Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



HOBBY
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
HOBBY 
  
  
e când savanţii englezi, evident pe mână cu cei americani, au descoperit conceptul miraculos de „hobby” lumea s-a schimbat profund şi în bine. Înainte vreme, oamenii aveau tot felul de apucături, năravuri sau, în cel mai bun caz, patimi ori pasiuni. Toate dezgustătoare, primejdioase şi, mai ales, lipsite de eleganţă. Spre exemplu, dacă înainte erai un nenorocit de cartofor, acum deveniseşi un distins gambler, un gentleman care îşi pierdea cu eleganţă minţile şi averile la masa de joc. Eee!? Altfel erai privit în societate! Sau, dacă erai un amărât colecţionar de timbre care putea recunoaşte un chip de pe un timbru vechi de o sută de ani dar nu-şi putea deosebi copiii (din motive destul de neclare) de cei ai vecinilor? Toată lumea râdea de tine! Pe când acum erai un mare filatelist, o somitate în domeniu, apăreai pe coperta revistelor de specialitate şi, deşi în privinţa propriilor copiii lucrurile rămâneau la fel, toată lumea ştia că înaltele tale preocupări te fac puţin cam distrat deci numai bun de dat exemplu altor soţi care nu aveau sărmanii de ei decât vechea pasiune a beţiilor cu amici dubioşi la cârciuma de peste drum. Ori poate fuseseşi colecţionar de monede vechi. Ce oroare! Acum erai numismat, umpleai casa de clasoare cu monede şi bancnote, făceai schimburi cu alţii din felurite ţări care aveau, la fel ca tine, acelaşi hobby şi formaţi o distinsă confrerie demnă de toată stima chiar dacă, mai târziu, moştenitorii vindeau tonele de monede la fier vechi iar din cele de aur sau argint îşi făceau cercei pe care îi atârnau în cele mai surprinzătoare locuri de pe corp. 
  
Totuşi, este de remarcat că noul context social influenţat de acest nobil concept favoriza în mod deosebit categoria cea mai răspândită a împătimiţilor şi anume pescarii. De la nişte nefericiţi undiţari care mâncau cu bestialitate produsele scârboase ale acestei înjositoare activităţi ajunseseră acum pescari sportivi, sportsmeni, cum se rostea în cluburile elitiste. Şi nimic nu putea fi mai plăcut decât să fii considerat sportiv în timp ce stăteai tolănit la umbra unei sălcii, trăgeai alene din ţigară şi vârtos din sticla de bere sau votcă aflată la îndemână, iar captura, că nu se mai numea, în mod banal, peşte, o ridicai cu juvelnicul, o sărutai pe nas, o fotografiai şi apoi te înscriai cu fotografia la concurs primind astfel puncte, eventual ceva premii, cu care puteai să te făleşti mai apoi la cârciumă. 
  
Desigur toate aceste noi prerogative impuse de noul standard al hobby-ului nu presupunea în nici un fel renunţarea la vechile privilegii transformând astfel breasla într-un club elegant, mai bine spus un fel de societate secretă în care ţinuta, limbajul sau gestica specifică nu-şi pierduseră nimic din forţa de exprimare. 
  
Prin urmare şi acum, în casa fiecărui pescar amator există un loc sacru. De regulă acesta era într-o debara unde la loc de cinste, un fel de sfânta-sfintelor se află ţinuta de expe- diţie. Un trening, sau un fel de salopetă, o pălăriuţă sau un fes şi cizmele. Toate aflate într-un stadiu de jeg şi putoare greu de imaginat chiar şi pentru un boschetar cu vechi stagii. Nimeni nu se poate atinge însă de aceste obiecte de cult deoarece tot norocul pescarului în ele se află. Ori dacă le speli sau încerci să scoţi nămolul din cizme, devii un fel de paria şi pe baltă nimeni nu mai dă pe tine nici doi bani. Iar „balta”, termen specific indiferent dacă-i râu, lac sau mare, este exact locul care te consacră drept membru al frăţiei. Deci în afara bălţii nu ai nici o valoare. Tot în sanctuarul domestic mai sunt sculele. Da! Sculele, nu undiţe, ciorpac, juvelnic sau minciog! Ele dau imaginea profundă a pescarului şi chiar fac diferenţa. Fiindcă un director de bancă nu poate avea acelaşi gen de scule cu un pensionar sau cu un muncitor în construcţii. Şi de aici şi ierarhizarea, gradul de obedienţă şi altele… 
  
