Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



ARHIVARUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Liniştea domnea compactă printre şirurile de rafturi înalte până la tavan. Sala în care lucra el putea să fie foarte bine un buncăr, cine ar fi ştiut că nu e? Nu avea ferestre, aşa că nu vedea cerul decât la sfârşitul programului. Prin lumina artificială scursă din plafon, turnurile clădite din hârtiile pe care urma să le lege, arătau ca nişte machete hidoase ale unui oraş în miniatură. Respira un aer încărcat cu particule de praf, cu un gust stătut şi uscat. Deasupra lui, clădirea trăia, pulsa în zbârnâitul imprimantelor, în ţăcănitul tastelor lovite cu furie şi în pocnetul uşilor trântite în grabă. Deasupra lui, erau birourile în care lucrau ei, inspectorii, cei care produceau sutele şi miile de hârtii care ajungeau în mâinile lui. Le admira semnăturile întortocheate din josul paginilor care purtau încă mirosul cafelelor băute la greu în procesul de creaţie şi visa. Visa la vremea în care el, arhivarul acelei instituţii de peste zece ani, va apuca să îşi termine facultatea făcută prin corespondenţă şi va fi avansat la rândul lui la rang de inspector. Se gândea cu nesaţ la ziua în care va pălăvrăgi cu colegii într-un birou cu multe ferestre prin care va intra aer curat şi lumină naturală, va pierde timpul pe teren şi va semna teancuri întregi de procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. 
  
Avea să vină şi vremea lui, aşa cum venise pentru secretara directorului care terminase anul trecut facultatea, iar acum lucra alături de consilierul de la programare. Avea răbdare. Dacă el nu avea, atunci cine ar mai fi avut aşa ceva în instituţia aceea? Aranjă cu atenţie filele în cutia de lemn şi trecu brusc capul burghiului prin prima gaură, ca şi când hârtia ar fi fost singura care mai stătea în calea visului său. Urmă a doua gaură, în care înfipse melcul lung cu şi mai multă sete. Rumeguşul alb sări din burghiu şi pluti o vreme deasupra mesei, apoi desenă o pojghiţă subţire la suprafaţa apei din paharul de pe colţ. Trecând sfoara groasă prin orificii, urmări cum i se prelinge o lacrimă de pe vârful nasului, direct pe ştampila unităţii, care colora prima filă a dosarului proaspăt legat. Cerneala se desfăcu din cercul perfect imprimat şi se întinse, înfoind ţesătura hârtiei. În curând, ştampila va fi pusă în apropierea numelui său, care va fi asociat marilor nume ale instituţiei. În curând… 
  
În Arhivă, puteai pierde uşor noţiunea timpului. Dimineaţa, amiaza, seara, că era primăvară, vară, toamnă sau iarnă, orele dispăreau înghiţite de rafturile încremenite, fără nici un semn că s-ar fi schimbat ceva, undeva, cu toate că mereu se schimba câte ceva pe undeva. Până la urmă, în sala mută apăru schimbarea. Arhivarul absolvi facultatea, îşi dădu licenţa şi înaintă o fotocopie a diplomei la personal. Începuse să îngâne obsesiv o melodie, „Totul va fi bine”. Lega un dosar, după care făcea câţiva paşi de dans, ridica braţele şi striga către rafturi „Mâinile în aer şi spuneţi cu mine: totul va fi bine!” Nu observase că se arsese un neon, nici că turnurile cu hârtii care urmau să fie legate deveneau din ce în ce mai înalte. Începuse pânda. Pândea momentul în care avea să fie chemat şi avea să i se propună să urce la birouri. Îşi făcuse chiar şi obişnuinţa de a urca în spaţiul amenajat pentru fumători, pentru a se obişnui cu viitorii săi colegi. Se apucă de fumat, copiind mişcările ample şi sugestive pe care le aveau cei mai mulţi dintre ei. 
  
- Ce mai faci tu, Nicu? 
  
