Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



NECUNOSCUTUL MEU TATĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mi-e dragă această fotografie în care, tatăl meu, un tânăr caporal cu părul de culoarea nisipului frământat de valurile mării şi ochii care au împrumutat nuanţa cerului de vară, ridică într-o demonstraţie de forţă un soldat în braţe, de-a curmezişul mijlocului său. E atâta frumuseţe în privirea lui, plină de mândrie, de curaj şi de bucuria tinereţii... aşa vreau să-l păstrez în sufletul meu! De aceea, de fiecare dată când mă năpădesc amintirile ultimelor sale clipe printre noi, iau fotografia din care mimica sa uşor arogantă avertizează că nu e bine să te pui cu el şi încerc să călătoresc în vremurile în care se simţea gata să se ia la trântă cu viaţa, oricât de grea ar fi fost ea. Îmi place să cred că s-a născut să iasă victorios din orice încercare, iar drumul său, cel puţin din punct de vedere profesional, a demonstrat că numele de Victor se potrivea perfect modului în care aborda viaţa. 
  
Nu m-am gândit prea mult la el în copilărie şi adolescenţă. Era de foarte multe ori absent, iar când îşi făcea simţită prezenţa, aveam senzaţia că tocmai mă lovise un cutremur sau un uragan, Uraganul Victor. Preferam să îl evit, până le extrema de a nu servi masa alături de el. 
  
- Degeaba stai bosumflată, habar nu ai ce vrei în viaţă! 
  
- Ştiu exact ce vreau, strigam cu ochii scăpărând de mânie! 
  
Mă înfăşca cu palma cât o lopată de după ceafă şi mă trăgea într-o parte, gata să mă lipească de pieptul lui devenit din ce în ce mai uriaş, de la un an la altul. 
  
- Ho, mânzule, râdea de mine, cu literatura şi pictura o să mori de foame! 
  
- Nu îmi place matematica! 
  
Eram încăpăţânată? Foarte bine, dar el cum era? Îmi schimba profesorii ca pe şosete, da de se găsea vreunul destul de priceput încât să-mi bage în cap materia-cheie pe care n-o pricepeam, în ruptul capului. Nici nu-mi dădeam silinţa, ce-i drept! Cât de uşor strecuram cărţi de beletristică între paginile culegerilor cu probleme şi orele treceau în neştire, fără ca eu să pot fi în stare să rezolv măcar un exerciţiu... Când „schimba foaia”, sau hotăra că „mi s-a umplut paharul”, tuna şi fulgera, semn că Uraganul Victor avea să mă desfiinţeze dacă nu făceam precum sunau indicaţiile lui preţioase. Eram stresată şi obosită de îndelungatele ore de economie politică şi matematică, visam să fiu liberă. Liberă să citesc, liberă să pictez, liberă să pierd timpul... Normal că n-am intrat la facultate din prima, spre marea dezamăgire a părinţilor mei. 
  
- La muncă cu tine, a venit Uraganul Victor într-o zi, să vezi ce înseamnă să nu ai carte! Casă şi masă primeşti de la noi, dar... atât! 
  
Îi dădea mâna să vorbească aşa de la nivelul celor două facultăţi şi o şcoală tehnică, terminate cu nota maximă pe linie şi din zona lui de confort, pentru că, se simţea nemaipomenit făcând tocmai ceea ce îi plăcea să facă, respectiv să conducă în mare stil o fermă de animale. Acela era şi motivul lipselor sale îndelungate de lângă mine. În agricultură se muncea zi-lumină şi nu existau sărbători. Nu îmi plăcea de el în momentele pe care le alegea să intervină în educaţia mea! Simţeam că mă călca în picioare şi că încerca să curme în mine ceea ce aveam frumos, aşa că, am fugit! Cu prima ocazie, anul următor, după ce a venit Revoluţia şi s-a scos din materiile de examen economia politică, am fugit departe de el, la Bucureşti, unde mi-am terminat facultatea debordând de libertate, sigură că scăpasem de sub Jugul Victorian. Nu am pierdut nopţi, nu mi-am făcut de cap, aşa cum s-ar putea crede. Mi-am deschis o firmă, am încercat să îmi susţin financiar studiile, pur şi simplu pentru a-mi demonstra că nu aveam nevoie de el în viaţa mea. Nu îmi plăcea să fiu dominată, să fiu controlată şi să mi se îngrădească mişcările. 
  
- Semeni cu el, cum seamănă picăturile de apă dintr-un pahar, obişnuia să-mi spună mama, ştiind că lucrul acesta mă scotea de-a dreptul din minţi! 
  
