Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



Răpirea (3)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Privind în jurul ei înspăimântată, doamna Mariana închise ochii, se rugă Domnului să fie doar un vis urât, apoi spuse în gând ,,Tatăl nostru'' și își făcu o cruce imaginară. Deschizându-i, se văzu în același loc oribil. Era o încăpere aproape goală. Fiind rezemată de peretele gri și mucegăit, începu să observe locul mai atent. 
  
Își începu observația, uitându-se prima dată pe lângă ea. Pe jos era o mochetă închisă la culoare, de atâta mizerie. Se gândi că poate nu fusese curățată sau spălată niciodată. Pe alocuri se vedea mult scrum și chiștoace de țigară. Undeva se puteau observa și vreo două trabuce stinse și strivite de o talpă de încălțăminte bărbătească. Pe pereții murdari și zgâriați se vedeau păianjeni, care leneveau împărătește pe pânzele lor. Unul dintre ei era la câțiva centimetri distanță de ea și un șobolan, ce era la un pas de ea se mișca pe loc. Puțin mai în colo era o măsuță și trei scaune de lemn vechi fără spătar. Într-un colț erau niște saci mari de iută. Nu putea să își dea seama ce este în ei, dar nici nu o interesa prea mult acest lucru. Peste tot domnea mizeria, mână în mâna cu un miros puternic de mucegai, ce-i înțepau nările. Sus pe tavan se vedea un bec agățat de niște lițe întortocheate. Drept în fața ei, la câțiva metri se vedea o fereastră întredeschisă cu un grătar de fier, iar în partea dreaptă era o ușă cărămizie, ce părea să fie încuiată. 
  
Încercă să se miște, dar sfoara groasă de lână îi aduse aminte că nu putea. Cu sfoara aceea bine înfășurată și înnodată, senzația de usturime și de mâncărime o înnebuneau. Îi venea să țipe, dar nici asta nu putea, fiindcă bucata de bandă adezivă o împiedica. Privi nodurile marinărești ale sforii, se gândea cum să le desfacă, dar vedea bine că pentru ea părea imposibil, deoarece nu ar fi avut habar, nici dacă ar fi avut mâinile libere. 
  
Observând din nou păianjenul care era aproape de ea și șobolanul care se mișca întruna, sentimentul de silă îi cuprindea sufletul. Începu să scoată din gât niște sunete ascuțite, mișcându-și capul de la stânga la dreapta, ca și cum ar fi vrut să spună nu. Tot mișcându-și capul în felul acesta, la un moment dat, căciula îi alunecă pe ochi. Asta o făcu să simtă că nu mai poate. Nu-i venea nicio idee care s-o ajute să scape din acel calvar. Atunci, din cauza spaimei și-a furiei, începu să-și lovească spatele de perete, începându-și mișcările din față în spate, mult timp, fără să fie conștientă de faptul că o durea din ce în ce mai tare. În timp ce își lovea spatele, disperată, până la urmă îi căzu căciula de pe cap. Putu să vadă că păianjenul ce era aproape de ea, se mai îndepărtase puțin și șobolanul nu mai era -se ascunsese undeva -crezu ea. ,,Se bucură'' că măcar scăpase de el. 
  
Începuse să plângă pentru că își aduse aminte de soțul ei Tică, cum îl lăsase s-o aștepte cu pâinea, după care gândurile ei se îndreptară spre Mircea. Lacrimile începură să-i curgă și mai tare pe obraji. După aceea își aduse aminte cum fusese luată pe sus de cei trei, apoi de toată lumea. Unde or fi fost toți în momentul acela? Fiind îngrozită și agitată din cauza acelui loc, din cauza situației în care se trezise fără să vrea și pe care n-o înțelegea, realiză cu stupoare că timpul trecuse și se făcuse seară. Nu mai vedea nimic, se întunecase și frigul începuse să-i înțepe corpul. Venirea serii și a frigului o mai înspăimântă încă o dată, făcând-o să tremure foarte tare. 
  
Intrase în această stare de mult timp, gândirea ei ajunsese undeva pe o linie de plutire. Pe o parte se gândea cum fusese posibil să i se întâmple ei așa ceva și de ce? Iar pe de altă parte se gândea cum să scape din locul ăla? Și nu în ultimul rând, spaima și sila de situația în care se afla, seara, care o speria foarte mult, pentru că nu era sigură dacă va rezista până a doua zi, când se va face dimineață. 
  
La un moment dat, se auzi scârțâitul ușii cărămizii, care se deschise brusc cu zgomot, ceea ce o sperie îngrozitor pe doamna Mariana. În pragul ușii apăru umbra neagră a unui bărbat și în mâna dreaptă avea o cheie de fier veche, pe care o băgă într-un buzunar. Aprinse becul cu mâna stângă de la întrerupătorul pe care nu-l observase ea, intră și îi spuse: 
  
- Bună seara, Livia! Mă mai ții minte? Ți-am promis că... și se opri, uitându-se la ea încremenit. O privea și nu-i venea să creadă. În locul acelei femei căreia el i se adresase familiar, era o altă femeie. 
  
