Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



Răpirea (7)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Bărbatul în costum negru deschise uşa. În spatele lui erau soţul ei Tică şi comisarul Cristea, dar fiind speriată, doamna Mariana avusese impresia că îi vede pe cei doi vlăjgani. Domnul Tică îl împinse în partea dreaptă pe Ghiţă Suciu, ca să poată intra şi comisarul. Văzând-o pe doamna Mariana în mijlocul încăperii, legată cu acea sfoară şi cu acea bandă adezivă pe gură, comisarul îl mai îmbrânci încă o dată cu forţă pe partea stângă. După aceea îl prinse şi-l zgâlţâi de umeri, cât putu de tare şi îl trânti cu putere la pământ. 
  
- Mariii! Mari, draga mea, gata! Eu şi Andrei am venit să te luăm acasă! strigă domnul Tică după ce îşi luă nevasta în braţe. 
  
Ea tresări în braţele soţului său surprinsă şi deschise ochii mari. Nu mai avu nicio reacţie, pentru că apariţia soţului său şi a comisarului, alături de acel bărbat, era ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat în acel moment. Domnul Tică îi dezprinse banda adezivă de pe gură şi puse mâna pe sfoară, încercând să-i desfacă nodurile de la mâini. În timp ce soţul său se uita cum să desfacă nodurile marinăreşti, comisarul îl întoarse cu faţa în sus pe Suciu. După aceea urlă la el: 
  
- Animalule! Scoate ceva, un cuţit, ceva cu care să tăiem sfoara! Dacă nu, te omor aici, ai auzit? 
  
- Am, am un...un briceag în buz...unar... de la pant...aloni, îi răspunse Suciu, comisarului. 
  
Comisarul începu să-l cotrobăie prin buzunare, până dădu de briceag. Îl scoase şi il aruncă domnului Tică, după care se urcă peste el şi începu să-i dea pumni în faţă, în timp ce domnul Tică tăie sfoara, eliberându-i mâinile şi picioarele doamnei Mariana. Comisarul văzu vreo două chiştoace de ţigări pe lângă el. Le luă în mână şi i le băgă în gură, spunându-i: 
  
- Mănâncă-le! Auzi, mănâncă-le, că dacă nu, te mănânc eu pe tine, ai auzit? 
  
Văzând sacii de iută în colţ, întrebă: 
  
- Ce-ai în sacii ăia, Suciule? Tică, uită-te să vezi ce-i în sacii ăia! 
  
Auzindu-l, domnul Tică o lăsă puţin pe soţia sa şi merse până la sacii din colţ. Punând mâna pe ei, văzu că nu erau prea grei. Erau prinşi pe margine cu aceeaşi bandă şi văzu jos o rolă neagră de bandă adezivă. Domnul Tică dezlipi banda adezivă de pe unul din saci. În ei era lână de oaie. 
  
Văzând lâna, domnul Tică îl întrebă pe Ghiţă Suciu: 
  
- Băi Suciule, ce dracu faci cu lâna asta şi cu banda adezivă? Din lână faci sfori ca s-o legi pe nevastă-mea? Şi banda adezivă o ai ca să-i închizi gura? Lasă că-ţi arăt eu sfori şi benzi adezive. 
  
- Ceee!? întrebă comisarul mirat, lână de oaie? 
  
Dar domnul Tică nu mai răspunse. Se apropie şi dânsul de Suciu şi începu să-i dea cu picioarele în cap. Comisarul îi trăgea câte un pumn şi soţul doamnei Mariana, câte un picior. 
  
-Băi râpule! Băi jigodie împuţită! Băi panaramo ce eşti tu! Nu ţi-a fost de ajuns că ai răpit-o şi c-ai adus-o în locul ăsta infect ca şi tine pe Mariana mea, mai trebuia să o şi legi în halul ăsta! Băi javră penală, ce eşti! 
  
Între timp, doamna Mariana se dezmeticise şi realiza ce se întâmplă. Era aşa de mândră de soţul ei că venise să o scape de acolo. 
  
Strigă la soţul ei şi la comisar: 
  
-Ticăă! Comisare! Lăsaţi-l în pace, că-l omorâţi aci şi nu merită să deveniţi nişte criminali, şi uitându-se spre sacii de iută, continuă, acum e rândul meu! El m-a răpit şi m-a legat în halul ăsta! 
  
Se ridică încet în picioare şi se duse până la saci. Băgă mâna dreaptă în sacul pe care îl desfăcuse soţul ei şi smulse o bucată de lână. Cu cealaltă mână luă de jos rola de bandă adezivă, se apropie de cei trei bărbaţi şi spuse: 
  
- Eu n-am luat niciodată o palmă de la vreun bărbat şi tu Tică, eşti cel mai bun bărbat din lume! Te iubesc din tot sufletul! Comisare, îţi mulţumesc şi dumitale că ai venit după mine să mă iei de-aici. Dar acestei javre împuţite, trebuie să i-o întorc. Daţi-vă la o parte! 
  
