Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



PRINŢUL POLONIC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PRINŢUL POLONIC 
  
N-aţi auzit niciodată de împărăţia Haba-Daba? Aceea din Ţinutul Mindu-Vindu, după Marea Vende-Fende şi Muntele Sanchi-Panchi! Păi, atunci, să vă povestesc eu cum stau treburile prin Haba-Daba! Este o împărăţie mică, ridicată pe un deal plin cu livezi de pruni de către Împăratul Adi-Badi Întâiul. În timp, acestor livezi li s-au adăugat câteva vii pe vremea lui Adi-Badi al Doilea, câteva stupine pe vremea lui Adi-Badi al Treilea şi am ajuns până la vremea lui Adi-Badi al Patrulea, care, la rândul său, a adăugat împărăţiei câteva turme de capre. Ca şi înaintaşii săi, Adi-Badi al Patrulea, a avut un fiu, dar acestuia nu i se spunea Adi-Badi al Cincilea după cum v-aţi fi aşteptat. Acest prinţ nu părea să fie atras de pământurile strămoşilor şi nici de moştenirea pe care ar fi trebuit să o lase urmaşilor săi. Era un flăcău căruia îi plăcea să-şi piardă vremea în bucătăriile palatului. Ce credeţi că făcea prinţul acolo? Gătea în toată legea, pe cinstea mea! Mai mare ruşinea pentru un fiu de împărat! 
  
Cu toate că Adi-Badi al Patrulea dăduse poruncă să se păstreze cea mai mare taină asupra acestei ruşini, se cam dusese vorba despre ciudăţenia prinţului, aşa încât nu dură mult până când fiul împăratului primi porecla de Prinţul-Polonic. Dar lui nici că-i păsa! Amesteca vitejeşte în oale, potrivea gusturile şi îşi răsfăţa supuşii cu cele mai alese şi mai gustoase bucate. Din această cauză, palatul era mereu plin de lume, mai ales la ora la care se ştia că Prinţul-Polonic serveşte masa. Peste toate, fiul împăratului avea o inimă uriaşă şi nu refuza niciodată să hrănească o gură, cât de mică şi de neînsemnată ar fi fost aceasta. Toată forfota din bucătării şi din sala în care se lua masa îl deranja însă pe împărat, aşa că ţinu să-i vorbească fiului său în aşa fel încât să-l facă să se poarte ca un adevărat prinţ. Îl chemă la el şi îl certă cât putu de aspru. 
  
- Avem cinci bucătărese în palat, nu e nevoie să te încurci printre fustele lor! Vreau să fii mereu alături de mine şi să înveţi cum se ţin frâiele unei împărăţii! Trebuie să te gândeşti cum poţi spori averea lăsată de moşii tăi. 
  
- M-am gândit, tăicuţă, zău că m-am gândit! 
  
Faţa împăratului se lumină de nădejdea că feciorului său îi venise mintea la cap. 
  
- Şi cum ai gândit că vei îmbogăţi împărăţia? 
  
- Am să construiesc o bucătărie pentru oamenii sărmani, alta pentru oamenii bolnavi şi o alta pentru copiii ai căror părinţi muncesc toată ziua şi n-au timp să le poarte de grijă. 
  
Atunci Adi-Badi al Patrulea se făcu mai negru decât tăciunele la faţă. Ruşine. Trădare. Copilul lui, sânge din sânge împărătesc, al cincilea dintr-o viţă de împăraţi cumpătaţi se dovedea un netrebnic şi un nepăsător într-ale treburilor ţării. 
  
- Să piei din faţa mea chiar acum şi să nu mi te mai înfăţişezi până nu îţi scoţi din cap polonicul! 
  
Feciorul îşi lăsă fruntea în piept şi părăsi palatul tatălui său, fără a-şi lua rămas bun de la nimeni. Împăratul îl privea de la fereastră cum se depărtează de împărăţie. La cingătoare purta un polonic şi o lingură de lemn, care se legănau în ritmul paşilor prinţului. Măcar dacă în locul lor ar fi avut o sabie şi un pumnal, se înfurie şi mai mult Adi-Badi al Patrulea, hotărât să nu se mai gândească la Prinţul-Polonic ca la feciorul său. 
  
