Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1332 din 24 august 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) - Al paisprezecelea fragment.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Arhiereul Anna, se afla în Sinagoga Izbăviţilor din Ierusalim. Acolo îi spusese marele Arhiereu Caiafa să se ducă să slujească. I se spunea Sinagoga Izbăviţilor deoarece era închinată celor care fuseseră făcuţi robi de romani în luptele cu iudeii, iar mai apoi fuseseră eliberaţi din robie şi se reîntorseseră în sânul comunităţii iudaice.  

Planul lui Caiafa pentru acea zi fusese următorul: Trimisese preoţii şi rabinii în comunităţile iudaice din Ierusalim şi împrejurimi cu scopul declarat de a face propagandă împotriva adepţilor lui Iisus din Nazaret, care urmau, conform convingerii lui Caiafa, să încerce să fure trupul lui Iisus din Nazaret, iar acel îndemn la vigilenţă avea să fie rostit la predică de fiecare dintre cei trimişi în comunităţile respective.  

Aflat în sinagogă pentru a sluji, arhiereul Anna derulă sulurile legii în spatele perdelei, deoarece tradiţia impunea ca acest lucru să fie făcut în taină. Perdeaua fu dată apoi la o parte şi cele două suluri ale legii fură aşezate pe catedră pentru a fi citite în faţa tuturor celor prezenţi.  

Sinagoga era arhiplină în acea zi.  

Arhiereul Anna se pregăti deci să rostească textul din Lege care era hotărât în acel Sabat.  

Citi textul mai întâi mental, aşa cum făcea de fiecare dată.  

Textul era din ,,Ieşire” din cartea a doua a lui Moise, capitolul 23 şi începea cu versetele 1şi 2.  

Realizând mental despre ce era vorba, gândi că avea să profite din plin de textul care trebuia citit.  

,,Cum se potrivesc toate”, spuse el pentru sine.  

Arhiereul citi deci cu voce rară următoarele versete:  

,,1.Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos!  

2. Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate.”  

Deşi era familiarizat cu citrea textelor sfinte, arhiereul îşi reprimă bucuria oportunităţii de a rosti o predică pe placul său şi continuă cu atenţie sporită, ca nu cumva să nu se încurce şi să greşească, deoarece tradiţia era ca la cea mai mică greşeală cel care făcea acest lucru să fie imediat înlocuit cu altcineva, aceasta fiind o rânduială străveche de predare nealterată a cuvântului lui Dumnezeu.  

Dar arhiereul Anna era familiarizat cu citirea textelor Torei. Termină deci cu bine ceea ce avea de citit cu un ultim verset.  

,,De orice cuvânt mincinos să te fereşti; să nu ucizi pe cel nevinovat şi drept, căci Eu nu voi ierta pe nelegiuit.”  

Arhiereul trecu apoi la citirea altor texte din lege, rânduite pentru a fi citite, texte pe care le citi foarte rar, şi fără să-şi ridice ochii din text. Imediat după citire arhiereul sărută sulurile legii, rosti ,,Amin” şi se întoarse în spatele perdelei unde cele două piese de lemn pe care era înfăşurat textul fură strânse cu ajutorul unui chazzan, adică al unui slujitor al sinagogii care le avea în grijă. Apoi, acesta, după ce le sărută şi el cu evlavie, le luă şi le introduse în scrinul de lemn aurit, închizând uşiţele cu o cheie pe care orice chazzan o păstra tot timpul la el. Astfel luă sfârşit partea din slujbă numită ,,Parashah” adică citirea legii în adunare.  

Urmară apoi părţile numite ,,Haphtarah” unde un rabin aflat în adunare citi din scrierile profeţilor. După ce sulul cu textul invocat fu citit în adunare, se trecu la următoarea parte din slujbă şi anume ,,Derashah” adică explicarea celor citite din lege, această sarcină fiind preluată din nou de arhiereul Anna care începu printr-o rugăciune, iar apoi se aşeză la catedră, deoarece rânduiala îngăduia acest lucru. Anna îşi începu predica. Adunarea era acum numai ochi şi urechi. Se făcu linişte.  

