Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR 
  
A fost odată, cum nu a mai fost niciodată, o împărăţie a păsărilor. Ele trăiau în căsuţe colorate care împânzeau pământ, văzduh şi ape, fără să fie deranjate de nimeni pentru că aveau un împărat tânăr şi bun care le purta de grijă ca nimeni altul. Cu toate acestea, păsările duceau o mare povară în sufletele lor: împăratul păsărilor nu dădea semne că îşi dorea să se însoare. De fiecare dată când păsările se adunau pe la cuiburi, se întrebau cât mai avea să treacă până când va duce şi stăpânul lor o viaţă de familie aşa cum se cuvenea la orice casă păsărească. Rândunica era cea mai îngrijorată dintre păsări. 
  
- Ar trebui să facem ceva în privinţa asta, le spuse într-o zi celorlalte păsări, altfel, Petruş va rămâne pentru totdeauna singur. 
  
- Şi ce mare scofală dacă va rămâne singur? 
  
Toate păsările îl certară pe cuc pentru o astfel de întrebare. 
  
- Pur şi simplu nu se cade să nu îşi facă o familie. Iată, eu am şase puişori, doamna privighetoare are cinci, doamna cinteză are chiar zece, aşa se cuvine în lumea noastră. Dacă tu eşti singur, nu înseamnă că eşti un exemplu bun pentru împăratul nostru. Şi, apropo, ia-ţi oul din cuibul meu, sări un mierloi, puii mei au ieşit deja din ou şi soţia mea e obosită de clocit. 
  
Cucul se retrase ruşinat pe o creangă îndepărtată, dar nu părăsi sfatul păsărilor. Era curios să afle ce puneau la cale păsările care se credeau mai cu moţ. După îndelungi dezbateri, înaripatele hotărâră să îi găsească ele o soţie împăratului Petruş. Zâna Primăvară era cea mai bună soţie, susţinea rândunica. Barza era întru totul de acord. Pinguinul şi cioara credeau că mai bună ar fi fost Zâna Iarnă, vrăbiuţa şi porumbelul ar fi preferat-o pe Zâna Toamnă iar lebedele şi raţele insistau că nimeni nu era ca Zâna Vară. Până la urmă, căzură de acord să facă un mare bal la care să le invite pe toate cele patru zâne, aşa încât Petruş să poată alege. Uşor de zis, dar greu de făcut. Împăratul păsărilor se împotrivea cu înverşunare planurilor de cununie, aşa încât totul trebuia făcut în mare taină. Păsările îşi împărţiră sarcinile. Mierlele aveau să împodobească palatul împăratului, privighetorile aveau să se ocupe cu muzica, rândunelele aveau să ducă mesajele celor patru zâne, iar restul păsărilor aveau să se ocupe de masă, de invitaţi şi de păstrarea secretului. 
  
După ce adunarea păsărilor se încheie, cucul îşi luă zborul spre palatul împăratului, căruia îi dezvălui de îndată planul supuselor sale. Tare se mai mânie Petruş – Împărat. Hotărî pe loc că nu avea să la facă jocul păsărilor, pentru că el unul nu avea gânduri de căpătuială. Acestea fiind spuse, îşi luă armele şi calul şi părăsi împărăţia, ducându-se încotro vedea cu ochii, numai să nu mai audă de însurătoare. 
  
Venind ziua stabilită pentru bal, ia-l pe împărat de unde nu-i! Palatul împodobit răsuna de muzică şi de zarva invitaţilor, cele patru zâne aşteptau la masa împodobită sosirea lui Petruş, nădăjduind fiecare ca ea să fie aleasa, în timp ce păsările îl căutau în toate colţurile pe stăpânul lor. Numai cucul, cocoţat în vârful unui turn, privea râzând la toată nebunia iscată în palat. Prima care îl zări fu ciocănitoarea, care îi atrase imediat atenţia bufniţei care, la rândul ei, îi spuse corbului şi vulturului. Nu trecu mult şi cucul se trezi înconjurat de o grămadă de păsăret. 
  
- Ia spune, jupâne cuc, ce te amuză atât de tare, îl ciupi de aripă bufniţa. 
  
- Nimic, nimic, îşi înghiţi cucul râsetele. 
  
Înşfăcat de vultur şi de corb, cucul sfârşi prin a le spune păsărilor că împăratul lor părăsise palatul. 
  
- Şi care ar fi pricina pentru care şi-a lăsat de izbelişte supuşii? 
  
Cucul privi cu teamă ciocul puternic şi încovoiat al vulturului. 
  
- Poate a aflat ce puneţi la cale. 
  
- Şi cine să-i fi spus despre acest lucru? 
  
