Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Umoristic > Mobil |   



POLITICA EXTERNĂ LA CEL MAI ÎNALT NIVEL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
POLITICA EXTERNĂ LA CEL MAI ÎNALT NIVEL 
  
În marele salon de lucru al Mamelor Imperiale puţini oameni aveau acces. Doar Marele Şambelan al Mamelor Imperiale, Belizarie, conte de Foxmind, fiind unul dintre aceşti aleşi ai sorţii care zi de zi, oricând, putea intra în acest adevărat sanctuar al devoţiunii faţă de popoarele impe- riului. Sarcina sa de bază era, în fiecare dimineaţă, aranjarea salonului pentru munca de peste zi. Aşa se face că în această dimineaţă Marele Şambelan o aranja temeinic pe Marea Lenjereasă o tipă nurlie, plină de entuziasm şi imaginaţie, exact pe canapeaua favorită a Mamelor Imperiale. 
  
După ce-şi terminară treaba, cei doi se despărţiră iar fata îi spuse dulce: 
  
- Belică, scumpule, când mai ai nevoie dai un biip şi ne vedem unde şi cum vrei tu… 
  
Ce să mai spui!? Aşa o dulceaţă de fată rar găseai mai ales că nici nu se lăcomea! Un ducat de aur pe săptămână era suficient, spre deosebire de fiţoasele alea de aristocrate cărora trebuia să le dai moşii, castele ori atelaje cu şase cai iar de primit, în afară de leşinuri artistice, mai primeai ca bonus şi câte un sifilis de nu mai scăpai toată viaţa de el. 
  
Aşadar, ziua începea bine! Fluieră şi, conform protocolului, în salon intră măturătorul lui de încredere, un nepot mai îndepărtat, Raoul, cavaler de Soulmause. 
  
- Băi, Raulică, ia, tată, mătura, mopul şi pămătuful şi treci la treabă cât îmi fumez eu trabucul… 
  
Raoul, băiat dezgheţat, îşi puse şorţul şi se apucă de treabă murmurând chiar un cântecel despre o mândră care face fiţe noaptea, iar a doua zi îşi dă cu pumnii în cap de oftică. 
  
Unchiul Belizarie, cam sâcâit de vocea încă în formare a bietului nepot, îl întrerupe şi începe să-l instruiască prin metoda naraţiunilor cu impact emoţional: 
  
- Băii, nepoate, uite, să ştii, că mie, la ora asta matinală îmi place să umblu prin palatul imperial. Maiestăţile lor, împăratul şi împărăteasa, sunt încă în pat, mde, tineri şi ei, se mai hârjonesc, se mai una-alta, mă rog, aşa cum e normal, toate slugile merg pe vârfuri să nu facă zgomot, babetele sunt în budoar şi se pregătesc să iasă iar pentru asta le trebuie cam trei ore, la bucătării se face micul dejun şi se pun oalele pentru celelalte mese, deci sunt ocupaţi bârfitorii de bucătari, iar noi ne putem lăfăi peste tot fără să ne stea inima de spaimă că ne prinde cineva. Una, bă, să ţii minte de la mine! Dacă eşti deştept, aşa slugă cum te cred toţi, faci în aşa fel încât şi împăratu’ să pară un câcat pe lângă tine! Că ştii vorba aia: pupă-l în bot şi ia-i tot! Noi cu asta ne ocupăm, daa! 
  
Păi, să-ţi dau un exemplu! Tu ştii cine rezolvă treburile cu politica externă a imperiului acesta? 
  
- Ministru de externe, dar numai sub directa conducere a împăratului! Raoul, sărmanul, dădea răspunsuri după cum învăţase el la şcoală unde, fie vorba între noi, nu prea strălucise prin nimic! 
  
- Cine bă? Ministru de externe!? Bou’ ăla pe care l-a pus împăratul în post fiindcă nu mai scăpa de gura mă-sii, că era fiul din flori a lu’ tac-su şi cum era bâlbâit şi cam cretin nu reuşise până la vârsta de treizeci de ani să ocupe nici o funcţie şi trăia pe banii neveste-sii o ştoarfă pe care a luat-o doar pentru averea lu’ socru-su care e negustor de vite în obor!? 
  
Bă, eşti mai guţan decât îmi închipuiam! Sau crezi tu că împăratul are vreme de curvăsăriile politicii externe când el are grijă doar de nevastă-sa să rămână gravidă, de vânătoare, de paradele militare, de ospeţe, baluri şi petreceri? Hai, să fim serioşi! Când să mai aibă timp? Că aici sunt tot felul de sforării de tras, tot felul de lucruri de pus cap la cap, eheee… E nevoie de timp, informaţii, analize şi aranjamente pe durată mică, medie şi lungă, toate numai în interesul imperiului şi să te doară-n cur de ceilalţi. Păi, cine se poate pricepe mai bine la mizeriile astea!? 
  
