Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1326 din 18 august 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) - Al treisprezecelea fragment.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Procuratorul Ponţiu Pilat plecase dis de dimineaţă cu o decurie de cavalerie drept escortă până într-o localitate aflată la nici un sfert de ceas distanţă de Ierusalim, în trapul uşor al calului. Procuratorul dorise să părăsească pentru puţin Ierusalimul pentru a se reculege şi relaxa după cele întâmplate de Pesahul iudeilor.  

Claudia Procula, soţia sa, venise seara târziu în fortăreaţa Antonia însoţită de sclavele sale personale iar procuratorul dorise să-i vorbească însă ea pretextase că este foarte obosită şi nu dorise să discute nimic, însă îi promisese că a doua zi îi va răspunde la tot ceea ce ar fi dorit.  

Rămas singur în pragul nopţii, procuratorul adormi într-un târziu chiar în camera sa de lucru unde exista un pat pe care se întinsese, doar în tunică. Însă în acea noapte de dies Veneris, Ponţiu Pilat fu trezit de sunetul grav al cornului care dădu alarma la mormântul învăţătorului galileean, alarmă care se dovedi puţin mai tîrziu ca fiind fără vre-o ameninţare, deoarece se pierduseră pe acolo nişte animale scăpate de sub grija stăpânilor lor.  

În legătură cu Claudia Procula nici el nu dorise să forţeze lucrurile. Îi scrisese soţiei sale un bilet prin care o anunţa că doreşte să vorbească cu ea a doua zi la prânz. Dimineaţă primise un bilet în care ea îi scria că era de acord şi că vor lua prânzul împreună. Până atunci însă, Ponţiu Pilat aranjase pentru prima zi a Pesahului iudaic o mică distracţie în stil roman, în mica localitate Manahat, situată la sud-vest de Ierusalim în valea Refaim pe locul unei foste şi străvechi aşezări canaanite. Satul era aşezat pe pantele şi pe firul văii Refaim iar ocupaţia de bază a locuitorilor era agricultura şi oieritul însă grecii puseseră la punct o adevărată afacere deoarece aici se aflau câteva izvoare de apă care puteau susţine o agricultură înfloritoare necesară aprovizionării Ierusalimului cu legume în primul rând. Existau acolo livezi de măslini, se cultivau legume şi struguri şi erau şi câteva pâlcuri de pădure peste colina de deasupra aşezării. Odată însă cu venirea romanilor aceştia şi-au adus cu ei şi principala distracţie. Luptele de gladiatori. Câţiva greci sesizaseră rapid nevoia de distracţie a romanilor şi construiseră o mică arenă, un mic ,,ludus”, unde mai marii romanilor veneau uneori aici să asiste la lupte. Luptele de gladiatori de aici nu se comparau însă cu cele de la Roma unde aveau cu totul alte implicaţii, mai ales politice şi unde cei de la putere finanţau jocurile, extrem de scumpe de altfel, vrând în acest fel să-şi atragă bunăvoinţa maselor, ori să ofere cetăţenilor romani divertismentul necesar pentru ca ei să conducă fără griji. Cetăţenii romani se buluceau la astfel de jocuri unde mâncarea se împărţea gratuit odată cu distracţia care era de multe ori sângeroasă şi unde mirosul insuportabil al cadavrelor era estompat de scalvii care ardeau miresme parfumate peste tot în tribune. Aşa era la Roma.  

În micul Manahat însă, gladiatorii se luptau până la un punct, nu atât din cauza costurilor mari care se cheltuiau cu antrenarea gladiatorilor cât din cauză că romanii aflaţi în misiunea de supraveghere a teritoriilor ocupate nu aveau dorinţa de a viziona astfel de distracţii războinice, doar faptul de a veghea pacea în provincia Iudeea, era de ajuns tuturor. În acelaşi timp, iudeii tradiţionalişti priveau cu dispreţ forma aceasta de distracţie, considerând-o o barbarie şi o insultă la adresa cultului lor, deşi existau unii dintre ei, rupţi cumva de tradiţiile străbune, care participau totuşi ca spectatori la acest gen de lupte, iar unii chiar ca gladiatori pe nisipul arenei.  

