Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



POVESTEA LUI FLOREA-ZÂMBET DE FLOARE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Povestea lui Florea-Zâmbet de Floare 
  
Am auzit şi eu că demult, pe vremea când florile vorbeau întocmai cum o fac oamenii, iar peştii zburau întocmai cum o fac păsările, trăia un grădinar iscusit cum nu se mai afla altul asmenea. Acest flăcău, căci era vorba de un grădinar tânăr, era numit Florea-Zâmbet de Floare pentru că atunci când zâmbea, soarele se oprea din drumul său, devenea mai cald şi mai luminos, iar florile înfloreau dornice de a-i face pe plac. Florea al nostru avea ca singură avere o grădină ca un vis. Acolo, sute de flori pline de culoare şi bucurie cântau pe diferite voci în timp ce peştişori aurii dansau pe lângă fântânile din care apa curgea în pârâiaşe scânteietoare printre straturile de flori. Cale de zece mări şi zece ţări, oamenii veneau să asculte şi să vadă toate minunăţiile pe care le îngrijea Florea-Zâmbet de Floare cum ar îngriji un om cele mai scumpe odoare. 
  
Iată că vestea acestei grădini ajunse şi la palatul Împăratului Mustaţă-Sură, cel mai războinic şi mai nemilos împărat din toate timpurile. Şi ce-şi spuse împăratul? „Nu le-am oferit niciodată nimic celor două fete ale mele! Acum, că le-a sosit vremea măritişului şi în curând îmi vor bate la poartă tot felul de peţitori, ar fi bine să le dăruiesc ceva cu care să se poată mândri şi ce ar fi mai nimerit decât nişte flori din cele care cântă şi nişte peşti din cei care dansează şi zboară.” Nu stătu el prea mult pe gânduri şi porni de îndată la drum cu un alai mare cât o oaste în toată legea. Străbătu cu fală cele zece mări şi zece ţări şi în a zecea zi de călătorie, bătu la poarta grădinii minunate. 
  
- Băiete, ia fă-te-ncoace! 
  
Florea-Zâmbet de Floare tocmai hrănea stolurile de peştişori. Se opri din treabă şi deschise poarta plin de bunătate. 
  
- Care ţi-e voia, mărite împărat? 
  
- Eu sunt Împăratul Mustaţă-Sură! Auzit-ai de mine? 
  
- Recunosc că nu! Dar, dacă nu ţi-e cu supărare, te-aş ruga să porunceşti slugilor tale să nu intre în grădina mea. Mă tem că atâta amar de oşteni îmi vor strica straturile şi îmi vor speria peştii! 
  
- Aici eu şi numai eu sunt cel care dă porunci. Îţi poruncesc să-mi dai două sute de flori dintre cele care cântă cel mai frumos şi două sute de peşti dintre cei care dansează cel mai bine, pentru a-i duce fetelor mele. 
  
Grădinarul râse încetişor. 
  
- Aşa ceva nu este cu putinţă, împărate! 
  
- Îndrăzneşti să mă refuzi? 
  
Nu apucă bietul flăcău să explice împăratului că florile care sunt rupte nu trăiesc prea mult şi că peştii care nu au în apropiere apă nu mai pot mişca nici o aripioară, că împăratul făcu un semn cu mâna şi tot puhoiul de oşteni din alaiul său se revărsă în grădina cea frumoasă. Soldaţii smulseră florile din straturi, prinseră peştii şi-i aruncară unul peste altul în sacii de călătorie, după care dărâmară fântânile şi dădură foc întregului loc. De parcă tot dezastrul făcut de soldaţi nu fu suficient ca să potolească mânia împăratului, acesta dădu poruncă să fie înlănţuit grădinarul şi aruncat în închisoarea de sub talpa palatului său. 
  
Cum porunci Mustaţă-Sură se şi înfăptui, căci nimeni nu îndrăznea să îl înfrunte. Întorşi acasă, oştenii îl aruncară pe Florea în temniţă şi porniră să construiască o grădină sub ferestrele fetelor de împărat. Dar ce să vezi? Florile rupte se uscaseră în cele zece zile de drum, iar peştii erau cu toţi mai ţepeni decât pietrele. Mânios nevoie mare, împăratul porunci să fie aruncate afară din palat toate lucrurile din grădina minunată. În timpul acesta, la una dintre ferestre, cea mai mică fată a împăratului urmărea zarva din curtea palatului, încercând să înţeleagă ce se petrece. Fiind o fată curioasă, se strecură pe urma alaiului ce ieşea din palat, la timp pentru a vedea cu ochii săi locul în care soldaţii se descotorosiră de povara care nu le mai era de trebuinţă. 
  
