Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Umoristic > Mobil |   



ET AVERTIZEAZĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ET AVERTIZEAZĂ 
  
Fiind sâmbătă, zi de relache, mileniul cască şi se miră de câtă băutură pot să toarne în ei fiinţele acestea ce par atât de puţin compatibile cu viaţa pe această planetă! Nu tu, gheare, colţi, blană, viteză, forţă, sau măcar venin în dinţii din faţă! În schimb, răutate cât încape, lăcomie, ură, făţărnicie şi salivă toxică, cât pentru două planete mari. Ca să vezi cum se echilibrează toate în natură, unde câştigător iese cine nu te aştepţi! 
  
Fără să-i treacă nimic din prostiile astea prin cap, domnul Eracle Băloi transpiră, cuprins de răcorile morţii, ascultând cum îi zgârie la uşă andropauza. Disperat, face un bilanţ complet al vieţii sale erotice. Rezultatul oscilează înverşunat în jurul cifrei zero! De altfel, se aştepta la una ca asta, încă de acum treizeci de ani când nevastă-sa, o fată bătrână care-i fusese băgată pe gât de mătuşi, trântise nişte vorbe foarte neelegante, apoi uşa şi dispăruse definitiv, plecând în Africa să facă vaccinuri unor populaţii din Sahara. Nu se poate spune că regretase atunci baletul şi recitalul soţiei, mai ales că, aceasta nu ştia să gătească decât ouă fierte şi cartofi în coajă, la cuptor, prin urmare, se refugiase, ca un om normal ce se afla, în bucuria muncii, ajungând contabil-şef la fabrica de frânghii din localitate. Nici acum nu regreta plecarea ei, deşi uneori se gândise oare cum o preparaseră gazdele pe fosta sa soţie pentru a o face comestibilă, deoarece nu credea că ar fi putut avea altă întrebuinţare, nici măcar în acele pustietăţi. 
  
În mod paradoxal domnul Eracle semăna, într-un fel, cu celebra Mona Lisa, adică nu era nici gras, nici slab, nici bătrân, nici tânăr, nici frumos, nici urât, nici trist şi, în nici un caz, vesel. Era, pur şi simplu, amorf, iar aici apare marea deosebire între el şi faimoasa alternativă pictată de Da Vinci! Ei bine, Eracle era invizibil! Nu ca personajul acela din filme, cu bandaje pe faţă, ci robul unei secrete alchimii care-l făcea extrem de greu de observat. Asta poate aduce uneori beneficii, însă bietului Eracle, cum nu era agent secret sau criminal în serie, ciudata sa proprietate îi adusese numai deservicii. Ca să fim sinceri, nu numai femeile, mă rog, cele la care mai râvnise uneori, nu-l băgau în seamă, însă mai grav era că nici muncitoarele, sau spălătoresele de la fabrică nu făceau excepţie. Aici însă apare o mare contradicţie între realitate şi mult lăudatul instinct al femeii ca animal de pradă: niciuna nu mirosise, că discretul domn era, de fapt, bine garnisit din punct de vedere financiar. 
  
Ei, dar cum Doamne iartă-mă, veţi spune!? E doar un contabil şi nici măcar la o regie a statului, ci la o amărâtă de fabrică de funii! Luzărilor! Păi, din ce se fabrică funiile!? Nu din cânepă? Şi dacă aduci cânepa din India şi mai ştii că frunzele nu intră în procesul de fabricaţie, fiind chiar deşeuri, iar din ele se poate face un ceai (să spunem aşa!) care dă dependenţă, nu cumva ai desfacerea asigurată pe o piaţă imensă? Asta observase un inginer inteligent (vă asigur că există, cu titlu de excepţie, dar există!) privind la femeile care munceau la funii, câte zece ore pe zi, pentru nişte salarii de mizerie, fără să protesteze vreodată. De aici ideea, apoi partea organizatorică (inginerul!) şi evident actele contabile (cine altul decât Eracle?). În cel mai scurt timp, mica făbricuţă ajunse model de eficienţă şi profit, însă toate tentativele de privatizare fuseseră respinse. Prietenii ştiu de ce! Aflat deci, în această dimineaţă, în relaţie directă cu registrul contabil al propriei vieţi, domnul Eracle, din lipsă de soluţii, începu să se scobească în urechi, apoi în nas, apoi se scărpină în cele mai diverse locuri, însă nu găsi ieşirea din depresie (rar se întâmplă aşa ceva contabililor, dar şi când o fac...). 
  