Nici nu mai vorbesc de cutia cu momeli. Termenul de cutie este desigur generic ea putând fi orice de la sac la butoi. Interesant, iar pentru copii foarte ispititor, este faptul că aici foșcăie tot felul de vietăţi pline de muci şi duhori, unele aproape necunoscute ştiinţei dar despre care pescarul vorbeşte cu evlavie. Ele sunt cele care-i aduc gloria pe baltă, îi umplu de invidie pe ceilalţi iar asta datorită faptului că ele, momelile, sunt, în majoritatea lor, rezultate din nişte experimente genetice ultrasecrete pe care un adevărat pescar nu le-ar divulga nici sub ameninţarea torturii. 
  
Dacă eşti copilul fericit al unui tată pescar ai parte de poveşti care-şi vor încânta urechiuşele şi-ţi vor dezvolta imaginaţia până la nelinişte pentru cei din jur, mai ales a medicilor specialişti în psihologie pediatrică. Păi, ce-i de acolo să afli că tăticul tău a prins cel mai mare peşte din lume într-un ochi de apă în care cei din jur spuneau că nu cresc nici broaşte? Iar tata, după ce a fotografiat monstrul, i-a dat drumul şi a păstrat un secret adânc despre întâmplare. Până acum când, iată, a venit vremea să-şi iniţieze fiul în tainele acestei arte. Nici nu contează că fotografia este ciupită de pe internet din paginile numite: cripto-zoologie. 
  
Sau că el ştie şi, dacă vrea, poate să scoată dintr-o băltoacă rămasă în urma ploii numai dintr-o aruncare de lansetă, lanseta aia a lui specială, unică în lume, un rechin sau o balenă. De ce nu face asta? He, heee… Pentru că aceste specii sunt protejate iar el, un pescar sportiv demn de acest nume, nu va încălca niciodată regulile scrise sau nescrise ale breslei. 
  
Pentru ei legile şi regulile sunt sfinte! Mai puţin legea aia tâmpită cu posesia permisului de pescuit. O idioţenie despre care nici nu merită să mai vorbim! 
  
Dar soţia pescarului sportiv!? Şi ea este o fiinţă cu totul şi cu totul deosebită deoarece nu are voie să spele, niciodată, vasele fiindcă astfel omoară viitoarele momeli, respectiv atât de preţuiţii viermuşi, cu care soţul ar intra şi în pat numai să-i vadă graşi şi fericiţi. Tot ea are suficient antrenament psihic, ceva mai mult decât amărâtele de Berete Verzi, ca să nu se spânzure de fericire când el se întoarce victorios din expediţie, având aspectul unui năvălitor barbar iar captura este aruncată în cada de la baie chiar dacă în ea sunt rufe la înmuiat. Ce să mai vorbim!? Tot soţia este şi cea care ştie cum şi cât să ardă un peşte pe grătar în aşa fel încât să umple de miros tot cartierul chiar dacă respectiva jertfă nu este mai mare decât unghia. Apoi, ce plachie sau saramură ştie ea să facă din peşti necatalogaţi ca fiind comestibili sau ce rasol din raci sadici care te foarfecă în cleşti, pe care însă copilaşii îi studiază cu atenţie scoţându-le ochii. Ştiinţă, ştiinţă, ştiinţă! Şi mult devotament! 
  
Puţini oameni ştiu însă că adevărata putere a unui pescar amator constă în legătura tainică dar indestructibilă pe care acesta o are cu un guru, un yoghin, o întrupare a zeului Triton care trăieşte pe baltă dintotdeauna şi care nu se hrăneşte decât cu tutun şi rachiu dar ştie totul despre întinderea de apă lângă care vieţuieşte şi mai ales ce se întâmplă în afunduri. Este personajul, singurul, care îi dă de veste pescarului unde, când şi cum trebuie să arunce momeala ca să prindă destul peşte încât să nu râdă copii de el. Lucru greu, chiar imposibil, dacă nu eşti consiliat de un maestru desăvârşit. 
  
