Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



POVESTEA VRĂJITORULUI DIN ŢINUTUL DE FOC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trăia odată, într-o pădure de brazi de la marginea unui mic lac de munte, un tăietor de lemne cu fiul său. Nu o duceau ei prea bine, dar nici nu se putea plânge prea mult. Bărbatul muncea toată ziua, iar băiatul citea cărţile pe care tatăl său i le cumpăra din bănuţii primiţi pe vânzarea lemnelor de foc. Ionuţ iubea cărţile, iar în micuţa lor casă, tăietorul de lemne acoperise un perete întreg cu rafturi pentru odoarele fiului său. Cum locuiau departe de orice aşezare omenească, copilul nu avea alţi prieteni decât cărţile şi animalele pădurii, cărora de multe ori se oprea să le citească poveşti. 
  
Dintre toate anotimpurile, Ionuţ iubea cel mai mult iarna. Când lacul de lângă casă îngheţa, el îşi lua patinele şi de dimineaţa până seara aluneca pe întinderea de gheaţă, chiuind de bucurie. Tatăl lui vindea brazi de Crăciun, iar uneori îl lua şi pe el la târg şi îi mai cumpăra o carte, două. Iarna din acest an, însă, părea diferită de alte ierni. Ionuţ aşteptă zăpada cu sufletul la gură, dar aceasta nu se arătă nici măcar de Sfântul Nicolae. Băiatul se întristă şi mai mult când văzu că Moş Nicolae uită să treacă pe la el. Dacă nu ar fi fost cuminte, ar fi primit o nuieluşă, dar aşa, neprimind nimic, copilul nu mai ştiu ce să înţeleagă. 
  
- Tată, oare de ce nu a trecut moşul pe la noi? 
  
- Cine ştie, poate că, de bătrâneţe, nu mai poate urca pe munte, îi răspunsese tatăl la întrebarea pe care i-o pusese într-o seară. 
  
- Nu cred, dădu din cap Ionuţ, oricât ar fi de bătrân, are toiagul să se sprijine în el şi nu a lipsit în nici un an. 
  
- Atunci, nu ştiu ce să spun! 
  
Ionuţ nu se mulţumi cu răspunsul vag al tatălui său, dar nu prea vedea cum ar fi putut să afle ce se întâmplase, altfel decât să îl urmărească pe Moş Crăciun şi, când acesta avea să vină, să îl întrebe dacă nu cumva fratele lui, Moş Nicolae, este bolnav. În sfârşit, aproape de Crăciun, începu să ningă. Ionuţ dădu fuga în faţa casei şi ridică cel mai rotofei şi mai simpatic om de zăpadă pe care îl ridicase vreodată. 
  
- Am să îţi spun Fulguşor, îi spuse copilul, aranjând crenguţele care ar fi trebuit să-i ţină loc de păr făpturii de zăpadă. 
  
- Îmi place, se auzi un glas piţigăiat. 
  
Speriat, băiatul căzu grămadă în faţa omului de zăpadă. 
  
- Tu... vorbeşti? 
  
Omul de zăpadă se scutură puţin, îşi aşeză mai bine capul pe trup şi zâmbi ştrengăreşte: 
  
- Vezi bine că da! 
  
- Of, frate, ce m-ai speriat! Cine a mai auzit ca un om de zăpadă să vorbească? 
  
- Păi, eu nu sunt orice om de zăpadă! Eu sunt chiar garda de corp a lui Moş Crăciun. Vezi? Acum nici nu mai ninge! A nins doar atât cât să pot eu veni după tine! 
  
- După mine? Nu înţeleg! 
  
- Uite ce e? Nu avem timp de pierdut! În Ţinutul Zăpezilor Veşnice s-a întâmplat un mare dezastru. Într-o seară, la uşa casei în care locuia Moş Crăciun cu fratele său, Moş Nicolae, a bătut un om care părea flămând şi îngheţat. Moşului meu i s-a făcut milă, l-a dus înăuntru, l-a servit cu fursecuri şi lapte cald, poftindu-l chiar să doarmă în patul lui. Noaptea, musafirul s-a transformat în cumplitul vrăjitor din Ţinutul de Foc, care a aprins casa şi grajdul renilor. Totul s-a făcut cenuşă, iar cei doi moşi au dispărut împreună cu toiagul lui Moş Nicolae şi cu sania lui Moş Crăciun. 
  