-Iubiţi fraţi, întru credinţa celui PreÎnalt, Domnul Savaot cel unic şi atotputernic, care a condus poporul lui Israel prin pustiu, ziua într-un nor care mergea înaintea lor şi noaptea veghea pe fiii lui Israel printr-un stâlp de foc, care a săvârşit minuni mari şi înfricoşate, fără seamăn.  

Astăzi sărbătorim cu toţii Pesahul, când fiii lui Israel au ieşit din robia Egiptului idolesc şi au păşit spre libertate sub braţul cel atotputernic al Domnului nostru. Cei de bună credinţă sărbătorim cu toţii această cinstită sărbătoare prin ritualurile sacrificării mielului, toţi am luat cina pascală cu ritualul ,,Sederului”, cu citirea ,,Haggodei”, şi ne-am adus aminte de bucatele strămoşilor noştri consumate cu ierburi amare şi azime nedospite, încinşi la brâu şi cu toiegele alături, gata de plecare spre sfânta libertate şi spre ţara promisă, pământul făgăduit nouă prin strămoşii noştri.  

Această mare sărbătoare la care suntem chemaţi zilele acestea a fost însă precedată de un fapt de o gravitate imensă. Aţi auzit cu toţii de înşelătorul Iisus din Nazaret numit de elini Hristos, un fiu al unui teslar, de origine modestă dar cu ambiţii mari, nemăsurat de mari, care acum zace în ţărână răpus de slava care credea că i se cuvine şi care s-a vrut să fie asemenea celui PreaÎnalt prin titulatura de fiu al...! Nici nu pot rosti asemenea cuvinte! spuse arhiereul.  

Arhiereul Anna se opri şi îşi roti privirea către cei prezenţi care ascultau într-o linişte desăvârşită.  

,,E bine! ” îşi spuse arhiereul în gând privind până dincolo de peretele de lemn cu modele străpunse numit ,,mehitza”, unde şedeau femeile. Mai aruncă o ultimă privire peste cei adunaţi înainte de a-şi relua cuvântul, şi prin mulţimea strânsă în sinagogă întâlni un chip binecunoscut lui. Era un păstor care o făcea pe cărturarul, pe numele său Tiqvah şi care de câte ori putea, venea de foarte departe până la Ierusalim. Îl cunoscuse cu mult timp în urmă şi îl ştia pe acesta ca pe unul care se amesteca în discuţii pe marginea textelor sfinte punând tot felul de întrebări stânjenitoare.  

Acum arhiereul ştia că la sfârşitul slujbei Tiqvah avea să-i pună tot felul de întrebări incomode.  

Reluă însă calm cuvântul său:  

-Iată fraţilor cum în psalmii de la început din cele citite astăzi de mine, umilul rob al Domnului, se incriminează şi înfierează ceea ce sminteala acestui Iisus galileeanul a putut aduce în popor asemenea hulă:  

,,Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos !”.  

Iată prieteni un semn şi un răspuns dat de Domnul Savaot în zi de Sabat, şi al sfintei sărbători a Pesahului totodată.  

Căci zvonul de care vorbeşe textul rânduit azi este dus de vântul nebuniei şi este dat de cel nedrept, martorul cel mincinos care a răscolit Ierusalimul şi pământul Iudeeii şi mai departe în Galileea şi Pereea şi dincolo de Iordan prinzând în plasă suflete slabe, sărace cu duhul, oameni neînvăţaţi, fără o pregătire solidă, fără o cunoaştere temeincă a tradiţiilor noastre milenare. Nu daţi aşadar crezare zvonurilor năucitoare care poate se vor face, căci iată semul dat de Domnul prin textul citit aici, acum în această adunare:  

