi ţine o armată şi aşa mai departe. Va spune deci că banii, mai ales cei din aur, sunt de fapt cel mai important bun al lumii, pe care banul o ţine şi o pune în mişcare. Din punctul lui de vedere, acest om pare că are dreptate. Pentru noi însă este doar un fals, o iluzie. Vă și aduc aminte de legendarul rege Midas căruia măritul zeu Dionysos i-a îndeplinit dorinţa de a preface în aur lucrurile pe care le atingea. Dar neputând să mai mănânce nimic din cauză că şi mâncarea se prefăcea în aur la atingere, Midas a renunţat şi s-a rugat zeului să revină la starea lui de dinainte! Banii şi aurul nu pot fi deci bunul cel mai de preţ al lumii pentru că sunt doar nişte bucăţele de metal, fie el preţios sau nu. Banii sunt de fapt o iluzie fiindcă forţa lor este dată de accepţiunea noastră. Iată deci realitatea acestui fapt! În spatele accepţiunii stă ideea, care e mai sigură decât realitatea percepută prin obiecte și lucruri. 
  
Terminând ce avea de spus, magistrul primi aplauzele celor din jurul său iar el se înclină în faţa tuturor. 
  
-Felicitări Posidonius! exclamă Thrassylus aplaudând și el! Un stoic adevărat! 
  
-Suntem deja, cum altfel?...pe teritoriul mult prea sofisticatei filosofii eline! spuse un învățat de la Roma care se știa despre el că avea origini nordice. Să revenim la astre totuși, prieteni! 
  
-Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, Zenon, Epicur şi alţii au pus aceste probleme în operele lor. Le reluăm sau le repetăm? completă cineva! 
  
-Hm! veşnica problemă a existenţei omului, a adevărului şi a realităţii! Să trecem mai bine la calcule prieteni. Poate vom mai afla ceva în plus de la geometri. 
  
-Doresc să expun o problemă care mă frământă prietenilor și magiștrilor, în legătură cu această realitate, interveni cineva într-un moment de tăcere. 
  
-Ascultăm magistre, spuseră mai mulți. 
  
-Vreau de fapt să vă fac o remarcă şi anume aceea că dacă existăm, atunci existenţa noastră este aici şi acum și ea corespunde realităţii aferente fiecărei persoane în parte, cu observaţia că stările contemplative ale subiecţilor diferă de la unul la altul iar dacă două sau mai multe persoane au păreri asemenea asupra unui lucru sau concept, altele pot fi împotriva altora. Mai mult, cei care se pun de acord asupra unor părţi din realitate, pot avea păreri diferte în privinţa altor părţi ale realității, fiind vorba cum bine ştiţi de percepţie şi simţuri care reflectă în ochii noştri o anumită realitate pentru fiecare dintre noi. Rezultă că există atâtea păreri despre realitate încât aceasta este de fapt inaccesibilă în esenţa ei şi improbabil de a fi cunoscută în totalitate. Acest lucru l-au mai spus totuşi şi alţii mai înainte deci nu e un concept al meu personal însă subscriu acestui concept. Aştept de altfel şi părerile voastre. 
  
Cineva ridică mâna, semn că dorea să spună ceva iar magistrul Thrassylus care îl observă îi dădu permisiunea de a vorbi. 
  
-Mă întreb, începu el, fiindcă tot s-a vorbit de o mulţime de păreri despre realitate, dacă ar putea exista cumva cel puțin două persoane care să fie întru totul de acord, în absolut toate privinţele şi aspectele unei relaţii dar şi cu privire la orice, inclusiv despre realitate, şi aceasta fără nici o deosebire. 
  
-Aşa ceva e practic imposibil! spuseră mai mulţi. Putem fi de acord între noi în multe privinţe dar pe anumite domenii vom avea divagaţii, păreri contradictorii... preferințe diferite în cele din urmă. 
  
-Ar fi totuşi ideal dacă ar putea exista o aşa comuniune..! completă cineva. 
  
-Visuri! se auzi un răspuns. Nici măcar zeii nu au păreri asemenea, prieteni. Adeseori chiar ei se ceartă între ei ca şi noi, muritorii! 
  
-Dar asta ar însemna că nici noi dar nici zeii nu cunosc Adevărul! spuse cineva clătinând din cap. 
  