- Poate ai fost chiar tu, sări bufniţa pe lângă vultur. 
  
- Poate, recunoscu cu voce mică cucul. 
  
Păsările se repeziră care mai de care la el, scărmănându-l de-i săriră toate penele. Asta nu le potoli însă supărarea. Balul nu mai avu loc, zânele plecară supărate în ţinuturile lor, iar înaripatele îşi luară zborul să-şi caute împăratul în cele patru vânturi. 
  
Singurul care nu putea căuta din văzduh era un răţoi bătrân care avea o aripă frântă. Cu toate acestea, dornic să fie de ajutor, el porni pe jos să caute ceva urme după care ar putea să-l găsească pe împărat. Cu toate că nu vedea prea bine, i se păru că nişte urme duceau spre Codrul–fără-sfârşit de la marginea împărăţiei păsărilor. Într-acolo se îndreptă şi răţoiul cel bătrân. Nu mai era el chiar atât de viteaz cum fusese în tinereţe, dar îşi adună tot curajul să intre în umbra ca de noapte a copacilor falnici, crescuţi cu crengile unele într-altele. Nu întâlni picior de animal şi nu văzu aripă de pasăre în bezna codului acela şi inima i se strânse ca o gheară în piept. 
  
În inima codrului se trezi deodată în faţa unei căsuţe de lemn. O rază de soare firavă aluneca de-a lungul unei crengi drept pe acoperişul ascuţit şi de acolo pe fereastra rotundă, deschisă larg. Răţoiul de apropie de fereastră şi privi înăuntru. Mare îi fu bucuria când îl văzu pe împăratul păsărilor, dormind în patul de sub fereastră. Se grăbi să intre şi încercă să-l trezească. Oricât se strădui bătrânul răţoi, nu reuşi nici măcar să îl facă pe Petruş-Împărat să se mişte. Rotindu-se prin încăpere, văzu că pe peretele de la capătul patului erau scrise două rânduri de litere ciudate. Cum răţoiul nu ştia să citească, se aşeză ostenit lângă împăratul lui să-şi mai tragă cât de cât sufletul. Chiar atunci, la uşa căsuţei se auziră mai multe voci. Răţoiul apucă să intre sub pat înainte ca în odaie să intre trei fete, una mai frumoasă ca alta. Se apropiară de pat şi îl priviră îndelung pe Petruş: 
  
- Cât de frumos, e soro! spuse una dintre ele. 
  
- E al meu, eu l-am găsit prima! sări a doua fată. 
  
- Să îl ascundem până nu vine Mira acasă, spuse şi a treia, ar fi în stare să desfacă vraja, aşa cum face cu orice animal ne calcă codrul. 
  
- Vreau să îl iau de soţ, spuse din nou prima fată. 
  
- Şi eu, spuse a doua. 
  
- Potoliţi-vă, ielele nu îşi pot lua soţi! 
  
Toate cele trei iele căzură de acord că pentru moment trebuiau să îl ascundă pe Petruş, aşa încât îl ridicară din pat, închizându-l într-unul din dulapurile din fundul odăii, ca pe un sac cu cartofi. Răţoiul cel bătrân le urmărea de sub pat, aşteptând să vadă cine era Mira şi de ce ielele se ascundeau de ea. Nu trecu mult şi în căsuţă intră o fată de o frumuseţe nemaivăzută, cu părul lung până la călcâie şi unduios ca izvoarele de munte şi luminos ca razele soarelui, cu ochii mari, albaştri, care ar fi făcut cerul să se ruşineze de culoarea lui, cu obrajii mai îmbujoraţi decât florile câmpului şi cu buzele mai parfumate decât cei mai parfumaţi fragi. 
  
- Ai venit, soro? Întrebă prima dintre iele. 
  
- Pe cine ai mai salvat azi? Întrebă a doua dintre iele. 
  
- Ai adus ceva şi pentru noi? Fu rândul celei de-a treia dintre iele. 
  
Mira, sora ielelor, zâmbi către ele: 
  
- Fetelor, fetelor, am venit să vă fac curat în casă şi de mâncare. Nu am întâlnit pe nimeni în drumul meu şi nu v-am adus nimic altceva decât nişte flori de câmp. Tata vă trimite salutări. 
  
- Nu mai putem noi de salutările tatălui tău, strigă prima dintre ele. 
  
- E un biet pădurar, de ce ne-ar păsa? Spuse a doua. 
  
- Dacă mama nu se îndrăgostea de el n-am fi avut-o soră pe Mira, spuse şi a treia, care se dovedea cea mai isteaţă dintre cele trei iele. 
  
