Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Pădurea Soarelui (5, 6)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pădurea Soarelui (5) 
  
Cotanele îi priviră îndelung pe moşii negri care se transformaseră în umbre, zburând spre înaltul cerului şi îndepărtându-se. Când dispărură în zare, una din ele îi spuse stăpânei lor: 
  
- Oare am făcut bine că am descuiat măgăoaia asta de colivie şi că i-am lăsat să plece? 
  
- Cine ştie? răspunse cotanul care mai vorbise înainte de plecarea moşilor negri, cine ştie dacă o fi bine sau rău? Mie oricum, nu-mi miroase a bine. 
  
Apoi gândindu-se puţin, se-ntoarse spre stăpâna lor şi întrebă: 
  
- Stăpână, cine-i Moş Crăciun ăsta? 
  
- Ei, este un moş foarte bătrân, un moş nemuritor, despre care se spune că ar veni în fiecare an, de Sărbătorile sfinte ale oamenilor. Cică e trimis de Fiul Domnului şi că aduce cadouri tuturor oamenilor. 
  
- Păi şi cum? Îi cunoaşte pe oameni? 
  
- Se spune că-i cunoaşte, pentru că Fiul Domnului îi povesteşte tot, înainte de-al trimite în fiecare an, în Pădurea Soarelui. 
  
- În Pădurea Soarelui? Păi noi nu suntem acum în această pădure? Ce-ar fi dacă am merge şi noi să-l vedem? 
  
- Daaa, stăpână! Dă-l în colo, cuib ne trebuie nouă? 
  
- Păi cum să nu, leneşelor, ce sunteţi voi! Nu vă e ruşine, aşa puţin? Una-două căutaţi voi ceva de care să vă agăţaţi, nu mai ca să nu vă apucaţi de treabă. Gata, să nu vă mai aud! La treabă cu voi! 
  
- Şi ce trebuie să facem prima oară? 
  
- Cum ce să faceţi prima oară? Măi, cum mai faceţi pe neştiutoarele, de parcă aşa aţi fi! Căutaţi iarbă, vreascuri, şi tot ce mai este pe sub zăpadă, ca să punem aici, să ne fie şi nouă cald. 
  
- Să căutăm sub zăpadă? Păi cine găseşte iarna ceva? Stăpână, n-ar fi mai bine să lăsăm pân’ la primăvară? Că acum, nu cred să găsim ceva. 
  
- Măi, măi, surioarele mele trândave şi pişichere, le spuse cu un glas împăciuitor stăpâna cotanelor, cum vreţi voi să scăpaţi de muncă, pentru a vă face un cuib al vostru. 
  
Apoi tăcu şi căzu pe gânduri. Ştia că suratele sale erau departe de fi proaste şi că aveau şi ele dreptatea lor. Iarna era mai greu să găsească iarbă, vreascuri şi altele de trebuinţă pentru a face un cuib. Dar văzând-o că nu mai spune nimic, una dintre suratele sale insistă: 
  
- Hai stăpână, ştii foarte bine că este aproape imposibil să ne facem un cuib ca lumea, iarna. Îl lăsăm acum, şi la primăvară ne întoarcem şi îl facem. 
  
- Da, aproape, dar nu chiar imposibil. Dar problema voastră cea mare nu ar fi că nu găsiţi nimic dacă vă apucaţi să căutaţi, ci că sunteţi nişte leneşe fără pereche. Ştiu că nu aveţi niciun chef să vă apucaţi de treabă. Aşa că nu vă mai plângeţi voi că nu aţi găsi nimic, pentru că este iarna. 
  
Niciuna dintre cotane nu mai îndrăzni să spună nimic, pentru că se cunoşteau foarte bine. Ştiau foarte bine că are dreptate în ceea ce spunea. După ce se mai gândi câteva clipe continuă: 
  
- Bine măi fetelor, bine! Fie cum vă este voia. Aşa să fie! Atunci hai să plecăm de-aci, dar la primăvară ne-ntoarcem, da? 
  
- Da stăpână, ne vom întoarce la primăvară şi ne vom face cuibul aici, în colivia asta mare. 
  
- Sigur ne vom întoarce? 
  
- Sigur, stăpână, cum să nu? 
  
- Bine atunci, hai să plecăm. 
  