,,Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate.” Căci dreptatea, continuă arhiereul, este a celui care are adevărul de faţă iar celui care lucrează minciuna şi dezbinarea i se vor ţintui mâinile cu care acesta a lucrat înşelătoria. Iată şi acest Iisus nazarineanul care s-a făcut pe sine rege al iudeilor a scandalizat până şi pe romani care nu l-au iertat nici ei, răstignindu-l pe cruce. Cu mâinile a lucrat acesta fărădelegea lui, cu mâinile a plătit! Cu picioarele a mers spre locurile fărădelegilor sale, cu picioarele a plătit, străpunse fiind acestea iar capul său cu toate gândurile lui cele rele s-a încoronat cu spini. Ba mai mult, am auzit că a fost împuns cu suliţa într-o coastă de un soldat roman, însă acest Iisus murise deja. Iată deci ce primesc cei ce sunt împotriva legii pe care noi tocmai am citit-o! Luaţi aminte deci! De aceea te îndemn şi pe tine credinciosule precum în cele citite: ,,De orice cuvânt mincinos să te fereşti; să nu ucizi pe cel nevinovat şi drept, căci Eu nu voi ierta pe nelegiuit” zice versetul 7!  

Şi iată că Domnul n-a iertat pe cel nelegiuit! exclamă arhiereul desfăcându-şi larg braţele.  

Aşa ne vorbeşte Domnul Adonai prin Lege, iar ceea ce s-a citit azi este un semn şi o avertizare şi pentru alţii. I-am auzit însă pe unii spunând că acela ar fi fost nevinovat. Drept chiar! Dar..., dacă a fost drept de ce ne-am îndoit cu toţii de dânsul? Căci Mesia când va sosi, va vorbi şi ne va învăţa pe toţi, iar ce va vorbi va fi socotit cu dreptate de noi toţi! Dacă a fost nevinovat de ce nu şi-a clamat nevinovăţia? Sau putea spune în felul următor:  

-Am greşit înaintea voastră arhiereilor şi rabinilor. Deşi am spus la toţi că sunt Mesia, nu sunt acela eu! L-am fi crezut pe cuvânt şi l-am fi iertat, poate că ar fi stat azi cu noi la acestă mare sărbătoare. El însă n-a vrut. Atâta zavistie şi atâta tulburare a iscat acest om între noi încât cu greu găseai în popor om care să nu se pronunţe în legătură cu el. Am cunoscut de pildă un om care a avut lepră şi s-a dus împreună cu alţi nouă asemenea lui după acest Iisus fiindcă a auzit că are puteri tămăduitoare.  

S-au dus deci la acest Iisus şi acesta i-a trimis să se arate preoţilor. Cum deci a îndrăznit acest fiu de teslar să trimită pe leproşi la preoţi, necuraţi fiind încă aceştia? Legea opreşte pe bolnavii de lepră să se apropie de comunităţi. Bieţii oamenii fiindcă mai aveau o speranţă împotriva acestei cumplite boli au plecat crezând vorbelor lui, ce erau să facă? Când au ajuns la preoţi aceştia i-au cercetat cu amănuntul şi au hotărât că cei zece se pot întoarce unde le este locul fiindcă erau tămăduiţi. Cine i-a mântuit pe ei? Iisus din Nazaret oare? Aşa aţi putea crede, însă lucrurile nu stau chiar aşa, rosti zeflemitor arhiereul. O primă întrebare ar fi aceasta: De ce nu i-a tămăduit pe loc dacă ştia s-o facă? De ce? Şi-a bătut joc de ei trimiţându-i în altă parte, el neavând timp pentru dânşii, însă Dumnezeu i-a mântuit când bieţii leproşi erau încă pe cale. Iată una din minunile sale cele mult clamate de prietenii şi susţinătorii lui! Dar iată ce povesteşte omul nostru prin cuvintele mele. Mergând ei pe cale s-au pomenit cu o ploaie călduţă care s-a iscat din senin. După ploaie unul din ei a remarcat la ceilalţi o culoare pe chipul lor. Aceştia au spus că şi el parcă s-a făcut mai curat la faţă. Au mai mers o bucată de drum şi iată au trecut prin nişte tufişuri cu lăstari tineri, înmuguriţi, asta ca să scurteze un drum.  

