Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



POVESTEA PORCUŞORULUI MUZICIAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trăia odată, la o fermă, un porcuşor durduliu pe nume Marinică. Spre deosebire de frăţiorii lui, care nu se gândeau la altceva decât la cum să nimerească mai bine cu joaca în locurile pline de noroi, porcuşorul nostru visa să devină muzician, dar nu orice fel de muzician, ci unul renumit, care să fie invitat să cânte la serbări şi să fie răsplătit cu mormane de plăcinte cu dovleac. După părerea lui, urechiuşele roz, care îi tremurau de fiecare dată când auzea o melodie, erau cele mai muzicale urechi care existaseră vreodată şi nu puteau decât să îl poarte către un mare succes la scenă deschisă. Din păcate, aceasta era doar părerea lui, pentru că nimeni din curtea în care locuia nu îi lua în serios ambiţiile. Găinile îl ciocăneau în cap ori de câte ori se punea pe cântat, iar măgăruşul se punea pe un râs atât de puternic încât toate orătăniile din curte o luau la fugă. Bietul Marinică, se întrista atât de tare că nu reuşea să aibă succes încât, uneori, nici măcar nu se putea atinge de mâncărica cu cartofi, preferata lui, pe care o pregătea atât de bine nevasta fermierului. 
  
- Ar trebui să iei lecţii de canto, îl sfătui într-o zi un puişor care, tot căutând viermişori, se nimerise să ajungă în coteţul porcuşorului şi asistase la încercările lui de a-şi cânta melodia preferată: „Ceata lui Piţigoi”. 
  
- Lecţii de canto? Porcuşorul se lumină la faţă. Există aşa ceva? 
  
- Normal că există, dar am auzit că un profesor este foarte scump. Puişorul se cocoţă pe gard ca să ajungă în dreptul porcuşorului. În fermă, cel mai bun profesor este cocoşul. 
  
- Dar eu nu am bani, suspină Marinică, sunt doar un porcuşor! 
  
- Păi, poate că, dacă te învoieşti la ceva treabă în locul cocoşului, el va accepta să-ţi fie profesor. 
  
- Cocoşul e cu nasul pe sus, se auzi un glas mic de lângă grămada de paie rezemată de gard. Un şoricel îşi arătă boticul roz din spatele ei, pufnind uşor. Oricum, cel mai bun profesor este măgăruşul. Dar tariful lui e atât de piperat, că nu te poţi apropia de el. Am auzit că fără zece morcovi şi zece mere nici nu stă de vorbă cu tine. 
  
Marinică se făcu mic în colţul lui şi din ochişorii lui ca nişte măsline negre, porniră să-i şiroiască lacrimi fierbinţi. 
  
- Ce-i de făcut atunci? 
  
- Ai putea căuta în pădurea de lângă fermă, fu de părere şoricelul, am auzit că acolo are loc câte un concert în fiecare zi. 
  
- Dacă ar fi participat cineva la un astfel de concert, am fi auzit cu toţii, piui neîncrezător puişorul. Singurele concerte adevărate sunt cele pe care le face cocoşul dimineaţa. 
  
- Dacă nu aţi auzit voi, păsările de curte, nu înseamnă că alţii nu au auzit! Iar cocoşul nu e singurul care cântă. Alţii o fac chiar mai bine. 
  
Porcuşorul se îndepărtă cu inima grea de locul în care şoricelul şi puişorul se luaseră la harţă. Vezi, el credea că pe oriunde trecea, în loc să aducă bucurie, stârnea necazuri. Poate că nu era o idee chiar atât de rea să îşi caute un profesor de canto în crâng. 
  
Părăsi ferma şi o luă încetişor prin iarba înaltă către umbra copacilor uriaşi de la care începea pădurea. Nu era el un porcuşor fricos, dar inima i se strânse ghem când umbrele îl învăluiră neprietenoase imediat ce păşi printre ele. De undeva, din adâncul verde al frunzişului des, se auzea o melodie extraordinar de frumoasă. Urechile lui Marinică tresăriră încântate, iar picioruşele porniră a se mişca singure, cu repeziciune, către locul din care se auzeau sunetele acelea nemaiauzite. Din păcate, porcuşorul nu fu destul de rapid. Melodia încetă înainte ca el să ajungă la interpret, lăsându-l debusolat în miezul umed şi rece al pădurii. 
  
- Eiiiii, dar ce avem noi aiiiiiiciiiiii? 
  
