Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



EPIZOOTIA LA OAMENI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EPIZOOTIA LA OAMENI 
  
Alpii Austriei. Într-un castel ce aminteşte de gloria şi strălucirea fostului imperiu se desfăşoară lucrările conferinţei anuale a Producătorilor de Inutilităţi Scumpe şi Strălucitoare (prescurtat P.I.S.S.). În holul de onoare, uriaşul candelabru aruncă pete de aur peste lambriurile de mahon. Cam o sută de oameni se mişcă dezinvolt, salutându-se, strângându-şi mâinile cu sclipiri perfide-n ochi, scrâşnind din dinţi, sau rânjind prefăcut, aşa cum se petrece de fiecare dată la un eveniment cu ştaif. Sunt oameni din acel segment, de regulă ignorat de vulg, care atunci când îşi încurajează copii să se joace cu cercul, le şi dăruiesc unul. Desigur cercul polar nordic, sau cel sudic, cercuri de interese, cercuri vicioase, în fine, la alegere! Iar dacă au înclinaţii către ştiinţele exacte, li se oferă spre studiu o piramidă. Cea a lui Keops, din cauză că o alta, mai puţin celebră, nu ar avea nici un haz. Ei bine, exact prin acest loc, printre aceşti oameni de excepţie, nevăzut, negru şi unsuros, alunecă şarpele disperării. Dar, să nu insistăm, fiindcă un clopoţel, din aur fireşte, clincăne melodios, participanţii se aşează în fotolii, iar la masa de prezidiu apare comitetul executiv, în frunte cu preşedintele corporaţiei. Tot acolo, la fel de nevăzut ca şi mai înainte, se infiltrează şi şarpele, cu un surâs fericit lăbărţat pe moaca absolut nesuferită. 
  
Încep dezbaterile, mai precis, panarama! Zbiară, unul mai tare ca altul, că vânzările au scăzut dramatic, la bursă ei sunt perdanţii de serviciu, şi că, dacă mai continuă această situaţie, vor ajunge să trăiască doar din economii, or, hai să fim serioşi, ce mai înseamnă astăzi câteva miliarde acolo... 
  
Un frig năprasnic cuprinde întreaga suflare! Cum este posibil aşa ceva, cum de li se poate întâmpla lor una ca asta!? Fiindcă ei şi numai ei, sunt cei care oferă mărfuri unicat menite să satisfacă şi cele mai sofisticate gusturi, cele mai ascunse dorinţe, acele lucruri care conturează adevărata personalitate a cumpărătorului mult mai bine decât ar putea să o definească până şi cel mai iscusit psiholog. 
  
Se ridică, cu greu, de pe fotoliu, directorul sectorului căzi, bideuri, chiuvete, pisoare şi lămureşte scurt situaţia. Bogaţii acestei lumi au fost, din ce în ce mai mult, educaţi în cele mai înalte şi exigente şcoli, iar acum au devenit atât de perverşi încât trăiesc, aparent, decent şi discret. Le convine desigur, fiindcă ei au moştenit de la înaintaşii lor excelentele produse ale corporaţiei şi acum se prefac a fi modeşti. Nişte cutre nerecunoscătoare bineînţeles, dar asta-i situaţia! Eiii mda, mai sunt ceva clienţi, vedetele rock, fotbaliştii, sau divele de la Hollywood, plini de fumuri şi fiţe, dar nu se poate trăi numai pe seama lor. Sunt mult prea puţini! 
  
Reiese deci clar, doar săracii lumii ar fi cea mai bună piaţă deoarece numai ei au atât de puţină minte şi cultură încât să risipească tot ce obţin pentru a se da mari în faţa vecinilor. Tragic este însă că ăştia n-au de unde, n-au cu ce! 
  
În concluzie situaţia se profila a fi de un albastru foarte întunecat! Dacă ar fi avut lăbuţe şarpele şi le-ar fi frecat de bucurie. Aşa, se mulţumi doar să-şi fluture solzii din coadă. Dar bucuria lui nu dură mult! 
  
Mânios nevoie mare, preşedintele corporaţiei se ridică şi îşi prezentă planul de salvare a omenirii (adică a lor, cei care contează ca omenire!) de la dezastru. Un plan simplu şi genial! Atât de genial încât şarpele îşi dădu doi pumni în cap, fugi cu lacrimi în ochi şi se aruncă în primul closet apărut în cale. Nimănui nu i-a păsat de asta! Oamenii îl aplaudau entuziaşti pe marele lor conducător... 
  