Când au ieşit la loc deschis unul din ei a spus despre ceilalţi că parcă nu mai aveau aşa multe bube pe mâini sau pe faţă. S-au privit unii pe alţii nedumeriţi şi au plecat mai departe. La urmă când se apropiau de destinaţie un vânt înmiresmat le bătea în faţă iar ei mergeau cu voioşie. S-au oprit însă dintr-o dată şi s-au uitat unii la alţii fiindcă li se părea că sunt curaţi la faţă.  

,,Fraţilor!” A zis unul dintre ei. ,,Ploaia aceea călduţă şi ierburile acelea înalte şi vântul înmiresmat ne-au dat vindecare! Slavă lui Dumnezeu Atotputernicul! ”  

,,Da, au zis cu toţii, aşa e ! Slavă lui Dumnezeu Atotputernicul.”  

Numai unul din ei a spus că Iisus este cel care i-a făcut sănătoşi şi el a trimis ploaia şi şuvoiul de aer înmiresmat de i-a vindecat şi ierburile acelea înalte înmugurite i-a curăţat pe toţi!  

Ceilalţi s-au îndoit însă de cele ce a spus acesta fiindcă era evident cum se vindecaseră. Iar cel care spusese că Iisus i-a făcut sănătoşi cine credeţi că era dragi credincioşi?  

Arhiereul Anna tăcu. Ridică un deget în sus şi continuă.  

-Era un samaritean! tună arhiereul umpând cu glasul său interiorul sinagogii, iar din zeci de piepturi se auzi un murmur se voci. Arhiereul însă le făcu un semn cu mîna şi murmurul se opri.  

După câteva clipe de tăcere absolută arhiereul îşi reluă predica.  

-Şi vă întreb acum pe toţi cei de faţă...Ce avem noi cu samaritenii...?  

Toţi ştiau răspunsul la întrebare însă nimeni nu spuse nimic fiindcă mâna arhiereului cu palma deschisă îi făcu să tacă.  

-Nimic! spuse arhiereul oprindu-se şi privind îndelung mulţimea.  

Tăcerea se prelungi.  

-Pur şi simplu nimic! continuă arhiereul ridicându-şi mâna cât mai sus.  

-Acest samaritean pe care l-au interogat apropiaţii noştri, doar el singur s-a întors la acest Iisus şi i-a mulţumit acestuia crezând în rătăcirea lui de samaritean că acela era cel care îi tămăduise pe toţi, şi i-a îndemnat şi pe ceilalţi înainte de a se despărţi să facă precum dorea el să facă! Însă toţi ceilalţi deja se conviseseră că Domnul, Dumnezeul lui Israel şi nu acel Iisus, îi tămăduise pe ei! Să lăsăm însă asta acum. Ne-am amintit despre ce a mai spus acest Iisus în predicile sale şi anume că, după trei zile el va învia! Sau mai bine zis, cineva va încerca să îi fure rămăşiţele, pentru că de înviere nu poate fi vorba! Să creadă cine vrea ce vrea despre învăţătura învierii pe care o tot predică fariseii! Şi nu intru în amănunte teologice acum, această controversă am s-o las pe altădată. Dar pericolul fraţilor vine de la faptul că ucenicii săi vor încerca aceasta răpire fiindcă avem şi noi oameni care veghează în popor. Noi am luat legătura cu procuratorul Ponţiu Pilat şi l-am pus în gardă cu acest lucru.  

