Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



FIICA VRĂJITOAREI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A fost odată, că de n-ar fi fost, n-aş fi avut cum să vă povestesc, un rege nemilos şi lacom, care îşi chinuia peste măsură supuşii. Oamenii trudeau cât era ziua de lungă pentru bunăstarea stăpânului lor, fără a se putea bucura de vreo agoniseală, căci abia aveau de-ale gurii pentru a-şi duce zilele de pe o zi pe alta. Nu puteau nici părăsi regatul pentru că oştenii regelui aveau poruncă să îi scurteze de cap pe toţi cei care ar fi avut o astfel de îndrăzneală. Acest rege avea o singură mare teamă: teama de vrăjitoare. Se zvonea că, pe vremea când fusese prunc, o bătrână vizitase palatul părinţilor săi, prezicând că o vrăjitoare îl va transforma pe vecie. Regele de atunci, tatăl său, dăduse poruncă să fie prinse toate vrăjitoarele din regat şi să li se dea foc, sperând că aşa, vorbele bătrânei nu vor avea cum să se adeverească. Cu toate acestea, tânărul rege nu putuse scăpa de teama sa, chiar dacă, din câte ştia el, în regat nu mai rămăsese urmă de vrăjitoare. 
  
Vezi, însă, că el nu ştia bine! La marginea împărăţiei tatălui său, într-o pădure de brazi, locuia o vrăjitoare ce prinsese drag de un cărbunar şi îl luase de soţ, scăpând astfel de pedeapsă. Auzind despre soarta celorlalte surate, vrăjitoarea îşi tăinui puterile, înţelegându-se cu bărbatul ei să facă în aşa fel încât nici copila lor să nu afle ceea ce fusese mama ei. Şi aveau vrăjitoarea şi cărbunarul o copilă, frumoasă ca o zână, harnică, bună şi atât de înţeleaptă, încât i se dusese vestea prin tot regatul, oricât încercau părinţii ei să o ţină cât mai departe de ochii lumii. Auzi şi regele acelui ţinut despre frumuseţea acestei fete şi, pentru că sosise vremea să îşi aleagă o regină, ceru să-i fie înfăţişate toate fetele frumoase din regat, mai cu seamă fata cărbunarului. 
  
Sosind ziua pe care o hotărâse pentru alegerea unei soaţe, regele deschise porţile palatului său, îşi chemă căpitanul de oşti să-i stea alături şi ceru să-i fie aduse toate fetele. 
  
- Să-mi faci semn când apare fata cărbunarului, porunci regele căpitanului de oşti. 
  
- Nu va fi nevoie, zise căpitanul, o vei recunoaşte singur, căci nu mai e alta ca ea pe întreg pământul, nu numai în regat. 
  
Mai curios decât fusese vreodată, regele făcu semn să intre fetele. Frumuseţile regatului începură să treacă prin faţa lui una câte una, unele dintre ele nădăjduind să ajungă regine, altele speriate de faima cumplitului rege. 
  
- Care e? Care e? Întreba mereu regele, dar căpitanul de oşti nu făcea decât să dea din cap, căci nici una nu semăna măcar cu fata cărbunarului. 
  
Când se isprăvi şirul fetelor, regele sări în picioare de la locul său. 
  
- Unde e fata cărbunarului? 
  
- Se pare că n-a venit, zise cu fereală căpitanul de oşti. 
  
- Cum îndrăzneşte să-mi nesocotească porunca? I s-a dat de veste la timp? 
  
A fost adus în faţa regelui mesagerul care fusese la casa cărbunarului, iar acesta povesti, tremurând de spaimă, că făcuse cunoscută porunca regelui chiar nevestei cărbunarului, mama fetei. Mânios peste măsură, regele porunci căpitanului de oşti să ia câţi oamenii credea de cuviinţă şi să meargă de îndată după fată. 
  