Una peste alta, prezenţa tatălui meu în viaţa mea, a existat şi nu prea, iar când a existat, s-a lăsat cu scântei. Inexplicabil, când mama m-a sunat să-mi spună că tata a făcut un pre-infarct şi e internat în spital, am luat primul tren şi m-am întors acasă, în micul şi curatul nostru orăşel din provincie, iar, mai apoi, după ce am terminat facultatea, cu concursul a mai mulţi factori, am revenit definitv acasă. Nu aveam să ştiu ce a însemnat întoarcerea mea pentru Uraganul Victor decât mult mai târziu, când mama m-a informat că tata avea cancer la plămâni. Am început să îl însoţesc la radioterapie, ştiind că nu mai are siguranţă să conducă şi că nu se mai poate ţine suficient de bine pe picioare. Cu toate acestea, în prezenţa lui, continuam să reprezint o furnică. Păşea zâmbind arogant pe coridoarele spitalului, ţinându-mă de ceafă cu palma lui care nu mai avea nici mărimea şi nici puterea unei lopeţi şi care, nu mă mai strunea, ci îl ajuta să îşi transfere greutatea pe umerii mei. Cu toate acestea, părea în continuare că el este acela care conduce. 
  
- Hai să ne oprim la o terasă, mi-a spus într-o zi în care mi s-a părut mult mai obosit decât de obicei. 
  
- Nu e ora la care ar trebui să-ţi iei medicamentele? 
  
Dădu din mână. 
  
- Le pot lua şi peste o oră. 
  
Nu-mi venea să-l contrazic. Era un început frumos de vară. Soarele se strecura îmbietor printre umbrelele colorate deschise pe terasa aleasă de el. S-a aşezat greoi la masă şi a comandat două sucuri. Nu berea lui preferată! Un timp nu ne-am spus nimic. Eu negăsind puterea să vorbesc, el părând căzut pe gânduri. De masa noastră s-a apropiat un surdo-mut cu un bilet. Tata l-a citit, i-a dat ceva bani şi mi-a întins un iepuraş roz din pluş, cu trei flori între lăbuţe, o jucărie nu mai mare de o palmă. Am încercat să-mi amintesc când mi-a mai luat tata o jucărie, dar nu am reuşit să identific un astfel de moment, pentru că, de regulă, mama se făcea „vinovată” de astfel de lucruri. 
  
- Nu trebuia, am şoptit apăsând pe burtă jucăria care scoase un mieunat ciudat. 
  
- Trebuia... trebuia mai multe, zise privindu-mă direct cu ochii aceia în care cerul se pregătea să plouă. 
  
Începu să îmi vorbească apoi cu glas stins, dar înverşunat, despre copilăria lui, despre modul în care s-a refugiat din Basarabia, despre cum au pierdut bunicii toată agoniseala, case, pământuri, păduri, herghelii, despre cum au reuşit să-şi refacă cât de cât viaţa, despre copilăria lui, despre marea lui pasiune pentru pescuit, despre adolescenţa şi tinereţea lui, despre învăţătură, profesie şi viaţă. Îi priveam trăsăturile, cândva asemănătoare unui star, James Dean, făcând eforturi supraomeneşti să-mi stăvilesc lacrimile. Cât de uşor ar fi fost să stea de vorbă cu mine mai demult, să-mi fi povestit despre viaţa lui şi nu să îmi strecoare în cameră câte o carte tematică, ori de câte ori considera că ar trebui să ştiu câte ceva, aşa cum făcuse cu „De vorbă cu tinerii” sau „Adolescenţa”. Obişnuia să-mi spună că un om deştept este cel care învaţă din experienţele altora, nu pe propria lui piele, dar cine să îmi povestească experienţele altora, dacă el nu o făcuse niciodată? M-a lovit ca un tren înţelegerea că, până în acel moment, tatăl meu fusese pentru mine un necunoscut. Sunt sigură că nici el nu mă cunoştea suficient pe mine. Aveam mereu impresia că e nemulţumit şi că îşi doreşte mai mult de la mine, lucruri pe care nu mă simţeam în stare să le fac, cel puţin în maniera în care le vedea el. 
  
Două ore. Atât a fost necesar pentru ca necunoscutul să se transforme în tatăl la care ar fi visat orice tânără, în omul cu coloană vertebrală de oţel şi cu ambiţii pe măsura numelui său. Nu mi-a fost dat să-l am alături pe cel care mi s-a dezvăluit pe terasa cu umbreluţe colorate. Uraganul Victor s-a transformat într-o ploaie uşoară, care mi-a răcorit sufletul pârjolit şi s-a topit apoi pe cerul curat de vară de culoarea unor ochi pe care nu am să-i pot uita niciodată. Totuşi, din fotografia veche, mă mai priveşte cu aroganţă caporalul care s-ar fi luat la trântă cu viaţa, pur şi simplu de dragul de a o îngenunchea, de a o contrazice şi de a demonstra că numele său nu a fost ales întâmplător. Şi, Doamne, cât mi-e de dragă această fotografie, fotografia celui care a plecat de lângă mine tocmai când a încetat să mai fie un necunoscut! 
  
Referinţă Bibliografică:
NECUNOSCUTUL MEU TATĂ / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1707, Anul V, 03 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!