Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - BALAURUL DIN COCHIRLEANCA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(după o ştire transmisă la radio)  
 
Luni dimineaţă cârciuma era, ca de obicei, plină ochi. Gospodarii beau pe îndelete bere, cel mai probabil făcută din corcoduşe, ca să-şi mai alunge pârjolul cauzat de trăscăul din seara trecută. Unii mai curajoşi se dregeau tot cu rachiu. Vorbeau despre muncile câmpului, creşterea şeptelului, depozitarea grânelor şi altele, strict specifice vieţii în rural. Erau desigur doar exerciţii colocviale, pur teoretice, în totală contradicţie cu ceea ce se putea vedea şi prin geamurile nespălate ale prăvăliei, însă oamenii păstrau cu sfinţenie tradiţiile aşa că nu li se părea nimic ieşit din comun să discute despre astfel de activităţi intrate oarecum în istorie.  
 
Uşa cârciumii se deschise larg şi în încăperea sulfuroasă pătrunse o sperietoare de ciori. Asta pentru noi cei neobişnuiţi cu moda în rural. Pentru cei de-ai casei era moş Cotârlă, un consătean ale cărui obiceiuri erau foarte bine cunoscute. Prin urmare, toţi se făcură că nu-l văd, fiindcă iscusinţa sa de a bea moca era deja legendară. De data asta însă, moşul se duse cu paşi apăsaţi la tejghea, se sprijini cu cotul de ea şi comandă de parcă ar fi fost un bancher sub acoperire:  
- Stane, un ţoi dă rachiu! Rapid!  
 
Stane, cârciumarul, privi prin arătare ca printr-una dintre ferestrele localului şi nu i se mişcă nici măcar scobitoarea din gură. Ştia ce hal de om este moşul! Chilipirgiu, cârcotaş, zgârcit şi foarte neam prost. După ce bea de-i speria şi pe cei mai vrednici gospodari, niciodată nu plătea şi făcea scandal deşi lua bătaie cât încape. Consumatorii, deloc impresionaţi de comportamentul nefiresc al moşului, priveau în gol, nu mai vorbeau nici măcar între ei ca să nu-i dea nici un prilej de a intra în vorbă iar cei mai cuvântăreţi din fire se scobeau în dinţi sau se scărpinau prin diferite locuri. Numai că, moşul era ceva mai viclean decât ne imaginăm. Spuse aşaa, cam într-o doară:  
- Bă, l-am văzut!  
 
Stane, ca electrocutat, intră în acţiune şi umplu cu dexteritate un păhărel ceva mai mic decât un degetar iar gospodarii se întoarseră toţi cu faţa către moş Cotârlă. Bine, ei ştiau despre isprăvile acestuia încă de pe când era căpetenie de haiduci şi răpea fetele de boier cu care fugea în păpuşoi, pe vremea aceea porumbul avea ca zece metri înălţime şi, acolo, într-o ascunzătoare a lui, se iubeau de mama focului până spre iarnă când nesătulele alea nu voiau să plece dar el, om drept şi cinstit, le ducea la conac şi le preda familiei care îl omenea cu acest prilej dându-i friptură, cozonac şi, evident, băutură pe deşelate, pentru toţi fârtaţii. Ca să nu mai vorbim de războiul cel mare când prindea tancuri nemţeşti cu mâinile goale iar avioanele de dobora scuipându-i pe piloţi drept în ochi. Şi, deşi se dăduse ordin ca toţi piloţii să poarte ochelari, peste satul lor, Cochirleanca, nu căzuse nici o bombă. Aşa de tare se speriaseră toţi duşmanii de curajul lui că nici ruşii, mai târziu, nu intraseră în sat, ci le trimiseseră câţiva activişti de la raion care au făcut mai mult prăpăd decât dacă ar fi venit vestiţii tătari.  
 
Acum însă motivul era altul ... De la o vreme, prin sat mergea vorba despre existenţa unui balaur, din care cauză nimeni nu mai ieşea pe câmp, multe fete avortând de groază când îl văzuseră şi o mulţime de flăcăi dispăreau cu zilele iar când se întorceau erau atât de răvăşiţi că nu-şi mai aduceau aminte de nimic. Ca să nu mai vorbim de copiii şi copilele ademenite prin tot felul de coclauri şi ce se întâmpla cu ei nimeni nu voia să spună ... Cu alte cuvinte, groaza intrase în sat şi perspectivele erau sumbre.  
 
