Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



MOŞ CRĂCIUN ŞI URIAŞUL FĂRĂ NUME
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În căsuţa Moşului e cald şi bine. Cadourile pentru copiii cuminţi sunt deja pregătite în sacul pântecos, cocoţat pe fotoliul uriaş de lângă geam. Acoperit cu pătura în carouri roşii şi verzi, Moş Crăciun doarme adânc în patul său cu saltea din puf de pinguin. Trebuie să fie odihnit pentru a putea călători întreaga noapte. În somn, Moşul pufăie ca o locomotivă cu aburi, făcând clopoţeii agăţaţi pretutindeni în casă să scoată clinchete vesele.  
 
- Moşuleee! Un spiriduş deschide uşa şi se năpusteşte înăuntru, aducând cu el câţiva fulgi de zăpadă curioşi. Of, Doamne! Of, Doamne! Moşule, trezeşte-te!  
 
Pufăitul se înteţeşte, în timp ce Moşul se întoarce de pe-o parte pe alta.  
 
- Ce să mă fac acum? Spiriduşul se învârte o vreme prin cameră, după care apucă paharul cu lapte de pe masă şi toarnă câteva picături pe faţa rumenă de somn a Moşului. Trezeşte-te, şefule!  
 
- Ce-i? Ce-i? Moşul sare speriat în picioare, aruncând pătura peste spiriduş. Cine m-a trezit?  
 
Acoperit cu pătura uriaşă, spiriduşul abia poate să respire şi să se mişte. Nevăzându-l, Moşul se apropie de fereastră, priveşte mulţumit ninsoarea de afară şi îşi freacă mâinile în dreptul buşteanului care pocneşte în foc.  
 
- Cred că am visat! Priveşte ceasul de pe perete ridicând din sprâncene. Mai am încă vreo trei ore bune de somn! Se trânteşte la loc pe saltea şi trage cu putere pătura.  
 
- Moooşuuuleeee! Eliberat de sub pătură, strigătul spiriduşului răsună în ecouri de-a lungul pereţilor împodobiţi.  
 
- Of, bată-te noroacele Petrică, aici îmi erai?  
 
- Moşule, avem un mare necaz! S-a aprins grajdul de la felinare şi sania a ars cu totul! Trebuie să găsim imediat un mijloc cu care să ducem cadourile la copii!  
 
Moşul cade pe gânduri, lovindu-şi obrazul drept cu degetul arătător.  
 
- Un mijloc de transport, zici? De genul maşină, autobuz, tramvai, troleibuz, tren, avion sau chiar rachetă?  
 
- Orice! Nu mai e timp! În trei ore trebuie să plecăm!  
 
- Dar cine să ştie conduce astfel de maşinării?  
 
- Asta e cea mai mică problemă, Moşule. Problema e sacul! E prea mare şi prea greu pentru oricare dintre mijloacele de transport obişnuite!  
 
- Ho, ho, ho! Chiar aşa! Anul acesta am avut foarte mulţi copii cuminţi!  
 
- Nu e de râs, Moşule!  
 
Spiriduşul se lăsă să alunece la picioarele Moşului, rezemându-şi coatele de genunchi, gata să izbucnească în plâns. În acel moment, se auzi o bătaie zdravănă în uşă. Petrică sări în picioare speriat.  
 
- Aşteptai pe cineva?  
 
Moşul nu răspunse. Deschise zâmbitor uşa, lăsându-l să intre în căsuţa luminoasă pe Moş Ene.  
 
- Bine ai venit, vere!  
 
- Vere dragă, mă tem că am venit cu o problemă la tine! Tu, care faci magii şi îndeplineşti visele, trebuie să mă ajuţi! Mi-am pierdut cu desăvârşire puterile şi acum nu mai doarme nimeni, nicăieri în lumea aceasta.  
 
- Vai de capul meu, gemu spiriduşul, asta mai lipsea acum!  
 
- Cu ce ai venit? Moş Crăciun îi făcu semn lui Moş Ene să ia loc la masă şi să se servească din turta dulce cu ornamente de zahăr, aşezată la loc de cinste, pe un suport etajat, în formă de brăduţ. Te-au adus norişorii de zăpadă?  
 
- Nici gând! M-a adus Ştefania, micuţa prinţesă a florilor de gheaţă, cu săniuţa ei. Am găsind-o împodobindu-mi ferestrele şi am rugat-o să mă conducă la tine! I-am spus că mă voi întoarce cu sania ta.  
 