Era un bărbat înalt și solid, de etnie rromă, cu ochii mari, cu un nas acvilin și cu buze groase. Părul creț, ușor grizonant îi era înfoiat și era îmbrăcat într-un costum negru, cu o cămașă albă. Haina de la costum o avea deschisă, cravata îi lipsea și datorită primilor nasturi desfăcuți ai cămășii, i se vedea pieptul păros. 
  
- Doamneee! Ce drac făcură idioții ăștia ai mei? Băi frate, ăștia au innebunit la cap, de tot! În loc să mi-o aducă pe Livia, mi-aduseră pe alta! Hei, femeie! Cine dracu ești? Auzindu-i vocea, se sperie și se miră în același timp, mai ales când îi spusese prima oara Livia. Avea impresia că mai auzise această voce, dar nu știa unde și când. Îi desprinse banda adezivă de pe gură și așa putu să vadă ce-i fusese lipit pe gură. Îl privi atentă şi încercă să-i vorbească, dar nu putu. Îşi drese glasul ca să-i poată vorbi şi întrebarea ei răguşită şi speriată plecă spre urechile individului: 
  
- Ce ţi-am făcut eu? Ce-ai cu mine? De m-ai răpit şi mă ţii aşa? 
  
- Băi, femeie, începu să urle acesta, proştilor mei le-am dat ordin să-mi aducă pe cineva şi ei mi-au adus pe altcineva, mi te-au adus pe tine! 
  
- Bine, începu şi doamna Mariana să zbiere, dacă vezi că nu sunt eu, dă-mi drumul! Lasă-mă să plec! Deşi tremura de spaimă, repetă, lasă-mă în pace pe mine! Vreau să mă întorc acasă, la soţul meu! Omul o privea încruntat şi atent. La un moment dat i se păru că gândurile îi plecaseră în altă parte şi că parcă se uita prin ea. 
  
În sufletul ei spera că va scăpa din calvarul ăsta. Privindu-l mai atentă, i se făcu teamă de el, se gândi că ar trebui să-i vorbească frumos, că era la mâna lui şi că cine ştie ce i-ar mai putea face. Şi văzându-i privirea în gol, înghiţi în sec, dar luându-şi inina-n dinţi, continuă să-i vorbească blând: 
  
-Te rog frumos, domnule! Vezi bine că nu te cunosc, şi nici eu nu te cunosc pe dumneata! Aşa că n-are rost să mă mai ţii aici, legată în halul ăsta! 
  
Omul o privi din nou câteva clipe şi apoi îi spuse puţin răstit: 
  
- Băga-mi-aş, să-mi bag! Băi, femeie! Ce drac mă fac eu acum cu tine? Am nişte oameni aşa de tâmpiţi, nu-s buni de nimic! 
  
- Te rog, frumos, dă-mi drumu'! Promit că nu spun la nimeni, nimic! 
  
- Tacă-ţi fleanca, femeie! Crezi că am de gând să cred minciunile tale? Dacă-ţi dau drumu', primul lucru pe care ai să-l faci, va fi să te duci la poliţie, şi-o încurc rău din pricina ta! Fii bună, nu mă face să-ţi trag una, nu mă enerva cu prostiile tale! 
  
- Bine, nu mai spun nimic, îndrăzni ea mai departe, deşi tremura de frică, dar atunci ce-o să faci cu mine? Gândeşte-te, am şi eu o familie, am acasă un soţ care mă aşteaptă de la prânz cu două pâini pe care nu am mai apucat să le mai cumpăr. Cineva, tot o să mă caute, şi tot vei avea probleme din cauza mea, domnule! 
  
- Dacă nu taci, te pocnesc pân' la urmă, să ştii! Mai bine, taci! După câteva clipe, o întrebă, cine eşti? Cum te cheamă, femeie_? 
  
- Mariana, Mariana Alexandrescu mă numesc. 
  
Auzindu-i numele, făcu ochii mari cât cepele şi gura căscată lăsa să i se vadă un dinte de aur în partea dreapta a danturii. Părea foarte mirat şi speriat în acelaşi timp la auzul numelui femeii. Se întoarse cu spatele şi căzu pe gânduri vreo cinci minute. În scurtul interval de timp, se instală o linişte mormântală, care îi făcu inima cât un purice, doamnei Mariana. Apoi se întoarse brusc cu faţa spre ea şi îi lipi din nou banda adezivă pe gură. Neaşteptându-se la gestul omului, ea tresări şi începu să scoată aceleaşi zgomote surde, ca atunci când se trezise din leşin prima oară şi văzuse locul acela oribil în care se afla. 
  
- Măi Mariano, nu ştiu ce drac am să fac cu tine, dar până mâine-dimineţă, rămâi aici cuminte! 
  
După aceea se îndreptă spre uşă, ieşi şi-o încuie, uitând să mai stingă lumina. 
  
Referinţă Bibliografică:
Răpirea (3) / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1745, Anul V, 11 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!