Romanii doriseră o astfel de arenă în Ierusalim însă iudeii protestaseră pe timpul lui Octavian Augustus pe motiv că religa lor nu îngăduie o astfel de distracţie şi obţinuseră de la împărat această scutire. Procuratorul încercase şi el, când venise la Ierusalim să pună bazele unui loc destinat luptelor, cum avea în Cezareea Maritimă, a Palestinei, însă se lovi de opoziţia iudeilor conduşi de arhierei şi apoi abandonă proiectul. Procuratorul mai dorise tot cam pe atunci să amplaseze la porţile cetăţii ori în locuri publice efigii romane ori statui ale împăratului Tiberius însă nu reuşise aceasta fiindcă iudeii se răsculaseră iar apoi protestaseră pe lângă magnificul împărat, tot în legătură cu credinţa lor, iar acesta le dădu din nou câştig de cauză. Nici măcar Lucius Aelius Seiano care era cunoscut pentru aversiunea sa pentru iudei, nu reuşise să-l înduplece pe împărat în hotărârile sale, iar Tiberius ţinea la imaginea sa în provincii şi deci nu fu de acord cu cele propuse. Apoi, procuratorul Ponţiu Pilat dorise să aducă în Ierusalim de la Cezareea Maritima stindardele şi însemnele cohortelor romane cantonate în provincia Iudeea.  

Se izbi însă de aceeaşi atitudine de împotrivire din partea iudeilor care vedeau în vulturul Romei un idol iar efigia împăratului o ofensă adusă lui Yahve, Dumnezeului Iudeilor. Procuratorul se înfuriase atunci şi rostise răspicat că cine se va fi opus acestui lucru urma să fie decapitat pe loc.  

Ca la o comandă iudeii adunaţi, câteva mii, îngenuncheaseră şi îşi plecară capetele ca şi cum ar fi fost cu toţii gata de moarte.  

Într-o tăcere absolută Ponţiu Pilat privi către mulţimea îngenuncheată şi impresionat de solidaritatea lor dădu ordin ca stindardele să fie scoase din Ierusalim. Postă însă pe ascuns în încăperea de lucru personală din fortăreaţa Antonia două dintre însemne, două scuturi şi câteva săbii gladius alături de acea suliţă ,,Pillum” dăruită de protectorul său de la Roma, Lucius Aelius Seiano, iar pe lângă acele câteva lucruri procuratorul ţinea în fortăreaţa Antonia şi câteva busturi de mici dimensiuni ale câtorva zeităţi greco romane precum şi un bust la fel de mic al împăratului Tiberius având pe cap laurii imperiali poleiţi cu aur.  

Procuratorul abandonase deci ideea de a construi o arenă în Ierusalim poate şi pentru faptul că în Cezareea Palestinei avea una, iar la Ierusalim oricum venea destul de rar şi numai îndatoririle de procurator aveau să-l poarte acolo, căci altfel n-ar fi venit în sfânta cetate.  

Nişte greci amenajaseră însă o arenă lângă Manahat fără a întâmpina rezistenţă, iar Ponţiu Pilat dorea să asiste la simulacrul luptelor de gladiatori. Acum, micile tribunele erau însă goale şi arena era pregătită doar pentru distracţia procuratorului.  

Ponţiu Pilat se aşeză pe jilţul anume pregătit pentru el în loja centrală. Alături, pe o măsuţă joasă sclavii aşezaseră tăvi cu fructe, nectar, suc de citrice şi vin, în vase de argint.  

Procuratorul se îmbrăcase în ţinuta militară de gală peste care înfăşurase o togă fină din lână albă tivită cu purpură brodată în fir auriu iar în picioare purta o pereche de calige, cizme militare, de culoare albă, lucrate cu mare fineţe.  

Dincolo de faldurile togii sale se zărea platoşa de gală, din aramă suflată cu aur, având reliefuri reprezentând scene de luptă mitologice.  

Fiindcă Claudia Procula refuzase să-l însoţească în Manahat, procuratorul îl chemase acolo pe Iocentus Maximus Secundus, prefect şi comandant militar al Ierusalimului, reprezentantul şi locţiitorul lui personal la Ierusalim.  

-Ave Caesar Tiberius imperator, procuratorule! salută noul venit.  