Deseară la mormântul acestui uzurpator garda va fi întărită şi vor fi aleşi cei mai vrednici soldaţi. Tetrarhul Irod Antipa e şi el alături de noi pe această cale şi a şi desemnat un căpitan cu o ceată de ciraci care va întări paza la mormântul galileanului iar procuratorul roman Ponţiu Pilat nu a avut nici o obiecţie şi se va face precum am vrut noi. Dar dacă însă se va întâmpla totuşi ca ucenicii să fure trupul acelui înşelător, să nu credeţi nimic din zvonurile care se vor face mai apoi. Fiecare cetăţean şi membru al comunităţii noastre are obligaţia morală de a discredita orice ştire despre acest Iisus fie de va fi furat trupul său fie de nu va fi furat. Marele arhiereu Caiafa va pedepsi orice faptă făcută contra credinţei noastre, deci nu vă lăsaţi amăgiţi de aceşti înşelători.  

Pentru unii care nu ştiu încă ce pericol reprezintă acest Iisus, chiar şi mort, vă spun doar atât: El propovăduia de fapt suprimarea Legii şi înlocuirea ei cu legămâtul iubirii ca fiind cea mai mare lege dintre toate legile. Mii de ani de convieţuire în Legea Domnului alături de preceptele ei sunt date la o parte şi înlocuite de vorbele acestui Iisus cu acest legământ al iubirii. Vă spun fraţilor că deşi la prima vedere pare totul perfect, nu este deloc aşa. Iubirea fraţilor, este cea a celor de o credinţă. Dacă noi iudeii suntem uniţi şi rămânem uniţi sub o singură voinţă înseamnă că ne iubim şi suntem puternici. Dacă însă printre noi vine cineva şi spune că iubirea e ceva aşa, la general, să nu-l credeţi.  

Cum putem noi iubi pe romani spre exemplu? Ei sunt asupritorii, stăpânii, iar noi iată-ne din nou sub o robie înfiorătoare! Cum îi vom iubi noi pe aceştia?  

Le-am dat tot ce ne-au cerut, sângele nostru în luptele date cu ei, sau slujindu-le lor. Bogăţiile nemăsurate ale Iudeii au luat drumul Romei unde nişte oameni fără responsabilitate au înghiţit avuţiile noastre la sărbătorile lor păgâne numite Saturnalii ori Lupercalii, la idele zeului Marte, sau în arena gladiatorilor unde oamenii se distrează punând la cale cele mai abjecte lupte pe viaţă şi pe moarte. Putem iubi noi ce e al lor? Putem iubi noi idolatria lor imorală şi batjocoritoare unde statuile dezbrăcate ale bărbaţilor şi femeilor acestui neam sunt altare de jertfă unde ei ard tămâia înşelării?  

Nu. Nu putem da slava Domnului nostru pentru iubirea păgânilor care numai de iubit nu ne iubesc ci ne asupresc şi iarăşi ne asupresc, ca pe nişte vite ori animale de povară.  

Acest Iisus a umblat în popor cu mici povestioare mai mult sau mai puţin nevinovate, mai mult sau mai puţin adevărate. O tactică binecunoscută a acestuia era de a istorisi anumite întâmplări, unele dintre ele desprinse din dramatismul vieţii acesteia nenorocite pe care o ducem toţi dintre noi fiecare la nivelul său în societate.  

Aceste povestioare, numai bune pentru grecii cei cu filosofii încurcate şi pierzătoare aveau în gura sa adevăruri de viaţă cotidiene pe care le ştim şi noi şi le vorbim toată ziua cu cunoscuţii noştri. El însă, le potrivea scopurilor sale de mărire.  

Se ştie că acest Iisus nu a lăsat nimic scris. Noi însă avem sulurile Legii noastre, păstrate cu sfinţenie în sinagogi şi în templu.  

Noi avem tradiţia de mii de ani rânduită de Moise şi scrierile profeţilor. În contrast, acest Iisus dărâmă orice lege şi desfiinţează orice tradiţie.  