Plecă deci căpitanul cu o mână de oşteni, socotind că pentru o fată nu era nevoie de mai mult. Îi luă două zile până reuşi să ajungă în pădurea de brazi în care se afla casa cărbunarului, dar acolo nu o găsi decât pe nevasta acestuia. Femeia nu se sperie de oşteni şi îşi continuă treburile pe lângă casă, ca şi când nu i-ar fi văzut. 
  
- Hei, femeie, strigă căpitanul, unde este fiica ta? 
  
- De ce o căutaţi? 
  
- A primit poruncă să se înfăţişeze la palat! De ce nu i-a dat ascultare? 
  
- E bolnavă, răspunse femeia, nu se poate mişca din pat! 
  
- Sănătoasă, bolnavă, cum o fi, avem poruncă dă o ducem regelui. 
  
Cum rosti acele vorbe, căpitanul şi intră în casa cărbunarului. Nu trecu mult şi ieşi foc şi pară, căci nu găsise pe nimeni acolo. 
  
- Femeie, te mai întreb odată, unde e fiica ta? 
  
Pentru că nevasta cărbunarului îşi vedea în continuare de treburile ei fără a mai răspunde, căpitanul de oşti porunci oamenilor săi să o prindă pe femeie, căci nu se putea întoarce la rege cu mâna goală. 
  
Regele se mânie şi mai tare aflând că oştenii săi nu reuşiseră să o găsească pe fată. O întemniţă pe femeie şi porunci să fie căutat cărbunarul. Nu trecu mult şi îl aduseră pe bietul om în faţa regelui. 
  
- Unde ţie-a fata, cărbunarule? Vreau să aflu adevărul şi ai grijă ce spui, altfel ajungi în temniţă alături de nevasta ta! 
  
Bărbatul îl privi cu tristeţe pe rege, după care îşi întinse singur mâinile pentru a-i fi legate. Îl întemniţară alături de nevasta lui. După ce se gândi o vreme, regele porunci să fie întemniţat alături de ei un oştean îmbrăcat în haine de cerşetor, care să tragă cu urechea la vorbele celor doi. În noaptea aceea regele nu puse geană pe geană. Nici nu se lumină bine de ziuă şi ceru să-i fie adus oşteanul-cerşetor. 
  
- Stăpâne, se aruncă în genunchi oşteanul, nu am auzit nimic, căci am căzut într-un somn greu imediat ce am fost lăsat singur cu cărbunarul şi nevasta lui. 
  
După ce îl pedepsi crunt pe acel oştean, regele trimise altul în locul lui. La fel se întâmplă şi cu al doilea şi cu al treilea oştean. Regele îşi pierduse de tot răbdarea. 
  
- Stăpâne, îndrăzni căpitanul de oşti, porunceşte să le dăm drumul şi îi vom urmări. 
  
- Ar trebui să faci asta fără să simtă ei, altfel nu ne vor duce la fată. 
  
- Stăpâne, alege un singur om, unul în care să ai deplină încredere! 
  
- Nu am încredere în nimeni! 
  
Până la urmă, regele hotărî să îl trimită chiar pe căpitanul de oşti pe urmele cărbunarului şi a nevestei sale. Spera ca omul lui, care câştigase zeci de bătălii pentru el şi pe care nu reuşea să-l înşele nici cel mai şiret duşman, va izbândi în cele din urmă şi o va aduce pe fată la palat. 
  
Cât lipsi căpitanul, regele nu coborî din turnul cel mai înalt al palatului. Aşteptând cu privirile lipite de drum, nu se gândea decât la cum să o pedepsească pe fata cărbunarului că îndrăznise să nu dea ascultare poruncilor sale. După nu mai puţin de cinci zile de aşteptare, căpitanul apăru la palat, de unul singur. Regele o luă la fugă în jos pe scările turnului, gata să îl scurteze pe acesta de cap. 
  
- Nu te mânia pe mine, stăpâne, cărbunarul şi nevasta lui s-au întors acasă, dar de acolo nu au mai plecat nicăieri. Trei zile am stat pe lângă casă, dar nu am văzut nici urmă de fată. 
  
