Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



ARIPILE FERMECATE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A fost odată, cum nu s-a mai pomenit de-atunci, un fiu de împărat care îşi dorea mai mult decât orice să zboare. În dorinţa lui cea mare, se cocoţa pe acoperişul palatului în care trăia cu împăratul – tatăl său şi cu împărăteasa -mama sa şi îşi pierdea vremea urmărind zborul păsărilor. Încerca bietul împărat să-l facă să coboare de acolo ca să dea o mână de ajutor la treburile împărăţiei, dar flăcăul nu dădea nici un semn de ascultare. Mâniat peste măsură de nevrednicia fiului său şi nădăjduind că o pedeapsă îi va băga minţile în cap, împăratul hotărî să-şi închidă fiul într-un turn singuratic ridicat la malul mării, de unde să nu poată urca pe acoperiş şi să nu mai poată vedea pană de pasăre. 
  
Bietul fecior de împărat nu se putu împotrivi poruncii tatălui său, aşa că, îşi luă ziua bună de la împărăteasă şi se lăsă dus de oşteni şi închis în turnul sub care valurile mării se învolburau mânioase. Chiar dacă noua lui locuinţă nu avea geamuri, prin gurile de aerisire înguste, făcute parcă să nu poată trece prin ele nimic mai mult decât un pui de şarpe, feciorul împăratului, Ador pe numele lui, auzea ţipetele pescăruşilor acoperind mugetul apei lovite de stâncile abrupte pe care era construit turnul. Închidea ochii şi îşi imagina că era şi el un pescăruş liber care zbura în înaltul cerului, printre norii înspumaţi, purtat de curenţii de aer, cât vedeai cu ochii. În loc ca dorul lui să se potolească şi să trimită împăratului vorbă prin ostaşul care îi aducea hrană şi apă că este gata să îşi ia în serios îndatoririle, feciorul părea să se adâncească şi mai mult în nebunia lui. 
  
Ei, dar ce nu uitase împăratul era că acel turn părăsit, în care se grăbise să-şi închidă feciorul, devenise de ceva timp locul de întâlnire al celor patru vânturi: Boreas, vântul rece din nord, aducătorul iernii şi cel mai mare dintre vânturi, Notus, vântul din sud, schimbător şi mereu nemulţumit, Eurus, vântul din est, veşnic ghinionist, aducător de căldură şi ploaie şi Zefir, vântul de vest, cel mai mic şi mai blând dintre vânturi. Nu mică le fu mirarea celor patru vânturi aflându-l pe Ador închis în turnul lor. 
  
- Cum îndrăzneşti să te foloseşti de refugiul nostru? 
  
Fără a se teme de şuieratul îngheţat al lui Boreas, feciorul împăratului le povesti cum şi de ce fusese închis în acel turn. 
  
- Împăratul a uitat făgăduiala! 
  
- Nu ştiu ce v-a făgăduit tată meu, zise Ador ca răspuns la nemulţumirea lui Notus, dar sunt gata să repar orice neajuns a pricinuit prezenţa mea aici. 
  
- Aşa şi trebuie, fu de acord Boreas. Dacă tatăl tău şi-a încălcat făgăduiala de a ne lăsa singurii stăpâni pe acest turn, fiul său va fi nevoit să ne slujească patru ani neîntrerupţi. 
  
Până cele patru vânturi să hotărască cum avea să le slujească, Ador se aşeză într-un colţ al turnului şi ascultă fascinat poveştile pe care fiecare dintre cele patru vânturi începură să şi le împărtăşească. 
  
- Eu, spunea Boreas, am întâlnit un loc în care oamenii aveau pielea neagră şi n-au văzut în viaţa lor zăpadă. Când le-am acoperit casele cu fulgi zemoşi şi pufoşi, au ieşit cu toţii afară şi au început să danseze în cinstea mea. 
  
- Eu, se repezi Notus, am ajuns într-un loc în care oamenii aveau pielea roşie şi se chinuiau fără să reuşească să aprindă focuri pe lângă casele lor. Când am trimis un fulger şi am suflat să aprind focurile, ei au început să chiuie în cinstea mea. 
  
- Eu, zise Eurus, am găsit un loc în care oamenii aveau pielea galbenă şi nişte pământuri pe care nu creştea nici o plantă. Când am adus ploaia şi am suflat căldură, pe pământurile inundate au început a înverzi lanuri de orez şi oamenii au prins a se înclina în faţa mea. 
  