- Petrică, dă fuga după Ştefania, înainte să se depărteze prea mult de casă, porunci Moşul, întrerupând bombănelile nemulţumite ale spiriduşului. Vezi tu, vere, sania mea a ars, nu se ştie cum. Petrică spune că de la felinare, dar eu sunt sigur că le-am stins atunci când m-am culcat.  
 
- Ce dezastru, comentă Moş Ene îndesându-şi în gură câtă turtă dulce încăpu.  
 
- Vom rezolva toate problemele, vei vedea! Să începem cu tine! Nu ţi-ai pierdut vocea, aşa că poţi încă să mai cânţi cântece de leagăn. Cum Moş Ene dădu din cap afirmativ, Moş Crăciun continuă să verifice toate modalităţile pe care vărul său le folosea la adormit. Timpul se scurgea normal în ceasul magic pe care Moş Ene îl purta la brâu, iar praful de lună pentru presărat pe pleoape sclipea ca de obicei, semn că păstra încă magia somnului în el. Ia, dă-mi fluierul tău!  
 
Moş Ene scoase de la piept fluierul de argint cu care împrăştia muzica viselor şi privi cum vărul său îi cercetează fiecare orificiu.  
 
- Aha, strigă Moş Crăciun, iată că aici este problema! Cineva a acoperit cu miez de pâine locul prin care trebuiau să iasă sunetele. Scutură bine instrumentul şi îl întinse victorios vărului său. Vezi acum dacă merge!.  
 
Plin de bucurie, Moş Ene prinse a sufla în fluierul fermecat. Până să îşi dea seama, Moş Crăciun adormise cu capul pe masă, visând că împărţea deja cadouri copiilor cuminţi. Noroc că în casă, odată cu deschiderea bruscă a uşii se stârni un tărăboi de nedescris. Spiriduşul Petrică o trăgea pe micuţa prinţesă a florilor de gheaţă de mâini, în timp ce aceasta, îl lovea peste căciula verzuie, caraghioasă, cu mânuţele delicate strânse în pumni.  
 
- Ce se întâmplă? Moş Crăciun tresări din aţipeală şi se ridică de la masă. Petrică, de ce o tragi pe Ştefania de mâini?  
 
- N-a vrut să vină cu mine!  
 
- De ce să vin cu tine? Nu ştii să fii politicos şi nici să te porţi!  
 
- I-ai spus de ce trebuie să se întoarcă din drumul ei?  
 
- Nu mi-a spus, Moşule! M-a tras de mâini şi era cât pe ce să-mi spargă săniuţa.  
 
- Dacă nu ai vrut să mă urmezi…  
 
- Pentru ce aş urma un pitic morocănos şi needucat?  
 
- Gata! Moş Ene făcu linişte imediat. Ascultaţi acum amândoi! Nu mai e destul timp! Cadourile trebuie să ajungă la copii, iar Moş Crăciun nu are sanie ca să le transporte. Ştefania, vreau să mergi ca vântul la sora ta, Zâna Iarna, să o rogi să îl ajute pe Moş Crăciun. Ca să nu se întâmple nimic pe drum, te va însoţi Petrică.  
 
- Nu am nevoie de el! Am să ajung cât ai clipi la Palatul de Gheaţă.  
 
- E mai bine să fiţi doi, o asigură şi Moş Crăciun. Într-o oră trebuie să plecăm. Petrică, vreau să îmi promiţi că vei avea mare grijă de ea! Bine?  
 
- Bine, şefule, îngână spiriduşul, aruncând priviri înfuriate prinţesei.  
 
Ieşiră din căsuţă unul după altul, urmăriţi de la fereastră de cei doi moşi. Pe cât era de micuţă şi de drăguţă prinţesa, pe atât de tare îl înfuria pe spiriduş. Nu îl lăsă să conducă sania, împingându-l pe locul din spate, de unde nu putea vedea bine drumul pe care o apucaseră. Brazii îşi scuturau podoaba albă deasupra lor, stârnind o perdea pufoasă care le acoperea urmele. Petrică era un spiriduş harnic şi tare priceput şi tocmai de aceea Moş Crăciun avea mare încredere în el. Cu cât îşi îndeplinea mai repede şi mai bine misiunea, cu atât avea să scape mai repede de pacostea de prinţesă, care părea hotărâtă să îl bage în sperieţi. Conducea sania atât de repede şi lua virajele atât de brusc, încât Petrică trebuia să se ţină strâns de marginile de gheaţă ale tălpilor pentru a nu cădea. Îi era totuşi ruşine să se plângă sau să îi ceară să încetinească. La un mic deal care le apăru în faţă, sania făcu un salt înalt şi zbură de-a binelea de-a lungul brazilor, aterizând aproape de marginea unui lac îngheţat.  
 
