Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Umoristic > Mobil |   



GLODEXIT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GLODEXIT 
  
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană tulbură profund întreaga societate a gospodarilor din comuna Glodeni. Ei erau recunoscuţi pentru profunda şi responsabila implicare în problemele Europei, se simţeau parte a acesteia şi priveau cu maximum de seriozitate evoluţia contemporană a marelui proiect. Comuna Glodeni era formată din centrul administrativ, Glodeniul deci, cu biserică, primărie, o şcoală, un post de poliţie cu arest, plus cinci crâşme pre-cum şi satele arondate administrativ: Mârleni, Târlani şi Fâlfani. Fusese înfiinţată încă din anti-chitate după cum spuneau oamenii, adică pe la jumătatea secolului trecut când un dictator făcuse el, cu mâna lui, împărţirea ţării. 
  
Se simţeau însă profund europeni, mai ales că majoritatea obştii ţigăneşti din zonă lucra în aproape toate capitalele vestului iar nivelul de viaţă al cetăţenilor comunei era unul de invidiat, adică aveau cam doi euro pe zi pe cap de locuitor, o sumă care în ultimii ani avusese în mod con-stant o creştere negativă cum bine precizau statisticile. Iar dacă luăm în seamă halul în care arătau în fiecare seară gospodarii putem vorbi şi despre un nivel ridicat de fericire. 
  
În context, pe când lumea întreagă se dădea cu capul de pereţi pentru că Marea Britanie votase ieşirea din Uniune şi nu vom mai putea afla ce au descoperit savanţii britanici în fiecare săptămână, la una din crâşme, Costel Rudoi, un găman considerat tâmpit chiar şi în acest areal deosebit de permisiv în privinţa acestui concept, răcni: 
  
- Bă da’ nouă când ne mai dă subvenţiile alea de la Europa aia!? 
  
Un ger năprasnic se lăsă brusc în încăperea cu miros de motorină. Aşa era! Abia acum îşi dădură seama toţi că abia-abia mai puteau să bea seara o răchie şi aia doar din alocaţia copiilor, plătită de statul român, bietul de el… Un răcnet se ridică până la becul chior din tavan iar Sile zis Guzganu un tip de forma şi culoarea unei prune afumate, mereu isteric şi agitat, fugi în grabă la crâşma învecinată şi comunică îndemnul de a se ridica lumea la luptă ca să-şi recapete sfintele drepturi consfinţite prin lege. Habar nu aveau că de fapt subvenţiile veniseră dar erau depuse de primar la bancă pentru a sifona dobânda în buzunarul său. Aşa că lucrurile luară destul de repede o altă întorsătură. Una revoluţionară! Gospodarii găsiră de cuviinţă să boicoteze şi ei Uniunea, să o condamne la foamete prin suspendarea exporturilor de produse de primă necesitate, precum florile de salcâm sau romaniţă pentru ceaiuri, şi să-şi declare independenţa faţă de aceste structuri birocratice care le îngrădeau de fapt fantezia şi puterea lor de muncă. Peste nici jumătate de oră erau în faţa primăriei şi îşi strigau ofurile cerând primarului să le asculte durerile. Normal, la acest miting spontan apărură imediat pirandele cu dancii agăţaţi de poale ca nu cumva să scape vreo ocazie în caz că se distribuiau ajutoare ori se măreau alocaţiile. 
  
În acest timp, primarul, Iordache Curdoi, om de nădejde aflat la al cincilea mandat şi la al şaptelea partid schimbat, se afla în camera din fund a primăriei, aceea unde se luau hotărârile se-crete, împreună cu Verginica, fata paracliserului, pe care voia să o convingă să intre în partid. Sau invers, ceva de genul acesta... Verginica însă nu voia nici în ruptul capului dacă nu primea lichior de mentă ceea ce îl scosese din minţi pe bietul primar. 
  
- Şi de unde vrei fă să-ţi dau eu lichior de mentă, ce ţuica asta a mea din corcoduşe nu-ţi place!? 
  
- Păi, nu, că la cât de primar eşti, îţi permiţi o trataţia aşa mai ca de domn, că nici eu n-oi fi proasta de Venerica de la bufet care intră-n toate alea pentru o gură dă trăscău! Am şi eu pre-tenţiile mele, nu, iar lichior găseşti la nea Mielu, la Doi Arici, doişpe lei litra! 
  