Ceilalţi îl priviră pe cel care vorbise, unii chiar cu o doză de uimire întipărită pe chip, însă nimeni nu spuse nimic! În alte condiții aceste cuvinte ar fi putut fi socotite ca fiind blasfemiatoare la adresa preceptelor ori dogmelor religioase romane și ar fi fost aspru pedepsit cel care le-ar fi spus. Magistrul Thrassylus le promisese însă tuturor libertatea absolută a cuvântului. 
  
Toate privirile se îndreptară deci către el, fiindcă toţi înţelegeau că discuţia căpătase tente ,,eretice”. Thrassylus însă, conform promisiunii făcute, tăcu. Ridică doar mâna pentru ca discuţia să poata continua. 
  
-Şi totuşi, dacă ar exista o asemenea comuniune de minimum două persoane atunci înseamnă că acele două persoane ar fi perfecte! Nu-i așa? Asta fiindcă relația lor este perfectă și au o viziune justă asupra oricăror lucruri și fenomene! 
  
-Ar fi mai mult decât atât, completă magistrul Ruthavan care tăcuse până atunci. Asta ar însemna însă că cele două persoane slujesc una celeilalte printr-o devoţiune fără fisură şi fără margini! Și asta fără a se vorbi de obediență ci doar de devoțiune! 
  
-Intervin și eu spuse un învățat din Spania. Dacă ar exista două persoane perfecte, după cum spuneți magistre, gândesc că nu e de ajuns aceasta. Cei doi înțeleg doar între ei ce se petrece, adică uniunea lor perfectă, care n-ar fi însă de ajuns dacă n-ar exista cel puțin un al treilea, care să contemple această comuniune a doi, nu credeți? Și care știe în totalitate ceea ce ceilalți doi gândesc și simt. 
  
-Bine magistre, îl opri cineva, dar asta ar însemna că această comuniune este formată nu din doi plus unul, ci din trei acesta de care vorbiți fiind de fapt egalul celorlați! Pentru a reprezenta acest lucru ar trebui deci să desenăm un cerc iar înlăuntrul acestui cerc un triunghi echilateral cu vîrfurile pe linia cercului. 
  
-Intuiția voastră funcționează perfect iluștrilor, spuse din nou magistrul Ruthavan. Cu o altă ocazie aș dori să vă vorbesc despre ceva referitor la ceea ce s-a spus aici și acum! O remarcă însă la cele trei persoane descrise ar fi că cel care contemplă din afară comuniunea celorlalți doi este el însuși în același timp și în interiorul comuniunii! 
  
-Superb prieteni! exclmă Tiberius Thrassylus aplaudând. V-ați întrecut pe sine magiștrilor! Geometria și filozofia într-o splendidă comuniune! 
  
Magistrul Ruthavan mai avea însă ceva de spus. 
  
-Dar, gândițivă prieteni, asta ar însemna că aceasta ar fi iubirea supremă! O comuniune perfectă și indestructibilă. 
  
Aplauzele nu întârziară! 
  
-Mă uimiți magistre! spuse Tiberius Thrassylus. 
  
-Idealizăm, idealizăm prieteni! Aşa ceva nu există! spuse cineva după puțin timp. Reveniţi aşadar cu picioarele pe pământ! Totuși recunosc, e aceasta o idee frumoasă! Este însă doar o idee! 
  
-Nu e doar o idee, răspunse din nou magistrul Ruthavan. Iată! Credeți în binele suprem? continuă el adresându-se tuturor privindu-i. 
  
Mai mulți dintre cei prezenți răspunseră afirmativ. 
  
-Dacă credem într-un bine suprem și neîntinat de nimic, atunci ideea aceasta ar putea avea o bază reală.... 
  
-De ce ar exista totuși un bine suprem magistre? În lumea aceasta pe care o vedem simțim doar ruina, răutatea și la urmă... moartea! 
  
-Unii văd ceea ce spuneți ilustre! Alții, ca mine, văd viață peste tot și lumină. Acestea două sunt aspecte ale binelui suprem. Dacă lumea cu tot ceea ce este în ea, există, atunci ea există datorită unei conștiințe a binelui care a creat toate acestea. Au afirmat-o Platon și Aristotel cu mult înainte. Antagonic, nici nu trebuie să mai spun fiindcă știți, există și o conștiință a răului care dorește distrugere și moarte. 
  