Şi stăpâna înepu tare: 
  
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan! 
  
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan! îi ţinură ceilalţi isonul şi celelalte păsări. 
  
Apoi îşi luară zborul. Viscolul începuse şi el de ceva timp să vâjâie puternic. Cotănelile păsărilor uriaşe şi viscolul formau un cor gălăgios şi insuportabil în văzduh. Zburară aşa o perioadă, la fel ca şi moşii negrii, până când stăpâna cotanelor vorbi: 
  
- Măi surioarelor, haideţi să-l căutăm pe Moş Crăciun, să-l cunoaştem şi noi. Mai ales că moşul ăla negru şi urăt, împreună cu ai lui îl căutau. 
  
- Daaa, stăpână! vorbi unul din cotani, şi dacă mi-aduc eu bine aminte, nu-l prea iubeau moşii negri pe Moş Crăciun. De ce oare? 
  
- Mda, aşa este, răspunse altă cotană. 
  
Stăpâna nu mai răspunse, dar se gândi: ,,O fi că Moş Crăciun, moşul nemuritor, o avea nevoie de ajutor. Cred că moşii negri şi urâţi l-au găsit deja. Cine ştie ce se întâmplă acolo, în lăcaşul său?’’ 
  
Apoi le spuse suratelor sale: 
  
- Bine măi fetelor, hai să-l căutăm şi să-l cunoaştem pe moş. 
  
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan! 
  
Şi îşi continuară zborul, fâlfâind din aripile lor mari şi cotănind întruna, mult timp. Seara le prinsese zburând şi pe ele, ca şi pe moşii cei negri, făcând gălăgie şi căutând lăcaşul Moşului. La un moment dat, văzând că zburau când într-o parte, când în alta şi nu-l zăreau pe niciunde, una dintre cotane vorbi: 
  
- Fetelor, cred că nu-l vom găsi pe moşul nemuritor. Probabil nu-i adevărată existenţa sa, ci e doar o legendă. 
  
- Ei, şi eu parcă aş gândi ca tine, dacă nu ne-am fi întâlnit cu acei moşi negri şi urâţi, care au vrut să-i scăpăm din colivie pentru a putea pleca în căutarea lui Moş Crăciun, răspunse stăpâna. 
  
- Măi cotanelor, nu-i legendă, se auzi vorba viscolului. Este adevărat că Moş Crăciun există. Acolo, în lăcaşul său nu pot să-mi fac de cap nici eu, nu am voie de Sărbători, atâta timp cât moşul şi ai lui sunt aici, în Pădurea Soarelui. 
  
- Cum adică nu ai voie să-ţi faci de cap, Viscol? întrebă nedumerit stăpâna cotanelor. 
  
- Nu am voie să mă dezlănţui cum îmi place mie iarna, căci moşulului îi trebuie neaua liniştită pe pământ, să-i stea podoabele agăţate pe brazii verzi şi să-i cânte lăutarii, să fie frumos. 
  
- Da, aşa este, Moşului îi trebuie în fiecare an să fie sărbătoare, pentru că Fiul Domnului îl trimite pentru oameni, ca să-şi amintească de El şi de Dumnezeu, şi că trebuie să fie buni. Toţi cei care ajung acolo, să simtă că Sărbătoarea sfântă de Crăciun este plină de iubire şi de Duhul Sfânt, vorbi şi zăpada. Şi dragele mele cotane, să ştiţi că acei moşi negri pe care voi i-aţi scăpat din colivia lor, sunt puşi nu mai pe fapte rele. Stăpânul lor este Moş Gerilă, unul din cei care se împotrivesc Crăciunului, şi vor să-i facă rău lui Moş Crăciun. 
  
Cotanele ascultară poveştile viscolului şi ale zăpezii. Apoi nu mai spuseră nimic câteva clipe. Fâlfâiră din aripi, rotindu-se pe loc şi făcând gălăgie. Văzând asta, zăpada îşi continuă vorba: 
  
- Acei moşi negri, împreună cu stăpânul lor Moş Gerilă vor să-i facă rău lui Moş Crăciun, vor să-l împiedice pe acesta să-şi ducă la îndeplinire sarcina pe care o are. Nu ştiu din ce motiv, dar ştiu că moşii negri nu-l iubesc deloc. 
  