Uimit de cultura fetei dar şi disperat de refuz, primarul îl chemă la el pe Sulfinel, un nepot care era om bun la toate în primărie, şi-i dădu ordin să dea fuga la hoţu’ de Mielu şi să-i aducă o litră de lichior de mentă. 
  
- Da’ bani? 
  
- Băiii, nepoate, da’ cum să ceri bani de la mine!? Te duci şi te descurci! Uite, ia ca să ai de drum! Tâmpitul de Sulfinel primi în loc de bani o scatoalcă în scăfârlia aia proastă şi o tuli să îndeplinească ordinul şefului. 
  
Exact atunci una din ferestrele primăriei se făcu ţăndări şi o cărămidă ateriză în biroul primarului. Acestuia îi ieşiră şi mai mult ochii din cap şi se repezi afară să vadă cine-i criminalul. 
  
Jale! Aproape toată comuna era în stradă şi răcnea ceva. Între timp dorinţele oamenilor se mai focalizaseră, aşa că unii cereau ieşirea din Uniunea Europeană, alţii rămânerea dar în alte condiţii contractuale, unii voiau apă minerală când afară sunt mai mult de douăzeci de grade, alţii voiau parizer cu chifle sau zacuscă de vinete, iar ţiganii cereau să vadă ce ajutoare s-au adus de afară ca să nu cumva să fie luate de alţii. Iar cărămizile începuseră deja, în acest perimetru, să devină ceva mai periculoase decât ameninţările cu bomba nucleară proferate de islamicii radicali. 
  
Domnului primar îi fugi gândul de la întărirea rândurilor partidului şi începu să promită că le va satisface toate cererile numai să-i fie prezentate civilizat, pe liste, pe priorităţi, pe… 
  
Aici lumea începu să dea înapoi deoarece chestia cu listele depăşea resursele intelectuale ale majorităţii. Prin urmare mai vociferară, mai strigară tot felul de măscări despre retrocedările de terenuri, pirandele furară ghivecele cu flori din faţa clădirii şi apoi se retraseră la cârciumi să dezvolte ideile despre Glodexit. 
  
Pe scurt, acestea erau cam două! Prima era ieşirea din Uniune şi declararea unui stat soci-alist urmând ca să le fie retrocedate pământurile strămoşeşti pe care le mai primiseră de câteva ori şi tot de atâtea ori le vânduseră iar statul nou creat să se ocupe de toate problemele, ei urmând ca, tot în mod tradiţional, să stea pe şanţuri, să bea şi să se plângă de sărăcie. Aici cele mai multe adepte se dovediră a fi muierile cunoscute în istorie pentru evlavia, hărnicia şi moralitatea lor fără de cusur, mai ales după şaptezeci de ani. 
  
Al doilea grup, în frunte cu primarul, era ferm de partea Uniunii deoarece numai aşa pri-meau subvenţii pentru pământurile pe care şi le dăduseră înapoi iar acum produceau în mod spontan rapiţă. Nu era de glumă! Cele câteva mii de euro anual li se păreau suficient de motivante pentru a trece toată comuna prin foc, dacă era cazul. 
  
Aşa gândea primarul care, întors în camera hărţilor, îl găsi pe Sulfinel trântit în pat şi fu-mând cu ochii în tavan. 
  
- Unde-i bă Verginica, mugi primarul înţepat de-o bănuială… 
  
- Păi am rezolvat io treaba cu partidu’, a intrat, da’ p-ormă, a luat sticla şi a plecat că zicea că-o aşteaptă mă-sa să dea boabe la găini… 
  
- Eee, dac-aşa zici tu… Sulfinel, un dobitoc desigur, luă de bun glasul blând al unchiului şi rânji ca proasta-n târg. Se convinse că a făcut o eroare de interpretare abia după ce coada de mătură cu care l-a altoit primarul s-a rupt iar mânuitorul a căzut pe un scaun gata-gata să facă infarct. Era însă un om obişnuit cu greutăţile vieţii, aşa că nu a murit, ci a dat un telefon la pre-fectură unde a transmis vestea că aici, în această glorioasă comună de răzeşi, a izbucnit o răscoală pusă la cale de opoziţie şi că ar fi necesare unele forţe de ordine… 
  
Mai puţin cunoscut era faptul că un alt grup de presiune avea un plan bine chibzuit, cu o strategie clară, construit pe durată mare de timp, repartizat pe etape şi resurse. Acest grup era condus de clopotar, Fane Cârcu, zis Cocoaşă din cauza unui film în care unu’ Quasimodo făcea tot felul de comicării cu nişte clopote într-o biserică mare. 
  