Noi avem Templul şi sinagogile. El predica pe câmpuri şi prin grădini cu toţi vagabonzii şi cerşetorii după el şi se lăuda că dacă se va dărâma marele Templu el îl va rezidi în trei zile, deci făcuse doar nişte promisiuni deşarte şi mincinoase şi din această cauză a fost ajuns de blestem, căci ştim cu toţii, blestemat e cel care este spânzurat pe lemn.  

În fine, noi avem dreptatea legiferată prin cuvântul scripturii, iar el a şters legea instituind o lege cu de la sine putere pe care a intitulat-o: legea iubirii de vrăşmaşi. Dar iubirea de vrăşmaşi chiar de ar putea-o face cineva, nu cumva va fi socotit nebun? Dar dacă ne vom iubi vrăjmaşii, asta nu cumva înseamnă că în primul rând ne vom amesteca cu aceştia?  

Îi ştiţi cu toţii pe cei din Samaria care s-au amestecat cu asirienii şi cu alte neamuri denaturând cuvântul lui Dumnezeu. Şi acum vă întreb. Ce avem noi în comun cu ei?  

Nimic! Pentru noi aceştia sunt morţi iar Şeolul lor aici este.  

Iată deci cine se dorea să fie Mesia...unsul lui Israel...un dezbinător...un înşelător perfid...un vrăşmaş şi mai presus de toate un nebun, fiindcă nebunie este legea iubirii!  

Vă îndemn fraţi iudei să nu credeţi pe acesta care chiar dacă a făcut unele minuni, care multe din ele nu au acoperire ci sunt numai nişte vorbe, s-a autointitulat fiu al lui Dumnezeu.  

Şi am o singură remarcă pentru a strica toată această înşelătorie. Dacă ar fi fost cumva fiul lui Dumnezeu, gândiţi-vă, asta înseamnă că fiul a văzut faţa lui Dumnezeu, căci care fiu nu s-a apropiat de faţa tatălui său? Fiul ar vedea pururi faţa tatălui! Dar prin absurd să spunem totuşi că el, un biet om ce a fost, ar fi putut vedea faţa Domnului Savaot! Cum ar fi putut face dar aceasta, din moment ce Moise abia a putut vedea spatele Domnului nostru, fiindcă dacă i-ar fi văzut faţa ar fi murit în acea clipă? Cine poate vedea faţa Sa şi să mai trăiască?  

Arhiereul se opri privind către cei din adunare. Un murmur de încuviinţare a celor spuse de arhiereu se răspândi în sinagogă. La semnul lui Anna se făcu iarăşi linişte.  

-Dar poporul deşi l-a primit în Ierusalim ca pe un rege, cu multă slavă, unii dintre ei aruncându-se la picioarele sale în ţărână, şi-au dat cu toţii în cele din urmă seama de înşelătorie şi l-au scos afară din Ierusalim, iar drept pedeapsă, acesta, după cum aţi aflat cu toţii a primit deja moartea, nu mai înainte de a primi batjocura pe care a meritat-o din plin cărându-şi crucea pe umăr mânat din urmă de biciul oamenilor lui Pilat.  

Aţi văzut coroana de spini deasupra capului său. Fără să-şi dea seama, romanii l-au încoronat cu ceea ce merita acela. Gândurile minţii sale au fost înconjurate cu spini. Iar cine va mai gândi aşa, se va încununa la fel! A intrat în Ierusalim ca un vierme într-un fruct copt şi rumen numai bun de mâncat. Dar cel care ţine fructul în mâinile sale taie fructul în două mai înainte, îl vede acolo desfătându-se de carnea fructului şi îl aruncă afară, strivindu-l cu talpa piciorului.  

Arhiereul tăcu. Considerând că spusese tot ce avea de spus Anna îşi termină predica, şi dădu binecuvântare poporului adunat în sinagogă.  

