Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



Răpirea (6)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
După ce bărbatul în costum negru plecă şi încuie uşa, doamna Mariana îi mulţumi lui Dumnezeu că acesta uitase lumina aprinsă şi n-o lăsase pe întuneric. 
  
,,Doamne ajută! Ce bine că a uitat să stingă lumina! Sper să nu se-ntoarcă înapoi. Dar de ce am eu impresia că mă cunoaşte? Când i-am spus cum mă cheamă, parcă s-a speriat sau mi s-a părut mie?". 
  
Văzând că nu se întoarce, se bucură. Dar bucuria ei nu dură mult, pentru că îşi aduse aminte de soţul ei Tică, de copilul ei Mircea şi de toată lumea. Îi dădură lacrimile şi privind în jurul ei, revăzu şobolanul mare, care stătu câteva clipe la câţiva paşi şi apoi începu să se plimbe de colo-colo, fără să se apropie de ea şi vreo doi păianjeni. 
  
De data asta nu mai plănse şi nu-şi mai lovi spinarea de perete. Îşi impuse să nu-şi mai plângă de milă şi să se gândească la o soluţie de a scăpa, deşi nu vedea cum. Acest lucru i se părea imposibil. 
  
Simţind durerea şi totodată mâncărimea care îi erau provocate de sfoara din jurul mâinilor şi a picioarelor, îi veni ideea de-a încerca să scape de banda adezivă. Se chinui puţin să-şi strângă picioarele, până reuşi şi îşi apropie genunchii de bărbie. Îşi apropie gura de genunchi şi o frecă de ei timp de un minut, în speranţa că va reuşi să o desprindă de pe gură, dar tot efortul ei fu în zadar. Încercând să o desprindă, banda adezivă se lipea şi mai tare. Începu să o usture buzele sub bandă şi se enervă. Scoase iar nişte zgomote surde din gât, dar pe urmă îşi impuse din nou să se stăpânească. Mai spuse încă o dată Tatăl nostru şi repetă crucea imaginară. Apoi se rugă lui Dumnezeu să o ajute cumva să iasă de acolo, să scape. 
  
Încercă să discearnă această răpire, deşi nu reuşea. Îi stăruia în minte numele Livia. Vecina şi amica ei, care locuia deasupra ei la etajul II, se numea Livia şi întâmplător, ele două semănau de la distanţă. Recapitulă în mintea ei momentul când fusese săltată pe sus de cei doi vlăjgani îmbrăcaţi în negru, cum o duseseră până la stradă şi o urcaseră în maşină, dialogul ce avusese loc între cei doi vlăjgani şi şofer, fără să fie nimeni în preajmă să vadă. Se întrebă cum fusese posibil aşa ceva, nu-i venea să creadă. Se simţea de parcă ar fi fost protagonista unui film western cu John Wayne, chiar dacă din scena nefilmată a răpirii lipsiseră caii, pistoalele, costumaţia de cawboy şi preria. 
  
Apoi numele Liviei îi reveni în minte. Se gândi că aşa o chema pe soţia comisarului Cristea, unul dintre cei mai buni prieteni ai soţului său. I se părea imposibil să existe vreo legătură între ea şi acel ţigan care i se părea cunoscut, dar nu-şi amintea de unde. Ea şi Livia erau vecine, se înţelegeau bine, dar nu erau aşa bune prietene cum erau soţii lor, Tică şi comisarul Cristea. Şi pe deasupra i se părea o doamnă care n-ar fi dat doi bani pe ăsta. Deci, sigur era vorba despre altă Livia. 
  