Parşivul de moş Cotârlă dădu peste cap rachiul, făcu semn să i se mai toarne unul, Stane, ca drogat, se execută şi abia apoi îşi dădu un pumn în cap iar strigoiul spuse:  
- Băăă, eram io dimineaţă, aşaa, în fundul curţii ca tot omul şi deodată aud fâşşş, fââşş ... Ridic privirea şi ce să vezi!? Prin faţa ochilor, la cam doi metri, îmi trecea, bă, o bală de şarpe cum n-am mai văzut în viaţa mea. De frică, m-am blocat! Apoi, văzând că degeaba mai stau pe vine, mă ridic şi mă uit în urma balaurului. Buruienile din grădină, pe unde trecuse jivina erau culcate la pământ de-o parte şi de alta de puteai trece cu cotiga pe urmele lăsate, aşa era de late.  
 
Un vaier îngrozit se ridică în încăpere. Nimeni nu mai ştia ce este o cotigă, deci moşul nu minţea! După clipa de năuceală, începură discuţiile bine monitorizate de moş care, din când în când, răspundea unor întrebări adăugând şi alte amănunte, dar numai după ce-şi primea rachiul. Stane, bucuros nevoie mare, profită de ocazie şi-şi scoase pârleala pe mai mulţi ani.  
 
Cum dezbaterile se prelungiră până spre prânz, la cârciumă a ajuns şi părintele Gligor de la Stratenie care a declarat că nu este vorba de nici un balaur ci de fiara din Apocalipsă, special trimisă de ruşi ca să bage spaima în necredincioşii care nu au mai călcat în biserică de la botez. Plecă foarte supărat, înjurându-i cu mult talent. Părintele era iubit şi preţuit de întreaga suflare a satului fiind el om ca toţi oamenii.  
 
Mai pe la prânz ajunse şi domnul învăţător, un fel de martir fiindcă, se ştia perfect, mânca o chiflă pe zi şi bea doar o bere, care auzind despre ce este vorba începu să-şi ia notiţe într-un carneţel soios, deşi lucrul se dovedi extrem de dificil. Oricum, peste cam o oră, avea o poveste închegată pe care o trimise unui prieten la o publicaţie în care apăreau cele mai năstruşnice aberaţii însă publicul ţintă se înflăcăra pentru orice iar conversaţiile de la coafor căpătau o tentă foarte intelectuală.  
 
A doua zi, ştirea apăru în tabloid însoţită de mai multe fotografii color cu şarpele de mare, cu pitoni uriaşi, crocodili şi viţei cu cap de om sau anaconde care înghiţeau vaci. Totul se petrecea desigur în mirifica aşezare Cochirleanca, veche vatră de cultură încă de pe timpul costobocilor. Cum cititorii erau familiarizaţi cu populaţiile antice, costobocii, adică uriaşii din biblie, mergeau la fix cu balaurii. Cert este că ştirea a rezistat aproape o săptămână, iar domnul învăţător a adăugat, din colaborări, la dieta zilnică şi un mic.  
 
***  
 
Mizil ... Universitatea Axis Mundi, parte integrantă a concernului local (din motive de deontologie nu putem divulga numele) care producea aţă şi bandaje. Rectorul universităţii, domnul profesor Zbieran, citi ziarul adus de secretară, holbă ochii injectaţi de la susţinerea, astă noapte, a doctoratului unei tinere speranţe şi răcni:  
- Madam Perfidiu! Secretare principală se numea de fapt Profiriu însă cum era soţia managerului trustului şi nu putea să o dea cu capul de pereţi când voia muşchiul său de rector, se răzbuna prefăcându-se că îi greşeşte numele. Doamna apelată intră în birou, îl strivi cu dispreţul său şi aşteptă plină de greaţă să vadă ce tâmpenie mai scoate pe nări umflatul acesta candidat la infarct.  
 
Mieros, rectorul îi spuse să-i convoace pe doi dintre asistenţii care nu erau rude cu nimeni, respectiv: Duţă şi Truţă. Doamna, la fel de sictirită, ieşi fără să confirme. Rectorul, de nervi, trase o duşcă din sticloanţa care stătea de strajă la piciorul biroului. Intrară cei doi asistenţi. Alt gen de martiri pe altarul cunoaşterii foarte asemănători învăţătorului din Cochirleanca. Normal, genunchii le tremurau fiindcă orice chemare la rector echivala cu pierderea slujbei. Numai că de data asta aveau noroc. Leviatanul le arătă ziarul şi porunci:  
- Urgent, proiect, cu bani europeni, de cercetare fundamentală pentru descoperirea acestei relicve vii de pe teritoriul ţării noastre! Trei zile! Marş!  
- Dar noi suntem la catedra de împletituri şi cusături populare, bâigui inconştient Truţă ... Ochii şi aşa bulbucaţi ai rectorului mai săriră un milimetru din orbite ...  
 
