Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1391 din 22 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) Partea a doua- primul fragment.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Negustorul Hasim din Rekem bătu la poarta care se înălța în faţa sa. Ştia oricum foarte bine cine locuia acolo şi rămăsese foarte uimit când aflase, nevenindu-i să creadă. Îl întrebase pe cel care îi dăduse vestea dacă era sigur că adresa era corectă iar slujitorii săi îi dăduseră răspuns că nu era nici un dubiu și că omul pe care Baraba îl trimisese acolo bătuse la poarta aceea, intrase şi vorbise cu cineva dincolo de ziduri. Auzind acestea Hasim din Rekem preferă să se ducă singur acolo neluând pe nimeni cu sine.  
  
După un timp cineva îi deschise poarta. Era un slujitor pe care nu-l mai văzuse când sosise acolo data trecută şi care îi spuse că acolo locuia marele fariseu Boriel.  
  
-Ştiu cine stă aici! spuse Hasim cu răceală. Vreau să vorbesc cu stăpânul tău, rosti el, scurt.  
  
După puțin timp Hasim fu poftit înăuntru unde fariseul Boriel îl aştepta zâmbitor sub o tufă de flori pe o bancă din curtea casei sale. Fariseul era așezat la masă, cu mâinile aşezate în triunghi sub bărbie. În faţa lui se afla o tavă de argint pe care se aflau prăjituri cu nucă pisată şi miere, o delicatesă gătită de Pesah care simbolizau cărămizile de lut pe care evreii fuseseră nevoiţi să le facă în robia egipteană a lui Faraon. 
  
-Pace ţie! Poftim și ia loc prietene Hasim! spuse Boriel, ridicându-se și arătându-i banca din faţa sa situată de partea cealalată a mesei.  
  
-Ce vânt te aduce, prietene, sau poate ce veşti aduci? spuse el făcându-se că nu observă înfățișarea preocupată a prietenului său. 
  
Hasim se aşeză la masă fără să-i răspundă, cu o mină sumbră întipărită pe chip şi făcu un semn cu mâna cum că nu vrea să guste din dulceţurile cu care îl îmbiase Boriel. Spuse însă direct, fără nici o introducere, după câteva clipe. 
  
-Ce amestec ai cu tâlharii prietene? Vreau să aflu imediat asta. 
  
Boriel îşi ridică capul vizibil surprins și întâlni privirea împietrită şi încruntată a prietenului său. Tăcu un timp fără să spună nimic, în timp ce Hasim aștepta nemișcat privindu-l insistent.  
  
Aşteptarea deveni dintr-odată încordată. 
  
-Prietene...! începu fariseul cu o voce nehotărâtă... 
  
-Spune tot ce ai de spus fără ocolișuri! îl întrerupse Hasim pe a cărui frunte apăruseră picături de sudoare.  
  
Fariseul se frământă un timp strângând din pumni și păru în cele din urmă că vrea să cedeze. Lăsă mâinile în jos pe tăblia mesei şi dădu din cap. 
  
-Ei bine..! spuse el, înţelegerea n-am făcut-o eu prietene Hasim, ci tatăl meu, bunul tău prieten, răspunse fariseul zâmbind relaxat.  
  
-Înainte de a pleca din această lume mi-a transmis o taină de care n-am ştiut până când el nu mi-a spus asta. Bănuiesc însă că eşti omul procuratorului Ponțiu Pilat, prietene, aşa că n-am încotro, și trebuie să-ţi spun despre ce e vorba, fiindcă nu vreau să mă trezesc cu legionarii lui Iocentus aici, în casa mea, devastând totul în cale și îngrămădindu-i pe toți ai mei în temnițele fortăreței Antonia.  
  
Hasim din Rekem îşi dădu seama dintr-odată că acţionase necugetat. Fariseul îl demascase prea ușor iar el ţinea la acoperirea sa foarte mult. Nu-i răspunse însă, făcându-se a nu auzi cele spuse.  
  
Pe nesimţite însă, în spatele lui Hasim apărură doi bărbaţi pe care acesta îi observă repede. Hasim se întoarse pe jumătate şi făcu ochii mari privindu-l pe Boriel care-l privea cu o mină care lui i se păru ciudată.  
  
Nu-i venea să creadă ceea ce vedea. Căzuse în capcană copilăreşte. Se întrebă apoi într-o secundă cam ce ar fi trebuit să urmeze.  
  
