Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



TATUAJ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De fiecare când se stârnea câte o revoltă în clasă, Cezara se retrăgea în banca ei, deschidea un manual, sau desena pe marginile vreunui caiet. Desenul o calma, o transpunea într-o lume diferită, ruptă de realitate. În ultimul timp, însă, scandalurile se ţineau lanţ, iar subiectul era acelaşi: Ciudatul. Porecla se potrivea noului coleg, care apăruse în mijlocul anului şcolar, în mijlocul săptămânii şi în mijlocul orei de chimie, ca să bulverseze o clasă de eminenţe cenuşii, toţi aleşi pe sprânceană şi provenind din familii care aveau o anumită greutate în viaţa socială a oraşului. Se potrivea nu numai aspectului, ci şi comportamentului afişat faţă de colegi şi faţă de profesori. Cezara nu fusese impresionată cine ştie ce de îmbrăcămintea veşnic neagră, de geaca de piele cu ţinte, pe care nu o dădea niciodată jos, oricât ar fi fost de cald, de bobancii înalţi sau de părul lung, adunat într-o coadă rebelă şi nici de răspunsurile monosilabice aruncate ori de câte ori i se adresa o întrebare. Îi câştigase interesul, însă, în ziua în care luase nota zece pentru prima dată, în teza la matematică, după un şir de note de doi şi trei.  
 
- Ai copiat, urlase Rareş, declarat matematicianul clasei şi care nu luase decât nouă. Nici unul dintre noi nu a luat zece, iar câţiva chiar suntem olimpici! Tu ai fost o ruşine pentru clasă de când ai venit! Ai copiat!  
 
- De ce nu ai copiat şi tu, întrebase batjocoritor Sergiu, Ciudatul, aruncându-şi cu un gest scurt spre spate coada ajunsă cumva pe umăr?  
 
Rareş nu se oprise cu scandalul acolo. Dăduse fuga la dirigintă, fusese convocat şi Coman, profesorul de matematică. Ba chiar, la un moment dat apăruse şi tatăl lui la şcoală. Cezara auzise o frântură din discuţia purtată în uşa clasei cu doamna directoare:  
 
-…este imposibil ca un elev de corigenţă să ia nota maximă în teză, insista tatăl lui Rareş, iar cei care au făcut dovada muncii în tot timpul anului şcolar să nu reuşească acest lucru…  
 
Pierduse firul evenimentelor, concentrată pe noul ei unicorn care prindea contur pe coperta caietului de istorie. Nu se amestecase nici în certurile ulterioare, determinate de atitudinea nonconformistă şi presupus deviată a noului coleg. Acum, însă, ridicase privirea către grupul adunat în jurul Ciudatului.  
 
- De ce copiezi, îl interpelase de data aceasta Aurora, una dintre premianţii permanenţi ai clasei?  
 
- De ce nu?  
 
- Nu e frumos faţă de noi, faţă de doamna profesoară şi nu îţi foloseşte la nimic pe viitor!  
 
- Spui tu?  
 
- Chiar îţi baţi joc de toată lumea, interveni Rareş?  
 
Sergiu ridică din umeri şi îi întoarse spatele. Acest gest stârni furtuna care îşi arătase semnele încă cu câteva săptămâni în urmă. Rareş îl prinse de umăr într-un gest menit să-l întoarcă, iar noul coleg, anticipându-i parcă mişcarea, ridică antebraţul cu repeziciune, barându-i mişcarea mai violent decât se aşteptau toţi cei de faţă. Imediat, în apărarea lui Rareş se aruncară Doru şi Mihai, prietenii lui, fiecare apucându-l pe Ciudat de câte un braţ, părând gata să-l răstignească. Se auzi un ţipăt de fată şi astfel începu cel mai teribil episod la care fusese Cezara martoră vreodată, o bumbăceală în toată regula. Fără să stea pe gânduri, fata se repezi pe coridor în căutarea dirigintei. Norocul îi surâse, scoţându-i-o în cale înainte ca balamucul să se lase cu răniţi.  
 