Bărbaţii însă, atunci când sunt copleşiţi de probleme au totuşi o cale de rezolvare. Să nu uităm că Dumnezeu este totuşi bărbat! Eracle se îmbrăcă cu hainele bune, cele stil seminarist ieşit la agăţat, deschise uşa, dădu un picior andropauzei şi plecă peste drum la bar. Să fim bine înţeleşi! Nu era, deloc, un nărăvit al acestei practici, însă acum îşi adusese aminte că, prin filme, în asemenea locuri, nici nu apuci să te aşezi la tejghea şi, imediat, vine la tine păcatul sub forme din cele mai atrăgătoare şi tu nu ai nimic de făcut decât să accepţi. Ori, el acceptase deja! 
  
Barul se chema „La Piţigoi” şi nu era, în nici un caz, precum cel din Casablanca, asta ca să dăm un exemplu cunoscut. Ba chiar, exceptând întunericul accentuat de nişte lumini rotitoare, puţea destul de concret a urină, bere trezită, oameni nespălaţi şi nelipsitul miros de mici cu mult usturoi. Eracle se duse însă, ferm şi cumva cam arogant, la tejghea, urcă pe un scaun şi ceru un şpriţ de vin cu sifon. Barmanul, un tânăr, în felul lui, foarte stilat, îi spuse că nunţile se ţineau la cârciuma din colţ, iar aici se serveau numai specialităţi colorate divers, cu nume exotice, la sondă, cu pălăriuţă. Luându-şi inima în dinţi, Eracle comandă una şi asistă destul de fericit cum i se umple cu gheaţă, un pahar cam suspect, peste aceasta se toarnă ceva uleios dintr-o sticlă ferită de priviri indiscrete, se decorează cu o felie de lămâie nemestecată de alţii, iar deasupra se aşează o umbreluţă de hârtie, gata udă. În toată mixtura se înfige un tubuleţ de plastic numit generic: pai. Toată osteneala costa, normal, cam cât un elefant matur. Da, dar decât să cumperi elefanţi... 
  
Eracle luă cu teamă paharul în mâini şi se duse cu el la o masă retrasă, se aşeză pe un taburet incomod (o măsură managerială de succes, ca să bea omul repede, nu cumva să facă lumbago, dar şi ca să vină, repede, altul în loc), încercând să zărească ceva prin norii de fum. Gândi, nefiresc de cult, că pe uşa barului, pentru cei ca el, ar fi fost bine să mai scrie şi „lăsaţi orice speranţă, voi cei ce intraţi!” 
  
Într-adevăr, în afara unor boşcăi insensibili la atmosfera de rafinament a locaţiei, printre picioarele mesenilor se învârtea, probabil singura fiinţă de gen feminin pe o rază de kilometri, o mâţă grasă de culoare cenuşie. Ca să mai treacă puţin vremea (mde, speranţele mor ultimele), dar şi ca să fie sigur că nu se otrăveşte, Eracle sufla prin pai şi se amuza de spumele ce împodobeau gura paharului. Aproape nici n-a observat când pe scăunelul alăturat s-a aşezat un domn în vârstă cu un aer perfect de cuceritor irezistibil din vremuri de mult apuse. 
  
- Hmeeehh, heehh, mneee, făcu Eracle ca să pară un obişnuit al locului, nutrind speranţa că domnul acela distins îi va călăuzi paşii spre victorie. Domnul întoarse privirea spre el şi-i spuse cu puţină tristeţe în glas: 
  
- Ce necazuri te frământă fiule, descarcă-ţi sufletul căci numai aşa vei avea parte de mângâiere şi alinare... 
  