Oamenii priveau unii către alţii, mulţumiţi de cuvântul rostit de arhiereu. Mai erau însă şi câţiva care nu erau de acord cu cele spuse în predică.  

Unul dintre ei era şi bătrânul Tiqvah, care după ce arhiereul rostise ceea ce avea de spus, ridică o mână cerând să vorbească.  

Nu îl luă nimeni prea în seamă în mulţime, însă omul nu se lăsă şi începu a spune:  

-Moise nu şi-a luat niciodată numele de fiu a lui Dumnezeu mărite arhiereu, deci nu avea cum să vadă faţa lui Dumnezeu chiar dacă şi-ar fi dorit! Iisus acesta însă, s-a numit pe sine fiul lui Dumnezeu iar orice fiu poate vedea faţa tatălui său! Dacă e adevărat ceea ce a spus, eu zic că acesta putea şi poate vedea faţa Tatălui său!  

Paznicii sinagogii care se aflau pe lângă pereţi priviră către arhiereul Anna. La semnul acestuia paznicii l-ar fi scos cu forţa din sfântul lăcaş. Anna însă făcu semn căpitanului să-l lase în pace pe cel care vorbise. Câţiva aflaţi lângă bătrânul Tiqvah îl împinseră iar unul dintre ei îi spuse:  

-Mai taci omule! Sau vrei s-o încurci?  

Lumea se îmbulzi spre ieşire şi se făcu agitaţie.  

Arhiereul îl auzise însă pe bătrân şi ajungând în apropiere se opri în faţa lui. Ridică o mână şi în sinagogă se făcu încet încet linişte.  

-Aha! Tiqvah! exclamă arhiereul. Tu eşti cel cu protestele? Speram să nu te mai văd prin Ierusalim!  

Anna îl luă apoi de umeri şi ieşiră din sinagogă mergând încet către uşă însoţiţi de cei prezenţi cărora arhiereul le făcu semn să treacă mai departe. Urmat îndeaproape de doi dintre oamenii săi, cei patru ieşiră în faţa sinagogii. Merseră încet pe o străduţă laterală unde mulţimea care ieşea din sinagogă nu se îmbulzea, iar cele două slugi ale arhiereului îi îndreptau pe curioşi în alte direcţii.  

-Ce nu-ţi convine Tiqvah? întrebă arhiereul cu o blândeţe prefăcută.  

-V-am auzit filipica prealuminate !  

-Filipica! O! Mă uimeşti păstorule! exclamă arhiereul zâmbind în colţul gurii.  

Filipica însemna în limbajul grecilor un discurs deosebit de dur îndreptat împotriva unei anumite persoane.  

-Ei! Şi ce părere ai despre ea?  

-Nu una bună mărite arhiereu, spuse Tiqvah calm. Versetele citite în sinagogă s-ar potrivi mai bine în gura altora.  

-Care sunt aceia? Despre cine vorbeşti omule?  

-Despre adepţii lui Iisus este vorba, spuse uşor ironic Tiqvah. Textul citit astăzi s-ar potrivi mai bine în gura adepţilor învăţătorului Iisus...  

Arhiereul se enervă dintr-odată iar expresia feţei sale se schimonosi.  

-Ascultă Tiqvah! ne cunoaştem de multă vreme! Nu te băga în ce nu ştii! Ai venit să-mi strici ziua?  

-Iertare prealuminate arhiereu! Voiam doar să vă spun ce cred eu despre semnul coroanei de spini despre care aţi vorbit. Doar atât...  

-Atunci spune! rosti tăios arhiereul oprindu-se din mers.  

Tiqvah se apropie de arhieru stând în faţa acestuia.  