Figura de om căruia i-a bufnit soba în faţă pe care o avea Raoul îl convinse că băiatul habar nu avea de problemă. 
  
Hotărî deci să-l lumineze! 
  
- Soacrele bă! Soacrele, ca la orice casă dă muritor! Numai că spre deosebire de cele ale oamenilor de rând care mai iau câte una-n bot când sar peste cal, aici, în inima imperiului, dacă nu îţi convine ceva te faci că nu ai văzut nimic fiindcă te poţi trezi că mergi de-amboulea fără cap pe stradă şi râd proştii de tine. Bă, eu ştiu bine ce vorbesc, doar sunt toată ziua cu ele, Mamele Imperiale, adică mă-sa lu’ împăratu’ şi mă-sa lu’ împărăteasa, care, culmea, se înţeleg bine şi pun la cale chestii de-ţi stă mintea! 
  
Hai, acu’ car-o că vin hoaştele şi dacă te văd pe aici iese cu şucăr! 
  
Raul se pierdu în spaţiu cu discreţia unui curent pe sub uşă, contele vântură fumul să iasă din salon, îşi aranjă ţinuta şi luă o figură importantă de parcă ar fi înghiţit un stâlp. Unul cu zâmbet unsuros… 
  
Cele două uşi ale salonului, una la vest şi una la est, se deschiseră şi prin ele pătrunseră simultan cele două mari doamne: arhiducesa Krotona Liebenspiel, mama împăratului, şi marea ducesă Libertina Fackwell, mama împărătesei. 
  
Ambele la vârsta de cam treizeci şi cinci de ani, îmbrăcate cu hlamidă şi având coroana ducală pe cap. 
  
Contele Belizarie se înclină adânc iar ducesele, gentile şi pline de graţie, îi răspunseră cu o uşoară mişcare a genelor. 
  
Arhiducesa Libertina o întrebă, conform protocolului, pe marea ducesă Krotona: 
  
- Alteţa voastră imperială v-aţi odihnit oare bine în această noapte, căci iată, ne aşteaptă mulţime de treburi dintre cele mai importante pentru viaţa supuşilor noştri iubiţi dar şi a dragilor noştri copiii? 
  
- Vai, alteţa voastră imperială, am vegheat şi am lucrat la o tapiserie cu chipul Maicii Preasfinte, în timp ce am ascultat lecturi din Sfânta Biblie, citite de lectorul nostru personal, Sfredelian viconte de Grandeck. Are o voce minunată şi ne-a captivat atenţia cu minunate versete pline de preacucernică înţelepciune. Dar domnia voastră cum aţi trecut peste orele nopţii? 
  
- Oh, mi-am făcut rugăciunile de seară, apoi m-am spovedit preabunului nostru confesor, preasfinţia sa Drugan Bighead de la mânăstirea Fornicatorilor. 
  
- Oh, am auzit de acest preacucernic părinte şi de darurile lui aproape supranaturale! 
  
- Într-adevăr are un har cu totul deosebit şi nici nu am simţit cum au trecut orele nopţii, iar canonul ce mi l-a impus m-a eliberat de toate relele acestei lumi şi acum, iată, sunt pregătită pentru o nouă zi de grele încercări spre binele imperiului şi al prea iubiţilor noştri supuşi... 
  
- Dar de mâncat, aţi mâncat ceva iubită doamnă? 
  
- Ohh, astăzi este vineri şi eu postesc dintotdeauna în această sfântă zi! După spovedanie am băut însă o gură de agheasmă şi am luat o fărâmitură din sfânta anafură aşa că, Salvă Domnului, îmi ajunge pentru toată ziua… 
  
- Atunci vă propun să luăm şi un degetar din poţiunea aceea magică adusă de dragul nostru împărat de la supuşii noştri transilvani. Ne va ţine vigile toată ziua cu tainica şi neînţeleasa ei putere divină. 
  
- Da, daa, bine spuneţi alteţă… 
  
- Belizarie! Anghelica! Numai un strop! Din aceia aflată în sertarul de sus al gheridonului! 
  
Contele se înclină adânc şi aduse din armoire-ul baroc un clondir şi două pocale din argint aurit de mărimea unei găleţi mici. Turnă în cele două cupe cu un ighemonic demn de slujba de întronizare a unui papă şi le oferi celor două înalte doamne pe o tavă din aur cu binemeritata închinare. 
  