Spre seară, în paraclis se adunară, aşaa, ca din întâmplare, clopotarul, preotul, paracliserul şi învăţătorul. Toţi intraţi de curând într-unul din partidele monarhiste… 
  
- Fraţi căuzaşi, rosti cu voce cavernoasă clopotarul, a venit vremea să trecem la treabă! Am întocmit planurile! Mâine mergem la primărie, o luăm cu asalt, îl dăm afară pe nenorocitul de Curdoi, securistul acesta împuţit care ne jupoaie de douăzeci de ani, şi declarăm teritoriul co-munei stat naţional, liber şi independent, iar forma de guvernământ, monarhia. Apoi trimitem o invitaţie Majestăţii Sale, fostul rege, pe care îl invităm să-şi reia tronul care i se cuvine prin drept divin. El vine, iar noi vom solicita următoarele funcţii: părintele va fi Patriarh, domnul paracliser, Mare Şambelan, domnul învăţător, ministrul Cultelor şi Educaţiei, iar eu, cu voia dumneavoastră, Cancelar. Restul funcţiilor le vom distribui oamenilor noştri, cei care vor pune umărul la această măreaţă înfăptuire, cea mai mare din zilele noastre… Aici se vedea un uşor delir însă auditoriul, fascinat de perspective, nu băgă în seamă acest amănunt nesemnificativ… 
  
- Atât am voie să vă spun acum şi fiţi siguri că avem de partea noastră mai multe din pu-terile lumii. La treabă, fraţilor! 
  
Îşi strânseră mâinile, se sărutară pe obrajii înlăcrimaţi şi se despărţiră purtând în inimă nobilele idealuri. Părintele merse direct la primar şi turnă tot ce auzise iar primarul îl asigură că totul va fi în ordine, să nu-şi facă griji. A luat el măsurile ce se impun! Prin urmare părintele a dormit împăcat fiindcă, uite, graţie lui, se evitase o vărsare de sânge şi cine ştie ce alte păcate atât de obişnuite în timpul zaverelor… 
  
Clopotarul, urcă în turnul clopotniţei, deschise o sticlă de rachiu primit la pomana de ieri şi îşi continuă partea secretă a planului, cea pe care nu putea să o dezvăluie nici sub tortură. 
  
Deci! Venirea regelui, un hodorog cu un picior în groapă, va fi una mai mult simbolică deoarece avea de gând ca, la un moment bine ales, să-i dea un vânt pe scări şi să-l îngroape cu onorurile cuvenite. Până atunci însă îşi va căuta o nevastă printre rudele moşului şi-i va otrăvi pe toţi moştenitorii aflaţi înaintea lui. Se ştie doar că aşa ceva este foarte firesc în casele domnitoare. 
  
Apoi, când lucrurile se limpezesc se lasă rugat să ia coroana, aici va interveni patriarhul, iar el, cu modestie, va deveni rege. Apoi va continua politica de înrudiri şi cuceriri, avea în vedere pământurile de la Miroşi, Filiaşi, Pieleşti sau Bărbălău dar mai ales bogatul Drăgăşani, pe care le va declara regate şi le va da celor devotaţi lui iar el va deveni, normal, împărat… Cam pe aici se termină sticla iar viitorul împărat căzu în adâncul mediaţiilor sale aurite. 
  
Cu totul altfel se petrecură lucrurile cu paracliserul. Era om însurat aşa că fugi imediat acasă şi-i spuse neveste-sii: 
  
- Varvaro, scoate fă o cană de vin de la beci că-i treabă grea! 
  
Varvara, femeie înţeleaptă şi în mare putere că nu avea decât treizeci de ani, coborî la beci, bău ea o cană, apoi cu cealaltă plus folosirea raţională a farmecelor naturale, reuşi, în numai zece minute, să afle totul despre planul conspiratorilor. Îl lăsă pe Culae să-şi tragă izmenele iar ea fugi la portiţă unde fiică-sa, Venerica deci, se juca cu un băiat cu care era în vorbe. O chemă la ea, mucosul rămase cu gura căscată, iar când Venerica, după ce auzi că ea cu mă-sa vor fi şambelănese, reveni, îi dădu o palmă iubitului ca să-l aducă pe lumea asta şi îi porunci scurt: 
  