- Eu, şopti în cele din urmă Zefir, am ajuns într-un loc în care era veşnic noapte, oamenii umblau numai acoperiţi cu blănuri şi locuiau în case de gheaţă. Când am alungat întunericul şi am adus soarele, ei s-au aşezat în genunchi în faţa mea şi mi-au făcut mii de plecăciuni. 
  
- Ah, ce întâmplări nemaipomenite, strigă Ador, sărind de la locul lui, cum aş vrea să pot şi eu zbura ca voi! 
  
Înţelegând cele patru vânturi dorinţa arzătoare a fiului de împărat de a zbura, se sfătuiră şi hotărâră să-i facă lui Ador o pereche de aripi fermecate cu care să poată zbura alături de ei. Se puseră pe treabă şi, până în dimineaţa zilei următoare, făuriră nişte aripi fermecate, nemaivăzute, cu pene de toate culorile, adunate de la toate păsările cerului. 
  
- Ne vei sluji pe fiecare câte un an, hotărî Boreas, iar dacă la sfârşitul celor patru ani te vei dovedi vrednic, aripile vor fi ale tale pentru totdeauna şi ne vom lega cu tine fraţi de cruce. 
  
- Nu trebuie să arăţi niciodată, nimănui, aripile dăruite de noi, îi atrase atenţia Notus, altfel nu vei mai putea zbura niciodată cu ele. 
  
- Dacă vei avea nevoie să ne vezi pe oricare din noi, este suficient să scoţi una dintre penele din aripi şi să o arunci în direcţia din care ai nevoie de ajutor, spuse şi Eurus. 
  
- Să nu îţi scoţi aripile decât în acest turn. Doar aici ele sunt în siguranţă, îl sfătui în cele din urmă Zefir. 
  
Fericit peste măsură că acum putea să-şi vadă visul cu ochii, Ador îşi prinse aripile fermecate şi porni la drum alături de Boreas după ce acesta deschise cu uşurinţă poarta ferecată din porunca împăratului. Timp de un an de zile, vântul rece din nord îl învăţă pe feciorul de împărat să fie puternic şi neînfricat. După ce se împlini primul an, Ador îşi luă zborul alături de Notus. Vântul din sud îl învăţă să caute cea mai bună cale de a-şi atinge scopurile şi să chibzuiască îndelung înainte să ia o decizie. După ce se împlini al doilea an, Eurus îl luă cu el, învăţându-l să fie rapid ca ploile de vară şi inimos. În cel de-al patrulea an, vântul de vest îl învăţă să se bucure de viaţă şi să nu îi pară rău niciodată pentru ceea ce nu stătea în puterile sale să facă. 
  
Odată încheiaţi cei patru ani, în turnul pe care Ador n-ar fi trebuit să-l părăsească niciodată, feciorul de împărat se făcu frate de cruce cu cele patru vânturi. Petrecură împreună cinci zile şi cinci nopţi povestindu-şi întâmplările de călătorie, iar în cea de-a şasea zi, când vânturile îşi luară zborul, Ador hotărî să pornească singur prin lume să-şi afle norocul acum că nu-l mai măcina dorul de-a zbura. Îşi lăsă aripile în turn şi porni la drum ca orice simplu călător. Merse el cât merse şi ajunse la porţile unui palat care părea că se pregăteşte de sărbătoare. Steguleţe colorate fluturau pe zidurile împodobite de flori, în timp ce o mulţime de oameni cu zâmbetele strălucindu-le pe chipuri se înghesuiau gălăgioşi pe podul coborât peste râul ce împrejmuia palatul. 
  
- Ce se întâmplă aici? Ador reuşi să oprească un bărbat în straie de sărbătoare, înainte ca acesta să fie târât de valul de oameni. 
  
- Împăratul nostru va alege un soţ pentru fiica sa. 
  
- Ea nu poate alege singură? 
  
- E atât de frumoasă încât dacă nu se va face o întrecere şi nu va fi ales un câştigător, împărăţia noastră ar avea parte numai de războaie. 
  
Ador urmări o vreme mulţimea, după care porni de-a lungul râului să cerceteze cetatea aceea. La un moment dat, zări o fată strecurându-se de pe una dintre ferestrele palatului direct în frunzişul unui copac care creştea pe malul râului, cu crengile întinse îndrăzneţ până la primul şir de ferestre. Dacă nu ar fi fost atentă, fata ar fi căzut direct în râu, sau, şi mai rău, şi-ar fi putut frânge gâtul pe pietroaiele din jurul palatului. Feciorul de împărat se repezi spre zidul înalt şi o prinse pe fată chiar când aceasta îşi dădu drumul din copac. Domniţa începu să dea din picioare, îngrozită. 
  
