Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Ritmuri > Mobil |   


Autor: Mihaela Cristescu         Publicat în: Ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016        Toate Articolele Autorului

ARTA CRONOLOGIEI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Noi suntem goana  
după care se ascunde săgeata  
în cuvânt.  
 
UITAREA  
 
Mi se spune că lumea a uitat de vreme,  
a uitat de timp și de miracolul vorbirii.  
 
Vremea, așa cum este ea s-a ascuns în cânepă  
și a săpat șanțuri adânci memoriei  
în iluzia cântecului de primavară.  
 
A trecut de veac și s-a proptit în secol,  
în drumul clipei către tufa de mărgăritar.  
 
Mi se spune că vara e aproape și îmi va ajunge timpul  
să răscolesc deșertul de praf.  
 
Și îmi mai amintesc apoi singur,  
de sunetele viscolului troienit de lumină.  
 
Să cântăm cât mai avem curaj,  
cât mai cuprindem cu adierea vederii noastre  
lumea care a uitat de vreme.  
 
TIMPUL  
 
Sunetul e un adaos adjudecat de timp.  
 
Se mișcă precum flacăra in bătaia oxigenului  
și ne percheziționează momentul.  
O gură de aer să răscolim timpanului  
în căutarea unui clopot de aramă.  
 
Să prindem ritmul în lumea nevăzută de auz.  
 
Un sunet și un timp,  
adică o duminică în care parăsim lemnul  
și plecăm  
în căutarea privirilor închise în clape.  
 
MEMORIA  
 
Dacă depune mărturie  
va trebui să aleagă între un număr și o viziune.  
Numărul îi va arăta calea,  
dar viziunea va crea spectacolul.  
 
“Ce să fie mai potrivit?”,  
se întreabă culegând fapte și făptuitori.  
Încet, încet, să nu se audă pantoful pe podea,  
ușa să se închidă încet dincolo de iluzii.  
 
Dacă depune mărturie  
va trebui să meargă cu ochii deschiși  
și să studieze miile de pagini din bibliotecă.  
Va trebui să nu doarmă, să manînce pe apucate,  
să coboare ochelarii pe masa de scris numai o dată la cincizeci de ani.  
 
Ceva îi spunea că procesul acesta va dura mult  
iar vinul din pahar iși va modifica gustul.  
 
Ei..., așa, din când în când.  
Din ce în ce mai rar.  
 
Mihaela CRISTESCU  
Sydney, mai 2016  
Referinţă Bibliografică:
ARTA CRONOLOGIEI / Mihaela Cristescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1950, Anul VI, 03 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Cristescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Cristescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!