Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   



MIKU MIKU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu prea departe de Pământ, în calea stelelor căzătoare, se află o planetă mică şi galbenă, numită Make-Make, care nu seamănă cu nici o altă planetă cunoscută. Nu are ape, nu are munţi, nu are păduri şi nu are nici măcar oameni sau animale. Ceea ce are, însă, este un micuţ extraterestru, numit Miku-Miku, care trăieşte singur, într-o căsuţă de sticlă, hrănindu-se cu praf de stele şi meşterind la aparatul său de zbor, care, însă, nu este nicidecum o farfurie zburătoare. Cu nava sa în formă de stea, Miku-Miku face călătorii prin galaxiile vecine, pentru că el este un explorator stelar foarte pasionat de descoperirea altor planete. Miku-Miku de pe Make-Make nu este mai înalt decât o floare de pe Pământ, dar are un ochişor ager de tot, cocoţat în vârful unei antene lungi, care îl ajută să vadă hăt-departe. La cele patru picioruşe are rotiţe, iar cele două mânuţe, cu câte trei degete, se prind ca nişte ventuze de orice obiect ar dori să apuce. Pentru că este singur pe planeta lui, micuţul extraterestru obişnuieşte să îşi vorbească sieşi, ca unui prieten, înţelegându-se foarte bine cu el. 
  
Într-o zi, privind cum se mişcă Soarele în Calea Lactee, Mku-Miku îşi zise: 
  
- Galaxia aceasta este aproape-aproape, dar nu am vizitat-o niciodată-niciodată. 
  
V-aţi dat seama că în limba lui Miku-Miku, dacă vrei să spui ceva important, trebuie să repeţi de două ori acel cuvânt. Păi, da, el călătorea la milioane de ani-lumină distanţă, încât i se păruse inutil să viziteze galaxia pe care o vedea din căsuţa lui ori de câte ori privea spre nord. 
  
- Nu-i nimic-nimic! Şi aşa, astăzi nu aveam de gând să forţez tare-tare noul motor al navetei, aşa că am să mă plimb puţin-puţin prin Calea Lactee. 
  
Miku-Miku părăsi planeta Make-Make, cu gândul că se va întoarce repede acasă. Avea o hartă nouă cu Calea Lactee şi hotărî să îşi înceapă vizita cu Soarele, pentru că îl atrăgeau foarte mult toate corpurile cereşti care aveau lumină proprie. Cu toate acestea, mai văzuse şi alţi sori, prin alte galaxii, aşa că, atunci când zări a treia planetă de la Soare, strălucind albastră printre norişorii vaporoşi, se decise că acolo va face vizita principală a noii lui expediţii. Îşi conduse atent nava până în apropierea unei zone întinse, verzi, pe care i se păru că era cel mai potrivit să aterizeze. 
  
- Bine-bine, îşi spuse Miku-Miku, să explorăm! 
  
Ieşi în aerul atât de diferit de cel de pe Make-Make şi îşi întinse antenuţa, mult în sus. Ochişorul său sesiză de îndată mişcare, la o distanţă foarte mică, într-un loc plin de chestii verzi, cocoţate pe picioare maronii. 
  
- Aceştia sunt copaci, hotărî, verificând în Enciclopedia Intergalactică. 
  
Descoperi apoi florile şi iarba, dar nu reuşi să identifice structura metalică, colorată, construită spre cer, într-o formă ciudată de ciupercă. Se oprise lângă ciudăţenie, când, nişte animale gălăgioase se năpustiră asupra structurii, gata să-l doboare de pe rotiţe. Pui de oameni. Miku-Miku se ascunse într-un tufiş, lungindu-şi doar antenuţa pentru a privi cum se cocoţau puii aceia gălăgioşi în vârful schelelor, de unde îşi dădeau drumul în jos, alunecând pe o pantă înclinată care părea să le facă o deosebită plăcere. Ah, dar voia şi el! Nu mai văzuse aşa ceva în viaţa lui, care număra mai bine de trei sute treizeci şi trei de ani stelari. Trebuia să ştie cum era! Aşteptă să se aştearnă liniştea în perimetrul urmărit de el, după care, rulă atent pe iarbă, până în faţa scărilor înalte. 
  
- Sunt mic-mic! Cum pot eu ajunge acolo-acolo? 
  
Pe când măsura distanţa dintre trepte, foarte preocupat, o plasă deasă îl acoperi cu totul, încâlcindu-se în antenuţa lui, iar o voce răcni în apropiere: 
  
- Am prins un fluture uriaş! 
  
Două perechi de ochi albaştri se apropiară de ochişorul lui, care se învârtea speriat. 
  
- Dar, ce e asta? Ce ai prins acolo? 
  
- Am crezut că e un fluture uriaş! 
  
- Ba, eu cred că ai prins un spiriduş! 
  
- Nu e spiriduş! Spiriduşii seamănă cu oamenii, dar au urechile ascuţite. Poate e un animal! 
  
- Animalele nu au roţi! 
  
- Atunci e robot! 
  
- Dar uite, respiră! 
  