Și mai era un punct forte al acestei Frăţii preponderent masculine. Bine, sunt şi niscaiva femei rătăcite printre ei, dar despre ele chiar nu are rost să se pomenească deoarece erau destul de greu de deosebit de bărbaţi chiar şi de un ochi foarte versat. Prin urmare, există chiar o politică, foarte subtilă, de ignorare a lor. Dar, precum bine ştim, bărbaţii, mai ales atunci când au la bord o cantitate de trăscău nu rezistă să nu-şi povestească aventurile. Şi cum cele despre pescuit sunt deja în domeniul banalului, inclusiv chestia cu peştişorul de aur, intră în scenă cele de domeniul miticului. Abia acum se pot afla ce iubiri se produc în sistem cu diferite zâne ale lacurilor, cu ispititoarele rusalce sau ştime, ca să nu mai vorbim de cei care pescuiau în mări şi aveau în palmares cel puţin o aventură cu o sirenă. Iar asta se întâmpla pe vremea când pescarul sportiv, care acum semăna cu o prună afumată (lato sensu!), era tânăr frumos şi deosebit de viguros de se mirau şi bietele sirene fiindcă pe la ele pe acolo nu prea erau decât nişte fleşcăiţi care nici nu meritau băgaţi în seamă. Unde mai pui că toate aceste poveşti, narate aşaa, mai îngălat, erau ascultate cu sfinţenie şi trecute în registrele memoriilor de aur ale Frăţiei. Ce putea fi mai bine!? Să fii ascultat şi aprobat de confraţi care nu te iau în râs, chiar dacă asta costa câteva rânduri de băutură, sau să povesteşti aceste minunate aventuri de acasă, ori la serviciu, unde nu te bagă nimeni în seamă… 
  
*** 
  
Nelu, Relu şi Melu sunt bărbaţi la cea mai frumoasă vârstă, în jur de treizeci şi cinci de ani, au situaţii comode în societate şi soţii care înţeleg, după un deceniu de controverse, că a fi pescar amator înseamnă pentru ele unele sacrificii cu care de altfel s-au şi obişnuit. Aşa se face că în această săptămână se prefac a nu observa agitaţia soţilor şi nici atenţia excesivă de care se bucură inclusiv la ducerea gunoiului sau la bătutul covoarelor. Au aflat şi că gurul grupului, nea Axinte, le-a telefonat băieţilor rostind o propoziţie scurtă dar cu efect hipnotic: Muşcî di rupi, uăiii! Meşter tipul! Era octombrie spre sfârşit şi trebuia să-şi facă rezerva de trăscău că, uite, venea iarna şi pe nămeţi… Soţiile mai ştiau şi că nu este cazul să încerce deturnarea situaţiei, în fond nici nu te poţi lupta cu un semizeu precum nea Axinte, aşa că profitau de conjunctură şi îi foloseau pe soţi cât mai eficient, inclusiv în ceea ce se numeş- te datorie conjugală. Iar ei, având complexul culpei, se achitau foarte conştiincios de aceasta spre deosebire de timpurile numite normale când preferau să se uite la televizor până în creierii nopţii (numai emisiuni cu specific pescăresc!) fără să remarce reproşurile mai mult sau mai puţin voalate sau nervozitatea lor pe care o considerau nejustificată întrucât şi luna trecută… Dar mai bine să închidem discuţia. 
  
Prin urmare, cei trei s-au întâlnit vineri seara, au verificat „sculele”, stocul de băutură pentru nea Axinte, corturile, păturile, au mai trecut în revistă tot ce trebuia îndeplinit, au discutat traseul, şi-au îmbrăcat ţinutele de expediţie, au luat momelile, au băut o cafea, şi, la miezul nopţii, au pornit la drum. Se ştie doar că pe baltă trebuie să fii încă de la ora trei, mult înainte de răsăritul soarelui pentru că numai atunci trage! Şi nu trage orice ci numai exemplarul de colecţie! Ehee, secrete pe care pescarii amatori le duc în mormânt, mai ales dacă nu văd în urmaşii lor pe unii demni de aceste taine. 
  