-Ave! Te salut prietene Iocentus! îi răspunse Ponţiu Pilat. Îţi mulţumesc că ai venit.  

Doi sclavi îi ajutară pe cei doi să-şi scoată fiecare pe rând toga, iar apoi lorica şi după ce fiecare îşi primi înapoi toga se aşezară amândoi pe jilţurile aflate acolo.  

Cei doi începură o discuţie despre sănătate şi ridicară apoi cupele cu vin în cinstea Romei, a împăratului şi a legiunilor cantonate în răsărit. Pe nisipul arenei îşi făcură apariţia în sunetul baritonal al cornurilor romane, trei perechi de gladiatori.  

-Pariază Iocentus prietene! spuse Ponţiu Pilat. Pe cei din stânga sau pe cei din dreapta?  

-Te las pe tine ilustre să alegi primul, spuse acesta.  

Ponţiu Pilat alese pe cei din stânga. Iocentus Maximus îi avea astfel pe cei din dreapta.  

- Ave Caesar, mărite procurator! Cei ce merg la moarte te salută! rostiră gladiatorii la unison, formula binecunoscută din circurile romane.  

Lupta începu între cele două grupe. Ponţiu Pilat se concentră asupra luptei dintre ,,Retiarius”, un luptător cu plasă şi trident care avea în faţă pe ,,Secutor”, un luptător cu scut şi ,,spatha”, o sabie mai lungă decât gladius. Lupta deveni aprigă pe nisipul arenei dar în fapt ea era aproape regizată iar convenţia era aceea ca primul care cădea şi nu se mai putea ridica era considerat învins.  

Iocentus privea către o altă luptă, aceea dintre ,,Hoplomacus” un colos cu o armură foarte grea care se apăra cu un scut mare, dreptunghiular şi cu armuri care îi protejau picioarele şi mâinile, având drept armă sabia romană gladius. Acesta lupta contra lui ,,Thracian” un luptător cu un scut mic şi cu o sabie curbată numită ,,sica” şi care era mult mai agil ca Hoplomacus însă nu avea îmbrăcat în armură decât braţul cu care lupta, printr-o za care cuprindea umărul cu nişte centuri legate în jurul pieptului. În rest doar o centură de piele îi cuprindea brâul şi vintrele iar nişte cizme tot din piele îi apărau picioarele până deasupra genunchilor. Capul îi era acoperit cu o cască în vârful căreia se zărea ataşat un grifon de aramă.  

Cealaltă pereche de pe nisipul arenei, şi anume ,,Murmillo” care lupta cu scut şi gladius avea în faţa sa pe gladiatorul numit ,,Laequarius” care pe lângă scut lupta cu un pillum, o suliţă adică. Aceştia făceau mişcări de atac şi apărare într-o parte a arenei fără prea multă convingere deoarece sesizaseră că Ponţiu Pilat şi Iocentus erau interesaţi de celelalte două perechi care se înfruntau. ,,Lequarius” abia dacă împungea aerul cu suliţa iar gladiatorul ,,Murmillo” se eschiva teatral.  

-Vreau să te previn procuratorule în legătură cu Lucius Vitellius şi aghiotantul acestuia... Marcellus..., spuse dintr-o dată Iocentus.  

Ponţiu Pilat nu spuse nimic şi păru că nu-l interesează prea mult cele spuse de Iocentus.  

Nu întoarse nici măcar capul către acesta ci doar îl mişcă de sus în jos de câteva ori continuând să privească lupta.  

-Iscoadele noastre din Antiochia, Palmyra şi Damasc spun că guvernatorul Vitelius vă este ostil.  

Nu era însă o noutate pentru Ponţiu Pilat lucrul acesta.  

-Marullus, sau Marcellus, care se pare că este adept al acelui Iisus...  

-Cum ? se miră dintr-o dată procuratorul întorcând capul. Marcellus...?  

Iocentus îl privi cu surprindere la rândul său.  