Eracle, destul de uimit de vorbele moşului îi povesti, de-a fira-păr, cum stau lucrurile, neuitând să-i spună, că totuşi nu putea spera la un ajutor din partea lui având în vedere vârsta, daaaar, dacă ştie cumva vreun profesionist al branşei, el ar coopera din toată inima. Se miră peste poate, de faptul că omul îl ascultase atent, fără să-l întrerupă şi, mai ales, fără să înceapă a bate câmpii, aşa cum se obişnuieşte în conversaţiile moderne. Însă, la sfârşit, i-a dat cel mai bizar răspuns, unul care nu rezolva de fapt nimic: 
  
- Să ştii fiule că Preabunul ne îndeplineşte toate dorinţele, însă în aşa fel încât să ne ferească de abuz, la cel mai potrivit moment, care, desigur, nu coincide cu acela propriu, iar asta nu ne face deloc, mai fericiţi. Ar trebui să ne facă, desigur, mai înţelepţi, însă cum aceasta depinde numai şi numai de noi, rar se întâmplă aşa o minune. Eu unul, cel puţin de când sunt pe aici, crede-mă, nu am văzut aşa ceva! 
  
- Da, dar uite că vine o vreme când... Eracle îşi dădu seama că vorbeşte singur şi, convins fiind că aerul viciat i-a luat minţile, o şterse din bar cu toată viteza, spre bucuria barmanului care reciclă după reţetele proprii, băutura exotică nefolosită, uzând, fără să-şi dea seama, de principiul că în natură nimic nu se pierde ci totul se transformă. 
  
Ajuns acasă, domnul Eracle, o fire mai ipohondrică de felul său, intră în baie cu gândul că doar aşa poate scăpa de izurile ce-l amprentaseră aparent definitiv. Numai că, de la Arhimede încoace, am deprins ideea că intrarea în baie este născătoare de idei profunde, constituindu-se aceasta într-o posibilă explicaţie a refuzului îndârjit cu care mai mult de nouăzeci la sută din populaţia globului refuză sistematic acţiunea. 
  
Filmullll!! Păi, nu văzuse el în filme, cum la psihiatri, pe canapelele acelea de piele, una-două vine cel puţin o blondă care-i arată omului unde o doare, dar în aşa fel încât ăsta nu rezistă şi începe să o trateze în fel şi chip prin toată casa, iar aia, de regulă, mai aduce o suferindă, la fel de suferindă ca ea şi amândouă pun, hai să zicem mână de la mână, şi-l detensionează pe chipeşul (ce-aţi văzut vreunul burtos, chel, sau cu bube la gură?) doctor, de nu mai are bietul de el timp nici de copilaşi, nici de familie, nu mai joacă ţurca împreună cu prietenii lui şi toţi îşi dau coate, da’ lui nici nu-i pasă? Eeee, ăiii, ce-i de colo să fii psihiatru, să faci tot felul de fiţe cu pixul, cu ochelarii, sau cu ceasul, de să le-nnebuneşti pe turturele!? Asta era soluţia! Va deschide un cabinet de consultaţii şi investigări psihiatrice, iar de aici treaba-i ca şi rezolvată! 
  
Sunt desigur unii care cred că pentru asta ţi-ar trebui cam zece ani, însă Eracle tocmai asta nu avea: timp! Se dovedeşte iar că nu gândiţi deloc pozitiv! 
  
Contabilul puse la bătaie ceva din agoniseală şi, în cel mai scurt timp, amenajă în subsolul blocului o clinică de mai mare dragul, cu dotări reproduse din memorie, pentru a îndeplini exigenţele unei asemenea locaţii, adică: vestita canapea de piele, biroul, o veioză şi un raft cu cărţi groase, semnate de apostolii branşei, unii cu nume nemţeşti, greu de pronunţat şi de ţinut minte. O lumină chioară din tavan făcea atmosferă pentru şedinţe de neuitat. Doctorul avea desigur şi nişte sticle pitite la piciorul biroului, pentru orice eventualitate. Excelent! Ca să nu piardă timpul, pe măsură ce amenajarea lua calea cea bună, Eracle vorbi cu omologul său de la facultatea de specialitate, acesta îl dădu pe mâna unor secretare şi, contra unor taxe consistente, obţinu, în aproape trei luni, certificatul de doctor în psihiatrie, cu drept de liberă practică, masteratul şi înscrierea ca doctorand la un vestit profesor, conducător de doctorate de peste cincizeci de ani (adică succes garantat!). 
  