Mare milă o apucă pe mezină când văzu atâţia peşti aurii nemişcaţi şi atâtea flori uscate. Plânse lângă zidurile palatului până ce rămase fără lacrimi. Pe când era gata să se întoarcă în camerele sale, numai ce i se păru că prin mormanul acela de uscăciuni se mişcă ceva. Privind mai bine, văzu că un peştişor mic se zbătea în apa adunată din lacrimile ei şi o floare purpurie îşi schimbase culoarea, umezită de picăturile sărate. Prinţesa apucă repede peştişorul şi floarea şi se repezi în camera ei. Acolo găsi un vas frumos cu pământ în care sădi floarea şi o cupă de argint pe care o umplu cu apă pentru peştişorul auriu. Abia după trei zile în care prinţesa nu mişcă vasul şi cupa de lângă patul ei, peştişorul începu să bată din aripioare şi floarea să grăiască cu glas subţire şi plângător. 
  
- Nenorocire pe capul nostru! Împăratul Mustaţă-Sură e un monstru! 
  
Auzind acele vorbe despre tatăl ei, prinţesa se supără şi ieşi din camera ei unde nu se mai întoarse decât seara, când floarea şi peştişorul dormeau. Această întâmplare se repetă şi a doua zi şi a treia zi. Sătulă de cuvintele urâte ale florii, prinţesa hotărî să o arunce cât mai departe de palat. Peştişorul auriu îşi luă zborul din cupa cu apă şi se aşeză pe floare, ca şi când s-ar fi împotrivit planurilor fetei. 
  
- Dacă nu te dai la o parte, jur că am să te arunc şi pe tine! 
  
- Dacă vrei să mă arunci, zise floarea, atunci aruncă-mă în temniţă, acolo unde Mustaţă-Sură l-a aruncat pe dragul nostru Florea. 
  
- Cine e Florea? 
  
- Florea este fratele nostru, cel care are grijă de noi şi cel care, când zâmbeşte, orice floare înfloreşte. Împăratul Mustaţă-Sură a distrus grădina noastră şi l-a aruncat pe Florea în temniţă, deşi bietul băiat nu a făcut nimic altceva decât să refuze să se despartă de noi. 
  
- Minţi, se răsti prinţesa, tatăl meu e un om drept! 
  
Floarea dădu din cap cu tristeţe, iar peştişorul zbură în cupa sa, scufundându-se cu totul în apă. Prinţesa bătu din picior cu ciudă, înfăşcă vasul şi cupa şi se repezi pe scările care duceau în temniţă. Reuşi cu greu să deschidă de una singură zăvoarele ruginite şi să deschidă porţile greoaie, dar, până la urmă, ajunse sub talpa palatului, acolo unde, legat în lanţuri grele, abia mai respira Florea-Zâmbet de Floare. De cum văzu acei ochi blânzi de culoarea viorelelor, zâmbetul de pe buzele de culoarea macilor şi părul de culoarea păpădiilor, prinţesa se şi îndrăgosti de grădinar. Nu mai pierdu vremea. Apucă cheile agăţate într-un cui de pe perete şi îl eliberă pe flăcău. Însă, de atâta stat în lanţuri, nemâncat şi nebăut, Florea nu era în stare să se ţină pe picioare. Prinţesa se căzni până ce reuşi să îl ducă în camera ei. Îl întinse în patul său şi îl îngriji şapte zile şi şapte nopţi până ce Florea reuşi să îşi revină. 
  
În acest timp, Mustaţă-Sură auzi că Florea dispăruse din temniţă şi dădu poruncă să fie căutat în toată împărăţia şi scurtat de cap de îndată ce avea să fie prins din nou. Nu trecu mult şi o servitoare înţelese că în camera prinţesei cea mică se petrecea lucru necurat. Adică, fata începuse să mănânce şi să bea cât pentru doi şi nu mai lăsa pe nimeni să deretice în acea odaie, pe motiv că deretica ea singură. Dornică să se pună bine cu Mustaţă-Sură, femeia dădu fuga la împărat şi îi povesti cele văzute. Săgetat de o bănuială, împăratul se năpusti dpre camera fetei. 
  
