Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



CHEIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fetiţa coborî treptele înalte sărind când pe un picior, când pe celălalt. Era fericită! Soarele îi încălzea zâmbetul întins pe toată faţa şi îi făcea cheia să strălucească la gât ca şi când ar fi fost un medalion magic. Venise şi această zi, în care primise cheia devenind stăpâna ei. Mângâie panglica roşie petrecută prin urechea perfect rotundă şi îşi apropie buzele de bucata metalică cu limbă zimţată. 
  
- Hei, Dora! 
  
Se întoarse spre spaţiul verde mărginit de pomi, de unde Dănuţ îi făcea semne energice cu mâna. Abia aştepta să îi arate şi lui cheia. Poate aşa, nici un copil din vecini nu avea să o mai poreclească „Pişpirica”. 
  
- Vrei să te joci cu noi? 
  
Mingea roşie cu buline albe, părea o ciupercă desprinsă din paginile cărţii ilustrate cu Scufiţa Roşie. Se rostogolea de la un copil la altul, făcând ca în mişcarea ei bulinele să se încurce între ele. Copăceii abia plantaţi anul trecut, nu cu mult mai înalţi decât statura majorităţii copiilor, fuseseră transformaţi în porţi, iar pe ramurile lor firave, copiii îşi agăţaseră, înfierbântaţi de joc, hainele care îi încurcau. 
  
- Am cheie, vezi? 
  
Dănuţ atinse cu vârful unui deget cercul strălucitor şi o sfătui cu experienţa celor şapte ani ai săi: 
  
- Mai bine o pui undeva deoparte, să nu o pierzi în timpul jocului. Eu am pierdut deja două chei! 
  
Dora tresări. Nu avea să piardă cheia! Avea şase ani, deci era destul de mare încât să aibă grijă de un obiect aşa de valoros. Dar, sărind încoace şi încolo după minge, începu să i se pară că bucăţica metalică îi atârna din ce în ce mai greu la gât. Într-un târziu, hotărî să îl asculte pe Dănuţ. Îşi petrecu panglica peste cap şi alese cu grijă locul în care să o atârne, un loc pe care îl putea ţine sub observaţie în orice moment. 
  
- Prinde mingea, Dora! 
  
Fără să mai stea mult pe gânduri, ţâşni după mingea-ciupercă. Iarba îi mângâie picioarele pe deasupra ciorapilor dantelaţi, în timp ce vântul îi sufla părul peste faţă. Râsul ei se amestecă în curând cu hărmălaia pe care o făceau ceilalţi copii. Se adunaseră într-un grup mare, între cele două blocuri, smotocind cuvertura verde cu care se acoperise pământul în acea primăvară. 
  
Abia spre amiază, când soarele începuse să se încingă, iar setea o înghiontea din ce în ce mai supărătoare, Dora se hotărî să se oprească din nebunia jocului. 
  
- Cheia! Cheia mea! 
  
- Ai pierdut-o? Dănuţ apăru imediat ce ţipetele ei se zdrobiră în ecou de pereţii laterali ai blocurilor, cu tricoul lui galben pătat de iarbă şi pământ, cu părul ciufulit şi răsuflând greoi de atâta alergătură. Ţi-am spus, ţi-am spus eu! Toată lumea îşi pierde cheia! 
  
- Eu nu o pierd! Am scos-o şi am pus-o … undeva. 
  
- Unde? 
  
- Am uitat unde. 
  
- Ţi-ai pierdut cheia! Primul lucru pe care trebuie să îl faci, este să le spui părinţilor. Dacă o găseşte vreun hoţ şi intră în casa voastră… acum de ce plângi? Eu am pierdut două chei până acum şi nu am plâns deloc. 
  
- Mă ajuţi s-o caut? 
  
- Of… bine! 
  