- Grăbeşte-te, spuseră toate trei odată, ne e foame! 
  
Mira râse uşor şi se apucă de lucru. Cele trei iele părăsiră casa şi începură să se hârjonească printre copaci. Ţipetele lor se auzeau în căsuţă şi răţoiului cel bătrân îi luă ceva vreme să se hotărască să rişte să iasă din ascunzătoarea lui. 
  
- Vai de mine, strigă sora ielelor când dădu cu ochii de el, cine eşti tu şi ce cauţi aici? Surorile mele te vor pune direct în oală dacă te vor găsi! 
  
- Ajută-mă, fată bună şi frumoasă! 
  
Îi povesti dintr-o suflare despre Petruş, despre planul păsărilor, despre fuga împăratului şi cum îl găsise adormit în casa ielelor. 
  
- Da, zise Mira, literele de pe perete sunt un descântec. Cine le citeşte, adoarme imediat şi nu mai poate fi trezit decât tot cu un descântec. 
  
- L-au închis în dulap ca să nu îl vezi. Poţi rosti descântecul de rupere a vrăjii? 
  
- Eu nu fac parte dintre iele şi nu am puteri magice, dar mama mea poate! Pentru aceasta, ar trebui să-l ducem în casa tatălui meu. Să ne gândim cum putem face asta dacă împăratul tău e adormit. Acum, intră la loc în ascunzătoarea ta. Am să vin la noapte, după ce surorile mele vor pleca de acasă. Să nu scoţi nici un sunet, altfel nu vei mai avea nici o şansă să îţi salvezi împăratul! 
  
Răţoiul ascultă supus vorbele fetei şi rămase nemişcat sub pat până ce ielele mâncară, se odihniră şi apoi plecară în treaba lor, iar liniştea se aşternu în casă. Nu trecu mult şi apăru Mira, ducând cu ea un cărucior pentru cărat lemne. Răţoiul o ajută să îl scoată pe Petruş din dulap, să îl pună în cărucior şi să-l ducă la casa pădurarului. Mare fu mirarea omului când îşi văzu fata aducând un străin lipsit de simţire. Nu puse însă întrebări. O ajută să îl întindă într-un pat şi o chemă pe soţia lui. 
  
Tocmai când mama ielelor se pregătea să spună descântecul de dezlegare, în faţa casei pădurarului se stârni o furtună fără seamăn. Mira ieşi în prag, întâlnindu-şi surorile puse pe harţă. 
  
- Unde e? Strigă prima dintre iele. 
  
- Ce-ai făcut cu el? Strigă şi cea de-a doua. 
  
- Dă-ni-l înapoi! Spuse şuierând cea de-a treia. 
  
- Nu ştiu despre ce vorbiţi, fetelor! 
  
- Minţi! 
  
- Minţi! 
  
- Minţi! 
  
O apucară pe Mira de păr şi o ridicară în aer. 
  
- Dacă nu ni-l dai, îţi dăm drumul şi te faci mici fărâme! 
  
- Ce să vă dau? 
  
- Ştim că l-ai găsit! 
  
- Ce să găsesc? 
  
- Să-i dăm drumul, strigă prima dintre ele. 
  
- Îi dăm drumul, fu de acord şi cea de-a doua. 
  
- Staţi, le ceru cea de-a treia, priviţi! 
  
În pragul casei ieşiseră pădurarul, mama ielelor şi Petruş-Împărat. Acesta din urmă nu mai era adormit şi, însoţit de răţoiul cel bătrân, privea în jurul său cu uimire. Era cel mai frumos împărat care le fusese dat tuturor să vadă vreodată. Părul său ca pana corbului, flutura în vântul stârnit de iele peste fruntea înaltă şi ochii întunecaţi, umbriţi de gene lungi şi negre. Trupul înalt şi mlădiu ţinea piept furtunii cu semeţie, în timp ce în braţul drept îşi ridicase sabia, gata de luptă. 
  
Mama ielelor opri de îndată furtuna, le linişti pe fetele ei şi o aduse pe Mira teafără alături de tatăl ei, pădurarul. 
  
- Vrem să aleagă, sări prima dintre iele! 
  
- Dintre noi trei, una, spuse şi a doua. 
  
- E dreptul lui să hotărască pe cine preferă, admise a treia. 
  
- Ielele nu îşi pot lua soţi, spuse mama ielelor. 
  
- Nu, dar tu trăieşti de ani buni cu pădurarul, de ce nu am putea să facem şi noi acest lucru? 
  
- Nu am gânduri de cununie, le răspunse tăios Petruş, nici nu caut să trăiesc alături de cineva. 
  