Fără să mai stea mult pe gânduri, regele porunci să se dea foc casei cărbunarului şi întregii păduri de brazi. Când se apropiară oştenii cu torţe aprinse de pădure, se porni o furtună cumplită, cu tunete, fulgere şi o ploaie groasă, care fu cât pe ce să înece toată oastea regelui. Din ce în ce mai mânios, regele trimise din nou după cărbunar şi nevasta lui, hotărât să le scurteze lor capetele pentru nesupunere. Oştenii trimişi cu această poruncă, însă, dispărură fără urmă, ultimul loc în care fuseseră văzuţi fiind chiar marginea pădurii în care locuia familia cărbunarului. 
  
Spumegând de furie, regele îşi luă sabia, armura şi cel mai bun cal şi porni de unul singur să găsească fata şi să-i pedepsească pe toţi cei din neamul cărbunarului. În drumul său, supuşii o luau la goană temându-se să nu-i ajungă cine ştie ce năpastă din partea unui stăpân mai negru de furie de cum nu mai avusese vreodată acel regat. Aşa se făcu că regele nu avu nici măcar pe cine întreba unde e casa cărbunarului şi în care dintre pădurile de brazi ale regatului său ar fi trebuit să se oprească. Rătăcind fără o ţintă clară, pe rege îl apucă o sete soră cu moartea. Simţind că îi arde gâtlejul şi că şi-ar putea da duhul de însetat ce era, începu să caute un izvor din care să poată bea şi el şi calul său. Locul acela în care ajunsese, însă, părea că nu văzuse o picătură de apă de multă vreme. Soarele pârjolea iarba măruntă de pe pajişti, copacii îşi aruncau umbrele fierbinţi pe pământul uscat, fără ca vreo pasăre să coloreze bucăţile de cer senin strecurate prin sita crengilor încremenite. Regele nici nu ştia dacă se mai află sau nu în regatul său. Stors de setea nemiloasă, se lăsă să alunece din şa şi rămase nemişcat în iarbă. 
  
Într-un târziu, i se păru că o făptură neasemuit de frumoasă apăruse lângă el şi îi umezea buzele cu cea mai proaspătă şi mai bună apă pe care o gustase vreodată. 
  
- Eşti bine? Întrebă o voce mai dulce decât cântecul păsărilor. 
  
Regele clipi mărunt către frumoasa fată care îi ridicase capul pe genunchii ei şi îi dădea să bea dintr-o ulcică de lut. Întâlnindu-i privirea de un albastru mai curat decât cerul, regele se simţi săgetat de un dor năpraznic căruia n-ar fi putut să-i spună pe nume. 
  
- Cine eşti? Întrebă răguşit, privind cum soarele se juca prin părul fetei. 
  
- Codruţa. 
  
În râsul fetei, păreau să curgă izvoare răcoroase care puteau să-i topească regelui orice sete l-ar fi încercat vreodată. 
  
- Dar cine sunt eu, ştii? 
  
- Un călător însetat? 
  
Sprâncenele aurii ale fetei se ridicară ca aripile unor păsări, după care reveniră cuminţi la locul lor. 
  
- Eu sunt regele şi tu vei fii regina mea! 
  
Fata râse din nou. 
  
- Dacă se învoiesc maica şi taica, eu mă învoiesc bucuroasă. 
  
Regele era sigur că nu exista în tot regatul un supus care să nu se învoiască a se înrudi tocmai cu el. Rămase însă mut când minunea aceea de fată îl duse la ea acasă şi acolo îi întâlni pe cărbunar şi pe nevasta lui. 
  
- Eşti fata cărbunarului!! Răcnetul regelui se auzi până în regatul vecin. Am să te pedepsesc cumplit pentru neascultarea poruncilor mele! 
  
Fata îşi luă rămas bun de la părinţii săi cărora le ceru să nu se opună regelui, după care se lăsă dusă la palat şi apoi întemniţată. 
  