Miku-Miku se zbătu în plasa de fluturi, dar nu reuşi să scape. Cei doi pui de om îl capturaseră şi acum, cine ştie ce urmau să îi facă. Rulă repede programul de vorbire şi reuşi să scâncească: 
  
- Ajutor-ajutor! 
  
Puiul care îl ţinea, scăpă plasa pe jos. Celălalt se repezi pe burtă, deasupra lui Miku-Miku, strângându-l de gât. Ochişorul începu să îi lăcrimeze, închizându-se. 
  
- Nu-l strica! 
  
Miku-Miku simţi că strânsoarea slăbeşte şi că este scos din plasă. Îndrăzni să privească din nou către cei doi bandiţi interplanetari care îl capturaseră. 
  
- Rău-rău! Şuieratul lui Miku-Miku îi făcu pe cei doi răufăcători să chicotească. Cel mai mic, căruia îi lipseau câţiva dinţi, îl împunse cu degetul în burtica lui pufoasă şi rotunjoară. 
  
- Cine eşti tu? 
  
- Miku-Miku de pe Make-Make. Nu face rău-rău! 
  
- Uaauu! Un extraterestru! Am capturat un extraterestru! 
  
- Nu mai striga, vor veni cu toţii şi ni-l vor lua! 
  
- Dar vreau să le arăt ce am găsit! 
  
Cel mai mare, reuşi să-l liniştească pe cel mai mic. Se linişti şi Miku-Miku, înţelegând că puii de om nu-i voiau răul. Reuşi chiar să le explice de ce se afla pe planeta lor, cam pe unde se afla planeta lui, în timp ce îi analiza pe îndelete. Cu toate că păreau nişte uriaşi fără îndemnare în comparaţie cu el, Miku-Miku îi găsi fascinanţi, iar instrumentele cu care lucrau erau ceva cu care nu mai avusese de-a face în toată existenţa lui. De pildă, aveau o sferă colorată, pe care o aruncau între ei, lovind-o cu piciorul de la unul la altul. Sfera sărea între ei, se rostogolea şi strălucea în lumină, de parcă ar fi avut energie proprie, ca un mic soare. În momentul în care Miku-Miku se întinse pentru a o atinge, sfera plesni cu un sunet sec, răsturnându-l pe spate cu un jet de aer prăfuit. 
  
- Ai spart mingea, strigă puiul cel mai mare! 
  
Ochişorul lui Miku-Miku se roti repede pe antenuţă, căutând soluţia. Găsi orificiul prin care ieşise aerul, umplu sfera cu gazul tubului său de rezervă şi închise apoi cu adezivul de pe ventuze. Sfera deveni mai strălucitoare şi mai uşoară. 
  
- Parcă e un balon, râse puiul cel mic prizând sfera în braţe. 
  
- Miku-Miku nu rău-rău! 
  
- Nu eşti rău, admise puiul cel mare, doar că habar nu ai cum să te joci pe Pământ. 
  
- Să-l dăm pe tobogan? 
  
Miku-Miku se trezi ridicat şi purtat în sus pe schela metalică. Ochişorul lui tremura pe antenă şi îl cuprinse ameţeala privind cum se clătinau treptele sub el. 
  
- Pace-pace, strigă cu glas piţigăiat. 
  
Copiii îl aşezară în dreptul pantei înclinate şi îi dădură un brânci. Imediat, mişcarea imprimată trupuşorului mic îl făcu să zboare în jos, direct într-un spaţiu plin de un praf cu miros ciudat. 
  
- Ia uite ce am găsit în nisip, o păpuşică ciudată! 
  
Glasul subţire aparţinea altui pui de om, de data aceasta o fetiţă, îi spuse Enciclopedia Intergalactică. Se trezi aruncat într-un cărucior atât de colorat încât îl durea ochişorul, acoperit cu un material care îl împiedica să respire, în timp ce, de antenuţă îi fu legată o fundiţă roşie. 
  
- Ajutor-ajutor, strigă Miku-Miku. 
  
Auzindu-l, fetiţa îşi duse ambele mânuţe la guriţă şi încremeni în faţa căruciorului, chiar în momentul în care de pe tobogan coborau valvârtej ceilalţi pui de om. 
  
- Heiii! Dă-ne jucăria înapoi, se repezi puiul cel mare. 
  
- Eu am găsit-o, e a mea! 
  
- E al nostru, nici să nu te gândeşti să pui mâna pe el, se alătură puiul cel mic gâlcevei, apucându-l pe Miku-Miku de unul dintre braţe. 
  
Fetiţa apucă să-l prindă de celălalt braţ înainte ca trupuşorul mărunt să fie înşfăcat din cărucior. Miku-Miku putea auzi cum îi pârâiau articulaţiile sub forţa tracţiunii. 
  
- Doare-doare, lăsaţi Miku-Miku! 
  
- Ai să-l rupi, urlă băiatul cel mic, dă-i drumul! 
  
- Dă-i tu drumul, nu cedă fetiţa! 
  