Cu demnitatea firească a descendenţei imperiale doamnele ridicară pocalele şi dădură o duşcă zdravănă. Gestica ulterioară nu diferă de a căruţaşilor, respectiv bătutul cu pumnul în piept sau expiraţia forţată, însă nu trebuie să fim cârcotaşi. La urma-urmei omenescul din noi, habar nu are de titluri, fiind unul şi acelaşi din toate timpurile. 
  
A doua rundă desigur nu a mai necesitat gestica arderii gâtlejului acesta obişnuindu-se deja cu tăria. Aici nu este cazul să facem glume proaste! Suntem totuşi într-un palat imperial în prezenţa a două mari doamne, nu cu pipiţe din mahala! 
  
Putem lua, uite, exemplul contelui care privea scenele ca şi cum ar fi fost în extazul adoraţiei la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei. 
  
Doamnele mai luară câte o gură din poţiunea vrăjită şi, cu ochii scăpărând de fericire, priviră simultan spre conte iar arhiducesa porunci ferm: 
  
- Belică, dă fuga la cuhne şi adă ceva dă hamos că-i prăpăd! Vezi de-o brânzică de capră cu nişte ceapă roşie şi nu uita de sulurile de şorici rumenit pe plită ca să fie moale şi gustos. Da’ numai de pe burtă, nu cum ne-au dat data trecută de pe spinare de era să ne rupem dinţii în el! Dispai! 
  
Contele, om antrenat în dedesubturile vieţii la palat, se retrase cu spatele şi plecă să împlinească poruncile. Ştia ce poate să însemne furia unei arhiducese flămânde. Şi nici nu avea chef să sfârşească în furci precum neghiobul de bucătar care mâncase alaltăieri şoriciul cel fraged. 
  
Doamnele mai închinară odată iar marea ducesă spuse puţin gânditoare: 
  
- Cuscră, cu gândul la şoriciul din care vom gusta în curând, mi-am adus aminte de dobitocul de kaizer care de la o vreme este cu ochii pe comitatele noastre din vest, cele protes- tante, pe care vrea să le anexeze. 
  
- Cine dragă!? Neputinciosul ăla care nici copii nu a fost în stare să facă şi norocul lui a fost vara noastră, prinţesa Spadina von Grossbodenn und Werlanghernschritt, o fată de toată isprava care a muncit din răsputeri şi a reuşit să reîmprospăteze stirpea lui moleşită folosindu-se de grenadirii vânjoşi, din garda palatului? 
  
- Da, soro! Şi să vezi la ce l-a dus minte aia a lui viciată de şnaps! I-a făcut cadou arhiepiscopului nostru, cel care slujeşte în catedrala noastră imperială, un paj. Dragă, unul tânăr şi frumos ca o cadră rafaelită, cu o voce îngerească dar stricat până în măduva oaselor. Arhiepiscopul, ştii doar ce apucături are, a înnebunit pur şi simplu şi era în stare să-i facă toate mofturile iar derbedeul fusese bine instruit, căci dacă reuşea ajungea cavaler al ordinului „Sfântului Malachie”cu drepturile de rigoare. Să intr-un dambla şi alta nu, fatăă! 
  
- Păi, soro, ia să luăm noi nişte măsuri şi să-i invităm pe amândoi la o cină, că mai avem ciuperci de-o tocană. Că n-om fi nici noi mai proaste ca beleaua aia de Lucreţia Borgia… 
  
- Bună idee! Dar o păstrăm pentru viitor fiindcă, deocamdată, l-am introdus în afacere pe marchizul Alfons de Sweetass care un mare meseriaş în problemă. Ei bine, în scurt timp, cei doi au ajuns să-i mănânce din palmă, vorba vine, iar acum kaizerul are la ce se gândi că au început revoltele în provinciile lui catolice. Ca să nu-ţi mai spun că l-am făcut conte şi pe licheaua aia mică, asta până dă tot din el şi după aceea mai vedem noi cum eliberăm locul… 
  
Pe uşă intră contele Belizarie întinzând un zâmbet cât Bavaria sa natală, însoţit de Raoul care ducea plin de mândrie platoul cu bunătăţile comandate de cele două doamne. Aşeză totul pe masă şi făcu o reverenţă atât de graţioasă încât arhiducesa îl privi mai atent, ba chiar îi făcu un semn să se apropie. Raoul veni în faţa doamnei şi îngenunche smerit. Faţa îi ardea ca focul şi trebuie spus că asta îi dădea un farmec deosebit pe care arhiducesa îl remarcă şi îl răsplăti dulce cu o mângâiere pe obraz. Dacă Raoul nu a murit atunci este doar pentru că nu-şi dădea seama ce i se întâmplă. 
  