Eiii şi uite aşa, prin toamnă, Eracle, pus la halat alb, cu o sprânceană puţin ridicată şi cu ochelari auriţi, bătea cu pixul în coperţile de piele maron ale unui carnet, uitându-se lung pe pereţii acoperiţi cu afişe din filme. De apelat la serviciile sale de psihiatru, nici muşte, dară-mi-te oameni, ca să nu mai vorbim de femei! E drept, la început, luându-se după firmă, veniră nişte precupeţe să-i vândă borş, cartofi, varză murată, sau seminţe de bostan, deoarece ele au un fler nemaipomenit de a descoperi fraieri cu posibilităţi. Au mai năvălit apoi cerşetorii, cei care vindeau lucruri furate şi chiar nişte indivizi ce-i propuneau să intre în reţeaua de distribuţie a prafurilor. Cine ştie, poate că Eracle ar fi cedat, cu timpul, vreunei ispite, numai că, visul său îl împiedica să se lase abătut din cale! 
  
La un moment dat apelă la nişte copii ca să-i îndrume clientela spre cabinet, însă aceştia, nesimţiţi cum sunt ei de obicei, după ce îşi cumpărară, din banii primiţi, gumă şi cronţănele cu pokemoni, uitară cu totul ce aveau de făcut şi îşi continuară bătăile cu miorlăituri cum ştiau din filmele cu ninja. Disperat, dădu mai apoi un anunţ la mica publicitate: „mulţumesc din inimă superbului doctor psihiatru... la… la... la... care mi-a redat încrederea în viaţă şi m-a făcut să iubesc din nou”... Semnat, o tânără doamnă, acum fericită! Inserat însă printre alte mii de asemenea anunţuri în care oameni, acum fericiţi, le mulţumeau „vrăjitoarelor dă magie albă cu lumânări, pentru redobândirea puterii, a sporului dă-n casă şi dă bubă neagră”, îndemnul proaspătului psihiatru îşi pierdu total forţa de atracţie, pentru că, hai, să fim sinceri, cine are nevoie de psihiatru, o chestie absolut dubioasă, când există atâtea vrăjitoare de încredere, cu puteri lăsate moştenire încă „dă la bunica a bătrână, vestita mamă Nitramonia, care-i dăscânta şî lu’ dictatoru’ şî lu’ tovarăşa lu’ dumnealui”.... 
  
Aşadar, zilele treceau şi investiţia se dovedea păguboasă sub toate aspectele, iar figura psihiatrului Eracle era din ce în ce mai neguroasă... 
  
Cumva, aparent fără nici o legătură cu povestea noastră, doamna Filica, se pensionă din funcţia de femeie de serviciu angajată a blocului în care locuia şi Eracle, iar în locul ei a fost angajată o doamnă mult mai tânără, cam foarte bruneţică şi posesoare a cinci copii proveniţi din mult mai multe căsătorii, ca putem spune aşa, pentru a nu păcătui. Dacă ar fi să apreciem după cum cânta toată ziua şi cum după cum se învârtea de colo-colo fără rost, am putea afirma că era deosebit de harnică, iar cei cinci copilaşi nu erau deloc o povară, stând ei toată ziua prin piaţă la cerşit şi furat. Cel puţin în a doua specialitate erau deja faimoşi, iar roadele muncii lor dădeau familiei o oarecare prosperitate. Într-o zi, fastă desigur, la uşa din tablă a cabinetului de la subsol, cineva bătu fără nici un fel de inhibiţie. Eracle se înecă puţin cu covrigul din care muşcase însă spuse la timp, pe un ton calm, sigur pe el, aşa cum văzuse în filme: 
  
- O secundă vă rog, până pleacă pacientul, vă chem euuu.... Peste două minute, după ce se parfumase şi îşi dăduse cu spray mentolat în gură, Eracle, având atârnat de gât un stetoscop cel puţin inutil, deschise uşa afişând un zâmbet exersat de zece luni în oglindă. 
  