-Da, spuse el, se pare că este adept al acelui Iisus răstignit ieri. Învăţătura acestuia a ajuns până foarte departe mărite procurator, inclusiv în părţile Siriei sau ale ţinuturilor învecinate de acolo: Calcis, Emesa, Abilen, şi mai sus,iar unii oameni se pare că au un anume apetit pentru această sectă iudaică. Eu personal ştiu o mulţime de greci care s-au lăsat seduşi de această filozofie a lor şi după cum ştiţi...grecii intră şi în gaură de şarpe cu comerţul lor. Ei au dus ideile acestea acolo...  

-Bine, dar...învăţătura acestui Iisus n-are nimic combativ în ea fiindcă câte ceva am auzit despre ea, în Cezareea Maritima, e un soi de umilinţă bună pentru sclavi sau e aşa... ca un fel de...sfaturi de viaţă, mă rog, oricum, e în legătură cu cultul lor, care nu se compară însă cu forţa credinţei noastre care impune respect, teamă şi grandoare. Zeii noştri de fel sunt temuţi şi neîndurători iar cine îndrăzneşte să se facă egalul lor, aşa cum a îndrăznit acest Iisus, va fi nimicit.  

-Nu te contrazic mărite procurator, nu sunt un adept al acestui Iisus însă nu pot să nu recunosc tăria de caracter a acestui om. Doar ştiţi... noi romanii punem mare preţ pe astfel de lucruri.  

-Ce vrei să spui? întrebă Ponţiu Pilat.  

-Ştiu un episod în care câţiva farisei doreau să-l prindă la vorbă pe acest Iisus. Perfizii aceştia l-au întrebat pe acest învăţător dacă iudeii trebuie să dea bir cezarului de la Roma.  

În fapt era o capcană pentru a-l putea acuza în faţa înalţilor arhierei iudei. De ar fi zis că orice iudeu trebuie să dea dajdie cezarului aceştia ar fi spus că e omul nostru, al romanilor şi deci ce fel de învăţător al legii lor este el dacă admite jugul stăpânirii noastre? Dacă ar fi răspuns că nu trebuie ca iudeii să dea bir, aceştia l-ar fi acuzat că nu se supune stăpânirii, deci se face vinovat în faţa noastră. Iisus acesta i-a lăsat să vorbească, apoi pentru a le răspunde le-a cerut un ban iar aceştia i-au arătat unul cu chipul cezarului pe el. Le-a răspuns deci aşa: ,,Daţi cezarului ceea ce este al cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.”  

Iocentus se opri şi începu să râdă ca de o glumă bună.  

-Înţelegeţi ilustre procurator? spuse el dând frâu liber unei salbe de râs. Acest Iisus a arătat prin cuvintele sale că nu este împotriva stăpânirii romane! Mai mult chiar, acesta sugera că banul trebuie înapoiat Cezarului, adică nouă, prin impozite şi alte taxe, ceea ce mi se pare normal fiindcă noi am adus aici banii noştri. Ba mai mult. El îndeamnă pe aceştia să ,,dea” cezarului, deci ce mă uimeşte e faptul că nu este vorba de nici o cerere aici din partea cezarului. Cu alte cuvinte, el îndeamnă pe iudeii lui să plătească taxele din conştiinţă şi nu din obligaţie! Iar apoi el le spune că, ceea ce este al Dumnezeului lor să dea Dumnezeului lor, probabil tot din conştiinţă, nu din obligaţie, conform cultului lor.  

Iocentus începu din nou să râdă însă Ponţiu Pilat părea cufundat în gândurile sale şi ascultase cuvintele fără să clipească, privind absent în arenă, unde lupta dintre Hoplomacus şi Thracian ajunsese la picioarele lor.  

-Pricepeţi ilustre? mai spuse Iocentus potolindu-se dintr-o dată din râs. Iisus acesta nu obligă pe nimeni dintre ai lui şi nu stă împotriva nimănui ci practic îndeamnă pe toţi la o supunere dintr-o convingere pur interioară. Dacă e aşa, atunci el îndeamnă practic pe ucenicii şi adepţii săi la o viaţă supusă stăpânirii acesteia, rezultând din aceasta că el e împotriva oricărei răscoale pe care ne-o tot anunţau fariseii şi saducheii în legătură cu el. Adică, mai pe larg, precum noi ascultăm de cezarul nostru Tiberius fără cârtire tot aşa orice iudeu trebuie să se supună legilor stăpânirii noastre în fruntea cărora stă cezarul şi cuvântul său.  