- Vrei să scapi de mine? Petrică era furios acum.  
 
- Nu, prostuţule, suntem urmăriţi, vreau să scap de urmăritor.  
 
Spiriduşul îşi întoarse capul, dar nu văzu altceva decât un norişor alb care putea foarte bine să fie zăpada spulberată de vânt. Ştefania îşi îndreptă sania spre mijlocul lacului, încetinind. Acum, Petrică putea vedea cum norul creşte, prinde contur şi se transformă într-un uriaş cu un ochi de cărbune în frunte.  
 
- Mai repede, ţipă la micuţa prinţesă, vrei să ne prindă?  
 
- Taci, te rog! Ba nu e bine că merg repede, ba e rău că merg încet! Ai încredere că ştiu ce fac. Prin locurile acestea am copilărit eu. Dacă nu calci unde trebuie, gheaţa se va sparge şi lacul te va înghiţi!  
 
Petrică amuţi. Îi era teamă şi să respire, ca nu cumva aburul care îi ieşea din gură să topească pojghiţa de gheaţă care se formase pe suprafaţa apei. Reuşiră să iasă de pe oglinda lacului tocmai când uriaşul se năpusti după ei pe gheaţa sticloasă care pârâi prelung şi cedă sub greutatea lui. Spiriduşul chiui de bucurie văzând cum se zbate namila în undele îngheţate, în timp ce se transforma într-un bloc de gheaţă uriaş.  
 
- Ce crezi că voia de la noi arătarea cu un ochi?  
 
Ştefania ridică din umeri, fără să îi răspundă. Conducând ca vântul săniuţa de gheaţă, ajunseră în curând la treptele sticloase ale palatului în care domnea Zâna Iarna, o domniţă înaltă, cu părul lung şi alb atingând zăpada de la picioare şi cu o mantie pufoasă cu o trenă atât de lungă încât adunase de-a lungul ei o ceată de zece oameni de zăpadă care să o susţină.  
 
- Surioara mea, strigă zâna, coborând în fugă treptele, ce s-a întâmplat?  
 
Micuţa prinţesă a florilor de gheaţă povesti cât de strâmtorat ajunsese Moş Crăciun fără sania lui, cum rămăsese Moş Ene fără puterea fluierului de argint şi cum fuseseră urmăriţi ea şi spiriduşul moşului de monstrul cu un ochi de cărbune. Zâna Iarna porunci să i se aducă cea mai mare dintre cele douăsprezece sănii pe care le avea şi, după ce doisprezece cai albi ca spuma laptelui fură înhămaţi la ea, se grăbiră către casa lui Moş Crăciun. În timp ce treceau pe deasupra lacului, zânei i se făcu milă de blocul de gheaţă în care se transformase uriaşul şi îl urcă în sanie alături de spiriduş şi de micuţa prinţesă.  
 
Cine e acest flăcău? Întrebarea pe care o puse Moş Crăciun când cei trei călători intrară în căsuţa lui trăgând blocul de gheaţă după ei, rămase fără răspuns, pentru că nimeni nu îl cunoştea pe monstrul cu ochi de cărbune. Aşezaţi-l lângă brăduţ, acum nu avem timp să ne ocupăm de el. Moş Ene a plecat deja să-şi împrăştie praful de lună şi să-şi cânte cântecele de leagăn, iar voi mă veţi ajuta să încarc sacul în frumoasa sanie a Zânei Iarnă.  
 
Uriaşul sac cu daruri ocupă tot locul din spatele săniei, aşa încât Moş Crăciun se aşeză în faţă, unde Zâna Iernii ţinea hăţurile cailor gata să pornească la drum, în timp ce prinţesa florilor de gheaţă, îşi legă săniuţa în spate, fiind nevoită să-l ia alături de ea, din nou, pe spiriduşul moşului. Cu un şuierat puternic, alaiul se porni către casele copiilor, în timp ce ninsoarea cădea din ce în ce mai bogată. În casa moşului, la căldură, gheaţa în care fusese prins monstrul cu ochi de cărbune prinse a se topi. Nu dură mult până când arătarea se trezi la viaţă şi prinse a scotoci prin lucrurile lui Moş Crăciun. Mâncă la început toată turta dulce de pe masă şi bău tot laptele, după care începu să ronţăie podoabele de pe brad. Când termină şi cu acestea, trecu la clopoţeii şi beteala care împodobeau căsuţa.  
 