-Atunci, dacă e așa, înseamnă că trăim într-o lume a extremelor, magistre Ruthavan, interveni Tiberius Thrassylus! 
  
-Lumina nu are nimic de a face cu întunericul, ilustre! Filozofic vorbind, sunt două noțiuni extreme! 
  
-Atunci opusul realității de care tot vorbim, care ar fi? 
  
-Ultimul ipostas al realității este adevărul, am mai spus asta! Cine fuge de adevăr merge spre direcția opusă. Nu există o lipsă a adevărului care să nu fie nici minciună. Terțium non datur! 
  
Sunt deci doar două posibilități în această lume prieteni. Adevăr și fals. Lumină și întuneric. 
  
Viață și moarte! O viziune greșită asupra realității este precum întunericul prieteni. Vai de cel care spune luminii că e întuneric, iar întunericului că este lumină! Cu atât va fi mai adânc întunericul aceluia care crede acest lucru! 
  
-Abyssus abyssum invocat! șopti Tiberius Thrassylus. 
  
-Referitor la realitatea aceasta despre care tot vorbim magiștrilor, spuse din nou Ahnbar Ruthavan, aş vrea să vă arăt un aspect şi anume acela că fiecare dintre noi suntem martori la o fărâmă foarte mică din prezentul pe care îl petrecem în locurile și timpul care ne-au fost date. Uneori însă, nu avem cunoștință nici măcar de ce se petrece în chiar imediata noastră vecinătate, deoarece trebuie să mai şi dormim, sau nu putem privi în toate direcţiile dintr-o dată și nici nu putem fi în mai multe locuri odată. Apoi sunt oameni şi locuri de pe pământ pe care nu le ştim şi nu le vom şti niciodată. Şi de aici şi concluzia că nu vom şti mare lucru într-o viață. De fapt vom ști foarte foarte puțin. Suntem doar martorii acestei fresce care este natura şi tot ce e în ea. Suntem în faţa unui mozaic imens iar noi ştim din acest mozaic cu miliarde și miliarde de pietricele, doar câteva. Uneori nici pe acelea nu le cunoaştem prea bine... 
  
-Însă le putem intui! completă cineva. 
  
-Aşa e, fu de acord Ruthavan. Şi faptul că le putem intui deşi nu le vom şti niciodată nici numărul nici substanţa e şi asta o însuşire proprie doar omului! O percepţie a realităţii că există alte locuri pe care nu le vom vedea niciodată, dar le bănuim că există. Şi totuşi ne mărim foarte, pe noi înșine și rostim ritos că știm multe. Ştim însă lucruri care cantitativ sunt insignifiante. 
  
-Amintiți-vă de Socrate! spuse cineva. El spunea tuturor că ştie doar un singur lucru şi anume acela că nu ştie nimic! Fiindcă marele stoic înțelegea faptul că o descoperire naște mai multe semne de întrebare care trebuie cercetate fiecare în parte, iar acestea vor naște și ele alte și alte întrebări! 
  
-Sărmanul stoic. A murit pentru asta, spuseră mai mulţi. 
  
Se ridicară cu toții de pe iarbă sau de pe băncile care șezuseră până atunci şi porniră încet pe aleile pietruite mergând şi discutând asemeni peripateticienilor lui Aristotel în gimnaziul Lukeion din Athena. Cineva vorbi adresându-se lui Tiberius Thrassylus care se fla în mijlocul grupului care mergea pe alee. 
  
-Eu prieteni, consider că realitatea, deşi nu poate fi descifrată în adâncul ei, o vom putea percepe a fi mai aproape de adevărul despre ea considerând însuşirile ei ca fiind și altele decât cele pe care le percepem, în virtutea faptului că tot ceea ce credem despre realitate pare a fi greşit, deoarece nu o putem cuprinde cu totul, deci orice aserțiune despre ea ar fi greșită din start. Mai bine ar fi deci dacă nu am avea încredere totală în însuşirile realităţii, acelea pe care le percepem noi! E doar o idee şi după spusele lui Platon, sunt sigur de ea. Vreau deci să spun că deşi nu putem şti adevăratele însuşiri ale realităţii, vom face un pas înainte considerând însuşirile realităţii ca fiind altele decât cele cu care suntem obişnuiţi să le vedem sau percepem. 
  