-Asta înseamnă că iudeii făcând aceeaşi analiză l-au suspectat ca fiind un adept al Pax Romana, spuse procuratorul fără tragere de inimă.  

-Pe care aceştia o acceptă formal, însă în realitate o ostracizează şi înfierează, interveni Iocentus!  

Iar asta e făţărnicie, mărite procurator. Măcar acest Iisus este sincer şi spune lucrurilor pe nume şi anume dând de înţeles că Pax Romana este un modus vivendi care trebuie acceptat, importantă fiind însă relaţia iudeului cu Dumnezeul lor. Oricum ai arunca zarurile, nu poţi decât să-i dai dreptate acestui Iisus... Mai ţineţi minte mărite de tributum capitis şi tributum agri impuse de procuratorul Coponius, şi care au fost socotite ofensatoare de către iudei?  

Tributum capitis (impozitul pe cap de locuitor) era socotit ca o dovadă de robie particulară, iar tributum agri ( impozitul pe pământ) era jignitor pentru că pământul era socotit ca aparţinând lui Iahve, zeul lor. S-a ridicat atunci Iuda Galileanul şi zeloţii săi iar guvernatorul Quirinius, legat al Siriei pe atunci, a coborât cu legiunile Fulminata şi Terţia Galica din Antiohia şi a înnecat revolta în sânge printr-un masacru cumplit.  

Dar acest Iisus face contrariul, sfătuind pe iudei să plătească tributurile asemeni marelui preot Ioazar mai înainte vreme, pe timpul lui Coponius, care îi sfătuise pe iudei să plătească liniştiţi birurile fiindcă nu era un păcat înaintea Dumnezeului lor.  

Procuratorul Ponţiu Pilat îl privi pe Iocentus pe care nu-l bănuise a fi capabil de analize de genul acela. Desigur, avea încredere în el, era un om îndatoritor şi un bun camarad care nu îi făcuse niciodată probleme de când sosise ca procurator în Cezareea Palestinei.  

-Fii pe pace mărite procurator! mai spuse Iocentus parcă ghicindu-i gândurile, N-am fost de faţă la scena asta cu învăţătorul Iisus, iar tot ce ţi-am spus mi-au spus-o şi mie alţii, însă trebuie să recunosc că Iisus Nazarineanul a fost pur şi simplu magistral în răspuns, grăind cu multă pricepere dar şi cu dreptate.  

-Da, spuse Ponţiu Pilat încurcat şi uimit, a fost un om drept acesta, dar ce te faci cu dreptatea în ziua de azi Iocentus? Puterea e totul şi nu dreptatea Iocentus! Cine deţine puterea are şi dreptatea de partea sa...  

Iocentus nu mai spuse nimic dar continuă să râdă, însă cu mai multă moderaţie.  

-Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi mărite procurator! spuse acesta mirat după ce se mai potoli.  

-Hm! Să-ţi pun părerea mea... În lume sunt două dreptăţi Iocentus. Una filozofică care nici aceea nu e sigur că ar fi dreptate, şi una a celui care deţine puterea şi care e mult mai sigură, fiindcă o simţim cu toţii într-un fel sau altul. Unii vor zice că puterea corupe dreptatea în mod neruşinat călcând-o în picioare de fapt! Şi e adevărat şi asta!  

-Regret mărite procurator, dar eu şi filozofia nu ne prea înţelegem foarte bine. Însă în cazul ăsta dreptatea nu mai e dreptate ci o simplă anexă a puterii. Spuneţi-i altfel, dar nu dreptate! Însă eu consider că există totuşi doar o singură dreptate aşa cum există doar un singur adevăr!  

-Hm! chicoti Ponţiu Pilat lăsându-se pe spate pe spătarul jilţului său într-o atitudine de relaxare.  

Ce este adevărul, Iocentus Maximus Secundus? mai spuse el.  

Iocentus se opri gândindu-se la întrebarea procuratorului.  

-Nu ştiu mărite! Pentru un mic nobil ca mine ajuns praefectus tocmai la capătul lumii civilizate, adevărul ar fi dincolo de interesele noastre pentru că dacă ai un interes personal nu mai poţi rosti adevărul pentru că dorinţele şi interesele îţi vor sugera întotdeauna o dreptate şi un adevăr al tău personal care nu are nimic a face cu adevărul adevărat.  