Spre dimineaţă, când sania Zânei Iarna se opri în faţa casei lui Moş Crăciun, urmată de săniuţa de gheaţă a Ştefaniei, ferestrele erau întunecate, pe horn nu mai ieşea fum şi nu se mai zărea nici urmă de podoabă de la acoperiş până la uşi.  
 
- Ce s-a întâmplat aici? Petrică se repezi să deschidă uşa în faţa moşului, gata să îl apere la nevoie. Se trezi ridicat de urechi, cu picioarele legănându-i-se în aer. Şefule! Ajutor!  
 
Surprins tocmai când înghiţea plapuma preferată a moşului, monstrul cu ochi de cărbune îl apucase bine pe spiriduş, scuturându-l în toate părţile.  
 
- Lasă-l jos, flăcăule, interveni Moş Crăciun, e doar un spiriduş! Ce foame trebuie să-ţi fi fost! Ia spune-ne care e numele tău şi cu ce treabă ai venit în Ţinutul Zăpezilor?  
 
Monstrul privi nedumerit în jur. Îl mai scutură pe spiriduş de câteva ori, după care îl lăsă lângă masa goală, ridicând din umeri.  
 
- Vino, îl trase moşul de labe, aşezându-l pe fotoliul său, spune-mi cum ai ajuns aici!  
 
În timp ce Moş Crăciun încerca să afle cine era uriaşul şi ce căuta acolo, Zâna Iarna începu să deseneze cu bagheta ei magică ornamente argintii pe la ferestrele căsuţei. Ştefania ieşi să atârne de streaşină flori de gheaţă, iar spiriduşul, îmbufnat, porni să împletească rapid cu mânuţele lui, noi şiruri de beteală, care să o înlocuiască pe cea dispărută.  
 
- Ei, dragii mei, avem un mister de dezlegat aici! Un uriaş care nu ştie de unde vine, nu ştie cine e şi nici nu poate să vorbească. Cum să facem noi să aflăm mai multe?  
 
- Eu cred, pufni spiriduşul, că monstrul este vinovat de focul care a ars sania, de înfundarea fluierului lui Moş Ene şi apoi, ne-a mai şi speriat zdravăn…  
 
- Pe mine nu m-a speriat, strigă Ştefania intrând în casă în pas săltat.  
 
- Da, sigur, pe tine nu pe sperie nimic! Atunci de ce încercai să scapi de el?  
 
- Gata, gata, îi linişti Zâna Iarna, avem multe de făcut pe aici. Haideţi să-l punem şi pe uriaş la treabă! Ce zici, voinicule? Trebuie să reparăm pagubele pe care le-ai făcut! Nu este sărbătoare fără podoabe, fără foc în sobă şi fără dulciuri!  
 
În timp ce fetele, spiriduşul şi monstrul trebăluiau prin casă, Moş Crăciun îşi luă cristalul magic în care privea de obicei copiii pentru a afla dacă sunt cuminţi sau nu. Îl suci şi îl răsuci mormăind formule magice, până ce putu vedea, ca prin ceaţă, drumul pe care venise uriaşul.  
 
- Iată, strigă deodată, am reuşit să aflu! Bietul de tine! Ai fost un prinţ frumos şi curajos, care îndrăgea foarte mult Crăciunul. La palatul tău erau mereu petreceri îmbelşugate şi pline de lumină, prin care sărbătoreai magia iernii. Puteţi vedea cu toţii, ridică moşul globul, cum, la o petrecere, fratele tău, ţi-a turnat o licoare magică în pahar şi te-a transformat în monstru.  
 
Din ochii uriaşului începură să curgă lacrimi mari, ca şi când acesta ar fi început să-şi aducă aminte ce se întâmplase cu el.  
 
- Fratele tău ura Crăciunul, continuă Moşul, îşi dorea să devină el stăpânul palatului. A reuşit să te transforme într-o arătare care să urască sărbătorile de iarnă, de care să le fie frică tuturor şi care să încerce să se răzbune pe tot ceea ce înseamnă Crăciun.  
 