- Să fie pusă să spele toate hainele din palat, porunci regele în prima zi. 
  
Fata munci până în asfinţit fără să se plângă. Ba, la un moment dat, începu să cânte cu atâta dor că toţi supuşii care o auzeau începeau să lăcrimeze. Lăcrimă şi regele din cel mai înalt turn în care se închisese pentru a nu se lăsa pradă dorinţei de a o strânge în braţe pe frumoasa fată. 
  
- Să i se dea să spele toate treptele şi podelele palatului, porunci regele în a doua zi. 
  
Fata frecă trepte şi podele până în miez de noapte, iar cântecul ei îi făcu pe supuşi să râdă şi să plângă în acelaşi timp. Râse plângând şi regele, zbătându-se în patul de care se prinsese cu mâinile pentru a nu se repezi să o sărute pe minunata fată pe care trebuia să o pedepsească. 
  
- Să i se dea să toarcă toate caierele de lână din palat, porunci regele în cea de-a treia zi. 
  
Fata munci până în miez de noapte, când degetele începură să îi sângereze. Cântecul ei din acea zi, era atât de minunat, încât, încet, încet, pe lângă palat începuseră să se adune toţi supuşii regelui, care îmbrăţişau unii pe alţii şi dansau cu toţii, încercând o bucurie cum nu mai încercaseră niciodată. În turnul său, regele se zbătu cât se zbătu în lanţurile cu care se legase şi, în cele din urmă, se smulse din legături şi se repezi în locul în care era întemniţată fata cărbunarului. 
  
- Vreau să fii regina mea, vreau să-mi trăiesc tot restul vieţii alături de tine, vreau să mă iubeşti aşa cum am ajuns să te iubesc eu pe tine! 
  
Fata se opri din cântat şi îl privi senină. 
  
- Toţi vrem câte ceva. Supuşii tăi doresc să trăiască în linişte şi bunăstare, liberi să umble după pofta inimii, părinţii mei doresc să nu fie deranjaţi în pădurea lor, păsările doresc să zboare şi să cânte, peştii doresc să înoate. Ar trebui ca fiecare să poată obţine ceea ce doreşte în viaţă, nu-i aşa? 
  
- Tu mă vrei pe mine? Întrebă regele cu îndoială. 
  
- Răspunsul meu, depinde de răspunsul tău, rege al acestui ţinut. 
  
Regele se gândi trei zile şi trei nopţi ce răspuns să îi dea fetei cărbunarului pentru a nu o pierde. Întoarse cuvintele rostite de ea pe toate părţile, înţelegând că nu degeaba se dusese vorba că fata era frumoasă, harnică şi mai ales înţeleaptă. Ros de iubirea pentru ea, în cea de-a treia zi, o chemă la sine pentru a-i da un răspuns. Parcă în acea zi, fata era şi mai frumoasă decât ştia el. Abia găsindu-şi cuvintele, regele rosti: 
  
- Răspunsul meu pentru tine este că eu nu pot vorbi în numele altora, dar, ca rege al acestui ţinut, pot să fac în aşa fel încât acolo unde stăpânesc eu, fiecare suflet, fie el cuvântător sau necuvântător să poată să îşi urmeze voinţa. 
  
- Răspunsul meu pentru tine este că mă învoiesc cu drag să fiu regina unui astfel de rege. 
  
Se făcu deci o nuntă cum nu s-a mai văzut vreodată şi de atunci, în regatul acela se trăi în pace şi bunăstare. Dacă vreodată cineva se întreba cum de fusese transformat regele lor hain într-un rege bun şi drept, fiţi siguri că nimeni nu punea acest lucru pe seama vreunei vrăjitoare. Eu m-am cocoţat în turnul acelui palat şi o astfel de poveste am aflat. 
  
Referinţă Bibliografică:
FIICA VRĂJITOAREI / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1986, Anul VI, 08 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!