Ponţiu Pilat îl privi din nou cu uimire.  

-Vorbeşti ca un elin, Iocentus. Slujitorii tăi greci te-au atras în filozofia lor? Şi mai spui că n-ai nici un amestec cu filozofia!  

-Trăind printre greci mărite ajungi să gândeşti ca ei. Te molipseşti şi nu alta. Iar aici la Ierusalim sunt mai mulţi decât îţi poţi închipui. Iar imperiul ştim cu toţii... a preluat multe de la elini.  

-Şi în Cezareea Maritima sunt mulţi, Iocentus!  

Tăcură apoi amândoi şi priviră în arenă unde gladiatorul Thracian îl surprinsese pe masivul şi greul Hoplomacus cu o mişcare din întoarcere cu micul scut, lovindu-l pe acesta în partea din faţa a coifului său cilindric pe care erau ataşate două coarne înalte. Acesta resimţi din plin lovitura şi dându-se câţiva paşi înapoi se prăbuşi întâi în genunchi iar apoi pe o parte, pe nisipul arenei.  

Thracian jubila acum rotindu-şi sabia încovoiată deasupra capului. Ponţiu Pilat avea un câştigător.  

Ridicându-se de pe jilţul său procuratorul ridică degetul arătător în sus ceea ce ar fi însemnat într-o confruntare reală că cel căzut era lăsat să trăiască.  

-Întotdeauna l-am apreciat pe ,,Thracianˮ, spuse el aplaudând în picioare.  

La fel făcu şi Iocentus.  

Cele două perechi rămase în arenă luptau însă în continuare.  

-Îl vreau pe Baraba, Iocentus, spuse procuratorul Ponţiu Pilat. Un tâlhar ca el nu trebuie să scape de justiţia noastră.  

-Se află în Ierusalim, mărite, spuse acesta gustând vinul pus în faţa lor pe măsuţă.  

-Am ceva timp de când îl caut pe acest tâlhar, iar acum când credeam că am pus mâna pe el mi-a scăpat ca nisipul printre degete.  

-Se pare că e sub protecţia arhiereului Caiafa!  

-Aşa se pare. Oamenii mei au confirmat lucrul acesta.  

-De ce nu-l dai uitării mărite procurator!? A fost recuperat o parte din aurul şi averile pe care acesta şi le pusese la adăpost. Cetele lor au fost nimicite iar comerţul înfloreşte ca niciodată. Drumurile sunt acum mult mai sigure. E undeva pe aici prin Ierusalim, ţinut undeva pe la vre-un om de încredere al lor.  

-Vor încerca să-l facă scăpat şi mă tem sincer că o să-mi scape.  

-Fiţi pe pace mărite procurator. Tâlharul poartă stigmatul Romei pe mână, şi nu poate ieşi pe porţile cetăţii fără să fie observat. De altfel am dat ordine oamenilor mei să verifice şi pasărea în zbor.  

-Da, spuse Ponţiu Pilat, dar tunelurile de sub Ierusalim ştiute numai de o mică parte din elita iudeilor l-ar putea face pe acesta scăpat!  

-Informatorii mei îl caută mărite, şi îl vor găsi şi supraveghea zi şi noapte. Cât despre tuneluri fiţi liniştit, Caiafa îl va ţine aici în Ierusalim fiindcă ştie că dacă îi dă drumul va fugi pentru totdeauna, deci nu-l va lăsa să scape, iar singur Baraba, n-are nici o şansă!  

-De ce crezi că arhiereul i-ar oferi protecţie?  

-Baraba îi este nu numai dator arhiereului, ci este singura lui speranţă, mărite, iar acesta îl va folosi probabil în jocurile lui, de aceea îl şi ţine pe undeva ascuns.  

-Deci?  