Afară se lăsase frigul dar în maşină era bine şi cald aşa că, Relu şi Melu, traseră şi câte un gât de votcă ca să le fie plăcerea deplină. Nici nu băgară în seamă privirea mustră- toare şi cam pofticioasă a lui Nelu care se afla la volan. 
  
Cum mergeau ei aşa în tihnă, la un moment dat Relu scoase un răget: Uăiii, uăiii, hîîî! Nelu frână brusc şi spuse şi el: uaaa, iar Melu, care picotea pe bancheta din spate, se dezmetici şi spuse la rândul său: oalee! Într-adevăr, în dreapta lor, puţin mai jos faţă de şosea, după un stufăriş rar, lucea sub razele lunii o fascinantă întindere de apă. Miracol! O baltă de care ei nu ştiau! 
  
Nelu, şeful expediţiei hotărî: - bă, oprim, facem două-trei lansări şi dacă trage, oameni ne-am făcut! Timp avem! 
  
Mai ceva decât un pluton de rusnaci beţi când primesc ordin de atac cei trei au sărit din maşină, şi-au luat câte o lansetă, au coborât în fugă, au pus râmele în cârlig şi au aruncat! Apoi au început să mulineze uşor! Tensiunea momentului era la valori maxime! Succesul se prefigura sub cele mai faste auspicii luminat de o lună hipnotică… 
  
Ajunse la control cârligele se arătară goale, fără pradă, însă râmele dispăruseră! „Bă, e plin dă crapi că numai ei fac treburi din astea”, gândiră la modul profesionist toţi trei! 
  
- Şi sunt la mai mult de un kil, rosti profetic Melu, un mare specialist în probleme de crap. Mai ales la proţap! 
  
Era clar pentru toţi! Mai trebuia doar puţină răbdare fiindcă, este ştiut, crapul are nişte strategii de a fura râma ceva de speriat. Mai făcură câteva aruncări! De fiecare dată, la fel! Nimic în cârlige însă râmele făcute ferfeniţă de lacomii crapi! Înfruntarea devenea psihologică! Prin urmare, se discutară în grabă câteva strategii. Dar se desfăcură şi trei sticle de votcă deoarece frigul cam pătrundea prin echipamentul neadecvat. Alte aruncări cu acelaşi exasperante rezultate. 
  
Lupta devenise nu doar pasionantă ci şi personală. Orgoliile pescarilor se chirceau dureros, umilite de nişte nenorociţi de peşti. Inadmisibil! 
  
Urmară alte aruncări, însoţite de gâturi zdravene de votcă dar şi de adăpostirea sub foile de cort, fiindcă frigul se cam înteţise… Pe la ora patru, au pus clopoţeii la undiţe şi s-au cuculuşit sub toate cârpele din portbagaj deoarece frigul şi disperarea care-i cuprindea din ce în ce mai perfid în ghearele ei ascuţite îi adusese în pragul hipotermiei. Cu fesurile adânc îndesate pe cap au şi adormit… Nici un clichet de clopoţel nu le-a tulburat somnul greu… 
  
*** 
  
Melu văzu un crap mai mare decât o balenă care se apropie de faţa lui şi începu să latre. Ciudat! Nu aflase că peştii, fie ei şi crapi, latră. Privea destul de uimit şi cam înfricoşat gura plină de dinţi care clămpănea în nasul lui. Luă o decizie eroică! Deschise ochii! Afurisitul de crap continua cu nesimţire să-i latre în faţă! 
  
- Frate, am pus-o! Ăştia de la genetică au creat mutanţi! 
  