- Vai şi-amar de capul nostru, vine împăratul-monstru! 
  
Auzind strigătul disperat al florii, fata împăratului, care în acel moment lua masa cu Florea, sări în sus speriată. Flăcăul nu se pierdu cu firea. Încălecă marginea ferestrei deschise şi sări în grădina palatului, făcându-se nevăzut chiar înainte ca împăratul să lovească uşa de perete şi să intre în camera prinţesei. 
  
- Tată, se prefăcu fata surprinsă, ai venit să iei masa cu mine? 
  
- Unde e? 
  
Fără a se speria de răcnetul tatălui ei, fata muşcă dintr-un măr ca şi când şi până atunci tot acest lucru l-ar fi făcut: 
  
- Cine să fie? Aici sunt doar eu! 
  
Mustaţă-Sură scotoci prin ficare cotlon, urmat de privirile iscoditoare a slujitoarei, dar nu găsi decât floarea purpurie şi peştişorul auriu. 
  
- De unde ai aceste odoare? 
  
- Le-am găsit lângă zidul palatului. 
  
Neştiind ce să mai zică, împăratul ieşi din camera fetei şi se pierdu în umbra coridoarelor, urmat de slujnică. Fata împăratului se repezi la fereastră, dar nici urmă de grădinar. Întristată, se întoarse la floare. 
  
- Unde ar fi putut pleca Florea? 
  
- El nu poate trăi fără flori! Va încerca să refacă grădina. 
  
Prinţesa căzu pe gânduri. Se obişnuise cu flăcăul prin preajma ei şi, în curând, de dragul lui, îşi pierdu pofta de mâncare şi somnul. 
  
- Ce e cu tine, o întrebă într-o zi împăratul Mustaţă-Sură? 
  
- Nimic, tată! 
  
- Ar fi bine să nu fie nimic! Am hotărât să deschid porţile palatului pentru peţitori. 
  
- Tată, aş dori să îmi aleg singură … 
  
- Să nu aud un cuvânt, strigă mânios Mustaţă-Sură, de ce nu poţi doar să asculţi şi să faci întocmai cum îţi poruncesc? Cel ce o va lua de soţie pe fata mea cea mare trebuie să răpună Balaurul de Foc, iar cel care te va lua pe tine de soţie, va trebui să răpună Vrăjitorul Întunericului. 
  
- Atunci, vom rămâne pe vecie nemăritate! 
  
- Prostii, rosti împăratul, oricum, până ce vă sosesc peţitorii nu aveţi voie să mai părăsiţi palatul. 
  
Mezina se retrase în camera ei. Peştişorul auriu zbură spre ea şi i se aşeză pe umăr, iar floarea începu să cânte încetişor un cântec trist. Prinţesa începu să plângă. I se părea că este foarte nefericită şi că tatăl ei nu o înţelege deloc. Se hotărî să vorbească cu sora ei, singura care ar putea să o înţeleagă şi să o sfătuiască. Prinţesa cea mare ascultă toată povestea surorii sale, surprinsă că în palat se întâmplau lucruri despre care ea una nu avea ştiinţă. 
  
- Vreau să plec în căutarea lui Florea, zise mezina, nu vreau să îmi aleagă tata soţ. 
  
- Bine atunci, eu voi avea grijă să nu afle nimeni că ai părăsit palatul. 
  
Aşa cum fusese înţelesul cu sora ei, fata cea mică a împăratului Mustaţă-Sură îmbrăcă straie de oştean, luă un cal din grajdurile împăratului şi porni în căutarea alesului său. Dar cum niciodată socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, în drumul său, prinţesa se întâlni cu duşmanul de moarte al tatălui său, Vrăjitorul Întunericului. Acesta călărea Balaurul de Foc şi căuta pricină călătorilor care intrau sau ieşeau din împărăţia lui Mustaţă-Sură. Când zări ceea ce credea el că era un oştean al lui Mustaţă-Sură, vrăjitorul se repezi, îl înfăşcă de pe cal şi zbură cu el până în Pădurea Întunecată unde se afla Castelul de Fier în care locuia. 
  
- Din acest moment ai să mă slujeşti pe mine, o anunţă pe prinţesă Vrăjitorul Întunericului. Vei hrăni balaurii, vei curăţa vasele de fier în care îmi fierb licorile şi te vei ocupa de fiecare lucru necesar în casa mea. Ia spune, cum îţi zice? 
  