- Belică, dar cine-i tânărul acesta atât de manierat? 
  
- Alteţa voastră, este nepotul meu Raoul, cel care datorită bunătăţii voastre se află aici la palat pentru a se deprinde cu bunele şi strălucitele obiceiuri ale curţii. 
  
- Bună idee! Trimite-l dară să-mi aranjeze aşternuturile pentru somnul de frumuseţe al după amiezii… 
  
- Domnul să vă binecuvânteze Alteţă iar noi nu vom uita în veci mărinimia voastră… 
  
- Termină cu limbile astea greţoase! Că şi de tine m-am ocupat cu ani în urmă şi tu cum ai răsplătit strădaniile mele? Te-ai întorlocat cu bagaboanta aia beţivă, contesa rusoaică, o nesătulă care-o dădea de pereţi cu grăjdarii, Suscracinskaia, parcă… Da' n-am nici o pretenţie că la câtă minte aveţi când vi se scoală, amar de mama voastră… 
  
- Iertare, preamilostivă doamnă, eram tânăr şi, vai de capul meu, tot ce zbura mi se părea… 
  
- Nu fii mai jigodie decât eşti! Eu te scosesem din mocirla în care v-a lăsat tac-tu cu patima lui pentru barbut iar tu… Norocul meu este că te-am mirosit ce-ţi poate pielea şi nu te-am dat pe mâna călăului fiindcă erai mai de folos ca turnător şi fitilist… Mde… am şi eu slăbiciunile mele… 
  
Hai, toarnă câte un pocal din vinul acesta roşu, din Burgundia, pe care văd că l-ai adus şi marş din nou la cuhne ca să le porunceşti să facă şi o tocană de oaie pentru felul principal. 
  
Contele Belizarie se înclină plin de respect, mai ales că evitase un deznodământ neplăcut şi o întrebă cu miere în glas pe marea ducesă ce ar dori de la bucătărie. 
  
- Mie adu-mi un mizgrill cu măruntaie, bine usturoiat, ca să-mi priască băutura… 
  
- Vai de capul lui Raoul, gândi, suspect de altruist contele! Da’ las’ că se descurcă el că-i băiat tânăr şi destul de bine dotat. Nu chiar ca duhovnicul, dar, sigur, este mult mai entuziast, aşa cum eram şi eu la vârsta lui. Aflu eu ce şi cum! 
  
Acestea toate îi trecuseră prin minte pe când se retrăgea cu spatele ca un curtean ireproşabil ce era. 
  
În timp ce onorau bucatele ignorând furculiţa ca să nu-şi scoată ochii, doamnele continuară discuţiile despre noile provocări ale situaţiei internaţionale. 
  
- Fată, da cum dreacu’ facem cu ţarul!? Că şi acesta a început de la o vreme să bage strâmbe în teritoriile din est, cele ortodoxe, sta-i-ar ortodoxia-n gâţi să-i stea! Că dobitocul este destul de amorezat de cămila aia de nevastă-sa, englezoaica aia deşirată şi spelbă şi, uite că, nu prea mi-a venit vreo idee până acum. 
  
- Fii liniştită, tu! Am vorbi cu ambasadorul nostru la curtea lui şi deja este pe drum una din doamnele mele de onoare. Un boboc de fată, are numai cincisprezece ani, frumoasă de-ţi vine să urli, dar care are deja sifilis. Prin urmare, va fi prezentată peste două săptămâni ţarului, că este invitat la balul dat de noi în cinstea prieteniei care ne leagă, dar şi a tratatului secret pe care l-am încheiat şi cum omul le cam trage cu vodca, i-am spus ambasadorului că are două şanse: una să-i bage-n pat putoarea şi a doua, dacă nu-i iese manevra, să se arunce în Neva pe la mijlocul lui ianuarie, adică exact a doua zi după bal. Cred că m-am făcut înţeleasă, ce zici? 
  
- Ha, ha, haa! Când mă gândesc ce moacă şi ce tărăboi o să facă ţarina când va constata ce belşug i-a adus în casă tontul de ţar parcă-mi pare rău că nu sunt acolo să-i văd! Bun! Deci am rezolvat şi problema graniţelor de est. Acum să vedem ce mai avem la sud! 
  