Bietul prinţ, alungat din Haba-Daba, rătăci cât rătăci, până ajunse în altă împărăţie. Nu mică îi fu mirarea văzând că oamenii de acolo umblau în patru labe, cum ar fi umblat animalele din pădure bunăoară. Cum se înnopta, căută o casă la care să primească adăpost şi îndrăzni să îl întrebe pe omul care primise să îl găzduiască ce se întâmpla de în acea împărăţie oamenii nu umblau în două picioare. 
  
- Nenorocirea aceasta s-a abătut asupra noastră de când ne-au fost otrăvite câmpurile. Nimeni nu ştie cine le-a otrăvit şi nici de ce. Doar că tot ce culegem şi mâncăm ne face să fim aşa cum ne vezi. 
  
Prinţul-Polonic se feri să ia din mâncarea oferită de om şi în seara aceea se culcă flămând. A doua zi, însă, porni să caute cauza pentru care toate câmpurile erau otrăvite. Cum se plimba el aşa printr-un lan de grâu, numai ce văzu un firişor de apă care curgea pe lângă plante şi le uda. O luă pe firul apei până ajunse într-o pădure, iar acolo ce să vezi? Apa izvora direct dintr-o ciupercă otrăvitoare. Imediat, flăcăul o zdrobi în picioare şi un fum negru se ridică spre cer, desenând pe el o ciupercă întunecoasă, care se risipi încetul cu încetul. Prinţul adună un braţ de urzici şi se întoarse la casa în care fusese găzduit. Fierse o mâncare de urzici şi, de cum gustară din ea, oamenii aceia se putură ridica din nou în două picioare. 
  
- Cum să te răsplătim, flăcăule? 
  
- Da-ţi-mi un măgar, ceru Prinţul-Polonic, să nu mai umblu pe jos. 
  
Oamenii încărcară un măgar cu daruri şi, în mulţumirile lor, fiul împăratului plecă mai departe. Nu merse mult până ajunse într-o împărăţie în care oamenii umblau în mâini, cu capul în jos. Minune mare, îşi zise Prinţul –Polonic care începu să caute şi aici un loc în care să înnopteze. 
  
- Ce-aţi păţit oameni buni? 
  
Am fost fermecaţi de o vrăjitoare care l-a luat de bărbat pe împăratul nostru, îi răspunseră în cor câţiva oameni care încercau să hrănească nişte animale cu picioarele. Prinţul îi ajută şi porni spre palatul împăratului ca să vadă ce poate face şi pentru această împărăţie. Vrăjitoarea se afla la masă şi se distra pe seama împăratului care se chinuia să danseze în mâini în faţa ei. Flăcăul văzu imediat că la dreapta împărătesei se afla un pocal aproape gol. Se grăbi la bucătăriile palatului, fierse un ceai de mac şi îl strecură neobservat în pocalul vrăjitoarei, care de cum îl bău şi adormi. Prinţul-Polonic o legă bine de scaunul pe care stătea, apoi o scoase din palat, aducând-o în faţa oamenilor. Aceştia începură să arunce în ea cu resturi de mâncare până o treziră. Ca să scape de mânia poporului şi în schimbul libertăţii sale, vrăjitoarea rosti un descântec de dezlegare a farmecelor, care îi făcu pe toţi cei care locuiau în împărăţie să revină cu picioarele pe pământ. Scăpat de o asemenea nenorocire, împăratul acelei ţări îl întrebă pe flăcăul nostru ce îi poate dărui în schimbul binelui făcut. 
  
- Dă-mi un câine, împărate, ca să îmi ţină de urât şi să îmi păzească lucrurile, ceru Prinţul-Polonic. 
  
Mirat de asemenea dorinţă şi bucuros că scăpase cu o nimica toată, împăratul acela îi dărui flăcăului cel mai bun câine de vânătoare care se găsea în împărăţia lui şi îl lăsă să plece, însoţit de binecuvântările tuturor. 
  