*** 
  
Texas, Arizona... Un curier rapid înmânează şefului laboratoarelor de arme bacteriologice destinate menţinerii păcii mondiale, un plic. El conţine o comandă privată şi un cec. Cecul având înscrisă pe el o cifră cu şase zerouri, devine extrem de motivant. Prin urmare, şeful răspunde scurt: 
  
- Mâine dimineaţă veniţi să ridicaţi comanda! La prima oră! Apoi plecă, fluierând vesel o melodie rustică nemţească, în pivniţa cu viruşi congelaţi şi alese, dintr-un borcan legat la gură cu elastic, un virus foarte rău, unul mai viguros, care la vremea lui cauzase febra aurului şi îl scoase pentru mici ajustări şi îmbunătăţiri. Îi ascute dinţii, îi rupe câteva picioare, îi mai montează ceva cleşti, apoi îl aruncă într-o retortă cu un bulion nutritiv. Flămânzit de mai bine de o sută cincizeci de ani, prima reacţie a bietului virus a fost să crape-n el până n-o mai putea. Numai că viruşii nu gândesc la fel ca noi. Acesta, deşi îi scăpărau ochii de foame, se scărpină în barbă şi chibzui. Dacă se punea pe halit, în scurt timp devenea obez şi începeau suferinţele: ba diabet, ba glicemie, ba tensiune arterială, sau chiar infertilitate... Nooo, nu era chiar aşa de prost cum îl credeau savanţii! În concluzie se puse pe înmulţit! La ei e chiar simplu! Prin diviziune (fără să mai pierzi timpul cu fiţele virusoaicei!) şi în progresie geometrică. Spre seară retorta era plină de viruşi identici cu primul, care răcneau să le scoată cineva dopul că s-au săturat de sclavie şi vor libertate, democraţie, egalitatea şanselor şi alte tâmpenii auzite de la un idiot de laborant, cam beţiv de felul lui. Retorta care bolborosea înspumată fu înmânată, în zorii zilei următoare, curierului. La prânz deja intrase pe piaţa muncii! Viruşii îşi trăiau frenetic libertatea! 
  
*** 
  
O ţară, undeva în estul bătrânului continent. Fusese aleasă după un studiu aprofundat al specialiştilor în marketing, pentru că avea datele ideale pentru a fi infectată. Exista o populaţie semnificativă pentru a valida experimentul, însă lipsită de importanţă pentru restul lumii, preponderent exhibiţionistă, cu un dor năprasnic de epatare, cu un sistem imunitar deficient şi unul sanitar ca şi inexistent. Perfect! 
  
Televiziunile, radiourile şi ziarele anunţară, într-un inexplicabil, dar fericit consens, că o mare companie internaţională se implică serios în problematica umanitară şi distribuie gratis ciocolată în toată ţara! După cafturile şi ţigăneala de rigoare, distribuitorii au putut raporta că fiecare cetăţean al ţării primise cel puţin o tabletă. Bine, pierderile companiei binefăcă- toare erau neglijabile, dacă nu se iau (şi, în mod sigur, nu se iau!) în calcul distribuitorii dispăruţi cu acest prilej. Tabletele erau singurele obiecte ale investiţiei cu un preţ bine stabilit, însă fiind mai mici de un gram fiecare, nu afectau bugetul prevăzut. Ceva mai mult costa staniolul în care erau înfăşurate şi le dădea aspectul irezistibil al unor bani de aur... 
  