Domnul Tică şi comisarul se dădură la o parte, ca nişte copii ascultători, fără să spună ceva. Atunci doamna Mariana se urcă pe Suciu, îi trase şi ea vreo două palme, după care îi spuse: 
  
- Deschide gura, jegos infect şi penal, ce eşti! 
  
Suciu nu mai avea nici cea mai mică putere de-a se apăra, după pumnii şi picioarele primite. Deschise gura şi doamna Mariana îi băgă bucata de lână în gură, îndesându-i-o până în gât lui Suciu. După care ceru briceagul şi comisarul il dădu de jos. Tăie o bucată de bandă adezivă şi i-o puse pe gură, exact cum făcuse el şi oamenii lui cu ea. Suciu avea obrajii şi ochii vineţi. Din nas începuse să-i curgă sângele. Gemea şi mişca din cap. 
  
- Aşa să te găsească oamenii tăi, Suciule! Până dimineaţă să stai aşa, cum aveai tu de gând să mă ţii pe mine aici, ai auzit? îi strigă ea. 
  
Apoi îl lăsă în pace pe Suciu. Se duse lângă soţul ei şi lângă comisar. Le spuse tare: 
  
- Ticăăă! Comisare, hai să plecăm de-aici! 
  
- Hai Tică, Mariana are dreptate, hai să plecăm de-aci, îi spuse comisarul prietenului său. 
  
Doamna Mariana şi domnul Tică o luară înainte, dar comisarul se mai întoarse o dată spre Suciu. Acesta făcea eforturi să se ridice în şezut. Văzându-l pe comisar că se-ntorcea spre el, Suciu căzu din nou pe spate. Comisarul îi spuse: 
  
- Fii atent băi Suciule, îţi spun ceva şi să ţii minte! Te las acum în pace, dar să ştii că de-acum înainte am să devin umbra ta, ai înţeles? Ai grijă ce afaceri învârţi de-acum în colo, mare grijă să ai. La următoarea mutare greşită, te bag la mititica, să ţii minte asta. Şi ca să nu spui că-s băiat rău, pe Livia am să ţi-o trimit cadou la Scânteia ta, să nu-i duci lipsa. Aaa! Să ai grijă să-ţi meargă afacerile, că iubeşte banii foarte mult. De! Comisar n-ai cum să fii, ca să aibă şi funcţie de iubit, dar nu le poţi avea pe toate în viaţă! Va trebui să se mulţumească numai cu banii tăi, dacă-i ai. Umbra ta voi fi! Zi şi noapte voi fi pe urmele tale! Hai, pa acum, să fii cuminte până la următoarea "întâlnire"! 
  
Prietenii lui îl ascultau din pragul uşii. Doamna Mariana făcu ochii mari când auzi că i-o trimte pe Livia cadou, şi domnul Tică îi făcu semn să tacă. Se întoarse şi ieşi afară. 
  
Apoi comisarul îşi scoase telefonul din buzunarul bluzei de trening şi-l sună pe Bogdan, unul din poliţiştii comunitari, să vină să-i ia cu maşina. În două-trei minute apăru o maşină Logan de Poliţie şi comisarul, împreună cu familia Alexandrescu se urcară în maşină. 
  
Comisarul intră în faţă lângă colegul său şi familia Alexandrescu în spate. Bogdan îl întrebă pe comisar: 
  
- Domnu' comisar, ce s-a întâmplat? 
  
- Vezi-ţi de treaba ta Bogdane şi fă tot posibilul să nu mă deranjezi, ai auzit? Ne duci acasă şi taci din gură. 
  
- Da domn comisar, să trăiţi! 
  
Bogdan îl cunoştea pe comisar foarte bine. Ştia că este un om bun şi integru, dar când era nervos, era aprig la mânie, aşa că nu mai spuse nimic. Întoarse maşina şi-o porni spre barul Scânteia, barul lui Suciu. Apoi ieşi de pe acea stradă şi înaintă spre casa comisarului. În spate, domnul Tică o ţinea pe doamna Mariana în braţe şi ea îşi ţinea capul pe pieptul lui. Comisarul se gândi: 
  
,,Doamne, ce mult ţin unul la celălalt şi-acum, chiar dacă nu mai sunt tinerei! Ce mult mi-ar fi plăcut să fie şi Livia ca Mariana şi să fiu şi eu fericit aşa cum este Tică!". 
  
Bogdan mări viteza puţin până ajunse în faţa blocului unde locuia comisarul şi prietenii săi. Opri maşina şi atunci comisarul îi spuse lui Bogdan, înainte de-a se da jos împreună cu cei doi prieteni din maşină: 
  
- Nu pleci, mă aştepţi aici, ai înţeles? 
  