Fariseul însă îi făcu un semn cu mâna, ca și cum ar fi vrut să-l oprească.  
  
-Ei bine, spuse el, voi fi sincer cu tine prietene! Dar ascultă-mă cu mare atenție! E vorba despre tatăl meu care s-a angajat faţă de un tâlhar, acum mai mulţi ani în urmă, cum că îi va păstra ceva în pivniţa casei. Tot cam pe atunci un oarecare negustor foarte tânăr și cam nepriceput îşi investise toată agoniseala într-o caravană care trebuia să ajungă în Gaza venind prin Rekem de mai departe, de undeva din sudul Arabiei. Din Yemen mai precis. Înţelegi prietene? întrebă fariseul iar Hasim dădu din cap, înţelegând.  
  
-Ei bine! caravana aceea n-a ajuns niciodată în Gaza fiindcă a fost jefuită de acel tâlhar și de ceata lui. Dar acesta era tâlhar nu negustor, deci a luat toată prada şi a dat-o altcuiva să o vândă, adică unui negustor. Tâlharul a cedat un mic procent din sumă tatălui meu ca plată şi i-a poruncit apoi să păstreze aurul câștigat din întreaga vânzare într-o amforă pe care mai apoi i-a poruncit să o îngroape în pivniţa casei sale pentru vremuri de restrişte pe care, prevăzător fiind, tâlharul le intuia că vor veni în cele din urmă. Iar dacă tatăl meu n-ar fi acceptat...ei bine...n-am mai fi stat acum la această masă prietene. A devenit astfel, fără voia sa, complice cu acest om care l-a forţat să facă acest legământ. Important e şi faptul că tâlharul nu l-a mai deranjat decât de vre-o câteva ori pe tatăl meu de-a lungul timpului pentru că acesta dorea ca aurul lui să fie în custodia cuiva care să nu fie compromis cu nimic. Tatăl meu mi-a spus că foarte rar, tâlharul sosea incognito la Ierusalim şi îi cerea să-l ducă acolo unde era aurul său ca să se asigure că acesta se află acolo. Conveniseră şi un plan de urgenţă după cum ai să auzi.  
  
Hasim din Rekem asculta nemişcat istorisirea fariseului. Își dădu însă repede seama că dacă ceea ce aflase era adevărat, atunci bătrânul fariseu Boriel pe care el îl socotise ca pe propriul său tată, îl împrumutase cu bani după dezastrul din Gaza, de fapt din averea de care fusese jefuit!  
  
Ar fi vrut să spună ceva însă cei doi ciraci care aştepau cu mâinile încrucişate pe piept vegheau nemişcaţi în spatele său. Era conştient că la cel mai mic semn de împotrivire aceştia l-ar fi imobilizat. Realiză apoi că nici măcar nu-şi luase la brâu pumnalul yemenit, Jambia, de care se despărțea foarte rar și care era o excelentă armă de atac. Fu nevoit deci să asculte mai departe. Fariseul reluă firul povestirii. Strigă după cineva și un slujitor apăru cu două cești de ceai pe care le puse pe masă. Între cele două cești fu așezat un ștergar pe care fu așezat un borcănel cu miere. 
  
-Tatăl meu a acceptat deci acest târg ştiind bine că-şi riscă de fapt viaţa. S-a interesat însă pe ascuns cine era cel căruia îi fusese jefuită averea şi a aflat destul de ușor de dezastrul caravanei din apropiere de Gaza. Când a auzit şi ce fel de marfă era, şi-a dat seama cine era păgubaşul. Nu putea face însă nimic pentru ca bietul om să-și recupereze marfa fiindcă şi-ar fi riscat viaţa, deci a preferat să îl ajute pe acel om să se pună iarăşi pe picioare împrumutându-l cu bani! Nu a venit cumva el oare în Gaza şi ţi-a propus o afacere, după care, încet încet, v-aţi împrietenit? Trebuia să aduci sare la Ierusalim, nu? 
  
-Aşa e, spuse Hasim abia șoptit. Dânsul a venit la mine pe când eram în Gaza, la câteva săptămâni!  
  
-Ţi-a fost probabil foarte greu, fiindcă ai pierdut tot ce ai investit, şi îmi dau seama cât de greu te-ai pus pe picioare. Dar el, să știi, te-a ajutat şi în faţa tâlharilor cărora le trimitea onorarii ca să te protejeze pe drumurile deşertului, acea taxă de protecţie pe care o percep aceştia şi pe care dacă nu o plăteşti s-ar putea să rămâi fără marfă.  
  