Merse ce mai merse flăcăul şi nimeri într-un târziu într-o pustietate mare, numai nisip cât vedeai cu ochii. Văzând cât de obosiţi erau măgarul şi câinele, prinţul se rugă să găsească cât mai repede un adăpost. Şi ce mai adăpost îi fu dat să vadă printre valurile de nisip uscat! Un palat strălucitor, cu sute de turnuri şi mii de ferestre care străluceau în soarele încins ca nişte diamante. Sperând să fie primit înăuntru, prinţul prinse să bată cu polonicul în poarta înaltă, acoperită cu pietre preţioase. Aceasta se deschise uşor, de una singură. Flăcăul pătrunse cu fereală într-o sală uriaşă, împodobită numai cu odoare din aur. Prinţul privi, dar nu atinse nimic din tot ceea ce era la vedere şi trecu mai departe, într-o sală plină cu diamante. Privi şi de data aceasta fără să atingă ceva şi trecu în altă sală în care bogăţii de toate felurile îşi luau ochii cu strălucirea lor nepământeană. Nici aici flăcăul nu se opri. După ce îşi potoli curiozitatea, trecu mai departe, nimerind în nişte bucătării cum nu mai văzuse nici în visele lui. Încântat, Prinţul-Polonic se spălă bine, se încinse cu un şorţ de mătase purpurie şi se apucă să gătească cu toate minunăţiile care umpleau cămările încăpătoare. În curând mirosul îmbătător al bucatelor ce ieşeau din mâinile lui se strecură în toate odăile. Pe măsură ce termina un fel, flăcăul îl aşeza frumos la câte o masă. Nu se opri până ce nu umplu cu totul masa din camera de aur, masa din camera de diamant şi masa din camera comorilor. Privi mulţumit rezultatul muncii sale şi dădu să se aşeze să mănânce la prima masă, când se porni un vânt uşor şi nouă zâne se repeziră asupra meselor, gureşe ca nişte vrăbii. 
  
- Cine ne-a gătit această mâncare? 
  
Prinţul-Polonic ieşi în faţa lor, mai codindu-se, mai curios să le privească pe făpturile acelea minunate. 
  
- Rămâi cu noi, cerură zânele în cor, n-am mâncat în viaţa noastră ceva atât de bun. 
  
Prinţul acceptă cu bucurie. Rămase alături de zâne, gătindu-le cele mai alese bucate iar ele răsfăţându-l cu cântece, dansuri şi haine frumoase. După ce se împlini cel de-al treilea an, prinţului i se făcu dor de casă şi le rugă pe zâne să îl lase să se întoarcă în Haba-Daba. Vedeţi voi, însă, ele se obişnuiseră atât de mult cu prezenţa lui şi cu mâncarea minunată pe care o prepara, încât nu doriră să îi dea drumul. Printre zâne însă, se afla una care îl îndrăgise mult de tot pe Prinţul-Polonic şi îl scoase din palat într-o noapte. 
  
- Am să vin după tine, îi promise prinţul care şi el la rândul lui o îndrăgise pe zână. 
  
Aceasta îi dărui o batistă ţesută cu nestemate şi îi ceru să i-o trimită cu câinele dacă lucrurile nu aveau să meargă bine la întoarcere. Îl petrecu până la marginea ţinutului pustiu, după care se îmbrăţişară şi se despărţiră. 
  
Flăcăul se întoarse pe acelaşi drum pe care venise. Oamenii din împărăţia în care cândva toţi umblau în mâini îl recunoscură şi îl încărcară cu daruri. La fel se petrecu şi cu oamenii din împărăţia în care cândva toţi umblau în patru labe. În Haba-Daba însă, nu-l aşteptau bucurii. Adi-Badi al Patrulea căzuse la pat odată cu plecarea prinţului, iar în locul său stăpânea acum Sfetnicul cel Mare, un om hain şi zgârcit care chinuia supuşii şi jefuia împărăţia după bunul său plac. Când îl văzu pe Prinţul-Polonic sosind la palat încărcat de daruri, noul stăpân din Haba-Daba porunci ca fiul împăratului să fie prins de îndată şi aruncat în Groapa cu Zmei, un loc care făcea legătură cu lumea de dincolo, o lume în care trăiau numai zmei, balauri şi vrăjitori. 
  