Mintea de inginer constructor a lui Melu procesa informaţiile din domeniul conspiraţiilor cu viteza luminii. Nu cu aceeaşi viteză ochii descoperiră în spatele monstrului nişte oameni în uniforme având figuri foarte asemănătoare monstrului care priveau spre el prin cătarea unor arme. Jale! Se uită instinctiv la prietenii lui. Erau lângă el, cufundaţi în mormanul de boarfe sub care adormiseră şi păreau la fel de îngroziţi. Însă, trebuie să specificăm, muţenia lor nu se datora spaimei ci, aşa cum vor povesti mai târziu, mult mai mult comportamentului specific al pescarului pe timpul activităţii. Cel puţin aşa le plăcea acum să creadă! Cert este că doi dintre oamenii cu arme şi uniforme îi scoaseră, fără nici un fel de menajamente din culcuş, îi aruncară, destul de neprotocolar, cu faţa la pământ, le puseră cătuşe, iar peste câteva minute de târâială fură aruncaţi într-o dubă şi transportaţi în arestul unei secţii de poliţie. Din cauza uimirii, sindromul tăcerii devenise patologic… 
  
După puţin timp fură duşi, cu aceeaşi lipsă de maniere, într-o cameră goală, legaţi de o masă din fier şi luaţi la întrebări de un tip care nu părea a avea simţul umorului şi poate că nici nu-i trebuia la cele o sută de kile de muşchi pe care le afişa cu un fel de mândrie justificată. Se prezentă: 
  
- Sunt căpitanul Roman (de când cu o scriere mediocră având ca erou un căpitan de miliţie cu acest nume toţi anchetatorii se numesc astfel, dar cei trei nu prea aveau acum timp de analize literare) şi vă avertizez că nu-mi trebuie mai mult de zece minute ca să aflu adevărul! Deci! Cum aţi procedat şi unde sunt cadavrele? 
  
- Hâââhhh, făcu după obiceiul său Melu şi primi în schimb o palmă atât de meseriaşă încât începu să audă voci. 
  
- Daa, domnu, noi habar nu avem despre… Nelu primi şi el aceeaşi recompensă pentru intervenţie. Dar nu auzi voci, văzu doar stele verzi. 
  
- Copii, pierdem vremea, am fost trezit în zori, nici cafeaua nu mi-am băut-o, aşa că sunt cam nervos. Nu repet întrebarea! Treceţi direct la spovedanie. Tu primu’! 
  
Relu, fiind invitat să răspundă, întâi se trase mai în spate apoi spuse clar şi răspicat: 
  
- Domnule căpitan, noi suntem pescari sportivi, ne-am oprit pe baltă astă noapte şi am dat la peşte. Suntem vinovaţi de cel mult braconaj, nu de… Nu mai continuă deoarece căpitanul izbucnise în râs din motive numai de el cunoscute! 
  
-Băăă! Cine dracu’ poate crede cocosvârca asta! Cum să dai la peşte într-o baltă care e secată de trei luni şi doar nisipul şi trestiile de pe margine mai amintesc de ea!? Voi ori sunteţi idioţi, ori mă credeţi pe mine bou! Care-i varianta, ca să ştiu cum procedez? 
  
Figurile celor trei trăiau o iluminare… 
  
- Ahaaa, aşa se explică toată chestia, spuse imprudentul Melu şi primi pentru această destăinuire doar un şut în ţurloi care-l făcu să fluiere de durere. 
  
- Dacă v-aţi adus aminte hai, spuneţi-mi şi mie că mor de curiozitate. Deci! Prima! Unde este cadavrul femeii pe care aţi jefuit-o? 
  
- Domnule căpitan, nu ştim nimic despre vreun jaf şi de nici o femeie, vă rugăm să ne credeţi! Aşa cum v-am spus suntem pescari sportivi şi nu, Doamne fereşte, hoţi sau tâlhari! 
  
Relu părea convingător. Poate îl ajuta mult şi faptul că avea o figură sinceră de om care nu poate ascunde nimic. 
  
- Bineee, atunci cum se face că actele de la maşină sunt pe numele unei femei!? 
  
- Oaaa, asta era! Nelu intră în acţiune atât de entuziast încât nici nu părea că are o falcă umflată. Actele maşinii sunt pe numele soţiei mele! Vă rog să-mi permiteţi să-i dau un telefon şi totul se va lămuri. 
  
Plictisit şi ros de foame căpitanul, dădu dispoziţie să i se aducă telefonul suspectului şi ascultă convorbirea. Se lămuri, mai ales că soţia lui Nelu era juristă şi îi spuse şi căpitanu- lui lucrul acesta, însoţit de câteva paragrafe de lege, total neconvenabile pentru el. 
  