- Este un şoc pentru mine să văd unde aţi ajuns, se auzi vocea autoritară a profesoarei, după ce reuşise să liniştească spiritele şi să readucă liniştea în sala de clasă. Nu, nu vreau să aud nici o explicaţie, continuă, făcând un semn clar în direcţia mâinii ridicate de Rareş. Nimic nu scuză o astfel de atitudine în şcoală şi vreau angajamentul vostru, al tuturor, că astfel de incidente nu se vor mai repeta!  
 
Nu îndrăzniră să o privească în faţă nici unul dintre colegi, înafară de Sergiu, bineînţeles.  
 
- S-a auzit şi la tine, Sergiu Roman?  
 
- Normal, răspunse mucalit noul coleg, fără să îşi aplece privirea şi fără alte comentarii.  
 
Alexandra, colega de bancă a Cezarei, o înghionti uşor:  
 
- Poate că în clasă nu se va întâmpla nimic, dar la plecare, îl va aştepta o mare surpriză pe Ciudatul ăsta!  
 
- Ce vrei să spui?  
 
- Lasă că o să vezi tu! Mi-a şoptit Mihai, doar ştii cât de mult vrea să mă impresioneze, că i-au copt-o deja de când ne-a adus tezele la fizică şi la chimie! E prea de tot ca un corigent să ia zece pe linie în toate tezele. Azi o să-şi înveţe lecţia!  
 
- Nu a fost niciodată corigent, Ale!  
 
- Nu, dar ar fi putut să fie dacă nu ar fi copiat la teze, nu-i aşa?  
 
Cezara nu răspunse. Privi spre Sergiu. Acesta îşi ridicase mânecile de la geacă, până aproape de cot, dezvelind un tatuaj în formă de dragon deasupra încheieturii drepte. Nu zărea prea bine desenul, dar liniile principale semănau cu cele ale unui desen de calitate. Cine ar fi putut aprecia mai bine decât ea un desen de calitate?  
 
- De ce sunteţi atât de siguri că a copiat, murmură uşor?  
 
- Hai, lasă-mă, atunci de ce ia numai note de doi şi de trei tot timpul?  
 
Cezara nu putu oferi nici o explicaţie, deşi nutrea speranţa ca o astfel de explicaţie să existe. Începu să tremure în sinea ei la ideea că, după o astfel de ieşire cum fusese cea de dinainte, colegii ar continua mai înverşunat, înafara zidurilor şcolii. În pauză, îl urmări pe Sergiu care se îndreptase spre baie.  
 
- Vrei să intri cu mine, o întrebă el brusc, înainte de a trece de uşă, surprinzând-o?  
 
- Nu… nu, se bâlbâi ea, voiam să vorbesc cu tine.  
 
- Nu e nimic de spus!  
 
Intră în baie, lăsând-o pe coridorul din faţa uşii, mai încurcată decât fusese înainte de a lua hotărârea de a discuta cu el. Câţiva băieţi trecură pe lângă ea rânjind. Cu obrajii în flăcări, se retrase puţin lângă perete, aşteptându-l pe Ciudat să iasă. El trecu pe lângă ea, ca şi când nu ar fi văzut-o.  
 
- Vrei să te opreşti puţin?  
 
- De ce aş face-o?  
 
- Eu zic că te interesează în mod direct!  
 
- Chiar aşa?  
 
Se opri în sfârşit şi îşi apropie ochii periculos de ai ei. Erau căprui, înconjuraţi de gene lungi şi negre, ca de fată.  
 
- Ascult!  
 
- Nu trebuie să pleci singur de la cursuri!  
 
- Te oferi să mă însoţeşti?  
 
Zâmbetul obraznic nu o nelinişti mai mult decât ameninţarea celor ce ar fi putut să se întâmple între băieţi dacă ceilalţi ar fi ajuns să-şi pună planul în aplicare, oricare ar fi fost el. Putea să-i răspundă pe măsură.  
 
- De ce nu?  
 
- Nu vrei să fii văzută în compania mea, sunt sigur!  
 