Temându-se ca glasul ei dulce să nu o dea de gol, prinţesa făcu semn că nu poate vorbi. 
  
- Eşti mut? Bine, aşa îţi vom spune, Mutul. Treci la treabă, Mutule! 
  
Din acea zi, pentru mezina împăratului Mustaţă-Sură începu o viaţă chinuitoare în slujba Vrăjitorului Întunericului. În câteva zile, pielea îi era arsă de cărbunii încinşi pe care îi mâncau balaurii, unghiile îi erau rupte de frecatul oalelor de fier şi spatele i se încovoiase de căratul sticlelor cu licori pe care le prepara stăpânul său. 
  
În acest timp, în palatul lui Mustaţă-Sură, prinţesa cea mare aştepta veşti de la sora ei. Cu fiecare zi care trecea, fata devenea tot mai neliniştită. Într-o zi, pe când se plimba prin palat, prinţesa ajunse în camera mezinei. Acolo, o floare purpurie pe jumătate ofilită îi cânta unui peştişor auriu pe jumătate amorţit: 
  
- Ce e de făcut acum? Prinţesa nu mai e pe drum. 
  
- Ce spui tu acolo? sări fata împăratului. Unde e sora mea? 
  
- Slujnică la vrăjitor e de-acum prinţesa noastră, asta este vestea proastă! 
  
Fata cea mare a împăratului luă floarea şi peştişorul cu ea. După ce le îngriji câteva zile, se hotărî să-l trimită pe peştişor în zbor pentru a-l căuta pe Florea - Zâmbet de Floare să-i dea de veste că mezina căzuse în mâinile Vrăjitorului Întunericului. Peştişorul auriu zbură cât îl ţinură aripioarele către casă. Mic cum era, fu nevoit să se oprească la fiecare din cele zece mări pe care le avea de străbătut, dar nu se dădu bătut până nu ajunse la grădina minunată pe care Florea începuse să o reconstruiască strat cu strat şi fântână cu fântână. Auzind veştile pe care le aducea peştişorul auriu, Florea se pregăti de îndată de drum, căci îi căzuse şi lui tare dragă fata împăratului, cu toate că Mustaţă-Sură îi pricinuise numai supărări. 
  
Castelul de Fier era construit sub pământ, în mijlocul unei păduri şi nimeni nu îi putu spune grădinarului în ce direcţie să o apuce pentru a reuşi să găsească sălaşul vrăjitorului. Tocmai când era pe cale să îşi piardă nădejdea de a afla drumul pe care trebuie să o apuce, de piciorul său se agăţă un scai vineţiu. 
  
- Eu cunosc Pădurea Întunecată! M-am rostogolit de câteva ori pe acolo şi te pot conduce, dar nu te pot ajuta să găseşti locul în care e ascusns Castelul de Fier. 
  
Florea se bucură şi cu atâta lucru. Porni deci la drum, fără alte arme decât uneltele sale de grădinărit. Poate cuă nu putea mânui o sabie ca un cavaler, dar nimeni nu-l întrecea în mânuirea sapei şi poate că nu ştia cum se trage cu arcul, dar la tras cu grebla era cel mai priceput. Nu făcu prea mulţi paşi când pe umăr i se opri un fluture albastru. 
  
- M-au trimis florile din grădina ta să am grijă de tine. 
  
„Ce putea face un fluture împotriva unui vrăjitor?” îi trecu prin minte grădinarului, dar îl primi pe fluture ca tovarăş de drum. Nu trecu mult şi din urmă îi ajunse o broscuţă aurie. 
  
- M-au trimis peştişorii din fântânile tale să îţi port de grijă. 
  
„Cum poate face faţă o broscuţă unui vrăjitor?” se gândi iar Florea, dar o primi şi pe broscuţă să îl însoţească. 
  
Îndrumaţi de scaiul vânăt, cei trei tovarăşi de drum ajunseră în sfârşit în Pădurea Întunecată. Aşa copaci răsuciţi şi asemenea uscăciuni cum erau în acel loc nu-i mai fusese dat să vadă niciodată grădinarului nostru. Harnic cum era, porni a curăţa de mizerii copacii şi a smulge buruienile, după care presără prin iarbă seminţe de clopoţei. Zâmbind aşa cum doar el ştia să facă, ademeni un nor deasupra pădurii. Acesta udă seminţele care încolţiră de îndată. La zâmbetul său, apăru şi soarele printre ramurile curăţate, iar clopoţeii înfloriră cu clinchete vesele, schimbând pe loc înfăţişarea pădurii. 
  