Fariseul oftă iar negustorul își ridică privirea. 
  
-Tatăl meu a murit acum un an cu speranţa că îţi va spune cândva tot ce s-a întâmplat atunci, însă din cauza cuvântului și jurământului său nu a putut face asta. Nici eu nu ţi-aş fi spus aceste cuvinte decât dacă tâlharul ar fi murit, însă acesta este liber datorită unui nevinovat care a fost răstignit în locul lui. Iar acum, dacă ai aflat unde îşi are îngropată avuţia acest tâlhar a trebuit să-ţi spun şi cum stau lucrurile. 
  
Tăcură amândoi un timp. 
  
-Servește-te cu ceai, prietene! spuse fariseul arătându-i ceștile. 
  
-Asta înseamnă că bătrânul, prietenul meu care mi-a fost ca un tată...el e şi binefăcătorul meu cel mai mare, spuse Hasim. 
  
-Binefăcătorul cel mare este Dumnezeu, prietene. Iar acum simt nevoia să-ți mai spun ceva legat de tatăl meu, prietene Hasim. De pildă, tatăl meu n-a fost pe vremuri omul pe care l-ai cunoscut. Cam acum vre-o douăzeci de ani în urmă s-a dus la Templu ca să se închine. Pe când se închina, a venit lângă el un vameş care s-a aruncat la pământ rugându-se în legea lui. Tatăl meu l-a privit cu luare aminte fiindcă îl cunoştea şi cunoştea mai ales câte făcuse în dregătoria sa acel publican, cum îi spun romanii. Era deci acela un om de nimic, un corupt, un lacom după averi şi supus întru totul stăpânirii romane şi aurului pe care îl câştiga. 
  
Şi pe săraci şi pe bogaţi îi taxa în aşa fel încât cu toţii se mirau de zelul pe care îl avea publicanul în slujba sa. Romanii îl aveau la mare cinste şi îl preţuiau pentru că banii şi mărfurile pe care le vămuia acesta adusese multe foloase stăpânirii, chiar şi Valerius Gratius care era procurator atunci în Iudeea aflase de el și îl lăudase dându-i un titlu de respect în ierarhia lor. Acest vameş însă era şi viclean nu numai harnic. Din ceea ce impozita el îşi lua partea sa întotdeauna, și astfel ajunsese un om bogat.  
  
Tatăl meu l-a privit atunci în Templu cum se căina şi era foarte surprins fiindcă ştia cine este, precum ţi-am mai spus. De aceea tatăl meu gândi în clipa aceea următorul lucru, spunându-și în sine : 
  
,,Îţi mulţumesc Doamne că nu sunt ca acest vameş, nedrept, răpitor, iubitor de arginţi, căci postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din tot ce câştig.” 
  
Vameşul acela, stând însă cu fruntea la pământ, plângea şi se bătea cu pumnii în piept spunând:  
  
,,Doamne fii mie milostiv, păcătosul.”  
  
Trecând pe lângă el, tatăl meu nu mai ştia ce să creadă, era indignat de făţărnicia acestui vameş şi considera că acesta trebuia luat îndată pe sus şi dat afară imediat din Templu.  
  
Pe când gândea el acestea iată un copil ca la vre-o doisprezece ani a stat în faţa lui apărând de nicăieri de prin Templu și ceea ce l-a impresionat la acel băiat era maturitatea cu care acesta i-a vorbit. Băiatul îi spuse deci aceste cuvinte: De ce te miri oare de cuvintele acestui om? N-ai citit oare în cărțile sfinte: ,,Că cenuşă am mâncat în loc de pâine şi băutura mea cu plângere am amestecat, Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu M-ai surpat. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.”, şi încă acestea: ,,Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.”  
  
Şi terminând, băiatul a mai spus: Vezi pe acest vameş? Astăzi s-a născut un om nou pe pământ căci inima sa împietrită, plină de toate răutăţile lumii, a murit. Dar lacrimile sale curate au făcut ca el să se nască din nou, cu o inimă nouă, simţitoare.” 
  