Vezi însă că hainul sfetnic nu ştia că flăcăul apucase să îşi trimită câinele cu batista la iubita lui zână înainte de a fi aruncat pe lumea cealaltă. Când animalul ajunse în împărăţia nisipurilor veşnice, zâna nu mai stătu mult pe gânduri şi porni la drum să îşi caute iubitul. Condusă de câinele credincios, îi luă trei zile şi trei nopţi până ajunse la Groapa cu Zmei. Coborî fără teamă în întunericul ca de smoală şi trecu pe lumea cealaltă. Balauri fioroşi se repeziră la ea, dar câinele îi alungă pe toţi. Apoi zmei ameninţători apărură în zbor deasupra ei, dar câinele îi alungă şi pe aceştia . În cele din urmă, zâna ajunse la castelul vrăjitorilor. Se prefăcu că este o fată sărmană care caută de lucru, aşa că fu primită să îngrijească dihăniile ajutoare de vrăjitori. De la lilieci, bufniţe şi până la pisici negre, în castel puteai găsi tot felul de lighioane pe care ea trebuia să le hrănească şi să le cureţe. Zâna, pe numele ei Nini-Noni, se purtă atât de frumos cu toate acele vieţuitoare obişnuite cu răutatea vrăjitorilor, încât nu trecu mult şi le câştigă prietenia. Din păcate, nici una dintre ele nu ştiau nimic despre prinţul aruncat în Groapa cu Zmei. Doar un şoricel mic îşi aminti că stăpânul său vorbise nu demult cu un alt vrăjitor, sfătuindu-se ce să facă cu un om ajuns cine ştie cum la castelul lor. 
  
- Aveau de gând să îl transforme în vârcolac în prima noapte cu lună plină. 
  
- Asta se va întâmpla chiar în această noapte, se speria Nini-Noni, nu mai am timp! Trebuie să mă duci cât mai repede în camera de vrăji a stăpânului tău. 
  
Toate lighioanele o însoţiră pe zână, dornice să o ajute fiecare în felul ei. Pisicile deschideau calea, bufniţele aprindeau felinarele, liliecii zburau în urma lor, gata să dea alarma dacă ar fi fost surprinşi cumva de vrăjitori. Nini-Noni fu cât pe ce să izbucnească în plâns când îl gări pe Prinţul-Polonic legat în lanţuri şi înghesuit într-o oală sub care fusese deja făcut focul. Cu ajutorul animalelor reuşi să îl scoată de acolo şi să părăsească castelul, înainte ca vrăjitorii să se trezească că le-a fugit prada. Bufniţele îi apucară în gheare şi în scoaseră prin Groapa cu Zmei pe tărâmul celălalt, în apropiere de Haba-Daba. 
  
- Luaţi-ne cu voi, se rugară jivinele vrăjitorilor, vrem să ducem o viaţă mai bună decât cea alături de vrăjitori. 
  
Cum bine ştiţi, prinţul avea o inimă de aur, aşa că fu de acord să primească în palatul său pe toată lumea. Ei, acum se cam schimbase treaba! Când văzu Sfetnicul cel Mare că Prinţul-Polonic se întorcea la palat, de data aceasta însoţit de o armată de lighioane care mai de care mai fioroasă, îşi luă imediat tălpăşiţa nu numai din palat ci şi din Haba-Daba. Auzind că fiul său s-a întors, Adi-Badi al Patrulea se ridică imediat din patul în care se topea cu zile şi îi ieşi în întâmpinare. 
  
- Nu mi-a ieşit polonicul din cap, zise prinţul în loc de bun găsit, dacă mă vrei lângă tine, trebuie să mă primeşti aşa cum sunt, împreună chiar cu aleasa mea, Nini-Noni. 
  
Ce credeţi că a răspuns împăratul? S-a grăbit să dea poruncă să se ridice imediat bucătăriile pentru sărmani, pentru bolnavi şi pentru copii şi s-a pregătit de o nuntă mare, care să rămână în istoria împărăţiei Haba-Daba ca începutul domniei Împăratului Polonic Întâiul. M-am aflat şi eu la ospăţul de nuntă şi-am înfulecat bucate cum nu s-au mai pomenit până în zilele noastre, aşa că nu mi-a mai rămas decât să vă poftesc şi pe voi să găsiţi Haba-Daba din Ţinutul Mindu-Vindu, după Marea Vende-Fende şi Muntele Sanchi-Panchi, ca să nu ziceţi că am inventat ceva din tot ce v-am povestit! 
  
Referinţă Bibliografică:
PRINŢUL POLONIC / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1960, Anul VI, 13 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!