Se depărtă de ea şi se întoarse în clasă, îndreptându-şi umerii şi luând un aer batjocoritor de îndată ce trecu de prag. Cezara îl urmări pe furiş restul orelor. În pauze începu să-i creioneze portretul. Nasul extrem de drept, cu nări fremătânde precum cele ale unui mânz abia învăţat cu şaua, ochii adânci, adăpostiţi de sprâncenele înclinate într-o expresie de aroganţă prea clară pentru a nu fi studiată, ovalul prelung al feţei cu liniile pomeţilor, colţuroase, neobişnuite şi în sfârşit, buzele adunate într-o linie subţire, aspră.  
 
Fu cât pe ce să îl rateze la sfârşitul orelor. Ca de fiecare dată, imediat ce sună, Sergiu îşi înfăşcă rucsacul pe umărul stâng şi se îndreptă spre ieşire cu paşi mari. Îngrămădindu-şi caietele şi cărţile unele peste altele, Cezara se repezi după el. Constată că toţi se repeziseră după el. Băieţii şi fetele din clasă, provocară o învălmăşală de nedescris în dreptul uşii. Sergiu se încruntă o clipă. Până ce el ajunsese din ultima bancă în dreptul catedrei, se formase un ghem de trupuri, ca o barieră în calea lui. Norocul Cezarei. Reuşi să îl ajungă şi să îl prindă de mână:  
 
- Ei?  
 
Sergiu dădu din cap, cu o scuturare scurtă a cozii întunecate.  
 
- Faci ce vrei! Îşi trase mâna dintre degetele lui şi se strecură cu dibăcie printre ceilalţi colegi.  
 
Cezara întinse pasul şi, puţin mai târziu, se felicită pentru că nu renunţase la planul ei. Îi văzu imediat pe cei şase băieţi adunaţi în curtea şcolii, lângă una dintre porţile de pe terenul de fotbal. Sergiu nu le aruncase nici o privire, dar fetei îi venea greu să creadă că el chiar nu îi văzuse, mai ales că, îndată ce el ieşise în curte, grupul prinsese a se mişca în direcţia porţii care dădea spre stradă.  
 
- Ştiai, nu-i aşa?  
 
Vocea lui Sergiu o luă prin surprindere. Ce să-i răspundă? Ştia că i se pregătea ceva, dar nu ştia ce anume.  
 
- Nu sunt bebeluş!  
 
Ce-o fi însemnat asta în viziunea lui, numai el ştia. Cezara ajunse în dreptul umerilor săi şi îl apucă din nou de mână, privindu-l rugător:  
 
- Nu ştiu nici ce eşti şi nici ce vrei să fii, dar nu vreau să ţi se întâmple nimic rău! Poţi înţelege asta?  
 
- Pentru că…?  
 
Se oprise. „Te rog, nu te opri, implorară ochii ei!” De ce ar fi ascultat-o? Ridică din sprâncenele negre, îndemnând-o să răspundă.  
 
- Ar trebui să am un motiv?  
 
- Unul chiar foarte bun aş zice!  
 
Erau încă în curtea şcolii. Grupul băieţilor se oprise şi el, părând nedumerit de scena care se derula în faţa lor.  
 
- Putem să discutăm acest subiect cu altă ocazie?  
 
- Putem să îl discutăm acum!  
 
Să trăznească şi să fulgere dacă ştia ce ar fi fost potrivit să-i spună. Habar n-avea cum judecau băieţii şi cu atât mai puţin acest băiat. Rămase pe loc căutând explicaţia. Sergiu surâse ironic în colţul gurii şi ieşi din curte singur, cu umerii drepţi şi cu coada răscolită de vântul aspru stârnit din senin.  
 