- Crezi că au ars? Ionuţ puse întrebare cu ochii măriţi de spaimă. 
  
- Nu, nu! Cred că le-a făcut ceva vrăjitorul cel rău în timp ce dormeau. Din păcate, a ars şi căsuţa spiriduşilor, iar eu nu am putut da decât peste urmele lor, semn că au reuşit să fugă cumva. Acum, singurul meu ajutor eşti tu! 
  
- Ce dezastru! Dar ce pot eu să fac? Sunt doar un băieţel de opt ani! 
  
- Ascultă, Vrăjitorul de Foc nu a părăsit încă Ţinutul Zăpezilor Veşnice. Caută ceva, sau pe cineva. Dacă vom reuşi să îl prindem cumva şi să îl închidem, poate că vom reuşi să aflăm ce s-a întâmplat cu moşii mei. 
  
Ionuţ era un băieţel tare curajos. Îşi pregăti sania, îl urcă pe Fulguşor pe ea şi porni spre Ţinutul Zăpezilor Veşnice. Cizmuliţele lui păreau fermecate, purtându-l ca vântul pe drumurile îngheţate, aşa încât, în curând, ajunseră în locul în care fusese odată căsuţa celor doi fraţi moşi. Zăpada se topise de jur-împrejur, iar nu foarte departe de mormanul de cenuşă rămasă din toate lucrurile arse, Ionuţ zări nişte urme negre de paşi. 
  
- Sunt urmele vrăjitorului! 
  
Băiatul îşi duse un deget la buze şi îi făcu semn lui Fulguşor să nu mai scoată nici un sunet. Pesemne că Vrăjitorul de Foc se întorsese în locul pe care îl arsese pentru a căuta ceva. Oare ce putea căuta un vrăjitor? Vreo formulă magică? Vreun obiect fermecat? În timp ce privea cu atenţie urmele, ceva agăţă pantalonii lui Ionuţ. Se întoarse surprins, tocmai la timp să dea cu ochii de o arătare pitică, cu cap de copil şi corp de animal, care se cocoţase pe gheata dreaptă şi îl trăgea de şireturi. 
  
- Cine eşti tu? 
  
- Ţuchi, strigă scurt arătarea. Ţuchi mic! 
  
Ionuţ ridică arătarea în braţe şi o privi mai de aproape. 
  
- Doamne, n-am văzut în viaţa mea ceva asemănător. 
  
- E un pui de ţupândău, spuse omul de zăpadă. Ţupândăii locuiesc sub pământ, printre rădăcinile brazilor şi umblă numai noaptea. Moş Nicolae are grijă de ei, pentru că ei sunt cei care culeg vergele pentru copiii neascultători. 
  
Micuţul ţupândău începu să plângă şi îşi şterse nasul cu fularul lui Ionuţ: 
  
- Ţuchi mic supărat! Moşul plecat fără Ţuchi mic! Ce papă acum Ţuchi mic? 
  
Băiatul îşi căută prin buzunare şi scoase un biscuit. Ţupândăul îl înfăşcă repede şi începu să ronţăie cu plăcere. După ce îl termină, îşi băgă obraznic lăbuţa în buzunar şi apucă tot pachetul pe care copilul îl avea acolo. 
  
Fulguşor dădu din beţele care îi ţineau loc de braţe: 
  
- Ne poate fi de folos, pentru că ţupândăii îl simt pe Moş Nicolae oriunde s-ar afla, pe pământ sau sub pământ. Ar fi bine să îl luăm cu noi. 
  
Oricum, Ionuţ nu credea că, după ce se cocoţase pe umerii lui ronţăind biscuiţi, Ţuchi ar mai fi dorit să se dea jos prea repede, aşa că porni pe urmele de cenuşă care se depărtau de acel loc. Nu era prea greu să urmezi calea pe care apucase vrăjitorul, atâta timp cât zăpada se topise şi trunchiurile brazilor purtau urmele unui foc proaspăt. În curând, drumul pe care îl urmau se închise în faţa unei stânci imense. 
  
- Asta nu era aici înainte, strigă supărat Fulguşor! 
  
- Ţuchi a văzut! Stânca deschide, iese vrăjitorul! Glasul ascuţit al ţupândăului se auzi până departe în pădurea de brazi. 
  
Ionuţ dădu ocol locului, fără să găsească nici o intrare în stâncă. 
  
