Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Umoristic > Mobil |   



VIA DOLOROSA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
VIA DOLOROSA 
  
Domnul Gologan, primarul oraşului, avusese cu câţiva ani înainte, imediat după prima alegere, o idee care se dovedise, de-a lungul timpului extrem de fructuoasă. Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, în Sâmbăta Mare, pe pietonala centrală, aceea dintre Primărie şi Mitropolie se organiza o mare ceremonie care comemora evenimentul de acum două mii de ani, cel numit acum Via Dolorosa. Interesul publicului pentru eveniment era perfect motivat mai ales de darurile primăriei, respectiv un colac, o lumânare şi un pahar de vin. Efectul era o năvală de nedescris a mahalalelor către centru însă reprezenta doar partea văzută a lucrurilor. Cea nevăzută, însă primordială, era fidelizarea bazinului electoral precum şi creşterea încrederii populaţiei în aleşii locali şi cei ai puterii eclesiastice. Cu bani destul de puţini dacă stai să te gândeşti, mult mai puţini decât ce cheltuiau alţii în campanii electorale prost organizate. 
  
Heheee, domnul Gologan avea minte, nu glumă! Spre disperarea consilierilor din primărie care aparţineau altor partide şi care îşi vedea ca prin ceaţă viitorul politic. Mai spuneau uneori, doar aşa ca să se răcorească: - Bă, al dreaku’, şi toate astea pă banii noştri! Însă până acum toate manevrele dăduseră greş mai ales că primarul era susţinut puternic de preoţi pe care nu-i preocupau bocetele unor amărâţi de consilieri ci, mult mai mult, propriile lor interese. 
  
În context însă, cu adevărat interesantă este povestea celui care-l interpreta pe Isus la această ceremonie. Domnul T, un actor fără contract, adică un mod elegant de a denumi şomajul acestei categorii sociale, în fiecare an, ducea crucea uriaşă confecţionată din carton până pe un podium care simboliza Golgota, îmbrăcat şi machiat ca să semene cât mai mult cu personajul interpretat. Reuşea, fiind înalt, suplu, cu o figură frumoasă şi puţin tristă, plus că intra cu un fel de dăruire în rol. Avea destule motive! 
  
Unul dintre acestea erau banii pe care îi obţinea, nu tocmai mulţi, dar foarte importanţi şi, întotdeauna, bine veniţi. Domnul T, din sumele obţinute cu acest prilej, unul cam singular în existenţa sa de actor, restul venind din surse nesigure precum paza de noapte a unui club de fiţe, îşi achita datoriile istorice la utilităţi şi cu o mică parte din sumă lucra la imagine. O chestiune foarte importantă pentru un actor. Câteva zile după primirea sumei de la contabilul primăriei care-l mai dijmuia de ceva pentru: „o beriţă maestre, că merităm şi noi, ăştia care trudim acilea-şa şi nu ne ştie nimeni”, ieşea dimineaţa la o terasă din centru, se aşeza la o masă vizibilă de pe toată strada, comanda o cafea şi un pahar mare cu apă plată care, de la distanţă, putea fi confundat cu unul plin cu votcă, fuma câteva ţigări şi citea un ziar franţuzesc ţinându-l în aşa fel încât să i se vadă titlul. Domnul T se dovedea astfel, fără îndoială, un om inteligent deoarece tactica lui dăduse rezultate peste aşteptări. Femeile, doamne, domnişoare dar şi cele mai trecute îl considerau demn de toată atenţia lor, atenţie însoţită de vise mai mult sau mai puţin romantice, un singuratec plin de fascinaţie şi mister, plus că arăta bine, doar îl văzuseră numai cu o cârpă în jurul şoldurilor, aşa că… Deci numai bun de consolat şi ocrotit de firea lor profund dedicată devotamentului fără limite. Mă rog… Aşa cred toate femeile… 
  
Bărbaţii la rândul lor îl admirau considerându-l un dur care a plecat pe panta fericirii alcoolice, singura de încredere în lumea asta. 
  
Devenise un fel de mit al urbei şi poate asta l-a dus şi la pierzanie, fiindcă, aşa cum foarte bine ştim, dar nu luăm în seamă niciodată, miturile nu prea se sfârşesc bine pentru eroi. 
  