O privi cu ochii mijiţi pe vecina lui de bloc, care îi era şi colegă şi care împărţea formulare la unul dintre ghişee, apărută inexplicabil în acea zi în spaţiul de fumat. N-ar fi trebuit să mai vorbească cu ea de-acum că avea să urce la etaj. 
  
- Bine. 
  
- Am auzit că ţi-ai luat licenţa, felicitări! 
  
- Mda, am să dau examen luna aceasta pentru gradul de inspector. 
  
- Bravo ţie! 
  
Se simţise bine să îşi dezvăluie planurile de faţă cu toţi, deşi numai Carmen îl felicitase şi chiar i se păruse că aude un râs batjocoritor dintr-un colţ al încăperii. Întors la Arhivă, se aşeză pe scaunul şubred şi căzu pe gânduri. Lucra de peste zece ani în instituţie, merita să fie avansat. Ar fi fost mai nimerit să discute înainte cu directorul? 
  
La o lună după acel impuls, îi păru rău că nu îşi făcuse curaj cât să vorbească cu conducătorul instituţiei. Picase examenul de admitere. O căută pe Carmen, dar femeia nu putea părăsi ghişeul pentru a-i asculta lamentările. O aşteptă la ieşire şi o însoţi pe drumul spre casă. 
  
- Să vezi ce întrebări încâlcite, sunt sigur că intenţionat le-au formulat aşa, ca să nu iau eu examenul. Îţi dai seama? Eu nu merit după atâta muncă de ocnaş să fiu inspector? 
  
Carmen îl privi cu o lumină ciudată în ochi: 
  
- Nu ai dat numai tu examenul, Nicu. Întrebările au fost comune. Nu cred că are cineva ceva cu tine! 
  
- Ce vrei să spui? 
  
- Vreau să spun că eu, în locul tău, aş sta liniştită la Arhivă. Salariul oricum ţi s-a majorat, ai avansat oricum în grad, ce nevoie ai avea de responsabilităţi suplimentare? 
  
- Nu ai cum să înţelegi! 
  
Răbufnirea lui o luă prin surprindere. 
  
- Chiar că nu am cum să înţeleg! 
  
Nu o mai căută din acel moment şi chiar încercă să o evite. Dacă o vedea ieşind din bloc înaintea lui, mai aştepta două-trei minute până să plece şi el. Începuse să întârzie câte cinci-zece minute dimineaţa. Nesemnificativ, îşi zise, directorul venea abia după nouă. Încerca să înveţe în timpul serviciului, chiar dacă hârtiile se adunau în ritm alarmant în jurul mesei de lucru. Liniştea nu îl ajuta. Era agitat. 
  
Rată şi al doilea examen. În cele din urmă, îşi luă inima în dinţi şi ceru o audienţă la director. Îi explică cum putu mai bine că era dreptul lui să avanseze după atâţia ani în sistem, că şi secretarei îi fusese oferită o şansă. Merita şi el o şansă. Spre surprinderea lui, o primi. 
  
La a treia încercare veni şi reuşita. Mai că nu explodă de fericire. Îşi strânse puţinele lucruri din Arhivă şi se mută în plin avânt cu două etaje mai sus, într-un birou prin ferestrele căruia intra aerul şi lumina, aşa cum sperase. Când aveau să-l cunoască mai bine colegii, aveau să lase deoparte reţinerile şi îl vor primi cu braţele deschise printre ei. Până atunci, trebuia să facă dovada aptitudinilor sale. Cu prima ocazie, la chiar prima sa acţiune de control, se încruntă la contabila şefă a societăţii verificate şi ridică tonul: 
  
- Veţi primi amendă contravenţională! 
  
- Dar pentru ce? Femeia îl privea nedumerită. 
  
- Am să vă spun mâine, când voi încheia procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. 
  