- Păi şi până la urmă, cum ştim noi care este adevărul? Dacă moşii negri cu Gerilă al lor sunt îndreptăţiţi să nu-l placă pe Moş Crăciun? 
  
- Păi îţi spunem noi, vorbi iarăşi viscolul. Ştim sigur că Moş Crăciun este bun, iar Moş Gerilă ăsta este unul din răfăcătorii lumii. Ia să-mi spui tu, stăpână a cotanelor, unde i-aţi găsit voi pe moşii negri? 
  
- Mda, în colivia aceea mare, răspunse acesta. 
  
- Aha! vorbi din nou zăpada, şi nu vă-ntrebaţi, oare de ce erau bine zăvorâţi acolo? 
  
Cotanele începură să facă o gălăgie de nedescris, dar stăpâna lor tăcea. Aducându-şi aminte de moşii cei negri, de când îi găsise în colivia cea mare şi până în momentul când plecaseră în zbor, în chip de umbre, se gândi în sinea lui: ,,Cred că ar trebui neaparat să-l cunosc şi eu pe Moş Crăciun. Dacă are nevoie de ajutor, după cum i-am cunoscut eu pe moşii aceia negri şi urâţi?’’ 
  
După ce-şi termină gândul, vorbi: 
  
- Dragă Viscol, drăguţă Zăpadă, vă mulţumesc pentru tot ce ne-aţi spus. Dragele mele surioare, haideţi să-l căutăm pe moşul nemuritor. 
  
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan! 
  
Apoi părăsiră locul de unde vorbiră cu zăpada şi cu viscolul în fâlfâiri de aripi şi în gălăgie. Zburară mult timp, uitându-se peste tot după Moş Crăciun, până văzură nişte mogâldeţe care se mişcau pe pământ. Uitându-se mai bine, cotanele bănuiră că au găsit lăcaşul moşului nemuritor. Fără să mai cotănească, îşi îndreptară zborul spre pământ. Pe măsură ce se apropiau, văzură cum moşii cei negri se îmbrânceau între ei sau se băteau cu oamenii lui Moş Crăciun, în timp ce moşul nemuritor se lupta cu Moş Gerilă. 
  
Ajunseră într-unul din momentele când acesta încerca să se apere de Moş Gerilă, dar acesta îl trântise din nou la pământ. Şi nu mică le fu surpriza moşilor cei negrii, când văzură păsările uriaşe şi gălăgioase, care se aruncară asupra lor. Stăpâna lor se repezi direct peste moşul negru şi hidos, trântindu-l la pământ. 
  
- Ceee? Ce-i cu tine aici? Şi cu suratele tale, stăpână a cotanelor? izbucni Moş Gerilă, nu ziceai că vrei să-ţi faci cuib în colivia aia mare? Nu-nţeleg cum de v-aţi răzgândit! 
  
- Ei, nici nu trebuie să-nţelegi tu ceva, Moş Gerilă. Din câte văd eu, am greşit cănd v-am eliberat din acea colivie. Şi dacă va fi nevoie, mă voi lipsi de cuib, şi împreună cu surioarele mele, o să vă luăm cu forţa şi o să vă ducem înapoi la colivia voastră! 
  
Pădurea Soarelui (6) 
  
Moş-Gerilă şi moşii cei negri erau nedumeriţi de apariţia cotanelor, care îi eliberaseră din uriaşa colivie. Pentru un moment se opriseră din lupta cu oamenii lui Moş Crăciun, astfel că păsările profitară de acest lucru, pentru a-i ataca, în timp ce moşul cel negru şi urât îi răspundea stăpânei lor: 
  
- Dar ce treabă ai tu, stăpână a cotanelor? Noi v-am lăsat colivia să vă faceţi cuib, aşa că n-ar trebui să fiţi aici! 
  
- Aha. N-ar trebui să fim aici, fiindcă nu-ţi convine ţie, nu? Că tu şi moşii tăi trebuie să-i faceţi rău lui Moş Crăciun. Noi nu v-am eliberat de acolo pentru a face rău în lume, cum doreşti tu şi-ai tăi. 
  