Marinică întoarse repede capul, descoperind că vocea mieroasă ce se prelingea printre frunze aparţinea unui şarpe care atârna de pe creanga unui copac până aproape de pământ. 
  
- Bună ziua, domnule şarpe. 
  
- Bună! Dar ce politicos eşti! 
  
- Nu vă supăraţi, eu căutam cântăreţul care se auzea mai devreme. Poate mă puteţi ajuta! 
  
- Dar sssigur, sssigur! Te pot ajuta! 
  
- Îl cunoaşteţi pe cântăreţ? 
  
- Eu cunosssc pe toată lumea din pădure! 
  
- Aş vrea să iau lecţii de canto de la el… 
  
- Lecţiiii, sssigur! Un porcuşşşor cântăreţ! 
  
- Ştiu că sună neobişbuit, dar chiar cred că am talent! 
  
- Biiine, te voi conduce. 
  
Marinică porni pe urmele şarpelui, povestind repede cum îşi descoperise talentul şi cât de grozave erau urechile lui muzicale. Şarpele aluneca în faţa lui cu repeziciune, părând că într-adevăr ştie unde să îl găsească pe cântăreţul din pădure. Fără să fie prea atent pe unde calcă, atent la propria poveste, porcuşorul se trezi prea târziu că fusese ademenit într-o capcană. Abia când se trezi prins într-o plasă şi agăţat într-un copac din faţa peşterii în care trăia şarpele, înţelese că acesta nu avusese niciodată în gând să îl conducă la vreun cântăreţ. 
  
- Domnule şarpe, vă rog frumos să îmi daţi drumul, strigă în urma târâtoarei care se îndrepta mulţumită spre casa ei. 
  
- Aşşşşa! O assstfel de masssă trebuie împărţită cu prietenii. Sssă vedem. Aşşş putea chema lupul, ursssul şi vulpea. Nu, nu. Nu. Ursssul mănâncă prea mult, lupul sfârtecă mâncarea şşşi îmi face sssilă, vulpea e hoaţă şşşi fură mai mult decât poate mânca. Ia sssă vedem! 
  
În timp ce şarpele intra în bârlogul său făcându-şi planuri despre cum avea să îl servească, porcuşorul guiţa şi se zbătea cu putere, sperând că funiile din care era împletită plasa să cedeze sub greutatea sa. Atras de zgomote şi de ploaia de frunze scuturate de pe creanga de care atârna Marinică, un bursuc îşi scoase nasul pistruiat dintr-o scorbură apropiată. 
  
- Mai potoleşte-te odată, nu poate dormi animalul de ţipetele tale! 
  
- Bună ziua, domnule bursuc, nu vă supăraţi, încerc să scap din capcana şarpelui. Vă cer prea mult dacă mă ajutaţi să rup legăturile? 
  
- E ora mea de somn, cere-i veveriţei ajutorul. Locuieşte chiar deasupra capului tău. 
  
Nici nu apucă să-şi termine bine cuvintele şi bursucul dispăruse în căsuţa lui din scorbură. Porcuşorul începu să plângă. 
  
- Ei, asta-i bună, auzi un glas piţigăiat, cine a mai văzut aşa un porcuşor plângăcios! 
  
- Veveriţo, ajută-mă! Dacă nu am să scap cât mai curând, şarpele are să mă mănânce! 
  
- Ce îmi dai dacă te salvez? 
  
- Ce aş putea să îţi dau? Sunt doar un porcuşor de fermă, plecat să caute un profesor de canto. 
  
- Ştii să cânţi? 
  
- Am crezut că ştiu, dar la fermă nimănui nu-i place glasul meu. Dar visul meu cel mai drag este să mă fac muzician. 
  
- Păi, poţi fi muzician şi dacă înveţi să cânţi la un instrument. 
  
- Un instrument? Porcuşorul făcu ochii mari. Un pian? O vioară? 
  
Veveriţa începu să râdă, arătându-şi dinţişorii puternici cu care începu să ronţăie legăturile plasei în care era prins porcuşorul. 
  
- Eu te ajut să scapi, dar vreau să fiu impresarul tău, ce zici? 
  
- Bine, dar nu ştiu să cânt la nici un instrument. 
  
- Am să te duc la prietenul meu, ciobănaşul care îmi aduce nuci la marginea pădurii. El te va învăţa să cânţi din frunză. 
  
- Din frunză? N-am mai auzit niciodată ceva mai caraghios. 
  