În vară primi invitaţia de a juca rolul principal într-o piesă pusă în scenă la Teatrul Naţional din urbe. Cu salariu şi cuvenitele drepturi din vânzări. Aproape sufocat de bucurie se apucă să muncească zi de zi convins fiind că asta este şansa vieţii sale. Piesa, una concepută pe gustul publicului larg, era povestea unui gigolo care are diferite aventuri pe însoritul litoral al Mării Negre. În consecință, multe scene cu trimiteri directe spre Kama Sutra, cu nuditate şi umor vulgar, deci perfect gândită pentru un real succes de casă. Teatrul chiar avea nevoie de aşa ceva întrucât ultimele reprezentaţii cu piese de Shakespeare fuseseră nişte căderi financiare de toată jena. 
  
Într-adevăr, în toamnă, la deschiderea stagiunii, piesa se dovedeşte a fi un succes de casă, de altfel singurul care interesa. Adolescenţii, dar nu numai ei, se îmbulzeau să cumpere bilete întrucât actriţele erau tinere, frumoase şi păreau foarte dezinhibate, adică exact ceea ce, la anumite vârste, produce vise frumoase chiar şi atunci când nu dormi. 
  
Dar ştiţi cum este! Întotdeauna, undeva, în întuneric, pândeşte o fiară care abia aşteaptă să te sfâşie, fără a avea un scop precis. O face la modul artistic, doar pentru propria satisfacţie. În acest context fiara se numea Cordel Panariţiu şi era, aşa susţinea el şi cu maică-sa, cronicar literar. Unul dintre aceia, nu prea puţini totuşi, pentru care lăturile aşternute pe hârtie sunt singurul mod de a simţi că trăiesc. Prin urmare, într-o fiţuică de scandal apăru o cronică a piesei în care domnul T este făcut cu ou şi cu oţet fiind catalogat ca sperjur, făţarnic, pornograf, mizerabil cu pretenţii de actor, un om care minte şi fură încrederea celor buni din jurul său şi care, pentru bani, se prostituează jucând în piese libertine, asta după ce oamenii de bine ai acestui oraş l-au apreciat pentru pioşenia cu care a interpretat un personaj cu adevărat măreţ. Un ipochimen care are un singur drept! Acela de a fi scuipat şi huiduit! 
  
Cum însă nici o belea nu vine singură, pe la ziare începură să curgă tot felul de informări, pe surse cum se spune, despre acest beţiv, curvar şi destrăbălat care nu este demn de a interpreta un rol precum cel de la Paște şi că mai marii bisericii ar trebui să fie măcar vigilenţi dacă nu pot fi fermi cu astfel de acte jignitoare pentru enoriaşi. Era opera anonimă a lui Costel, un alt actor fără contract, o răpciugă de om, care spera ca dându-i la gioale lui T să-l scoată din cursă şi să-i ia locul. 
  
Cert este că nici consilierii de la primărie, din motivele arătate mai înainte, nu au stat cu mâinile în sân şi într-o şedinţă furtunoasă l-au făcut praf pe primar cu informaţiile prelevate din presă. Primarul, aşa cum ştim, om abil, nu s-a încurcat cu personajul fiindcă pe el îl interesa doar spectacolul. Ori acesta nu era în pericol. A dat imediat dispoziţie să fie căutat un alt actor pentru rolul lui Isus şi, mulţumit de cum mergea treaba, în fond era o reclamă cât se poate de bună pentru el, a plecat la o cumetrie. 
  
Domnul T a fost anunţat printr-o hârtie oficială că nu mai poate primi, din motive de moralitate, rolul care-l consacrase, apoi o comisie formată din consilieri plus oameni din presă şi teatru au început ceea ce s-ar putea numi operaţiunea de casting. Totul la vedere, pe bază de CV şi probă practică. 
  
Aici Costel i-a spart pe toţi. Fiind văr cu vreo doi consilieri dar şi membru în acelaşi partid a câştigat concursul. 
  
În consecinţă, în următoarea Săptămână a Patimilor, spectatorii au putut admira un Isus de forma unui butoi de bere, chel şi transpirat care dădea indicaţii unor însoţitori cum să poarte crucea. Avea însă un dosar beton! 
  
Referinţă Bibliografică:
VIA DOLOROSA / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1471, Anul V, 10 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!