-Îl va folosi împotriva adepţilor acestui Iisus, ilustre, fiindcă răfuiala lui cu aceştia nu e încă la sfârşit. În al doilea rând, atâta timp cât Baraba nu iese în afara zidurilor cetăţii n-avem ce-i face decât să-l ţinem sub observaţie iar cum încalcă legea îl punem în lanţuri şi faceţi cu el ce veţi voi să faceţi. Desigur, dacă aflăm pe unde e ascuns, putem trimite pe cineva la ordinul procuratorului şi îi punem capăt zilelor fără multă zarvă.  

Iocentus tăcu aşteptând răspunsul procuratorului. Acesta îşi dădu seama că raţionamentul lui Iocentus părea corect. Încă o dată Ponţiu Pilat îl lăudă în gând pe comandantul militar al Ierusalimului.  

Privirile amândurora se îndreptară în arenă unde Retiarius tocmai prinsese un moment favorabil şi îşi aruncă plasa asupra adversarului său care făcu o eschivă în lateral. La timp fiindcă tridentul său împunse aerul pe lângă coiful gladiatorului Secutor.  

Cu o mişcare rapidă acesta lovi tridentul din lateral cu sabia scurtă cu atâta putere încât Retiarius rămase fără armă, doar cu plasa pe care o recuperase între timp. Se părea că Ponţiu Pilat va câştiga din nou în arenă ceea ce ar fi făcut ca pariul să fie câştigat de el, a treia luptă ne mai contând în acest caz. Retiarius aruncă însă din nou plasa asupra lui Secutor iar acesta făcu iarăşi o eschivă şi se feri la timp de teribila capcană. Prea târziu însă căci Retiarius cu mâinile goale se aruncă la picioarele lui Secutor aruncându-l pe acesta la pământ cu spatele. Lovitura la cap cauzată de coiful izbit de nisipul arenei îl aduse pe Secutor în stare de semiconştienţă. Retiarius se ridică şi îşi recuperă tridentul. Gladiatorul Secutor fusese învins şi pariul celor doi avea să fie câştigat în urma finalului ultimei lupte unde cei doi luptători rămaşi ştiau că trebuie să încheie lupta cât mai curând.  

- Acum! îi spuse Murmillo adversarului său, iar ceea ce avea să urmeze făcea parte dintr-o serie de lovituri minuţios pregătite prin antrenamente care erau menite să dea spectacolului o notă de autenticitate. Rămânea însă un risc întotdeauna. Murmillo pară cu scutul o lovitură de pillum dată de Laequarius. Acesta mai lovi încă o dată şi suliţa pătrunse prin scutul lui Murmillo lovind tangenţial armura de umăr a acestuia.  

Rotindu-se cu tot cu scut, Murmillio îl lăsă pe Laequarius fără pillum, care îi fu smuls din mână. Apoi în urma loviturilor date de Murmillo în scutul adversarului său, acesta făcu câţiva paşi cu spatele până când, sub ploaia de lovituri îngenunche şi ridică mâna dreaptă cu degetul arătător îndreptat în sus, în semn de ,,îndurare”, privind către Ponţiu Pilat şi care însemna totodată predarea sa în faţa gladiatorului Murmillo.  

Procuratorul pierduse pariul.  

Ridicându-se din jilţ făcu un semn cu mâna şi gladiatorii salutară cu armele ridicate apoi părăsiră arena în sunetul cornului.  

-Eşti cumva şi tu adept al acestui Iisus, Iocentus? spuse Ponţiu Pilat răsturnând pe masă o mică pungă de piele în care se aflau câţiva denari de aur cu chipul lui Octavian.  

-Mă aşteptam la o întrebare ca asta ilustre procurator după toată discuţia noastră... Ei bine, nu sunt adept al acestui Iisus din Nazaret, însă trebuie să recunosc că galileanul a fost cu mult superior timpului său.  

Ponţiu Pilat nu păru mirat, însă îl privi pe Iocentus cu un soi de curiozitate specifică omului care vrea să surprindă ceva pe chipul celui întrebat.  

-Unii dintre iudei, conform tradiţiei religioase a acestora, afirmă despre el cum că ar fi fiul Dumnezeului lor, unic, şi adevărat, spuse procuratorul.  

-Am auzit toate acestea ilustre, despre Mesia zis şi Hristos, cum spun grecii. Dar este treaba celor care cred asta.  

Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) - Al treisprezecelea fragment. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1326, Anul IV, 18 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!