- De aici nu vei pleca singur viu, săriră toate cele trei iele deodată. Îţi dăm răgaz două ceasuri să te hotărăşti. Până atunci, nu vei putea părăsi casa pădurarului! 
  
Mama ielelor îşi însoţi cele trei fiice în întunecimea codrului, iar pădurarul se întoarse la treburile lui. Răţoiul cel bătrân se apropie de Mira. 
  
- Mai ajută-l încă odată, te rog! E un împărat bun, păsările ar suferi foarte mult să-l piardă! 
  
- Cum adică, încă odată? Sări Petruş, îndreptându-şi pentru prima dată privirea către Mira. 
  
Frumoasa fată din faţa lui nu îi răspunse, dar avu grijă răţoiul să povestească în amănunt cum fusese vrăjit la rostirea descântecului de somn, cum fusese închis într-un dulap şi cum ajunsese în casa pădurarului. 
  
- Îţi cer preaplecat iertare pentru necazurile pe care ţi le-am pricinuit, spuse Împăratul Păsărilor. 
  
- Nu trebuie, roşi frumos Mira, te voi ajuta pentru că nu e drept să îţi alegi o soaţă cu forţa. 
  
- Nu crezi nici tu în cununie! 
  
- Ba da, împărate, eu cred, dar numai în aceea făcută cu simţăminte, cel puţin aşa cum au tatăl şi mama mea. 
  
- Mama ta nu a renunţat la puterea ei pentru tatăl tău! 
  
Mira zâmbi uşor: 
  
- Tatăl meu nu a lăsat-o! Dar, nu mai e timp de vorbă, dacă vrei cu adevărat să scapi şi nu îţi place nici una dintre surorile mele, e timpul să te scot din codru. 
  
Pe tot drumul de întoarcere, Petruş-Împărat nu-şi putu dezlipi privirea de pe sora ielelor. Răţoiul cel bătrân nu mai înţelegea nimic, dar îşi spuse că nici nu conta acum ce era în mintea împăratului atâta timp cât, în curând, păsările aveau să îl aibă din nou în mijlocul lor. Ieşiră în curând din codru şi Mira se opri pentru a-şi lua rămas bun de la cei doi. 
  
- Nu te vor pedepsi surorile tale? Întrebă împăratul Păsărilor. 
  
- Probabil că da, dar nu le va lăsa mama să îmi facă prea mult rău. 
  
- Atunci, îţi mulţumesc! 
  
- Drum bun, împărate şi ai grijă să ocoleşti altă dată Codrul-fără-sfârşit. 
  
- Rămas-bun, Mira, măcăi răţoiul. 
  
Înainte de a se întoarce în întunecimea copacilor, fata se ridică pe vârfuri şi îl sărută pe Petruş pe obraz. Împăratul o urmări prostit cum îşi pierde urma prin frunziş. Nu trecu mult şi păsările care împânzeau văzduhul în căutarea lui se repeziră să îl însoţească la palat. După nici trei zile de la întoarcerea lui, la poartă se prezentă o solie a supuşilor, condusă de bufniţă. 
  
- Măria-ta, Petruş-Împărate, nu vrem să te superi pe noi şi nici să îţi iei din nou tălpăşiţa, dar tare ne-am dori o împărăteasă! 
  
- Ştiu că aveţi gânduri bune, începu împăratul, dar păsările săriră ciripind asurzitor şi îl opriră. 
  
- Nu e lucru rău să laşi singurătatea la o parte, continuă bufniţa, făcându-le celorlalte semn cu aripile să o lase pe ea să vorbească. Ne-am gândit la câteva zâne numai bune… 
  
- Lasă, bufniţo, nu te mai obosi, se ridică de pe tronul său, Petruş-Împărat, şi eu m-am gândit şi m-am hotărât să îl las pe cuc singurul din împărăţie fără familie. 
  
- Adică… bufniţa clipi ca în faţa unei lumini prea puternice 
  
- Da, veţi avea o împărăteasă, bună şi frumoasă! 
  
Păsările făcură o zarvă nemaipomenită la aflarea veştii că Petruş-Împărat avea să le aducă o împărăteasă. Aţi ghicit, fata pe care o îndrăgise dintr-odată Împăratul Păsărilor era Mira, sora ielelor, fiica pădurarului, cu care Petruş se cunună de îndată ce reuşi să o convingă pe fată că viaţa alături de el avea să fie cel puţin tot atât de frumoasă pe cât era viaţa mamei-ielelor alături de pădurar. Normal că au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, doar ce credeţi? În Împărăţia Păsărilor viaţa e tot un cântec şi o petrecere şi numai cucul stă de unul singur, nu-i aşa? 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1959, Anul VI, 12 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!