- Bine, Ţuchi, atunci cum intră şi iese vrăjitorul? Eu nu văd nici o poartă sau măcar o crăpătură în piatra asta. 
  
Ţupândăul sări de pe umerii lui şi începu să frece cu coada baza stâncii, care trosni prelung şi se căscă în faţa lor, deschizând un tunel întunecos. Omul de zăpadă se înghesui în spatele băiatului iar ţupândăul îi sări înapoi pe umeri, înfăşurându-şi coada lungă în jurul gâtului copilului. 
  
- Ce mai curajoşi, bombăni Ionuţ, căutând o creangă din care să îşi facă o torţă. 
  
- Pssst, chemă o voce şoptită de undeva dintre brazi! Psssst! 
  
- Cine e acolo? Arată-te! 
  
Fără să mai aştepte alte invitaţii, în faţa lor sări un spiriduş cu haine verzi, care îl făceau să se piardă foarte uşor printre copaci. Făcu o plecăciune elegantă cu pălăria înaltă măturând pământul, după care îşi prinse mâinile una de alta la piept: 
  
- Nu vreţi să intraţi acolo fără mine, zise el, clipind mărunt. 
  
- Iar tu eşti... 
  
- Cocuţa! 
  
- E fetiţă! Ţuchi plac fetiţele! Ţupândăul se pregăti să sară în braţele noii venite. 
  
- De ce vrei să intri acolo, Cocuţa? 
  
Micuţa fetiţă spiriduş nu-i răspunse băiatului imediat. Scotoci în căptuşeala pălăriei şi scoase la lumină un clopoţel de argint: 
  
- Pentru că am ceea ce caută vrăjitorul! 
  
- Clopoţelul lui Moş Crăciun, strigă Fulguşor! Cum de este la tine? 
  
- Moşul mi l-a dat să am grijă de el! Auzise că Vrăjitorul de Foc a intrat în Ţinutul Zăpezilor Veşnice, aşa că mi-a cerut să îl păstrez undeva, într-un loc pe care să nu-l cunoască nici chiar el. 
  
- Şi acum de ce ai ieşit din ascunzătoare? 
  
- Păi, vedeţi voi, Moş Crăciun a dispărut, iar Vrăjitorul de Foc a dat sfoară în ţară că dacă nu găseşte clopoţelul magic, va da foc întregului ţinut. Nu prea ştiu ce să fac! 
  
- Vaaaiii! Ţuchi speriat rău! Ţupândăul se încolăci în jurul umerilor băiatului, trăgându-şi capetele fularului peste ochi. 
  
- Dar ce magie are acest clopoţel? 
  
- Asta nu ştiu, recunoscu Cocuţa, doar Moş Crăciun ştie sau, poate, ştie şi Moş Nicolae. 
  
- Păi, ştie şi vrăjitorul, dacă e gata să pârjolească un întreg ţinut pentru el, spuse Ionuţ. 
  
- Poate, gândi cu voce tare Fulguşor. Vrăjitorul de Foc are o colecţie cu obiecte magice în castelul său, despre care s-a dus vestea până hăt, departe. Dacă s-a hotărât să fure clopoţelul pentru colecţie, poate că nici nu-l interesează ce magie are acesta. 
  
- Oricum, noi trebuie să îi găsim pe Moş Crăciun şi pe Moş Nicolae, altfel prinţesa Iarna se va îmbolnăvi de supărare, le spuse Cocuţa. Deja a căzut la pat pentru că nu este suficientă zăpadă, pentru că Moş Nicolae nu a ajuns la timp la copii şi pentru că spiriduşii s-au împrăştiai care-încotro, fără să termine cadourile de Crăciun. 
  
Se grăbiră aşadar să intre în tunel, Ionuţ în faţă, cu ţupândăul pe umeri şi cu Cocuţa şi Fulguşor pe urmele lui. În urma lor, stânca trosni şi se închise, făcându-l pe Ţuchi să sughiţe de frică. Aerul dinăuntru era atât de cald, încât băiatul fu nevoit să-şi scoată mănuşile, căciula, fularul şi haina, pe care le lăsă lângă intrare, pe săniuţa devenită nefolositoare acum. 
  
- E un labirint de tuneluri, zise Fulguşor privind galeriile care porneau din tunelul principal. Pe unde să o luăm? 
  