-Subscriu la aceasta cu o adăugire, interveni un învățat elin. Realitatea pe care o percepem pare a fi după părerea mea ca oglinda unui lac, având acces doar la pelicula de deasupra apei iar sub ea existând o lume pe care noi nu o vedem de fapt. Marginea realitatății, ori dilemele ei sau întrebările pe care ni le punem noi despre ea, ar fi, conform acestei paradigme, sub o peliculă subţire ca oglinda unui lac, dincolo de care se află probabil lumea zeilor, a demiurgilor, a umbrelor ori a morţilor. În schimb, privid oglinda lacului nu numai că nu vom vedea nimic dincolo de ea, ba încă reflexia luminii ne va abate atenţia în altă direcţie, total opusă, spre cer şi spre nori, înşelându-ne încă o dată percepțiile. Iată ce doream să vă spun... 
  
-Frumoasă idee magiștrilor, spuse Thrassylus aplaudând primul pe cel care vorbise. 
  
-Deci trebuie să te afunzi dincolo de oglinda lacului ca să vezi cât de cât ceva... 
  
Cineva veni cu o remarcă interesantă. 
  
-Şi totuşi, spuse el, vă atrag atenția de faptul că realitatea e întotdeauna alta pentru fiecare dintre noi doar pentru că ideile şi convingerilor noastre fac asta posibil, definind fiecare în dreptul său concepţia asupra a tot ceea ce ne înconjoară, dar însușirile realității rămânând practic neschimbate! 
  
Câțiva rabini evrei din Alexandria și Ierusalim, care fuseseră chemați acolo și care tăcuseră până atunci aveau unele obiecţii la toate cele spuse iar unul dintre ei ridică mâna pentru a vorbi. 
  
-Avem de spus ceva. Noi evreii nu putem înţelege viziunea aceasta a zeilor care guvernează cerul, spuse el. Este realitatea voastră și numai a voastră care nu are nimic a face cu adevărul. 
  
-Aceasta pentru că religia voastră opreşte acest lucru. Pentru voi cerul aparţine unui singur zeu. Aveţi deci păreri preconcepute, i se răspunse. 
  
-Să ne înţelegem totuşi, spuse magistrul Thrassylus oprind discuţia cu un gest. Înainte de a continua vreau să votăm asupra acestui subiect. Iată chestiunea pe care o pun în faţa domniilor voastre: Există o realitate dincolo de ceea ce vedem? 
  
-În mod sigur! spuseră mai mulți. 
  
-Vreau să vă atrag atenţia că nu avem nici o dovadă palpabilă în sprijinul ipotezei pluralităţii ideatice ca să spun aşa, despre realitate, aceasta în afara tradiţiilor religioase care ne sugerează acest lucru, sau cea a presupunerilor pur filozofice. 
  
-E de ajuns! rosti altcineva. 
  
-E de ajuns! rostiră mai mulţi. 
  
-Vă rog să ridicaţi mâna, rosti Thrassylus. 
  
Cu toţii ridicară mâinile şi cineva numără voturile. 
  
-Sunt uimit să constat că aproape toţi cei prezenţi sunt de acord cu faptul că dincolo de realitate mai există deci o altă realitate, spuse Tiberius Thrassylus, după care cu toţii porniră din nou pe aleile pietruite străjuite de vegetaţia abundentă peste care se zăreau delfini de aramă înălţaţi pe tije metalice. 
  
-Continuați prieteni! spuse Thrassylus! 
  
Mergând în grupuri mici începură cu toţii să discute între ei. O voce însă îi acoperi după un timp şi toţi tăcură pentru a auzi ceea ce se spunea. 
  
-Sunt deci zeii voştri stăpâni ai realităţii din spatele realităţii? spuse cu voce tare învăţatul evreu care vorbise cu puțin înainte. 
  
Nimeni însă din grupul lor nu-i răspunse în primă instanţă însă toți se priviră între ei.. 
  
Ajunseră cu toţii în faţa unui chioşc frumos decorat unde Tiberius obişnuia să ia uneori prânzul la iarbă verde sub soarele Mediteranei. Pe mese se aflau din abundenţă fructe, aşezate pe tăvi şi cupe aşezate lângă carafe pline cu sucuri de fructe puse acolo de slujitori la porunca lui Thrassylus. 
  