- Da domn comisar, să trăiţi! Cum doriţi dumneavoastră. 
  
Comisarul îl privi o secundă, dăndu-şi seama că-l speriase puţin, dar nu-i mai spuse nimic. 
  
Apoi se dădu jos din maşină împreună cu prietenii lui. Îi conduse până în faţa blocului, după care o întrebă pe doamna Mariana: 
  
- Mariana, eşti bine acum? Tică, dacă aveţi nevoie de ceva, spune-mi. 
  
- Nuuu, noi suntem bine acum, comisare. Dar dumneata? De ce i-ai spus poliţistului să te aştepte? De ce nu mergi acasă? Eşti bine? 
  
Comisarul începu să râdă când văzu că doamna Mariana nu mai prididea cu întrebările. Soţia prietenului său şi Livia erau singurele persoane cărora le permisese să i se adreseze aşa. În rest, toţi cei care îndrăzneau să-i spună aşa, păţeau ca Suciu în scara blocului. Acum, Mariana va fi singura căreia îi va mai permite acest lucru. Observă că prietenii săi îl priveau îngrijoraţi şi le spuse: 
  
- Nu vă faceţi grijă din cauza mea, sunt băiat mare, mă voi descurca de-acum înainte. Numai că nu am chef să merg acasă acum, am chef să mă plimb prin oraş şi să beau. Chiar am poftă să beau ceva.Vreau ca voi să mergeţi acasă şi să aveţi grijă de voi. Dacă aţi şti cât mă bucur pentru voi! Acum Tică, ai văzut, continuă el râzând, că am avut dreptate? Mariano, dăduse în bâlbâieli că ai plecat cu altul, să-l fi văzut numai! Chiar dacă partea proastă este că eu eram cel înşelat, mă bucur din suflet că te-am găsit şi că eşti bine. Hai, duceţi-vă acasă acum. 
  
Cuprinzându-i pe amândoi în braţele lui mari, îi sărută pe obraji. După aceea îi împinse cu blândeţe în scară. Ei îl ascultară, dar când se întoarse cu spatele, întoarseră şi ei privirea după el, urmărindu-l cum se urcă în maşina de Poliţie şi pleacă. 
  
Doamna Mariana şi domnul Tică urcară până la etajul unu şi intrară în casă, pe uşa descuiată. Cele două farfurii de pe masă şi oala de ciorbă de pe aragazul din bucătărie îşi aşteptau stăpânii, în acelaşi loc unde fuseseră lăsate. 
  
După ce intrară în casă, se priviră unul pe celălalt, se luară în braţe şi se sărutară. Apoi intrară în sufragerie şi se aşezară pe colţar. Ţinându-se în braţe, începură să-şi povestească unui altuia prin ce trecuseră în ziua aia, de când plecase ea după pâine. La urmă, doamna Mariana îi spuse soţului său: 
  
- Şi cum ai ,,dat în bâlbâieli", când ai văzut că nu mai apar? Ia, ia mai spune-mi despre asta, dragul meu. 
  
- Eiii, tu te uiţi în gura lu' Andrei, răspunse el evaziv şi întoarse capul. 
  
- Ba daaa, ai fost gelos dragul meu. Ai fost gelos, ai fost gelos, îi spuse ea privindu-l veselă şi fericită, aşa este? Gelosul meu drag şi scump, mai spuse doamna Mariana soţului său şi-l sărută cu drag. El o privi atent şi îi spuse: 
  
- Măi Mari, faza este că nici măcar nu mi-a trecut prin minte ce-ai păţit tu. Nu-mi vine să cred nici acum că am trecut prin aşa ceva. Vorba lui Andrei, partea proastă este că cel înşelat s-a dovedit a fi el, nu eu. 
  
- Cum naiba s-o fi încurcat Livia cu jegosul ăla de Suciu? Când eram acolo, legată, mi-am adus aminte de unde-l ştiam. În decembrie am surprins-o stând de vorbă cu el în scară, dar am tăcut şi n-am spus nimănui. Dacă vorbeam atunci, poate comisarul ar fi aflat mai devreme şi eu n-aş fi fost răpită, n-aş fi trecut prin aşa ceva. O, Doamne!, bietul comisar, nu merita aşa ceva! Este el un căpcăun în serviciul lui, dar ca om e pita lui Dumnezeu. 
  
- Tot aşa a surprins-o şi el, în scară, vorbind acum cu el, îi spuse domnul Tică soţiei sale. 
  
Vorbiră şi îşi povestiră până dimineaţă. În privinţa lui Mircea, luară hotărârea să nu-i povestească nimic, ca să nu-şi facă griji din cauza lor. 
  
Referinţă Bibliografică:
Răpirea (7) / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1842, Anul VI, 16 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!