- Nu-i treaba ta cotană, ce am eu de împărţit cu Moş Crăciun şi cu ai lui. Treaba ta şi a celorlalte păsări era să vă faceţi acel cuib, după cum ne-am înţeles, nu să veniţi peste noi să ne stricaţi planurile cu moşul, şi cu sărbătorile! 
  
- Da, cum să nu? Nu-i treaba noastră, nuuu! 
  
Şi stăpâna se repezi spre Moş Gerilă, lovindu-l cu o aripă. Ghearele sale ascuţite ieşiră la iveală şi începu să-l zgârâie peste tot, facându-i răni, şi din ele curgeau un sânge vâscos, care pătă în câteva clipe zăpada. Celelalte cotane se luptau şi ele de zor cu fârtaţii lui moşului negru şi urât, şi peste tot se vedeau nişte pete urâte. Lupta iscase un vacarm de nedescris. 
  
Între timp, Moş Crăciun şi oamenii săi reuşiră să se ridice de pe pământ, în timp ce Mitru privea în toate părţile îngrozit şi se ferea cum putea din calea cotanelor, a curierilor şi a lăutarilor, care se luptau cot la cot cu moşii cei negri. Uneori cotanele îl lua în braţe pe câte unul din oamenii Moşului şi-l azvârlea la câţiva paşi de un moş negru. Nici oamenii moşului nemuritor nu se dădeau în lături, cu toate că păsările uriaşe le sărise în ajutor. Frumuseţea sărbătorii de Crăciun dispăruse cu totul, datorită măcelului care avea parte acolo, în lăcaşul Sărbătorilor sfinte. 
  
Nimic nu părea să mai salveze sărbătoarea, când, dintr-o dată, apăru o lumină, care invadă lăcaşul, orbindu-i. Oprindu-se din luptă, priviră spre cer şi văzură o stea luminoasă şi mare. Din stea se văzu cum o uşă aurie şi mare se deschise, şi doi îngeri-străjeri îmbrăcaţi în straie albe, cu părul lung şi cu aripi coborâră pe pământ. Amândoi aveau o sabie. Unul ţinea într-o mână trei lacăte mari, identice cu cele care fusese încuiată colivia cea uriaşă, şi celălalt avea o harpă. Când ajunseră pe pământ, cel cu harpa, începu să cânte duios una din colindele de Crăciun. Celălalt înger îi privi pe toţi şi apoi vorbi: 
  
- Moş Crăciun, cum te simţi? Acum am venit noi, să le ajutăm pe cotanele acestea nesăbuite, care i-au eliberat pe Moş Gerilă şi ai lui. Şi totuşi, ei n-aveau de unde să ştie că nu au voie să-i elibereze, nu ştiau că ei sunt răi. 
  
- Îngeraşii mei dragi, ce bine că aţi venit! Dar cum îi veţi lua de aici, să-i duceţi înapoi, ca să mă lase în pace să-mi duc până la capăt misiunea pe care o am aici, în Pădurea Soarelui? 
  
- Nu te preocupa Moşule dragă, răspunse îngerul care avea cele trei lacăte. Cotanele ne vor ajuta să-i ducem înapoi. Aşa cum au ştiut să-i elibereze, acum vor şti să ne şi ajute, să-i luăm de aici. Nu-i aşa, cotanelor? 
  
- Cum vom face asta, îngerule? întrebă nedumerit stăpânul cotanelor. 
  
- Ca să nu mai poată fi liberi niciodată, să se transforme în umbre, fiecare cotană de-a ta îl va prinde pe fiecare dintre moşii cei negri cu ghearele şi va zbura înapoi cu ei până la colivia părăsită de voi. Şi de cuib, să nu-ţi fie teamă că nu vei avea la primăvară, îţi vei găsi tu un loc undeva. Iar dacă suratele tale vor dori cuib la fel ca şi tine, o să vă faceţi unul de toată frumuseţea, dar moşii cei negri şi urâţi trebuie neaparat să fie duşi şi închişi la locul lor. 
  