Se aşezară cu toţii pe bănci şi fiecare luă din feluritele fructe. Cum nimeni nu oferi nici un răspuns învăţătului evreu, acesta îşi continuă tirada. 
  
-Aveţi deci un zeu pentru fiecare lucru, continuă acesta. Pentru vin aveţi un zeu. Pentru recolta de cereale aveţi o zeiţă. Marea, cerul şi adâncul sunt şi ele guvernate de nişte zei. Nu în ultimul rând orice izvor, orice râu, orice apă, are un zeu sau o zeiță. Veştile îşi au şi ele zeul lor. Apoi sunt zei care au fost de fapt nişte simpli oameni, spuse învăţatul evreu cu curaj făcând aluzie la deificarea împăratului Octavian Augustus şi a marelui Iulius Cezar. 
  
Aşteptau acum cu toţii să audă unde dorise învăţatul evreu să ajungă. 
  
-Atotputernicul Octavianus de pildă, continuă el. Divinul, cum îi mai spuneţi. Şi-a căpătat locul în Pantheonul Romei. L-aţi proclamat zeu. Asemeni şi cu Caius Iulius Cezar cuceritorul Galiei aţi făcut la fel, sau cu întemeietorul Romei, Romulus Quirinius. Conform învăţăturilor voastre sau mai bine spus realităţii voastre, aceştia sunt acum în preajma atotputernicului Iupiter şi a celorlalţi zei. În viziunea învăţăturii noastre însă, sufletele celor morţi merg toate în Şeol, un loc al umbrelor aflat pe meleagurile cele mai de jos ale pământului unde arde jarul cel nestins și unde vom ajunge mai curând sau mai târziu toți. Totuşi, credința noastră spune că cei drepţi se vor bucura de vederea feţei lui Dumnezeu, ceea ce este de ajuns pentru acele suflete. Iar ca o consolare avem sărbătoarea Yom-Kyppur pentru iertarea păcatelor noastre, când ne putem manifesta căinţa pentru cele rele săvârşite în timpul vieții. 
  
Zei însă, nu vom putea nici măcar a ne închipui că vom ajunge vreodată noi oamenii, fiindcă asta e o blasfemie şi o urâciune înaintea Dumnezeului nostru. Închinarea la statui şi la lucruri făcute de mâna omului sunt pentru noi idolatrie și e o urâciune la fel de mare ca și închinarea la zei. Iată o altă realitate opusă realităţii pe care voi o credeţi a fi exactă. 
  
Rabinul din Alexandria, fiindcă despre el era vorba, tăcu, însă replica nu se lăsă aşteptată. Cineva dintre învăţaţii Romei se ridică din locul unde stătuse păși înainte, aranjându-și toga. 
  
-În accepţiunea religiei noastre un anumit om poate ajunge la mărirea de zeu, rabinule! Faptele sale cu totul şi cu totul deosebite îl pot ridica pe acesta la această statură. Înșişi zeii vor asta, favorizându-i acţiunile şi înlăturându-i obstacolele şi rivalii celui pe cale să ajungă în preajma gloriei și nemuririi. Meritul celui care este glorificat zeu este acela de a înţelege această mărire şi de a se face asemeni unei unelte, care lucrează în slujba celorlalţi, pentru bunăstarea şi prosperitatea semenilor şi a poporului său! De aceea credem şi în puterea omului de a ajunge lângă cei din înălţime. Divinul Augustus de pildă. Oare nu a scris până şi ilustrul Vergilius în Eneida sa despre descendenţa divinului din zeiţa frumuseţii...Venus-Afrodita? 
  
Cineva din anturajul celui care vorbise îlcompletă. 
  
-Este în cele din urmă din partea acelui om deosebit, un act de jertfă în favoarea celor mulţi! 
  
Iar pentru aceasta, răsplata lui este ridicarea la nobleţea de zeu, iar acest lucru poate fi stabilit nu oricum, ci în urma consultărilor unui colegiu sacerdotal pentru a nu mai fi nici un dubiu. 
  
-Jertfa noastră este împlinirea legii, spuse învăţatul evreu. Singura comoară pe care o avem este credinţa noastră, dată nouă de Dumnezeu, unul cel sfânt, şi atotputernic! 
  