- Linişteşte-te, am vrut doar să te ajut! 
  
- Cine eşti? 
  
Cei mai frumoşi ochi albaştri pe care Ador îi văzuse vreodată se aţintiră asupra lui, întrebători. 
  
- Sunt Ador, fiul împăratului de Răsărit. 
  
- Ce cauţi aici? 
  
- Dar tu cine eşti? 
  
Înainte de a primi răspunsul, Ador ştiu că aceea era frumoasa fiică a împăratului care stăpânea acel palat. Era atât de minunată, că îşi simţi sufletul pe loc sfâşiat de un dor nemărginit. Îi povesti că fugea de tatăl său şi de toţi fiii de împărat care năzuiau la mâna ei. 
  
- Dacă aş participa şi eu la întrecere ai mai fugi? 
  
Întrebarea lui Ador pluti un timp printre ei. 
  
- Ai câştiga? 
  
Feciorul de împărat îi zâmbi. 
  
- De bună seamă! 
  
- Atunci, cred că trebuie să mă ajuţi să urc înapoi în camera mea. 
  
Fericit cum nu mai fusese până atunci, Ador dădu fuga la împăratul de Apus, tatăl fetei şi îl anunţă că va participa şi el la întrecerea pentru mâna prinţesei, apoi se alătură celorlalţi feciori, pregătindu-se pentru probele născocite de tatăl frumoasei prinţese. 
  
În ziua cea mare a întrecerii, împăratul îi chemă pe toţi feciorii la el. Şi să vedeţi la ce probe se gândise acest cap încoronat! Avea să devină soţul prinţesei acel voinic care avea să aducă toiagul Vrăjitorului din Nori, care avea puterea de a preschimba orice piatră în aur, apoi Pasărea Paradisului, prizonieră la Stăpânului Zmeilor, care vindeca cu cântecele ei orice boală şi în cele din urmă, dintele de diamant al Fiarei Întunericului, cu care se putea descuia orice încuietoare, fie ea de poartă sau de cufăr. 
  
Auzind pretenţiile împăratului, mulţi dintre feciorii aceia făcură cale întoarsă în împărăţiile lor, căci, oricât de frumoasă ar fi fost prinţesa, mai dragă le era viaţa. Rămaseră să se întreacă Ador şi încă doi feciori de împărat, feciorul Împăratului Negru şi feciorul Împăratului Galben. Porniră deci împreună în căutarea celor trei odoare magice. La prima răscruce de drumuri, Ador se despărţi de ceilalţi feciori, cu gândul de a se întoarce în turn pentru a-şi lua aripile fermecate dăruite de cele patru vânturi. Prinţul Negru şi Prinţul Galben se înţeleseră să îşi continue drumul împreună, căci îi lega o mare prietenie şi nădăjduiau ca împreună să reuşească să treacă de toate probele, pentru ca apoi să tragă la sorţi care dintre ei avea să o ia pe prinţesă. 
  
- Cu aripile fermecate prinse de umeri, Ador ajunse cât ai clipi la poarta castelului în care locuia Vrăjitorul din Nori. Plin de curaj şi cinstit, el bătu cu putere în poartă. 
  
- Cine e acolo? auzi o voce groasă şi tunătoare. 
  
- Sunt Ador Prinţul de la Răsărit şi îl caut pe Vrăjitorul din Nori. 
  
- Ce treabă ai cu el? deschise poarta un pitic şchiop şi chel înfăşurat într-o mantie roşie, strălucitoare. 
  
Ador privi piticania şi chibzui puţin dacă să vorbească cu ea sau să o izgonească şi să pornească în căutarea marelui vrăjitor. Până la urmă, amintindu-şi învăţăturile vânturilor, începu să îi povestească piticului despre frumuseţea fetei de împărat, despre dragostea lui pentru ea şi despre probele pe care trebuia să le treacă pentru a-i deveni soţ. Piticul şchiop şi chel îl ascultă cu mare atenţie, după care îl întrebă: 
  
- De ce crezi că Vrăjitorul din Nori ţi-ar da aşa, pur şi simplu, toiagul lui? Orice fecior de împărat ştie că trebuie să se lupte cu un vrăjitor pentru a-i smulge un lucru magic. 
  