Ca prin minune, în faţa grădinarului apăru un iepuraş drăgălaş care îi făcu semne să îl urmeze. Mare îi fu mirarea lui Florea când văzu locul în care fusese condus. La picioarele unui copac bătrân se căsca o scorbură imensă prin care coborau în pământ nişte scări întunecate. 
  
- Pădurea îţi mulţumeşte pentru grija ta, strigă iepuraşul, după care o luă la goană şi se făcu nevăzut. 
  
- Aici trebuie să fie Castelul de Fier, spuse Florea – Zâmbet de Floare. 
  
Aripile fluturaşului începură a lumina drumul prin bezna care se adâncea pe măsură ce coborau spre inima pământului. La un moment dat, în faţa lor apăru Balaurul de Foc. Scuipă flăcări în toate direcţiile închizându-i într-un cerc de foc. Broscuţa sări din buzunarul grădinarului şi scuipă peste flăcările înalte o ploaie de noroi care stinse de îndată tot ce ardea. Florea îşi scoase sapa şi îl ţintui cu ea pe balaur de peretele coridorului la capătul căruia se zărea poarta de fier a castelului în care locuia vrăjitorul. Degeaba se zbătu dihania să se elibereze şi să mai toarne foc peste grădinar, că sapa fusese bine înfiptă prin botul lui şi nu se clinti din loc. 
  
Florea deschise poarta fără să îl mai oprească nimeni. Căută prin toate încăperile, dar nu reuşi să dea de frumoasa prinţesă care îl salvase de Mustaţă-Sură. Într-o încăpere în care câteva oale uriaşe bolboroseau la foc, văzu o arătare cocoşată, cu mâinile arse şi fără unghii, care începu să plângă de îndată ce îl văzu. Pe când se gândea că i se păreau cunoscuţi ochii aceia ca albăstrelele şi părul ca mătasea porumbului, în odaie apăru Vrăjitorul Întunericului. 
  
- Mutule, ia leagă-l pe flăcăul acesta! Am poftă să mănânc mâine la cină inimă de voinic! 
  
Arătarea se apropie de grădinar, iar acesta rămase uimit să vadă că legătura era doar de ochii vrăjitorului şi foarte uşor de desfăcut. O şoaptă blândă ajunse la urechea lui: 
  
- Aşteaptă să adoarmă stăpânul meu şi apoi fugi de aici cât te ţin picioarele! 
  
Florea recunoscu imediat vocea aceea. Fiind un flăcău isteţ, înţelese imediat cum stăteau lucrurile în Castelul de Fier. Aşteptă ca vrăjitorul să îşi fiarbă licorile magice, să termine cu preumblarea prin castel şi să se aşeze la odihnă. Când auzi sforăitul greu de-a lungul coridoarelor, îşi lepădă legătura de la mâini şi prinse a-l lega straşnic pe vrăjitor de patul lui. Înainte ca acesta să se trezească, apucă sticlele cu licori, o luă pe prinţesă cu el şi ieşiră la suprafaţă. În urma sa turnă toate licorile magice prin scorbură, pe scări în jos. Pământul prinse a se cutremura şi a se prăvăli peste Castelul de Fier, iar Vrăjitorul Întunecat şi Balaurul de Foc rămaseră îngropaţi pentru totdeauna sub dărâmături. 
  
Acum, vă daţi seama şi voi ce ochi a făcut Împăratul Mustaţă-Sură când la poarta palatului său se trezi cu mezina însoţită de Florea – Zâmbet de floare. Dar cuvântul dat e cuvânt şi nici cărpănosul acesta de împărat nu şi-l încălcă. I-o dădu pe fată de soţie şi jumătate din împărăţia sa. Aşa că, nu trecu mult şi în acele locuri începură să înflorească flori cântătoare şi să zboare peşti aurii, fără ca împăratul să facă vreun război pentru aceasta. Până la urmă, a înţeles şi Mustaţă-Sură că numai cu bunătate şi iubire poţi obţine lucrurile de valoare. 
  
Noroc că mi-a cântat şi mie povestea aceasta o floare, că altfel n-aş fi crezut că peştii pot să zboare. 
  
Referinţă Bibliografică:
POVESTEA LUI FLOREA-ZÂMBET DE FLOARE / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1932, Anul VI, 15 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!