-Coroana de spini pe care legionarii romani au aşezat-o pe capul învăţătorului a fost pentru aceştia o bătaie de joc, o umilinţă. Însă coroana de spini ne învaţă cum să ne păzim mintea şi gândurile noastre de ispitele acestei lumi! Dacă ne vom dori singuri această ,,coroană” pe cap, gândurile cele rele vor fugi de la noi. Şi e aceasta o coroană a umilinţei şi a smereniei de care cel rău nu poate trece cu niciun chip.  

-Hm! exclamă arhiereul Anna zâmbind. E o întreagă teologie aici Tiqvah, dacă stau bine să mă gândesc! răspunse arhiereul cu ironie.  

-E prea mult spus mărite arhiereu! Dar dacă e cum spuneţi, aceasta e o teologie a celor mulţi şi săraci. Însă nu numai a lor...  

-Eu aş prefera totuşi o coroană de aur dacă tot aş fi fiul lui Dumnezeu. Nu crezi?  

-E o corană a sângelui luminate arhiereu!  

-Ai înnebunit, biet bătrân vagabond! spuse arhiereul dojenitor făcând un gest cu mâna. Ai noroc însă că ne ştim de multă vreme şi n-o să te biciuiesc aşa cum meriţi. Dar acum să-ţi spun şi eu ceva la care te rog să reflectezi. Iată: ,,Blestemat este cel spânzurat pe lemn”! Ştii tu asta? Insinuiezi că acest învăţător care v-a sucit minţile era Mesia! Romanii l-au spânzurat pe lemn, deci a fost blestemat! Iar Mesia nu poate fi blestemat! rosti Anna triumfător. Mesia va avea binecuvântarea tuturor, nu crezi? spuse calm şi zâmbitor arhiereul.  

Bătrânul nu se lăsă impresionat însă de cuvintele arhiereului Anna.  

-Şi şarpele de aramă atârnat pe cruce în deşert a vindecat poporul lui Israel condus de Moise şi Aaron, ridicând blestemul morţii care căzuse asupra tuturor celor muşcaţi de şerpi... Deci dacă un şarpe de aramă a fost ţintuit pe lemn şi a vindecat pe toţi cei care priveau către el, cum poţi spune luminate că tot ceea ce e spânzurat pe lemn este blestemat? Iar blestemul asupra învăţătorului Iisus a fost făcut posibil de nişte nelegiuiţi mărite arhiereu! Ce este dar blestemul aruncat de nişte nelegiuiţi asupra unui drept?  

Arhiereul Anna nu mai zâmbea şi se părea că era pe cale să se înfurie foarte tare.  

-Vă voi răspunde tot eu. Nu e nicidecum un blestem, ci o mare ocară. Doar atât.  

Cei trei îl priviră cu dispreţ iar arhiereul se schimonosi arcuindu-şi buzele şi schimbă priviri încrâncenate cu ceilalţi doi însoţitori. Oamenii lui aşteptau acum un singur semn.  

-Eşti doar un biet bătrân nebun Tiqvah! îi spuse cu dispreţ arhiereul zâmbind amar.  

Spunând acestea arhiereul Anna îi întoarse spatele şi porni către Templul unde arhiereul Caiafa chemase câţiva apropiaţi acolo şi îl aştepta.  

-L-aţi făcut scăpat pe Baraba arhiereule! Făcându-i scăpaţi pe cei ce făptuiesc fărădelegea sunt umiliţi şi batjocoriţi cei drepţi şi cinstiţi! mai spuse bătrânul ridicând tonul. Iată, blestemul cu care aţi blestemat se va întoarce acum împotriva voastră!  

Unul din însoţitorii arhiereului se întoarse însă brusc şi din câţiva paşi fu lângă bătrânul păstor împingându-l, iar acesta căzu pe caldarâm.  

-Ajunge! spuse arhiereul omului său ridicând o mână. E doar un biet bătrân nebun şi inofensiv. Şi oricum...timpul îi va distruge pe răzvrătiţii aceştia până la unul. Lasă-l!  

Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) - Al paisprezecelea fragment. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1332, Anul IV, 24 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!