Ţuchi sări în faţa lor începând să se tânguiască cu glasul său ascuţit: 
  
- Moşul închis! Moşul speriat! 
  
- Ei bine, zise Ionuţ, cel puţin se pare că în curând vom afla unde e Moş Nicolae. Ia-o înainte Ţuchi şi fii atent la drum. 
  
Tocmai când termină de rostit atenţionarea, ţupândăul ţopăi pe o piatră care le stătea în cale şi, deodată, îl văzură prins într-o plasă care se ridicase din senin, agăţându-l pe micuţ de tavanul întunecos. 
  
- Ajutooor! Ajutoooor! 
  
Ţipetele ţupândăului se împrăştiară în ecouri de-a lungul galeriilor. Cocuţa scoase din pălăria ei înaltă un cuţitaş, se căţără pe peretele stâncos ca şi cum ar fi fost trunchiul unui brad şi reuşi să taie legătura plasei. Ţuchi se prăbuşi pe pământ cu ţipete ascuţite. 
  
- Perfect, s-a zis cu elementul-surpriză, mormăi Fulguşor. 
  
- Nu te agita, oricum urmărim un vrăjitor, nu un om obişnuit, aşa că nu ne putem baza pe surpriză. Se pare că pe aici e plin de capcane, iar tu ai început să te topeşti. Nu ar fi mai bine dacă ne-ai aştepta afară? 
  
- Şi cum ar trebui să pot ieşi afară? Mai bine ne-am grăbi! 
  
Trecând în faţa băiatului, omul de zăpadă se aruncă înainte, hotărât să dea cât mai repede de urma fraţilor moşi. Nu apucă să facă nici cinci paşi că o ploaie de săgeţi se abătu asupra lui. Ţuchi începu să bată din lăbuţe: 
  
- Ţuchi place arici! 
  
- Stai numai că îţi arăt eu ţie arici, bombăni Fulguşor, trăgând cu furie săgeţile înfipte în burtica lui. Noroc că am fost eu şi nu vreunul dintre voi! 
  
Capcanele se declanşau la tot pasul, aşa că nu putură înainta destul de repede. Fulguşor devenea din ce în ce mai slab, pe măsură ce înaintau prin galeria aleasă de Ţuchi. Tocmai când credeau că nu vor mai ajunge nicăieri şi că intraseră într-o mare încurcătură, ajunseră într-o sală uriaşă, în mijlocul căreia, cei doi moşi erau legaţi de picioare şi atârnaţi de tavan. Ţupândăul sări în braţele lui Moş Nicolae, în timp ce Cocuţa se repezi spre Moş Crăciun, gata să taie legăturile groase care îl ţineau atârnat cu capul în jos. În acel moment, se auziră aplauze sonore. 
  
- Bravo! Bravo! Iată că a sosit echipa de salvare! 
  
Ionuţ îl vedea pentru prima dată pe Vrăjitorul de Foc şi găsi că era cu adevărat înspăimântător. Purta o mantie roşie şi un coif negru, împodobit cu o coroană de flăcări. Era înalt, uscăţiv şi avea o barbă neagră atât de lungă, încât şi-o înfăşurase de câteva ori în jurul mijlocului. 
  
- Ce avem noi aici? Un ghem de zăpadă, un copil, un spiriduş şi un animal? Râse gros, răsucind în mână toiagul pe care-l furase de la Moş Nicolae. Mi-aţi adus clopoţelul? 
  
Moş Crăciun încercă să ridice puţin capul: 
  
- Lasă-i să plece, vrăjitorule, nu obţii nimic dacă chinui copiii! 
  
- Vai de mine! Eu să chinui copiii? Ai o părere greşită despre mine! Mie îmi plac copiii! Râse şi mai tare. Mai ales la cină! 
  
Atunci, înainte ca vrăjitorul să mai poată zice prea multe, Ţuchi sări pe faţa lui şi îi zgârie cu gheruţele ascuţite ochii, Cocuţa reuşi să taie legăturile lui Moş Crăciun, acesta îl salvă pe fratele său, iar Ionuţ smulse toiagul şi îl lovi pe vrăjitor în piept. 
  
- Taie-i barba, strigă Moş Crăciun, acolo stau puterile lui! 
  
Înainte însă ca băiatul, fetiţa-spiriduş sau Ţuchi să apuce să îndeplinească porunca moşului, vrăjitorul se făcu nevăzut. 
  