Avea timp toată seara să se gândească la ce amendă i s-ar fi potrivit acelei societăţi. Colegii de teren îşi dădură coate, încruntându-se urât. Nu era chiar o problemă, a doua zi avea să le dovedească de ce era în stare. A doua zi, însă, nu mai fu trimis pe teren, iar colegii de birou începură să-l evite. Unde greşise? Era disperat să demonstreze că merită să fie inspector, că este demn de compania selectă a oricărui consilier. Nu i se dădea nimic de făcut, nu era prins în nici o acţiune, era ignorat, iar el suferea mai ceva decât suferise mânuind burghiul în Arhivă. Hotărî să îşi spună of-ul la prima şedinţă care urma să aibă loc la începutul lunii. Înainte însă chiar de a formula un cuvânt cu acea ocazie, directorul îl întrebă deschis, în faţa tuturor: 
  
- Ia, spune-ne bobocule, care e simbolul contului „Profit şi pierdere”? 
  
I se înroşiră până şi urechile de flăcările ruşinii mistuitoare care îl făcu să înghesuie bărbia în piept. Zeci de perechi de ochi i se lipiseră de creştet, acuzând muţenia bruscă în care se prăbuşise fără rost de salvare. Umilinţa durea cumplit. Se revoltă. Împotriva comportamentului directorului, pe care începu să-l urască din acel moment, împotriva aroganţei colegilor, cărora hotărî să nu le mai adreseze nici un cuvânt fără să-i fie solicitat şi împotriva instituţiei în care îşi mâncase cei mai frumoşi ani din viaţă. 
  
- Ar trebui să încerci să înveţi, îl sfătui Carmen, care-l căutase aflând despre incidentul din şedinţă. Să fii inspector nu este chiar atât de uşor. Trebuie să verifici oameni care toată viaţa lor s-au ocupat numai cu aşa ceva. 
  
- De unde ai putea ştii tu ceva despre cum e să fii inspector? 
  
Ea îl lăsă în pace. Definitiv. Acum nu mai avea nici măcar cu cine schimba o impresie. Lăsă să treacă o vreme, în care supărarea pe ea se risipi precum ceaţa în razele soarelui, după care hotărî să o caute, dacă nu pentru un sfat, măcar să aibă cui povesti chinurile prin care trecea. 
  
- S-a mutat la Arhivă, îl informă Diana, colega de la ghişeul alăturat celui în care lucrase Carmen. 
  
Acolo îşi promisese că nu avea să mai pună piciorul niciodată. 
  
Îşi încălcă promisiunea la nici o lună de la luarea ei, când primi preavizul de eliberare din funcţie. Se trezi în pragul Arhivei, urmărind cu inima făcută ghem şirurile simetrice de rafturi, aliniate de-o parte şi de alta a pereţilor scăldaţi în lumina rece a plafonierelor. În tăcerea cuminte, la masa îngustă, Carmen aduna şi ordona filele în vechea cutie de lemn, având pe chip o pace aproape perfectă. Burghiul prins de mâinile ei, porni să bâzâie uşor, într-o muzică pe care amintirile lui o scoaseră brusc la suprafaţă. Degetele ei mângâiau hârtia, trecând capetele sforii prin perforaţiile proaspete, în timp ce ea părea cu gândurile prea departe pentru a mai observa că intrase cineva în sala în care aerul mirosea a stătut, a uscat şi a praf. Probabil că visa, aşa cum visase şi el odată, aşa cum visa orice arhivar închis într-un spaţiu în care nimic nu trăda trecerea timpului sau că s-ar fi întâmplat ceva, pe undeva. 
  
Câteva picături dintr-o ploaie prea târzie, alunecară la picioarele lui. Ar fi dat orice ca în acel moment să i se mai ofere măcar şansa de a fi arhivar. Din păcate, îşi irosise singura şi unica şansă. Locul său nu avea să mai fie niciodată în sala care putea fi privită oricând ca un buncăr, dar în care liniştea compactă te făcea să visezi posibilitatea imposibilului. 
  
Referinţă Bibliografică:
ARHIVARUL / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1776, Anul V, 11 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!