Nodul plasei se desfăcu şi porcuşorul se rostogoli peste frunze, oprindu-se cu codiţa drept în copacul de care fusese atârnat. Veveriţa sări în spatele lui. Porniră amândoi către marginea pădurii, în căutarea ciobănaşului. Îl găsiră într-o poiană alături de oile lui şi nu mică îi fu mirarea porcuşorului să audă cu fantasticele lui urechi muzicale cântecul cel minunat care îl ademenise prin pădure, venind de pe buzele băiatului. Marinică rămase cu turma ciobănaşului vreme de trei zile în care învăţă cu mare sârg să cânte în frunză şi în tulpini de păpădii. Când veni vremea să se întoarcă la ferma sa, veveriţa îl însoţi pentru a-i pregăti concertele aşa cum se cuvenea unui mare artist. 
  
Şi iată că, într-o dimineaţă, trezit ca de obicei pentru concertul său impresionant din zori de zi, cocoşul zări atârnat pe gard un afiş mare pe care scria cu litere roşii: Marele MARINICĂ, vă invită la concertul său extraordinar „Balade pentru toţi”, în hambar, la ora cinei. Preţul unui bilet: un cartof şi o nucă pentru locurile din spate şi o plăcintă cu dovleac şi trei alune pentru locurile din faţă. 
  
Mergem şi noi? Întrebă un puişor strecurat printre pintenii cocoşului. Mi-a fost dor de Marinică! 
  
Cocoşul îl ciocăni pe frunte şi îl trimise înapoi în coteţul cu găini. Nu avea de gând să arate vreun interes faţă de nepriceputul de porcuşor. Cine nu are voce, nu are şi gata! Ce ar fi putut vedea el la concertul unui porcuşor afon? 
  
- Hei, vecine, auzi hohotele de râs inconfundabile ale măgăruşului, ai văzut afişele? Am de gând să mă distrez în seara asta! Vino cu mine să ne batem joc de porcuşorul acesta fără talent! 
  
Cocoşul se lăsă înduplecat abia când văzu că, la ora cinei, ograda rămăsese goală. Păşi ţanţoş în luminile vii ale hambarului, printre fâşiile de panglică colorată şi baloanele agăţate de grindă. Uimit de asistenţa adunată să vadă concertul, îl înghionti pe măgăruş. 
  
- O să se facă de râs la scenă deschisă, îi spuse Aurel cocoşului. Ce vom mai râde! 
  
- Linişte, strigară câţiva şoricei cocoţaţi pe baloţii de paie ca să vadă mai bine scena împodobită cu bucheţele de flori de câmp. 
  
- Bună seara doamnelor şi domnilor, strigă veveriţa care purta o pălăriuţă elegantă din paie, cu panglici pe margini. În această seară veţi fi martorii unui talent deosebit. Marele Marinică va concerta pentru dumneavoastră şi numai pentru dumneavoastră, timp de DOUĂ ORE! 
  
În loc să primească aplauzele la care se aştepta, veveriţa fu întâmpinată de hohote de râs. Singurii care aplaudau erau un şoricel mititel şi un puişor gălbior. Pesemne că toţi cei care plătiseră pentru bilet, se aşteptau să se distreze pe seama porcuşorului. Acesta apăru îmbujorat pe scenă, purtând uşor stânjenit vestuţa roşie cu care îl îmbrăcase veveriţa şi papionul auriu. Se închină în faţa audienţei care continua să râdă, îşi alese o frunză de salcâm, o strecură între dinţi şi începu să cânte aşa cum îl învăţase ciobănaşul. Ei, ce să vă mai spun? Imediat se lăsă în hambar o linişte atât de adâncă încât nici musca nu se mai auzea. 
  
Acela fu doar începutul şirului de concerte care urmară căci, după un succes răsunător la propria fermă, Marinică deveni un muzician adevărat, un maestru invitat la serbări şi recompensat cu mormane de plăcinte cu dovleac. Vezi bine că nici veveriţei nu-i mai lipsiră din acel moment nucile şi alunele. Aşa că, luaţi bine seama copii şi nu râdeţi de ambiţiile celor de lângă voi, oricât de neîndreptăţite vi s-ar părea, pentru că nu se ştie niciodată ce şi cum poate face cineva să îşi atingă visele. Eu, din hambar de la concert m-am strecurat şi povestea porcuşorului muzician din frunză v-am cântat. 
  
Referinţă Bibliografică:
POVESTEA PORCUŞORULUI MUZICIAN / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1922, Anul VI, 05 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!