- Cristele, noi vom fi şambelănese iar pe tine te facem conte aşa că dă fuga la nea Costan şi spune-i să vină prin spatele grădinii ca să-l pregătesc şi pe el, că vrem să-l punem şeful gărzilor regale. Fugi! Cristel, care văzuse şi el filme cu muschetari nu mai stătu o clipă pe gânduri şi plecă să împlinească porunca. Era foarte motivat fiindcă, uite, făcuse rost de o slujbă, fără să mai fie nevoit să meargă la şcoală… 
  
Costan, un flăcău tomnatic, ciolănos şi foarte mândru de mustaţa lui, fiind destul de obiş-nuit cu misiuni secrete, veni în spatele grădinii, apoi urcă în podul grajdului şi, în zori, când mer-gea, deşelat şi cu mustaţa cam pleoştită, spre casă, era deja numit în funcţie. Nici mama Verginicăi nu pierduse vremea! Îl convinsese întâi pe naşul de cununie, apoi pe un văr de-al doi-lea, iar pe la miezul nopţii şi pe fraţii Făsulă, nişte cuţitari pricepuţi în tot felul de mârşăvii, pentru a forma nucleul serviciului secret al majestăţii sale. Mde, la palat este nevoie şi de asemenea servicii. Dimineaţă şi ea şi fiică-sa dormeau somnul celor fără de păcat, convinse că munca şi devotamentul lor vor fi apreciate aşa cum se cuvine în noul regat. 
  
Numai că dimineaţa, cu mult înaintea răsăritului soarelui, câteva maşini cu jandarmi şi mascaţi sosiră în faţa primăriei şi începu teroarea. 
  
Mascaţii săltară majoritatea conspiratorilor apoi, prin mijloace specifice, îi convinse să declare ce aveau de gând. Printre primii: Rudoi care mărturisi sincer după primele bastoane, că el era beat iar la beţie habar nu are ce spune. Era adevărat, însă mascaţii nu păreau prea convinşi. După încă o rundă de întrebări cu tâlc puse de un meseriaş cu un ciocan de cauciuc pe degetele de la picioare, Rudoi, care arăta de parcă îl călcase trenul, spuse tot. Adică tot ce i s-a dictat iar el a repetat pentru a fi înregistrat pe casete video. În esenţă, declarase că a primit bani de la opoziţie (el habar nu avea ce-i aia!) să provoace tulburări şi să se facă alegeri din nou. 
  
Aşa cum se spune, adevărul te face liber, prin urmare, a fost eliberat spre seară şi, pe când era transportat acasă cu duba jandarmilor, de fericire, cânta în gura mare un cântec din tinereţe: Pă, mine m-ai omorâtuuu, da’ cu calu’ ce-ai avutuuuu… 
  
Clopotarul fusese aruncat din turn înainte să se trezească, aşa că ar fi mărturisit totul încă înainte de a atinge pământul dar a fost nevoit să o facă după impact, mult mai greu, deoarece nu prea mai avea dinţi în gură iar picioarele rupte nu-l ajutau mai deloc în această situaţie. În fine, preotul îndemnă la calm şi la rugăciune pentru a se depăşi prin credinţă aceste clipe de mare în-cercare iar poporenii fură puşi să rostească în cor rugăciuni de iertare. Puţini au fost cei care au scăpat ochiului vigilent al comandantului, un locotenent frumos şi foarte eficient. De altfel el a anchetat-o, personal, pe Verginica. Impresionat de curăţenia şi nevinovăţia care i se citea în ochii albaştri i-a pus, cu multă delicateţe, câteva întrebări, pe un balot de paie, acela pe care dormeau arestaţii, iar ea a fost atât de deschisă şi drăgălaşă că dacă a mai insistat cu ancheta a fost doar pentru plăcerea conversaţiei. Pe la prânz, când a ajuns acasă, Verginica suspina fericită şi îşi jura să devină nevastă de jandarm. 
  
Cert este că, în numai o zi, marea revoltă a glodenarilor, însufleţită de dorinţa lor sinceră pentru democratizarea şi modernizarea statului, a fost înăbuşită la fel ca în urmă cu secole revo-luţiile mult mai puţin cunoscute ale francezilor, ruşilor, boxerilor chinezi, etc… 
  
Nici nu mai spunem că primarul a primit o decoraţie de la guvern, încă un mandat de la alegători şi ceva recompense de la Verginica dar şi de la mă-sa, ca să nu mai fie supăraţi, iar pă-rintele a fost înaintat în grad de instituţia de resort. 
  
Totuşi mari porci şi englezii ăştia! Bagă oamenii la idei! 
  
Referinţă Bibliografică:
GLODEXIT / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2012, Anul VI, 04 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!