 
 
*  
 
 
 
Se zvârcolise toată noaptea, măcinată de vina de a-l fi lăsat să plece cu ceata de băieţi furioşi pe urmele lui. Îşi măcinase creierii încercând să găsească răspunsuri şi pentru ea. De când interesul pentru cauza Ciudatului? De când îi păsa de răfuielile dintre băieţi? De când devenise într-atât de îndrăzneaţă încât să-l urmărească şi la baie şi în curte? Sinapsele îi erau asaltate mereu şi mereu de o singură replică: „Şase contra unul”. Tremura deja destul de tare când ajunse în clasă. Prima. Se învârti câteva minute printre bănci, după care se trezi aplecându-se asupra ultimei din şirul de la perete, scotocind printre hârtiile din pupitru, fără ruşine. Nu găsi copiuţe, doar o curăţenie exemplară. Într-o parte erau aliniate testele de la matematică, în cealaltă parte, cele de la fizică. Trecu printre ele cu privirea. O adevărată colecţie de doi şi trei, dar nu pentru că erau problemele rezolvate greşit. Pur şi simplu nu erau rezolvate deloc. La unele se străduise măcar să scrie enunţul problemelor. Acelea purtau triumfătoare nota trei. Cele care avea doar numele înscris cu litere ascuţite şi înclinate spre dreapta, purtau nota doi. Ciudat!  
 
- Ai auzit, intră în clasă Alexandra împreună cu încă două colege?  
 
- Ce să aud, tresărise Cezara, simţindu-şi pulsul urcând în gât?  
 
- Mihai, Traian şi Ciudatul sunt în spital. Acelaşi spital! Abia aştept să apară Mihai să ne spună mai multe!  
 
Mihai nu apăru. Nu apăru nici unul dintre cei şase băieţi care formaseră grupul de intimidare pentru Sergiu. Orele se derulară lent, mai lent decât de obicei, fără ca vreo veste să ajungă în clasă, cu toate că diriginta fusese teribil de tensionată în timpul orei de chimie. Cezara încercă să scape de propriile nelinişti continuând portretul pe care începuse să i-l facă lui Sergiu. Umbrele ochilor, textura pielii, părul uşor ondulat şi se opri, căutând prin amintiri informaţii legate de forma urechilor. Colega ei de bancă se lăsă să cadă brusc lângă ea:  
 
- Ce naiba desenezi tu?  
 
Dădu să-i smulgă lucrarea, dar Cezara o ascunse imediat la spate.  
 
- Nu! Pot! Să! Cred!  
 
Le chemă pe celelalte colege şi nu se opri din gesticulat până nu se adună aproape toată clasa la banca lor.  
 
- Arată-le, porunci răstindu-se buna ei colegă de bancă!  
 
Cezarei începu să-i fie frică. Nu că şi-ar fi pierdut popularitatea, pentru că nu era ea cine ştie ce populară în liceu sau în clasă, chiar dacă stătea în bancă cu cea mai populară fată din oraş sau chiar univers, pur şi simplu pentru că ei erau mulţi, iar ea era singură. O forţară să se ridice şi se năpustiră asupra mâinilor ei. Hârtia se rupse în tot atâtea bucăţi, câte mâini o apucaseră.  
 
- L-a desenat pe Ciudat!  
 
O sumedenie de ochii se fixară asupra ei, tulburi, gata de atac.  
 
- A fost doar un desen, reuşi să şoptească, ce rău am făcut?  
 
Alexandra îşi înfăşcă rucsacul din pupitru.  
 
- Nu mai stau cu tine în bancă nici măcar o fărâmă de secundă!  
 
Cezara nu încercă să o îmbuneze, nu încercă să explice nimic. Adună bucăţile de hârtie, încercând să le netezească, după care se aşeză la locul ei. Îşi simţea lacrimile arzându-i pleoapele. Cu toată durerea, nu le dădu drumul să iasă. Le ţinu acolo toată ziua, forţându-se să nu clipească prea des. Abia când ajunse acasă, închizând uşa în spatele ei, porni să plângă, isteric, lăsându-se în genunchi şi adunându-se toată covrig, ca sub povara unei mari nenorociri.  
 
- Dumnezeule! Ai păţit ceva?  
 