- Mă gândeam că ar fi păcat să se facă vărsare de sânge. Poate că acest vrăjitor, pe care nu-l cunosc, ar accepta să îmi dăruiască toiagul şi să-mi ceară altceva în schimb. 
  
- Ce-ai putea tu să-i dai şi el să nu aibă? râse în hohote piticul. 
  
- Prietenie, răspunse senin Ador. 
  
- De ce ar dori un vrăjitor să fie prieten cu un prinţ? 
  
- Un prieten este un sprijin în viaţă mai mare decât orice toiag. 
  
În acel moment, se auzi o bubuitură cumplită şi piticul fu învăluit într-un nor roşu, fierbinte. Ador scutură aripile fermecate, încercând să împrăştie aburii încinşi. În locul piticului se ivi un bărbat înalt, foarte slab, cu o barbă roşie lungă până în pământ. 
  
- Accept prietenia ta, prinţe Ador şi îşi dăruiesc toiagul care schimbă orice piatră în aur. Prietenia ta a rupt vraja prin care Muma-Zmeilor îmi răpise înfăţişarea şi mă preschimbase într-un pitic dezgustător. 
  
Bucuros, prinţul Ador petrecu alături de noul său prieten o zi, în care vrăjitorul avu grijă ca feciorul să afle toate cele de trebuinţă despre zmei, după care porni să găsească Pasărea Paradisului. Aripile îl purtară timp de două zile şi două nopţi pe deasupra munţilor, până ce ajunse în apropiere de peştera din care coborau treptele spre castelul zmeilor din inima pământului. Ascunzându-şi aripile sub mantie, Ador se prefăcu că este un om sărman care caută să fie argat la curtea zmeilor, iar Muma-Zmeilor, bătrână şi sătulă de pretenţiile celor şase feciori ai săi, îl angajă imediat pe flăcăul acela tânăr şi puternic. Nici nu se văzu bine în castelul zmeilor, că Ador porni să caute încăperea în care era închisă Pasărea paradisului. Cum îi spusese şi Vrăjitorul din Nori, zmeii umblau noaptea şi dormeau în toiul zilei, aşa încât feciorului nostru nu-i rămânea decât să-şi facă treburile ce-i fuseseră date în timpul zilei şi să scotocească noaptea prin castel. Trecură trei zile lungi până ce băgă de seamă că în camera Stăpânului Zmeilor se afla o uşă ferecată, care ducea cine ştie unde, acoperită cu o flamură veche. Ador se căzni puţin până reuşi să deschidă încuietoarea ruginită şi trecu prin uşă într-un tunel care-l duse într-o grădină ascunsă. Zări imediat Pasărea Paradisului, căci strălucirea ei lumina în jur copacii cu crengi negre din care picura smoală încinsă, iarba cu fire înalte, ascuţite şi tăioase ca nişte lănci şi lacul de foc din care se ridica miros de pucioasă arsă. Ador îşi desfăcu aripile fermecate şi, ridicându-se deasupra tuturor acelor grozăvii, apucă colivia aurită din care pasărea îl privea cu ochii plini de lacrimi. 
  
- Nu vom scăpa, vorbi Pasărea Paradisului, s-a întors Stăpânul Zmeilor şi acum descoperă că ai spart încuietoarea uşii secrete. 
  
Recunoscător pentru avertisment, Ador smulse o pană din aripile fermecate şi o aruncă spre Miazănoapte. Imediat, un vânt puternic îi ridică pe sus şi îi scoase din împărăţia zmeilor, înainte chiar ca aceştia să îşi dea seama ce se întâmplase. Mulţumind fratelui său de cruce Boreas pentru ajutor, prinţul îşi continuă drumul spre Ţinutul Întunericului în care locuia fiara cu un colţ de diamant. Acum, pentru el nu fu cine ştie ce greu să găsească drumul prin negura ce domnea acolo, pentru că Pasărea Paradisului lumina ca ziua cale de o poştă. Lumina ei orbi Fiara Întunericului, aşa încât Ador reuşi să-i smulgă colţul de diamant fără să fie nevoie să lupte pentru ultima comoară. Cu cele trei odoare cerute de împărat, Ador se grăbi să ajungă la prinţesa lui. Ar fi trebuit să treacă pe la turn să-şi lase aripile, dar nerăbdarea lui era atât de mare, încât uită sfatul vânturilor şi porni direct către palatul frumoasei fete. Pe drum îi întâlni din nou pe Prinţul Negru şu Prinţul Galben, care se întorceau fără izbândă. 
  