Prima parte a operaţiunii se desfăşurase normal deci! După cam două săptămâni apărură cele dintâi simptome. Se manifestau sub forma unor interesante jocuri piramidale în care majoritatea pierdea şi care aveau avantajul că provocau isterii în masă, apoi iniţiatorii dispăreau şi nimeni nu era vinovat. Booonnn! După o vreme, o uriaşă masă monetară se adună în câteva mâini. Apoi, jocurile clacară! În locul lor apărură băncile. Ele practicau acelaşi tip de jocuri, însă acum se numeau credite. Poporul îşi amanetă tot ce avea, mai ales casele, se îndatoră, îşi cumpără televizoare color, lanţuri de aur şi ghiuluri cu pietre roşii sau verzi şi, tot în mod tradiţional, îşi băgă picioarele în rate, pierdu casele, iar de ciudă, aruncă televizoarele pe geam. Perfect! Alte bogăţii se acumulară, în cam aceleaşi mâini. Abia acum apărură cu adevărat efectele virusului mutant! Unii oameni, cei mai importanţi ai acelui popor, îşi cumpărară maşini mari şi frumoase pe care se urcau încălţaţi şi ţineau discursuri idioate, sau de la volanul cărora cântau popeşte, pe nas. Alţii dădeau pe haine care păreau făcute din aluminiu sume cu care puteai, lejer, construi un spital, sau o grădiniţă, iar dacă se enervau, îşi cumpărau echipe de fotbal pe care le jucau, mai târziu, la barbut. În context, se desfăşură, în singurul hotel din lume de şapte stele, aflat în exoticele mări ale sudului, campionatul naţional de table. Ca să nu fie dispreţuiţi de societate (se spune high-life) mulţi îşi cumpărară iahturi pe care le ţineau pe uscat şi dădeau în ele nişte chiolhane de spaimă, deoarece pe mare li se făcea rău de la stomac şi nu se făcea săăă... Păi, chiar că nu se făcea! Dacă vărsau pe pantofii din piele de colibri ale însoţitoarelor, vă daţi seama... Tinerii erau animaţi doar de idealuri puţine şi simple. Însă foarte ferme! Să devină peşti, fotbalişti, sau cântăreţi, eventual toboşari... În acest scop foloseau geluri de păr din praf de diamante cu seu de râmă himalaiană. Fetele erau şi ele motivate pentru a ajunge amante, iar cele mai ambiţioase dintre ele, prezentatoare de modă. Acolo nu trebuia să te eforsezi. Erai distribuită clienţilor de casa căreia îi aparţineai, iar încasările se împărţeau relativ corect. Nici nu mai puteau ieşi pe stradă dacă nu aveau, cel puţin, poşetă care costa cât un vagon de cale ferată, iar dacă aveai o rochie care acoperea, o my good! mai mult de 10% din suprafaţa corpului se cunoştea de la o poştă cât de ţărancă erai. În case nu se mai putea locui dacă nu aveai cadă de baie din cristal de stâncă, closet din spat de Islanda, bideu din jad şi, obligatoriu, hârtie igienică aurită, personalizată, cu monogramă şi am-prenta buzelor iubitului. Iar dacă nu aveai robinete de aur, puteai să te sinucizi fără remuşcări ca să nu te faci de râsul societăţii. La fel puteai să faci şi dacă nu-ţi procurai la timp un coşciug din lemn de tek dotat cu instalaţie de aer condiţionat, televizor cu plasmă şi bar. Masculii, chiar dacă purtau unghie la degetul mic, ghiuluri şi lanţuri de cinci kilograme la gât, nici meritau acest nume dacă nu aveau o amantă cu cel puţin un metru mai înaltă, de preferat fără buletin, şi care cântărea ceva mai puţin decât bijuteriile de la gât, încheieturi, glezne, buric, nas şi... şi în alte locuri, destul de vizibile şi acelea, dar care mânca numai pizza cu brânză de melc şi banane din Groenlanda. Poporul, rupt de fiţele celor cu bani, juca şi el la loto cu gândul că va câştiga milioanele care-i lipseau ca să fie la fel de ghiolban precum cei pe care-i vedea zi de zi la televizor... 
  
Până şi ţăranii, despre care încă se mai spunea că sunt înţelepţi, după ce s-au bătut şi s-au omorât cam zece ani pentru a-şi lua pământurile înapoi, acum le ofereau spre vânzare. Preferau străinii, fiindcă ăia plăteau cu banul jos. Banii astfel câştigaţi mergeau la jocurile de noroc şi la cârciumă. Desigur nu dura prea mult! Numai că, şireţii de ţărani aflaseră ei de undeva, că peste câtva timp, o să vină pe tron, cum se mai întâmplase de altfel, un rege bun, care văzându-i cât sunt de săraci le va da iarăşi pământ. De unde? Treaba lui, că de aia era rege! Sau, varianta a doua, veneau iar la putere comuniştii, băgau o confiscare şi ei, ţăranii, tot acolo ieşeau! Plus banii cheltuiţi! Eheee, păreau ei aşaaa, mai simpluţi, da’ ce era-n capul lor... 
  
Nimeni nu credea că poţi fi fericit muncind ca prostul, aşa cum se auzise că fac unii oameni bolnavi la creier prin nişte ţări înapoiate ca Japonia sau Germania. Vai de mama lor! 
  
*** 
  
Alpii Austriei, acelaşi castel, aceiaşi oameni, cinci ani mai târziu. Lipsea doar nemernicul de şarpe. Neregretat însă! 
  
Profiturile companiei ajunseseră la un maxim istoric. Preşedintele fu decorat cu ordi-nul Serviciu Credincios, în grad de Mare Ofiţer cu Spade, Eşarfă şi Ciolan (scuze!) Colan. În discursul de mulţumire aminti că nu există nici o speranţă ca în următorii o sută de ani să se descopere antidotul virusului, şi că este momentul să se treacă la etapa finală a planului. Infectarea întregii populaţii a planetei, întrucât materia primă, săracii acestei lumi, aflată în proporţie de peste nouăzeci la sută, este pregătită psihologic, iar maladia, febra îmbogăţirii fără muncă, nu face victime directe. Iar cele colaterale, hai să fim sinceri, nu interesează pe nimeni! 
  
Referinţă Bibliografică:
EPIZOOTIA LA OAMENI / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1453, Anul IV, 23 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!