Mona, sora ei mai mare, apărută în hol, o ridică în braţe. De ce i-ar fi spus ei? De ce ar fi spus oricui? Oricum, nimeni nu putea să înţeleagă. Nici chiar ea nu putea să înţeleagă de ce se simţea atât de nefericită! Dar îi povesti. Totul! În cuvinte puţine, printre suspine şi lacrimi, pentru că simţea nevoia să spună cuiva, nu oricui! Primi mângâierile ca un copil, cuibărindu-se în braţele Monei.  
 
- Haide acum, gata! Spală-te şi să mergem!  
 
- Unde?  
 
- La spital, desigur!  
 
O privi ca pe o nebună un moment, după care alergă să-i urmeze sfatul. Sora ei conducea fantastic şi se descurca de minune în locuri de genul spitalului, aşa că, nu după mult timp, Cezara se trezi în faţa salonului în care ar fi trebuit să se găsească Sergiu. Mona îi întinse o plasă care apăruse ca din senin în mâna ei şi o împinse uşurel în faţă:  
 
- Haide, eu te aştept aici.  
 
Deşi îi tremurau mâinile, reuşi să deschidă uşa şi să pătrundă în spaţiul cu miros greu de medicamente. Îl zări imediat, întins pe patul de lângă geam, cu părul lung răsfirat pe perna de un alb îndoielnic. Purta o pijama ciudată, aducând mai mult a tricou şi pantalon de trening. Părea că doarme, cu braţul drept înfăşurat în ghips şi sprijinit pe piept şi cu picioarele încrucişate unul peste celălalt, într-o atitudine nepăsătoare. Cezara se apropie cu paşi uşor şi se aplecă la urechea lui:  
 
- Ei?  
 
Fără să deschidă ochii, Sergiu mârâi:  
 
- Ce cauţi aici?  
 
- Ce crezi că caut?  
 
- Necazuri, bineînţeles!  
 
Cezara zâmbi uşor şi se aşeză pe marginea patului acoperit parţial cu o saltea plină de ghemotoace. Deschise plasa pe care o ţinea stângaci şi scoase un borcan cu compot de cireşe. Îşi făcu de lucru cu el aşezându-l pe noptiera goală, apoi şi cu pachetul de biscuiţi şpriţaţi, simţind cum îi dau târcoale din nou lacrimile.  
 
- Să nu mi te smiorcăi!  
 
Deschisese ochii şi o privea atent. Cezara dădu din cap, nu avea să plângă, cel puţin nu acum şi nu aici.  
 
- Eşti bine?  
 
- De ce n-aş fi?  
 
- Ştii tu…  
 
- Ce să ştiu?  
 
Îi venea greu să-l întrebe dacă luase bătaie. Fireşte că luase! Avea mâna în ghips, era în spital. „Şase contra unul, îi veni din nou gândul acela sâcâitor”. Se priviră unul pe altul câteva minute fără să îşi vorbească, după care, Cezara se aplecă, îl sărută fugar pe buze şi ieşi în goană din salon. Mona nu îi puse întrebări. Era atât de delicată sora ei, atât de bună şi de atentă, semăna atât de mult cu mama! Ar fi dat oricât să o aibă şi pe mama lângă ea.  
 
- Mâncăm o îngheţată?  
 
Era remediul lor încă din copilărie. Orice necaz se topea în îngheţata de vanilie cu glazură de caramel. Îi răspunse Monei zâmbind printre lacrimile care sclipeau deja pe genele ei. „Plângăcioaso”, îi spunea Mona mereu când erau mici. Acum doar o mângâie pe creştet, concentrându-se la volan.  
 
Mona o conduse la spital şi în ziua următoare, după ore, fără comentarii. Pe drum, Cezara îi povesti că nimeni nu mai vorbea cu ea în clasă, că se întorseseră ceilalţi băieţi şi că nu putuse afla mare lucru legat de incidentul pe care ea nu îl putuse preveni. Sergiu nu revenise la şcoală, iar Cezara ar fi vrut să ştie totuşi cât de grave erau urmările nefericitului eveniment asupra lui. De această dată, îl găsi aşezat pe marginea patului, cu spatele la uşă, privind prin fereastră castanii înalţi crescuţi pe aleile spitalului. Deşi se apropie cât de uşor putu, el îi simţi cumva apropierea.  
 