Cei doi dispărură precum un curent de aer pe sub uşă şi, în timp de rectorul socotea cam cât va sifona din fonduri europene, ei scoaseră un proiect mai vechi îl mai adaptară la nevoile curente, îl depuseră la doamna Profiriu şi plecară acasă destul de veseli. Nici ei nu excludeau unele mici sifonări! Peste două zile, proiectul era aprobat iar bune doamnă secretară principală le dădu banii pentru cercetare, adică, minus 50% rectorul, şi 10% din suma întreagă pentru ea. Oricum, ceea ce rămăsese le dădea impresia celor doi că au devenit egalii lui Bill Gates, prin urmare îşi cumpărată blugi noi, bascheţi şi tricouri de expediţie, din talcioc, împrumutară un aparat de fotografiat, plus o carte cu poze de şerpi, şopârle şi crocodili apoi, cu documentele de împuternicire din partea universităţii în mână, se prezentară la primarul din Cochirleanca. Primarul, bănuind că musafirii veniţi fără nici o înştiinţare prealabilă erau de fapt agenţi acoperiţi ai poliţiei economice, îi primi cu toate onorurile, îi cază la căminul cultural şi dădu semnalele de rigoare în teritoriu. Hai, să fim serioşi! Cine poate să creadă gogoaşa cu balaurul?  
 
Asistenţii, convinşi că au murit şi sunt în rai deoarece mâncau de trei ori pe zi iar oamenii stăteau de vorbă cu ei numindu-i respectuos: „don prefesur”, intrară într-o febră a cercetării şi, într-adevăr, peste cam o săptămână, capturară monstrul. Îl comparară cu fotografiile colorate din carte, ajunseră la concluzia că da, exemplarul este un şarpe boa de nisip, o specie extrem de rară considerată dispărută încă de pe vremea agriculturii intensive şi, iată, reapărută acum când câmpurile îşi reluaseră aspectul lor din perioada năvălirii popoarelor migratoare. Fusese relativ uşor de capturat deoarece, la cei patruzeci şi şase de centimetri ai săi, digestia unei râme îi îngreunase foarte mult mişcările. Fură fotografiaţi toţi sătenii de vază din sat cu şarpele pe masa de consiliu, primarul fiind cu eşarfă iar moş Cotârlă, făcut pulbere din banii obţinuţi de la cei doi cercetători, stătea în primul rând şi rânjea de ziceai că i-a venit pensia. La plecare primarul şi consilierii, bucuroşi din motive diferite, i-au cadorisit cu merinde pentru drum considerând probabil că de aici pleacă la Polul Nord, iar ei au dus captura şi raportul cercetării tot la doamna Profiriu. Femeie cu simţ practic, aceasta a vândut şarpele, cu tot cu borcanul în care îl primise, unei grădini zoologice. Rectorul a semnat în nume propriu lucrarea de cercetare şi a publicat-o într-o revistă de ştiinţă din străinătate. A luat bani frumoşi pentru asta şi, destul de îngăduitor, nu i-a dat afară pe cei doi asistenţi. Dar şi ei erau fericiţi fiindcă, iată, reuşiseră să-şi plătească unele utilităţi tăiate de mai multă vreme, ca să nu mai vorbim de faptul că se îngrăşaseră cu un kilogram fiecare ceea ce le dădea un suspect aer prosper. Spre surprinderea tuturor acelora care ştiu cum sunt plătiţi asistenţii ...  
 
Despre bietul şarpe boa de nisip, un fel de relicvă vie, nu mai ştie nimeni nimic, dar nici nu este cazul să ne intereseze. Oricum, în Cochirleanca legenda balaurului se transmite deja pe cale orală către nepoţi. Şi când te gândeşti că, peste sute de ani, oamenii de ştiinţă vor afirma că şi această legendă, la fel cu toate celelalte sunt doar născocirile unor beţivani leneşi de la sat. Ruşine!  
 
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ  
25 septembrie 2014  
Iaşi  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - BALAURUL DIN COCHIRLEANCA / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1368, Anul IV, 29 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!