Apoi se întoarse din nou spre Moş Crăciun şi îi spuse: 
  
- Nu-ţi face griji dragă Moşule, misiunea ta va fi dusă până la capăt şi în acest an, şi în toţi anii care vor veni de-acum în colo. Apoi se întoarse spre Mitru, care arăta ca o statuie din cauza atenţiei sale la tot ce se întâmpla în jurul lui, şi îi vorbi cu blândeţe: 
  
- Mitre, văd că eşti tare speriat de ceea ce se întâmplă aici, dar linişteşte-te, dragul meu! Curierul lui Moş Crăciun te va duce acasă, la Veronica şi la copiii tăi, după ce eu şi cotanele vom pleca împreună cu aceşti moşi hidoşi, care nu ştiu altceva decât să facă rău. 
  
Mitru nu reuşi să spună nimic pe moment, dar după câteva clipe reuşi să vorbească: 
  
- Mulţ..., mulţumesc îngerule! Nu mi-ar păsa aşa mult de mine, dar de Veronica şi de copilaşii mei mi s-ar rupe sufletul să rămână singuri. Ce-ar face ei? Cum s-ar descurca? Ei sunt toată viaţa mea, sunt totul pentru mine. 
  
- Ţi-am spus, fi liniştit, că totul va fi bine. Vei ajunge cu bine acasă, curierul te va duce cu tot cu lemne şi cu cadourile primite pentru familia ta. 
  
Apoi se întoarse către cotane şi le spuse: 
  
- Haideţi, dragele mele, luaţi-i pe moşi, şi hai să plecăm. 
  
- Acum îi luăm şi mergem, răspunse stăpâna. 
  
Şi împreună cu celelalte păsări se repeziră spre moşii cei negri, îi prinseră cu ghearele cât putură de repede şi se înălţară în zbor, în timp ce moşii cei negri urlau furioşi de mama focului. Moş Gerilă îi strigă lui Moş Crăciun: 
  
- Am să mai scap eu şi te voi găsi din nou, Moş Crăciun! 
  
- În veci, n-ai să mai scapi, Moş Gerilă! îi strigă stăpâna cotanelor. Voi avea grijă să dau sfoară-n ţară, să se ştie cine eşti, şi nimeni nu o să vă mai descuie acea colivie pentru a face rău lui Moş Crăciun şi oamenilor săi! 
  
- Atunci, dacă promiţi asta, este bine cotană dragă, îi răspunse îngerul. 
  
Şi fără să mai spună nimic, îi făcu un semn îngerului care cânta la harpă. Când se ridicară în sus, lăcaşul lui Moş Crăciun se transformă din nou în ceea ce era prima oară, înainte de a sosi moşii cei negri şi urâţi. Toţi brazii erau luminaţi de podoabele şi betelele puse, oamenii de zăpadă erau din nou la locul lor ca şi cum nimic nu se întâmplase, lăutarii începură să cânte iar, curierii umblau de colo-colo cu sacii în spinare, pregătindu-se să plece fiecare, acolo unde trebuia să ajungă, să împartă cadourile. 
  
Steaua de pe cer o porni după cei doi îngeri, după cotane şi după moşii cei negri. Ştiind drumul şi locul unde era colivia abandonată, îngerii le conduseră pe cotane până acolo, ajungând repede. Dându-le drumul moşilor, cotanele se repeziră spre colivia cea uriaşă, şi o ridicară, fiindcă ei o lăsaseră trântită pe jos, atunci când plecaseră. După ce o ridicară, în cotănelile lor, atunci se repeziră spre moşii cei negri şi îi aruncară unii peste alţii, făcându-i pe aceştea să urle. Îngerul care avea lacătele, repară ca prin farmec încuietorile şi puse lacătele cele noi. După ce încuiară bine, dădură să plece, dar Moş Gerilă le strigă îngerilor şi cotanelor: 
  
- Nu mă las până nu voi scăpa iar, nu m-aţi învins voi pe mine şi pe fraţii mei, auziţi? 
  
- Nici noi nu ne vom lăsa, vom avea grijă ca voi să nu mai scăpaţi niciodată de-aici, auzi tu? răspunse stăpâna cotanelor. Niciodată nu veţi mai putea să-i faceţi rău lui Moş Crăciun, şi niciodată sărbătoarea nu va mai fi oprită în Pădurea Soarelui, auziţi voi, moşi negri şi urâţi? 
  
- Promiteţi drage cotane, că o s-aveţi grijă ca ei să nu mai scape niciodată de aici? întrebă îngerul cu harpă, de data asta. 
  