Cert este că peste două ore cele trei doamne ocupară secţia de poliţie şi reuşiră să-i elibereze pe domnii soţi, deşi cu sacrificiul unei amenzi pentru braconaj. Amenda fu plătită, deşi braconajul devenea absurd în context, însă negocierile în secţia de poliţie nu aveau mari şanse de izbândă aşa că fură abandonate. Pe drum, cei trei, din cauza stresului, adormiră şi nici acasă nu reuşiră să învioreze atmosfera cu explicaţii… 
  
*** 
  
Peste un timp însă, de ziua Sfântului Apostol Petru, ocrotitorul pescarilor, Organizaţia, secţia de cartier, se adună pentru cinstirea evenimentului la un restaurant cu specific. Ca de obicei, veselie mare, o mulţime de poveşti, votcă, preparate din peşte şi foarte multă reticenţă din partea celor trei care nu ştiau cât de răspândită era păţania prin care trecuseră. De aceea Relu şi Nelu, rămaseră cu mâinile încleştate pe pahar când îl văzură pe Melu ridicându-se în picioare şi bătând insistent cu furculiţa în pahar pentru a spune ceva. Tăcerea se lăsă mai repede decât au putut ei să-l înhaţe pe nefericit şi să-l scoată afară. 
  
Discursul începu simplu: 
  
- Fraţilor! Am pe suflet o taină care mă apasă! Am văzut-o! Există! 
  
Aici spre cinstea tagmei se porniră nişte râsete de spaimă şi avură loc unele replici de genul: „hai, că asta-i de mirare, noi credeam că n-ai” şi altele ceva mai acide, însă Melu dădu dovada unui psihic din cale afară de rezistent şi potoli adunarea cu câteva doar vorbe: 
  
- Nu, nu-i de glumă! Împreună cu Relu şi Nelu am fost acolo! Toţi trei, şi ei pot confirma ce vă spun! Blestemul bălţii fantomă era să ne bage în mormânt! 
  
O tăcere de gheaţă cuprinse adunarea. Toţi ştiau de existenţa bălţilor fantomă, acele locuri blestemate unde chiar şi cei mai vajnici dintre pescari, de regulă îşi pierd minţile, uneori chiar şi viaţa. Ori, ca să fim sinceri, Melu era exemplul cel mai bun pentru o asemenea tragedie. 
  
Profitând de liniştea ce se aşternuse Melu mai spuse aproape plângând: 
  
- Nici nu ştiţi prin ce chinuri am trecut… Totul era iluzie, apărea şi dispărea doar pentru a te tortura psihic, apoi, când s-a văzut că noi rezistăm, au apărut şi vestiţii oameni în negru care au trecut la un alt nivel de cazne. Eram plini de sânge de la lovituri dar nu am cedat. Apoi, fără să ştim cum, ne-am trezit acasă, dar rănile şi durerile sufleteşti au continuat cam până ieri… 
  
- Bă, da ce voiau de la voi, că doar nu aveţi cine ştie ce!? 
  
Melu îl privi cu un dispreţ zdrobitor pe netotul care pusese întrebarea şi-i răspunse: 
  
- Gândeşti ca un tâmpit! Ei vor doar să ne descurajeze pe noi cei care cunoaştem lucruri interzise altora şi milităm pentru a mai adânci ştiinţa noastră secretă! Aia e! 
  
Ei, da! Aici aşa era! Porni un uragan de întrebări la care acum răspundeau şi cei doi, Relu şi Nelu, care împărtăşiseră ca fraţii toate chinurile îndurate când cu intrarea în negurile în- spăimântătoare ale bălţii fantomă. 
  
Spre dimineaţă, pe când se întorceau spre casă, mereu surprinzătorul Melu, mai spuse: 
  
- Uăiii, nici dacă-l pii’ndeam pă Moby Dick nu eram mai baştani! Ceilalţi remarcară în tăcere înţelepciunea devotatului lor prieten, urmând ca în zile următoare, dacă se va putea, să se dumirească de unde-i venea. 
  
Referinţă Bibliografică:
HOBBY / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1656, Anul V, 14 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!