Pe uşă intră contele Belizarie purtând el însuşi platoul cu felul doi. Un miros irezistibil de usturoi umplu salonul iar doamnele scoaseră mici strigăte de nerăbdare. Nici nu aşeză bine contele platoul în faţa lor că atacul se şi dezlănţui. Erau stimulate de vinul cel roşu, dar şi de poftele normale ale unor trupuri încă tinere, doritoare de plăcerile fireşti ale celor pe care munca şi împlinirea datoriei le merită din plin. 
  
Îl expediară urgent pe Belizarie pentru că discuţiile erau secrete. Acesta ieşi smerit apoi de piti într-un cotlon unde avea o pâlnie cu care asculta totul, aşa că, lucrurile intrară în acea rânduială care domină lumea de la începuturile ei. 
  
- Şi ’ai zi, fată, cum vezi chestia din sud că ticălosul de Ghirai, marele han al păgânilor, pare şi el interesat de nenorocitele alea de comitate din sud unde e o sărăcie cum nici nu ne putem închipui. 
  
- Daa, aşa este numai că, precum bine ştii, cei din sud fiind cei mai săraci din imperiu se înmulţesc precum iepurii iar pe Ghirai îl doare-n bască de bogăţii, are destule, el vrea oameni pentru războaiele din Crimeea unde sultanul turcilor i-a cam dat câteva bătute şi l-a cam lăsat fără trupe. Iar pe partea cu muierile nu cred să meargă că are harem şi nu-l interesează oferta. El e mai mereu la vânătoare cu şoimi, sau prin războaiele de prin pustiurile lor… 
  
- Uite că mi-ai dat o idee! Ce-ar fi să-i facem un dar? Unul aşaaa imperial şi prietenesc. Adică plin ce capcane! Îi dăm doi şoimi dresaţi din rezerva noastră dar şi iapa aia pur sânge, de numai doi ani, nedată niciodată la armăsar. 
  
- Aia albă, splendidă cu coamă mare şi coadă lungă pe care au admirat-o toţi cei care au văzut-o? 
  
- Exact! Înţeleg că este un sacrificiu enorm dar, în actualul context absolut necesar! 
  
- Şi, care-i faza, că nu m-am prins? 
  
- Păi, fată, am informaţii din surse sigure că hanul, sătul de muierile din harem, o cam pune, ba cu o cămilă, ba cu o iapă, ba chiar şi, uneori, cu măgăriţele din convoi, deşi cred că nu prea este apreciat de ele fiindcă, precum ştii, ele au alte standarde. Mult mai ridicate! Mă rog, treaba lui! 
  
Pregătim bine iapa, o parfumăm cu mosc, pentru că el are un adevărat cult pentru acest parfum despre care a citit în singura lor carte, Coranul, prin urmare imposibil să nu profite de situaţie. Iar când cade la iubire e mult mai uşor de manevrat… Ce zici? 
  
- Bună idee! Să dăm ordinele de rigoare grăjdarilor noştri şi să supraveghem lucrarea ca să iasă cum trebuie. Ştii doar că pentru chestii de fineţe fără ochiul unei femei iese treaba pe dos. Bărbaţii trebuie folosiţi numai în scopuri personale şi aici cu prudenţă să nu şi-o ia în cap! De asemenea trebuie să luăm măsuri ca nu cumva să audă de planurile noastre idiotul de ministru de externe fiindcă, netot cum e, o dă pe trompă ori împăratului ori butoiului de osânză numit de el, soţie. 
  
- A! Fii fără grijă! Ieri am pus să fie biciuit, doar aşa ca măsură de prevenire fiindcă ştiam şi eu de apucăturile lui şi nu se facă să-i stricăm împăratului buna dispoziţie cu treburile pe care le rezolvăm noi. Bine, am fost milostivă! Am poruncit să-i dea doar zece bice, în aşa fel încât să meargă crăcănat numai trei luni şi să-i iasă din cap că ar putea fi mai bine informat decât cabinetul negru al politicii imperiului. Mă rog, am făcut un act de binefacere fiindcă am evitat astfel să-i tăiem capul ceva mai târziu. Deşi nu cred că voi fi înţeleasă… 
  
- Hai noroc, soro şi bine că am mai dat lumii un răgaz de pace. Cu efort, dar ce nu facem noi pentru binele şi bunăstarea popoarelor noastre. 
  
Peste cam o oră se ridicau de la masă şi, fericite, cu pocalele în mână, plecau pentru somnul de prânz, după ce conveniseră că, spre seară, vor rezolva şi crizele teritoriilor de peste mări. 
  
Referinţă Bibliografică:
POLITICA EXTERNĂ LA CEL MAI ÎNALT NIVEL / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2070, Anul VI, 31 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!