Noi am fost doi şi nu am reuşit să aducem odoarele, tu cum de ai reuşit? 
  
Fericit că urma să se cunune cu aleasa inimii lui, Ador le povesti celor doi feciori despre aripile lui fermecate şi, minunaţi peste măsură de povestea lui, cei doi prinţi îl rugară să le arate şi lor aripile fermecate. De îndată ce Ador îşi scoase aripile, Prinţul Negru îi reteză picioarele, iar Prinţul Galben îi luă toate odoarele, făcându-se nevăzuţi din faţa lui. Lacrimile amare pe care le vărsă flăcăul nostru singur pe marginea drumului, fără aripile fermecate să zboare, fără picioare să meargă şi fără odoarele cu care trebuia să o ia pe prinţesă de soţie, nu aveau însă cum să repare răul făcut de neascultare. Nu-i spusese Notus să nu arate nimănui aripile dăruite de vânturi? Nu-l sfătuise Zefir să nu-şi scoată aripile decât în turn? Cu ochii înceţoşaţi de lacrimi, văzu o pană mică, mai mult un puf, desprinsă din aripile fermecate când acestea îi fuseseră smulse, amestecată în praful drumului. Reuşi să se târască în coate până la ea şi să o arunce în sus. Nu trecu mult şi toate cele patru vânturi fură alături de el. Îl ridicară din drum şi îl purtară cu grijă până la palatul Vrăjitorului din Nori. După o zi şi o noapte de vrăji, licori şi descântece, vrăjitorul reuşi să-i pună lui Ador picioarele la loc, ca şi când n-ar fi fost niciodată retezate. 
  
În ziua în care împăratul anunţase că îşi va cununa fiica cu Prinţul Negru, câştigătorul întrecerii, Ador se strecură în castel şi, cu ajutorul fraţilor săi de cruce îşi recuperă aripile fermecate, ascunse în camera celui care se declarase învingător. Apoi, găsi colivia Păsării Paradisului şi o eliberă. Aceasta, se ridică strălucind puternic şi îşi luă zborul de-a lungul coridoarelor, poposind în cele din urmă tocmai de braţul tronului în care stătea împăratul, unde începu să cânte: 
  
- A fost odat’ un fiu de împărat 
  
Acesta-n lume a plecat şi-aleasa inimii el şi-a aflat 
  
Dar soaţă ca să îi ajungă 
  
Un vrăjitor, un zmeu şi-o fiară a trebuit să-nfrângă 
  
Ascultară cu toţii, împărat, oşteni, curteni şi oameni de rând cântecul care povestea cum fusese înşelat fiul împăratului de Răsărit. Prinţul Negru se ridică deodată, îşi scoase paloşul şi se repezi să taie capul păsării care cânta adevărul. Atunci, Ador se arătă în faţa tuturor, iar Pasărea Paradisului îi zbură pe umăr. Îl însoţea Vrăjitorul din Nori, cu barba lui lungă şi roşie şi cu mantia strălucitoare, purpurie. Nici nu clipiră bine cei prezenţi în sala tronului că vrăjitorul îi transformă pe cei doi prinţi mincinoşi în doi şoareci, care îşi luară tălpăşiţa chiţăind din acel palat. 
  
Se încinse apoi o nuntă mare, Ador se cunună cu prinţesa lui şi, împreună, se ridicară în văzduh purtaţi de aripile fermecate. Îi făcură o vizită Împăratului de Răsărit, tatăl lui Ador, care, bucuros nevoie mare că a ajuns să-şi mai vadă feciorul, acceptă ca turnul de la malul mării, în care fiul său fusese odată ferecat, să fie transformat într-un palat fără seamăn, în care cânta Pasărea Paradisului, se adunau cele patru vânturi la sfat şi îşi petrecea cea mai mare parte din an Vrăjitorul din Nori. Ador, după ce-şi văzu toate visele împlinite, deveni un împărat cum nu mai fusese altul pe pământ şi-mi dădu poruncă să dau fuga la voi să vă povestesc despre aripile lui fermecate, ceea ce am şi făcut. 
  
Referinţă Bibliografică:
ARIPILE FERMECATE / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2037, Anul VI, 29 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!