Aşa i-a grăit acel copil, iar tatăl meu îşi dădu seama atunci cum el îi vorbise din psalmi. Realiză și faptul că îl judecase greşit pe vameş. Ruşinat, tatăl meu a mai zăbovit un timp pe acolo şi mare i-a fost mirarea când văzu apoi pe acel copil stând între învăţaţii şi preoţii templului. Apropiindu-se de acel grup el a ascultat cu luare aminte ceea ce spunea acel copil. Toţi erau uimiţi pentru că el rostea pe dinafară versetele din cărţile profeţilor, dând totodată şi explicaţii scripturilor. Cei din jurul băiatului acela puneau întrebări subtile vrând să-l încurce, însă el le răspundea ceea ce trebuie şi era mare uimire între toți încât se întrebau, cine îl învăţase pe acela ceea ce ştia?  
  
Iar mai apoi dându-şi seama cu toţii că într-adevăr copilul ştia pe dinafară scripturile, începură a-i pune întrebări despre cuvinte pe care nu le înţelegeau nici ei în textele sfinte, dar cărora el le ştia răspunsul, dând şi trimiterile cu pricina în cărţile profeţilor sau în psalmi spre întărirea cuvântului. De aceea unul dintre cei prezenţi aduse vorba şi despre Mesia cel mult aşteptat de poporul nostru. El însă a spus așa:  
  
,,Când veţi auzi glasul celui ce strigă în pustie să ştiţi că vremea mântuirii a sosit.” 
  
Apoi a plecat fără ca nimeni să-l poată opri, lăsându-i pe toţi într-o mare uimire și nedumerire.  
  
Douăzeci de ani mai târziu, bătrânul meu tată, l-a recunoscut pe cel pe care îl întâlnise atunci în Templu. Era Iisus din Nazaret, răstignit ieri din ordinul procuratorului Ponţiu Pilat, și trădat chiar de cei din poporul său.  
  
Să ne întoarcem însă la întâmplarea din templu. Tatăl meu s-a întors acasă foarte tulburat. Ceea ce credea el despre sine şi despre credinţa sa fusese spulberat şi făcut pulbere de un copil de numai doisprezece ani.  
  
Cât despre vameşul din acea zi de la Templu, tatăl meu avea să-l mai vadă uneori. Începând cu acea zi tatăl meu simți că o altă lumină avea în priviri acel om.  
  
Devenise pentru alţii, un om ,,fără vlagăˮ, pentru că nu mai muncea în dregătoria sa cum muncea altă dată. După scurt timp și romanii băgaseră de seamă că acesta nu mai era acelaşi om pe care îl știau ei. Se ducea mereu la Templu şi prin sinagogi şi de cum intra se retrăgea într-un colţ şi se tânguia acolo pe tăcute, de multe ori fiind dat afară cu bruscheţe de slujitorii care vroiau să închidă uşile. Apoi, romanii îl dădură afară din dregătoria sa pentru că nu mai aducea foloasele de dinainte. Pentru omul nostru sosiră vremuri grele. Dacă romanii nu-l mai băgau în seamă, ai noştri îşi băteau joc de el aducându-şi aminte cât de neîndurător se purtase acesta cândva cu cei ai lui, storcându-le impozite şi taxe mai mari decât ar fi făcut chiar romanii. Ajunsese batjocura tuturor şi până şi femeia lui, care era de alt neam îi vându casa şi tot ce avea şi plecă, lăsându-l fără nimic pentru că nici el nu vru nimic din ale sale. Însă tatăl meu vedea o lumină în ochii lui pe care nu o vedea la nimeni altcineva. A vrut să-l miluiască cu o slujbă sau cu câte ceva însă acest om nu cerea nimic, doar mânca puţin din ceea ce i se oferea iar apoi pleca fără să spună nimic.  
  
Cutreiera sinagogile stând mereu într-un ungher și plângându-şi faptele sale cele din trecut iar mulți spuneau despre el că își plânge averea, mărirea și fericirea de care se bucurase mai înainte..  
  
Ajunsese o umbră şi toţi spuneau în urma lui:  
  
,,Iată cum pedepseşte Dumnezeu pe cei păcătoşi, care asupresc poporul cu poftele şi cu lăcomia lor nemăsurată, prefăcându-le mintea în nebunie”.  
  
El însă, chiar dacă auzea ceva nu spunea nimic, îşi lua ale lui şi pleca, gonit uneori cu pietre aruncate din spate. În cele din urmă îl găsiră mort în apropiere de Templu. Cineva milostiv l-a luat și l-a îngropat pe acest om, fiindcă altfel ar fi fost aruncat în groapa Gej-Hinom. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) Partea a doua- primul fragment. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1391, Anul IV, 22 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!