- Să nu mai vii! Ies mâine!  
 
Se aşeză lângă el, hotărâtă să nu mai fugă cu una cu două. Ghipsul nou, strălucea pe braţul rezemat de marginea metalică a patului. Cezara îşi scoase pixul cu şase culori şi începu să deseneze pe el cu mişcări arcuite un cap de lup cu coadă de balaur. Era desenul ei preferat. Neîmblânzitul lup, călăuza celor curajoşi şi balaurul puternic, de care se temeau toate vietăţile pământului. Sergiu întoarse capul şi îi urmări mişcările. Când mai avea doar câteva tuşe de tras, o întrebă încet:  
 
- Ce reprezintă?  
 
- Sufletul meu, zâmbi Cezara, aşa cum îl văd eu!  
 
Sergiu dădu uşor din cap, îndoind braţul ca să vadă mai bine.  
 
- Ştii, n-am copiat!  
 
Mărturisirea o luă prin surprindere.  
 
- Nici nu m-am gândit că ai făcut-o!  
 
- Eu nu am timp să învăţ, cânt într-o formaţie rock. Doar la teze! Atunci trag tare, să nu o supăr pe bunica! Nu vreau să rămân corigent sau să repet anul. Am planuri mari pentru viitor. Ştii, locuiesc cu bunica.  
 
Era cea mai lungă frază pe care Cezara o auzise vreodată din gura lui. Nu îi ceruse confesiuni, dar se simţi grozav de bine că el clarificase misterul notelor.  
 
- Unde cânţi?  
 
- Peste tot unde se poate! Mai câştig un ban!  
 
Se auzi o bătaie scurtă în uşă, apoi Mona băgă capul înauntru, făcându-i semn că e timpul să plece. Cezara se ridică uşor de pe marginea patului.  
 
- Cine e?  
 
- Sora mea!  
 
- E frumoasă…  
 
Cezara zâmbi şi ieşi din salon, fără să îşi ia rămas bun.  
 
… dar tu eşti mai frumoasă, şopti Sergiu după ce uşa se închise în urma ei.  
 
 
 
*  
 
Cezara avusese mari emoţii pentru întoarcerea lui Sergiu la liceu. Se făcuse o linişte mormântală de îndată ce el intră cu mina lui batjocoritoare schimonosindu-i faţa. El studie din prag modificarea locurilor din bănci, înţelese dintr-o privire tot ce era de înţeles, după care îşi adună lucrurile din ultima bancă şi se aşeză lângă ea. Se auziră comentarii răutăcioase, dar nici el şi nici ea nu le băgară în seamă. Pe bancă, Sergiu îşi rezemase leneş braţul încă prins în ghipsul de pe care rânjea lupul cu trup de balaur, gata să înghită totul.  
 
- Ai ceva program azi după ore?  
 
Cu obrajii în flăcări, Cezara dădu din cap. Nu avea nici un program. Sergiu îi luă caietul de istorie şi îi cercetă atent coperta. Unicornul ei înaripat părea gata să-şi ia zborul.  
 
- Am să te duc undeva, bine?  
 
Nu „te invit”, nu „dacă vrei”, pur şi simplu „am să te duc”.  
 
- Bine!  
 
Nu îşi mai vorbiră, deşi rămaseră în bancă, aproape unul de altul, că era oră, că era pauză. Timpul aluneca greu de tot pentru Cezara. Era foarte curioasă să vadă unde avea să o ducă Sergiu şi era teribil de emoţionată, ca şi când ar fi trebuit să meargă la o întâlnire adevărată. „Nu e o întâlnire adevărată?” începu să o sâcâie un gând pe care îl alungă imediat.  
 
- Acum ai o iubită?  
 
Rareş apăru lângă ei la sfârşitul orelor, căutând motive de harţă.  
 
- De ce ar fi treaba ta?  
 