Ceilalţi ascultară cele spuse de rabin însă nimeni nu interveni cu nici un fel de dezaprobări, însă în alte condiții aceștia s-ar fi manifestat contra învățatului evreu prin proteste sau poate chiar mai rău. Tiberius Thrassylus impusese tuturor o polemică civilizată şi exprimarea pură și neîngrădită a părerii fiecăruia, fără deosebire. Și se părea că toţi cei chemați acolo păreau să respecte cele convenite. 
  
Pedeapsa impusă de Thrassylus era doar una simbolică, însă necruţătoare. Cel vinovat trebuia să plece de pe insulă. 
  
-Foarte bine! spuse careva într-un târziu. Numai că, dacă acest Dumnezeu al vostru este şi singurul şi atotputernicul, cum se face că sunteţi un neam căzut în mâna şi la cheremul Romei? 
  
Explică-ne asta şi vom crede ceea ce spuneţi! Şi-apoi sunteţi un neam mic rabinule. Va trebui să cuceriţi lumea ca să vă impuneţi zeul printre ceilalţi zei ai lumii fiindcă lumea nu se confruntă numai în războaie ci şi în puternicia zeilor lor! 
  
Învăţatul evreu nu păru însă deloc descumpănit. 
  
-Mă tem că asta nu stă în putinţa noastră prietene! Dumnezeul nostru are planurile Sale. 
  
În învăţătura scripturilor noastre nu contează mărimea sau forţa cuiva. Cel mai mare rege al nostru, pe nume David, a fost un simplu păstor, cel mai mic dintre fraţii săi, dar care, cu mult curaj a cerut a se lupta cu un uriaş din neamul lui Anac pe nume Goliat care omorâse mulţi dintre ai noştri, şi care lupta alături de filistini, un neam potrivnic poporului meu. Viitorul nostru rege l-a răpus pe aceasta cu o singură lovitură de piatră între ochi. Şi asta n-a fost singura faptă de arme a micului păstor. Crescând cu vârsta acesta a devenit un războinic atât de vestit încât se spunea despre el că ucisese zeci de mii de duşmani! Apoi, un prooroc aproape la fel de mare ca Moise, pe nume Samuel l-a uns rege al lui Israel pe acest păstor care a realizat acum mai bine de o mie de ani închegarea regatului nostru care fiinţa atunci sub forma unor uniuni tribale. Naţiunea noastră a devenit astfel un regat centralizat şi consolidat de acest mare rege care a fost nu doar un om politic şi un general extraordinar ci şi un mare poet şi un mare tâlcuitor al Torei, cartea noastră sfântă. 
  
-Şi nu i-ați hotărât încă titlul de zeu? întrebă cineva cu o prefăcută seriozitate, vrând astfel prin paralela făcută să justifice deificarea lui Octavian Augustus şi a altora. 
  
-Regele David va rămâne veşnic în memoria poporului nostru. Un alt profet pe nume Nathan a proorocit că dinastia acestuia va dura veşnic şi chiar Mesia, cel care va fi trimisul lui Dumnezeu pe pământ şi care va elibera poporul lui Israel, se va trage din stirpea acestui mare prooroc şi rege, onorându-i astfel viaţa. Nu este acest lucru de ajuns oare pentru un simplu om? Pentru ce ar trebui deificat? Urcarea unei statui pe un soclu nu poate învinge timpul magiștrilor. Şi nici moartea! 
  
-Noi romanii suntem un popor credincios tradiţiilor noastre strămoşeşti, spuse un alt învăţat. 
  
Iată! Roma se luptă acum cu parţii în Siria, exempli gratia, iar când sorţii ne vor fi favorabili şi când îi vom cuceri și pe aceștia, le vom impune și zeii noştri rabinule! Zeii noştri ne sprijină deci, iar când le vom fi stăpâni acelor barbari le vom pune zeii la picioarele noastre sfărâmându-le statuile! 
  