,,Nu, nu-i posibil să aibă vreo legătură cu ăsta. Şi dacă ar fi să-l înşele pe comisar cu vreunul, cred că l-ar înşela cu unul ca lumea, nu cu jegosul ăsta! Sigur e vorba despre altă Livia. Dar de unde-l ştiu eu, măi? Îl ştiu de undeva, dar nu-mi aduc aminte. Doamne, mă lasă memoria, încep să-mbătrânesc. Şi faza e că nici nu m-ar interesa de unde mi-e cunoscut, dacă nu m-aş afla în locul ăsta oribil, de parcă aş fi într-o scenă de film, legată cu sfoara asta blestemată şi cu banda asta adezivă pe gură! Doamne, cum scap eu de-aci? Ce-o fi spus Tică al meu, când o fi văzut că nu mai ajung acasă cu pâinea? Sigur m-a căutat şi i-o fi spus Ioana sau Jeana, că n-am fost la magazin. Care dintre ele o fi fost la magazin? Sunt convinsă că da, şi poate nici nu-i trece prin minte ce s-a-ntâmplat cu mine. Ce fain ar fi să se fi gândit că m-am dus cu altul, să fie gelos, dar nu este el genul de bărbat gelos, aşa că nuuu, nu cred!". 
  
Gândul legat de gelozia soţului ei o amuză, dar din cauza benzii adezive nu putu să râdă. Dar ignoră repede acest lucru, pentru că numele Liviei nu-i dădea pace deloc. Se tot gândea dacă este vorba despre vecina ei sau despre altă persoană cu acest nume. 
  
Tot gândindu-se la Livia sau la acest nume mai bine-zis, îşi aminti că odată, în luna decembrie, într-o seară fusese la magazin să-şi cumpere cafea şi pâine. La întoarcere, intrând în scară, a surprins-o pe Livia, stând de vorbă cu acest tip, cu bărbatul în costum negru. 
  
,,Daaa! Doamneee! Despre ea este vorba, nu-mi vine să cred! Cum este posibil aşa ceva? Nu putea să-şi găsească unul ca lumea, măcar? Cu ăsta? Doamneee! O omoară comisarul dacă află!" 
  
Era atât de consternată, încât rămase mult timp cu privirea în gol. Singurul lucru care ,,îl vedea" în acel moment, erau Livia şi acel bărbat. Acea vedenie îi producea mai multă silă decât păianjenii de pe pereţii gri, şobolanul şi mizeria din jurul său. 
  
Din când în când i se părea că aude maşini care plecau sau care veneau. Ciuli urechea, ascultă şi într-adevăr, se auzeau maşini. Apoi se întrebă în ce loc se află. 
  
,,Doamne, trebuie să fiu undeva, lângă o stradă sau în vreo parcare. Doamneee! Nu sunt departe de oameni atunci. Ce bineee! Doamne ajută! Dar cine ştie că eu sunt aici? Nimeni. Sunt atât de aproape şi atât de departe, în acelaşi timp,de lume! Doamne ajută-mă! Şi privind spre geam, îşi continuă gândurile, cum de nu mi-a trecut prin minte? Ce-ar fi să mă duc spre de geam şi să-ncerc să mă ridic până la el cumva? Poate mă vede cineva. Doamneee! Mulţumesc Doamne, că mi-ai dat ideea asta." 
  
Şi atunci se lăsă să cadă uşor pe partea dreaptă, peste căciula care îi căzuse. Se întoarse cu faţa în jos şi se rostogoli pe burtă. După aceea se târî până crezu ea că se-ndrepta spre geam, întorcându-se pe partea stângă. Stătu câteva clipe pe loc fără să se mişte, apoi o porni târâş, îndoindu-şi picioarele legate şi împingându-şi umerii înainte, spre geam. 
  
Reuşi să ajungă la jumătatea drumului, cănd auzi deschizându-se uşa cărămizie.Tresări la auzul uşii şi îl revăzu în prag pe bărbatul în costum negru şi în spatele lui i se păru că-i vede pe cei doi vlăjgani, care o luaseră pe sus şi-o duseseră până la maşină, când o răpiseră. Închise ochii de spaimă, aşteptându-se la ce-i mai rău din partea lor şi cineva o luă în braţe. 
  
Referinţă Bibliografică:
Răpirea (6) / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1841, Anul VI, 15 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!