Rămas fără replică, colegul lor ieşi furtunos din clasă.  
 
- O să ne aştepte în curte?  
 
Sergiu ridică din umeri la întrebarea ei.  
 
- De unde să ştiu ce-i trece prin bostan?  
 
Părea relaxat, dar fata îi simţi încordarea muşchilor atunci când îi înfăşcă şi ei rucsacul, odată cu al lui.  
 
- Nu e cazul, zău, ţi-e mâna în ghips!  
 
Îi râse în faţă, aranjându-şi pe spate coada şi împingând-o pe ea uşor către ieşire. Da, erau aşteptaţi în curte şi da, Cezara se simţi îngrozită de ce s-ar fi putut întâmpla cu ei. Grupul de această dată era format şi din fete şi din băieţi. Ca şi când i-ar fi auzit gândurile, Sergiu o luă de mână:  
 
- Băieţii sunt invidioşi pe mine, iar fetele pe tine.  
 
Reuşi chiar să râdă uşor. Nu era de râs, Cezara îşi încleştă degetele în palma lui. Atunci, el se aplecă şi o sărută pe buze, în faţa tuturor. Cezara nu se putu bucura de primul ei sărut. Vedea cu coada ochiului cum se mişca grupul spre ei şi începu să tremure.  
 
- Cu mine nu trebuie să-ţi fie frică, îi şopti uşor, apoi o sărută din nou, altfel, ca şi cum chiar i-ar fi plăcut să o sărute şi ca şi cum chiar i-ar fi păsat.  
 
Cezarei nu-i veni să creadă atunci când grupul trecu pe lângă ei şi ieşi din curtea liceului, limitându-se la a le arunca cuvinte obscene. Nu era obişnuită cu astfel de limbaj, nu era obişnuită nici măcar cu reacţiile unor fete pe care, cândva, le considerase prietene şi care păreau acum să îi fie cei mai mari duşmani. Într-un târziu, încetând să se mai gândească la colegi, se lăsă condusă în locul acela pe care Sergiu dorea să i-l arate. O sală de sport dezafectată, cu un parchet vechi, măcinat de carii, unde îi cunoscu pe toţi cei şapte membri ai formaţiei rock în care cânta el. Toţi băieţii purtau plete, haine închise la culoare şi accesorii stridente. Muzica lor, însă, era ceva care emana putere şi încredere, ca un val care te poate înălţa pe nişte culmi pe care în alt mod nu le poţi atinge.  
 
Petrecu o după-amiază plăcută. La sfârşitul ei, Sergiu o conduse acasă. Nu îşi vorbiră tot drumul, nederanjându-şi unul altuia gândurile. Abia când ajunseră în faţa blocului el o întrebă:  
 
- Chiar aşa de rău a fost?  
 
- Rău? Îi zâmbi tremurător. Nu am putut să scot un sunet de emoţie. Ai o voce fantastică!  
 
- Crezi tu asta?  
 
Dădu din cap. Credea din tot sufletul.  
 
- Cezara !?  
 
Era prima dată când îi spunea pe nume.  
 
- Da?  
 
Îşi desfăcu cămaşa în faţa ei. Deasupra inimii lui, se putea vedea un tatuaj proaspăt, în albastru şi roşu. Privind capul de lup şi coada de balaur, ea îşi ridică ochii umeziţi brusc:  
 
- E…  
 
- Sufletul tău, spuse el, aplecându-se să îi mângâie ochii cu buzele, aşa cum îl văd eu.  
 
Plânse cât o ţinu inima, înlănţuită de braţele lui. Într-un sfârşit, reuşi să articuleze câteva cuvinte:  
 
- Aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat atunci!  
 
- Atunci…, Sergiu o privi profund, ei au primit o lecţie, eu alta. Viaţa e un şir de lecţii! Unii le învaţă, alţii rămân corigenţi. Eu nu am fost niciodată corigent!  
 
Cezara nu căută printre multele înţelesuri, îl alese pe cel care îl agrea ea cel mai mult.  
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
TATUAJ / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1652, Anul V, 10 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!