-Ba bine că nu! spuse cineva fără prea multă tragere de inimă. Ştim cu toţii că Roma preia după cuceriri parte din zeităţile popoarelor cucerite, altfel spus, ceea ce le convine. Cel mai grăitor exemplu este acela când romanii au supus Elada. Zeii elinilor au trecut astfel cu toţii în alaiul de divinităţi romane. Nu mai încape vorbă că rafinamentul artei în cultul elen a fost ceea ce a impresionat pe cuceritorul roman. Măreţia şi perfecţiunea templelor Athenei, sclupturile sale în marmură, stilul zvelt al coloanelor şi a capitelurilor sofisticate trebuie că i-a făcut pe romani să se simtă ca nişte ţărani veniţi pentru prima dată la oraş. Au avut totuşi puterea de a recunoaşte rafinamentul culturii elene şi s-au folosit de ea pentru a-i reda strălucirea în imperiul Romei. 
  
Un nor înalt și întunecat se profilă pe zenitul cerului acoperind soarele dintr-o dată și în partea opusă a insulei toți cei aflați acolo putură vedea cum perdeaua unei ploi aprige avea în curând să ajungă și la ei. 
  
-Către vile magiștrilor, către vile! spuse Tiberius Thrassylus și curând ploaia avea să măture aleile pietruite din grădini. 
  
Trecură mai multe zile. 
  
Într-una din acestea Tiberius Thrassylus dori să spună ceva tuturor. Se aflau acum cu toţii într-un mic amfiteatru din piatră, departe de vila lui Tiberius. 
  
-Trebuie să vă spun ceva ce nu v-am spus încă, prieteni, spuse el. Ceva care am omis cu bună ştiinţă să vă spun. Se pare că suntem, fără îndoială, în zorii unui ev nou care va să vină curând. 
  
Cu toţii vom fi martorii acestui grandios început. Sunt absolut convins de lucrul acesta şi o să vă spun şi de ce... Acum mai mult timp în urmă am avut o viziune într-un vis. Se făcea că stăteam pe malul unei ape liniştite şi cerul era trandafiriu şi făpturi înaripate zburau pe sus iar eu mă minunam şi spuneam în sinea mea: 
  
,, Oh! Zei! Magnific este acest peisaj!” 
  
Am ridicat în sus mâinile mele şi m-am minunat. De sus se auzea un cor care cânta ceva foarte frumos. Dar dintr-o dată însă, un om a stat lângă mine. ,,Nu te teme”, mi-a spus el. Apoi şi-a întins mâna spre cer şi iată stelele stăteau parcă în vârful degetelor sale şi urmăream traiectorii complicate pe care le înţelegeam fiindcă el mi le arăta. Apoi am înţeles că ele se vor întâlni într-o conjuncție, într-o aliniere peste hăurile cerului. În acelaşi timp soarele se întunecase şi am înţeles că era vorba de o eclipsă a astrului zilei, cel atoateluminător. Apoi dintr-o dată cel care îmi arătase acestea şi-a întins mâna spre răsărit şi iată un oraş din Levant mi s-a înfăţişat ochilor. Era acolo un templu măreţ într-un oraș şi după descrieri ale unor oameni care au fost acolo am înţeles că era vorba despre templul din Ierusalim. Aşa a luat sfârşit vedenia din vis. Apoi am chemat pe astrologii şi matemeticienii alexandrini care mi-au spus, după cercetări şi observaţii ale boltei cereşti precum şi în urma calculelor complicate, că într-adevăr, minunatul eveniment ceresc urmează să se producă peste câteva luni iar vederea cea mai bună a acestei arătări cerești va fi din Iudeea. Acest lucru l-am împărtăşit şi împăratului, magnificul și slavitului Tiberius, zeii să-l ocrotească. 
  
Şi acum că v-am spus, problema este următoarea: Ce urmează să se producă alăturat de acest măreţ spectacol ceresc? E un semn prevestitor? Magnificul Tiberius împăratul Romei doreşte să afle ce se va petrece acolo, și de asta suntem cu toți aici. 
  