- Vaaaiii, oftă Ştefania, Moşule, poţi rupe vraja?  
 
- Ce nume are? Spiriduşul privi cruciş, tot nemulţumit. Trebuie să ştim cum să-i spunem!  
 
- Nu văd numele în globul meu, zise Moş Crăciun, dar am să încerc să dezleg vraja care îl transformă. Pentru aceasta, am nevoie de bagheta fermecată a zânei.  
 
- Sunt aici, se apropie Zâna Iarna, înduioşată de povestea uriaşului fără nume.  
 
Moşul îi acoperi uriaşului ochii cu fularul său roşu, îl trase lângă focul care fusese reaprins în sobă şi îl aşeză cu genunchii pe perna moale, cu ciucuri aurii, pentru a ajunge cu capul în dreptul urechilor lui. În timp ce rostea în şoaptă cuvinte magice, îl atingea cu bagheta iernii pe frunte, pe umeri şi în piept, în dreptul inimii. Repetă gesturile de trei ori, după care un fuior de fum gros şi negru umplu întreaga căsuţă, orbindu-i pe toţi cei prezenţi.  
 
- Să ieşim, hotărî Moş Crăciun. Dacă vraja va fi dezlegată, uriaşul va veni după noi.  
 
- Şi dacă nu?  
 
Ştefania acoperi gura spiriduşului cu mânuţele ei îngheţate:  
 
- Nu mai tot comenta! Ieşi afară!  
 
Fumul nu se risipi chiar atât de repede cum se aşteptau fetele, motiv pentru Petrică să mai comenteze puţin despre cât de vechi erau magiile Moşului şi de câte ori îl sfătuise el să îşi cumpere o nouă carte de vrăji. Până la urmă, uşa căsuţei se deschise şi în prag apăru o mândreţe de flăcău, cu ochi albaştri precum cerul îngheţat de iarnă şi plete negre ca nopţile fără ninsoare. Zâna Iarna făcu câţiva paşi către el, fermecată, întinzându-i mâinile:  
 
- Cine eşti tu? Cum de nu te-am cunoscut până acum?  
 
- Eu sunt Gorun, prinţul din Ţinutul Pădurilor. Acum ştiu ce s-a întâmplat cu mine!  
 
- Ai fost un copil foarte cuminte, îşi aminti Moş Crăciun, nu puteai să rămâi doar un uriaş fără nume. Crăciunul ţi-a adus înapoi chipul şi amintirile, aşa că de-acum eşti liber să te întorci la palatul tău dacă mai doreşti şi să îţi împaci fratele.  
 
- … sau ai putea rămâne cu mine, şopti Zâna Iarna, privindu-l în ochi.  
 
Desigur că prinţul se hotărî să rămână alături de zână şi se căsători cu ea la următorul Crăciun.  
 
- Ce romantic, surâse Ştefania, prinţesa florilor de gheaţă, urmărind alaiul de oameni de zăpadă care îi însoţeau pe tineri către palatul lor.  
 
- Pot să fiu şi eu romantic, auzi o voce lângă ea.  
 
Se întoarse şi dădu cu ochii de Petrică, spiriduşul lui Moş Crăciun, care se cocoţase pe un ţurţure gros şi flutura în faţa ei un bucheţel de flori roşii.  
 
- Ce ciudat! Un morocănos, romantic? Cu ce ocazie?  
 
- Mă gândeam că ai fi bună de soţie de spiriduş!  
 
- Fugi de-aici, strigă Ştefania izbucnind în râs.  
 
Petrică nu stătu prea mult pe gânduri. Îi fură o sărutare, după care dispăru în spatele brazilor pudraţi cu zăpadă proaspătă. În urma lui se mai auziră câteva cuvinte:  
 
- Poţi să te mai gândeşti până la Crăciunul următor!  
 
- Ho, ho, ho, râse Moş Crăciun în urma lor, după care intră în casa lui caldă, se întinse în pat, puse capul pe perna roşie, moale, cu ciucuri aurii, trase plapuma în carouri roşii şi verzi peste burtă şi începu să pufăie ca o locomotivă cu aburi.  
 
Referinţă Bibliografică:
MOŞ CRĂCIUN ŞI URIAŞUL FĂRĂ NUME / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1818, Anul V, 23 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!