- Săru-mâna don’ doctur, am venit să-ţ’ fac curăţănie la matali acilea, că văz că nu prea ai hasistentă, hai, că-i eftin, nu te face pă mata o sută pă zi, frumosule... 
  
Covrigul înghiţit ceva mai devreme făcu o încercare de a reveni la lumină, paralizat însă de lipsa de voinţă a psihiatrului care, anesteziat de surpriză, o lăsă pe doamnă să intre în cabinet şi să fluture cu mătura pe duşumele şi pe pereţi. Eracle se aşeză pe scaunul de piele de la birou şi, fără să vrea, urmări cu privirile foiala vrednicei doamne. Remarcă linia fermă a coapselor, gambele ciocolatii care se iveau, cumva provocator, între halatul albastru şi papucii de plastic, apoi când doamna se aplecă să culeagă o scamă constată că lenjeria intimă fusese exclusă din ţinută! Exact ca-n filme! Un fulger îl străbătu pe Eracle din creştet până în tălpi! Zecile de mii de volţi se acumulară într-o zonă de mult ignorată provocându-i un cutremur în toată fiinţa! Se repezi ca un tigru flămând asupra unei gazele! Gazela bufni în râs şi nu numai că nu o rupse la fugă, ci se strădui cu multă pricepere să potolească foamea tigrului. Totuşi, un fulger, nu-i decât un fulger! Ţine doar câteva secunde. Însă, dând dovada unor inestimabile calităţi, pe când Eracle mai zăcea încă pe canapeaua de piele cu pantalonii în vine şi cu sufletul bâzâind pe lângă becul cel chior din tavan, doamna trase două gâturi din sticla iute descoperită la piciorul biroului şi spuse pe un ton şugubăţ, plin de minunate promisiuni: 
  
- Acu’ dacă tot m-ai stârnit, lasă-te pă mâna mea, ca să vezi ce n-a văzut Parisu’! 
  
Nu vom afla niciodată, ce a văzut, sau nu, Parisul, dar în seara aceea, precum şi în cele ce au urmat, domnul Eracle se convinse că buna sa prietenă, Nochia, aşa o chema pe numele de botez (un nume probabil cu profundă rezonanţă geto-dacică) era mult mai pricepută decât miorlăitele alea blonde din filme, care numai de fiţe se ţineau, da’ când era vorba la concret, mai mult fasoane, ca să nu mai vorbim că, la capitolul expresii adecvate, sau îndemnuri cu specific, erau de-a dreptul penibile pe lângă fata aceasta simplă şi cuminte. Eracle şi-a dat seama imediat, că ea era iubirea vieţii lui, că pe lângă ea toate celelalte femei (aici legendase cât cuprinde) nu fac nici cât o funie de usturoi în casa unui vampir şi că, doar moartea ar mai putea rupe o asemenea dragoste! 
  
Nochia, deşi nu înţelegea mai nimic din aiurelile lui, acceptă situaţia cu acel aer de martiră afişat de cam toate femeile care se sacrifică pentru plăcerile noastre animalice. În concluzie, Eracle înfie deocamdată copii, deoarece nu se puteau căsători înainte de pronunţarea celor trei divorţuri intentate de unii din soţii anteriori şi începu să trăiască o viaţă fericită alături de ei, să bea şi să fumeze împreună cu dragii lui copilaşi, deşi unii dintre ei nu aveau încă vârsta şcolară, iar alţii degeaba o aveau, vându cabinetul, restul de agoniseală îi fu şterpelit de îngeraşi (putem să le spunem aşa, deşi iconografia canonică nu ne-a arătat până acum îngeri negricioşi, dar cine ştie, cu genetica asta...), devenind astfel fericit ca multe alte milioane de oameni, care, deşi sunt la fel de fericiţi, nu-şi dau seama, spre păcatul lor, de adevărata stare în care se află! 
  
Intrând deci lucrurile în normalitate, nu are rost să mai povestim despre ele... 
  
Referinţă Bibliografică:
ET AVERTIZEAZĂ / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1470, Anul V, 09 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!