Va fi o arătare a puterilor cerurilor care vor să vină şi să stăpânească peste oameni? Îi rog deci, mai ales pe rabinii evrei dacă ştiu ceva care are o cât de mică legătură cu ceea ce căutăm noi, să ne spună despre acest lucru. Vă reamintesc că împăratul Tiberius doreşte după cum v-am mai spus un răspuns din partea noastră. Vă pot spune acum cu acordul lui că şi împăratul a avut unele vedenii în vise, în care apărea mereu eclipsa soarelui, întunecarea măritului și gloriosului Phoebus-Apolon, întuneric care în visul său cuprindea tot pământul. De aceea în visurile împăratului era multă tânguire şi plânset peste tot fiindcă nu era nimeni vrednic pe pământ care să înlăture întunericul care se dorea fără sfârșit. Deşi împăratul credea că acest eveniment ceresc nu va fi de bun augur, am reuşit să-l conving că totuşi ce se va petrece va fi benefic pentru noi toţi pentru că evenimentul va fi unic, irepetabil. Tocmai acest fapt de a fi unic mă duce la concluzia că evenimentul va fi de bun augur. 
  
Și dacă Adevărul e unul singur pentru că două adevăruri nu sunt posibile, unul dintre ele fiind de fapt un fals, aproape credibil, după cum s-a și spus în polemicile voastre, tot aşa şi acest eveniment, fiind singular nu poate fi decât de bun augur! 
  
-Şi dacă totuşi, magistre, interveni un profesor din Roma, va fi vorba de un eveniment nefast prevestit de aștri? Care va genera poate un război pustiitor, o răscoală a evreilor în răsăritul imperiului şi apoi un război şi mai mare cu parţii, singurul imperiu care ne-ar putea sta împotrivă!? 
  
-Ba bine că nu! i se răspunse. Evreii sunt prea slabi ca să respingă dominaţia Romei. Iar în răsărit într-adevăr, doar parţii ar putea face ceva în acea parte a imperiului, însă legiunile din Siria de sub comanda noului guvernator Lucius Vitellius le vor sta în cale. 
  
-Sunt totuşi ceva veşti care spun că Artabanus Arsacidul plănuieşte un atac în orient, dar astfel de evenimente au mai fost. 
  
-Pentru război e nevoie însă de oameni, completă cineva, iar parţii sunt şi ei epuizaţi de recentele lupte din Armenia ori de la graniţa nordică cu Dahii şi Kuşanii ori spre răsărit unde sunt ocupați în Indo-Parthia cu înăbubușirea unor puternice răscoale, aşa că deocamdată nu cred că există ameninţări serioase la graniţa orientală a imperiului ci este vorba doar de conflicte sporadice. Însă pregătirile de război sunt într-adevăr un lucru cert şi de o parte şi de cealaltă. 
  
-Nu de oameni are nevoie războiul prieteni, ci de ură! fu replica rabinului din Alexandria. Oameni dispuşi la aşa ceva se găsesc şi se vor găsi întotdeauna! 
  
Thrassylus ridică o mână în sus vrând să oprească discuţia care luase alt curs. 
  
-Prieteni! Prieteni! Încetaţi. Ascultaţi ce vă spun! Până când împăratul va trimite pe cineva acolo, iar asta se va întâmpla foarte curând pentru că timpul e foarte scurt, noi vom cere învăţaţilor din Alexandria dar și celor din Iudeea să ne spună dacă se petrece ceva deosebit acolo? 
  
Aceștia se priviră nedumeriţi. 
  
-Viaţa îşi duce cursul mai departe magistre, sub Pax Romana şi vulturul Romei, spuse cu o înverşunare abia schiţată unul dintre rabini. 
  
-Doar atât puteţi spune? 
  
-Doar atât magistre, răspunse cel întrebat. Nimic nou de la potop încoace. 
  
-Luminaților, gândiți-vă! spuse Tiberius Thrassylus. Nimic notabil nu se petrece în Ierusalim? Umblă știrea unui proroc care face multe minuni și are o faimă anume de taumaturg... 
  
-Este doar un vraci care are niște cuvinte bine meșteșugite, magistre! și umblă cu niște vagabonzi după dânsul. N-au arme, n-au cai, n-au nici un fel de avere și din multe locuri sunt goniți fiindcă sunt un fel de sectă, una din multele de acest fel din Iudeea. În rest nimic... Nu sunt demni de luați în seamă. Oameni fără carte și fără valoare... 
  
-Totuși faima acestui om a ajuns până la Roma, luminați rabini, spuse o voce. 
  
-Cum se numește acest om? întrebă Tiberius Thrassylus. 
  
-Acest om se numește Iisus din Nazaret, interveni Ahnbar Ruthavan. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a doua- al saselea fragment / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1447, Anul IV, 17 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!