- Nu ne va lăsa să ieşim de aici, zise Moş Nicolae, desfăcându-şi legăturile din jurul încheieturilor. Am pierdut deja o grămadă de timp! Poate ar fi mai bine să-i dăm clopoţelul tău! 
  
- Nici pomeneală! 
  
- Moşule, îndrăzni Ionuţ, ce face clopoţelul tău? 
  
Moş Crăciun îl mângâie pe creştet. 
  
- Ai să vezi chiar acum. Cocuţa, ia dă-mi clopoţelul de argint! 
  
De îndată ce moşul clătină clopoţelul, începu să ningă, apa de pe pereţii şi tavanul sălii îngheţă, formând ţurţuri ascuţiţi şi de prin galerii se adună o mică armată de ţupândăi. Ţuchi începu să bată din palme şi să ţopăie pe umerii lui Moş Nicolae, Fulguşor îşi recăpătă puterile, iar Ionuţ se trezi cu o pereche de patine noi în picioare. 
  
- Ei, acum, Ionuţ, să te văd cât de bine patinezi! Fuga după vrăjitor şi taie-i barba cu această forfecuţă de argint! Să nu îţi fie teamă! Acum, vrăjitorul nu mai vede bine, Ţuchi l-a zgâriat serios pe ochi. Fără barba lui, va fi nevoit să se întoarcă în Ţinutul de Foc şi să ne lase pe noi să ne petrecem Crăciunul în pace. 
  
Băiatul apucă forfecuţa strălucitoare şi porni cu viteză prin galeria îngheţată, fără să simtă frigul care se făcea din ce în ce mai crâncen. Patina pe urmele de cenuşă risipite deasupra pojghiţei de gheaţă, gata să reteze dintr-o singură tăietură barba vrăjitorului, când avea să îl ajungă. Nu dură foarte mult până ce reuşi să îi vadă mantia roşie în faţă. Simţindu-l că vine, Vrăjitorul de Foc se opri. 
  
- Băiete, vino cu mine! Am să îţi dau averi nemăsurate, un palat în care să locuieşti cu tatăl tău şi câţi slujitori vrei. Împreună putem strânge toate bogăţiile pământului! 
  
Ionuţ se opri în faţa lui. Crezând că l-a convins, vrăjitorul îi întinse mâna. În acel moment, băiatul îi tăie barba. Aceasta se desfăcu de la mijloc şi căzu pe pământ stârnind un cutremur înfricoşător. Bolovani uriaşi se desprinseră din tavan, cenuşa se ridică în aer, iar copilul căzu la pământ fără cunoştinţă. 
  
Nu ştia nici cât timp a trecut şi nici cum a reuşit să ajungă acasă. Când deschise ochii, Ionuţ văzu doar că se află în faţa lacului de lângă casa lui, cu omul de zăpadă grăsun şi simpatic alături. Se repezi şi îl îmbrăţişă pe Fulguşor: 
  
- Prietene! Cât mă bucur că eşti bine! Aţi scăpat cu toţii? 
  
- Oamenii de zăpadă nu vorbesc, se auzi glasul tatălui său, care tocmai se întorcea cu sania de la târg. 
  
Ionuţ privi nedumerit în jur. Ningea bogat, cum nu mai ninsese în alţi ani, iar pe zăpada proaspătă din faţa casei se puteau desluşi clar două şiruri de urme. Se repezi în casă şi văzu imediat ciorăpelul rămas deasupra sobei încă de la Sfântul Nicolae, atârnând greu, iar sub el, o pereche de patine noi. Îşi desprinse nerăbdător şi bucuros cadoul. Era plin cu cărţi şi acadele, iar pe fundul lui, se putea vedea rânjind o jucărie din pluş cu chip de copil şi trup de animal. Ţuchi. Băiatul dădu fuga la fereastră, la timp să vadă dispărând printre brazii îngreunaţi de zăpadă haina albastră a lui Moş Nicolae şi haina roşie a lui Moş Crăciun. Eu am încălecat pe un ţurţure ascuţit, să vin să vă anunţ că iarna a sosit şi că încă o poveste copiilor cuminţi le-am pregătit. 
  
Referinţă Bibliografică:
POVESTEA VRĂJITORULUI DIN ŢINUTUL DE FOC / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1786, Anul V, 21 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!