Băiatul cel mare o apucă pe fetiţă de păr şi trase cu putere. Vai-vai, nimerise între duşmani? Miku-Miku descărcă puţin din energia costumului său în braţele care-l ţineau prizonier. Imediat se trezi eliberat, iar copiii se prăbuşiră unul peste altul în nisip. Fetiţa începu să plângă, băieţii să se certe, în timp ce doi adulţi se apropiară ameninţători de perimetrul incidentului. Miku-Miku se strecură sub cel mai apropiat tufiş, întinzându-şi antenuţa printre frunze. Nu înţelese nimic din gălăgia care, în curând, făcu să se adune în spaţiul verde mai mulţi pui de om şi mai mulţi adulţi. 
  
- Gălăgie-gălăgie, suspină Miku-Miku, toţi duşmani aici! 
  
Reuşi să se întoarcă la naveta lui, dar, chiar când dădu să urce în ea, pe o bancă lângă un mic lac, zări o făptură cu părul de culoarea soarelui, un mic pui de om, care, înşira pe scândurile de lemn omuleţi din celuloid, fără viaţă, cu care vorbea ca şi când ar fi fost însufleţiţi. Miku-Miku se trezi că se apropie şi ascultă cu atenţie. 
  
- Vom da un mare bal, la care prinţesa îl va întâlni pe prinţ, se vor săruta şi se vor căsători. Vom mânca îngheţată cu căpşune şi tort cu ciocolată, vom bea şampanie de piersici şi vom dansa până la miezul nopţii. Doar până la miezul nopţii! Cine vrea să vină la bal? 
  
- Poate-poate să vină Miku-Miku? 
  
Nici el nu ştia cum de înaintase atât de mult până se apropiase de fetiţa cea mică şi cum de îndrăznise să i se adreseze. Simţea doar că în acel pui de om lipsea duşmănia. Fusese pur şi simplu fermecat de jocul păpuşilor şi de promisiunile şoptite atât de deschis şi de minunat, încât, el unul începuse să vadă culori în faţa lui. Doi ochi imenşi, albaştri ca întinderile galaxiei sale, îl priviră surprinşi. 
  
- Ah, a venit prinţul! Faceţi o plecăciune în faţa lui! 
  
Păpuşile se înclinară mânuite de braţele firave ale puiului de om, apoi, cea mai frumoasă păpuşă îl învăţă cea mai minunată lecţie de dans din viaţa lui. Se mişcă alert pe bancă susţinut de puiul de om, până ce totul prinse să se învârtă cu el. Îi veni să râdă. Mult şi în hohote. Intră în joc, se prezentă cu o plecăciune frumoasă şi prinse între ventuze mânuţa albă a prinţesei de celuloid. 
  
- Prinţul Miku-Miku a făcut cunoştinţă cu Cenuşăreasa şi s-a îndrăgostit de ea. Definitiv! 
  
Aplauzele păpuşilor veniră pe rând, mânuite de neobositele degeţele albe şi pricepute ale puiului de om. 
  
- Bine aţi venit la balul prinţului Miku-Miku! 
  
Micuţul extraterestru aşteptă să se înşire în faţa lui fiecare chip imobil, atent la explicaţiile fetiţei. 
  
- Ah, cât sunt de încântată, prinţule, eu sunt Albă-ca Zăpada şi am venit cu cei şapte pitici, special să te cunoaştem. Iar eu sunt sirena Ariel, am părăsit oceanul doar ca să te întâlnesc. Am venit şi eu, dar sigur ai auzit de mine, sunt Aurora, frumoasa adormită, m-am trezit doar ca să te cunosc pe tine. 
  
Vai, Miku-Miku nu auzise de nici una dintre acele frumuseţi delicate, dar era foarte încântat că nu fugise de pe Pământ, pentru că niciodată nu se mai simţise atât de plin de importanţă. Le luă la dans pe toate cele patru prinţese, dar, cel mai mult pe Cenuşăreasa, doar cu ea trebuia să facă nunta, ce o fi fost şi aceea. Probabil că o expediţie deosebită... Timpul se scurse prea repede până în momentul în care se auzi o voce strigând în apropiere: 
  
- Ştefi, vino, e timpul să plecăm! 
  
La auzul chemării, fetiţa înălţă capul şi începu să strângă păpuşile. Îşi apropie buzele moi şi dulci de ochişorul lui Miku-Miku, într-un rămas bun care îl năuci. 
  
Mult mai târziu, întors pe Make-Make, în timp ce înregistra informaţiile expediţiei în jurnalul său stelar, Miku-Miku îşi dădu seama că era pentru prima dată când avea să repete un traseu. Nu se întorsese niciodată pe o planetă deja cercetată, dar acum, avea un angajament nescris şi nerostit faţă de puiul de om cu părul de culoarea soarelui, trebuia să o sărute pe Cenuşăreasa, să se căsătorească cu ea şi să facă acea nuntă cu îngheţată de căpşune, tort de ciocolată, şampanie de piersici şi... toate celelalte elemente necesare unei expediţii cum nu mai trăise în toată viaţa lui. 
  
Referinţă Bibliografică:
MIKU MIKU / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1618, Anul V, 06 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!