- Promitem, îngerilor dragi! Mergeţi sănătoşi, acasă la voi, că noi aşa vom face. Moşii cei negri şi urâţi nu vor mai scăpa şi nu vor mai face rău niciodată lui Moş Crăciun, şi nimănui! 
  
- Bine dragele noastre, bine! răspunseră acum, amândoi îngerii. 
  
După care se înălţară, îşi luară rămas-bun de la cotane şi zburară în sus, spre steaua cea luminoasă, intrând înapoi pe uşa aurie de unde ieşiseră. Apoi steaua se îndepărtă şi ea, strălucind pe cer, în timp ce cotanele şi moşii furioşi o priveau. Peste câteva clipe, păsările îşi luară şi ele zborul, fâlfâind puternic din aripi şi făcând gălăgie, fără să se mai sinchisească de Moş Gerilă şi ai lui, care urlau de furie, din cauza neputinţei. Auzindu-le urletele şi fiindcă li se părea că sunt insuportabile, viscolul începu să arunce cu troienele de zăpadă în colivie şi în ei. 
  
În acelaşi timp, cum toate erau din nou bune şi frumoase în lăcaşul lui Moş Crăciun, acesta îi spuse lui Mitru: 
  
- Acum Mitre, tot răul a trecut, aşa că vei ajunge liniştit acasă, alături de curierul meu. 
  
- Mulţumesc Moşule drag! Abia aştept să ajung acasă, şi abia aştept să povestesc tot ce-am păţit. Pot să povestesc şi despre moşii cei negri şi urâţi? Şi despre cotane, şi despre steaua luminoasă şi îngerii care ne-au scăpat până la urmă de tot necazul? 
  
- Ţi-am spus că va trebui să povesteşti despre mine, şi dacă ai avut parte de această soartă, de a-i cunoaşte pe Moş Gerilă şi ai lui, pe cotane şi mai ales, pe îngerii-străjeri care au coborât din acea stea, atunci povesteste tot, Mitre. Tot Brăneştiul să ştie că în Pădurea Soarelui, vine în fiecare an, Moş Crăciun cu cadouri pentru toată lumea. 
  
Se mai îmbrăţişă o dată cu moşul cel nemuritor, apoi se urcă pe sanie, alături de curierul care se urcase deja şi-l aştepta. După ce îşi mai luă o dată rămas-bun de la Moşul şi de la tot ce era în jurul său cu privirea, curierul porni sania şi căinii o întoarse lătrând spre drumul care ducea la casa lui Mitru. Câţiva lăutari se luaseră după ei şi îi însoţiră până la ieşirea din acel loc minunat unde era Moşul, curierii lui şi Sărbătoarea sfântă de Crăciun. 
  
Şi aşa se întoarse Mitru acasă, alături de unul din curierii Moşului, cu sufletul plin de sărbătoarea sfântă şi de amintirea spaimei că era cât pe-aci să nu se mai întoarcă acasă, din cauza moşilor cei negri. În prag stătea Veronica lui cu Anuţa în braţe şi cu Ghiţă lângă ea. Coborî zvelt de pe sanie şi alergă spre soţia lui care era mirată şi nu înţelegea nimic. 
  
Dar el o linişti, spunându-i: 
  
- L-am văzut pe Moş Crăciun în Pădurea Soarelui. Am să-ţi spun cea mai frumoasă şi cea mai grozavă poveste pe care am trăit-o în viaţa mea! 
  
Descărcă sacii, ajutat de curierul Moşului şi apoi intrară în casă cu sacul plin de cadouri şi alte lucruri trebuincioase. Veronica făcuse mâncăruri delicioase. Îl pofti împreună cu soţia lui şi pe moşul-curier înăuntru. Le povesti copiilor şi nevestei sale despre Moş Crăciun din Pădurea Soarelui toată noaptea, şi despre toată aventura care o trăise acolo, în timp ce mâncară bine şi chefuiră până în zori, când curierul Moşului îşi luă rămas-bun de la Mitru şi de la familia lui. Apoi se urcă pe sanie, dădu un bici uşor câinilor şi-o porni înapoi spre Pădurea Soarelui, precum spusese Moşul să facă. 
  
Referinţă Bibliografică:
Pădurea Soarelui (5, 6) / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1436, Anul IV, 06 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!