Dănuţ chemă restul copiilor şi porniră să scotocească prin iarbă, ca o armată de gândăcei porniţi în căutarea hranei. Mingea-ciupercă, uitată lângă un copăcel, încremenise cu ochii ei albi ridicaţi spre albastrul năucitor al cerului fără pată. 
  
- Încearcă să îţi aduci aminte pas cu pas pe unde ai umblat. 
  
Dora îl îmbrânci pe Horică, deşi băiatul roşcovan care locuia în blocul alăturat o întrecea în înălţime cu mai mult de un cap. 
  
- Nu am umblat pe nicăieri! Am avut-o când am venit aici la joacă şi nu am plecat nicăieri, nici o secundă. 
  
- Eu nu mai caut, hotărî Horică, n-ai decât să cauţi singură! 
  
Dora scoase limba în urma lui, deşi, la vederea copiilor care părăseau locul de joacă urmându-l pe băiat, în gât i se adună dureros un ghem de lacrimi, sufocând-o. 
  
- Nu plânge, spuse Dănuţ, aşezându-se sub cel mai apropiat copăcel cu picioarele strânse sub el, mai bine să aşteptăm să vină ai tăi, le spui şi gata! 
  
- Mi-e sete şi trebuie să merg la baie! Nu am cu ce intra! 
  
- Poţi să mergi la mine. Sora mea e acasă şi îţi va deschide uşa. 
  
Dora se aşeză lângă el, netezindu-şi fustiţa. 
  
- Dacă, până atunci, va găsi un hoţ cheia şi va intra în casă ? 
  
- Poţi să stai pe preş în faţa uşii să o păzeşti. 
  
Fetiţa începu să plângă. La început încet, apoi din ce în ce mai tare, pe măsură ce gândurile îi alunecară spre catastrofele care se puteau întâmpla dacă cheia ei era găsită de un om rău. Simţea că nu o pierduse. Îşi amintea că o pusese bine, cu gândul că locul în care o aşezase era sigur, dar nu îşi amintea care era acel loc. Răscolise împreună cu copii nu numai iarba, ci şi boscheţii şi cărămizile de la marginea locului de joacă, fără să dea măcar de urma cheii. 
  
- Atunci…, Dănuţ se ridică, eu merg cu băieţii. Îşi scutură pantalonii de câteva fire de iarbă închipuite şi o luă la goană printre blocuri spre terenul de fotbal de unde se auzeau glasuri vesele de copii, lăsând să plutească în urma lui un „salut” sugrumat. 
  
Ce era de făcut? Rămasă singură, Dora îşi mai roti odată privirile prin împrejurimi, încercând să îşi amintească fiecare pas făcut de când ieşise din bloc, dar filmul derulat în mintea ei sărea mereu peste secvenţa în care îşi scosese cheia de la gât pentru a o aşeza într-un loc sigur. Asta era! Urma să vină mama, poate chiar în acelaşi timp cu tata, va primi o ceartă zdravănă şi o pedeapsă pe măsură şi va trece mult timp până când i se va mai oferi şansa de a purta la gât o nouă cheie. 
  
Amărâtă, se ridică din iarbă, sprijinindu-se cu mâna de trunchiul copăcelului la umbra căruia se aşezase. Simţi o lovitură mică în creştet şi ridică privirea spre crengile subţiri, coborâte până la nivelul ei. Încremeni. Pe prima crenguţă, în bătaia blândă a vântului, se legăna ca un medalion preţios, cheia, suspendată de panglica roşie. Secvenţele pierdute îi ţâşniră în memorie luminoase, făcând-o să plângă din nou. Agăţase cheia în copăcel, aşa cum îşi agăţaseră ceilalţi copii lucrurile. O scoase de pe ramură, îşi petrecu panglica peste cap şi, fără să mai simtă setea, o luă la fugă printre blocuri în căutarea celorlalţi copii. 
  
Referinţă Bibliografică:
CHEIA / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1910, Anul VI, 24 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!